Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 663 din 5 mai 2021

‹‹ Pagina 8 din 24

Monitorul Oficial 1069 bis din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069 bis/2022)

Monitorul Oficial 1218 din 19 Decembrie 2022 (M. Of. 1218/2022)

 LEGE nr. 361 din 16 decembrie 2022 privind protecţia avertizorilor în interes public EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 19 decembrie 2022

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de reglementare(1) prezenta lege constituie cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.(2) prezenta lege reglementează procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii, măsurile de protecţie a acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor ...

Monitorul Oficial 1145 bis din 28 Noiembrie 2022 (M. Of. 1145 bis/2022)

 NORMĂ nr. N3.15 din 28 noiembrie 2022 privind garanţii EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina (NI-GAR-15-I/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1145 bis din 28 noiembrie 2022

──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 438 din 28 noiembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.145 din 28 noiembrie 2022.──────────prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare;– comunicarea ...

 NORMA nr. N3.14 din 28 noiembrie 2022 privind finanţări EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina (NI-FIN-10-I/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1145 bis din 28 noiembrie 2022

──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 437 din 28 noiembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1145 din 28 noiembrie 2022.──────────────────── ──────────prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu ...

Monitorul Oficial 1089 bis din 11 Noiembrie 2022 (M. Of. 1089 bis/2022)

 PLAN din 28 octombrie 2022 de reorganizare/restructurare al Societăţii Carfil - S.A. - Rev. Ed. III-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 bis din 11 noiembrie 2022

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.342 din 28 octombrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.089 din 11 noiembrie 2022.──────────secŢiunea a i. memoriu justificativindustria de apărare, sector economic de importanţă strategică, este componentă a sistemului naţional de apărare şi securitate, implicată major în apărarea ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale din domeniile apărării şi securităţii.recentele evoluţii în actualul context regional, respectiv apariţia unei zonei de conflict în imediata vecinătate a româniei reclamă acţiuni concrete în vederea protejării intereselor naţionale, inclusiv prin acţiuni de asigurare a unor capacităţi de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes ...

Monitorul Oficial 1070 din 04 Noiembrie 2022 (M. Of. 1070/2022)

 ORDIN nr. 3.934 din 25 octombrie 2022 pentru aprobarea componenţei Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1070 din 4 noiembrie 2022

În temeiul prevederilor art. 30 alin. (3) din legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru ...

Monitorul Oficial 957 din 30 Septembrie 2022 (M. Of. 957/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 29 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 957 din 30 septembrie 2022

Având în vedere că termenul pentru implementarea directivei (ue) 2018/2.002 a parlamentului european şi a consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a directivei 2012/27/ue privind eficienţa energetică a expirat la finalul anului 2020,luând în considerare faptul că prin implementarea directivei (ue) 2018/2.002 se asigură aprovizionarea cu energie sigură, sustenabilă, competitivă şi la preţuri accesibile în uniunea europeană, scăderea dependenţei de importurile de energie, stimularea inovării şi a competitivităţii, precum şi crearea de posibilităţi semnificative de investiţii în eficienţa energetică şi de reducerea a costurilor care pot fi realizate în sectoarele economice şi în societate în ansamblu, având în vedere ...

Monitorul Oficial 934 din 23 Septembrie 2022 (M. Of. 934/2022)

 ORDIN nr. 5.022 din 30 august 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgovişte din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 934 din 23 septembrie 2022

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale ...

Monitorul Oficial 900 din 13 Septembrie 2022 (M. Of. 900/2022)

 ORDIN nr. 2.945 din 30 mai 2022 privind schimbarea de grupă valorică din B în A a monumentului istoric clasat în Lista monumentelor istorice sub denumirea Biserica "Buna Vestire" şi "Sf. Împăraţi", situat la adresa str. Obedeanu Oscar, pictor 1 colţ cu Brestei 40, municipiul Craiova, judeţul Dolj EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 din 13 septembrie 2022

Având în vedere referatul nr. 4.490/2021 din 13 mai 2022 de aprobare a proiectului ordinului ministrului culturii privind schimbarea de grupă valorică din b în a a monumentului istoric clasat în lista monumentelor istorice sub denumirea biserica „buna vestire“ şi „sf. Împăraţi“, situat la adresa str. obedeanu oscar, pictor 1 colţ cu brestei 40, municipiul craiova, judeţul dolj,în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 20 şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele ...

Monitorul Oficial 821 din 19 August 2022 (M. Of. 821/2022)

 ORDONANŢĂ nr. 19 din 18 august 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 821 din 19 august 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2022, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1238 şi nr. 1238 bis din 28 decembrie 2021, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2022 detaliate pe capitole şi subcapitole sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare ...

‹‹ Pagina 8 din 24
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016