Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 1 408 din 10 noiembrie 2023
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 711 bis din 31 Iulie 2025 (M. Of. 711 bis/2025)
PLAN URBANISTIC ZONAL din 24 iulie 2025 pentru zona construită protejată Ulpia Traiana Sarmizegetusa comuna Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara, pentru obiectivele "Intrare Forul lui Traian" şi "Clădire cu spaţii muzeale şi anexe, acces sit arheologic" din cadrul sitului arheologic Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 711 bis din 31 iulie 2025
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 593 din 24 iulie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 711 din 31 iulie 2025.──────────cuprins:1. piese scrise:volumul 1 - memoriul generalvolumul 2 - regulament local de urbanismvolumul 3 - plan de acţiune2 piese desenate:planşa 1. u00 - delimitarea zonei construite protejateplanşa 2. u01 - plan de încadrare a zonei construite protejate în intravilanul comuneiplanşa 3 u02a - plan de analiză a situaţiei existente - reglementări iniţiale conform pugplanşa 4 u02b - plan de analiză a situaţiei existente şi evidenţiere a disfuncţionalităţilorplanşa 5 u03 - plan de reglementări urbanistice - propuneri de dezvoltare ...
Monitorul Oficial 930 bis din 16 Octombrie 2023 (M. Of. 930 bis/2023)
PLAN DE MANAGEMENT din 20 septembrie 2023 al riscului la inundaţii aferente celor 11 administraţii bazinale de apă şi fluviului Dunărea de pe teritoriul României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 930 bis din 16 octombrie 2023
──────────conţinut de hotĂrÂrea nr. 886 din 20 septembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 930 din 16 octombrie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) contextul planurilor de management al riscului la inundaŢiidirectiva europeană 2007/60/ce privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, pe scurt directiva inundaţii 2007/60/ce, reprezintă unul dintre principalii piloni de bază ai legislaţiei europene în domeniul apelor, împreună cu directiva cadru apă 2000/60/ce, şi are ca obiectiv reducerea riscurilor şi a consecinţelor negative pe care le au inundaţiile în statele membre. aderarea româniei la uniunea europeană impune, printre altele, orientarea politicii naţionale în domeniul apelor în ...
Monitorul Oficial 1026 din 10 Noiembrie 2023 (M. Of. 1026/2023)
DECRET nr. 1.408 din 10 noiembrie 2023 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1026 din 10 noiembrie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 2.551/2023,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul vasile sorinel, judecător la curtea de apel craiova, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 10 noiembrie 2023.nr. 1.408.-----
DECRET nr. 1.407 din 10 noiembrie 2023 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1026 din 10 noiembrie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 2.408/2023,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul cozma viorel-dan, judecător la judecătoria câmpeni, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 10 noiembrie 2023.nr. 1.407.------
Monitorul Oficial 924 din 13 Octombrie 2023 (M. Of. 924/2023)
HOTĂRÂRE nr. 946 din 5 octombrie 2023 privind aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură administrativă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 924 din 13 octombrie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 28 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă tezele prealabile ale proiectului codului de procedură administrativă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2hotărârea guvernului nr. 1.360/2008 privind aprobarea tezelor prealabile ale proiectului codului de procedură administrativă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 734 din 30 octombrie 2008, se abrogă.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru,marian neacşuviceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,marian-cătălin predoiuministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,adrian-ioan veşteasecretarul general al guvernului,mircea ...





