Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - lege 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Lege 2017





Selectati luna pentru care doriti sa afisam lege din 2017



‹‹ Pagina 24 din 28

Monitorul Oficial 239 din 06 Aprilie 2017 (M. Of. 239/2017)

 LEGE nr. 50 din 5 aprilie 2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 239 din 6 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicsecţiunea a 3-a, litera e, capitolul iii din anexa nr. ii la legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 8(1) unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din românia, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, respectiv unităţile de formare a personalului ...

 LEGE nr. 49 din 5 aprilie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2016 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 239 din 6 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 42 din 28 iunie 2016 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 492 din 30 iunie 2016, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul 2, punctul ii.1. se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. la articolul 8, alineatul (3) se abrogă."2. la articolul 2, după punctul ii.1. se introducdouă noi puncte, punctele 1^1 şi 1^2, cu următorul cuprins:"1^1. la articolul 8, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) pentru acoperirea cheltuielilor efectuate ...

Monitorul Oficial 229 din 04 Aprilie 2017 (M. Of. 229/2017)

 LEGE nr. 47 din 3 aprilie 2017 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2016 pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2014 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare şi reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 229 din 4 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 26 din 29 august 2016 pentru modificarea art. 9 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 25/2014 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare şi reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare, adoptată în temeiul art. 1 pct. i.4 din legea nr. 123/2016 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 668 din 31 august 2016.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată. p. preŞedintele ...

 LEGE nr. 45 din 3 aprilie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 229 din 4 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 36 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 30 iunie 2016, cu următoarea modificare: – la articolul unic, punctul 1 se abrogă.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.preŞedintele camerei deputaŢilornicolae-liviu dragneapreŞedintele senatuluicĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 3 aprilie 2017.nr. 45.-----

Monitorul Oficial 231 din 04 Aprilie 2017 (M. Of. 231/2017)

 LEGE nr. 44 din 31 martie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2016 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 231 din 4 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 23 din 24 august 2016 privind înfiinţarea institutului naţional de administraţie, adoptată în temeiul art. 1 pct. ii.3 din legea nr. 123/2016 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 658 din 29 august 2016, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul 5 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) un reprezentant desemnat de secretariatul general al guvernului;"2. la articolul 5 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) un reprezentant al mediului academic desemnat de consiliul naţional ...

Monitorul Oficial 226 din 03 Aprilie 2017 (M. Of. 226/2017)

 LEGE nr. 43 din 31 martie 2017 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 226 din 3 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 12 din 27 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, adoptată în temeiul art. 1 pct. ii.3 din legea nr. 346/2015 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 68 din 29 ianuarie 2016, cu următoarea modificare: – la articolul unic punctul 1, după alineatul (2) al articolului 4 se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) stagiul arhitectului de interior şi dreptul de semnătură se evidenţiază ...

 LEGE nr. 41 din 29 martie 2017 pentru modificarea art. 52 alin. (1) din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 226 din 3 aprilie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicalineatul (1) al articolului 52 din legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 472 din 30 iunie 2015, se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 52(1) o.n.v.p.v. este organ de specialitate tehnico-ştiinţific al administraţiei publice centrale, în subordinea autorităţii, cu atribuţii în domeniul vitivinicol, cu personalitate juridică, finanţat integral din venituri proprii, care gestionează la nivel naţional, în principal, potenţialul de producţie, d.o.c., i.g. şi menţiunile tradiţionale pentru produsele vitivinicole."această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor ...

Monitorul Oficial 219 din 30 Martie 2017 (M. Of. 219/2017)

 LEGE nr. 38 din 29 martie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2016 privind instituirea cadrului legal pentru facilitarea transportului gratuit pe calea ferată română în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova din data de 13 noiembrie 2016 - turul II de către elevii şi studenţii care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi care studiază în România EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 219 din 30 martie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75 din 2 noiembrie 2016 privind instituirea cadrului legal pentru facilitarea transportului gratuit pe calea ferată română în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile prezidenţiale din republica moldova din data de 13 noiembrie 2016 - turul ii de către elevii şi studenţii care sunt cetăţeni ai republicii moldova şi care studiază în românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 891 din 8 noiembrie 2016.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din ...

 LEGE nr. 37 din 29 martie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2016 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de distrugerea parţială a blocului situat în municipiul Bistriţa, Str. Arţarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în data de 19 octombrie 2016 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 219 din 30 martie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 73 din 26 octombrie 2016 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de distrugerea parţială a blocului situat în municipiul bistriţa, str. arţarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în data de 19 octombrie 2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 875 din 1 noiembrie 2016.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din constituţia româniei, republicată. p. preŞedintele camerei deputaŢilor,petru-gabriel vlasepreŞedintele senatului cĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 29 martie 2017.nr. 37.-----

Monitorul Oficial 217 din 30 Martie 2017 (M. Of. 217/2017)

 LEGE nr. 42 din 29 martie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2016 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naţionale a Uraniului - S.A. EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 217 din 30 martie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 65 din 5 octombrie 2016 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea companiei naţionale a uraniului - s.a., publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 801 din 11 octombrie 2016, cu următoarele modificări:1. la articolul 2, alineatele(4)-(8) se abrogă.2. la articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 4(1) ministerul energiei încheie în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea scrisă formulată de compania naţională a uraniului - s.a. o convenţie de împrumut, în care ...

‹‹ Pagina 24 din 28
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016