Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   AMENDAMENT din 27 iunie 2019  convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 27 iunie 2019 şi la Paris la 26 iulie 2019 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti şi la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanţarea proiectului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 AMENDAMENT din 27 iunie 2019 convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 27 iunie 2019 şi la Paris la 26 iulie 2019 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti şi la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanţarea proiectului "Reforma educaţiei timpurii în România"

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 38 din 20 ianuarie 2020
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 26 din 16 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 38 din 20 ianuarie 2020.
──────────
    ROMÂNIA - MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    Birou secretar de stat
    Către: Domnul Thierry Poirel, director general
    BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI
    Fax: 331.47.55.37.52
    27 iunie 2019
    Referitor: Împrumut nr. F/P 1.573 (2006) - „Proiectul privind reforma educaţiei timpurii“
    Stimate domnule Poirel,
    Principalul obiectiv al proiectului menţionat mai sus a fost să îmbunătăţească infrastructura în educaţia timpurie din România, cu scopul de a reduce dezechilibrele în calitatea sa între zonele sărace şi zonele urbane. Stadiul actual al proiectului este următorul:
    - În prezent, cele 380 grădiniţe sunt în diferite stadii: 200 au fost finalizate, 93 sunt în curs de execuţie şi 33 sunt în faza de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractelor de execuţie şi în curând vor fi demarate procedurile de atribuire pentru construirea restului de 54 grădiniţe.
    – S-a realizat formarea profesională a peste 39.000 cadre didactice/educatori, 18.000 îngrijitori/asistenţi/personal medical şi 3.000 directori.
    – Au fost elaborate şi distribuite în sistemul educaţional 7 module specifice de perfecţionare pentru personalul din grădiniţe. A fost înfiinţată o reţea de 325 de centre de resurse pentru educaţie şi dezvoltare (CRED).
    – Peste 12.500 grădiniţe şi unităţi şcolare în care se desfăşoară activităţile clasei pregătitoare au fost dotate cu material didactic, jocuri educative şi alte materiale necesare procesului de educaţie timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.

    Pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor proiectului este necesară extinderea proiectului până la 31 decembrie 2021 şi modificarea detalierii estimative a costului proiectului, în baza următoarelor:
    - este fizic imposibilă finalizarea lucrărilor de execuţie până la 31 decembrie 2019;
    – în perioada 2016-2018, modificările legislative în domeniul achiziţiilor publice au adus elemente de noutate în derularea procedurilor de atribuire (de exemplu, sistem informatic nou pentru desfăşurarea achiziţiilor publice ce a necesitat perioadă de acomodare din partea persoanelor implicate în procesul de atribuire, dar şi perioadă de rezolvare a erorilor sistemului, în care nu au putut fi desfăşurate activităţi specifice);
    – au existat situaţii în care grădiniţe incluse iniţial în proiect au fost înlocuite fie datorită faptului că au primit finanţări din alte fonduri (POR, PNDL), fie nu au putut fi obţinute autorizaţii de construire/amplasare;
    – indicatorii de rezultat al componentei educaţionale au fost realizaţi de UMFPE cu 2-3 ani în urmă;
    – în perioada 2017-2018 a fost aprobată o serie de acte normative cu impact asupra sectorului construcţiilor.

    Pe baza celor menţionate mai sus, la cererea şi în baza informaţiilor furnizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, vă rugăm să fiţi de acord cu modificarea anexei 1 la Acordul-cadru de împrumut mai sus menţionat. Acest amendament va consta în modificarea unor paragrafe ce vor avea textul de mai jos, restul anexei 1 rămânând neschimbat:

    Anexa 1 - Descrierea proiectului
    .........................................................................................................................

┌───────────────────────────┬──────────┐
│Detalierea estimativă a │în EUR │
│costului: │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Servicii arhitecturale şi │7.839.410 │
│de proiectare │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Lucrări de construcţii │ │
│civile (construcţia şi │57.829.888│
│reabilitarea grădiniţelor, │ │
│dirigenţia de şantier) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Bunuri (utilităţi şi │ │
│mobilier, materiale, jocuri│ │
│pentru grădiniţe, │ │
│echipamente pentru sălile │13.010.745│
│multisenzoriale, CRED şi │ │
│UMP-uri, vehicule pentru │ │
│UMP-uri) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Servicii şi pregătire │ │
│(instruire educatori, │ │
│asistenţă tehnică, │4.157.192 │
│instruire pentru UMP-uri, │ │
│informarea opiniei publice │ │
│şi SIM) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Administrare proiect │ │
│(autorizaţii şi permise, │ │
│salariile personalului │5.467.557 │
│UMP-urilor şi costurile │ │
│curente ale acestora) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Total │88.304.792│
└───────────────────────────┴──────────┘


    .........................................................................................................................

┌──────────────────────────┬───────────┐
│Graficul lucrărilor: │2006-2021 │
└──────────────────────────┴───────────┘


    .........................................................................................................................
    În speranţa că solicitarea noastră se va bucura de înţelegerea şi sprijinul dumneavoastră, aşteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră prompt.


                    Cu stimă,
                    György Attila,
                    secretar de stat

    BDCE, BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI
    Direcţia generală pentru împrumuturi şi dezvoltare socială
    Domnului György Attila,
    secretar de stat
    Ministerul Finanţelor Publice
    Birou secretar de stat
    Bulevardul Libertăţii nr. 16
    Bucureşti 050706, România
    26 iulie 2019
    Stimate domnule György,
    Ref: F/P 1.573 (2006) Proiectul privind reforma educaţiei timpurii
    Cererea pentru extinderea graficului lucrărilor şi modificarea detalierii estimative a costului proiectului
    Vă informăm că, în baza poziţiei exprimate în scrisoarea dumneavoastră din 27 iunie 2019 privind acest proiect, BDCE a aprobat:
    - solicitarea extinderii graficului lucrărilor până la 31 decembrie 2021; şi,
    – modificarea propusă a detalierii estimative a costului proiectului, aşa cum este prezentată în scrisoarea dumneavoastră şi mai jos:
    .........................................................................................................................

┌───────────────────────────┬──────────┐
│Detalierea estimativă a │în EUR │
│costului: │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Servicii arhitecturale şi │7.839.410 │
│de proiectare │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Lucrări de construcţii │ │
│civile (construcţia şi │57.829.888│
│reabilitarea grădiniţelor, │ │
│dirigenţia de şantier) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Bunuri (utilităţi şi │ │
│mobilier, materiale, jocuri│ │
│pentru grădiniţe, │ │
│echipamente pentru sălile │13.010.745│
│multisenzoriale, CRED şi │ │
│UMP-uri, vehicule pentru │ │
│UMP-uri) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Servicii şi pregătire │ │
│(instruire educatori, │ │
│asistenţă tehnică, │4.157.192 │
│instruire pentru UMP-uri, │ │
│informarea opiniei publice │ │
│şi SIM) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Administrare proiect │ │
│(autorizaţii şi permise, │ │
│salariile personalului │5.467.557 │
│UMP-urilor şi costurile │ │
│curente ale acestora) │ │
├───────────────────────────┼──────────┤
│Total │88.304.792│
└───────────────────────────┴──────────┘


    .........................................................................................................................


    Aşteptăm cu interes continuarea strânsei noastre cooperări în implementarea proiectului.


                    Cu stimă,
                    Director de departament,
                    Melanie Wieschollek-Lacroix
                    (semnătură indescifrabilă)
                    Director general,
                    Thierry Poirel
                    (semnătură indescifrabilă)


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016