Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 1 413 din 10 noiembrie 2023
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 953 din 15 Octombrie 2025 (M. Of. 953/2025)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 153 din 26 iunie 2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Constanţa PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 953 din 15 octombrie 2025
Complet pentru cauze contencios administrativ şi fiscalpreşedinte - xxgrefier - xxdosar nr. xxpe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul xx, cu domiciliul în xx, în contradictoriu cu pârâtul preşedintele româniei (administraţia prezidenţială), cu sediul în xx, intervenientul accesoriu în interesul pârâtului, secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în perioada 1945-1989, cu sediul ales în xx, şi intervenient, prim-ministrul, cu sediul în xx, având ca obiect anulare act administrativ - anulare în parte a decretului nr. 232/25.02.2022 (poziţia nr. 1 din anexa nr. 1).dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data ...
Monitorul Oficial 204 din 10 Martie 2025 (M. Of. 204/2025)
HOTĂRÂREA din 23 aprilie 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 10 martie 2025
(cererea nr. 42.917/16)strasbourgdefinitivă23 iulie 2024┌──────────────────────────────────────┐│art. 8 (+ art. 14) • viaţă privată • ││discriminare • achitarea a doi ofiţeri││de armată de rang înalt anterior ││condamnaţi pentru infracţiuni legate ││de holocaust, prin procedurile ││extraordinare ale recursului în ││anulare, necomunicate reclamanţilor, ││în calitate de victime ale ││holocaustului, sau publicului • ││rezultate şi context al proceselor ││care au putut să aibă un ...
Monitorul Oficial 1084 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1084/2024)
NORME METODOLOGICE SPECIFICE din 19 noiembrie 2014 privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 din 30 octombrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. m.120 din 19 noiembrie 2014 (*republicat*), publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.084 din 30 octombrie 2024.──────────a. dispoziţii generale1. În ministerul apărării naţionale, controlul financiar preventiv propriu este organizat potrivit prevederilor ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale dispoziţiilor prezentelor norme metodologice specifice.1.1. controlul ...
Monitorul Oficial 1078 din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 1078/2023)
DECRET nr. 1.542 din 28 noiembrie 2023 privind conferirea Ordinului şi Medaliei Bărbăţie şi Credinţă EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1078 din 29 noiembrie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 8 lit. a şi b din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 528/2003 privind medalia bărbăţie şi credinţă, cu modificările ulterioare, şi ale legii nr. 413/2004 privind ordinul bărbăţie şi credinţă, cu modificările ulterioare,cu prilejul zilei naţionale a româniei, în semn de apreciere pentru contribuţia importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice ministerului afacerilor interne,preşedintele româniei decretează:art. 1se conferă ordinul bărbăţie şi ...
Monitorul Oficial 1026 din 10 Noiembrie 2023 (M. Of. 1026/2023)
DECRET nr. 1.413 din 10 noiembrie 2023 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1026 din 10 noiembrie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 2.558/2023,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna ghica elena-miruna, judecător la judecătoria sectorului 5 bucureşti, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 10 noiembrie 2023.nr. 1.413.------





