Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - lege 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Lege 2017





Selectati luna pentru care doriti sa afisam lege din 2017



‹‹ Pagina 10 din 28

Monitorul Oficial 598 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 598/2017)

 LEGE nr. 195 din 24 iulie 2017 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicla articolul 9 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:"(3) comisiile de anchetă parlamentară pot cita orice persoană care lucrează în cadrul guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei. persoanele citate sunt obligate să se prezinte în ...

 LEGE nr. 193 din 24 iulie 2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol uniclegea nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. articolul 301 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 301folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (1) fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul ii inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului ...

Monitorul Oficial 584 din 21 Iulie 2017 (M. Of. 584/2017)

 LEGE nr. 177 din 18 iulie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 584 din 21 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 3 din 6 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 16 din 6 ianuarie 2017, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i, înaintea punctului 1 se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins:"la articolul 13 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:k) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, cu excepţia celor care obţin venituri din exploatarea proprietăţii ...

Monitorul Oficial 582 din 20 Iulie 2017 (M. Of. 582/2017)

 LEGE nr. 183 din 18 iulie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2015 privind unele măsuri pentru implementarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30 din 30 iunie 2015 privind unele măsuri pentru implementarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv planul naţional de investiţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 474 din 30 iunie 2015, cu următoarele modificări şi completări:1. după articolul 2, se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:"art. 2^1(1) creanţele reprezentând obligaţii rezultate din nereguli constatate în derularea contractelor de finanţare încheiate de ministerul energiei, ...

 LEGE nr. 182 din 18 iulie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2017 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27 din 30 martie 2017 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 228 din 3 aprilie 2017.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată. p. preŞedintele camerei deputaŢilor, petru-gabriel vlase preŞedintele senatului cĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanu bucureşti, 18 iulie 2017.nr. 182.----

 LEGE nr. 181 din 18 iulie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2017 privind plata cotizaţiilor restante ale României pentru participarea la lucrările unor comitete din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 28 din 30 martie 2017 privind plata cotizaţiilor restante ale româniei pentru participarea la lucrările unor comitete din cadrul organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică şi pentru completarea anexei nr. 1 la ordonanţa guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 228 din 3 aprilie 2017, cu următoarele modificări şi completări:1. titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins: "ordonanŢĂ de urgenŢĂ privind plata cotizaţiilor restante ale româniei pentru participarea ...

 LEGE nr. 180 din 18 iulie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18 din 27 februarie 2017 privind asistenţa medicală comunitară, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 154 din 1 martie 2017, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul 6, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) furnizarea de servicii de profilaxie primară şi secundară către membrii comunităţii, sub îndrumarea medicului de familie, în special către persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical sau social;"2. la articolul 8 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e) contractarea serviciilor ...

Monitorul Oficial 581 din 20 Iulie 2017 (M. Of. 581/2017)

 LEGE nr. 179 din 18 iulie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 41 din 28 iunie 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 30 iunie 2016, cu următoarele modificări:1. la articolul 14, punctul v.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. la articolul 20, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins: (7) instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice solicită extras de pe cazierul judiciar, în baza ...

 LEGE nr. 178 din 18 iulie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru modificarea art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 29 din 30 martie 2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din ordonanţa guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru modificarea art. 1 alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 235 din 5 aprilie 2017.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale ...

 LEGE nr. 176 din 18 iulie 2017 privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi în domeniul public al judeţului Tulcea EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 20 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1(1) se aprobă transmiterea imobilelor aferente infrastructurii portuare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului transporturilor aflate în concesiunea companiei naţionale „administraţia porturilor dunării maritime“ - s.a. galaţi în domeniul public al judeţului tulcea, în scopul realizării unor obiective de investiţii în portul tulcea şi al desfăşurării unor activităţi de interes public judeţean sau local, în condiţiile legii.(2) bunurile prevăzute în anexă se declară din bunuri de interes public naţional în bunuri de interes public judeţean.(3) contractul de concesiune ...

‹‹ Pagina 10 din 28
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016