Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CODUL DE PROCEDURA FISCALA din 24 decembrie 2003  (  Ordonanta nr. 92/2003 )    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CODUL DE PROCEDURA FISCALA din 24 decembrie 2003 ( Ordonanta nr. 92/2003 )

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 29 decembrie 2003
În temeiul art. 108 alin. (3) din Constituţie, republicatã, şi al <>art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã.

TITLUL I
Dispoziţii generale

CAP. I
Domeniul de aplicare al Codului de procedurã fiscalã

ART. 1
Sfera de aplicare a Codului de procedurã fiscalã
(1) Prezentul cod reglementeazã drepturile şi obligaţiile pãrţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevãzute de Codul fiscal.
(2) Prezentul cod se aplicã şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în mãsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3) Prin administrarea impozitelor şi taxelor se înţelege ansamblul activitãţilor desfãşurate de organele fiscale în legãturã cu:
a) înregistrarea fiscalã;
b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor şi taxelor;
c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
ART. 2
Raportul Codului de procedurã fiscalã cu alte acte normative
(1) Administrarea impozitelor şi taxelor prevãzute la art. 1 se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã fiscalã, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementãri date în aplicarea acestora.
(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor şi taxelor.
(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplicã prevederile Codului de procedurã civilã.

CAP. II
Principii generale de conduitã în administrarea impozitelor şi taxelor

ART. 3
Aplicarea unitarã a legislaţiei
Organul fiscal este obligat sã aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmãrind stabilirea corectã a impozitelor şi taxelor datorate.
ART. 4
Exercitarea dreptului de apreciere
Organul fiscal este îndreptãţit sã aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stãrilor de fapt fiscale şi sã adopte soluţia admisã de lege, întemeiatã pe constatãri complete asupra tuturor împrejurãrilor edificatoare în cauzã.
ART. 5
Rolul activ
(1) Organul fiscal înştiinţeazã contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfãşurarea procedurii potrivit legii fiscale.
(2) Organul fiscal este îndreptãţit sã examineze, din oficiu, starea de fapt, sã obţinã şi sã utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectã a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuatã organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecãrui caz.
(3) Organul fiscal are obligaţia sã examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi sã îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4) Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinãrilor, în funcţie de circumstanţele fiecãrui caz în parte şi de limitele prevãzute de lege.
(5) Organul fiscal îndrumã contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitãrii contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal.
ART. 6
Limba oficialã în administraţia fiscalã
(1) Limba oficialã în administraţia fiscalã este limba românã.
(2) Dacã la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbã strãinã, organele fiscale vor solicita ca acestea sã fie însoţite de traduceri în limba românã certificate de traducãtori autorizaţi.
(3) Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minoritãţilor naţionale se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 7
Dreptul de a fi ascultat
(1) Înaintea luãrii deciziei organul fiscal este obligat sã asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurãrile relevante în luarea deciziei.
(2) Organul fiscal nu este obligat sã aplice prevederile alin. (1) când:
a) întârzierea în luarea deciziei determinã un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor mãsuri prevãzute de lege;
b) situaţia de fapt prezentatã urmeazã sã se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale;
c) se acceptã informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
d) urmeazã sã se ia mãsuri de executare silitã.
ART. 8
Obligaţia de cooperare
(1) Contribuabilul este obligat sã coopereze în vederea determinãrii stãrii de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de cãtre acesta, în întregime, conform realitãţii şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2) Contribuabilul este obligat sã întreprindã mãsurile în vederea procurãrii mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilitãţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie.
ART. 9
Secretul fiscal
(1) Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin aceastã calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, sã pãstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitãrii atribuţiilor de serviciu.
(2) Informaţiile referitoare la impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale ale plãtitorilor pot fi transmise numai;
a) autoritãţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevãzute de lege;
b) autoritãţilor fiscale ale altor ţãri, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii;
c) autoritãţilor judiciare competente, potrivit legii.
(3) Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligatã sã pãstreze secretul asupra informaţiilor primite.
(4) Este permisã transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevãzute la alin. (2), în condiţiile în care se asigurã cã din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.
(5) Nerespectarea obligaţiei de pãstrare a secretului fiscal atrage rãspunderea potrivit legii.
ART. 10
Buna-credinţã
Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie sã fie fundamentate pe bunã-credinţã, în scopul realizãrii cerinţelor legii.

CAP. III
Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale

ART. 11
Interpretarea legii
Interpretarea reglementãrilor fiscale trebuie sã respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimatã în lege.
ART. 12
Criteriile economice
Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacã sunt obţinute din activitãţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.
ART. 13
Eludarea legislaţiei fiscale
(1) În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscalã nu a fost stabilitã ori nu a fost raportatã la baza de impunere realã, obligaţia datoratã şi, respectiv, creanţa fiscalã corelativã sunt cele legal determinate.
(2) Pentru situaţiile prevãzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.

CAP. IV
Raportul juridic fiscal

ART. 14
Conţinutul raportului de drept procedural fiscal
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin pãrţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitãţilor prevãzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor pãrţilor din raportul de drept material fiscal.
ART. 15
Subiectele raportului juridic fiscal
(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitãţile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul este orice persoanã care, potrivit Codului fiscal, datoreazã impozite şi taxe.
(3) Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã şi unitãţile sale teritoriale, denumite în prezentul cod organe fiscale.
ART. 16
Împuterniciţii
(1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentãrii sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, dupã caz.
(2) Contribuabilul este obligat sã înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formã scrisã şi în condiţiile prevãzute de lege. Revocarea împuternicirii opereazã faţã de organul fiscal de la data înregistrãrii actului de revocare.
(3) Contribuabilul fãrã domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale, trebuie sã desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care sã îndeplineascã obligaţiile acestuia faţã de organul fiscal.
(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului fiscal.
ART. 17
Numirea curatorului fiscal
(1) Dacã nu existã un împuternicit potrivit art. 16, organul fiscal, în condiţiile legii, va solicita instanţei judecãtoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cãrui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmitãţi, bãtrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate sã îşi exercite şi sã îşi îndeplineascã personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
(2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotãrârii judecãtoreşti, toate cheltuielile legate de aceastã reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
ART. 18
Obligaţiile reprezentanţilor legali
(1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fãrã personalitate juridicã sunt obligaţi sã îndeplineascã obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.
(2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fãrã personalitate juridicã nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii rãspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

TITLUL II
Dispoziţii generale privind raportul de drept material fiscal

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 19
Creanţele fiscale
(1) Creanţele fiscale reprezintã drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultã din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevãzute la alin. (1) rezultã atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor şi taxelor, dreptul la rambursarea impozitelor şi taxelor, dreptul la restituirea impozitelor şi taxelor potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor şi penalitãţilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevãzute de lege, organul fiscal este îndreptãţit sã solicite stingerea obligaţiei fiscale de cãtre cel îndatorat sã execute acea obligaţie în locul debitorului.
(4) În mãsura în care plata sumei cu titlu de impozit, taxã sau altã obligaţie principalã sau accesorie se constatã cã a fost fãrã temei legal, cel care a fãcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
ART. 20
Obligaţiile fiscale
Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege:
a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, dupã caz, impozitele şi taxele datorate;
b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele şi taxele;
c) obligaţia de a plãti, la termenele legale, impozitul şi taxa datoratã;
d) obligaţia de a plãti dobânzi şi penalitãţi de întârziere, aferente impozitelor şi taxelor, denumite obligaţii de platã accesorii;
e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de platã, la termenele legale, impozitele care se realizeazã prin stopaj la sursã;
f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
ART. 21
Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale
(1) Dacã legea nu prevede altfel, dreptul de creanţã fiscalã şi obligaţia fiscalã corelativã se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereazã.
(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscalã datoratã.
ART. 22
Stingerea creanţelor fiscale
Creanţele fiscale se sting prin platã, compensare, executare silitã, scutire, prescripţie şi prin alte modalitãţi prevãzute de lege.
ART. 23
Creditorii şi debitorii
(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţã fiscalã prevãzute la art. 19, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativã de platã a acestor drepturi.
(2) În cazul în care obligaţia de platã nu a fost îndeplinitã de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, urmãtorii:
a) moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizãrii, fuziunii ori reorganizãrii judiciare, dupã caz;
c) persoana cãreia i s-a stabilit rãspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d) persoana care îşi asumã obligaţia de platã a debitorului, printr-un angajament de platã sau printr-un alt act încheiat în formã autenticã, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de platã.
e) alte persoane, în condiţiile legii.
ART. 24
Plãtitorul
(1) Plãtitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plãti sau de a reţine şi de a plãti, dupã caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare.
(2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plãtitor de obligaţii fiscale este persoana juridicã, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de cãtre sediile secundare ale persoanei juridice.
ART. 25
Rãspunderea solidarã
(1) Pentru obligaţiile de platã restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod rãspund solidar cu acesta urmãtoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarãrii insolvabilitãţii, cu rea-credinţã, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacã astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrãinarea sau ascunderea cu rea-credinţã, sub orice formã, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
(2) Rãspunderea asociaţilor şi acţionarilor la societãţile comerciale debitoare se stabileşte potrivit <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 26
Dispoziţii speciale privind stabilirea rãspunderii
(1) Rãspunderea persoanelor prevãzute la art. 25 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arãtate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajatã rãspunderea persoanei în cauzã. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3) Decizia aprobatã potrivit alin. (2) constituie titlu de creanţã privind obligaţia la platã a persoanei rãspunzãtoare potrivit art. 25 şi va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), şi urmãtoarele:
a) codul de identificare fiscalã a persoanei rãspunzãtoare, obligatã la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;
b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscalã; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
c) cuantumul şi natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana rãspunzãtoare trebuie sã plãteascã obligaţia debitorului principal;
e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajãrii rãspunderii.
(4) Rãspunderea va fi stabilitã atât pentru obligaţia fiscalã principalã, cât şi pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de creanţã prevãzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la platã, menţionându-se cã aceasta urmeazã sã facã plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de creanţã comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiţiile legii.
ART. 27
Drepturile şi obligaţiile succesorilor
(1) Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de platã a sumelor ce reprezintã amenzi aplicate potrivit legii debitorului persoanã fizicã.
ART. 28
Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor
(1) Creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum şi sumele afectate garantãrii executãrii unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai dupã stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea produce efecte faţã de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificatã.
(3) Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulitãţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilã organului fiscal.

CAP. II
Domiciliul fiscal

ART. 29
Domiciliul fiscal
(1) Prin domiciliu fiscal se înţelege:
a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferitã de domiciliu;
b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercitã gestiunea administrativã şi conducerea efectivã a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizeazã la sediul social declarat;
c) pentru asocierile şi alte entitãţi fãrã personalitate juridicã, adresa persoanei care reprezintã asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricãruia dintre asociaţi.
(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoanã o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtã duratã nefiind luate în considerare. Dacã şederea are un scop exclusiv de vizitã, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemãnãtoare şi nu depãşeşte perioada unui an, nu se considerã adresa unde locuiesc efectiv.
(3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) şi c), domiciliul fiscal este locul în care se aflã majoritatea activelor.

TITLUL III
Dispoziţii procedurale generale

CAP. I
Competenţa organului fiscal

ART. 30
Competenţa generalã
(1) Organele fiscale au competenţã generalã privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscalã.
(2) În cazul impozitului pe venit, prin hotãrâre a Guvernului se poate stabili altã competenţã specialã de administrare.
(3) Impozitele şi taxele care se datoreazã, potrivit legii, în vamã sunt administrate de cãtre organele vamale.
ART. 31
Competenţa teritorialã
(1) Pentru administrarea impozitelor şi taxelor competenţa revine acelui organ fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plãtitorului de venit, în cazul impozitelor realizate prin stopaj la sursã reglementate în titlul III din Codul fiscal.
(2) În cazul contribuabililor care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal pe teritoriul cãruia se realizeazã, în întregime sau cu preponderenţã, cifra de afaceri.
(3) Competenţa de administrare a impozitelor şi taxelor pentru marii contribuabili poate fi stabilitã în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finanţelor publice.
ART. 32
Competenţa în cazul sediilor secundare
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligaţii de platã la sedii secundare, competenţa teritorialã revine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã acestea se aflã situate.
ART. 33
Competenţa teritorialã a serviciilor fiscale ale unitãţilor administrativ-teritoriale
Serviciile fiscale ale unitãţilor administrativ teritoriale poartã rãspunderea pentru administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local al unitãţii administrativ teritoriale.
ART. 34
Competenţa specialã
(1) În situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorialã revine organului fiscal în raza cãruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi pentru luarea de urgenţã a mãsurior legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silitã.
ART. 35
Conflictul de competenţã
(1) Existã conflict de competenţã când douã sau mai multe organe fiscale se declarã deopotrivã competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun sã hotãrascã asupra conflictului.
(2) În situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenţã nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, organele ierarhic superioare acestora hotãrãsc de comun acord asupra conflictului de competenţã ivit.
ART. 36
Acord asupra competenţei
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorialã, precum şi al contribuabilului în cauzã, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.

CAP. II
Actele emise de organele fiscale

ART. 37
Noţiunea de act administrativ fiscal
În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
ART. 38
Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formã scrisã.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmãtoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c) obiectul actului administrativ fiscal;
d) motivele de fapt;
e) temeiul de drept;
f) numele şi semnãtura persoanelor împuternicite, potrivit legii;
g) ştampila organului fiscal emitent;
h) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul de soluţionare competent;
i) menţiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul tehnicii de calcul este valabil şi în cazul în care nu poartã semnãtura persoanelor îndreptãţite potrivit legii şi ştampila organului emitent, dacã îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3).
ART. 39
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat.
(2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
c) prin poştã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, iar data comunicãrii va fi doveditã prin semnãtura destinatarului;
(3) În cazul în care se constatã lipsa contribuabilului sau a oricãrei persoane îndreptãţite sã primeascã actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largã circulaţie şi într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menţioneazã cã a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considerã comunicat în a cincea zi de la data publicãrii anunţului.
(4) Dispoziţiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
ART. 40
Opozabilitatea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului, potrivit legii.
ART. 41
Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod.
ART. 42
Îndreptarea erorilor materiale
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.

CAP. III
Administrarea şi aprecierea probelor

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ART. 43
Mijloace de probã
(1) Pentru determinarea stãrii de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administreazã mijloace de probã, putând proceda la:
a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de cercetãri la faţa locului.
(2) Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscutã de lege.
ART. 44
Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului la sediul sãu
Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului la sediul sãu pentru a da informaţii şi lãmuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. O datã cu aceastã solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat sã le prezinte.
ART. 45
Comunicarea informaţiilor între organele fiscale
Dacã într-o procedurã fiscalã se constatã fapte care prezintã importanţã pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc informaţiile deţinute.

SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii şi expertize

ART. 46
Obligaţia de a furniza informaţii
(1) Contribuabilul sau altã persoanã împuternicitã de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stãrii de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informaţii şi altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã de cãtre contribuabil. Informaţiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în mãsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probã.
(2) Cererea de furnizare a informaţiilor se formuleazã în scris şi va specifica natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stãrii de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.
(3) Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sã furnizeze informaţii va fi, dupã caz, prezentatã sau consemnatã în scris.
(4) În situaţia în care persoana obligatã sã furnizeze informaţia în scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.
ART. 47
Obligaţia bãncilor de a furniza informaţii
(1) Bãncile sunt obligate sã comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice sau juridice care deschid sau închid conturi, forma juridicã pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Aceastã comunicare se va face în prima jumãtate a fiecãrei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioarã. Comunicarea va fi adresatã Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Ministerul Finanţelor Publice împreunã cu Banca Naţionalã a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevãzute la alin. (1).
ART. 48
Expertiza
(1) Ori de câte ori considerã necesar, organul fiscal are dreptul sã apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat sã comunice contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul poate sã numeascã un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Experţii au obligaţia sã pãstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc.
(4) Expertiza se întocmeşte în scris.

SECŢIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului

ART. 49
Prezentarea de înscrisuri
(1) În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia sã punã la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri, dacã starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de cãtre contribuabil.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul sãu ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sã le prezinte.
ART. 50
Cercetarea la faţa locului
(1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii au obligaţia sã permitã funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru aceastã acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încãperi şi în orice ale incinte, în mãsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatãri în interes fiscal.
(3) Deţinãtorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevãzute la art. 89 lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţã.
(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecãtoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţialã din Codul de procedurã civilã fiind aplicabile.
(5) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi sã îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

SECŢIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

ART. 51
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri
(1) Soţul/soţia şi rudele contribuabilului pânã la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.
ART. 52
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii
(1) Pot refuza sã furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţã în exercitarea activitãţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecãtoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevãzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participã la activitatea profesionalã a acestora.
(3) Persoanele prevãzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.

SECŢIUNEA a 5-a
Colaborarea între autoritãţile publice

ART. 53
Obligaţia autoritãţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte
Autoritãţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile descentralizate ale autoritãţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.
ART. 54
Colaborarea dintre autoritãţile publice, instituţiile publice sau de interes public
(1) Autoritãţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate sã colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autoritãţile prevãzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicitã colaborarea rãspunde pentru legalitatea solicitãrii, iar autoritatea solicitatã rãspunde pentru datele furnizate.
ART. 55
Condiţii şi limite ale colaborãrii
(1) Colaborarea dintre autoritãţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizeazã în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
(2) Dacã autoritatea publicã, instituţia publicã sau de interes public solicitatã refuzã colaborarea, autoritatea publicã superioarã ambelor organe va decide. Dacã o asemenea autoritate nu existã, decizia va fi luatã de autoritatea superioarã celei solicitate.
ART. 56
Colaborarea interstatalã dintre autoritãţile publice
(1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu autoritãţile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autoritãţi fiscale din alt stat pe bazã de reciprocitate.

SECŢIUNEA a 6-a
Sarcina probei

ART. 57
Forţa probantã a documentelor justificative şi evidenţelor contabile
Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care existã şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
ART. 58
Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale
(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricãror cereri adresate organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bazã de probe sau constatãri proprii.
ART. 59
Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii
(1) În cazul în care constatã cã anumite bunuri, venituri sau alte valori care potrivit legii constituie baza impozabilã sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiazã de câştigurile sau orice foloase obişnuite aduse de acestea şi cã persoanele respective declarã în scris cã nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauzã, fãrã sã arate însã care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzãtoare în sarcina acelor persoane.
(2) În condiţiile legii, obligaţia fiscalã privind baza impozabilã prevãzutã la alin. (1) va putea fi stabilitã în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datoreazã despãgubiri persoanelor care au fãcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1).
ART. 60
Estimarea bazei de impunere
(1) Dacã organul fiscal nu poate determina mãrimea bazei de impunere, acesta trebuie sã o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţã pentru estimare. Estimarea constã în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(2) În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptãţite sã estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţã al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.

CAP. IV
Termene

ART. 61
Calcularea termenelor
În situaţia în care legislaţia fiscalã nu prevede altfel, pentru modalitãţile de calcul al termenelor se aplicã dispoziţiile dreptului comun în materie.
ART. 62
Prelungirea termenelor
Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competenţei stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

TITLUL IV
Înregistrarea fiscalã şi evidenţa contabilã şi fiscalã

ART. 63
Obligaţia de înregistrare fiscalã
(1) Orice persoanã sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistreazã fiscal, primind un cod de identificare fiscalã. Codul de identificare fiscalã va fi:
a) pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocierile şi alte entitãţi fãrã personalitate juridicã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;
b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numãrul de identificare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;
d) pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în strãinãtate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice plãtitoare de taxã pe valoarea adãugatã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) lit. d) se înregistreazã fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscalã persoanele prevãzute la alin. (1) lit. a), c) şi e) au obligaţia sã depunã declaraţie de înregistrare fiscalã.
(4) Au obligaţia sã depunã o declaraţie de înregistrare fiscalã şi persoanele prevãzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.
(5) Declaraţia de înregistrare fiscalã se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înfiinţãrii potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entitãţi fãrã personalitate juridicã;
b) data eliberãrii actului legal de funcţionare, începerii activitãţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calitãţii de angajator, dupã caz, în cazul persoanelor fizice.
ART. 64
Înregistrarea şi scoaterea din evidenţã a plãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã
(1) Orice persoanã impozabilã care realizeazã operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adãugatã cu drept de deducere trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în urmãtoarele situaţii:
a) la înfiinţare, dacã declarã cã doreşte sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;
b) ulterior înfiinţãrii, dacã cifra de afaceri realizatã este sub plafonul de scutire prevãzut de dispoziţiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, dar doreşte sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;
c) dupã înfiinţare, în mod obligatoriu, dacã depãşeşte plafonul de scutire prevãzut de dispoziţiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depãşit acest plafon.
(2) Persoanele care realizeazã în exclusivitate operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adãugatã, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã.
(3) Cifra de afaceri declaratã organului fiscal este cea determinatã conform dispoziţiilor Codului fiscal privitoare la T.V.A.
(4) În cazul persoanelor înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã, codul de identificare fiscalã este precedat de litera "R".
(5) Data înregistrãrii ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã este:
a) data comunicãrii certificatului de înregistrare în situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. a);
b) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã face opţiunea pentru taxare în situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. b);
c) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã are obligaţia sã solicite luarea în evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. c).
(6) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã care, ulterior înregistrãrii, realizeazã exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere trebuie sã solicite scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care realizeazã exclusiv astfel de operaţiuni.
(7) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã trebuie sã solicite scoaterea din evidenţã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în caz de încetare a activitãţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemneazã situaţia respectivã.
ART. 65
Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente
(1) Plãtitorii de impozite şi taxe au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente emise codul de identificare fiscalã propriu.
(2) Documentele prezentate de plãtitorii de impozite şi taxe bãncilor, organelor fiscale şi altor instituţii publice, contribuabililor şi altor persoane interesate, fãrã a avea înscris codul de identificare fiscalã a emitentului, nu sunt valabile ca documente fiscale.
ART. 66
Declararea filialelor şi sediilor secundare
(1) Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în strãinãtate.
ART. 67
Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscalã
(1) Declaraţia de înregistrare fiscalã se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal şi va fi însoţitã de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
(2) Declaraţia de înregistrare fiscalã va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de platã datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridicã a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrãrii impozitelor şi taxelor.
ART. 68
Certificatul de înregistrare fiscalã
(1) Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscalã, depusã potrivit art. 63 alin. (3) şi (4), organul fiscal competent elibereazã certificatul de înregistrare fiscalã, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscalã se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscalã.
(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscalã nu este supusã taxelor de timbru.
(3) Contribuabilii care realizeazã venituri din activitatea de comerţ sau prestãri de servicii cãtre populaţie sunt obligaţi sã afişeze certificatul de înregistrare fiscalã în locurile unde se desfãşoarã activitatea.
(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscalã, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
ART. 69
Modificãri ulterioare înregistrãrii fiscale
(1) Modificãrile ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscalã trebuie aduse la cunoştinţã organului fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2) La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscalã, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulãrii, certificatul de înregistrare fiscalã, o datã cu depunerea declaraţiei de menţiuni.
ART. 70
Registrul contribuabililor
(1) Organul fiscal competent organizeazã evidenţa plãtitorilor de impozite şi taxe în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:
a) datele de identificare a contribuabilului;
b) categoriile de obligaţii fiscale de platã datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;
c) alte informaţii necesare administrãrii obligaţiilor fiscale.
(2) Datele prevãzute la alin. (1) se completeazã pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţã a populaţiei, de la alte autoritãţi şi instituţii, precum şi din constatãrile proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constatã cã acestea nu corespund stãrii de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.
(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatãrilor fãcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisã de organul fiscal competent, dupã ascultarea prealabilã a contribuabilului, potrivit art. 7.
ART. 71
Obligaţia de a conduce evidenţa fiscalã
În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de platã datorate, contribuabilii sunt obligaţi sã conducã evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
ART. 72
Reguli pentru conducerea evidenţei contabile şi fiscale
(1) Evidenţele contabile şi fiscale vor fi conduse şi pãstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, dupã caz.
(2) Dispoziţiile legale privind pãstrarea, arhivarea şi limba folositã pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.
(3) În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângã datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat sã pãstreze şi sã prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cãrora le-a generat.
(4) Contribuabilii sunt obligaţi sã evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activitãţile desfãşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege.
(5) Contribuabilii sunt obligaţi sã utilizeze pentru activitatea desfãşuratã documente primare şi de evidenţã contabilã stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unitãţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi sã completeze integral rubricile formularelor, corespunzãtor operaţiunilor înregistrate.
(6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil.

TITLUL V
Declaraţia fiscalã

ART. 73
Obligaţia de a depune declaraţii fiscale
(1) Declaraţia fiscalã se depune de cãtre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
(2) În cazul în care codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanţelor Publice va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.
(3) Obligaţia de a depune declaraţie fiscalã se menţine şi în cazurile în care:
a) a fost efectuatã plata obligaţiei fiscale;
b) obligaţia fiscalã respectivã este scutitã la platã, conform reglementãrilor legale;
c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscalã.
(4) În caz de inactivitate temporarã sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesitãţile administrãrii obligaţiilor fiscale.
ART. 74
Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale
(1) Declaraţia fiscalã se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
(2) În declaraţia fiscalã contribuabilul trebuie sã calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacã acest lucru este prevãzut de lege.
(3) Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bunã-credinţã informaţiile prevãzute de formular, corespunzãtoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscalã se semneazã de cãtre contribuabil sau de cãtre împuternicit.
(4) Declaraţia fiscalã trebuie însoţitã de documentaţia cerutã de prevederile legale.
(5) Pentru anumite categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor şi taxelor, instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz contravaloarea corespondenţei se suportã de cãtre organul fiscal.
ART. 75
Depunerea declaraţiilor fiscale
(1) Declaraţia fiscalã se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştã prin scrisoare recomandatã. Declaraţia fiscalã poate fi transmisã prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţã, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formã de proces-verbal, dacã din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştã, dupã caz.
(4) Nedepunerea declaraţiei fiscale dã dreptul organului fiscal sã procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 60.
ART. 76
Corectarea declaraţiilor fiscale
Declaraţiile fiscale pot fi corectate de cãtre contribuabil, din proprie iniţiativã.

TITLUL VI
Stabilirea impozitelor şi taxelor

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 77
Stabilirea impozitelor şi taxelor
(1) Impozitele şi taxele se stabilesc astfel:
a) prin declaraţie fiscalã, în condiţiile art. 74 alin. (2) şi art. 78 alin. (3);
b) prin decizie emisã de organul fiscal, în celelalte cazuri.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitul este scutit la platã conform reglementãrilor legale, precum şi în cazul unei rambursãri de impozit.
ART. 78
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modificã baza de impunere.
(2) Decizia de impunere se emite, dacã este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 81.
(3) Declaraţia fiscalã este asimilatã cu o decizie de impunere sub rezerva unei verificãri ulterioare.
ART. 79
Forma şi conţinutul deciziei de impunere
Decizia de impunere trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute la art. 38. Decizia de impunere trebuie sã cuprindã, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), şi categoria de impozit, baza de impunere, precum şi cuantumul impozitului, pentru fiecare perioadã impozabilã în parte.
ART. 80
Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere şi urmãtoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursãri de taxã pe valoarea adãugatã şi deciziile privind restituiri de impozite;
b) deciziile privind bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligaţiile de platã accesorii.
ART. 81
Deciziile referitoare la bazele de impunere
(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în urmãtoarele situaţii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoanã care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se aflã pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza cãruia se aflã sursa venitului.
(2) Dacã venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sã-şi numeascã un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.
ART. 82
Stabilirea obligaţiilor fiscale sub rezerva verificãrii ulterioare
(1) Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificãrii ulterioare.
(2) Decizia de impunere sub rezerva verificãrii ulterioare poate fi desfiinţatã sau modificatã, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatãrilor organului fiscal competent.
(3) Rezerva verificãrii ulterioare se anuleazã numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie.

CAP. II
Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale

ART. 83
Obiectul, termenul şi momentul de la care începe sã curgã termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanţa fiscalã potrivit art. 21, dacã legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã.
(4) Termenul prevãzut la alin. (3) curge de la data sãvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionatã ca atare printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
ART. 84
Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale
Termenele prevãzute la art. 83 se întrerup şi se suspendã în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun.
ART. 85
Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale
Dacã organul fiscal constatã împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţã fiscalã.

TITLUL VII
Inspecţia fiscalã

CAP. I
Sfera inspecţiei fiscale

ART. 86
Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscalã are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitãţii şi conformitãţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactitãţii îndeplinirii obligaţiilor de cãtre contribuabili, respectãrii prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de platã, precum şi a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspecţia fiscalã are urmãtoarele atribuţii:
a) constatarea şi investigarea fiscalã a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntãrii declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de mãsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevãzute la alin. (2) organul de inspecţie fiscalã va proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilã a contribuabilului;
c) discutarea constatãrilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora, dupã caz;
d) solicitarea de informaţii de la terţi;
e) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de platã;
f) verificarea locurilor unde se realizeazã activitãţi generatoare de venituri impozabile;
g) dispunerea mãsurilor asigurãtorii în condiţiile legii;
h) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
i) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale.
ART. 87
Persoanele supuse inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscalã se exercitã asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi platã a impozitelor şi taxelor şi a altor obligaţii fiscale prevãzute de lege.
ART. 88
Formele şi întinderea inspecţiei fiscale
(1) Formele de inspecţie fiscalã sunt:
a) inspecţia fiscalã generalã, care reprezintã activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadã de timp determinatã;
b) inspecţia fiscalã parţialã, care reprezintã activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadã de timp determinatã.
(2) Inspecţia fiscalã se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacã acestea prezintã interes pentru aplicarea legii fiscale.
ART. 89
Proceduri de control fiscal
În realizarea atribuţiilor inspecţia fiscalã poate aplica urmãtoarele proceduri de control:
a) controlul prin sondaj, care constã în activitatea de verificare selectivã a documentelor şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate, modul de calcul, de evidenţiere şi de platã a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat;
b) controlul inopinat, care constã în activitatea de verificare fapticã şi documentarã, în principal, ca urmare a unei sesizãri cu privire la existenţa unor fapte de încãlcare a legislaţiei fiscale, fãrã anunţarea în prealabil a contribuabilului;
c) controlul încrucişat, care constã în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.
ART. 90
Perioada supusã inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscalã se efectueazã în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
(2) La contribuabilii mari perioada supusã inspecţiei fiscale începe de la momentul finalizãrii controlului anterior, în condiţiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscalã se efectueazã asupra creanţelor nãscute în ultimii 3 ani fiscali pentru care existã obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscalã se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacã:
a) existã indicii privind diminuarea impozitelor şi taxelor;
b) nu au fost depuse declaraţii fiscale.

CAP. II
Realizarea inspecţiei fiscale

ART. 91
Competenţa
(1) Inspecţia fiscalã se exercitã nemijlocit şi neîngrãdit prin Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, conform dispoziţiilor prezentului titlu.
(2) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.
ART. 92
Selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscalã
(1) Selectarea contribuabililor ce urmeazã a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuatã de cãtre organul fiscal competent.
(2) Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folositã.
ART. 93
Avizul de inspecţie fiscalã
(1) Înaintea desfãşurãrii inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia sã înştiinţeze contribuabilul în legãturã cu acţiunea care urmeazã sã se desfãşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscalã.
(2) Avizul de inspecţie fiscalã va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b) data de începere a inspecţiei fiscale;
c) obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmeazã a fi supuse inspecţiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singurã datã, pentru motive justificate.
ART. 94
Comunicarea avizului de inspecţie fiscalã
(1) Avizul de inspecţie fiscalã se comunicã contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2) Comunicarea avizului de inspecţie fiscalã nu este necesarã:
a) pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului;
b) în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitãrii unor autoritãţi, potrivit legii;
c) în cazul controlului inopinat.
ART. 95
Locul şi timpul desfãşurãrii inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscalã se desfãşoarã, de regulã, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie sã punã la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesarã desfãşurãrii inspecţiei fiscale.
(2) Dacã nu existã un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfãşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
(3) Indiferent de locul unde se desfãşoarã inspecţia fiscalã, organul fiscal are dreptul sã inspecteze locurile în care se desfãşoarã activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
(4) Inspecţia fiscalã se desfãşoarã, de regulã, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscalã se poate desfãşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducãtorului organului fiscal.
ART. 96
Reguli privind inspecţia fiscalã
(1) Inspecţia fiscalã va avea în vedere examinarea tuturor stãrilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2) Inspecţia fiscalã va fi efectuatã în aşa fel încât sã afecteze cât mai puţin activitatea curentã a contribuabililor şi sã utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
(3) Inspecţia fiscalã se efectueazã o singurã datã pentru fiecare impozit sau taxã şi pentru fiecare perioadã supusã impozitãrii. Prin excepţie, conducãtorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacã, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi pânã la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuãrii verificãrilor sau erori de calcul care influnţeazã rezultatele acestora.
(4) Inspecţia fiscalã se exercitã pe baza principiilor independenţei, unicitãţii, autonomiei, ierarhizãrii, teritorialitãţii şi descentralizãrii.
(5) Activitatea de inspecţie fiscalã se organizeazã şi se desfãşoarã în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã.
(6) La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat sã prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducãtorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnatã în registrul unic de control.
(7) La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat sã dea o declaraţie scrisã pe propria rãspundere din care sã rezulte cã au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile relevante pentru inspecţia fiscalã.
(8) Contribuabilul are obligaţia sã îndeplineascã mãsurile prevãzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscalã.
ART. 97
Obligaţia de colaborare a contribuabilului
(1) Contribuabilul are obligaţia sã colaboreze la constatarea stãrilor de fapt fiscale. Acesta este obligat sã dea informaţii, sã prezinte la locul de desfãşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificãrii situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2) La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat cã poate numi persoane care sã dea informaţii. Dacã informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
ART. 98
Dreptul contribuabilului de a fi informat
(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfãşurãrii inspecţiei fiscale asupra constatãrilor rezultate din inspecţia fiscalã.
(2) La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va purta o discuţie finalã cu contribuabilul asupra constatãrilor şi consecinţelor lor fiscale.
(3) Data, ora, locul şi problematica discuţiei vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
(4) Contribuabilul are dreptul sã prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatãrile inspecţiei fiscale.
ART. 99
Sesizarea organelor de urmãrire penalã
(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmãrire penalã în legãturã cu constatãrile efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevãzute de legea penalã.
(2) În situaţiile prevãzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de cãtre contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fãrã explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuzã sã semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscalã va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
ART. 100
Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale
(1) Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatãrile inspecţiei, din punct de vedere faptic şi legal.
(2) Dacã, ca urmare a inspecţiei, se modificã baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modificã, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.

TITLUL VIII
Colectarea creanţelor fiscale

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 101
Colectarea creanţelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constã în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţã sau al unui titlu executoriu, dupã caz.
(3) Titlul de creanţã este actul prin care se stabileşte şi se individualizeazã creanţa fiscalã, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptãţite, potrivit legii.
ART. 102
Termenele de platã
(1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevãzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementeazã.
(2) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de platã se stabileşte în funcţie de data comunicãrii acestora, astfel:
a) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 1-15 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 5 a lunii urmãtoare;
b) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 16-31 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 20 a lunii urmãtoare.
(3) Pentru creanţele fiscale care nu au prevãzute termene de platã Ministerul Finanţelor Publice este abilitat sã stabileascã aceste termene.
(4) Contribuţiile la bugetul asigurãrilor sociale de stat, la bugetul asigurãrilor pentru şomaj şi la fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate, dupã calcularea şi reţinerea acestora conform reglementãrilor legale în materie, se vireazã pânã la data de 25 a lunii urmãtoare celei pentru care se efectueazã plata drepturilor salariale.

CAP. II
Stingerea creanţelor fiscale prin platã, compensare şi restituire

ART. 103
Dispoziţii privind efectuarea plãţii
(1) Plãţile cãtre organele fiscale se efectueazã prin intermediul bãncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate sã deruleze operaţiuni de platã.
(2) Plata obligaţiilor fiscale se efectueazã de cãtre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxã sau alte obligaţii fiscale, inclusiv dobânzi şi penalitãţi de întârziere.
(3) În cazul stingerii prin platã a obligaţiilor fiscale, momentul plãţii este:
a) în cazul plãţilor în numerar, data înscrisã în documentul de platã eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b) în cazul plãţilor efectuate prin mandat poştal sau prin decontare bancarã, data la care bãncile debiteazã contul plãtitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnãtura autorizatã a acestora, cu excepţia situaţiei prevãzute la art. 110.
ART. 104
Ordinea stingerii datoriilor
(1) Plata obligaţiilor fiscale se efectueazã în urmãtoarea ordine:
a) obligaţii fiscale cu termene de platã în anul curent;
b) obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pânã la stingerea integralã a acestora;
c) dobânzi, penalitãţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevãzute la lit. b);
d) obligaţii fiscale cu termene de platã viitoare, la solicitarea debitorului.
(2) În situaţia în care debitorul nu efectueazã plata obligaţiilor fiscale, conform prevederilor alin. (1), creditorul fiscal va proceda la stingerea obligaţiilor fiscale pe care le administreazã, în conformitate cu ordinea de platã reglementatã de prezentul cod, şi va înştiinţa despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuãrii stingerii.
ART. 105
Compensarea
(1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Creanţele fiscale administrate de unitãţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupã caz, în ordinea prevãzutã la art. 104 alin. (1).
(4) Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rãmasã sã fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în urmãtoarea ordine:
a) bugetul de stat;
b) fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
c) bugetul asigurãrilor sociale de stat;
d) bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;
e) bugetul asigurãrilor pentru şomaj.
(5) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre mãsura compensãrii luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuãrii operaţiunii.
ART. 106
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului urmãtoarele sume:
a) cele plãtite fãrã existenţa unui titlu de creanţã;
b) cele plãtite în plus faţã de obligaţia fiscalã;
c) cele plãtite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plãtite ca urmare a aplicãrii eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotãrâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rãmase dupã efectuarea distribuirii prevãzute la art. 160;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, precum şi cauţiunea depusã în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (1), dupã caz, în temeiul hotãrârii judecãtoreşti prin care se dispune desfiinţarea executãrii silite.
(2) În cazul restituirii sumelor în valutã confiscate, aceasta se realizeazã conform legii, în lei la cursul de referinţã al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţionalã a României, de la data rãmânerii definitive şi irevocabile a hotãrârii judecãtoreşti prin care se dispune restituirea.
(3) Dacã debitorul înregistreazã obligaţii fiscale restante, sumele prevãzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai dupã efectuarea compensãrii potrivit prezentului cod.
(4) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai micã decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
(5) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultatã restituindu-se debitorului.
ART. 107
Obligaţia bãncilor supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã
Bãncile supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã şi care efectueazã plãţile dispuse în limita încasãrilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de platã emise de debitori şi/sau creanţe fiscale cuprinse în dispoziţiile de încasare emise de organele de executare.

CAP. III
Dobânzi şi penalitãţi de întârziere

ART. 108
Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalitãţi de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţã de cãtre debitor a obligaţiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen dobânzi şi penalitãţi de întârziere.
(2) Nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalitãţi de întârziere stabilite potrivit legii.
ART. 109
Dobânzi
(1) Dobânzile se calculeazã pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat urmãtoare termenului de scadenţã şi pânã la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã:
a) pentru diferenţele de impozite şi taxe, stabilite de organele competente, dobânzile se datoreazã începând cu ziua imediat urmãtoare scadenţei impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferenţa, pânã la data stingerii acesteia inclusiv;
b) pentru impozitele şi taxele stinse prin executare silitã, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plãţii preţului în rate, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rãmasã de platã dobânda este datoratã de cãtre cumpãrãtor;
c) pentru impozitele şi taxele debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculeazã pânã la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitãţii, inclusiv.
(3) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plãtit la data de 25 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de platã, reprezentând impozitul pe venitul global, se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã:
a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plãţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plãţi anticipate se calculeazã pânã la data plãţii debitului sau, dupã caz, pânã la data de 31 decembrie;
b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculeazã începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor pânã la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anualã este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plãţi anticipate, dobânzile se recalculeazã, începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anualã, urmând a se face regularizarea dobânzii în mod corespunzãtor.
(5) Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţã a Bãncii Naţionale a României, o datã pe an, în luna decembrie, pentru anul urmãtor, sau în cursul anului, dacã aceasta se modificã cu peste 5 puncte procentuale.
ART. 110
Dobânzi şi penalitãţi de întârziere în cazul plãţilor efectuate prin decontare bancarã
Nedecontarea de cãtre unitãţile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 3 zile lucrãtoare de la data debitãrii contului plãtitorului, nu îl exonereazã pe plãtitor de obligaţia de platã a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalitãţi de întârziere la nivelul celor prevãzute la art. 109 şi 114, dupã termenul de 3 zile.
ART. 111
Dobânzi şi penalitãţi de întârziere în cazul compensãrii şi în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciarã
(1) În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile se datoreazã pânã la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensãrile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensãrile efectuate înaintea restituirii sau rambursãrii sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.
(2) În cazul în care în urma exercitãrii controlului sau analizãrii cererii de compensare s-a stabilit cã suma ce urmeazã a se compensa este mai micã decât suma cuprinsã în cererea de compensare, dobânzile şi penalitãţile de întârziere se recalculeazã pentru diferenţa rãmasã de la data înregistrãrii cererii de compensare.
(3) Pentru obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevãzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectueazã compensarea prevãzutã în actul normativ care o reglementeazã sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4) Pentru obligaţiile fiscale neplãtite la termen atât înainte, cât şi dupã deschiderea procedurii de reorganizare judiciarã se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere pânã la data deschiderii procedurii de faliment.
ART. 112
Dobânzi în cazul înlesnirilor la platã
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata impozitelor şi taxelor restante se datoreazã dobânzi.
ART. 113
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândã din ziua urmãtoare expirãrii termenului prevãzut de art. 191 alin. (2), cu excepţia sumelor provenite din impozitul pe venit.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevãzut la art. 109 alin. (5).
ART. 114
Penalitãţi de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţioneazã cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lunã şi/sau pentru fiecare fracţiune de lunã de întârziere, începând cu data de întâi a lunii urmãtoare scadenţei acestora pânã la data stingerii acestora inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlãturã obligaţia de platã a dobânzilor.
(2) Pentru situaţiile prevãzute la art. 109 alin. (3) şi (4) penalitãţilor de întârziere li se aplicã regimul stabilit pentru dobânzi.
(3) Penalitatea de întârziere se datoreazã pânã la data începerii procedurii de executare silitã.
(4) În cazul în care s-au acordat înlesniri la platã, penalitatea de întârziere se datoreazã pânã la data de întâi a lunii urmãtoare celei în care s-au acordat înlesnirile. Nerespectarea înlesnirilor la platã, aşa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitãţilor de întârziere de la data încetãrii valabilitãţii înlesnirilor, conform legii.
(5) Nivelul penalitãţii de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.

CAP. IV
Înlesniri la platã

ART. 115
Înlesniri la plata obligaţiilor fiscale
La cererea temeinic justificatã a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executãrii silite, cât şi în timpul efectuãrii acesteia, înlesniri la platã, în condiţiile legii.

CAP. V
Constituirea de garanţii

ART. 116
Constituirea de garanţii
Organul fiscal solicitã constituirea unei garanţii pentru:
a) suspendarea executãrii silite în condiţiile art. 137 alin. (6);
b) ridicarea mãsurilor asigurãtorii;
c) asumarea obligaţiei de platã de cãtre altã persoanã prin angajament de platã, în condiţiile art. 23 alin. (2) lit. d);
d) în alte cazuri prevãzute de lege.
ART. 117
Tipuri de garanţii
Garanţiile pentru luarea mãsurilor prevãzute la art. 116 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
a) consemnarea de mijloace bãneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanţie bancarã;
c) ipotecã asupra unor bunuri imobile din ţarã;
d) gaj asupra unor bunuri mobile;
e) fidejusiune.
ART. 118
Valorificarea garanţiilor
Organul competent, în condiţiile legii, se îndestuleazã din garanţiile depuse, dacã nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.

CAP. VI
Mãsuri asigurãtorii

ART. 119
Poprirea şi sechestrul asigurãtoriu
(1) Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativã, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun mãsuri asigurãtorii sub forma popririi asigurãtorii şi sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când existã pericolul ca acesta sã se sustragã, sã-şi ascundã ori sã-şi risipeascã patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste mãsuri pot fi luate şi în cazul în care creanţa nu a fost încã individualizatã şi nu a devenit scadentã. Mãsurile asigurãtorii dispuse, dacã nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãţi. O datã cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţã, în cazul neplãţii, mãsurile asigurãtorii se transformã în mãsuri executorii.
(4) Mãsurile asigurãtorii se dispun prin decizie emisã de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului cã prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, dupã caz, mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a mãsurilor asigurãtorii trebuie motivatã şi semnatã de cãtre conducãtorul organului fiscal competent.
(6) Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecãtoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) În cazul înfiinţãrii sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.
(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolutã.
(9) Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanţa bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinutã de acesta.
(10) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 162.
ART. 120
Ridicarea mãsurilor asigurãtorii
Mãsurile asigurãtorii instituite potrivit art. 119 se ridicã, prin decizie motivatã, de cãtre creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevãzute la art. 117, dupã caz.

CAP. VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silitã şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea

ART. 121
Începerea termenului de prescripţie
(1) Dreptul de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naştere acest drept.
(2) Termenul de prescripţie prevãzut la alin. (1) se aplicã şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
ART. 122
Suspendarea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevãzut la art. 121 se suspendã:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executãrii este prevãzutã de lege ori a fost dispusã de instanţa judecãtoreascã sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilitãţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silitã;
e) în alte cazuri prevãzute de lege.
ART. 123
Întreruperea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevãzut la art. 121 se întrerupe:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) pe data îndeplinirii de cãtre debitor, înainte de începerea executãrii silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de platã a obligaţiei prevãzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executãrii silite, a unui act de executare silitã;
d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitãţii contribuabilului;
e) în alte cazuri prevãzute de lege.
ART. 124
Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie
(1) Dacã organul de executare constatã împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea mãsurilor de realizare şi la scãderea acestora din evidenţa analiticã pe plãtitori.
(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, dupã împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.
ART. 125
Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau restituirea
Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.

CAP. VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silitã

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ART. 126
Organele de executare silitã
(1) În cazul în care debitorul nu-şi plãteşte de bunãvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare silitã, potrivit prezentului cod.
(2) Organele fiscale care administreazã creanţe fiscale sunt abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii şi sã efectueze procedura de executare silitã.
(3) Creanţele bugetare care se încaseazã, se administreazã, se contabilizeazã şi se utilizeazã de instituţiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se executã prin organe proprii, acestea fiind abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii şi sã efectueze procedura de executare silitã, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4) Organele prevãzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silitã.
(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silitã este competent organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãribile, coordonarea întregii executãri revenind organului de executare în a cãrui razã teritorialã îşi are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silitã se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei mãsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are domiciliul fiscal.
(6) Atunci când se constatã cã existã pericolul evident de înstrãinare, substituire sau de sustragere de la executare silitã a bunurilor şi veniturilor urmãribile ale debitorului, organul de executare în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silitã a acestora, indiferent de locul în care se gãsesc bunurile.
(7) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevãzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificatã, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmãribile.
(8) În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornitã executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se executã în condiţiile prevãzute de alte dispoziţii legale, executarea silitã se va face, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de cãtre organele de executare prevãzute de acesta. Dispoziţiile legii privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Când se constatã cã domiciliul sau sediul debitorului se aflã în raza teritorialã a altui organ de executare, titlul executoriu împreunã cu dosarul executãrii vor fi trimise acestuia, înştiinţându-se, dacã este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
ART. 127
Executarea silitã în cazul debitorilor solidari
(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cãrui razã teritorialã îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care existã indicii cã deţine mai multe venituri sau bunuri urmãribile.
(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia mãsuri de executare silitã, comunicând întregul debit fiecãrui organ de executare în a cãrui razã teritorialã domiciliazã sau îşi au sediul ceilalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 126.
(3) Organele de executare sesizate cãrora li s-a comunicat debitul, dupã înscrierea acestuia într-o evidenţã nominalã, vor lua mãsuri de executare silitã şi vor comunica organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(4) Dacã organul de executare coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constatã cã acesta a fost realizat prin actele de executare silitã fãcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sã cearã în scris acestora din urmã sã înceteze de îndatã executarea silitã.
ART. 128
Executorii fiscali
(1) Executarea silitã se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie sã deţinã o legitimaţie de serviciu pe care trebuie sã o prezinte în exercitarea activitãţii.
(2) Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisã de organul de executare silitã.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silitã, executorii fiscali pot:
a) sã intre în orice incintã de afaceri a debitorului, persoanã juridicã, sau în alte incinte unde acesta îşi pãstreazã bunurile, în scopul identificãrii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi sã analizeze evidenţa contabilã a debitorului în scopul identificãrii terţilor care datoreazã sau deţin în pãstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) sã intre în toate încãperile în care se gãsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoanã fizicã, precum şi sã cerceteze toate locurile în care acesta îşi pãstreazã bunurile;
c) sã solicite şi sã cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probã în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
(4) Executorul fiscal poate intra în încãperile ce reprezintã domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţãmântul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecãtoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã.
(5) Accesul executorului fiscal în locuinţã, în incinta de afaceri sau în orice altã încãpere a debitorului, persoanã fizicã sau juridicã, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrãtoare. Executarea începutã va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele urmãtoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrãinãrii unor bunuri, accesul în încãperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrãtoare, în baza autorizaţiei prevãzute la alin. (4).
(6) În absenţa debitorului sau dacã acesta refuzã accesul în oricare dintre încãperile prevãzute la alin. (3), executorul fiscal poate sã pãtrundã în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).
ART. 129
Executarea silitã împotriva unei asocieri fãrã personalitate juridicã
Pentru executarea silitã a creanţelor fiscale datorate de o asociere fãrã personalitate juridicã, chiar dacã existã un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
ART. 130
Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executãrii silite
(1) Executarea silitã a creanţelor fiscale se efectueazã numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul fiscal competent sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanţã devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege.
(3) Executarea silitã începe numai dupã ce debitorul a fost înştiinţat sã plãteascã, iar dupã înştiinţare au trecut 15 zile de la comunicare.
(4) Actul prevãzut la alin. (1), în cuprinsul cãruia s-a înscris creanţa fiscalã, denumit titlu executoriu, va conţine, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), urmãtoarele: codul de identificare fiscalã; domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(5) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silitã, potrivit legii, organelor prevãzute la art. 126.
(7) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevãzute la art. 31 alin. (1) nu cuprind unul dintre urmãtoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnãtura organului care l-a emis şi dovada comunicãrii acestora, organul de executare va restitui de îndatã titlurile executorii organelor emitente.
(8) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de cãtre un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
ART. 131
Reguli privind executarea silitã
(1) Executarea silitã se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmãribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueazã numai în mãsura necesarã pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare.
(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmãrite numai cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege.
(3) În cadrul procedurii de executare silitã se pot folosi succesiv sau concomitent modalitãţile de executare silitã prevãzute de prezentul cod.
(4) Executarea silitã a creanţelor fiscale nu se perimeazã.
(5) Executarea silitã se desfãşoarã pânã la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitãţilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevãzute, dupã caz, dobânzi, penalitãţi de întârziere sau alte sume, fãrã sã fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de cãtre organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunicã debitorului.
(7) Faţã de terţi, inclusiv faţã de stat, o garanţie realã şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost fãcute publice prin oricare dintre metodele prevãzute de lege.
ART. 132
Obligaţia de informare
În vederea începerii executãrii silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probã prevãzute la art. 43, în vederea determinãrii averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat sã furnizeze în scris, pe propria rãspundere, informaţiile solicitate.
ART. 133
Precizarea naturii debitului
În toate actele de executare silitã trebuie sã se indice titlul executoriu şi sã se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executãrii.
ART. 134
Somaţia
(1) Executarea silitã începe prin comunicarea somaţiei. Dacã în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuã mãsurile de executare silitã. Somaţia este însoţitã de un exemplar al titlului executoriu.
(2) Somaţia cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), urmãtoarele: numãrul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silitã; termenul în care cel somat urmeazã sã plãteascã suma prevãzutã în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectãrii acesteia.
ART. 135
Drepturi şi obligaţii ale terţului
Terţul nu se poate opune sechestrãrii unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecã sau un privilegiu. Terţul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
ART. 136
Evaluarea bunurilor supuse executãrii silite
(1) Înaintea valorificãrii bunurilor acestea vor fi evaluate. În acest scop organul de executare va apela la organe şi persoane de specialitate, a cãror selectare nu este supusã reglementãrilor privind achiziţiile publice şi care sunt obligate sã îşi îndeplineascã atribuţiile ce le revin în acest sens.
(2) Organul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3) Atunci când se considerã necesar, organul de executare va proceda la o nouã evaluare.
ART. 137
Suspendarea sau încetarea executãrii silite
(1) Executarea silitã se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevãzute de prezentul cod.
(2) Executarea silitã se suspendã:
a) când suspendarea a fost dispusã de instanţã sau de creditor, în condiţiile legii;
b) la data comunicãrii aprobãrii înlesnirii la platã, în condiţiile legii;
c) în cazul prevãzut la art. 145;
d) în alte cazuri prevãzute de lege.
(3) Executarea silitã se întrerupe:
a) la data declarãrii stãrii de insolvabilitate a debitorului;
b) în alte cazuri prevãzute de lege.
(4) Executarea silitã înceteazã dacã:
a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevãzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de platã accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiinţat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevãzute de lege.
(5) În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare genereazã imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economicã, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporarã, totalã sau parţialã a executãrii silite prin poprirea conturilor bancare.
(6) O datã cu cererea de suspendare prevãzutã la alin. (5) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrãrii, sau alte garanţii prevãzute de lege.

SECŢIUNEA a 2-a
Executarea silitã prin poprire

ART. 138
Executarea silitã a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1) Sunt supuse executãrii silite prin poprire orice sume urmãribile reprezentând venituri şi disponibilitãţi bãneşti în lei şi în valutã, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de cãtre terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2) În cazul sumelor urmãribile reprezentând venituri şi disponibilitãţi în valutã, bãncile sunt autorizate sã efectueze convertirea în lei a sumelor în valutã, fãrã consimţãmântul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivã.
(3) Sumele ce reprezintã venituri bãneşti ale debitorului persoanã fizicã, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specialã sunt supuse urmãririi numai în condiţiile prevãzute de Codul de procedurã civilã.
(4) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţeazã de cãtre organul de executare printr-o adresã care va fi trimisã prin scrisoare recomandatã, cu dovada de primire, terţului poprit, împreunã cu o copie certificatã de pe titlul executoriu. Totodatã va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.
(5) Poprirea nu este supusã validãrii.
(6) Poprirea înfiinţatã anterior, ca mãsurã asigurãtorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, fãcutã terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului.
(7) Terţul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicãrii ce i s-a fãcut potrivit alin. (4) şi (6), sã înştiinţeze organul de executare dacã datoreazã vreo sumã de bani cu orice titlu debitorului.
(8) Poprirea se considerã înfiinţatã la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisã organului de executare, confirmã cã datoreazã sume de bani debitorului sau la data expirãrii termenului prevãzut la alin. (7).
(9) Dupã înfiinţarea popririi terţul poprit este obligat sã facã de îndatã reţinerile prevãzute de lege şi sã vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodatã în scris despre existenţa altor creditori.
(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţã prevãzute la art. 160.
(11) Pentru stingerea creanţelor fiscale debitorii deţinãtori de conturi bancare pot fi urmãriţi prin poprire asupra conturilor bancare, prevederile alin. (4) aplicându-se în mod corespunzãtor. În acest caz, o datã cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, fãcutã debitorului potrivit art. 39, o copie certificatã de pe acest titlu va fi comunicatã bãncii la care se aflã deschis contul debitorului. Despre aceastã mãsurã va fi înştiinţat şi debitorul.
(12) În mãsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizãrii bãncii potrivit alin. (11), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasãrile zilnice în conturile în lei şi în valutã sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizãrii, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilitãţilor bãneşti, bãncile nu vor proceda la decontarea documentelor de platã primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plãţi din conturile acestora pânã la achitarea integralã a obligaţiilor fiscale, cu excepţia sumelor necesare plãţii drepturilor salariale.
(13) Dacã debitorul face plata în termenul prevãzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de îndatã în scris bãncile pentru sistarea totalã sau parţialã a indisponibilizãrii conturilor şi reţinerilor. În caz contrar banca este obligatã sã procedeze conform dispoziţiilor alin. (12).
(14) În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, bãncile vor urmãri executarea acestora din încasãrile zilnice realizate în contul debitorului.
(15) Dispoziţiile alin. (10) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 139
Executarea silitã a terţului poprit
(1) Dacã terţul poprit înştiinţeazã organul de executare cã nu datoreazã vreo sumã de bani debitorului urmãrit sau nu respectã dispoziţiile art. 138 alin. (9)-(15), precum şi în cazul în care invocã alte neregularitãţi în legãturã cu drepturile şi obligaţiile pãrţilor privind înfiinţarea popririi, instanţa judecãtoreascã în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei pãrţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2) Judecata se face de urgenţã şi cu precãdere.
(3) Pe baza hotãrârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silitã a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.

SECŢIUNEA a 3-a
Executarea silitã a bunurilor mobile

ART. 140
Executarea silitã a bunurilor mobile
(1) Sunt supuse executãrii silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevãzute de lege.
(2) În cazul debitorului persoanã fizicã nu pot fi supuse executãrii silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesionalã, precum şi cele strict necesare exercitãrii profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfãşurãrii activitãţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrãşãmintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacã nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de douã luni, iar dacã debitorul se ocupã exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pânã la noua recoltã;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încãlzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnã;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmãribile prin alte dispoziţii legale.
(3) Bunurile debitorului persoanã fizicã necesare desfãşurãrii activitãţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare silitã.
(4) Executarea silitã a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacã acestea se aflã la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca mãsurã asigurãtorie nu este necesarã o nouã sechestrare.
(6) Executorul fiscal, la începerea executãrii silite, este obligat sã verifice dacã bunurile prevãzute la alin. (5) se gãsesc la locul aplicãrii sechestrului şi dacã nu au fost substituite sau degradate, precum şi sã sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele gãsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
(7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacã prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executãrii silite.
(8) Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferã acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp dureazã executarea silitã debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea datã, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage rãspunderea, potrivit legii, a celui în culpã.
(10) Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizãrii prevãzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolutã.
(11) În cazurile în care nu au fost luate mãsuri asigurãtorii pentru realizarea integralã a creanţei fiscale şi la începerea executãrii silite se constatã cã existã pericolul evident de înstrãinare, substituire sau sustragere de la urmãrire a bunurilor urmãribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicatã o datã cu comunicarea somaţiei.
ART. 141
Procesul-verbal de sechestru
(1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a fãcut sechestrul;
b) numele şi prenumele executorului fiscal care aplicã sechestrul, numãrul legitimaţiei şi al delegaţiei;
c) numãrul dosarului de executare, data şi numãrul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza cãruia se face executarea silitã;
d) temeiul legal în baza cãruia se face executarea silitã;
e) sumele datorate pentru a cãror executare silitã se aplicã sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi şi penalitãţi de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza cãruia a fost stabilitã obligaţia de platã;
f) numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreunã cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţã la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecãruia, dupã aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzurã şi eventualele semne particulare ale fiecãrui bun, precum şi dacã s-au luat mãsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se aflã, sau de administrare ori conservare a acestora, dupã caz;
h) menţiunea cã evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesitã cunoştinţe de specialitate;
i) menţiunea fãcutã de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecã ori privilegiu, dupã caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j) numele, prenumele şi adresa persoanei cãreia i s-au lãsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, dupã caz;
k) eventualele obiecţii fãcute de persoanele de faţã la aplicarea sechestrului;
l) menţiunea cã, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plãteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
m) semnãtura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţã la sechestrare. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea sã semneze, executorul fiscal va menţiona aceastã împrejurare.
(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predã debitorului sub semnãturã sau i se comunicã la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmã semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în pãstrare.
(3) În vederea valorificãrii organul de executare este obligat sã verifice dacã bunurile sechestrate se gãsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacã nu au fost substituite sau degradate.
(4) Când bunurile sechestrate gãsite cu ocazia verificãrii nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmãrirea altor bunuri ale debitorului.
(5) Dacã se constatã cã bunurile nu se gãsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacã au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie un proces-verbal de constatare. Pentru bunurile gãsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.
(6) Dacã se sechestreazã şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7) Executorul fiscal care constatã cã bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe proceseleverbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica.
(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considerã sechestrate şi în cadrul noii executãri silite.
(9) În cazul în care executorul fiscal constatã cã în legãturã cu bunurile sechestrate s-au sãvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesulverbal de sechestru şi va sesiza de îndatã organele de urmãrire penalã competente.
ART. 142
Custodele
(1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lãsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, dupã caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de cãtre acesta. Atunci când bunurile sunt lãsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constatã cã existã pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valutã, titluri de valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artã, colecţii de valoare, acestea se ridicã şi se depun, cel târziu a doua zi lucrãtoare, la unitãţile specializate.
(3) Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
(4) În cazul în care custodele este o altã persoanã decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusã.

SECŢIUNEA a 4-a
Executarea silitã a bunurilor imobile

ART. 143
Executarea silitã a bunurilor imobile
(1) Sunt supuse executãrii silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
(2) Executarea silitã imobiliarã se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevãzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmãrite decât o datã cu imobilul.
(3) În cazul debitorului persoanã fizicã nu poate fi supus executãrii silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silitã se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din sãvârşirea de infracţiuni.
(5) Executorul fiscal care aplicã sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 140 alin. (9) şi (10) şi ale art. 141 alin. (1) şi (2) fiind aplicabile.
(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecã legalã.
(7) Dreptul de ipotecã conferã creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecã, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndatã biroului de carte funciarã efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9) Biroul de carte funciarã va comunica organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale şi sarcini care greveazã imobilul urmãrit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de cãtre organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
(10) Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidenţele de publicitate imobiliarã, sã comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
ART. 144
Instituirea administratorului-sechestru
(1) La instituirea sechestrului şi în tot cursul executãrii silite, organul de executare poate numi un administratorsechestru, dacã aceastã mãsurã este necesarã pentru administrarea imobilului urmãrit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apãrarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altã persoanã fizicã sau juridicã.
(3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitãţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare.
(4) Când administrator-sechestru este numitã o altã persoanã decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusã.
ART. 145
Suspendarea executãrii silite a bunurilor imobile
(1) Dupã primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, sã îi aprobe ca plata integralã a creanţelor fiscale sã se facã din veniturile bunului imobil urmãrit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2) De la data aprobãrii cererii debitorului, executarea silitã începutã asupra bunului imobil se suspendã.
(3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silitã imobiliarã înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4) Dacã debitorul persoanã juridicã cãruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silitã sau îşi provoacã insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzãtor prevederile art. 25.

SECŢIUNEA a 5-a
Executarea silitã a altor bunuri

ART. 146
Executarea silitã a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rãdãcini
(1) Executarea silitã a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rãdãcini, care sunt ale debitorului, se efectueazã în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2) Pentru executarea silitã a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3) Organul de executare va hotãrî, dupã caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rãdãcini sau dupã ce vor fi culese.
ART. 147
Executarea silitã a unui ansamblu de bunuri
(1) Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacã organul de executare apreciazã cã astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
(2) Pentru executarea silitã a bunurilor prevãzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(3) Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silitã a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a privind executarea silitã a bunurilor imobile, precum şi ale art. 154 privind plata în rate se aplicã în mod corespunzãtor.

SECŢIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor

ART. 148
Valorificarea bunurilor sechestrate
(1) În cazul în care creanţa fiscalã nu este stinsã în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fãrã efectuarea altei formalitãţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executãrii silite.
(2) Pentru a realiza executarea silitã cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmãrit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalitãţile prevãzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţã de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficientã.
(3) În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a) înţelegerea pãrţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c) vânzare directã;
d) vânzare la licitaţie;
e) alte modalitãţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societãţi de brokeraj, dupã caz.
(4) Dacã au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradãrii, acestea pot fi vândute în regim de urgenţã.
(5) Dacã din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între pãrţi data, locul sau ora vânzãrii directe sau la licitaţie a fost schimbatã de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 151.
(6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai cãtre persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante.
(7) În sensul alin. (6), în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânãri sau eşalonãri la platã.
ART. 149
Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii pãrţilor
(1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii pãrţilor se realizeazã de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât sã se asigure o recuperare corespunzãtoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat sã prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au fãcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpãrãtor, precum şi termenul în care acesta din urmã va achita preţul propus.
(2) Preţul propus de cumpãrãtor şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(3) Organul de executare, dupã analiza propunerilor prevãzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpãrãtor.
(4) Indisponibilizarea prevãzutã la art. 140 alin. (9) şi (10) se ridicã dupã creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).
ART. 150
Valorificarea bunurilor prin vânzare directã
(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directã se poate realiza în urmãtoarele cazuri:
a) pentru bunurile prevãzute la art. 148 alin. (4);
b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacã se recupereazã integral creanţa fiscalã;
c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaţie sau dupã finalizarea ei, dacã bunul nu a fost vândut şi o persoanã oferã cel puţin preţul de evaluare.
(2) Vânzarea directã se realizeazã prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3) În cazul în care organul de executare înregistreazã în condiţiile prevãzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferã cel mai mare preţ faţã de preţul de evaluare.
ART. 151
Vânzarea bunurilor la licitaţie
(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat sã efectueze publicitatea vânzãrii cu cel puţin 10 zile înainte de data fixatã pentru desfãşurarea licitaţiei.
(2) Publicitatea vânzãrii se realizeazã prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primãriei în a cãrei razã teritorialã se aflã bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzãrii, dacã acesta este altul decât cel unde se aflã bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzãrii bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de largã circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, dupã caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalitãţi prevãzute de lege.
(3) Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care greveazã bunul urmãrit.
(4) Anunţul privind vânzarea cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), şi urmãtoarele:
a) numãrul dosarului de executare silitã;
b) bunurile care se oferã spre vânzare şi descrierea lor sumarã;
c) preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzãrii la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
d) indicarea, dacã este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care greveazã bunurile;
e) data, ora şi locul vânzãrii;
f) invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sã înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilitã pentru vânzare;
g) invitaţia cãtre toţi cei interesaţi în cumpãrarea bunurilor sã se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi pânã la acel termen sã prezinte oferte de cumpãrare;
h) menţiunea cã ofertanţii sunt obligaţi sã depunã, în cazul vânzãrii prin licitaţie, pânã la termenul de vânzare, o taxã de participare reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
i) menţiunea cã toţi cei interesaţi în cumpãrarea bunurilor trebuie sã prezinte dovada emisã de creditorii bugetari cã nu au obligaţii fiscale restante;
j) data afişãrii publicaţiei de vânzare.
(5) Licitaţia se ţine la locul unde se aflã bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, dupã caz.
(6) Debitorul este obligat sã permitã ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacã sunt adecvate acestui scop.
(7) Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, urmãtoarele documente:
a) oferta de cumpãrare;
b) dovada plãţii taxei de participare, potrivit alin. (11);
c) împuternicirea persoanei care îl reprezintã pe ofertant;
d) pentru persoanele juridice de naţionalitate românã, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
e) pentru persoanele juridice strãine, actul de înmatriculare tradus în limba românã;
f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g) pentru persoanele fizice strãine, copie de pe paşaport;
h) dovada, emisã de creditorii fiscali, cã nu are obligaţii fiscale restante.
(8) Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie.
(9) Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpãrare scrise, dacã acesta este superior celui prevãzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmã preţ.
(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentãrii unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate sã îl declare adjudecatar dacã acesta oferã cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(11) Taxa de participare reprezintã 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plãteşte în lei la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participanţilor care au depus oferte de cumpãrare şi nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecãrii taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plãtit preţul, reţinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silitã.
ART. 152
Comisia de licitaţie
(1) Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizatã de o comisie. Atribuţiile comisiei şi competenţele acesteia sunt stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite pânã la data prevãzutã la art. 151 alin. (7).
(3) Dacã la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire al licitaţiei conform art. 151 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(4) În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(5) La a treia licitaţie creditorii urmãritori sau intervenienţi nu pot sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(6) Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o nouã publicitate a vânzãrii, conform prevederilor art. 151.
(7) Dupã licitarea fiecãrui bun se va întocmi un procesverbal privind desfãşurarea şi rezultatul licitaţiei.
(8) În procesul-verbal prevãzut la alin. (7) se vor menţiona, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), şi urmãtoarele: numele şi prenumele sau denumirea cumpãrãtorului, precum şi domiciliul sau sediul acestuia; numãrul dosarului de executare silitã; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adãugatã, dacã este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacã este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
ART. 153
Adjudecarea
(1) Dupã adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat sã plãteascã preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitatea a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancarã, în cel mult 5 zile de la data adjudecãrii.
(2) Dacã adjudecatarul nu plãteşte preţul, procedura vânzãrii la licitaţie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecãrii. În acest caz, adjudecatarul este obligat sã plãteascã cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ.
(3) Adjudecatarul va putea sã achite la urmãtoarea licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(4) Dacã la urmãtoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sã plãteascã toate cheltuielile prilejuite de urmãrirea acestuia.
(5) Termenul prevãzut la alin. (1) se aplicã şi în cazul valorificãrii conform înţelegerii pãrţilor sau prin vânzare directã.
ART. 154
Plata în rate
(1) În cazul vânzãrii la licitaţie a bunurilor imobile cumpãrãtorii pot solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de platã a preţului în rate.
(2) Cumpãrãtorul nu va putea înstrãina bunul imobil decât dupã plata preţului în întregime şi a dobânzii stabilite.
(3) În cazul neplãţii avansului prevãzut la alin. (1) dispoziţiile art. 153 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silitã şi constituie venit al bugetului corespunzãtor creanţei principale.
ART. 155
Procesul-verbal de adjudecare
(1) În cazul vânzãrii bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevãzut la art. 154 alin. (1), dacã bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzãrii cu plata în rate, biroului de carte funciarã pentru a înscrie interdicţia de înstrãinare şi grevare a bunului pânã la plata integralã a preţului şi a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza cãruia se face înscrierea în cartea funciarã.
(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), şi urmãtoarele menţiuni:
a) numãrul dosarului de executare silitã;
b) numãrul şi data procesului-verbal de desfãşurare a licitaţiei;
c) numele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul cumpãrãtorului;
d) codul de identificare fiscalã a debitorului şi cumpãrãtorului;
e) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adãugatã, dacã este cazul;
f) modalitatea de platã a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate;
g) datele de identificare a bunului;
h) menţiunea cã acest document constituie titlu de proprietate şi cã poate fi înscris în cartea funciarã;
i) menţiunea cã pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza cãruia se emite titlul executoriu împotriva cumpãrãtorului care nu plãteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata preţului în rate;
j) semnãtura cumpãrãtorului sau a reprezentantului sãu legal, dupã caz.
(3) În cazul în care cumpãrãtorul cãruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plãteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, în baza procesului-verbal de adjudecare care constituie titlu executoriu.
(4) În cazul vânzãrii bunurilor mobile, dupã plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), şi elementele prevãzute la alin. (2), din prezentul articol, cu excepţia lit. f), h) şi i), precum şi menţiunea cã acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi cumpãrãtorului.
ART. 156
Reluarea procedurii de valorificare
(1) Dacã bunurile supuse executãrii silite nu au putut fi valorificate prin modalitãţile prevãzute la art. 148, acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea mãsurii de indisponibilizare, pânã la împlinirea termenului de prescripţie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare şi va putea, dupã caz, sã ia mãsura numirii, menţinerii ori schimbãrii administratorului-sechestru ori custodelui.
(2) În cazul în care debitorii cãrora urma sã li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai aflã la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal va proceda la înştiinţarea acestora, cu procedura prevãzutã pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 39 alin. (3), cã bunul în cauzã este pãstrat la dispoziţia proprietarului pânã la împlinirea unui termen de 6 luni de la data comunicãrii respective, dupã care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului, dacã legea nu prevede altfel.
(3) Cele arãtate la alin. (2) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(4) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevãzut la alin. (3) în condiţiile legii se va sesiza instanţa judecãtoreascã competentã cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privatã a statului asupra bunului respectiv.
ART. 157
Darea în platã
(1) În tot cursul executãrii silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoanã juridicã, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în condiţiile art. 156 alin. (1), creanţele fiscale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publicã a statului a bunurilor imobile supuse executãrii silite.
(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul abilitat sã efectueze procedura de executare silitã, potrivit legii, va transmite cererea, împreunã cu un exemplar al dosarului de executare silitã şi propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice, care va decide asupra modului de soluţionare a acesteia şi va dispune organului abilitat sã efectueze procedura de executare silitã, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului a bunului imobil şi stingerea creanţei pentru care s-a început executarea silitã.
(3) De la data depunerii cererii de cãtre debitor pânã la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului, bunul imobil rãmâne indisponibilizat.
(4) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dãrii în platã, este scutitã de taxa pe valoarea adãugatã.
(5) Bunurile imobile trecute în proprietatea publicã a statului conform alin. (1) pot fi date în administrare în condiţiile legii.
(6) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publicã a statului conform prezentului cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul persoanã juridicã va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceastã modalitate.

CAP. IX
Cheltuieli

ART. 158
Cheltuieli de executare silitã
(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silitã sunt în sarcina debitorului.
(2) Suma cheltuielilor cu executarea silitã se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bazã documente privind cheltuielile efectuate.
(3) Cheltuielile de executare silitã a creanţelor fiscale se avanseazã de organele de executare, din bugetul acestora.
(4) Cheltuielile de executare silitã care nu au la bazã documente care sã ateste cã au fost efectuate în scopul executãrii silite nu sunt în sarcina debitorului urmãrit.
(5) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silitã se fac venit la bugetul de stat.

CAP. X
Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silitã

ART. 159
Sumele realizate din executare silitã
(1) Suma realizatã în cursul procedurii de executare silitã reprezintã totalitatea sumelor încasate dupã comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevãzutã de prezentul cod.
(2) Creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanţa principalã şi apoi accesoriile acesteia.
(3) Dacã suma ce reprezintã atât creanţa fiscalã, cât şi cheltuielile de executare este mai micã decât suma realizatã prin executare silitã, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 105, sau se restituie, la cerere, debitorului, dupã caz.
(4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înştiinţat de îndatã.
ART. 160
Ordinea de distribuire
(1) În cazul în care executarea silitã a fost pornitã de mai mulţi creditori sau când pânã la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevãzute la art. 126 vor proceda la distribuirea sumei potrivit urmãtoarei ordini de preferinţã, dacã legea nu prevede altfel:
a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, fãcute cu urmãrirea şi conservarea bunurilor al cãror preţ se distribuie;
b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporarã de muncã, pentru prevenirea îmbolnãvirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurãrilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãţii corporale sau a sãnãtãţii;
c) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de platã a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existenţã;
d) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanţele reprezentând despãgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietãţii publice prin fapte ilicite;
g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrãri de produse, prestãri de servicii sau executãri de lucrãri, precum şi din chirii sau arenzi;
h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
i) alte creanţe.
(2) Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţã, dacã legea nu prevede altfel, suma realizatã din executare se repartizeazã între creditori proporţional cu creanţa fiecãruia.
ART. 161
Reguli privind eliberarea şi distribuirea
(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţã de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile creanţei principale prevãzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinţã a creanţei principale.
(3) În cazul vânzãrii bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipotecã sau alte drepturi reale, despre care a luat cunoştinţã în condiţiile art. 141 alin. (6) şi ale art. 143 alin. (9), organul de executare este obligat sã îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cãrora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4) Creditorii care nu au participat la executarea silitã pot depune titlurile lor în vederea participãrii la distribuirea sumelor realizate prin executare silitã, numai pânã la data întocmirii de cãtre organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã se va face numai dupã trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, dupã caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea pãrţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã se va consemna de executorul fiscal de îndatã într-un proces-verbal, care se va semna de toţi cei îndreptãţiţi.
(7) Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã poate cere executorului fiscal sã consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8) Dupã întocmirea procesului-verbal prevãzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept sã cearã sã participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silitã.

CAP. XI
Contestaţia la executare silitã

ART. 162
Contestaţia la executare silitã
(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condiţiile legii.
(2) Contestaţia poate fi fãcutã şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicţional şi dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.
(3) Contestaţia se introduce la instanţa judecãtoreascã competentã şi se judecã în procedurã de urgenţã.
ART. 163
Termen de contestare
(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decãderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoştinţã de executarea ori de actul de executare pe care le contestã, din comunicarea somaţiei sau din altã înştiinţare primitã ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuãrii executãrii silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoştinţã, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţã, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestã.
(2) Contestaţia prin care o terţã persoanã pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã cel mai târziu în termen de 15 zile dupã efectuarea executãrii.
(3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevãzut la alin. (2) nu îl împiedicã pe cel de-al treilea sã îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
ART. 164
Condiţii de sesizare a instanţei
(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã.
(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecãtorul de serviciu la data înregistrãrii cererii.
(4) Cauţiunea se restituie în cazul admiterii în totalitate a contestaţiei.
ART. 165
Judecarea contestaţiei
(1) La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
(2) La cererea pãrţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împãrţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comunã cu alte persoane.
(3) Dacã admite contestaţia la executare, instanţa, dupã caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executãrii înseşi, anularea sau lãmurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cãrui îndeplinire a fost refuzatã.
(4) În cazul anulãrii actului de executare contestat sau al încetãrii executãrii înseşi şi al anulãrii titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotãrâre sã i se restituie celui îndreptãţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire.
(5) În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despãgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executãrii, iar când contestaţia a fost exercitatã cu rea-credinţã, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.

CAP. XII
Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalitãţi

ART. 166
Insolvabilitatea
(1) Creanţele fiscale urmãrite de organele de executare pot fi scãzute din evidenţa acestora în cazul în care debitorul respectiv se gãseşte în stare de insolvabilitate.
(2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilã în urmãtoarele situaţii:
a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmãribile;
b) când dupã încetarea executãrii silite pornite împotriva debitorului rãmân debite neachitate;
c) când debitorul a dispãrut sau a decedat fãrã sã lase avere;
d) când debitorul nu este gãsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut şi la acestea ori în alte locuri, unde existã indicii cã a avut avere, nu se gãsesc venituri sau bunuri urmãribile;
e) când, potrivit legii, debitorul persoanã juridicã îşi înceteazã existenţa şi au rãmas neachitate obligaţii fiscale.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplicã în cazul în care existã succesori universali sau cu titlu universal, potrivit dreptului comun, sau existã debitori solidari potrivit art. 25.
(4) Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate, conducãtorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentã şi trecerea ei într-o evidenţã separatã.
(5) În cazurile în care se constatã cã debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmãribile dupã declararea stãrii de insolvabilitate, organele de executare vor lua mãsurile necesare de redebitare a sumelor şi de executare silitã.
ART. 167
Deschiderea procedurii de reorganizare judiciarã sau faliment
(1) Organul de executare este obligat ca pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societãţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugãreşti sau persoane fizice sã cearã instanţelor judecãtoreşti competente începerea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii.
(2) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecãtoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
ART. 168
Anularea creanţelor fiscale
(1) În cazuri excepţionale, pentru motive temeinice, prin hotãrâre, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de creanţe fiscale.
(2) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştã, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executãrii silite, conducãtorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin poştã sunt suportate de organul fiscal.
(3) Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anuleazã. Anual, prin hotãrâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

TITLUL IX
Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

CAP. I
Dreptul la contestaţie

ART. 169
Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanţã fiscalã şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii.
(2) Este îndreptãţit la contestaţie numai cel care considerã cã a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3) Baza de impunere şi impozitul sau taxa stabilite prin decizie de impunere se contestã numai împreunã.
(4) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 81 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoanã care participã la realizarea venitului.
(5) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
ART. 170
Forma şi conţinutul contestaţiei
(1) Contestaţia se formuleazã în scris şi va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiazã;
e) semnãtura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calitãţii de împuternicit al contestatorului, persoanã fizicã sau juridicã, se face potrivit legii.
(2) Contestaţia se depune la organul fiscal al cãrui act administrativ este atacat şi nu este supusã taxelor de timbru.
ART. 171
Termenul de depunere a contestaţiei
(1) Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decãderii.
(2) În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintatã de cãtre acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.
(3) În cazul în care contestaţia este depusã la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintatã, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(4) Dacã actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevãzute la art. 38 alin. (2) lit. h), contestaţia poate fi depusã, în termen de 3 luni de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, organului de soluţionare competent.
ART. 172
Retragerea contestaţiei
(1) Contestaţia poate fi retrasã de contestator pânã la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
(2) Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouã contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.

CAP. II
Competenţa de soluţionare a contestaţiilor.
Decizia de soluţionare

ART. 173
Organul competent
(1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor de creanţã privind datoria vamalã se soluţioneazã dupã cum urmeazã:
a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamalã, precum şi accesorii ale acestora, al cãror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţioneazã de cãtre organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii sunt înregistraţi ca plãtitori de impozite şi taxe;
b) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamalã, accesoriile acestora, al cãror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţioneazã de cãtre organe competente de soluţionare constituite la nivel central.
(2) Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţioneazã de cãtre organele fiscale emitente.
(3) Cuantumul sumelor prevãzute la alin. (1) se actualizeazã prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 174
Decizia de soluţionare
(1) În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţã prin decizie.
(2) Decizia emisã în soluţionarea contestaţiei este definitivã în sistemul cãilor administrative de atac.
ART. 175
Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei
(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formã scrisã şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numãrul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor pãrţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţatã, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitatã şi instanţa competentã.
(5) Decizia se semneazã de cãtre conducãtorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducãtorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, dupã caz.

CAP. III
Dispoziţii procedurale

ART. 176
Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare
(1) Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, dupã caz, alte persoane ale cãror interese juridice de naturã fiscalã sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 7.
(2) Persoanele care participã la realizarea venitului în sensul art. 169 alin. (4) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica toate cererile şi declaraţiile celorlalte pãrţi. Aceastã persoanã are drepturile şi obligaţiile pãrţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formeazã obiectul contestaţiei şi are dreptul sã înainteze propriile sale cereri.
(4) Dispoziţiile Codului de procedurã civilã referitoare la intervenţia forţatã şi voluntarã sunt aplicabile.
ART. 177
Soluţionarea contestaţiei
(1) În soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile pãrţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizãrii.
(2) Organul de soluţionare competent pentru lãmurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii şi autoritãţi.
(3) Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4) Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot sã depunã probe noi în susţinerea cauzei. În aceastã situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, dupã caz, i se va oferi posibilitatea sã se pronunţe asupra acestora.
(5) Organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedurã şi asupra celor de fond, iar când se constatã cã acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
ART. 178
Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativã
(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivatã, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor sãvârşirii unei infracţiuni a cãrei constatare ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra soluţiei ce urmeazã sã fie datã în procedurã administrativã;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecãţi.
(2) Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacã sunt motive întemeiate.
(3) Procedura administrativã este reluatã la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
ART. 179
Suspendarea executãrii actului administrativ fiscal
(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativã de atac nu suspendã executarea actului administrativ fiscal.
(2) Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat pânã la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificatã a contestatorului.
(3) Dacã se suspendã executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda şi executarea deciziei de impunere ulterioare.
(4) Organele de soluţionare pot dispune instituirea mãsurilor asigurãtorii de cãtre organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod.

CAP. IV
Soluţii asupra contestaţiei

ART. 180
Soluţii asupra contestaţiei
(1) Prin decizie contestaţia va putea fi admisã, în totalitate sau în parte, ori respinsã.
(2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, dupã caz, anularea totalã sau parţialã a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmeazã sã se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
(4) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevãzute de art. 178.
ART. 181
Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale
(1) Dacã organul de soluţionare competent constatã neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsã fãrã a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2) Contestaţia nu poate fi respinsã dacã poartã o denumire greşitã.
ART. 182
Comunicarea deciziei şi calea de atac
(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunicã contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 39, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã.

TITLUL X
Sancţiuni

ART. 183
Contravenţii
(1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscalã sau de menţiuni;
b) nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraţiilor fiscale, în condiţiile art. 73;
c) nerespectarea obligaţiilor prevãzute la art. 49 şi art. 50 alin. (2);
d) nerespectarea obligaţiei prevãzute la art. 96 alin. (7);
e) neaducerea la îndeplinire a mãsurilor stabilite potrivit art. 96 alin. (8);
f) nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente, potrivit art. 65 alin. (1);
g) nerespectarea de cãtre plãtitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi pãstrarea fişelor fiscale;
h) neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, dupã caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevãzute de legea fiscalã, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscalã sau de menţiuni;
i) nerespectarea de cãtre bãnci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare prevãzute de prezentul cod;
j) nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit, potrivit prezentului cod;
k) nerespectarea obligaţiei de comunicare prevãzute la art. 143 alin. (9).
(2) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) se sancţioneazã astfel:
a) cu amendã de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendã de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârşirii faptelor prevãzute la alin. (1) lit. c);
b) cu amendã de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendã de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârşirii faptei prevãzute la alin. (1) lit. d);
c) cu amendã de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendã de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârşirii faptei prevãzute la alin. (1) lit. e);
d) cu amendã de la 500.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendã de la 5.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârşirii faptelor prevãzute la alin. (1) lit. a), b), f)-k).
(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
ART. 184
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre organele fiscale competente.
ART. 185
Actualizarea sumei amenzilor
Limitele amenzilor contravenţionale prevãzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
ART. 186
Dispoziţii aplicabile
Dispoziţiile prezentului titlu se completeazã cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al contravenţiilor.

TITLUL XI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 187
Dispoziţii privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale
(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autoritãţii publice şi beneficiazã de protecţie potrivit legii.
(2) Ministerul Finanţelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu şi din unitãţile subordonate, dupã caz, prin reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silitã potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciarã şi faliment, precum şi din surse reglementate prin alte acte normative.
(3) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu şi din unitãţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice, care desfãşoarã activitãţile prevãzute la alin. (2), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.
ART. 188
Acte normative de aplicare
(1) În aplicarea prezentului cod Guvernul adoptã norme metodologice de aplicare.
(2) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind creanţele fiscale, se aprobã prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aprobã prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului finanţelor publice.
ART. 189
Scutirea organelor fiscale de plata taxelor
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrãrii creanţelor fiscale.
ART. 190
Înscrierea creanţelor la Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare
Pentru creanţele bugetare administrate de Ministerul Finanţelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unitãţile sale teritoriale ca agenţi împuterniciţi, sã înscrie creanţele cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare.
ART. 191
Dispoziţii privind termenele
(1) Cererile depuse de cãtre contribuabil potrivit prezentului cod se soluţioneazã de cãtre organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsã între data solicitãrii şi data primirii informaţiilor solicitate.
(3) Termenele în curs la data intrãrii în vigoare a prezentului cod se calculeazã dupã normele legale în vigoare la data când au început sã curgã.
ART. 192
Confiscãri
(1) Confiscãrile dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de cãtre organele care au dispus confiscarea. Confiscãrile dispuse de procurori sau de instanţele de judecatã se duc la îndeplinire de cãtre organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice, conform legii.
(2) Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, dupã caz, conform legii.
ART. 193
Dispoziţii tranzitorii privind înregistrarea fiscalã
(1) Persoanele prevãzute la art. 63 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscalã în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului cod.
(2) Codurile de identificare fiscalã şi certificatele de înregistrare fiscalã atribuite anterior intrãrii în vigoare a prezentului cod rãmân valabile.
(3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, al cãror domiciliu fiscal diferã de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, dupã caz, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscalã în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se considerã valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.
ART. 194
Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adãugatã
Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adãugatã, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adãugatã şi nesoluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, se soluţioneazã potrivit reglementãrilor în temeiul cãrora au fost depuse.
ART. 195
Dispoziţii tranzitorii privind inspecţia fiscalã
Inspecţiile fiscale începute înainte de data intrãrii în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste condiţii, mãsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.
ART. 196
Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor
Contestaţiile depuse înainte de data intrãrii în vigoare a prezentului cod se soluţioneazã potrivit procedurii administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii contestaţiei.
ART. 197
Dispoziţii tranzitorii privind executarea silitã
Executãrile silite, în curs la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, se continuã potrivit dispoziţiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rãmânând valabile.
ART. 198
Intrarea în vigoare
Prezentul cod intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispoziţiile titlului X Sancţiuni intrã în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.
ART. 199
Conflictul temporal al actelor normative
Reglementãrile emise în temeiul ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţã prevãzute la art. 200 rãmân aplicabile pânã la data aprobãrii actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevãzute la art. 188, în mãsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
ART. 200
Abrogãri
La data intrãrii în vigoare a prezentului cod se abrogã:
a) <>Ordonanţa Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscalã a plãtitorilor de impozite şi taxe, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) <>Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
c) <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 152;
d) <>Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 64/1999 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
f) <>Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 358/2003 .

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneazã:


────────────────
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu

Bucureşti, 24 decembrie 2003.
Nr. 92.

────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016