Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
PREAMBUL MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE, PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEŢA SA REGALĂ MAREA DUCESĂ DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS*1), *1) Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord au devenit ulterior membre ale Comunităţii Europene a Energiei Atomice. CONŞTIENŢI că energia nucleară constituie resursa esenţială care asigură dezvoltarea şi înnoirea producţiilor şi va permite progresul acţiunilor pentru pace, CONVINŞI că doar un efort comun, întreprins fără întârziere, face posibile realizări pe măsura capacităţii creatoare a ţărilor lor, HOTĂRÂŢI să creeze condiţiile de dezvoltare a unei industrii nucleare puternice, sursă de mari disponibilităţi de energie şi de modernizare a tehnicilor, precum şi de numeroase alte aplicaţii care să contribuie la bunăstarea popoarelor lor, PREOCUPAŢI de stabilirea condiţiilor de securitate menite să îndepărteze pericolele pentru viaţa şi sănătatea populaţiilor, DORNICI să asocieze şi alte ţări la acţiunea lor şi să coopereze cu organizaţiile internaţionale interesate de dezvoltarea paşnică a energiei atomice, DECID crearea unei COMUNITĂŢI EUROPENE A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM) şi desemnează în acest scop drept plenipotenţiari: (lista plenipotenţiarilor nu este reprodusă) CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, recunoscute ca fiind sub formă valabilă şi în forma cuvenită, convin asupra dispoziţiilor care urmează: TITLUL I MISIUNILE COMUNITĂŢII ART. 1 Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE instituie între ele o COMUNITATE EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM). Comunitatea are misiunea să contribuie, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a industriilor nucleare, la ridicarea nivelului de trai în statele membre şi la dezvoltarea schimburilor cu celelalte ţări. ART. 2 Pentru îndeplinirea misiunii sale, în condiţiile prevăzute în prezentul tratat, Comunitatea trebuie: (a) să dezvolte cercetarea şi să asigure diseminarea cunoştinţelor tehnice; (b) să stabilească norme unitare de securitate pentru protecţia sanitară a populaţiei şi a lucrătorilor şi să vegheze la aplicarea acestora; (c) să faciliteze investiţiile şi să asigure, în special prin încurajarea iniţiativelor întreprinderilor, realizarea instalaţiilor de bază necesare pentru dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate; (d) să vegheze la aprovizionarea constantă şi echitabilă a tuturor utilizatorilor Comunităţii cu minereuri şi combustibili nucleari; (e) să garanteze, prin controale adecvate, că utilizarea materialelor nucleare nu este deturnată spre alte scopuri decât cele cărora le sunt destinate; (f) să exercite dreptul de proprietate care îi este recunoscut asupra materialelor de fisiune speciale; (g) să asigure pieţe mari de desfacere şi accesul la cele mai bune mijloace tehnice, prin crearea unei pieţe comune a materialelor şi echipamentelor specializate, prin libera circulaţie a capitalurilor pentru investiţiile în domeniul nuclear şi prin libertatea de a angaja specialişti din cadrul Comunităţii; (h) să instituie cu celelalte ţări şi cu organizaţiile internaţionale orice legături care pot promova progresul în utilizarea paşnică a energiei nucleare. ART. 3 (Abrogat) TITLUL II DISPOZIŢII MENITE SĂ ÎNCURAJEZE PROGRESUL ÎN DOMENIUL ENERGIEI NUCLEARE CAP. 1 Dezvoltarea cercetării ART. 4 (1) Comisia are sarcina să promoveze şi să faciliteze cercetările nucleare în statele membre şi să le completeze prin aplicarea programului de cercetare şi educaţie al Comunităţii. (2) În acest domeniu, activitatea Comisiei se desfăşoară în domeniul definit în lista care constituie anexa I la prezentul tratat. Această listă poate fi modificată de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisiei. Aceasta consultă Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut la articolul 134. ART. 5 Pentru a promova coordonarea cercetărilor întreprinse în statele membre şi pentru a le putea completa, Comisia invită fie printr-o cerere specială adresată unui anumit destinatar şi transmisă statului membru căruia acesta îi aparţine, fie printr-o cerere generală făcută publică, statele membre, persoanele sau întreprinderile să-i transmită programele lor cu privire la cercetările definite în cererea sa. După ce a oferit celor interesaţi toate posibilităţile de a-şi prezenta observaţiile, Comisia poate formula un aviz motivat cu privire la oricare din programele care i-au fost transmise. La cererea statului în cauză, a persoanei sau a întreprinderii care i-a transmis programul, Comisia trebuie să formuleze un astfel de aviz. Prin intermediul acestor avize, Comisia recomandă evitarea suprapunerilor inutile şi orientează cercetările spre sectoarele insuficient studiate. Comisia nu poate publică programele fără acordul statelor, persoanelor sau întreprinderilor care le-au transmis. Comisia publică periodic o listă a sectoarelor de cercetare nucleară pe care le consideră insuficient studiate. Comisia îi poate invita pe reprezentanţii centrelor publice şi private de cercetări, precum şi pe toţi experţii care efectuează cercetări în aceleaşi domenii sau în domenii conexe, cu scopul de a proceda la consultări reciproce şi schimburi de informaţii. ART. 6 Pentru a încuraja derularea programelor de cercetare care îi sunt transmise, Comisia poate: (a) să acorde sprijin financiar în cadrul contractelor de cercetare, cu excepţia subvenţiilor; (b) să furnizeze, cu titlu oneros sau gratuit, materiile prime sau materiile speciale de fisiune de care dispune pentru derularea acestor programe; (c) să pună la dispoziţia statelor membre, persoanelor sau întreprinderilor, cu titlu oneros sau gratuit, instalaţii, echipamente sau să asigure asistenţă de specialitate; (d) să determine finanţarea în comun de către statele membre, persoanele sau întreprinderile interesate. ART. 7 Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, care consultă Comitetul Ştiinţific şi Tehnic, adoptă programele de cercetare şi educaţie ale Comunităţii. Aceste programe se stabilesc pentru o perioadă care nu poate depăşi cinci ani. Fondurile necesare derulării acestor programe sunt prevăzute în fiecare an în bugetul pentru cercetări şi investiţii al Comunităţii. Comisia asigură derularea programelor şi prezintă în fiecare an Consiliului un raport pe această temă. Comisia informează permanent Comitetul Economic şi Social cu privire la liniile generale ale programelor de cercetare şi educaţie ale Comunităţii. ART. 8 (1) Comisia creează, după consultarea Comitetului Ştiinţific şi Tehnic, un Centru Comun de Cercetări Nucleare. Centrul asigură derularea programelor de cercetare şi a celorlalte sarcini încredinţate de către Comisie. De asemenea, Centrul asigură stabilirea unei terminologii nucleare uniforme şi a unui sistem unic de etalonare. Centrul înfiinţează un birou central pentru măsurători nucleare. (2) Din motive geografice sau funcţionale, activităţile Centrului se pot desfăşura în sedii distincte. ART. 9 (1) După solicitarea avizului Comitetului Economic şi Social, Comisia poate înfiinţa, în cadrul Centrului Comun pentru Cercetări Nucleare, şcoli pentru pregătirea de specialişti, în special în domeniul prospectărilor miniere, producţiei de materiale nucleare de mare puritate, tratării combustibililor iradiaţi, infrastructurii nucleare, protecţiei sanitare, producţiei şi utilizării elementelor radioactive. Comisia stabileşte modalităţile de pregătire. (2) Se va înfiinţa o instituţie de nivel universitar ale cărei modalităţi de funcţionare vor fi stabilite de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisiei. ART. 10 Pe bază de contract, Comisia poate încredinţa statelor membre, persoanelor sau întreprinderilor, precum şi unor state terţe, organizaţii internaţionale sau resortisanţi aparţinând unor state terţe derularea unor părţi ale programului comunitar de cercetare. ART. 11 Comisia publică programele de cercetare prevăzute la articolele 7, 8 şi 10, precum şi rapoarte periodice cu privire la stadiul de execuţie a programelor. CAP. 2 Difuzarea cunoştinţelor SECŢIUNEA 1 Cunoştinţele aflate la dispoziţia Comunităţii ART. 12 Pe bază de cerere adresată Comisiei, statele membre, persoanele şi întreprinderile au dreptul de a beneficia de licenţe neexclusive pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie, modelele de utilitate sau cererile de brevete care sunt proprietatea Comunităţii, în măsura în care pot exploata efectiv invenţiile în cauză. În aceleaşi condiţii, Comisia acordă sublicenţe pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie, modelele de utilitate sau cererile de brevete, în cazul în care Comunitatea beneficiază de licenţe contractuale care prevăd o asemenea posibilitate. În condiţii care urmează a fi stabilite de comun acord cu beneficiarii, Comisia acordă aceste licenţe sau sublicenţe şi comunică toate cunoştinţele necesare în vederea utilizării lor. Aceste condiţii prevăd în special o indemnizaţie corespunzătoare şi, eventual, dreptul posesorului de licenţă de a acorda sublicenţe unor terţe persoane, precum şi obligaţia de a trata cunoştinţele comunicate drept secrete de fabricaţie. În caz de divergenţă în stabilirea condiţiilor prevăzute în paragraful al treilea, beneficiarii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în vederea stabilirii condiţiilor corespunzătoare. ART. 13 Comisia trebuie să comunice statelor membre, persoanelor şi întreprinderilor cunoştinţele care nu fac obiectul dispoziţiilor articolului 12, dobândite de Comunitate şi care provin din derularea programului propriu de cercetare sau care i-au fost comunicate cu dreptul de a putea dispune liber de ele. Cu toate acestea, Comisia poate subordona comunicarea acestor cunoştinţe condiţiei ca acestea să rămână confidenţiale şi să nu fie transmise unor terţi. Comisia nu poate comunică cunoştinţele dobândite sub rezerva restricţiilor cu privire la utilizarea şi difuzarea lor - de exemplu, aşa-numitele cunoştinţe clasificate - decât prin asigurarea respectării restricţiilor cu privire la aceste informaţii. SECŢIUNEA 2 Alte cunoştinţe a) Difuzarea prin procedee amiabile ART. 14 Comisia depune eforturi pentru a obţine sau a face să fie obţinută pe cale amiabilă comunicarea cunoştinţelor utile în vederea realizării obiectivelor Comunităţii, precum şi acordarea de licenţe privind modul de utilizare a brevetelor, titlurilor de protecţie tranzitorie, modelelor de utilitate sau cererilor de brevete care protejează astfel de cunoştinţe. ART. 15 Comisia stabileşte o procedură prin care statele membre, persoanele şi întreprinderile pot schimba prin intermediul acesteia rezultatele provizorii sau definitive ale cercetărilor lor, în măsura în care nu este vorba de rezultate obţinute de Comunitate pe baza mandatelor de cercetare încredinţate de către Comisie. Această procedură trebuie să asigure caracterul confidenţial al schimburilor. Cu toate acestea, pentru documentare, rezultatele comunicate pot fi transmise de Comisie Centrului Comun de Cercetări Nucleare, fără ca această transmitere să aibă drept urmare un drept de utilizare asupra căruia autorul comunicării nu şi-a dat acordul. b) Comunicarea din oficiu către Comisie ART. 16 (1) Din momentul depunerii unei cereri de brevet sau de model de utilitate care se referă la un subiect specific domeniului nuclear într-un stat membru, acesta din urmă solicită acordul solicitantului pentru a comunică imediat Comisiei conţinutul acesteia. În cazul în care solicitantul este de acord, această comunicare se face în termen de trei luni de la depunerea cererii. În absenţa acordului solicitantului, statul membru notifică Comisia, în cadrul aceluiaşi termen, despre existenţa cererii. Comisia poate cere statului membru să îi comunice conţinutul unei cereri a cărei existenţă i-a fost notificată. Comisia prezintă cererea în termen de două luni de la notificare. Orice prelungire a acestui termen duce la o prelungire egală a termenului prevăzut la paragraful al şaselea. Statul membru, sesizat prin cererea Comisiei, trebuie să ceară din nou acordul solicitantului pentru comunicarea conţinutului cererii. În cazul obţinerii acordului, această comunicare se face fără întârziere. În absenţa acordului, statul membru este totuşi obligat să facă această comunicare Comisiei în termen de optsprezece luni de la data depunerii cererii. (2) Statele membre trebuie să comunice Comisiei, în termen de optsprezece luni de la data depunerii, existenţa oricărei cereri de brevet sau de model de utilitate nepublicată încă şi pe care o consideră, la o primă evaluare, ca referindu-se la un subiect care, fără a fi specific nuclear, este direct legat şi esenţial pentru dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate. La cererea Comisiei, conţinutul cererii îi este comunicat în termen de două luni. (3) Statele membre trebuie să reducă cât mai mult posibil durata procedurii privind cererile de brevete sau de modele de utilitate în domeniile prevăzute la alineatele (1) şi (2), care fac obiectul unei cereri din partea Comisiei, astfel încât publicarea lor să se facă în cel mai scurt termen. (4) Comunicările menţionate anterior trebuie considerate de către Comisie ca fiind confidenţiale. Acestea se fac numai în scop de documentare. Cu toate acestea, Comisia poate folosi invenţiile comunicate cu acordul solicitantului sau în conformitate cu articolele 17 - 23. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă un acord încheiat cu un stat terţ sau o organizaţie internaţională este incompatibil cu comunicarea. c) Acordarea de licenţe prin arbitraj sau din oficiu ART. 17 (1) În absenţa unui acord amiabil, se pot acorda licenţe neexclusive prin arbitraj sau din oficiu, în condiţiile stabilite în articolele 18 - 23: (a) Comunităţii sau întreprinderilor comune cărora le este atribuit acest drept în temeiul articolului 48 cu privire la brevete, titluri de protecţie tranzitorie sau modele de utilitate privind invenţii direct legate de cercetările nucleare, în măsura în care acordarea acestor licenţe este necesară pentru continuarea propriilor cercetări sau este indispensabilă funcţionării instalaţiilor lor. La solicitarea Comisiei, aceste licenţe includ dreptul de a autoriza utilizarea invenţiei de către terţi, în măsura în care aceştia execută lucrări sau comenzi pentru Comunitate sau pentru întreprinderile comune; (b) persoanelor sau întreprinderilor care au înaintat Comisiei o cerere pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie sau modelele de utilitate privind o invenţie direct legată şi esenţială dezvoltării energiei nucleare în Comunitate, în măsura în care sunt îndeplinite toate condiţiile care urmează: (i) un termen de cel puţin patru ani a expirat de la depunerea cererii de brevet, cu excepţia cazului în care este vorba de o invenţie al cărei obiect este specific domeniului nuclear; (ii) cerinţele pe care le antrenează dezvoltarea energiei nucleare pe teritoriile unui stat membru în care o invenţie este protejată, aşa cum este văzută dezvoltarea respectivă din punctul de vedere al Comisiei, nu sunt îndeplinite în ceea ce priveşte această invenţie; (iii) titularul, invitat să îndeplinească aceste cerinţe el însuşi sau prin intermediul celor cărora li s-a acordat licenţă în acest sens, nu s-a conformat; (iv) persoanele sau întreprinderile beneficiare sunt în măsură să îndeplinească aceste cerinţe în mod eficient prin exploatarea lor. Fără o cerere prealabilă din partea Comisiei, statele membre nu pot lua nici un fel de măsură coercitivă prevăzută în legislaţia lor internă cu privire la acoperirea acestor necesităţi, care să aibă drept efect limitarea protecţiei acordate invenţiei. (2) Acordarea unei licenţe neexclusive în condiţiile prevăzute în paragraful precedent nu poate fi obţinută dacă titularul constată existenţa unui motiv legitim şi, în special, în condiţiile în care nu a beneficiat de un termen corespunzător. (3) Acordarea unei licenţe conform alineatului (1) dă dreptul la o despăgubire integrală al cărei cuantum urmează a fi convenit între titularul brevetului, titlului de protecţie tranzitorie sau modelului de utilitate şi beneficiarul licenţei. (4) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere dispoziţiilor Convenţiei de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale. ART. 18 Pentru scopurile prevăzute în această secţiune, se instituie un Comitet de Arbitraj ai cărui membri sunt desemnaţi şi al cărui regulament este stabilit de Consiliu la propunerea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În termen de o lună de la notificarea lor, deciziile Comitetului de Arbitraj pot face obiectul unei căi de atac suspensive a părţilor în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Controlul exercitat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se limitează la legalitatea formală a deciziei şi la interpretarea dată de Comitetul de Arbitraj dispoziţiilor prezentului tratat. Deciziile definitive ale Comitetului de Arbitraj au putere de lucru judecat între părţile implicate. Acestea au forţă executorie în condiţiile stabilite la articolul 164. ART. 19 În cazul în care, în lipsa unui acord amiabil, Comisia îşi propune să obţină acordarea de licenţe conform articolului 17, aceasta îl înştiinţează pe titularul brevetului, titlului de protecţie provizorie, modelului de utilitate sau cererii de brevet şi menţionează în această înştiinţare beneficiarul şi sfera de cuprindere a licenţei. ART. 20 În termen de o lună de la primirea înştiinţării menţionate la articolul 19, titularul poate propune Comisiei, şi, după caz, beneficiarului terţ să ajungă la un compromis cu scopul de a sesiza Comitetul de Arbitraj. În cazul în care Comisia sau beneficiarul terţ refuză să ajungă la un compromis, Comisia nu poate cere statului membru sau instanţelor sale competente să acorde sau să faciliteze acordarea licenţei. În cazul în care Comitetul de Arbitraj, în baza compromisului, recunoaşte cererea Comisiei ca fiind conformă cu dispoziţiile articolului 17, formulează o decizie fundamentată privind acordarea licenţei în favoarea beneficiarului, stabilind totodată condiţiile şi remuneraţia pentru aceasta, în măsura în care părţile nu au căzut de acord în această privinţă. ART. 21 În cazul în care titularul nu propune sesizarea Comitetului de Arbitraj, Comisia poate cere statului membru interesat sau instanţelor sale competente să acorde sau să faciliteze acordarea licenţei. În cazul în care, după audierea titularului, statul membru sau instanţele sale competente consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 17, informează Comisia despre refuzul de a acorda sau de a facilita acordarea licenţei. În cazul în care statul membru refuză acordarea sau facilitarea acordării licenţei sau nu oferă, în termen de patru luni de la cerere, nici o explicaţie cu privire la acordarea licenţei, Comisia poate sesiza în termen de două luni Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Titularul trebuie audiat în cursul procedurii în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În cazul în care hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene constată faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 17, statul membru sau instanţele sale competente au obligaţia de a lua măsurile pe care le presupune executarea acestei hotărâri. ART. 22 (1) În cazul în care titularul brevetului, titlului de proprietate provizorie sau modelului de utilitate şi beneficiarul licenţei nu cad de acord cu privire la cuantumul despăgubirii, cei implicaţi pot încheia un compromis cu scopul de a sesiza Comitetul de Arbitraj. Părţile renunţă prin aceasta la orice acţiune, cu excepţia celei menţionate la articolul 18. (2) În cazul în care beneficiarul refuză încheierea unui compromis, licenţa de care a beneficiat este considerată nulă. În cazul în care titularul refuză încheierea unui compromis, despăgubirea prevăzută în prezentul articol este stabilită de instanţele naţionale competente. ART. 23 După expirarea unui termen de un an, deciziile Comitetului de Arbitraj sau ale instanţelor naţionale competente pot fi revizuite cu privire la condiţiile de licenţă, în măsura în care există fapte noi care justifică acest lucru. Responsabilitatea revizuirii revine instanţei care a emis decizia. SECŢIUNEA 3 Dispoziţii privind secretul ART. 24 Cunoştinţele dobândite de Comunitate prin derularea propriului program de cercetări, a căror divulgare poate dăuna intereselor de apărare ale unuia sau mai multor state membre, sunt supuse unui regim de secret în următoarele condiţii: 1. la propunerea Comisiei, Consiliul adoptă un regulament de securitate care, ţinând cont de dispoziţiile prezentului articol, stabileşte diferitele regimuri de secret şi măsurile de siguranţă care trebuie puse în aplicare pentru fiecare dintre acestea; 2. Comisia trebuie să treacă cu titlu provizoriu în regim de secret, conform celor prevăzute de regulamentul de securitate în acest sens, cunoştinţele a căror divulgare, după aprecierea acesteia, poate dăuna intereselor de apărare ale unuia sau mai multor state membre. Comisia comunică imediat aceste cunoştinţe statelor membre, care trebuie să asigure în aceleaşi condiţii, cu titlu provizoriu, regimul de secret. În termen de trei luni, statele membre informează Comisia dacă doresc să menţină regimul provizoriu aplicat, să îl înlocuiască cu un alt regim sau să ridice regimul de secret. La expirarea acestui termen, se aplică cel mai sever dintre regimurile solicitate astfel. Comisia notifică statele membre în acest sens. La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate oricând aplica un alt regim sau poate ridica regimul de secret. Consiliul ia notă de punctul de vedere al Comisiei înainte de a se pronunţa asupra unei cereri a unui stat membru; 3. dispoziţiile articolelor 12 şi 13 nu se aplică cunoştinţelor supuse unui regim de secret. Cu toate acestea, cu condiţia ca măsurile de siguranţă aplicabile să fie respectate, (a) cunoştinţele menţionate la articolele 12 şi 13 pot fi comunicate de Comisie: (i) unei întreprinderi comune, (ii) unei persoane sau unei întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, prin intermediul statului membru pe al cărui teritoriu îşi desfăşoară activitatea; (b) cunoştinţele menţionate la articolul 13 pot fi comunicate de un stat membru unei persoane sau unei întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat, cu condiţia de a notifica această comunicare Comisiei; (c) în plus, fiecare stat membru are dreptul de a cere Comisiei, pentru propriile necesităţi sau pentru cele ale unei persoane sau ale unei întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat, acordarea unei licenţe în conformitate cu articolul 12. ART. 25 (1) Statul membru care comunică existenţa sau conţinutul unei cereri de brevet sau al unui model de utilitate, cu referire la unul din obiectele menţionate la articolul 16 alineatul (1) sau (2), precizează, dacă este cazul, necesitatea de a supune această cerere, din motive de apărare, regimului de secret pe care îl indică, precizând durata probabilă a acestuia. Comisia transmite celorlalte state membre toate comunicările pe care le primeşte în temeiul paragrafului anterior. Comisia şi statele membre au obligaţia de a respecta măsurile care implică, în termenii regulamentului de securitate, regimul de secret solicitat de statul de origine. (2) Comisia poate trimite totodată aceste comunicări fie întreprinderilor comune, fie, prin intermediul unui stat membru, unei persoane sau întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat. Invenţiile care fac obiectul cererilor menţionate la alineatul (1) nu pot fi folosite decât cu acordul solicitantului sau în conformitate cu dispoziţiile articolelor 17 - 23. Comunicările şi, după caz, utilizarea menţionate în prezentul alineat sunt supuse măsurilor care implică, în termenii regulamentului de securitate, regimul de secret solicitat de statul de origine. Acestea sunt, în toate cazurile, supuse acordului statului de origine. Refuzul comunicării şi utilizării nu pot fi motivate decât din motive de apărare. (3) La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate oricând aplica un alt regim sau poate ridica regimul de secret. Consiliul ia notă de punctul de vedere al Comisiei înainte de a se pronunţa asupra unei cereri a unui stat membru. ART. 26 (1) În cazul în care cunoştinţele care fac obiectul unor brevete, cereri de brevet, titluri de protecţie provizorie sau modele de utilitate au regim secret conform dispoziţiilor articolelor 24 şi 25, statele care au solicitat aplicarea acestui regim nu pot refuza autorizarea depunerii unor cereri asemănătoare în celelalte state membre. Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca asemenea titluri şi cereri să rămână secrete, în funcţie de procedura prevăzută prin actele cu putere de lege şi normele administrative naţionale. (2) Cunoştinţele cu regim secret conform articolului 24 nu pot face obiectul unor înregistrări în afara statelor membre decât cu consimţământul unanim al acestora din urmă. În cazul în care aceste state nu adoptă nici o poziţie, consimţământul este considerat ca fiind dat după expirarea unui termen de şase luni de la data comunicării acestor cunoştinţe de către Comisie statelor membre. ART. 27 Despăgubirea prejudiciului suportat de solicitant ca urmare a trecerii la regimul de secret din motive de apărare se supune dispoziţiilor legilor naţionale ale statelor membre şi revine statului care a solicitat trecerea la regimul de secret sau care a provocat fie accentuarea sau prelungirea regimului de secret, fie interdicţia înregistrării în afara Comunităţii. În cazul în care mai multe state membre au provocat, fie accentuarea sau prelungirea regimului de secret, fie interzicerea înregistrării în afara Comunităţii, acestea vor trebui să repare în mod solidar prejudiciul rezultat din solicitarea lor. Comunitatea nu poate pretinde nici un fel de despăgubire în temeiul prezentului articol. SECŢIUNEA 4 Dispoziţii speciale ART. 28 În cazul în care, ca urmare a comunicării lor Comisiei, cererile de brevet sau de model de utilitate nepublicate încă, ori brevetele sau modelele de utilitate care au regim secret din motive de apărare, sunt folosite ilegal sau ajung la cunoştinţa unui terţ neautorizat, Comunitatea are obligaţia de a repara daunele provocate celui îndreptăţit. Fără a aduce atingere propriilor drepturi împotriva autorului, Comunitatea se subrogă celor interesaţi în exercitarea drepturilor lor de regres împotriva terţilor, în măsura în care aceasta a suportat repararea daunelor. Dreptul Comunităţii de a acţiona împotriva autorului daunei, în conformitate cu dispoziţiile generale în vigoare, rămâne intact. ART. 29 Orice acord sau contract având drept obiect schimbul de cunoştinţe ştiinţifice sau industriale în domeniul nuclear între un stat membru, o persoană sau o întreprindere şi un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ care necesită, de o parte sau de cealaltă, semnătura unui stat care acţionează în exercitarea suveranităţii sale, trebuie încheiat de către Comisie. Cu toate acestea, Comisia poate autoriza un stat membru, o persoană sau o întreprindere să încheie astfel de acorduri, în condiţii pe care le consideră corespunzătoare, sub rezerva aplicării dispoziţiilor articolelor 103 şi 104. CAP. 3 Protecţia sănătăţii ART. 30 La nivelul Comunităţii se instituie norme de bază cu privire la protecţia sănătăţii populaţiei şi lucrătorilor împotriva pericolelor care rezultă din radiaţiile ionizante. "Norme de bază" înseamnă: (a) dozele maxime admise în condiţii de securitate suficientă, (b) expunerile şi contaminările maxime admise, (c) principiile fundamentale de supraveghere medicală a lucrătorilor. ART. 31 Normele de bază sunt elaborate de Comisie după obţinerea avizului unui grup de personalităţi desemnate de Comitetul Ştiinţific şi Tehnic dintre experţii ştiinţifici ai statelor membre, în special dintre experţii din domeniul sănătăţii publice. Comisia cere avizul Comitetului Economic şi Social pentru normele de bază astfel elaborate. După consultarea Parlamentului European, Consiliul stabileşte normele de bază cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care îi transmite punctele de vedere ale comitetelor solicitate de aceasta. ART. 32 La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, normele de bază pot fi revizuite sau completate urmând procedura descrisă la articolul 31. Comisia trebuie să examineze orice cerere formulată de un stat membru. ART. 33 Fiecare stat membru îşi stabileşte propriile acte cu putere de lege şi acte administrative pentru a asigura respectarea normelor de bază fixate şi ia măsurile necesare în ceea ce priveşte instruirea, educarea şi formarea profesională. Comisia face toate recomandările în vederea asigurării armonizării dispoziţiilor aplicabile în acest scop în statele membre. În acest scop, statele membre trebuie să comunice Comisiei dispoziţiile respective aşa cum sunt acestea aplicabile în momentul intrării în vigoare a prezentului tratat, precum şi proiectele ulterioare de dispoziţii de natură similară. Eventualele recomandări ale Comisiei care privesc proiectele de dispoziţii trebuie făcute în termen de trei luni din momentul comunicării acestor proiecte. ART. 34 Fiecare stat membru pe teritoriul căruia trebuie să aibă loc experienţe deosebit de periculoase are obligaţia de a lua măsuri suplimentare de protecţie sanitară, pentru care cere avizul prealabil al Comisiei. Avizul conform al Comisiei este necesar în cazul în care există posibilitatea ca aceste experienţe să afecteze teritoriile celorlalte state membre. ART. 35 Fiecare stat membru realizează instalaţiile necesare efectuării controlului permanent al nivelului de radioactivitate în atmosferă, ape şi sol, precum şi controlul respectării normelor de bază. Comisia are drept de acces la aceste instalaţii de control; aceasta le poate verifica funcţionarea şi eficacitatea. ART. 36 Informaţiile privind controalele menţionate la articolul 35 sunt comunicate cu regularitate de către autorităţile competente Comisiei, pentru ca aceasta din urmă să fie ţinută la curent cu privire la nivelul de radioactivitate care ar putea exercita o influenţă asupra populaţiei. ART. 37 Fiecare stat membru are obligaţia de a furniza Comisiei toate datele generale ale oricărui proiect de eliminare a materiilor radioactive de orice fel, pentru ca astfel să se poată stabili dacă derularea acestui proiect poate provoca contaminarea radioactivă a apelor, solului sau spaţiului aerian ale unui alt stat membru. În urma consultării grupului de experţi menţionat la articolul 31, Comisia îşi emite avizul în termen de şase luni. ART. 38 Comisia adresează statelor membre recomandări în ceea ce priveşte nivelul de radioactivitate în atmosferă, ape şi sol. În caz de urgenţă, Comisia adoptă o directivă prin care însărcinează statul membru în cauză să ia, într-un termen pe care aceasta îl stabileşte, toate măsurile necesare pentru evitarea depăşirii normelor de bază şi pentru asigurarea respectării reglementărilor. În cazul în care statul respectiv nu se conformează directivei Comisiei în termenul stabilit, aceasta sau oricare stat membru interesat poate sesiza imediat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. ART. 39 Comisia înfiinţează, în cadrul Centrului Comun de Cercetări Nucleare şi la data constituirii acestuia, o secţie de documentare şi studii pe probleme de protecţie sanitară. Această secţie are, în special, misiunea de a aduna documentaţia şi informaţiile menţionate la articolele 33, 36 şi 37 şi de a sprijini Comisia în îndeplinirea sarcinilor care îi sunt trasate prin prezentul capitol. CAP. 4 Investiţiile ART. 40 Pentru a încuraja iniţiativa persoanelor şi întreprinderilor şi pentru a facilita dezvoltarea coordonată a investiţiilor lor în domeniul nuclear, Comisia publică periodic programe cu caracter informativ, în special în privinţa obiectivelor de producere a energiei nucleare şi a tuturor investiţiilor care implică realizarea lor. Înainte de publicarea lor, Comisia solicită avizul Comitetului Economic şi Social cu privire la aceste programe. ART. 41 Persoanele şi întreprinderile care aparţin sectoarelor industriale enumerate în anexa II la prezentul tratat au obligaţia de a comunică Comisiei proiectele de investiţii cu privire la instalaţiile noi, precum şi la înlocuirile sau transformările corespunzând criteriilor privind natura şi importanţa definite de Consiliu şi stabilite la propunerea Comisiei. Lista sectoarelor industriale menţionate mai sus poate fi modificată de Consiliu, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social. ART. 42 Proiectele menţionate la articolul 41 trebuie comunicate Comisiei şi, spre informare, statului membru implicat, cel târziu cu trei luni înainte de încheierea primelor contracte cu furnizorii sau cel puţin cu trei luni înainte de începerea lucrărilor, în cazul în care acestea trebuie realizate prin mijloacele proprii ale întreprinderii. Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate modifica acest termen. ART. 43 Comisia discută cu persoanele sau cu întreprinderile toate aspectele proiectelor de investiţii care au legătură cu obiectivele prezentului tratat. Aceasta îşi comunică punctul de vedere statului membru implicat. ART. 44 Cu acordul statelor membre, al persoanelor şi întreprinderilor implicate, Comisia poate publică proiectele de investiţii care îi sunt comunicate. CAP. 5 Întreprinderile comune ART. 45 Întreprinderile de importanţă primordială pentru dezvoltarea industriei nucleare în Comunitate se pot constitui în întreprinderi comune în sensul prezentului tratat, în conformitate cu dispoziţiile articolelor următoare. ART. 46 (1) Orice proiect de constituire a unei întreprinderi comune, provenind din partea Comisiei, a unui stat membru sau din orice altă iniţiativă, face obiectul unei verificări de către Comisie. În acest sens, Comisia solicită avizul statelor membre, precum şi al tuturor instituţiilor publice şi private pe care le consideră în măsură să clarifice situaţia. (2) Comisia trimite Consiliului, împreună cu avizul său fundamentat, orice proiect de constituire a unei întreprinderi comune. În cazul în care aceasta eliberează un aviz favorabil privind necesitatea unei anumite întreprinderi comune, Comisia înaintează Consiliului propuneri în legătură cu: (a) locul de amplasare; (b) statutul; (c) cuantumul şi ritmul de finanţare; (d) eventuala participare a Comunităţii la finanţarea întreprinderii comune; (e) participarea eventuală a unui stat terţ, a unei organizaţii internaţionale sau a unui resortisant aparţinând unui stat terţ la finanţarea sau administrarea întreprinderii comune; (f) acordarea totală sau parţială a avantajelor enumerate în anexa III la prezentul tratat. Comisia anexează un raport detaliat asupra întregului proiect. ART. 47 Consiliul, sesizat de Comisie, îi poate cere informaţiile şi verificările suplimentare pe care le consideră necesare. În cazul în care Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, consideră că un proiect transmis de Comisie cu un aviz nefavorabil trebuie totuşi derulat, Comisia are obligaţia de a înainta Consiliului propunerile şi raportul detaliat prevăzute la articolul 46. În cazul avizului favorabil al Comisiei sau în cazul menţionat în paragraful precedent, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată cu privire la fiecare propunere a Comisiei. Cu toate acestea, Consiliul hotărăşte în unanimitate în ceea ce priveşte: (a) participarea Comunităţii la finanţarea întreprinderii comune, (b) participarea unui stat terţ, a unei organizaţii internaţionale sau a unui resortisant aparţinând unui stat terţ la finanţarea sau administrarea unei întreprinderi comune. ART. 48 Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate acorda total sau parţial fiecărei întreprinderi comune avantajele enumerate în anexa III la prezentul tratat, fiecare stat membru având astfel obligaţia de a asigura aplicarea fiecăruia dintre acestea. Urmând aceeaşi procedură, Consiliul poate stabili condiţiile cărora le este subordonată acordarea acestor avantaje. ART. 49 Constituirea unei întreprinderi comune are la bază decizia Consiliului. Fiecare întreprindere comună are personalitate juridică. Aceasta beneficiază, în fiecare stat membru, de capacitatea juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice de legislaţiile interne corespunzătoare; aceasta poate în special achiziţiona şi înstrăina bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În măsura în care dispoziţiile prezentului tratat sau ale statutului nu dispun altfel, fiecare întreprindere comună este supusă regulilor care se aplică întreprinderilor din domeniul industriei sau comerţului; statutul se poate referi cu titlu subsidiar la legislaţiile interne ale statelor membre. Sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în temeiul prezentului tratat, litigiile în care sunt implicate întreprinderile comune sunt soluţionate de către instanţele judecătoreşti naţionale competente. ART. 50 Dacă este cazul, statutele întreprinderilor comune sunt, după caz, modificate conform dispoziţiilor speciale prevăzute în acest scop. Cu toate acestea, modificările respective nu pot intră în vigoare decât după ce au fost aprobate de Consiliu, hotărând în aceleaşi condiţii ca la articolul 47, la propunerea Comisiei. ART. 51 Comisia asigură executarea tuturor deciziilor Consiliului cu privire la constituirea întreprinderilor comune până la instalarea organelor însărcinate cu funcţionarea acestora. CAP. 6 Aprovizionarea ART. 52 (1) Aprovizionarea cu minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune este asigurată, conform dispoziţiilor prezentului capitol, în temeiul principiului accesului egal la resurse, prin promovarea unei politici comune de aprovizionare. (2) În acest scop, conform condiţiilor prevăzute în acest capitol: (a) sunt interzise orice practici având drept obiect asigurarea unei poziţii privilegiate pentru anumiţi utilizatori, (b) se constituie o Agenţie care dispune de un drept de opţiune asupra minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune produse pe teritoriile statelor membre, precum şi de dreptul exclusiv de a încheia contracte privind livrarea de minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune provenite din cadrul sau din afara Comunităţii. Agenţia nu poate face nici un fel de discriminare între utilizatori în funcţie de destinaţia pe care aceştia şi-au propus să o dea livrărilor solicitate, în afară de cazul în care această destinaţie este ilegală sau contravine condiţiilor puse de furnizorii din afara Comunităţii cu privire la livrarea în cauză. SECŢIUNEA 1 Agenţia ART. 53 Agenţia se află sub controlul Comisiei, care îi stabileşte direcţiile de acţiune, are drept de veto asupra deciziilor şi numeşte directorul general şi directorul general adjunct. Orice act al Agenţiei, implicit sau explicit, în exerciţiul dreptului său de opţiune sau a dreptului său exclusiv de a încheia contracte de livrare, poate fi deferit de către cei implicaţi Comisiei, care ia o decizie în termen de o lună. ART. 54 Agenţia are personalitate juridică şi beneficiază de autonomie financiară. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabileşte statutul Agenţiei. Statutul poate fi revizuit în acelaşi mod. Statutul stabileşte capitalul Agenţiei şi modalităţile de subscriere a acestuia. În toate cazurile, majoritatea capitalului trebuie să aparţină Comunităţii şi statelor membre. Repartizarea capitalului se stabileşte de comun acord de către statele membre. Statutul stabileşte modalităţile de administrare comercială a Agenţiei. Acesta poate prevedea o redevenţă asupra tranzacţiilor, destinată acoperirii cheltuielilor de funcţionare ale Agenţiei. ART. 55 Statele membre comunică sau iau măsuri pentru ca Agenţiei să îi fie comunicate toate informaţiile necesare exercitării dreptului său de opţiune şi dreptului său exclusiv de a încheia contracte cu furnizorii. ART. 56 Statele membre garantează libera exercitare a funcţiilor Agenţiei pe teritoriile lor. Acestea pot constitui organismul sau organismele, având competenţa de a reprezenta, în relaţiile cu Agenţia, pe producătorii şi utilizatorii din teritoriile aflate în afara Europei şi supuse jurisdicţiei acestora. SECŢIUNEA 2 Minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune care provin din producţia Comunităţii ART. 57 (1) Dreptul de opţiune al Agenţiei se referă la: (a) obţinerea de drepturi de utilizare şi de consum al materiilor care, conform dispoziţiilor capitolului 8, se află în proprietatea Comunităţii; (b) obţinerea dreptului de proprietate în toate celelalte cazuri. (2) Agenţia îşi exercită dreptul de opţiune prin încheierea de contracte cu producătorii de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune. Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 58, 62 şi 63, orice producător este obligat să ofere Agenţiei minereurile, materiile prime sau materiile speciale de fisiune pe care le produce în teritoriile statelor membre, înainte de utilizarea, transferul sau depozitarea acestor minereuri sau materii. ART. 58 În cazul în care un producător parcurge mai multe etape de producţie începând de la extracţia minereului până inclusiv la producerea metalului, obligaţia lui nu constă decât în a oferi Agenţiei produsul în etapa de producţie pe care o alege acesta. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mai multe întreprinderi între care există legături, care trebuie comunicate în timp util Comisiei şi discutate cu aceasta, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 43 şi 44. ART. 59 În cazul în care Agenţia nu îşi exercită dreptul de opţiune asupra producţiei în întregime sau asupra unei părţi din aceasta, producătorul: (a) fie prin mijloace proprii, fie prin contracte de muncă la comandă, poate prelucra minereurile, materiile brute sau materiile speciale de fisiune, cu condiţia de a oferi Agenţiei produsul obţinut în urma acestei prelucrări; (b) este autorizat, prin decizia Comisiei, să valorifice în afara Comunităţii producţia disponibilă, cu condiţia de a nu practica condiţii mai favorabile decât cele ale ofertei făcute anterior Agenţiei. Cu toate acestea, exportul materiilor speciale de fisiune nu se poate face decât prin intermediul Agenţiei în conformitate cu dispoziţiile articolului 62. Comisia nu poate elibera autorizaţia dacă beneficiarii acestor livrări nu oferă toate garanţiile de respectare a intereselor generale ale Comunităţii sau dacă clauzele şi condiţiile acestor contracte sunt contrare obiectivelor prezentului tratat. ART. 60 Eventualii utilizatori informează periodic Agenţia cu privire la necesităţile lor de livrări de produse, specificând cantităţile, natura fizică şi chimică, locurile de provenienţă, destinaţia, eşalonarea livrărilor şi condiţiile de preţ, care constituie clauzele şi condiţiile unui contract de livrări pe care aceştia ar dori să îl încheie. De asemenea, producătorii informează Agenţia cu privire la ofertele pe care le pot prezenta, cuprinzând toate specificaţiile şi, în special, durata contractelor, necesare în vederea stabilirii programelor lor de producţie. Durata acestor contracte nu poate depăşi zece ani, cu excepţia cazurilor în care se obţine acordul Comisiei. Agenţia îi informează pe toţi eventualii utilizatori asupra ofertelor şi volumului de cereri pe care le-a primit şi le cere ca, în cadrul unui anumit termen, să îi trimită comenzi. Fiind în posesia tuturor acestor comenzi, Agenţia face cunoscute condiţiile în care acestea pot fi onorate. În cazul în care Agenţia nu poate onora în întregime toate comenzile primite, aceasta distribuie livrările în funcţie de raportul comenzilor corespunzător fiecăreia dintre oferte, sub rezerva dispoziţiilor articolelor 68 şi 69. Un regulament al Agenţiei, supus Comisiei spre aprobare, stabileşte modalităţile de confruntare a ofertelor şi cererilor. ART. 61 Agenţia are obligaţia de a onora toate comenzile, cu excepţia cazurilor în care impedimente juridice sau materiale se opun executării lor. Respectând dispoziţiile articolului 52, aceasta poate cere utilizatorilor plata unui anumit avans în momentul încheierii unui contract cu titlu de garanţie sau pentru a-şi facilita propriile angajamente pe termen lung cu producătorii, necesare în vederea onorării comenzii. ART. 62 (1) Agenţia îşi exercită dreptul de opţiune asupra materiilor speciale de fisiune produse pe teritoriile statelor membre, (a) fie pentru a răspunde cererilor din partea utilizatorilor Comunităţii în condiţiile definite la articolul 60; (b) fie pentru a stoca ea însăşi aceste materii; (c) fie pentru a exporta aceste materii cu autorizaţia Comisiei, care se conformează dispoziţiilor articolului 59 litera b) paragraful al doilea. (2) Cu toate acestea, fără a înceta să fie supuse dispoziţiilor capitolului 7, aceste materii şi reziduurile fertile sunt lăsate producătorului: (a) fie pentru a fi stocate cu autorizaţia Agenţiei; (b) fie pentru a fi utilizate în limitele propriilor necesităţi ale producătorului; (c) fie pentru a fi puse la dispoziţia, în limitele necesităţilor lor, întreprinderilor situate în cadrul Comunităţii, unite cu producătorul, în vederea derulării unui program comunicat din timp Comisiei, prin legături directe care nu au ca obiect sau efect limitarea producţiei, a dezvoltării tehnicilor sau a investiţiilor sau crearea abuzivă a unor inegalităţi între utilizatorii din Comunitate. (3) Dispoziţiile articolului 89 alineatul (1) litera (a) se aplică materiilor speciale de fisiune produse pe teritoriile statelor membre asupra cărora Agenţia nu şi-a exercitat dreptul de opţiune. ART. 63 Minereurile, materiile prime sau materiile speciale de fisiune produse de către întreprinderile comune sunt repartizate utilizatorilor conform regulilor statutare sau contractuale proprii acestor întreprinderi. SECŢIUNEA 3 Minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune care nu provin din Comunitate ART. 64 Agenţia, acţionând eventual în temeiul acordurilor încheiate între Comunitate şi un stat terţ sau o organizaţie internaţională, are dreptul exclusiv, în afara excepţiilor prevăzute în prezentul tratat, de a încheia acorduri sau convenţii având drept obiect principal furnizarea de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune care provin din afara Comunităţii. ART. 65 Articolul 60 se aplică în cazul cererilor din partea utilizatorilor şi al contractelor dintre utilizatori şi Agenţie cu privire la furnizarea de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune care provin din afara Comunităţii. Cu toate acestea, Agenţia poate stabili originea geografică a furnizărilor în măsura în care asigură utilizatorului condiţii cel puţin la fel de avantajoase ca şi cele formulate în comandă. ART. 66 În cazul în care, la solicitarea utilizatorilor interesaţi, Comisia constată că Agenţia nu este în măsură să onoreze într-un termen rezonabil, parţial sau total, livrările comandate sau nu o poate face decât la preţuri abuzive, utilizatorii au dreptul să încheie direct contracte cu privire la livrările provenind din afara Comunităţii, în măsura în care aceste contracte răspund punctelor esenţiale privind necesităţile exprimate în comanda lor. Acest drept se acordă pentru un an, cu posibilitatea de reînnoire în caz de prelungire a situaţiei care a justificat acordarea lui. Utilizatorii care fac uz de dreptul prevăzut în prezentul articol au obligaţia de a comunică Comisiei contractele directe avute în vedere. În termen de o lună, Comisia se poate opune încheierii contractelor respective în cazul în care acestea sunt contrare obiectivelor prezentului tratat. SECŢIUNEA 4 Preţuri ART. 67 În afara excepţiilor prevăzute prin prezentul tratat, preţurile rezultă din confruntarea ofertelor şi a cererilor în condiţiile menţionate la articolul 60, cărora statele membre nu le pot contraveni prin reglementările lor interne. ART. 68 Este interzisă practicarea unor preţuri care ar avea drept obiectiv asigurarea unei poziţii privilegiate pentru anumiţi utilizatori, fapt care contravine principiului accesului egal care rezultă din dispoziţiile prezentului capitol. În cazul în care Agenţia constată asemenea practici, le semnalează Comisiei. Comisia, în cazul în care consideră constatarea ca fiind fondată, poate stabili, pentru ofertele contestate, preţurile la un nivel conform principiului accesului egal. ART. 69 Consiliul poate stabili preţurile, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei. În cazul în care Agenţia, aplicând articolul 60, stabileşte condiţiile în care comenzile pot fi onorate, aceasta poate propune o egalizare de preţ utilizatorilor care au lansat comenzi. SECŢIUNEA 5 Dispoziţii privind politica de aprovizionare ART. 70 În cadrul limitelor prevăzute în bugetul Comunităţii, Comisia se poate implica financiar, în condiţiile pe care le stabileşte, în campaniile de prospectare pe teritoriile statelor membre. Comisia poate adresa recomandări statelor membre în vederea dezvoltării prospectării şi exploatării miniere. Statele membre au obligaţia de a prezenta anual Comisiei un raport cu privire la dezvoltarea prospectării şi producţiei, rezervele probabile şi investiţiile miniere desfăşurate sau prevăzute a se desfăşura pe teritoriile lor. Aceste rapoarte sunt înaintate Consiliului cu avizul Comisiei, în special în ceea ce priveşte măsurile luate de statele membre cu privire la recomandările ce le-au fost făcute în temeiul paragrafului precedent. În cazul în care Consiliul, sesizat de Comisie, constată cu majoritate calificată că, în ciuda unor posibilităţi de extracţie care par justificate pe termen lung, măsurile de prospectare şi dezvoltare a exploatării miniere continuă să fie evident insuficiente, se consideră că statul membru respectiv a renunţat, pentru toată perioada în care nu va remedia această situaţie, atât pentru el însuşi, cât şi pentru resortisanţii săi, la dreptul de acces egal la alte resurse interne ale Comunităţii. ART. 71 Comisia adresează statelor membre orice recomandări utile cu privire la reglementările fiscale sau miniere. ART. 72 Din cantităţile existente în interiorul sau în afara Comunităţii, Agenţia poate constitui stocurile comerciale necesare pentru a uşura aprovizionarea sau livrările curente ale Comunităţii. Comisia poate eventual decide constituirea unor stocuri de securitate. Modalităţile de finanţare a acestor stocuri sunt aprobate de Consiliu hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei. SECŢIUNEA 6 Dispoziţii speciale ART. 73 În cazul în care un acord sau o convenţie între un stat membru, o persoană sau o întreprindere, pe de o parte, şi un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, pe de altă parte, include şi livrări de produse care intră în competenţa Agenţiei, este necesar acordul prealabil al Comisiei pentru încheierea sau reînnoirea acestui acord sau a acestei convenţii în ceea ce priveşte livrarea acestor produse. ART. 74 Comisia poate excepta de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol transferul, importul sau exportul de cantităţi mici de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune, precum cele care sunt folosite în mod curent pentru cercetare. Orice transfer, import sau export efectuat în temeiul acestei dispoziţii trebuie adus la cunoştinţa Agenţiei. ART. 75 Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică angajamentelor având drept obiect tratarea, prelucrarea, sau formatarea minereurilor, materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune: (a) încheiate între mai multe persoane sau întreprinderi, în cazul în care materiile tratate, prelucrate sau formatate trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine; (b) încheiate între o persoană sau o întreprindere şi o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în cazul în care materiile sunt tratate, prelucrate sau formatate în afara Comunităţii şi trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine; (c) încheiate între o persoană sau o întreprindere şi o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în cazul în care materiile sunt tratate, prelucrate sau formatate în cadrul Comunităţii şi trebuie returnate fie organizaţiei sau resortisantului de origine, fie unui cu totul alt destinatar situat de asemenea în afara Comunităţii şi desemnat de această organizaţie sau acest resortisant. Cu toate acestea, persoanele sau întreprinderile respective trebuie să informeze Agenţia cu privire la existenţa unor asemenea angajamente şi, imediat după semnarea acestor contracte, cu privire la cantităţile de materii care fac obiectul acestor tranzacţii. În ceea ce priveşte angajamentele menţionate la litera (b), Comisia se poate opune dacă apreciază că prelucrarea sau formatarea nu pot fi asigurate în condiţii de eficienţă şi securitate corespunzătoare şi fără pierderi de materii în detrimentul Comunităţii. Materiile care fac obiectul acestor angajamente sunt supuse, pe teritoriile statelor membre, măsurilor de control prevăzute în capitolul 7. Cu toate acestea, dispoziţiile capitolului 8 nu sunt aplicabile materiilor speciale de fisiune care fac obiectul angajamentelor menţionate la litera (c). ART. 76 Dispoziţiile prezentului capitol pot fi modificate, în special în cazul în care împrejurări neprevăzute ar crea o situaţie de penurie generală, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, de către Consiliu, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de către un stat membru. La încheierea unei perioade de şapte ani socotită de la 1 ianuarie 1958, Consiliul poate confirma toate aceste dispoziţii. În cazul în care Consiliul nu le confirmă, se adoptă noi dispoziţii cu privire la obiectul prezentului capitol, în conformitate cu procedura prevăzută în paragraful precedent. CAP. 7 Controlul securităţii ART. 77 Conform condiţiilor prevăzute în prezentul capitol, Comisia trebuie să se asigure pe teritoriile statelor membre: (a) că minereurile, materiile brute şi materiile speciale de fisiune nu sunt folosite în alte scopuri decât cele declarate de către utilizatori în sensul destinaţiei lor; (b) că sunt respectate dispoziţiile referitoare la aprovizionare şi toate angajamentele speciale cu privire la control asumate de către Comunitate într-un acord încheiat cu un stat terţ sau o organizaţie internaţională. ART. 78 Oricine înfiinţează sau exploatează o instalaţie pentru producerea, separarea sau orice altă utilizare a materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune sau pentru tratarea combustibililor nucleari iradiaţi are obligaţia de a declara Comisiei caracteristicile tehnice fundamentale ale instalaţiei, în măsura în care cunoaşterea acestora este necesară realizării obiectivelor definite la articolul 77. Comisia trebuie să aprobe procedeele ce urmează să fie aplicate pentru tratarea chimică a materiilor iradiate, în măsura necesară realizării obiectivelor definite la articolul 77. ART. 79 Comisia solicită ţinerea şi prezentarea datelor referitoare la operaţiuni cu scopul de a permite contabilitatea minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune utilizate sau produse. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune transportate. Cei vizaţi notifică autorităţilor statului membru respectiv comunicările pe care le adresează Comisiei în temeiul articolului 78 şi primului paragraf din prezentul articol. Natura şi amploarea obligaţiilor menţionate în primul paragraf din prezentul articol sunt precizate într-un regulament stabilit de Comisie şi aprobat de Consiliu. ART. 80 Comisia poate cere ca toate materiile speciale de fisiune excedentare, recuperate sau obţinute ca subproduse, care nu sunt efectiv folosite sau în măsură a fi folosite, să fie depozitate la Agenţie sau în alte locuri controlate sau care pot fi controlate de Comisie. Materiile speciale de fisiune depozitate astfel trebuie restituite fără întârziere celor interesaţi, la cerere. ART. 81 Comisia poate trimite inspectori pe teritoriile statelor membre. Aceasta consultă statul membru respectiv înainte de prima misiune pe care o încredinţează unui inspector pe teritoriul acestui stat, această consultare fiind valabilă şi pentru toate celelalte misiuni ale acestui inspector. Prin prezentarea unui document care le atestă calitatea, inspectorii au acces în orice moment în toate locurile, la toate informaţiile şi la toate persoanele care, prin profesia lor se ocupă de materii, echipamente sau instalaţii supuse controlului prevăzut de prezentul capitol, în măsura necesară pentru a controla minereurile, materiile brute şi materiile speciale de fisiune şi pentru a se asigura de respectarea dispoziţiilor prevăzute în articolul 77. În cazul în care statul respectiv o cere, inspectorii desemnaţi de Comisie sunt însoţiţi de reprezentanţi ai autorităţilor acestui stat, cu condiţia ca inspectorii să nu fie prin aceasta întârziaţi sau în nici un fel împiedicaţi în exercitarea funcţiilor lor. În caz de opoziţie cu privire la desfăşurarea unui control, Comisia are obligaţia să solicite preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene un mandat pentru a asigura, prin constrângere, derularea acestui control. Preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în termen de trei zile. În cazul în care întârzierea este primejdioasă, Comisia poate adopta ea însăşi, sub forma unei decizii, un ordin scris privind derularea controlului. Acest ordin trebuie supus fără întârziere, spre aprobare ulterioară, preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. După emiterea mandatului sau a deciziei, autorităţile naţionale ale statului respectiv asigură accesul inspectorilor în locurile desemnate în mandat sau în decizie. ART. 82 Inspectorii sunt recrutaţi de Comisie. Misiunea acestora este de a solicita să le fie prezentată şi de a verifica contabilitatea menţionată la articolul 79. Aceştia raportează Comisiei orice încălcare. Comisia poate adopta o directivă prin care somează statul membru în cauză să ia, într-un termen pe care îl stabileşte, toate măsurile necesare pentru a pune capăt încălcărilor constatate; aceasta informează Consiliul în acest sens. În cazul în care statul membru nu se conformează, în termenul impus, acestei directive a Comisiei, aceasta sau orice stat membru interesat, prin derogare de la articolele 258 şi 259 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, poate să sesizeze imediat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. ART. 83 (1) În cazul unor încălcări ale obligaţiilor care le sunt impuse prin prezentul articol, comise de persoane sau întreprinderi, Comisia poate adopta sancţiuni împotriva acestora. În ordinea gravităţii, aceste sancţiuni sunt: (a) avertisment; (b) retragerea unor avantaje speciale, de exemplu, asistenţa financiară sau ajutorul tehnic; (c) plasarea întreprinderii, pentru o perioadă maximă de patru luni, sub administrarea unei persoane sau a unui grup de persoane desemnate de comun acord de Comisie şi statul sub a cărui autoritate se află întreprinderea; (d) retragerea totală sau parţială a materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune. (2) Deciziile Comisiei care implică obligaţia de livrare, luate pentru executarea alineatului precedent, constituie titlu executoriu. Acestea pot fi puse în executare pe teritoriile statelor membre, în condiţiile stabilite la articolul 164. Prin derogare de la dispoziţiile articolului 157, acţiunile înaintate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene împotriva deciziilor Comisiei care aplică sancţiunile prevăzute la alineatul precedent au efect suspensiv. Cu toate acestea, la solicitarea Comisiei sau a oricărui stat membru interesat, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate ordona executarea imediată a deciziei. Protecţia intereselor lezate trebuie garantată printr-o procedură legală corespunzătoare. (3) Comisia poate adresa statelor membre toate recomandările referitoare la legile sau regulamentele menite să asigure respectarea obligaţiilor rezultând din prezentul capitol pe teritoriile lor. (4) Statele membre au obligaţia de a asigura executarea sancţiunilor şi, după caz, repararea încălcărilor de către autorii acestora. ART. 84 În executarea controlului nu se fac nici un fel de discriminări în funcţie de destinaţia dată minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune. Domeniul, modalităţile de control şi atribuţiile organelor însărcinate cu controlul se limitează la realizarea obiectivelor stabilite în prezentul capitol. Controlul nu se poate extinde asupra materiilor destinate nevoilor de apărare, care sunt supuse unei prelucrări speciale pentru aceste nevoi sau care, după această prelucrare, sunt amplasate sau stocate într-o unitate militară conform unui plan de operaţii. ART. 85 În cazul în care apar situaţii noi care impun acest lucru, modalităţile de aplicare a controlului prevăzute în prezentul capitol pot fi adaptate, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, de către Consiliu prin decizie luată în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de un stat membru. CAP. 8 Regimul proprietăţii ART. 86 Materiile speciale de fisiune sunt proprietatea Comunităţii. Dreptul de proprietate al Comunităţii se extinde asupra tuturor materiilor speciale de fisiune, produse sau importate de un stat membru, o persoană sau o întreprindere şi sunt supuse controlului de securitate prevăzut la capitolul 7. ART. 87 Statele membre, persoanele sau întreprinderile au asupra materiilor speciale de fisiune intrate legal în posesia lor cel mai larg drept de utilizare şi de consum, sub rezerva obligaţiilor rezultând pentru acestea din dispoziţiile prezentului tratat, în special în ceea ce priveşte controlul de securitate, dreptul de opţiune recunoscut pentru Agenţie şi protecţia sanitară. ART. 88 Agenţia deţine un cont special în numele Comunităţii, numit "cont financiar al materiilor speciale de fisiune". ART. 89 (1) În contul financiar al materiilor speciale de fisiune: (a) se trece, în creditul Comunităţii şi în debitul statului membru, al persoanei sau al întreprinderii beneficiare valoarea materiilor speciale de fisiune, lăsate sau puse la dispoziţie de acest stat, de această persoană sau de această întreprindere; (b) se trece, în debitul Comunităţii şi în creditul statului membru, al persoanei sau al întreprinderii prestatoare valoarea materiilor speciale de fisiune produse sau importate de acest stat membru, această persoană sau această întreprindere şi care devin proprietatea Comunităţii. Este trecută o înregistrare contabilă analogă în cazul în care un stat membru, o persoană sau o întreprindere restituie Comunităţii materii speciale de fisiune lăsate sau puse anterior la dispoziţia acestui stat, acestei persoane sau acestei întreprinderi. (2) Variaţiile de valoare care afectează cantităţile de materii speciale de fisiune sunt tratate din punct de vedere contabil în aşa fel încât să nu poată produce nici o pierdere şi nici un beneficiu pentru Comunitate. Riscurile revin în sarcina sau în avantajul deţinătorilor. (3) Soldurile rezultând din operaţiunile de mai sus sunt imediat exigibile la solicitarea creditorului. (4) În sensul prezentului capitol, Agenţia este privită ca o întreprindere, în ceea ce priveşte operaţiunile derulate în nume propriu. ART. 90 În cazul în care situaţii noi impun acest lucru, dispoziţiile prezentului capitol referitoare la dreptul de proprietate al Comunităţii pot fi adaptate prin decizia unanimă a Consiliului, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de un stat membru. ART. 91 Regimul proprietăţii aplicabil tuturor obiectelor, materiilor şi bunurilor care nu fac obiectul unui drept de proprietate al Comunităţii în temeiul prezentului capitol se stabileşte prin legislaţia fiecărui stat membru. CAP. 9 Piaţa comună nucleară ART. 92 Dispoziţiile prezentului capitol se aplică bunurilor şi produselor care figurează în listele din anexa IV la prezentul tratat. Aceste liste pot fi modificate, la iniţiativa Comisiei sau a unui stat membru, de către Consiliu, hotărând la propunerea Comisiei. ART. 93 Statele membre elimină între ele toate taxele vamale privind importul şi exportul sau taxele cu efect echivalent şi toate restricţiile cantitative atât la import, cât şi la export: (a) asupra produselor care figurează în listele A 1 şi A 2, (b) asupra produselor care figurează în lista B, în măsura în care se aplică un tarif vamal comun acestor produse şi dacă sunt însoţite de un certificat eliberat de Comisie care să ateste destinaţia lor pentru scopuri nucleare. Cu toate acestea, teritoriile aflate în afara Europei care intră sub jurisdicţia unui stat membru pot percepe în continuare taxe vamale la intrare şi ieşire sau taxe cu efect echivalent care au exclusiv caracter fiscal. Nivelele şi regimurile acestor taxe vamale şi taxe nu pot crea discriminări între acest stat şi celelalte state membre. ART. 94 şi 95 (Abrogate) ART. 96 Statele membre elimină orice restricţie bazată pe cetăţenie faţă de cetăţenii celorlalte state membre privind accesul la muncile calificate în domeniul nuclear, sub rezerva limitărilor care rezultă din necesităţile fundamentale de ordine publică, de securitate publică şi de sănătate publică. După consultarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social, poate adopta directivele privind modalităţile de aplicare a prezentului articol. ART. 97 Nici o restricţie bazată pe cetăţenie sau naţionalitate nu poate fi impusă persoanelor fizice sau juridice, publice sau private aflate sub jurisdicţia unui stat membru care doresc să participe la construcţia de instalaţii nucleare cu caracter ştiinţific sau industrial în cadrul Comunităţii. ART. 98 Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a facilita încheierea contractelor de asigurare cu privire la acoperirea riscului atomic. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social, directivele referitoare la modalităţile de aplicare a prezentului articol. ART. 99 Comisia poate formula toate recomandările menite să faciliteze circulaţia capitalurilor destinate finanţării producţiilor menţionate în lista care constituie anexa II la prezentul tratat. ART. 100 (Abrogat) CAP. 10 Relaţiile externe ART. 101 În cadrul competenţelor sale, Comisia se poate angaja prin încheierea de acorduri sau convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ. Aceste acorduri sau convenţii sunt negociate de către Comisie conform directivelor Consiliului; acestea sunt încheiate de Comisie cu aprobarea Consiliului care hotărăşte cu majoritate calificată. Cu toate acestea, acordurile sau convenţiile a căror derulare nu necesită nici o intervenţie din partea Consiliului şi poate fi asigurată în limitele bugetului respectiv sunt negociate şi încheiate de Comisie, cu obligaţia ca aceasta să informeze Consiliul. ART. 102 Acordurile sau convenţiile încheiate cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, la care sunt părţi, pe lângă Comunitate, unul sau mai multe state membre, nu pot intră în vigoare decât după notificarea Comisiei de către toate statele membre interesate a faptului că aceste acorduri sau convenţii au devenit aplicabile în conformitate cu dispoziţiile dreptului lor intern. ART. 103 Statele membre sunt obligate să comunice Comisiei proiectele lor de acorduri sau de convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în măsura în care aceste acorduri sau convenţii au legătură cu domeniul de aplicare al prezentului tratat. În cazul în care un proiect de acord sau de convenţie conţine clauze care constituie obstacole în calea aplicării prezentului tratat, Comisia trimite propriile observaţii statului respectiv în termen de o lună de la primirea comunicării care i-a fost adresată. Acest stat nu poate încheia acordul sau convenţia proiectată decât după ce a înlăturat obiecţiile Comisiei sau s-a conformat hotărârilor prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în procedură de urgenţă la cererea acestuia, se pronunţă asupra compatibilităţii clauzelor avute în vedere cu dispoziţiile prezentului tratat. Cererea poate fi depusă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene oricând după primirea de către statul membru a observaţiilor Comisiei. ART. 104 Orice persoană sau întreprindere care, ulterior datei de 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, ulterior datei aderării lor, încheie sau reînnoieşte acorduri sau convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ nu poate invoca aceste acorduri sau convenţii pentru a se sustrage obligaţiilor ce îi revin prin prezentul tratat. Fiecare stat membru ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a transmite Comisiei, la cererea acesteia, toate informaţiile privind acordurile sau convenţiile încheiate ulterior datelor menţionate la paragraful anterior, în domeniul de aplicare al prezentului tratat, de către orice persoană sau întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ. Comisia nu poate cere această comunicare decât cu scopul de a verifica dacă aceste acorduri sau convenţii nu conţin clauze care să constituie obstacole în calea aplicării prezentului tratat. La cererea Comisiei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se pronunţă asupra conformităţii acestor acorduri sau convenţii cu dispoziţiile prezentului tratat. ART. 105 Dispoziţiile prezentului tratat nu sunt opozabile executării acordurilor sau convenţiilor încheiate ulterior datei de 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, ulterior datei aderării lor de către un stat membru, o persoană sau o întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în cazul în care aceste acorduri sau convenţii au fost comunicate Comisiei în cel mult 30 de zile de la datele menţionate. Cu toate acestea, acordurile sau convenţiile încheiate între 25 martie 1957 şi 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, între data semnării actului de aderare şi data aderării lor, de către o persoană sau o întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ nu se pot opune prezentului tratat dacă intenţia de a se sustrage dispoziţiilor acestuia din urmă, în temeiul avizului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a deliberat la cererea Comisiei, a fost unul din motivele determinante ale acordului sau convenţiei pentru una sau cealaltă dintre părţi. ART. 106 Statele membre care, înainte de 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, înainte de data aderării lor au încheiat acorduri cu state terţe privind colaborarea în domeniul energiei nucleare, au obligaţia ca, împreună cu Comisia, să demareze negocierile necesare cu aceste state terţe pentru a face ca, în măsura în care acest lucru este posibil, Comisia să preia drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste acorduri. Orice acord nou care rezultă din aceste negocieri necesită consimţământul statului membru sau statelor membre semnatare ale acordurilor menţionate mai sus, precum şi aprobarea Consiliului, care hotărăşte cu majoritate calificată. TITLUL III DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE ŞI FINANCIARE CAP. 1 Aplicarea anumitor dispoziţii din Tratatul privind Uniunea Europeană şi din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ART. 106a (1) Articolul 7, articolele 13-19, articolul 48 alineatele (2)-(5) şi articolele 49 şi 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 15, articolele 223-236, articolele 237-244, articolul 245, articolele 246-270, articolele 272, 273 şi 274, articolele 277-281, articolele 285-304, articolele 310- 320, articolele 322-325 şi articolele 336, 342 şi 344 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii se aplică prezentului tratat. (2) În cadrul prezentului tratat, trimiterile la Uniune, la "Tratatul privind Uniunea Europeană", la "Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene" sau la "tratate" cuprinse în dispoziţiile prevăzute la alineatul (1), precum şi cele din protocoalele anexate atât la tratatele menţionate, cât şi la prezentul tratat, se interpretează ca trimiteri la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, şi, respectiv, la prezentul tratat. (3) Dispoziţiile din Tratatul privind Uniunea Europeană şi din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu instituie derogări de la dispoziţiile prezentului tratat. CAP. 2 Instituţiile Comunităţii SECŢIUNEA 1 Parlamentul European ART. 107 - 114 (Abrogate) SECŢIUNEA 2 Consiliul ART. 115 - 123 (Abrogate) SECŢIUNEA 3 Comisia ART. 124 - 133 (Abrogate) ART. 134 (1) Se instituie pe lângă Comisie un Comitet Ştiinţific şi Tehnic cu caracter consultativ. Comitetul este obligatoriu consultat în cazurile prevăzute în prezentul tratat. Acesta poate fi consultat în toate cazurile considerate oportune de către Comisie. (2) Comitetul este alcătuit din patruzeci şi unu de membri, numiţi de Consiliu după consultarea Comisiei. Membrii Comitetului sunt numiţi cu titlu personal pentru o perioadă de cinci ani. Funcţiile lor pot fi reînnoite. Aceştia nu pot fi ţinuţi de nici un mandat imperativ. Comitetul Ştiinţific şi Tehnic îşi desemnează anual preşedintele şi prezidiul dintre membrii săi. ART. 135 Comisia poate desfăşura orice consultări şi poate înfiinţa orice comitete de studii pe care le consideră necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor sale. SECŢIUNEA 4 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ART. 136 - 143 (Abrogate) ART. 144 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene îşi exercită competenţa de fond cu privire la: (a) acţiunile formulate conform articolului 12, în vederea stabilirii condiţiilor adecvate de acordare a licenţelor sau sublicenţelor de către Comisie, (b) acţiunile formulate de persoane sau întreprinderi împotriva sancţiunilor care le-ar putea fi impuse de către Comisie conform articolului 83. ART. 145 În cazul în care Comisia apreciază că o persoană sau o întreprindere a comis o încălcare a prezentului tratat căreia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile articolului 83, aceasta cere statului membru de care aparţine această persoană sau întreprindere să ia măsuri pentru sancţionarea încălcării prin aplicarea legislaţiei sale interne. În cazul în care statul respectiv nu dă curs acestei cereri în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se constata încălcarea de care este învinuită persoana sau întreprinderea în cauză. ART. 146 - 156 (Abrogate) ART. 157 Cu excepţia cazurilor vizate de dispoziţii contrare din prezentul tratat, acţiunile introduse înaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect suspensiv. Cu toate acestea, în măsura în care consideră că este necesar, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate ordona suspendarea executării actului atacat. ART. 158 - 160 (Abrogate) SECŢIUNEA 5 Curtea de Conturi ART. 160 A - 160 C (Abrogate) CAP. 3 Dispoziţii comune mai multor instituţii ART. 161 - 163 (Abrogate) ART. 164 Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia are loc această procedură. Decizia este învestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi decât cea a verificării autenticităţii acestui titlu de către autoritatea naţională pe care guvernul fiecărui stat membru o desemnează în acest scop şi a cărei numire este adusă la cunoştinţa Comisiei, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Comitetului de Arbitraj instituit în temeiul articolului 18. După îndeplinirea acestor formalităţi, la cererea celui interesat, acesta poate proceda la executarea silită sesizând direct organul competent, în conformitate cu legislaţia internă. Executarea silită nu poate fi suspendată decât în temeiul unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cu toate acestea, controlul legalităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor judecătoreşti naţionale. CAP. 4 Comitetul Economic şi Social ART. 165 - 170 (Abrogate) TITLUL IV DISPOZIŢII FINANCIARE SPECIALE ART. 171 (1) Toate veniturile şi cheltuielile Comunităţii, altele decât cele ale Agenţiei şi ale întreprinderilor comune, trebuie estimate pentru fiecare exerciţiu bugetar şi trebuie înregistrate în bugetul administrativ sau în bugetul pentru cercetări şi investiţii. Veniturile şi cheltuielile fiecărui buget trebuie să fie echilibrate. (2) Veniturile şi cheltuielile Agenţiei, care funcţionează conform regulilor comerciale, sunt prevăzute într-un buget special. Condiţiile de estimare, de executare şi de control ale acestor venituri şi cheltuieli sunt stabilite, ţinând cont de statutul Agenţiei, printr-un regulament adoptat conform articolului 322 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (3) Estimarea veniturilor şi a cheltuielilor, precum şi conturile de exploatare şi bilanţurile întreprinderilor comune, referitoare la fiecare exerciţiu, sunt comunicate Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European în condiţiile stabilite de statutele acestor întreprinderi. ART. 172 (1) (Abrogat) (2) (Abrogat) (3) (Abrogat) (4) Împrumuturile destinate finanţării cercetărilor sau investiţiilor sunt contractate în condiţiile stabilite de Consiliu, care hotărăşte în condiţiile prevăzute la articolul 314 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Comunitatea se poate împrumuta de pe piaţa de capital a unui stat membru, în cadrul dispoziţiilor legale care se aplică emisiunilor interne sau, în lipsa unor astfel de dispoziţii într-un stat membru, în cazul în care acest stat membru şi Comisia s-au consultat şi s-au pus de acord cu privire la împrumutul avut în vedere de aceasta. Acordul autorităţilor competente ale statului membru nu poate fi refuzat decât în cazul în care există temerea unor perturbări grave ale pieţei de capital a acestui stat. ART. 173 şi 173 A (Abrogate) ART. 174 (1) Cheltuielile prevăzute în bugetul administrativ cuprind în special: (a) costurile administrative; (b) cheltuielile pentru controlul de securitate şi protecţia sanitară. (2) Cheltuielile prevăzute în bugetul pentru cercetări şi investiţii cuprind în special: (a) cheltuielile legate de derularea programului de cercetări al Comunităţii; (b) eventuala participare la capitalul Agenţiei şi la cheltuielile de investiţii ale acesteia; (c) cheltuielile pentru dotarea tehnică a instituţiilor de pregătire; (d) eventuala participare la întreprinderile comune şi la anumite operaţiuni comune. ART. 175 (Abrogat) ART. 176 (1) Alocările privind cheltuielile pentru cercetări şi investiţii cuprind, sub rezerva limitelor care rezultă din programele sau deciziile de cheltuieli care, în temeiul prezentului tratat, necesită unanimitatea Consiliului: (a) credite de angajament, care acoperă o tranşă constituind o unitate individualizată şi formând un ansamblu coerent; (b) credite de plată, care constituie limita superioară a cheltuielilor care pot fi plătite în fiecare an pentru acoperirea angajamentelor contractate conform literei a). (2) Planul de scadenţe pentru angajamente şi plăţi figurează în anexă la proiectul de buget corespunzător propus de Comisie. (3) Creditele deschise pentru cheltuieli de cercetare şi investiţii sunt împărţite pe capitole care grupează cheltuielile în funcţie de natura sau destinaţia lor şi sunt subdivizate, în măsura în care este necesar, conform regulamentului adoptat în aplicarea articolul 322 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (4) Creditele de plată disponibile sunt reportate exerciţiului următor prin decizia Comisiei, cu excepţia deciziei contrare a Consiliului. ART. 177 - 181 (Abrogate) ART. 182 (1) Sub rezerva informării autorităţilor competente ale statelor interesate, Comisia poate transfera în moneda unuia dintre statele membre activele pe care le deţine în moneda unui alt stat membru, în măsura necesară utilizării lor pentru obiectivele cărora le sunt destinate prin prezentul tratat. Comisia evită, în măsura în care este posibil, să efectueze astfel de transferuri, dacă deţine active disponibile sau care pot fi mobilizate în monedele de care are nevoie. (2) Comisia comunică cu fiecare dintre statele membre prin intermediul autorităţii desemnate de statul în cauză. Pentru efectuarea operaţiunilor financiare, Comisia poate recurge la serviciile băncii de emisiune a statului membru în cauză sau la o altă instituţie financiară autorizată de acesta. (3) În ceea ce priveşte cheltuielile de efectuat de către Comunitate în moneda ţărilor terţe şi înainte ca bugetele să fie definitiv adoptate, Comisia supune Consiliului un plan cu caracter informativ cu privire la veniturile şi cheltuielile care urmează a fi realizate în diferitele monede. Acest plan este aprobat de Consiliu care hotărăşte cu majoritate calificată. Acesta poate fi modificat în cursul exerciţiului conform aceleiaşi proceduri. (4) Cedarea către Comisie de devize ale unor ţări terţe, necesare executării cheltuielilor trecute în planul menţionat la alineatul (3), revine statelor membre conform criteriilor de repartiţie stabilite în articolul 172. Devizele ţărilor terţe încasate de Comisie sunt cedate statelor membre conform aceloraşi criterii de repartiţie. (5) Comisia poate dispune liber de devizele ţărilor terţe care provin din împrumuturile făcute de aceasta în ţările respective. (6) Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate permite Agenţiei şi întreprinderilor comune aplicarea totală sau parţială a regulilor cu privire la regimul schimburilor prevăzute la alineatele precedente şi, eventual, adaptarea acestora la cerinţele lor de funcţionare. ART. 183 - 183 A (Abrogate) TITLUL V DISPOZIŢII GENERALE ART. 184 Comunitatea are personalitate juridică. ART. 185 În fiecare dintre statele membre, Comunitatea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne; Comunitatea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În acest scop, Comunitatea este reprezentată de Comisie. ART. 186 (Abrogat) ART. 187 Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredinţate, Comisia poate solicita toate informaţiile şi poate proceda la toate verificările necesare, în limitele şi condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat. ART. 188 Răspunderea contractuală a Comunităţii este reglementată de legea care se aplică contractului în cauză. În domeniul răspunderii extracontractuale, Comunitatea trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de către agenţii săi în exercitarea funcţiilor lor. Răspunderea personală a agenţilor faţă de Comunitate este reglementată de dispoziţiile care stabilesc statutul lor sau regimul care li se aplică. ART. 189 Sediul instituţiilor Comunităţii se stabileşte de comun acord de către guvernele statelor membre. ART. 190 (Abrogat) ART. 191 Comunitatea beneficiază, pe teritoriul statelor membre, de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale în condiţiile prevăzute de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene. ART. 192 Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale corespunzătoare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezentul tratat sau care decurg din actele întreprinse de instituţiile Comunităţii. Statele membre îi facilitează acesteia îndeplinirea misiunii sale. Statele membre se abţin de la toate măsurile care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor prezentului tratat. ART. 193 Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului tratat unui alt mod de soluţionare decât cele prevăzute de acesta. ART. 194 (1) Membrii instituţiilor Comunităţii, membrii comitetelor, funcţionarii şi agenţii Comunităţii, precum şi toate celelalte persoane care, prin funcţiile lor sau prin relaţiile publice sau private cu instituţiile sau structurile Comunităţii sau cu întreprinderile comune, sunt chemate să comunice sau să primească fapte, informaţii, cunoştinţe, documente sau obiecte protejate prin secret în temeiul dispoziţiilor date de un stat membru sau o instituţie a Comunităţii, sunt obligate, chiar şi după încetarea mandatelor sau relaţiilor lor, să le păstreze secrete faţă de toate persoanele neautorizate, precum şi faţă de public. Fiecare stat membru priveşte orice încălcare a acestei obligaţii ca pe un atentat împotriva secretelor sale protejate, ceea ce, atât în privinţa fondului, cât şi a competenţei, ţine de legislaţia sa aplicabilă în materie de atentat la siguranţa statului sau de divulgare a secretului profesional. Acesta urmăreşte pe oricare dintre autorii unei astfel de încălcări care ţine de jurisdicţia sa, la cererea oricărui stat membru implicat sau a Comisiei. (2) Fiecare stat membru comunică Comisiei toate dispoziţiile care reglementează pe teritoriul său clasificarea şi secretul informaţiilor, cunoştinţelor, documentelor sau obiectelor care aparţin domeniului de aplicare a prezentului tratat. Comisia asigură comunicarea acestor dispoziţii celorlalte state membre. Fiecare stat membru ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita instaurarea progresivă a unei protecţii cât mai uniforme şi cuprinzătoare cu putinţă a secretelor protejate. Comisia, după consultarea statelor membre implicate, poate adopta toate recomandările în acest scop. (3) Instituţiile şi structurile Comunităţii, precum şi întreprinderile comune au obligaţia de a aplica dispoziţiile referitoare la protecţia secretelor în vigoare pe teritoriul unde se situează fiecare dintre acestea. (4) Orice împuternicire de a lua cunoştinţă de fapte, informaţii, documente sau obiecte referitoare la domeniul de aplicare a prezentului tratat şi protejate prin secret, acordată fie de către o instituţie a Comunităţii, fie de un stat membru, unei persoane care îşi exercită activitatea în domeniul de aplicare a prezentului tratat, este recunoscută de către fiecare instituţie şi fiecare stat membru. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere aplicării dispoziţiilor speciale care rezultă din acordurile încheiate între un stat membru şi un stat terţ sau o organizaţie internaţională. ART. 195 Instituţiile Comunităţii, precum şi Agenţia şi întreprinderile comune trebuie să respecte, în aplicarea prezentului tratat, condiţiile puse în privinţa accesului la minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune prin regulamentele naţionale promulgate din motive de ordine sau de sănătate publică. ART. 196 Pentru aplicarea prezentului tratat şi cu excepţia dispoziţiilor contrare ale acestuia: (a) termenul "persoană" desemnează orice persoană fizică care, total sau parţial, îşi desfăşoară activităţile în domeniul definit de capitolul corespunzător al tratatului; (b) termenul "întreprindere" desemnează orice întreprindere sau instituţie care, total sau parţial, îşi desfăşoară activităţile în aceleaşi condiţii, indiferent de statutul său juridic, public sau privat. ART. 197 În sensul prezentului tratat: 1. termenul "materii speciale de fisiune" desemnează plutoniu 239, uraniu 233, uraniu îmbogăţit cu uraniu 235 sau 233, precum şi orice produs care conţine unul sau mai mulţi izotopi din cei menţionaţi mai sus şi alte materii de fisiune similare care vor fi stabilite de Consiliu hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei; cu toate acestea, termenul "materii speciale de fisiune" nu se aplică materiilor brute; 2. termenul "uraniu îmbogăţit cu uraniu 235 sau 233" desemnează uraniu care conţine fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o asemenea cantitate încât raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superioară raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 în uraniul natural; 3. termenul "materii brute" desemnează uraniul care conţine amestecul de izotopi care se găseşte în natură, uraniu al cărui conţinut în uraniu 235 este inferior cotelor normale, toriu, toate materiile menţionate mai sus sub formă de metal, aliaje, compuşi chimici sau concentraţi, orice altă materie care conţine una sau mai multe din materiile menţionate mai sus, la nivele de concentraţie stabilite de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisiei; 4. termenul "minereuri" desemnează orice minereu care, la nivelele de concentraţie medie stabilite de Consiliu, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, conţine substanţe ce permit, prin tratări chimice şi fizice corespunzătoare, obţinerea materiilor brute, aşa cum sunt definite mai sus. ART. 198 Cu excepţia unor dispoziţii contrare, prevederile prezentului tratat se aplică teritoriilor europene ale statelor membre şi teritoriilor aflate în afara Europei supuse jurisdicţiei lor. Acestea se aplică în egală măsură teritoriilor europene ale căror relaţii externe sunt asumate de un stat membru. Dispoziţiile prezentului tratat se aplică insulelor ┼land în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Protocolul nr. 2 la Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei. Prin derogare de la paragrafele precedente: (a) prezentul tratat nu se aplică insulelor Feroe. Prezentul tratat nu se aplică Groenlandei; (b) prezentul tratat nu se aplică zonelor aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru; (c) prezentul tratat nu se aplică ţărilor şi teritoriilor de peste mări aflate în relaţii speciale cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care nu figurează în lista din anexa II la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; (d) dispoziţiile prezentului tratat se aplică insulelor anglo-normande şi Insulei Man numai în măsura necesară pentru a asigura aplicarea regimului prevăzut pentru aceste insule în Tratatul privind aderarea unor noi state membre la Comunitatea Economică Europeană şi la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, semnat la 22 ianuarie 1972. [litera (e) abrogată] ART. 199 Comisia este însărcinată să asigure toate legăturile utile cu organele Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu instituţiile lor specializate şi cu instituţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Comisia asigură între altele legăturile oportune cu toate organizaţiile internaţionale. ART. 200 Comunitatea stabileşte cu Consiliul Europei toate relaţiile utile de cooperare. ART. 201 Comunitatea stabileşte o strânsă colaborare cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, ale cărei modalităţi se stabilesc de comun acord. ART. 202 Dispoziţiile prezentului tratat nu împiedică existenţa şi realizarea uniunilor regionale între Belgia şi Luxemburg, ca şi între Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, în măsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sunt atinse prin aplicarea prezentului tratat. ART. 203 În cazul în care o acţiune a Comunităţii apare ca necesară pentru realizarea unuia dintre obiectivele Comunităţii, fără ca prezentul tratat să fi prevăzut atribuţiile de a acţiona necesare în acest scop, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă dispoziţiile corespunzătoare. ART. 204 - 205 (Abrogate) ART. 206 Comunitatea poate încheia, cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale, acorduri de instituire a unei asocieri caracterizate de drepturi şi obligaţii reciproce, de acţiuni comune şi proceduri specifice. Acordurile în cauză sunt încheiate de Consiliu, hotărând în unanimitate, după consultarea Parlamentului European. În cazul în care acordurile în cauză necesită modificări ale prezentului tratat, modificările trebuie să fie întâi adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 48 alineatele (2)-(5) din Tratatul privind Uniunea Europeană. ART. 207 Protocoalele care, prin acordul comun al statelor membre, sunt anexate prezentului tratat, fac parte integrantă din acesta. ART. 208 Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată. TITLUL VI DISPOZIŢII REFERITOARE LA PERIOADA INIŢIALĂ (Abrogat) ART. 209 - 223 (Abrogate) DISPOZIŢII FINALE ART. 224 Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun pe lângă Guvernul Republicii Italiene. Prezentul tratat intră în vigoare în prima zi a lunii următoare depunerii instrumentului de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte această formalitate. Cu toate acestea, în cazul în care această depunere are loc cu mai puţin de cincisprezece zile înainte de începerea lunii următoare, intrarea în vigoare a tratatului se reportează pentru prima zi a celei de a doua luni după data depunerii. ART. 225 Prezentul tratat, redactat în exemplar unic, în limba franceză, în limba germană, în limba italiană şi în limba olandeză, cele patru texte având valoare juridică egală, se depune în arhiva Guvernului Republicii Italiene, care emite o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte state semnatare. În conformitate cu tratatele de aderare, sunt de asemenea autentice versiunile prezentului tratat în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estoniană, finlandeză, greacă, irlandeză, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză. DREPT CARE, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul tratat. Întocmit la Roma la douăzeci şi cinci martie una mie nouă sute cincizeci şi şapte. (lista semnatarilor nu este reprodusă) ANEXE ANEXA I DOMENIUL DE CERCETĂRI PRIVIND ENERGIA NUCLEARĂ CONFORM ARTICOLULUI 4 DIN TRATAT I. Materii prime 1. Metode de prospectare minieră şi de exploatare a minelor speciale care conţin zăcăminte de materii de bază (uraniu, toriu şi alte produse de interes deosebit pentru energia nucleară). 2. Metode de concentrare a acestor materii şi de prelucrare în compuşi puri din punct de vedere tehnic. 3. Metode de prelucrare a acestor compuşi puri din punct de vedere tehnic în compuşi şi metale de calitate nucleară. 4. Metode de prelucrare şi formatare a acestor compuşi şi metale - precum şi a plutoniului, uraniului 235 sau 233 în stare pură sau în asociere cu aceşti compuşi sau metale - de industria chimică, ceramică sau metalurgică în elemente combustibile. 5. Metode de protecţie a acestor elemente de combustibil împotriva agenţilor exteriori de coroziune sau eroziune. 6. Metode de producţie, purificare, prelucrare şi conservare a celorlalte materiale speciale din domeniul energiei nucleare, în special: (a) moderatori precum apa grea, grafitul nuclear, beriliul şi oxidul lui; (b) elemente de structură precum zirconiu (fără hafniu), niobiu, lantan, titan, beriliu şi oxizii lor, carburi şi alţi compuşi utilizabili în domeniul energiei nucleare; (c) fluide de răcire precum heliu, termofluide organice, sodiu, aliaje sodiu-potasiu, bismut, aliaje plumb-bismut. 7. Metode de separare izotopică: (a) a uraniului; (b) a materialelor în cantităţi ponderabile, care pot fi utilizate la producţia de energie nucleară precum litiu 6 şi 7, azot 15, bor 10; (c) a izotopilor utilizaţi în cantităţi mici pentru lucrări de cercetare. II. Fizica aplicată în energia nucleară 1. Fizica teoretică aplicată: (a) reacţii nucleare de joasă energie, în special reacţii provocate de neutroni; (b) fisiune; (c) interacţiunea razelor ionizante şi fotonilor cu materia; (d) teoria corpurilor solide; (e) studiul fuziunii, în special cu privire la comportamentul unei plasme ionizate sub acţiunea forţelor electromagnetice şi asupra termodinamicii la temperaturi extrem de ridicate. 2. Fizica experimentală aplicată: (a) aceleaşi domenii specifice precum cele menţionate la punctul 1 de mai sus; (b) studiul proprietăţilor elementelor transuraniene care prezintă interes pentru energia nucleară. 3. Calculul reactoarelor: (a) teoria neutronică macroscopică; (b) determinări neutronice experimentale: experienţe exponenţiale şi critice; (c) calcule termodinamice şi de rezistenţă a materialelor; (d) determinări experimentale corespunzătoare; (e) cinetica reactoarelor, probleme de control al funcţionării acestora şi experimente corespunzătoare; (f) calcule de protecţie împotriva radiaţiilor şi experimente corespunzătoare. III. Chimia fizică a reactoarelor 1. Studiul modificărilor de structură fizică şi chimică şi de alterare a calităţii tehnice a diverselor materiale în reactoare sub efectul: (a) căldurii; (b) naturii agenţilor la contact; (c) cauzelor mecanice. 2. Studiul degradărilor şi al altor fenomene provocate prin iradiere: (a) în elementele de combustibil; (b) în elementele de structură şi fluidele de răcire; (c) în moderatori. 3. Chimia analitică şi chimia fizică aplicate părţilor componente ale reactoarelor. 4. Chimia fizică a reactoarelor omogene: radiochimie, coroziune. IV. Tratarea materiilor radioactive 1. Metode de extracţie de plutoniu şi de uraniu 233 din combustibili iradiaţi, de recuperare eventuală de uraniu sau de toriu. 2. Chimia şi metalurgia plutoniului. 3. Metode de extracţie şi chimia celorlalte elemente transuraniene. 4. Metode de extracţie şi chimia izotopilor radioactivi utili: (a) produse de fisiune; (b) obţinuţi prin iradiere. 5. Concentrarea şi conservarea deşeurilor radioactive inutile. V. Aplicaţii ale elementelor radioactive Aplicaţii ale elementelor radioactive ca elemente care provoacă iradierea şi elemente prezente ca urme, în următoarele sectoare: (a) industrie şi ştiinţă; (b) terapie şi biologie; (c) agricultură. VI. Studiul efectelor nocive ale radiaţiilor asupra fiinţelor vii 1. Studiul detectării şi măsurării radiaţiilor nocive. 2. Studiul măsurilor corespunzătoare adecvate de prevenire şi protecţie şi al normelor corespunzătoare de securitate. 3. Studiul terapiei împotriva efectelor radiaţiilor. VII. Echipamente Studii pentru realizarea şi îmbunătăţirea echipamentelor special destinate, nu numai reactoarelor, ci şi ansamblului instalaţiilor de cercetare şi industriale necesare cercetărilor enumerate mai jos. Se pot menţiona, cu titlu orientativ: 1. Echipamentele mecanice următoare: (a) pompe pentru fluide speciale; (b) schimbătoare de căldură; (c) aparate pentru cercetare fizico-nucleară (cum ar fi sectoarele pentru viteza neutronilor); (d) aparatură pentru manipulare la distanţă. 2. Echipamentele electrice următoare: (a) aparatură de detecţie şi măsurare a radiaţiilor, de folosit în special: - la prospectările miniere, – la cercetările ştiinţifice şi tehnice, – la controlul reactoarelor, – la protecţia sănătăţii; (b) aparatură de comandă a reactoarelor; (c) acceleratoare de particule de joasă energie până la 10 MeV. VIII. Aspecte economice ale producţiei de energie 1. Studiu comparat, teoretic şi experimental al diferitelor tipuri de reactoare. 2. Studiu tehnico-economic al ciclurilor materialelor combustibile. ANEXA II SECTOARELE INDUSTRIALE MENŢIONATE LA ARTICOLUL 41 DIN TRATAT 1. Extracţia minereurilor de uraniu şi toriu. 2. Concentrarea acestor minereuri. 3. Tratarea chimică şi rafinarea concentraţiilor de uraniu şi toriu. 4. Prepararea combustibililor nucleari sub toate formele lor. 5. Fabricarea elementelor de combustibil nuclear. 6. Fabricarea de hexafluorură de uraniu. 7. Producerea de uraniu îmbogăţit. 8. Tratarea combustibililor iradiaţi în vederea separării totale sau parţiale de elementele pe care le conţin. 9. Producerea moderatorilor pentru reactoare. 10. Producerea de zirconiu fără hafniu sau a compuşilor de zirconiu fără hafniu. 11. Reactoare nucleare de toate tipurile şi pentru toate scopurile de utilizare. 12. Instalaţii de tratament industrial al deşeurilor radioactive, stabilirea de legături cu una sau mai multe din instalaţiile definite în această listă. 13. Instalaţii semiindustriale pentru pregătirea construcţiei de baze privind sectoarele 3-10. ANEXA III AVANTAJE CARE POT FI ACORDATE ÎNTREPRINDERILOR COMUNE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 48 DIN TRATAT 1. (a) Recunoaşterea caracterului de utilitate publică, în conformitate cu legislaţiile interne, pentru achiziţiile imobiliare necesare amplasării de întreprinderi comune. (b) Aplicarea în conformitate cu legislaţiile interne a procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică în vederea realizării acestor achiziţii în lipsa unui acord amiabil. 2. Acordarea de licenţe prin arbitraj sau din oficiu în temeiul articolelor 17 - 23. 3. Scutirea de orice impozite şi taxe de constituire a întreprinderilor comune şi de orice impozite pe cotele de participare. 4. Scutirea de orice impozite şi taxe de transmitere percepute la achiziţionarea de bunuri imobiliare, precum şi de taxe de transcriere şi înregistrare. 5. Scutirea de orice impozite directe care s-ar putea aplica întreprinderilor comune, bunurilor lor, patrimoniului şi veniturilor acestora. 6. Scutirea de orice taxe vamale şi taxe cu efect echivalent şi de orice interdicţie şi orice restricţie de import sau export, cu caracter economic şi fiscal, cu privire la: (a) materialul ştiinţific şi tehnic, cu excepţia materialelor de construcţie şi a materialelor pentru scopuri administrative; (b) substanţele care trebuie tratate sau care au fost tratate în cadrul întreprinderilor comune. 7. Facilităţi de schimb prevăzute la articolul 182 alineatul (6). 8. Scutire de restricţii de intrare şi de şedere acordate persoanelor provenind din statele membre, angajate în serviciul întreprinderilor comune, precum şi soţilor/soţiilor şi membrilor de familie aflaţi în întreţinerea acestora. ANEXA IV LISTA BUNURILOR ŞI PRODUSELOR PREVĂZUTE DE DISPOZIŢIILE CAPITOLULUI 9 PRIVIND PIAŢA NUCLEARĂ COMUNĂ Lista A^1 Minereuri de uraniu a căror concentraţie de uraniu natural depăşeşte 5 % unităţi de masă. Pehblendă a cărei concentraţie în uraniu natural depăşeşte 5 % unităţi de masă. Oxid de uraniu. Compuşi anorganici de uraniu natural, alţii decât oxidul şi hexafluorura. Compuşi anorganici de uraniu natural. Uraniu natural brut şi prelucrat. Aliaje care conţin plutoniu. Compuşi organici sau anorganici de uraniu îmbogăţit cu compuşi organici sau anorganici de uraniu 235. Compuşi organici sau anorganici de uraniu 233. Toriu îmbogăţit cu uraniu 233. Compuşi organici sau anorganici de plutoniu. Uraniu îmbogăţit cu plutoniu. Uraniu îmbogăţit cu uraniu 235. Aliaje care conţin uraniu îmbogăţit cu uraniu 235 sau uraniu 233. Plutoniu. Uraniu 233. Hexafluorură de uraniu. Monazită. Minereuri de toriu a căror concentraţie în toriu depăşeşte 20 % în greutate. Urano-thorianită care conţine peste 20 % toriu. Toriu brut şi prelucrat. Oxid de toriu. Compuşi anorganici de toriu, alţii decât oxidul. Compuşi organici de toriu. Lista A^2 Deuteriu şi compuşii săi (inclusiv apa grea) în care raportul dintre atomii de deuteriu şi atomii de hidrogen este mai mare de 1: 5 000 ca număr. Parafină grea în care raportul dintre atomii de deuteriu şi atomii de hidrogen este mai mare de 1: 5 000 ca număr. Amestecuri şi soluţii în care raportul dintre atomii de deuteriu şi atomii de hidrogen este mai mare de 1: 5 000 ca număr. Reactoare nucleare. Aparate pentru separarea izotopilor de uraniu prin difuzie gazoasă sau alte tehnici. Aparate pentru producerea de deuteriu, a compuşilor lui (inclusiv apa grea), derivaţilor, amestecurilor sau soluţiilor cu conţinut în deuteriu şi în care raportul dintre numărul atomilor de deuteriu şi numărul atomilor de hidrogen este mai mare de 1: 5 000: - aparate care funcţionează pe bază de electroliză a apei, – aparate care funcţionează pe bază de distilare a apei, a hidrogenului lichid, etc., – aparate care funcţionează pe bază de schimb izotopic între hidrogenul sulfurat şi apă, în funcţie de schimbarea de temperatură, – aparate care funcţionează pe bază de alte tehnici. Aparate special construite pentru tratarea chimică a materiilor radioactive: - aparate pentru separarea combustibililor iradiaţi: – pe cale chimică (prin solvenţi, prin precipitare, prin schimburi de ioni etc.), – pe cale fizică (prin distilare fracţionată etc.), – aparate pentru tratarea deşeurilor, – aparate pentru reciclarea combustibililor. Vehicule special construite pentru transportul produselor cu radioactivitate puternică: - vagoane şi vagonete pentru orice ecartament de cale ferată, – camioane, – transportoare cu motoare, – remorci şi semiremorci şi alte vehicule fără motor propriu. Ambalaje prevăzute cu blindaj de protecţie din plumb împotriva radiaţiilor, pentru transport sau stocarea materiilor radioactive. Izotopi radioactivi artificiali şi compuşii lor anorganici sau organici. Manipulatoare mecanice comandate la distanţă special construite pentru manipularea substanţelor cu radioactivitate mare: - aparate mecanice de manipulare, fixe sau mobile, fără a putea fi conduse manual. Lista B (Poziţie eliminată) Minereuri de litiu şi concentraţi. Metale de calitate nucleară: - beriliu (gluciniu) brut, – bismut brut, – niobiu (columbiu) brut, – litiu brut, – aluminiu brut, – calciu brut, – magneziu brut. Trifluorură de bor. Acid fluorhidric anhidru. Trifluorură de clor. Trifluorură de brom. Hidroxid de litiu. Fluorură de litiu. Clorură de litiu. Hidrură de litiu. Carbonat de litiu. Oxid de beriliu (glucină) de calitate nucleară. Cărămizi refractare din oxid de beriliu nuclear. Alte produse refractare din oxid de beriliu de calitate nucleară. Grafit artificial sub formă de blocuri sau bare cu un conţinut în bor egal de unu la un milion sau mai mic şi cu o secţiune microscopică de eficacitate totală de absorbţie a neutronilor termici egală cu 5 milibari /atom sau mai mică. Izotopi stabili separaţi artificial. Separatoare electromagnetice de ioni, inclusiv spectrografele şi spectrometrele de masă. Simulatoare de reactoare (calculatoare analogice de tip special). Manipulatoare mecanice la distanţă: - putând fi manipulate (adică utilizate manual ca o unealtă). Pompe pentru metale în stare lichidă. Pompe cu vid. Schimbătoare de căldură special construite pentru o centrală nucleară. Instrumente pentru detectarea radiaţiilor (şi piesele de schimb corespunzătoare) ale unuia din tipurile următoare studiate special pentru, sau putând fi adaptate la detectarea sau măsurarea radiaţiilor nucleare, cum sunt particulele alfa şi beta, razele gama, neutronii şi protonii: - tuburi contoare Geiger şi tuburi contoare proporţionale, – instrumente de detectare sau de măsură care cuprind tuburi Geiger-Mⁿ'62ller sau tuburi contoare proporţionale, – camere de ionizare, – instrumente conţinând camere de ionizare, – aparate de detectare sau de măsură a radiaţiilor pentru prospectările miniere, controlul reactoarelor, al aerului, al apei şi al solului, – tuburi detectoare de neutroni care utilizează bor, trifluorură de bor, hidrogen sau un element de fisiune, – instrumente de detectare sau de măsură cu tuburi detectoare de neutroni care folosesc bor, trifluorură de bor, hidrogen sau un element de fisiune, – cristale de scintilaţie montate sau cu înveliş metalic (scintilatoare solide), – instrumente de detectare sau de măsură conţinând scintilatoare lichide, solide sau gazoase, – amplificatoare studiate special pentru măsurători nucleare, inclusiv amplificatoarele lineare, preamplificatoarele, "amplificatoarele de împărţire" şi analizatorii (pulse height analysers), – aparatură de coincidenţă pentru utilizare cu detectori de radiaţii, – electroscoape şi electrometre, inclusiv dozimetrele (dar cu excepţia aparatelor destinate instruirii, electroscoapelor simple cu foi metalice, a dozimetrelor special construite pentru a fi utilizate împreună cu aparatele medicale Rontgen şi aparatele de măsură electrostatică), – aparate care permit măsurarea unui curent mai slab de un micro-microamper, – tuburi fotomultiplicatoare cu un fotocatod capabil să dea un curent cel puţin egal cu 10 microamperi/lumen şi a cărui amplificare medie este mai mare decât 10^5 şi mai mare decât orice alt sistem de multiplicator electric activat de ioni pozitivi, – scale şi integratoare electronice pentru detectarea de radiaţii. Ciclotroni, generatoare electrostatice de tip "van de Graaf" "Cockcroft şi Walton" acceleratoare lineare şi alte maşini electro-nucleare cu ajutorul cărora o particulă nucleară poate fi accelerată la mai mult de 1 MeV. Magneţi special construiţi pentru maşinile şi aparatele menţionate mai sus (ciclotroni etc.). Tuburi de accelerare şi de focalizare din tipurile folosite la spectrometrele şi spectrografele de masă. Surse electronice intense de ioni pozitivi urmând a fi utilizate împreună cu acceleratoarele de particule, spectrometrele de masă şi alte aparate de acest gen. Ferestre oglindă antiradiaţii (geamuri de protecţie): - sticlă turnată sau laminată (oglinzi) [chiar armată sau placată în cursul fabricaţiei], polizată sau şlefuită doar pe o faţă sau pe ambele feţe în plăci sau foi de formă pătrată sau rectangulară, – sticlă turnată sau laminată (oglinzi) [şlefuită, polizată sau nu] decupată în alte forme decât pătrate, rectangulare, chiar curbate sau prelucrate altfel (tăiate oblic sau gravate etc.), – oglinzi sau geamuri de siguranţă, de asemenea prelucrate, formate din geam mătuit sau din două sau mai multe straturi de sticlă lipite între ele. Costume de protecţie împotriva radiaţiilor sau a contaminărilor radioactive: - din materiale artificiale, – din cauciuc, – din ţesături impregnate sau acoperite cu un strat protector: – pentru bărbaţi, – pentru femei. Difenil (dacă este vorba într-adevăr de hidrocarbura aromatică C(6)H(5)C(6)H(5)). Trifenil. ANEXA V PROGRAMUL INIŢIAL DE CERCETĂRI ŞI DE PREGĂTIRE PREVĂZUT DE ARTICOLUL 215 DIN TRATAT (Abrogată) PROTOCOALE PROTOCOLUL PRIVIND ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, REAMINTIND faptul că modul în care parlamentele naţionale îşi exercită controlul asupra guvernelor lor respective în ceea ce priveşte activităţile Uniunii Europene ţine de organizarea şi practicile constituţionale proprii fiecărui stat membru; DORIND să încurajeze o participare sporită a parlamentelor naţionale la activităţile Uniunii Europene şi să consolideze capacitatea acestora de a-şi exprima punctul de vedere asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, precum şi asupra altor chestiuni care pot prezenta un interes deosebit pentru acestea; AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: TITLUL I INFORMAŢII DESTINATE PARLAMENTELOR NAŢIONALE ART. 1 Documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi, cărţi albe şi comunicări) se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale la data publicării acestora. De asemenea, Comisia transmite parlamentelor naţionale şi programul legislativ anual, precum şi orice alt instrument de programare legislativă sau de strategie politică, simultan cu transmiterea acestora Parlamentului European şi Consiliului. ART. 2 Proiectele de acte legislative adresate Parlamentului European şi Consiliului se transmit parlamentelor naţionale. În înţelesul prezentului protocol, "proiect de act legislativ" înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii, privind adoptarea unui act legislativ. Proiectele de acte legislative emise de Comisie se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale, în acelaşi timp în care se transmit Parlamentului European şi Consiliului. Proiectele de acte legislative emise de Parlamentul European se transmit direct de Parlamentul European parlamentelor naţionale. Proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii se transmit de Consiliu parlamentelor naţionale. ART. 3 Parlamentele naţionale pot adresa preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor membre în cauză. În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective instituţiei sau organului în cauză. ART. 4 Se prevede un termen de opt săptămâni între data la care un proiect de act legislativ este pus la dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale ale Uniunii Europene şi data la care proiectul în cauză este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului, în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării unei poziţii în cadrul unei proceduri legislative. Sunt posibile excepţii în cazuri de urgenţă, ale căror motive sunt indicate în actul sau în poziţia Consiliului. Cu excepţia cazurilor de urgenţă, motivate în mod corespunzător, nu se poate ajunge la niciun acord asupra unui proiect de act legislativ în cauză în decursul acestor opt săptămâni. Cu excepţia cazurilor de urgenţă motivate în mod corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului şi adoptarea unei poziţii. ART. 5 Ordinea de zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului, inclusiv procesele-verbale ale şedinţelor în cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, se transmit direct parlamentelor naţionale, simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor membre. ART. 6 În cazul în care Consiliul European are în vedere să recurgă la articolul 48 alineatul (7) primul sau al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, parlamentele naţionale sunt informate cu privire la iniţiativa Consiliului European cu cel puţin şase luni înainte de adoptarea unei decizii. ART. 7 Curtea de Conturi transmite raportul său anual parlamentelor naţionale, cu titlu informativ, simultan cu transmiterea acestuia Parlamentului European şi Consiliului. ART. 8 În cazul în care sistemul parlamentar naţional nu este monocameral, dispoziţiile articolelor 1-7 se aplică camerelor din care acesta este format. TITLUL II COOPERAREA INTERPARLAMENTARĂ ART. 9 Parlamentul European şi parlamentele naţionale definesc împreună organizarea şi promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente şi periodice în cadrul Uniunii. ART. 10 O conferinţă a organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii poate supune atenţiei Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei orice contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus, o astfel de conferinţă promovează schimbul de informaţii şi schimbul celor mai bune practici între parlamentele naţionale şi Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De asemenea, conferinţa organelor parlamentare poate organiza conferinţe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de politică externă şi de securitate comună, inclusiv politica de securitate şi de apărare comună. Contribuţiile conferinţei nu angajează parlamentele naţionale şi nu aduc atingere poziţiei acestora. PROTOCOLUL PRIVIND STATUTUL CURŢII DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să stabilească Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevăzut la articolul 281 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: ART. 1 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se constituie şi îşi exercită funcţiile în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, ale Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul CEEA) şi ale prezentului statut. TITLUL I STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI AVOCAŢILOR GENERALI ART. 2 Înainte de a intră în funcţie, fiecare judecător depune, în faţa Curţii de Justiţie reunită în şedinţă publică, jurământul că îşi va exercita atribuţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor. ART. 3 Judecătorii beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În ceea ce priveşte actele îndeplinite de aceştia, inclusiv cuvintele rostite şi scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiei lor. Curtea de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară, poate ridica imunitatea. În cazul în care decizia se referă la un membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză. În cazul în care, după ridicarea imunităţii, se declanşează o acţiune penală împotriva unui judecător, acesta poate fi judecat, în oricare stat membru, numai de instanţa care are competenţa de a judeca magistraţii celei mai înalte autorităţi judiciare naţionale. Articolele 11-14 şi articolul 17 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene se aplică judecătorilor, avocaţilor generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără a aduce atingere dispoziţiilor privind imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor menţionate de paragrafele precedente. ART. 4 Judecătorii nu pot exercita nici o funcţie politică sau administrativă. Aceştia nu pot exercita nici o activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional. La instalarea în funcţie, judecătorii îşi iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcţiei lor şi după încetarea acesteia, obligaţiile care decurg din această funcţie, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate şi de discreţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje, după încetarea funcţiei lor. În caz de dubiu în această privinţă, Curtea de Justiţie ia o decizie. În cazul în care decizia se referă la un membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză. ART. 5 În afară de schimbarea ordinară şi de deces, funcţia de judecător încetează în mod individual prin demisie. În caz de demisie a unui judecător, scrisoarea de demisie se adresează preşedintelui Curţii de Justiţie, pentru a fi transmisă preşedintelui Consiliului. Această ultimă notificare antrenează eliberarea postului. Cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 6, judecătorul îşi continuă activitatea până la preluarea funcţiei de către succesorul său. ART. 6 Judecătorii pot fi înlăturaţi din funcţie sau declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau din alte avantaje echivalente numai în cazul în care, în opinia unanimă a judecătorilor şi avocaţilor generali ai Curţii de Justiţie, nu mai corespund condiţiilor cerute sau nu mai îndeplinesc obligaţiile aferente funcţiei lor. Judecătorul în cauză nu ia parte la aceste deliberări. În cazul în care persoana în cauză este membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză. Grefierul aduce decizia Curţii la cunoştinţa preşedintelui Parlamentului European şi al Comisiei şi o notifică preşedintelui Consiliului. În cazul deciziei de înlăturare din funcţie a unui judecător, această ultimă notificare antrenează eliberarea postului. ART. 7 Judecătorii ale căror funcţii încetează înainte de expirarea mandatului sunt înlocuiţi pentru restul mandatului. ART. 8 Dispoziţiile articolelor 2-7 se aplică şi avocaţilor generali. TITLUL II ORGANIZAREA CURŢII DE JUSTIŢIE ART. 9 În cazul în care, la fiecare trei ani, judecătorii sunt înlocuiţi parţial, se înlocuiesc alternativ câte paisprezece, respectiv treisprezece judecători. Înlocuirea parţială a avocaţilor generali, care are loc la fiecare trei ani, priveşte de fiecare dată patru avocaţi generali. ART. 10 Grefierul depune jurământ în faţa Curţii de Justiţie că îşi va exercita funcţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor. ART. 11 Curtea de Justiţie organizează suplinirea grefierului în cazul în care acesta nu îşi poate exercita funcţia. ART. 12 Funcţionari şi personal auxiliar sunt puşi la dispoziţia Curţii de Justiţie, pentru a permite funcţionarea acesteia. Aceştia se subordonează grefierului, care la rândul lui se subordonează preşedintelui. ART. 13 La cererea Curţii de Justiţie, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot dispune numirea unor raportori adjuncţi şi stabili statutul acestora. Raportorii adjuncţi pot fi chemaţi să participe la instrumentarea cauzelor în curs şi să colaboreze cu judecătorul raportor, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură. Raportorii adjuncţi, aleşi dintre persoane care oferă toate garanţiile de independenţă şi deţin titlurile juridice necesare, se numesc de Consiliu hotărând cu majoritate simplă. Aceştia depun jurământ în faţa Curţii că îşi vor exercita funcţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei lor şi că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor. ART. 14 Judecătorii, avocaţii generali şi grefierul au reşedinţa la sediul Curţii de Justiţie. ART. 15 Curtea de Justiţie funcţionează cu caracter permanent. Durata vacanţei judecătoreşti se stabileşte de Curte, în funcţie de necesităţile serviciului. ART. 16 Curtea de Justiţie înfiinţează în cadrul ei camere formate din trei şi din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată. Marea Cameră este alcătuită din treisprezece judecători. Aceasta este prezidată de preşedintele Curţii. Din Marea Cameră mai fac parte preşedinţii camerelor de cinci judecători şi alţi judecători desemnaţi în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură. Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii a Uniunii, care este parte într-un proces. Curtea se întruneşte în şedinţă plenară atunci când este sesizată în temeiul articolului 228 alineatul (2), articolului 245 alineatul (2), articolului 247 sau articolului 286 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În plus, în cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o importanţă excepţională, Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, să trimită cauza la şedinţa plenară. ART. 17 Deciziile Curţii de Justiţie sunt valabile numai în cazul în care numărul de judecători care participă la deliberări este impar. Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci judecători sunt valabile numai în cazul în care se iau de trei judecători. Deciziile Marii Camere sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi nouă judecători. Deciziile Curţii întrunite în şedinţă plenară sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi cincisprezece judecători. În caz de împiedicare a unuia dintre judecătorii unei camere, se poate face apel la un judecător membru al altei camere, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură. ART. 18 Judecătorii şi avocaţii generali nu pot participa la soluţionarea nici unei cauze în care au fost implicaţi anterior ca agenţi, consilieri sau avocaţi ai uneia dintre părţi, sau cu privire la care au fost chemaţi să se pronunţe ca membri ai unui tribunal, ai unei comisii de anchetă sau în oricare altă calitate. În cazul în care, dintr-un motiv special, un judecător sau un avocat general consideră că nu poate participa la judecarea sau la examinarea unei anumite cauze, acesta îl informează pe preşedinte. În cazul în care preşedintele consideră că un judecător sau un avocat general nu trebuie, dintr-un motiv special, să participe sau să prezinte concluzii într-o anumită cauză, acesta îl informează pe respectivul judecător sau avocat general în acest sens. În caz de dificultate legată de aplicarea prezentului articol, Curtea de Justiţie hotărăşte. O parte nu poate invoca cetăţenia unui judecător sau lipsa din componenţa Curţii sau a uneia din camere a unui judecător având aceeaşi cetăţenie cu a sa pentru a cere modificarea compunerii Curţii sau a uneia din camerele sale. TITLUL III PROCEDURA ÎN FAŢA CURŢII DE JUSTIŢIE ART. 19 Statele membre precum şi instituţiile Uniunii sunt reprezentate în faţa Curţii de Justiţie de un agent numit pentru fiecare cauză; agentul poate fi asistat de un consilier sau de un avocat. Statele părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS menţionată de acest acord, sunt reprezentate în acelaşi fel. Celelalte părţi trebuie să fie reprezentate de un avocat. Numai un avocat autorizat să practice în faţa unei instanţe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European poate reprezenta sau asista o parte în faţa Curţii. Agenţii, consilierii şi avocaţii care compar în faţa Curţii se bucură de drepturile şi garanţiile necesare exercitării independente a funcţiei lor, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură. În raporturile cu consilierii şi avocaţii care se prezintă în faţa ei, Curtea se bucură de competenţele atribuite în mod normal curţilor şi tribunalelor, în condiţii care se stabilesc prin acelaşi regulament. Profesorii universitari resortisanţi ai statelor membre a căror legislaţie le recunoaşte dreptul de a pleda se bucură în faţa Curţii de drepturile acordate avocaţilor prin prezentul articol. ART. 20 Procedura în faţa Curţii de Justiţie constă în două faze: o fază scrisă şi una orală. Procedura scrisă cuprinde comunicarea adresată părţilor şi instituţiilor Uniunii ale căror decizii sunt în cauză, cereri, memorii, apărări şi observaţii şi eventual replici, precum şi toate actele şi documentele ce le susţin sau copiile acestora certificate conform. Comunicările se fac prin grija grefierului, în ordinea şi la termenele prevăzute de regulamentul de procedură. Procedura orală cuprinde lectura raportului prezentat de un judecător raportor, audierea de către Curte a agenţilor, consilierilor şi avocaţilor, concluziile avocatului general precum şi audierea martorilor şi experţilor, dacă este cazul. În cazul în care consideră că respectiva cauză nu pune o problemă nouă de drept, Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie judecată fără concluziile avocatului general. ART. 21 Curtea de Justiţie este sesizată printr-o cerere adresată grefierului. Cererea trebuie să cuprindă numele şi domiciliul reclamantului, calitatea semnatarului, numele părţii sau părţilor împotriva cărora se înaintează cererea, obiectul litigiului, concluziile şi o expunere sumară a motivelor invocate. După caz, cererea trebuie să fie însoţită de actul a cărui anulare este cerută sau, în situaţia menţionată la articolul 265 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de o probă scrisă a datei invitaţiei de a acţiona adresate unei instituţii, în conformitate cu articolul menţionat. În cazul în care aceste acte nu sunt anexate la cerere, grefierul cere părţii în cauză să le prezinte într-un termen rezonabil, fără ca decăderea din drepturi să poată fi opusă părţii în cazul în care actele sunt prezentate după expirarea termenului de introducere a acţiunii. ART. 22 În cazurile menţionate la articolul 18 din Tratatul CEEA, Curtea de Justiţie este sesizată printr-o acţiune adresată grefierului. Acţiunea trebuie să cuprindă numele şi domiciliul petentului, calitatea semnatarului, menţionarea deciziei împotriva căreia este înaintat recursul, părţile adverse, obiectul litigiului, concluziile şi expunerea sumară a motivelor invocate. Acţiunea trebuie să fie însoţită de o copie certificată pentru conformitate a hotărârii Comitetului de Arbitraj care este atacată. În cazul în care Curtea respinge acţiunea, decizia Comitetului de Arbitraj devine definitivă. În cazul în care Curtea anulează decizia Comitetului de Arbitraj, procedura poate fi reluată, eventual la cererea uneia din părţi, în faţa Comitetului de Arbitraj. Acesta se conformează tuturor deciziilor cu privire la chestiunile de drept pronunţate de Curte. ART. 23 În cazurile prevăzute la articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decizia instanţei naţionale care îşi suspendă procedura şi sesizează Curtea de Justiţie este notificată Curţii de către instanţa naţională respectivă. Această decizie este apoi notificată de către grefierul Curţii, părţilor în cauză, statelor membre şi Comisiei, precum şi instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată. În termen de două luni de la data ultimei notificări, părţile, statele membre, Comisia şi, dacă este cazul, instituţia, organul, oficiul sau agenţia Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată, are dreptul de a depune la Curte memorii sau observaţii scrise. În cazurile menţionate la articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decizia instanţei naţionale este notificată, prin grija grefierului Curţii, şi statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autorităţii de supraveghere AELS menţionată în acordul respectiv, care, în cazul în care este vizat unul dintre domeniile de aplicare ale acordului, pot depune la Curte memorii sau observaţii scrise, în termen de două luni de la data notificării. În cazul în care un acord privind un domeniu determinat, încheiat de Consiliu cu unul sau mai multe state terţe, prevede că acestea din urmă pot prezenta memorii sau observaţii scrise în cazul în care o instanţă a unui stat membru adresează Curţii o întrebare preliminară privind domeniul de aplicare al acordului, decizia instanţei naţionale referitoare la o astfel de întrebare se notifică, de asemenea, statelor terţe în cauză, care pot depune la Curte, în termen de două luni de la data notificării, memorii sau observaţii scrise. ART. 23a *) Regulamentul de procedură poate prevedea o procedură accelerată, iar pentru trimiterile preliminare referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, o procedură de urgenţă. Aceste proceduri pot prevedea, pentru depunerea memoriilor sau a observaţiilor scrise, un termen mai scurt decât cel prevăzut la articolul 23 şi, prin derogare de la articolul 20 al patrulea paragraf, judecarea cauzei fără concluziile avocatului general. În plus, procedura de urgenţă poate prevedea limitarea părţilor şi a celorlalte persoane interesate menţionate la articolul 23 autorizate să depună memorii sau observaţii scrise şi, în cazuri de extremă urgenţă, omiterea fazei scrise a procedurii. *) Articol introdus prin Decizia 2008/79/CE, Euratom (JO L 24, 29.1.2008, p. 42). ART. 24 Curtea de Justiţie poate cere părţilor să prezinte toate documentele şi să furnizeze toate informaţiile pe care le consideră necesare. În caz de refuz, Curtea ia act de aceasta. De asemenea, Curtea poate cere statelor membre şi instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor care nu sunt părţi în cauză toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru soluţionarea procesului. ART. 25 În orice moment, Curtea de Justiţie poate încredinţa efectuarea unei expertize oricărei persoane, autorităţi, birou, comisii sau organizaţii, la alegerea sa. ART. 26 Pot fi audiaţi martori în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură. ART. 27 Cu privire la martorii care nu se prezintă, Curtea de Justiţie beneficiază de puterile acordate în mod normal curţilor şi tribunalelor şi poate aplica sancţiuni pecuniare, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură. ART. 28 Martorii şi experţii pot fi audiaţi sub jurământ depus potrivit formulei stabilite de regulamentul de procedură sau modalităţilor prevăzute de legislaţia internă a martorului sau a expertului. ART. 29 Curtea de Justiţie poate ordona ca un martor sau un expert să fie audiat de autoritatea judiciară de la locul său de domiciliu. Ordonanţa se adresează în vederea executării autorităţii judiciare competente, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură. Actele care rezultă din activitatea comisiei rogatorii se înapoiază Curţii în aceleaşi condiţii. Curtea suportă cheltuielile, sub rezerva de a le pune, dacă este cazul, în sarcina părţilor. ART. 30 Fiecare stat membru tratează orice încălcare a jurământului de către martori sau experţi în acelaşi fel ca un delict comis în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale competente în materie civilă. În temeiul denunţului Curţii de Justiţie, statul membru urmăreşte în justiţie pe autorii acestui delict în instanţa naţională competentă. ART. 31 Şedinţa este publică, cu excepţia cazurilor în care, din motive grave, Curtea de Justiţie decide altfel, din oficiu sau la cererea părţilor. ART. 32 În cursul dezbaterilor, Curtea de Justiţie poate audia experţi, martori, precum şi părţile. Cu toate acestea, părţile pot pleda numai prin reprezentanţii lor. ART. 33 La fiecare şedinţă se întocmeşte un proces verbal semnat de preşedinte şi de grefier. ART. 34 Rolul şedinţelor se stabileşte de preşedinte. ART. 35 Deliberările Curţii de Justiţie sunt şi rămân secrete. ART. 36 Hotărârile se motivează. Acestea menţionează numele judecătorilor care au deliberat. ART. 37 Hotărârile se semnează de preşedinte şi de grefier. Acestea se citesc în şedinţă publică. ART. 38 Curtea de Justiţie decide cu privire la cheltuielile de judecată. ART. 39 Preşedintele Curţii de Justiţie poate decide, în conformitate cu o procedură sumară care, în măsura în care este necesar, se aplică prin derogare de la anumite reguli din prezentul statut, care se stabileşte prin regulamentul de procedură, cu privire la concluziile care urmăresc fie obţinerea suspendării menţionate la articolul 278 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la articolul 157 din Tratatul CEEA, fie aplicarea unor măsuri provizorii în temeiul articolului 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fie suspendarea executării silite în conformitate cu articolul 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau cu articolul 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA. În cazul în care preşedintele nu poate participa, acesta va fi înlocuit de un alt judecător în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură. Ordonanţa preşedintelui sau a judecătorului care îl înlocuieşte are doar un caracter provizoriu şi nu prejudecă fondul asupra căruia Curtea se pronunţă în acţiunea principală. ART. 40 Statele membre şi instituţiile Uniunii pot interveni în litigiile supuse Curţii de Justiţie. Organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi orice altă persoană dispun de acelaşi drept în cazul în care pot dovedi faptul că au un interes în soluţionarea litigiului înaintat Curţii. Persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în litigiile dintre statele membre, dintre instituţiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, şi instituţiile Uniunii, pe de altă parte. Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui de-al doilea paragraf, statele părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS menţionată de respectivul acord pot interveni în litigiile supuse Curţii în cazul în care acestea se referă la unul dintre domeniile de aplicare ale acestui acord. Concluziile cererii de intervenţie pot avea ca obiect numai susţinerea concluziilor uneia dintre părţi. ART. 41 În cazul în care pârâtul, chemat în judecată în conformitate cu procedura, nu depune concluzii scrise, hotărârea se pronunţă în lipsă. Hotărârea poate fi atacată în termen de o lună de la comunicarea ei. În lipsa unei decizii contrare a Curţii de Justiţie, această opoziţie nu suspendă executarea hotărârii pronunţate în lipsă. ART. 42 În cazurile şi în condiţiile care se stabilesc prin regulamentul de procedură, statele membre, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi orice alte persoane fizice şi juridice pot formula terţă opoziţie împotriva hotărârilor pronunţate fără ca acestea să fi fost audiate, în cazul în care aceste hotărâri le lezează drepturile. ART. 43 În caz de dificultate privind înţelegerea sensului sau a domeniului de aplicare a unei hotărâri, sarcina de a o interpreta revine Curţii de Justiţie, la cererea unei părţi sau a unei instituţii a Uniunii al cărei interes este justificat. ART. 44 Revizuirea unei hotărâri poate fi cerută Curţii de Justiţie numai în urma descoperirii unui fapt de natură să aibă o influenţă decisivă şi care, înainte de pronunţarea hotărârii, era necunoscut Curţii şi părţii care solicită revizuirea. Procedura de revizuire este deschisă printr-o hotărâre a Curţii care constată în mod expres existenţa unui fapt nou, recunoaşte că acesta este de natură să conducă la deschiderea revizuirii şi declară cererea ca fiind admisibilă din acest motiv. Nici o cerere de revizuire nu va putea fi formulată după expirarea unui termen de zece ani de la data hotărârii. ART. 45 Regulamentul de procedură va stabili termene care iau în considerare distanţa. În cazul în care cel interesat dovedeşte existenţa unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, nu i se poate opune nici o decădere care decurge din expirarea termenelor. ART. 46 Acţiunile formulate împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza lor. Prescripţia este întreruptă fie prin cerere de chemare în judecată în faţa Curţii de Justiţie, fie prin cererea prealabilă pe care partea prejudiciată o poate adresa instituţiei competente a Uniunii. În acest ultim caz, cererea trebuie înaintată în termenul de două luni prevăzut la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; dacă este cazul, se aplică dispoziţiile articolului 265 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Prezentul articol se aplică, de asemenea, în cazul acţiunilor împotriva Băncii Centrale Europene în materie de răspundere extracontractuală. TITLUL IV TRIBUNALUL ART. 47 Articolul 9 primul paragraf, articolele 14 şi 15, articolul 17 primul, al doilea, al patrulea şi al cincilea paragraf şi articolul 18 se aplică Tribunalului şi membrilor acestuia. Articolul 3 al patrulea paragraf, articolele 10, 11 şi 14 se aplică, mutatis mutandis, grefierului Tribunalului. ART. 48 Tribunalul se compune din douăzeci şi şapte de judecători. ART. 49 Membrii Tribunalului pot fi chemaţi să exercite funcţia de avocat general. Avocatul general are rolul de a prezenta în şedinţă publică, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluziile motivate cu privire la anumite cauze înaintate Tribunalului, pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale. Criteriile de selecţie a cauzelor, precum şi metodele de desemnare a avocaţilor generali se stabilesc prin regulamentul de procedură al Tribunalului. Un membru al Tribunalului chemat să exercite funcţia de avocat general într-o cauză nu poate lua parte la judecarea acelei cauze. ART. 50 Tribunalul se întruneşte în camere compuse din trei sau din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată. Regulamentul de procedură stabileşte compunerea camerelor şi repartizarea cauzelor către acestea. În anumite cazuri, stabilite de regulamentul de procedură, Tribunalul se poate întruni în şedinţă plenară sau cu judecător unic. Regulamentul de procedură poate prevedea de asemenea ca Tribunalul să se întrunească în Marea Cameră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de acest regulament. ART. 51 Prin derogare de la regula prevăzută la articolul 256 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se rezervă Curţii de Justiţie acţiunile menţionate la articolele 263 şi 265 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atunci când acestea sunt introduse de un stat membru împotriva: (a) unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, sau a celor două instituţii împreună, cu excepţia: - deciziilor adoptate de Consiliu conform articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; – actelor Consiliului adoptate în temeiul unui regulament al Consiliului privind măsuri de apărare comercială în sensul articolului 207 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; – actelor Consiliului prin care acesta îşi exercită competenţele de executare în conformitate cu articolul 291 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; (b) unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Comisiei în temeiul articolului 331 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Se rezervă Curţii, de asemenea, acţiunile menţionate la aceleaşi articole, atunci când acestea sunt introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, a celor două instituţii împreună sau a Comisiei sau sunt introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Băncii Centrale Europene. ART. 52 Preşedintele Curţii de Justiţie şi preşedintele Tribunalului stabilesc de comun acord modul în care funcţionarii şi ceilalţi membri ai personalului repartizat Curţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului, pentru a-i asigura funcţionarea. Anumiţi funcţionari sau membri ai personalului auxiliar se subordonează grefierului Tribunalului, care la rândul lui se subordonează preşedintelui Tribunalului. ART. 53 Procedura în faţa Tribunalului este reglementată de titlul III. Procedura în faţa Tribunalului este precizată şi completată, în măsura necesară, de regulamentul său de procedură. Regulamentul de procedură poate face derogare de la articolul 40 al patrulea paragraf şi de la articolul 41 pentru a ţine seama de specificul contenciosului în domeniul proprietăţii intelectuale. Prin derogare de la articolul 20 al patrulea paragraf, avocatul general îşi poate prezenta concluziile motivate, în scris. ART. 54 În cazul în care o cerere sau un alt act de procedură adresat Tribunalului se depune, din greşeală, la grefierul Curţii de Justiţie, acesta îl transmite imediat grefierului Tribunalului; în mod similar, în cazul în care o cerere sau un alt act de procedură adresat Curţii se depune, din greşeală, la grefierul Tribunalului, acesta îl transmite imediat grefierului Curţii. În cazul în care constată că nu are competenţa de a soluţiona o cauză care ţine de competenţa Curţii, Tribunalul o transmite Curţii; în mod similar, în cazul în care constată că o cauză ţine de competenţa Tribunalului, Curtea o transmite acestuia, care nu îşi mai poate declina competenţa în acest caz. Atunci când Curtea şi Tribunalul sunt sesizate cu cauze având acelaşi obiect, care ridică aceeaşi chestiune de interpretare sau care pun în discuţie validitatea aceluiaşi act, Tribunalul, după audierea părţilor, poate suspenda procedura până la pronunţarea hotărârii de către Curte sau, atunci când acţiunea este introdusă în temeiul articolului 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, îşi poate declina competenţa pentru a permite Curţii să se pronunţe cu privire la aceste acţiuni. În aceeaşi situaţie, Curtea poate, de asemenea, decide să suspende procedura; în acest caz, procedura în faţa Tribunalului continuă. Atunci când un stat membru şi o instituţie a Uniunii contestă acelaşi act, Tribunalul îşi declină competenţa, astfel încât Curtea să se poată pronunţa cu privire la aceste acţiuni. ART. 55 Deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluţionează parţial fondul unui litigiu, prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate se notifică de grefierul Tribunalului tuturor părţilor, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii, chiar în cazul în care acestea nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului. ART. 56 Deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluţionează parţial fondul unui litigiu, prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate pot fi atacate cu recurs la Curtea de Justiţie în termen de două luni de la notificarea deciziei atacate. Recursul poate fi introdus de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte. Cu toate acestea, părţile care intervin, altele decât statele membre şi instituţiile Uniunii pot introduce acest recurs numai în cazul în care decizia Tribunalului le priveşte în mod direct. Cu excepţia litigiilor între Uniune şi agenţii săi, recursul poate fi introdus, de asemenea, de statele membre şi de instituţiile Uniunii care nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului. În acest caz, statele membre şi instituţiile se află într-o poziţie identică cu cea a statelor membre sau a instituţiilor care intervin în primă instanţă. ART. 57 Orice persoană a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă de Tribunal poate formula un recurs la Curtea de Justiţie, în termen de două săptămâni de la comunicarea deciziei de respingere. Părţile în proces pot introduce în faţa Curţii un recurs împotriva deciziilor Tribunalului pronunţate în temeiul articolelor 278 sau 279 sau al articolului 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sau al articolelor 157 sau 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA, în termen de două luni de la notificarea acestor decizii. Recursurile menţionate la primul şi al doilea paragraf din prezentul articol se judecă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39. ART. 58 Recursul înaintat Curţii de Justiţie se limitează la chestiuni de drept. Acesta poate fi întemeiat pe motive care privesc lipsa de competenţă a Tribunalului, neregularităţi ale procedurii în faţa Tribunalului care aduc atingere intereselor recurentului, precum şi încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunal. Recursul nu poate privi exclusiv taxele şi cheltuielile de judecată. ART. 59 În caz de recurs împotriva unei decizii a Tribunalului, procedura în faţa Curţii de Justiţie constă în o fază scrisă şi o fază orală. În condiţiile stabilite de regulamentul de procedură, Curtea se poate pronunţa fără procedură orală, după ascultarea avocatului general şi a părţilor. ART. 60 Fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau articolului 157 din Tratatul CEEA, recursul nu are efect suspensiv. Prin derogare de la articolul 280 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului menţionat la articolul 56 primul paragraf din prezentul statut sau, în cazul în care în acest termen s-a introdus un recurs, după respingerea acestuia, fără a aduce atingere dreptului vreunei părţi de a cere Curţii de Justiţie, în temeiul articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau al articolului 157 din Tratatul CEEA, suspendarea efectelor regulamentului anulat sau prescrierea oricărei alte măsuri provizorii. ART. 61 În cazul în care recursul este întemeiat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluţioneze ea însăşi în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunţa asupra acesteia. În caz de trimitere spre rejudecare, Tribunalul este legat de chestiunile de drept soluţionate prin decizia Curţii. În cazul în care un recurs introdus de un stat membru sau de o instituţie a Uniunii care nu a intervenit în litigiul aflat în faţa Tribunalului este întemeiat, Curtea poate indica, în cazul în care se consideră necesar, acele efecte ale deciziei anulate a Tribunalului care trebuie considerate ca definitive pentru părţile în litigiu. ART. 62 În cazurile prevăzute la articolul 256 alineatele (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, primul avocat general poate, în cazul în care consideră că există un risc grav pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii, să propună Curţii de Justiţie reexaminarea deciziei Tribunalului. Propunerea trebuie făcută în termen de o lună de la pronunţarea deciziei Tribunalului. În termen de o lună de la prezentarea propunerii de către primul avocat general, Curtea decide dacă este cazul sau nu să reexamineze decizia. ART. 62a Curtea de Justiţie hotărăşte în chestiunile care fac obiectul reexaminării printr-o procedură urgentă, pe baza dosarului care îi este transmis de Tribunal. Cei interesaţi, menţionaţi la articolul 23 din prezentul statut, şi, în cauzele prevăzute la articolul 256 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, părţile din procedura în faţa Tribunalului au dreptul să depună în faţa Curţii memorii sau observaţii scrise privind chestiunile care fac obiectul reexaminării în termenul stabilit în acest scop. Curtea poate dispune deschiderea procedurii orale înainte de a se pronunţa asupra cauzei. ART. 62b În cazurile prevăzute la articolul 256 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, propunerea de reexaminare şi decizia de deschidere a procedurii de reexaminare nu au efect suspensiv. În cazul în care Curtea de Justiţie constată că hotărârea Tribunalului aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, aceasta trimite cauza spre rejudecare Tribunalului, care este ţinut de dezlegarea dată chestiunilor de drept de către Curte; Curtea poate preciza care dintre efectele deciziei Tribunalului urmează a fi considerate definitive în raport cu părţile aflate în litigiu. Cu toate acestea, dacă soluţia litigiului decurge, având în vedere soluţia pronunţată în reexaminare, din constatările privind faptele pe care s-a bazat decizia Tribunalului, Curtea hotărăşte definitiv. În cazurile menţionate la articolul 256 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în lipsa unei propuneri de reexaminare sau a unei decizii de deschidere a procedurii de reexaminare, răspunsul sau răspunsurile date de Tribunal chestiunilor deduse judecăţii sale produc efecte la epuizarea termenelor prevăzute în acest scop la articolul 62 al doilea paragraf. În cazul deschiderii unei proceduri de reexaminare, răspunsul sau răspunsurile care fac obiectul reexaminării produc efecte la încheierea acestei proceduri, cu excepţia cazului în care Curtea stabileşte altfel. În cazul în care Curtea constată că decizia Tribunalului aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, răspunsul dat de Curte la chestiunile care fac obiectul reexaminării înlocuieşte decizia pronunţată de Tribunal. TITLUL IVa TRIBUNALELE SPECIALIZATE ART. 62c Dispoziţiile referitoare la competenţa, compunerea, organizarea şi procedura tribunalelor specializate constituite în temeiul articolului 257 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt stabilite în anexa la prezentul statut. TITLUL V DISPOZIŢII FINALE ART. 63 Regulamentele de procedură ale Curţii de Justiţie şi Tribunalului cuprind toate dispoziţiile necesare aplicării şi, dacă este cazul, completării prezentului statut. ART. 64 Normele privind regimul lingvistic aplicabil Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se stabilesc printr-un regulament al Consiliului, care hotărăşte în unanimitate. Regulamentul menţionat se adoptă fie la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului European, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie şi a Parlamentului European. Până la adoptarea normelor menţionate anterior, se aplică în continuare dispoziţiile regulamentului de procedură al Curţii de Justiţie şi ale regulamentului de procedură al Tribunalului referitoare la regimul lingvistic. Prin derogare de la articolele 253 şi 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dispoziţiile în cauză se pot modifica sau abroga numai cu aprobarea unanimă a Consiliului. ANEXA I TRIBUNALUL FUNCŢIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE ART. 1 Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene, denumit în continuare "Tribunalul Funcţiei Publice", exercită în primă instanţă competenţe în litigiile dintre Uniune şi funcţionarii acesteia în temeiul articolului 270 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv în litigiile dintre orice organe, oficii sau agenţii şi funcţionarii acestora pentru care competenţa este atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. ART. 2 Tribunalul Funcţiei Publice este alcătuit din şapte judecători. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să mărească numărul de judecători. Judecătorii sunt numiţi pentru o perioadă de şase ani. Judecătorii al căror mandat se încheie pot fi numiţi din nou. Orice post vacant este completat prin numirea unui nou judecător pe o perioadă de şase ani. ART. 3 (1) Judecătorii sunt numiţi de Consiliu, hotărând în conformitate cu articolul 257 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, după consultarea comitetului prevăzut de prezentul articol. La numirea judecătorilor, Consiliul asigură o componenţă cât mai echilibrată a Tribunalului Funcţiei Publice pe criteriul geografic cât mai extins posibil dintre resortisanţii statelor membre şi în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale reprezentate. (2) Orice persoană care este cetăţean al Uniunii Europene şi îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 257 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene îşi poate prezenta candidatura. Consiliul, hotărând la recomandarea Curţii de Justiţie, determină condiţiile şi modalităţile de depunere şi de prelucrare a acestor candidaturi. (3) Se constituie un comitet alcătuit din şapte persoane selectate dintre foşti membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului şi dintre jurişti recunoscuţi pentru competenţele lor. Desemnarea membrilor comitetului şi normele de funcţionare sunt determinate de Consiliu, hotărând la recomandarea preşedintelui Curţii de Justiţie. (4) Comitetul îşi dă avizul asupra caracterului corespunzător al candidaţilor de a exercita funcţia de judecător al Tribunalului Funcţiei Publice. Comitetul ataşează avizului său o listă de candidaţi care deţin cea mai potrivită experienţă de nivel înalt. O astfel de listă conţine numele a cel puţin de două ori mai mulţi candidaţi faţă de numărul judecătorilor ce urmează a fi numiţi de Consiliu. ART. 4 (1) Judecătorii aleg dintre ei preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice pentru un mandat de trei ani. Preşedintele poate fi reales. (2) Tribunalul Funcţiei Publice judecă în camere formate din trei judecători. În anumite cazuri prevăzute de regulamentul său de procedură, cauzele pot fi judecate în şedinţă plenară, în cameră alcătuită din cinci judecători sau de un judecător unic. (3) Preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice prezidează plenul şi camera formată din cinci judecători. Preşedinţii camerelor formate din trei judecători sunt desemnaţi în condiţiile precizate la alineatul (1). În cazul în care preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice face parte dintr-o cameră formată din trei judecători, acesta prezidează această cameră. (4) Competenţele plenului şi cvorumul necesar, precum şi compunerea camerelor şi repartizarea cauzelor sunt reglementate prin regulamentul de procedură. ART. 5 Articolele 2-6, 14, 15, articolul 17 primul, al doilea şi al cincilea paragraf, precum şi articolul 18 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică Tribunalului Funcţiei Publice şi membrilor acestuia. Jurământul la care se face referire la articolul 2 din statut este depus în faţa Curţii de Justiţie, iar deciziile prevăzute la articolele 3, 4 şi 6 sunt adoptate de Curtea de Justiţie, după consultarea Tribunalului Funcţiei Publice. ART. 6 (1) Tribunalul Funcţiei Publice este sprijinit de serviciile din cadrul Curţii de Justiţie şi Tribunalului. Preşedintele Curţii de Justiţie sau, după caz, preşedintele Tribunalului stabileşte, de comun acord cu preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice, condiţiile în care funcţionarii şi ceilalţi agenţi de pe lângă Curte sau Tribunal îşi aduc contribuţia la funcţionarea Tribunalului Funcţiei Publice. Anumiţi funcţionari sau alţi agenţi sunt subordonaţi grefierului Tribunalului Funcţiei Publice, sub autoritatea preşedintelui Tribunalului menţionat. (2) Tribunalul Funcţiei Publice numeşte grefierul şi stabileşte statutul acestuia. Articolul 3 al patrulea paragraf şi articolele 10, 11 şi 14 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică grefierului Tribunalului respectiv. ART. 7 (1) Procedura în faţa Tribunalului Funcţiei Publice este reglementată de titlul III din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu excepţia articolelor 22 şi 23. În măsura în care este necesar, procedura este completată şi detaliată în regulamentul de procedură. (2) Dispoziţiile referitoare la regimul lingvistic al Tribunalului se aplică şi Tribunalului Funcţiei Publice. (3) Faza scrisă a procedurii cuprinde prezentarea cererii şi a memoriului în apărare, cu excepţia cazului în care Tribunalul Funcţiei Publice hotărăşte că este necesar un al doilea schimb de memorii scrise. Atunci când are loc un al doilea schimb de memorii, Tribunalul Funcţiei Publice poate decide, cu acordul părţilor, să se pronunţe fără procedură orală. (4) În toate etapele procedurii, inclusiv în momentul depunerii cererii, Tribunalul Funcţiei Publice poate examina posibilităţile unei soluţionări pe cale amiabilă a litigiului şi poate încerca facilitarea unei asemenea soluţionări. (5) Tribunalul Funcţiei Publice se pronunţă cu privire la cheltuielile de judecată. Sub rezerva dispoziţiilor specifice din regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. ART. 8 (1) Atunci când o cerere sau un alt act de procedură adresat Tribunalului Funcţiei Publice este depus din greşeală la grefierul Curţii de Justiţie sau al Tribunalului, acesta va fi transmis de îndată de grefierul respectiv grefierului Tribunalului Funcţiei Publice. De asemenea, atunci când o cerere sau un alt act de procedură adresat Curţii sau Tribunalului este depus din greşeală la grefierul Tribunalului Funcţiei Publice, acesta va fi trimis de îndată de grefierul respectiv grefierului Curţii sau celui al Tribunalului. (2) Atunci când Tribunalul Funcţiei Publice constată că nu are competenţa să judece o acţiune care este de competenţa Curţii sau a Tribunalului, Tribunalul Funcţiei Publice trimite cauza Curţii sau Tribunalului. De asemenea, atunci când Curtea sau Tribunalul constată că o cauză este de competenţa Tribunalului Funcţiei Publice, instanţa sesizată trimite cauza Tribunalului Funcţiei Publice, care nu-şi mai poate declina competenţa. (3) Atunci când Tribunalul Funcţiei Publice şi Tribunalul sunt sesizate în cauze în care se ridică aceeaşi chestiune de interpretare sau în care este pusă în discuţie validitatea aceluiaşi act, Tribunalul Funcţiei Publice, după audierea părţilor, poate suspenda procedura până la pronunţarea hotărârii de către Tribunal. Atunci când Tribunalul Funcţiei Publice şi Tribunalul sunt sesizate în cauze care au acelaşi obiect, Tribunalul Funcţiei Publice îşi declină competenţa, astfel încât Tribunalul să se poată pronunţa în aceste cauze. ART. 9 Se poate formula recurs în faţa Tribunalului în termen de două luni de la notificarea deciziei atacate împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice prin care se finalizează judecata şi a deciziilor acestuia prin care se soluţionează parţial fondul unui litigiu sau prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate. Un asemenea recurs poate fi formulat de oricare dintre părţi care cade, în tot sau în parte, în pretenţii. Cu toate acestea, intervenienţii, alţii decât statele membre şi instituţiile Uniunii, pot formula recurs numai atunci când decizia Tribunalului Funcţiei Publice îi afectează în mod direct. ART. 10 (1) Orice persoană a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă de Tribunalul Funcţiei Publice poate formula recurs la Tribunal în termen de două săptămâni de la notificarea deciziei de respingere a cererii. (2) Părţile la procedură pot formula recurs în faţa Tribunalului împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice adoptate în temeiul articolului 278 sau 279 sau al articolului 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi al articolului 157 sau 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA în termen de două luni de la notificarea acestora. (3) Preşedintele Tribunalului poate să se pronunţe asupra recursurilor formulate în conformitate cu alineatele (1) şi (2), conform unei proceduri sumare care derogă, după cum este necesar, de la unele dintre normele conţinute în prezenta anexă şi care va fi prevăzută de regulamentul de procedură al Tribunalului. ART. 11 (1) Un recurs în faţa Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Acesta poate fi fondat pe lipsa de competenţă a Tribunalului Funcţiei Publice, pe încălcarea procedurii în faţa Tribunalului care aduce atingere intereselor părţii în cauză, cât şi pe încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunalul Funcţiei Publice. (2) Recursul nu poate privi numai cheltuielile de judecată sau partea obligată să le plătească. ART. 12 (1) Fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolului 157 din Tratatul CEEA, recursul în faţa Tribunalului nu are efect suspensiv. (2) În cazul unui recurs împotriva unei decizii a Tribunalului Funcţiei Publice, procedura în faţa Tribunalului constă dintr-o fază scrisă şi o fază orală. În conformitate cu condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură, Tribunalul poate, după audierea părţilor, să se pronunţe fără procedură orală. ART. 13 (1) Atunci când recursul este întemeiat, Tribunalul anulează decizia Tribunalului Funcţiei Publice şi se pronunţă el însuşi asupra litigiului. Acesta trimite cauza Tribunalului Funcţiei Publice spre rejudecare în cazul în care litigiul nu este în stare de judecată. (2) Atunci când cauza este trimisă Tribunalului Funcţiei Publice spre rejudecare, acesta este ţinut de dezlegarea dată chestiunilor de drept prin decizia Tribunalului. PROTOCOLUL PRIVIND STABILIREA SEDIILOR UNOR INSTITUŢII ŞI ALE ANUMITOR ORGANE, OFICII, AGENŢII ŞI SERVICII ALE UNIUNII EUROPENE REPREZENTANŢII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE, AVÂND ÎN VEDERE articolul 341 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolul 189 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, REAMINTIND ŞI CONFIRMÂND decizia adoptată la 8 aprilie 1965 şi fără a aduce atingere deciziilor privind sediul instituţiilor, organelor, oficiilor, agenţiilor şi serviciilor viitoare, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, Articol unic (a) Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară. Perioadele sesiunilor plenare suplimentare se ţin la Bruxelles. Comisiile Parlamentului European au sediul la Bruxelles. Secretariatul General al Parlamentului European şi serviciile acestuia îşi păstrează sediul la Luxemburg. (b) Consiliul are sediul la Bruxelles. În timpul lunilor aprilie, iunie şi octombrie, Consiliul îşi ţine sesiunile la Luxemburg. (c) Comisia are sediul la Bruxelles. Serviciile enumerate la articolele 7, 8 şi 9 din Decizia din 8 aprilie 1965 se stabilesc la Luxemburg. (d) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are sediul la Luxemburg. (e) Curtea de Conturi are sediul la Luxemburg. (f) Comitetul Economic şi Social are sediul la Bruxelles. (g) Comitetul Regiunilor are sediul la Bruxelles. (h) Banca Europeană de Investiţii are sediul la Luxemburg. (i) Banca Centrală Europeană are sediul la Frankfurt. (j) Oficiul European de Poliţie (Europol) are sediul la Haga. PROTOCOLUL PRIVIND PRIVILEGIILE ŞI IMUNITĂŢILE UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, ÎNTRUCÂT, în conformitate cu dispoziţiile articolul 343 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu articolul 191 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA), Uniunea Europeană şi CEEA beneficiază pe teritoriul statelor membre de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: CAP. I Patrimoniu, bunuri fixe, active şi operaţiuni ale Uniunii Europene ART. 1 Spaţiile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. Acestea sunt exceptate de la percheziţie, rechiziţie, confiscare sau expropriere. Patrimoniul şi activele Uniunii nu pot face obiectul nici unei măsuri administrative sau judiciare de constrângere fără autorizaţie din partea Curţii de Justiţie. ART. 2 Arhivele Uniunii sunt inviolabile. ART. 3 Uniunea, activele acestora, veniturile şi alte bunuri sunt scutite de orice impozit direct. Guvernele statelor membre iau, ori de câte ori este posibil, măsuri corespunzătoare în vederea anulării sau rambursării sumei reprezentând impozitele indirecte şi taxele pe vânzări care intră în preţul bunurilor fixe şi mobile atunci când Uniunea, pentru uz oficial, face achiziţii importante al căror preţ cuprinde impuneri şi taxe de această natură. Totuşi, aplicarea acestor măsuri nu trebuie să aibă drept efect distorsionarea concurenţei în cadrul Uniunii. Nu se acordă nici o scutire cu privire la impozitele, taxele şi impunerile care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate publică. ART. 4 Uniunea este scutită de orice taxe vamale, interdicţii şi restricţii la importul şi exportul articolelor destinate uzului lor oficial; articolele astfel importate nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul ţării în care sunt introduse, decât în condiţii permise de guvernul acelei ţări. Uniunea este de asemenea scutită de orice taxe vamale, interdicţii şi restricţii la importul şi exportul publicaţiilor sale. CAP. II Comunicarea şi permisele de liberă trecere ART. 5 (ex-articolul 6) Pentru comunicările oficiale şi transmiterea tuturor documentelor aferente, instituţiile Uniunii beneficiază, pe teritoriul fiecărui stat membru, de regimul acordat de către statul respectiv misiunilor diplomatice. Corespondenţa oficială, precum şi celelalte informaţii oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate. ART. 6 (ex-articolul 7) Preşedinţii instituţiilor Uniunii pot emite pentru membrii şi agenţii acestor instituţii permise de liberă trecere a căror formă este stabilită de către Consiliu, hotărând cu majoritate simplă, şi care sunt recunoscute cu titlu valabil de liberă circulaţie de către autorităţile statelor membre. Aceste permise de liberă trecere se eliberează funcţionarilor şi altor agenţi, în condiţiile prevăzute de statutul funcţionarilor Uniunii şi de regimul aplicabil celorlalţi agenţi. Comisia poate încheia acorduri în vederea recunoaşterii acestor permise de liberă trecere cu titlu valabil de liberă circulaţie pe teritoriul statelor terţe. CAP. III Membrii Parlamentului European ART. 7 (ex-articolul 8) Nu se impun nici un fel de restricţii administrative sau de altă natură în privinţa liberei circulaţii a membrilor Parlamentului European spre locul de desfăşurare a reuniunii Parlamentului European sau la întoarcere. Membrii Parlamentului European beneficiază în privinţa formalităţilor vamale şi a controlului valutar: (a) din partea propriului guvern, de aceleaşi facilităţi precum cele recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară; (b) din partea guvernelor celorlalte state membre, de aceleaşi facilităţi precum cele recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară. ART. 8 (ex-articolul 9) Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcţiilor lor. ART. 9 (ex-articolul 10) Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază: (a) pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări; (b) pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală. Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri. CAP. IV Reprezentanţii statelor membre care participă la lucrările instituţiilor Uniunii Europene ART. 10 (ex-articolul 11) Reprezentanţii statelor membre care participă la lucrările instituţiilor Uniunii, consilierii acestora şi experţii tehnici beneficiază, pe perioada exercitării funcţiilor lor, a călătoriei spre locul de desfăşurare a reuniunii şi retur, de privilegiile, imunităţile sau facilităţile obişnuite. Prezentul articol se aplică de asemenea membrilor organelor consultative ale Uniunii. CAP. V Funcţionarii şi agenţii Uniunii Europene ART. 11 (ex-articolul 12) Pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre şi indiferent de cetăţenia lor, funcţionarii şi agenţii Uniunii: (a) beneficiază de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de aceştia, inclusiv afirmaţiile scrise sau verbale în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispoziţiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte, răspunderea funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi, pe de altă parte, competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor dintre Uniune şi funcţionarii, respectiv alţi agenţi ai Uniunii; aceştia beneficiază de imunitate şi după încetarea funcţiilor lor; (b) nu sunt supuşi, nici ei şi nici soţii/soţiile sau membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, dispoziţiilor privind limitarea imigraţiei şi formalităţilor de înregistrare pentru străini; (c) beneficiază, cu privire la reglementările monetare sau de schimb valutar, de facilităţile recunoscute în mod obişnuit funcţionarilor organizaţiilor internaţionale; (d) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale cu ocazia numirii în funcţie în ţara respectivă şi de dreptul de a-şi reexporta, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale la încheierea misiunii în ţara de destinaţie, sub rezerva ca guvernul ţării de destinaţie să considere aceste condiţii, fie într-un caz, fie în celălalt, ca fiind necesare; (e) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, automobilele personale, achiziţionate din ţara unde au avut ultima reşedinţă sau din ţara lor de origine în condiţiile pieţei interne din ţara de destinaţie şi de a le reexporta, fără taxe vamale, sub rezerva potrivit căreia, guvernul ţării de destinaţie consideră aceste condiţii, fie într-un caz fie în celălalt, ca fiind necesare. ART. 12 (ex-articolul 13) În condiţiile şi respectând procedura stabilită de Parlamentul European şi de Consiliu, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea instituţiilor în cauză, toate indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite de Uniune funcţionarilor şi altor agenţi ai acesteia sunt impozitate de aceasta. Sunt scutite de impozite naţionale indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite de Uniune propriilor funcţionari şi agenţi. ART. 13 (ex-articolul 14) În vederea aplicării impozitelor pe venituri, pe avere şi pe moştenire, precum şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii, funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care, din motive exclusiv legate de exercitarea funcţiilor lor în serviciul Uniunii, îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrării în serviciul Uniunii, sunt consideraţi atât în statul de reşedinţă, cât şi în cel de domiciliu fiscal ca şi cum şi-ar fi păstrat domiciliul în acest din urmă stat, dacă acesta din urmă este membru al Uniunii. Această dispoziţie se aplică de asemenea soţului/soţiei, în măsura în care acesta/aceasta nu desfăşoară activităţi profesionale proprii, precum şi copiilor aflaţi în întreţinerea şi în grija persoanelor prevăzute de prezentul articol. Bunurile mobile aparţinând persoanelor prevăzute la paragraful anterior şi care se află pe teritoriul statului de şedere sunt scutite de impozit pe succesiuni în acest stat; pentru stabilirea acestui impozit, bunurile mobile se consideră ca aflându-se în statul de domiciliu fiscal, sub rezerva drepturilor statelor terţe şi a aplicării eventuale a dispoziţiilor şi convenţiilor internaţionale referitoare la dubla impunere. Domiciliile dobândite numai în scopul exercitării de funcţii în serviciul altor organizaţii internaţionale nu sunt avute în vedere în aplicarea dispoziţiilor prezentului articol. ART. 14 (ex-articolul 15) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea instituţiilor în cauză, stabilesc regimul prestaţiilor sociale aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii. ART. 15 (ex-articolul 16) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea celorlalte instituţii interesate, stabilesc categoriile de funcţionari şi alţi agenţi ai Uniunii cărora li se aplică, total sau parţial, dispoziţiile articolului 11, articolului 12 paragraful al doilea şi articolului 13. Numele, poziţiile şi adresele funcţionarilor care fac parte din aceste categorii sunt comunicate periodic guvernelor statelor membre. CAP. VI Privilegiile şi imunităţile misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniunea Europeană ART. 16 (ex-articolul 17) Statul membru pe teritoriul căruia se află sediul Uniunii acordă misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune imunităţile diplomatice obişnuite. CAP. VII Dispoziţii generale ART. 17 (ex-articolul 18) Privilegiile, imunităţile şi facilităţile sunt acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul acesteia din urmă. Fiecare instituţie a Uniunii are libertatea de a ridica imunitatea acordată unui funcţionar sau agent în toate cazurile în care apreciază că ridicarea acestei imunităţii nu contravine intereselor Uniunii. ART. 18 (ex-articolul 19) În aplicarea prezentului protocol, instituţiile Uniunii acţionează de comun acord cu autorităţile responsabile ale statelor membre interesate. ART. 19 (ex-articolul 20) Articolele 11-14 şi articolul 17 se aplică preşedintelui Consiliului european. Acestea se aplică, de asemenea, membrilor Comisiei. ART. 20 (ex-articolul 21) Articolele 11-14 şi articolul 17 se aplică judecătorilor, avocaţilor generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără să aducă atingere dispoziţiilor articolului 3 din Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor şi avocaţilor generali. ART. 21 (ex-articolul 22) Prezentul protocol se aplică şi Băncii Europene de Investiţii, membrilor organelor acesteia, personalului ei şi reprezentanţilor statelor membre, care participă la lucrările acesteia, fără a aduce atingere dispoziţiilor protocolului privind statutul acesteia. Totodată, Banca Europeană de Investiţii va fi scutită de orice impunere fiscală şi de altă natură cu ocazia majorărilor capitalului său, precum şi de diversele formalităţi pe care le comportă aceste operaţiuni în statul în care îşi are sediul. De asemenea, eventuala ei dizolvare şi lichidare nu vor atrage după sine nici un fel de impunere. În afară de aceasta, în măsura în care se desfăşoară în condiţii statutare, activitatea Băncii şi a organelor acesteia nu va fi supusă impozitelor pe cifra de afaceri. ART. 22 (ex-articolul 23) Prezentul protocol se aplică de asemenea Băncii Centrale Europene, membrilor organelor sale şi personalului său, fără a aduce atingere dispoziţiilor din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene. În plus, Banca Centrală Europeană va fi exonerată de orice impozitare fiscală şi cvasifiscală cu ocazia măririlor de capital, precum şi a diferitelor formalităţi pe care aceste operaţiuni le pot presupune în statul în care se află sediul. Întrucât activitatea Băncii şi a organelor sale se desfăşoară în condiţiile prevăzute în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, nu se vor aplica impozite pe cifra de afaceri. PROTOCOLUL PRIVIND ARTICOLUL 40.3.3 DIN CONSTITUŢIA IRLANDEI ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: Nici o dispoziţie din tratate, din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice sau din tratatele şi actele de modificare ori completare a respectivelor tratate nu aduce atingere aplicării în Irlanda a articolului 40.3.3 din Constituţia Irlandei. PROTOCOLUL PRIVIND DISPOZIŢIILE TRANZITORII ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AVÂND ÎN VEDERE că, pentru a organiza tranziţia de la dispoziţiile instituţionale ale tratatelor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la cele prevăzute în tratatul menţionat anterior, este necesar să se prevadă dispoziţii tranzitorii, AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: ART. 1 În prezentul protocol, cuvântul "tratatele" desemnează Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice. TITLUL I DISPOZIŢII PRIVIND PARLAMENTUL EUROPEAN ART. 2 (1) Pentru perioada rămasă din legislatura 2009-2014, începând de la data intrării în vigoare a prezentului articol şi, prin derogare de la articolul 189 al doilea paragraf şi articolul 190 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi de la articolul 107 al doilea paragraf şi articolul 108 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, care erau în vigoare la data alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2009, şi prin derogare de la numărul de locuri prevăzut la articolul 14 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, următoarele 18 locuri se adaugă celor 736 de locuri existente, astfel încât numărul total de membri ai Parlamentului European ajunge la 754, cu titlu provizoriu, până la încheierea legislaturii 2009-2014:
Bulgaria 1
Spania 4
Franţa 2
Italia 1
Letonia 1
Malta 1
Ţările de Jos 1
Austria 2
Polonia 1
Slovenia 1
Suedia 2
Regatul Unit 1
(2) Prin derogare de la articolul 14 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, statele membre vizate desemnează persoanele care vor ocupa locurile suplimentare prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu legislaţia statelor membre în cauză, cu condiţia ca persoanele respective să fie alese prin vot universal direct: (a) în cadrul unor alegeri organizate ad-hoc în statul membru în cauză, prin vot universal direct, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile alegerilor pentru Parlamentul European; (b) prin trimitere la rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din perioada 4-7 iunie 2009; sau (c) prin desemnarea de către parlamentul naţional al statului membru vizat, dintre membrii acestuia, a numărului de membri necesari, prin procedura stabilită de fiecare stat membru în parte. (3) În timp util înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2014, Consiliul European adoptă, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European. TITLUL II DISPOZIŢII PRIVIND MAJORITATEA CALIFICATĂ ART. 3 (1) În conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, dispoziţiile alineatului menţionat şi dispoziţiile articolului 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, referitoare la definirea majorităţii calificate în Consiliul European şi în Consiliu, intră în vigoare la 1 noiembrie 2014. (2) Între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie 2017, în cazul în care trebuie adoptată o hotărâre cu majoritate calificată, un membru al Consiliului poate solicita ca această hotărâre să fie adoptată cu o majoritate calificată astfel cum este definită la alineatul (3). În acest caz, se aplică alineatele (3) şi (4). (3) Până la 31 octombrie 2014, fără a aduce atingere articolului 235 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, rămân în vigoare următoarele dispoziţii: Pentru deliberările Consiliului European şi ale Consiliului, care necesită majoritate calificată, voturile membrilor sunt ponderate după cum urmează:
Belgia 12
Bulgaria 10
Republica Cehă 12
Danemarca 7
Germania 29
Estonia 4
Irlanda 7
Grecia 12
Spania 27
Franţa 29
Italia 29
Cipru 4
Letonia 4
Lituania 7
Luxemburg 4
Ungaria 12
Malta 3
Ţările de Jos 13
Austria 10
Polonia 27
Portugalia 12
România 14
Slovenia 4
Slovacia 7
Finlanda 7
Suedia 10
Regatul Unit 29
Deliberările sunt încheiate în cazul în care întrunesc cel puţin 255 de voturi favorabile exprimate de majoritatea membrilor, în cazul în care, în temeiul tratatelor, acestea trebuie să fie adoptate la propunerea Comisiei. În celelalte cazuri, deliberările sunt încheiate în cazul în care întrunesc cel puţin 255 de voturi favorabile exprimate de cel puţin două treimi dintre membri. Un membru al Consiliului European sau al Consiliului poate solicita, la adoptarea, cu majoritate calificată, a unui act de către Consiliul European sau de către Consiliu, să se verifice dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62 % din populaţia totală a Uniunii. În cazul în care se constată că nu este îndeplinită această condiţie, actul în cauză nu este adoptat. (4) Până la 31 octombrie 2014, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participă la vot, respectiv în cazurile în care se face trimitere la majoritatea calificată definită în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, majoritatea calificată se defineşte ca fiind aceeaşi proporţie de voturi ponderate şi aceeaşi proporţie a numărului de membri ai Consiliului, precum şi, dacă este necesar, acelaşi procentaj al populaţiei statelor membre menţionate ca şi cele stabilite prin alineatul (3) din prezentul articol. TITLUL III DISPOZIŢII PRIVIND FORMAŢIUNILE CONSILIULUI ART. 4 Până la intrarea în vigoare a deciziei menţionate la articolul 16 alineatul (6) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul se poate reuni în formaţiunile prevăzute la al doilea şi al treilea paragraf din alineatul menţionat, precum şi în celelalte formaţiuni a căror listă se stabileşte printr-o decizie a Consiliului Afaceri Generale hotărând cu majoritate simplă. TITLUL IV DISPOZIŢII PRIVIND COMISIA, INCLUSIV ÎNALTUL REPREZENTANT AL UNIUNII PENTRU AFACERI EXTERNE ŞI POLITICA DE SECURITATE ART. 5 Membrii Comisiei care sunt în funcţie la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona rămân în funcţie până la finalul mandatului lor. Cu toate acestea, la data numirii Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, mandatul membrului care are aceeaşi cetăţenie cu Înaltul Reprezentant se încheie. TITLUL V DISPOZIŢII PRIVIND SECRETARUL GENERAL AL CONSILIULUI, ÎNALTUL REPREZENTANT PENTRU POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ ŞI SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL CONSILIULUI ART. 6 Mandatele secretarului general al Consiliului, Înaltului Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună şi secretarului general adjunct al Consiliului se încheie la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Consiliul numeşte un secretar general în conformitate cu articolul 240 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. TITLUL VI DISPOZIŢII PRIVIND ORGANELE CONSULTATIVE ART. 7 Până la intrarea în vigoare a deciziei menţionate la articolul 301 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, repartizarea membrilor în cadrul Comitetului Economic şi Social este următoarea:
Belgia 12
Bulgaria 12
Republica Cehă 12
Danemarca 9
Germania 24
Estonia 7
Irlanda 9
Grecia 12
Spania 21
Franţa 24
Italia 24
Cipru 6
Letonia 7
Lituania 9
Luxemburg 6
Ungaria 12
Malta 5
Ţările de Jos 12
Austria 12
Polonia 21
Portugalia 12
România 15
Slovenia 7
Slovacia 9
Finlanda 9
Suedia 12
Regatul Unit 24
ART. 8 Până la intrarea în vigoare a deciziei menţionate la articolul 305 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, repartizarea membrilor în cadrul Comitetului Regiunilor este următoarea:
Belgia 12
Bulgaria 12
Republica Cehă 12
Danemarca 9
Germania 24
Estonia 7
Irlanda 9
Grecia 12
Spania 21
Franţa 24
Italia 24
Cipru 6
Letonia 7
Lituania 9
Luxemburg 6
Ungaria 12
Malta 5
Ţările de Jos 12
Austria 12
Polonia 21
Portugalia 12
România 15
Slovenia 7
Slovacia 9
Finlanda 9
Suedia 12
Regatul Unit 24
TITLUL VII DISPOZIŢII TRANZITORII PRIVIND ACTELE ADOPTATE ÎN TEMEIUL TITLURILOR V ŞI VI DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI DE LA LISABONA ART. 9 Actele instituţiilor, ale organelor, ale oficiilor sau ale agenţiilor Uniunii adoptate în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, continuă să producă efecte juridice atât timp cât aceste acte nu vor fi fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul tratatelor. Aceeaşi dispoziţie se aplică şi convenţiilor încheiate între statele membre în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană. ART. 10 (1) Cu titlul de măsură tranzitorie şi în ceea ce priveşte actele Uniunii în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la data intrării în vigoare a tratatului menţionat, atribuţiile instituţiilor sunt următoarele: atribuţiile Comisiei, în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu se aplică, iar atribuţiile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, în versiunea în vigoare înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, rămân neschimbate, inclusiv în cazul în care au fost acceptate în temeiul articolului 35 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană menţionat. (2) Modificarea unui act menţionat la alineatul (1) determină exercitarea, în ceea ce priveşte actul modificat pentru acele state membre cărora li se aplică actul respectiv, a atribuţiilor instituţiilor menţionate la alineatul respectiv, astfel cum sunt prevăzute în tratate. (3) În orice caz, măsura tranzitorie prevăzută la alineatul (1) încetează să producă efecte în termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. (4) Cu cel puţin şase luni înainte de expirarea perioadei de tranziţie prevăzute la alineatul (3), Regatul Unit poate notifica Consiliului faptul că nu acceptă, referitor la actele prevăzute la alineatul (1), atribuţiile instituţiilor menţionate la alineatul (1) în conformitate cu tratatele. În cazul în care Regatul Unit a efectuat notificarea respectivă, de la data expirării perioadei de tranziţie prevăzute la alineatul (3) toate actele menţionate la alineatul (1) încetează să i se mai aplice. Prezentul paragraf nu se aplică actelor modificate care sunt aplicabile Regatului Unit în conformitate cu alineatul (2). Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, stabileşte măsurile tranzitorii necesare şi măsurile necesare care decurg din cele de mai sus. Regatul Unit nu participă la adoptarea respectivei decizii. Majoritatea calificată a Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, o decizie prin care să prevadă că Regatul Unit suportă, după caz, consecinţele financiare directe, care decurg în mod necesar şi inevitabil din încetarea participării sale la acele acte. (5) La orice dată, ulterior, Regatul Unit poate notifica Consiliului intenţia sa de a participa la acele acte care au încetat să i se aplice în conformitate cu alineatul (4) primul paragraf. În acest caz, se aplică după caz dispoziţiile pertinente din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene sau din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Atribuţiile instituţiilor cu privire la aceste acte sunt cele prevăzute în tratate. Atunci când acţionează în conformitate cu protocoalele respective, instituţiile Uniunii şi Regatul Unit încearcă să restabilească participarea cât mai largă a Regatului Unit la acquis-ul Uniunii referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fără ca aceasta să afecteze funcţionarea practică a diverselor părţi ale acestora, respectând, totodată, coerenţa lor. --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
