Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 59 din 27 iunie 2017  privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind instituirea  unui Pilon european al drepturilor sociale - COM(2017) 250    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 59 din 27 iunie 2017 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind instituirea unui Pilon european al drepturilor sociale - COM(2017) 250

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 502 din 30 iunie 2017
    În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160 - 185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/262, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 20 iunie 2017, Camera Deputaţilor:
    1. Ia act că obiectivul Pilonului drepturilor sociale nu urmăreşte stabilirea de principii şi drepturi noi, ci modernizarea legislaţiei existente, pentru a o adapta pieţei forţei de muncă şi modelelor societale actuale, precum şi dezvoltarea de indicatori sociali şi de ocupare a forţei de muncă, pentru a spori convergenţa atât în zona euro, cât şi în cea noneuro.
    2. Constată că această comunicare urmăreşte structura Pilonului european al drepturilor sociale şi analizează în detaliu fiecare principiu sau drept pe parcursul a trei secţiuni principale (Egalitatea de şanse şi accesul pe piaţa muncii, Condiţii de muncă echitabile şi Protecţie şi incluziune socială), care includ referiri la acquis-ul social existent, explică conţinutul şi domeniul de aplicare al principiului sau al dreptului respectiv şi prezintă sugestii legate de punerea în aplicare.
    În ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi accesul pe piaţa muncii, consideră că:
    - necunoaşterea de către angajatori a legislaţiei antidiscriminare şi a celei privind egalitatea de şanse poate duce la apariţia de diferenţe pe piaţa muncii între femei şi bărbaţi. În plus, necunoaşterea de către angajaţi a drepturilor care le revin pe piaţa muncii sau a măsurilor pe care pot să le ia atunci când le sunt încălcate drepturile lasă loc abuzurilor din partea angajatorilor;
    – continuă să existe disparităţi mari între femei şi bărbaţi, rata de ocupare a femeilor fiind în continuare cu mult inferioară faţă de cea a bărbaţilor. Acestea se datorează nivelului scăzut al remuneraţiei în domeniile în care numărul femeilor este preponderent, reprezentării inechitabile la nivel politic a femeilor şi a bărbaţilor în procesul de luare a deciziei, deficienţelor la nivelul administraţiei publice locale de a asigura măsuri active de conciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională, numărului redus al activităţilor economice iniţiate de către femei, precum şi existenţei stereotipurilor de gen şi a sexismului în societate;
    – o barieră importantă în asigurarea accesului egal pe piaţa muncii pentru bărbaţi şi femei o constituie maternitatea. În rândul femeilor cu copii creşte riscul discriminării la angajare, precum şi în cazul promovării şi formării profesionale, maternitatea limitând disponibilitatea de timp la serviciu şi parcursul profesional al femeilor;
    – capacitatea statelor membre de a spori în mod semnificativ rata de ocupare a femeilor depinde în mare măsură de disponibilitatea unor servicii de îngrijire a copiilor, accesibile şi de înaltă calitate.

    În ceea ce priveşte condiţiile de muncă echitabile, subliniază următoarele:
    - ocuparea forţei de muncă şi situaţia socială constituie în continuare motive de îngrijorare, fapt pentru care reformele care vizează susţinerea bunei funcţionări a pieţelor muncii trebuie să continue;
    – trebuie să fie luate în calcul aspectele legate de concurenţa neloială, fiind nevoie de o atenţie sporită, acordată activităţii false de autoangajare şi muncii nedeclarate;
    – investiţiile în capitalul uman prin educaţie şi formare profesională vor creşte productivitatea, iar sistemele de impozite şi de prestaţii sociale ar trebui să sprijine crearea de locuri de muncă durabile în condiţii de lucru egale, stimularea creşterii competitivităţii mediului economic şi a atractivităţii pentru investitori;
    – sprijină obiectivul general al Uniunii Europene de aprofundare a pieţei interne, în vederea stimulării creşterii economice şi generării de noi locuri de muncă.

    În ceea ce priveşte protecţia şi incluziunea socială, observă că:
    - sunt necesare intensificarea eforturilor de consolidare a politicilor active de pe piaţa muncii şi reformarea asistenţei sociale şi/sau a sistemelor de şomaj, introducând în acelaşi timp măsuri specifice pentru persoanele expuse unui risc mai ridicat de sărăcie;
    – ar fi benefice susţinerea şi dezvoltarea în continuare a programelor speciale de incluziune pentru persoanele aflate în situaţii deosebit de dificile, precum şi pentru persoanele afectate de lipsa unui adăpost sau de excluziune în materie de locuinţe;
    – în ceea ce priveşte combaterea şomajului în rândul tinerilor, statele membre au făcut progrese în punerea în aplicare a garanţiilor pentru tineret, dar sunt necesare eforturi suplimentare, cu o atenţie specială pentru serviciile publice de ocupare a forţei de muncă, pentru intervenţiile active adaptate pe piaţa muncii şi pentru educaţia şi formarea profesională;
    – şomajul este în uşoară scădere, însă rămâne la un nivel ridicat în UE 27. Şomajul de lungă durată se află încă în creştere în rândul tinerilor, situându-se la niveluri foarte mari, proporţia tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani care nu lucrează şi nu urmează nicio formă de învăţământ sau program de formare rămânând ridicată;
    – unele state membre au intervenit la nivelul mecanismelor de stabilire a salariilor, pentru a promova alinierea evoluţiei acestora la productivitate, iar altele au căutat să sprijine venitul disponibil al gospodăriilor, cu un accent deosebit pe salariile minime;
    – asistenţa socială are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, din motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale şi să participe activ la viaţa socială. Astfel, accesul la prestaţii (transferuri băneşti) şi servicii sociale ar reprezenta un mijloc de întărire a coeziunii sociale şi de reducere a excluziunii sociale.

    În România, marea majoritate a cheltuielilor de asistenţă socială finanţează prestaţiile sociale.

    3. Consideră că iniţiativele Comisiei în ceea ce priveşte consolidarea drepturilor sociale sunt menite să sprijine o funcţionare mai echitabilă a pieţelor muncii şi a sistemelor de asistenţă socială, precum şi o convergenţă reînnoită pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Crede că asumarea acestui document de către Uniunea Europeană constituie un progres pentru consolidarea cadrului juridic în materie de protecţie socială şi de promovare a drepturilor omului.
    4. Susţine dezvoltarea unei forţe de muncă calificate, abordarea nevoilor pieţei muncii şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii, fiind de acord cu preocuparea de a îmbunătăţi oferta de competenţe şi de a promova învăţarea în rândul adulţilor.
    5. Crede că este esenţială consolidarea parteneriatului Comisiei Europene cu statele membre pentru asigurarea unei aplicări inteligente, precise şi eficiente a legislaţiei şi, în consecinţă, susţine continuarea procesului de modernizare a politicilor ocupaţionale şi asistenţiale absolut necesare.
    6. Crede că, pentru ca această dezbatere să se finalizeze cu soluţii eficiente şi durabile, ar trebui să fie abordată din perspectiva realităţii politice, economice şi sociale atât din statele membre, cât şi la nivel internaţional, dar şi din perspectiva spiritului de dreptate şi de justiţie socială propriu cetăţenilor şi comunităţilor din Uniune, pentru că orice proiect politic este durabil dacă se bucură de sprijinul cetăţenilor.
    7. Ţinând cont de domeniile în care ar trebui avute în vedere reforme, precum îmbunătăţirea dinamicii pe pieţele forţei de muncă şi combaterea nivelului ridicat al şomajului, reformarea sistemelor de pensii, modernizarea sistemelor de securitate socială, recomandă studierea şomajului neînregistrat şi elaborarea unor strategii pentru diferite categorii aflate în perioada de postşomaj, rolul şi impactul automatizării asupra pieţei muncii, dar şi elaborarea unor mari proiecte strategice care pot fi susţinute şi realizate de IMM-uri, cu scopul de a crea locuri de muncă.
    8. Consideră că acest document va aduce un plus de motivaţie pentru continuarea eforturilor de consolidare şi accelerare a reformelor, din perspectiva angajamentului comun asumat de statele membre, şi susţine eforturile Comisiei Europene de finalizare, până la sfârşitul anului 2017, a legislaţiei esenţiale a Pilonului european al drepturilor sociale.


    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    PETRU-GABRIEL VLASE


    Bucureşti, 27 iunie 2017.
    Nr. 59.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016