Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STRATEGIE NAŢIONALĂ din 27 mai 2021  pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 STRATEGIE NAŢIONALĂ din 27 mai 2021 pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale "SINERGIE" 2021-2030

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021
──────────
    Aprobată prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 592 din 27 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021.
──────────
    Strategie inovativă şi integrată - Intervenţie multidisciplinară - Nonstereotipuri - Egalitate de şanse între femei şi bărbaţi - Responsabilitate. Ghiduri şi instrumente de lucru - Informare şi instruire - Educaţie la toate nivelurile
    CAP. I
    Consideraţii introductive
    SECŢIUNEA 1
    Delimitări conceptuale. Atitudini, mituri, prejudecăţi şi stereotipuri
    1. Violenţa sexuală este omniprezentă; este un fenomen structural şi global care nu are bariere naţionale.
    Această formă de violenţă apare în fiecare cultură, la toate nivelurile societăţii şi în fiecare stat al lumii. Datele relevante cuprinse în studiile internaţionale indică faptul că cel puţin o femeie din cinci a suferit o tentativă sau un viol, comise de către un partener intim în timpul vieţii.
    În plus, până la o treime dintre femei, atunci când povestesc despre prima lor experienţă sexuală, afirmă că au fost forţate. Deşi marea majoritate a victimelor sunt femei, bărbaţii şi copii de ambele sexe se confruntă, de asemenea, cu situaţii de violenţă sexuală. Prin urmare, fără echivoc violenţa sexuală poate fi privită ca o problemă globală, nu numai în sens geografic, ci şi în ceea ce priveşte vârsta şi sexul categoriilor afectate de acest tip de violenţă.
    Violenţa sexuală are loc într-o varietate de circumstanţe şi locuri cum ar fi: locuinţă, locul de muncă, şcoală şi comunitate. În multe cazuri, acest tip de violenţă începe încă de la vârste fragede, din copilărie sau din adolescenţă. O rată ridicată de iniţiere sexuală forţată a fost raportată în cadrul studiilor realizate la nivelul populaţiei, realizate în zone foarte diverse ale globului precum: Camerun, Caraibe, Peru, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Tanzania. Conform acestor studii, între 9% şi 37% dintre adolescente şi între 7% şi 30% dintre adolescenţi au raportat constrângeri sexuale din partea membrilor familiei, ale profesorilor, prietenilor sau străinilor.
    Violenţa sexuală are un impact negativ semnificativ asupra sănătăţii persoanelor fizice şi a populaţiei. Potenţiale consecinţe asupra sănătăţii reproducerii şi sexuale sunt numeroase: infecţii cu transmitere sexuală, denumite în continuare ITS, virusul imunodeficienţei umane/sindromul imunodeficienţei dobândite, denumit în continuare HIV/SIDA, precum şi risc crescut pentru adoptarea unor comportamente sexuale riscante, de exemplu, implicare sexuală timpurie şi crescută şi expunerea la parteneri mai mari şi mai mulţi, sarcini nedorite.
    De asemenea, consecinţele violenţei sexuale asupra sănătăţii mintale pot fi la fel de grave şi de lungă durată. Victimele abuzurilor sexuale sunt mai predispuse la depresie, consum de substanţe interzise, alcool, tulburare de stres posttraumatic, denumită în continuare PTSD, şi sinucidere decât persoanele care nu au fost abuzate. Abuzul sexual la nivel mondial este o cauză majoră a PTSD, reprezentând aproximativ 33% din cazuri la femei şi 21% din cazuri la bărbaţi.
    Violenţa sexuală constituie un eveniment extrem de traumatizant, indiferent că este vorba de un incident unic sau de incidente repetate pe o perioadă mai lungă de timp. Consecinţele violenţei sexuale nu se limitează doar la impactul imediat, ci afectează viaţa şi demnitatea persoanei pe termen lung. Urmările violenţei sexuale pot varia în funcţie de vârstă, personalitate, natura incidentului şi a relaţiei în care se află victima cu agresorul, astfel că persoanele care au trecut prin experienţe de violenţă sexuală se confruntă cu consecinţe extrem de grave care le afectează pe termen lung funcţionarea fizică, emoţională, comportamentală, cognitivă, socială şi profesională.
    Violenţa sexuală poate adopta forme diferite, fără a se limita doar la actele de contact sexual neconsimţite, putând include o gamă largă de comportamente sexuale, inclusiv încercări de a obţine un act sexual, hărţuire sexuală, umilire, şantaj, constrângere, exploatare sexuală şi mutilare genitală feminină.

    2. Noţiuni de terminologie
    La nivel global, violenţa sexuală este definită ca fiind „orice act sexual, încercarea de a obţine un act sexual, comentarii sau avansuri sexuale nedorite sau acte desfăşurate pentru exploatarea sexuală, folosind constrângeri, ameninţări de vătămare sau forţă fizică, de către orice persoană, indiferent de relaţia cu victima, în orice cadru, inclusiv, dar fără a se limita la casă şi la serviciu“, conform Glosarului de termeni extraşi din secţiunea privind bazele programării şi din secţiunea privind monitorizarea şi evaluarea PNUD, 2012, 60 UN Women, http://publichealth.ro/wp-content/uploads/2015/09/implement_training-anual_RO_web.pdf.
    Conform acestei definiţii, o gamă foarte largă de comportamente, de la viol până la constrângerea sexuală acceptată cu fals acord, poate fi clasată ca un act de violenţă sexuală. O caracteristică importantă a acestui fenomen, în zilele noastre, vizează prezenţa violenţei sexuale, atât off-line, cât şi on-line - cybercrimes, iar, de cele mai multe ori, aceste forme se întrepătrund.
    Acordul fals în violenţa sexuală poate fi obţinut în mai multe moduri, de exemplu: prin ameninţări cu violenţa fizică, ameninţări la locul de muncă, presiune psihologică sau şantaj. Acordul obţinut în astfel de circumstanţe nu se identifică cu consimţământul liber exprimat. Acelaşi lucru este valabil şi în cazurile în care sunt implicate persoane care se află în incapacitate de a-şi da consimţământul, adică persoane aflate sub influenţa alcoolului, a substanţelor halucinogene sau persoane cu dizabilităţi mentale, astfel de acte fiind de asemenea neconsensuale.

    3. Tipuri de violenţă sexuală
    Violenţa sexuală poate îmbrăca nenumărate forme şi poate avea loc în circumstanţe foarte diferite.
    O persoană poate fi supusă violenţei sexuale de către una sau mai multe persoane; incidentul poate fi planificat sau poate fi un atac surpriză. Deşi violenţa sexuală apare cel mai frecvent în locuinţa victimei sau în casa făptuitorului, ea are loc şi în multe alte locuri, cum ar fi: locul de muncă, la şcoală, în cluburi sportive, în închisori, maşini, străzi sau spaţii deschise, de exemplu: parcuri, terenuri agricole.
    Autorul unei violenţe sexuale poate fi un partener intim, un prieten, un membru de familie sau un fost partener sau un necunoscut, astfel că nu există un stereotip privind profilul agresorului sexual.
    De altfel, aceştia provin din toate mediile, înstărite sau nu, cu studii superioare sau fără educaţie, religioşi şi nonreligioşi, pot fi persoane aflate în funcţii de autoritate care sunt respectate şi de încredere, de exemplu: medic, profesor, ghid turistic, preot, ofiţer de poliţie şi astfel de multe ori aceşti agresori sunt mai puţin susceptibili de comiterea unor forme de violenţă sexuală.
    Violenţa sexuală este frecvent întâlnită în situaţii de război şi conflicte armate. Mai exact, violul şi tortura sexuală sunt frecvent utilizate ca arme pentru demoralizarea inamicului; femeile sunt
    uneori forţate să se „căsătorească temporar“ cu soldaţii inamici. Femeile încarcerate pot fi supuse violenţei sexuale de către gardienii închisorii şi poliţişti.
    Formele de violenţă sexuală includ, dar nu se limitează la:
    a) viol;
    b) pornografia din răzbunare - revenge porn;
    c) sclavie sexuală;
    d) hărţuire sexuală, inclusiv cereri de favoruri sexuale în schimbul promovării la locul de muncă sau promovarea în unităţile şcolare superioare;
    e) trafic de persoane în scopul prostituţiei forţate;
    f) expunere forţată la pornografie;
    g) sarcina forţată;
    h) sterilizare forţată;
    i) avort forţat;
    j) căsătoria forţată;
    k) mutilarea genitală a femeilor;
    l) testarea forţată a virginităţii.

    Concepte-cheie în înţelegerea şi definirea violenţei sexuale:
    a) sex - caracteristici biologice şi fiziologice ale bărbaţilor şi femeilor; sunt congenitale, iar diferenţele dintre sexe sunt limitate la funcţiile fiziologice de reproducere;
    b) gen - caracteristici sociale construite pe baza a diferiţi factori cum ar fi: vârsta, religia, originea etnică şi socială. Ele diferă de la o cultură la alta şi definesc statutul, rolul, responsabilitatea socială, relaţiile de putere dintre membrii oricărei societăţi sau culturi;
    c) violenţa - ca mijloc de control şi opresiune de natură emoţională, psihologică, fizică, sexuală, socială. În timp ce agresivitatea este o tendinţă înnăscută, violenţa se învaţă;
    d) abuz - uzul inadecvat de putere prin care autorul deţine controlul sau anumite avantaje asupra abuzatului;
    e) coerciţie - forţare sau tentativa de forţare împotriva consimţământului persoanei, uzându-se de ameninţare, insistenţă, manipulare, norme culturale sau putere economică;
    f) agresor - persoană, grup, instituţie care exercită agresiunea. Este un mit că violenţa sexuală şi de gen este săvârşită de către persoane străine. Cele mai multe fapte de acest tip sunt înfăptuite de persoane cunoscute, iar multe incidente violente sunt premeditate şi planificate în avans;
    g) cultura violului - rape culture - un complex de credinţe care încurajează agresiunea sexuală masculină şi încurajează violenţa împotriva femeilor. Această noţiune descrie o societate în care violenţa este considerată sexy şi sexualitatea violentă. Manifestările în cadrul unei culturi a violului includ cazuri de violenţă sexuală care variază de la remarci sexuale, atingeri sexuale până la viol, precum şi faptul că asemenea violenţe împotriva femeilor sunt trecute cu vederea şi prezentate ca normale, https://eige.europa.eu/ro/taxonomy/term/1341.


    SECŢIUNEA a 2-a
    Contextul actual
    În fiecare zi în Europa femeile sunt abuzate psihologic şi fizic în „siguranţa“ propriilor lor case, sunt urmărite, hărţuite, violate, mutilate, forţate de familie să intre în căsătorii nedorite sau sterilizate împotriva voinţei lor.
    Violenţa sexuală este o realitate pentru milioane de oameni din întreaga lume, în special pentru fete şi femei. Cercetările indică faptul că marea majoritate a victimelor violenţei sexuale sunt fete şi femei, majoritatea autorilor fiind bărbaţi şi că majoritatea victimelor îşi cunosc atacatorul. Violenţa sexuală împotriva bărbaţilor şi a băieţilor este, de asemenea, răspândită.
    Deşi, în general, se recunoaşte că violenţa sexuală împotriva femeilor este omniprezentă în toate ţările şi pe toate nivelurile societăţii, statisticile fiabile cu privire la prevalenţa violenţei sexuale în întreaga lume sunt foarte limitate.
    În toate statele lumii există un nivel semnificativ de subraportare a violenţei sexuale.
    Prin urmare, este puţin probabil ca statisticile publicate să ofere o imagine exactă a adevăratei dimensiuni a acestei probleme. Acest lucru creează, de asemenea, dificultăţi atunci când se încearcă compararea studiilor. Motivele pentru care nu se raportează sunt complexe şi multiple, dar, de obicei, includ teama de stigmatizare, ruşinea, precum şi lipsa de încredere în anchetatori, poliţie şi lucrătorii din domeniul sănătăţii. Bărbaţii sunt chiar mai rezervaţi în a raporta incidentele în comparaţie cu femeile şi, din acest motiv, informaţiile despre gradul de violenţă sexuală împotriva bărbaţilor sunt deosebit de limitate.

    Factori de risc
    Există mulţi factori care generează riscul ca cineva să fie constrâns în situaţii de violenţă sexuală.
    Unii dintre aceşti factori sunt legaţi de atitudinile, credinţele şi comportamentele indivizilor implicaţi, în timp ce alţi factori sunt înrădăcinaţi profund în condiţionarea socială şi mediul familial şi comunitar. Aceşti factori nu numai că influenţează probabilitatea agresiunii sexuale/violului, ci şi reacţia la acesta.
    Deşi orice persoană poate fi victimizată sexual, există unele persoane sau grupuri de indivizi care pot fi mai vulnerabili ca victime ale violenţei interpersonale şi, în special, ale violenţei sexuale.
    Acestea includ:
    a) femei, în special cele aflate în relaţii abuzive, cele dependente economic şi social de partener;
    b) copii, fete şi băieţi, precum şi tineri, inclusiv cei aflaţi în centre de plasament;
    c) bărbaţi şi femei cu dizabilităţi fizice şi psihice, din familie sau din centrele rezidenţiale;
    d) persoane aflate în închisoare sau în detenţie;
    e) persoane cu dependenţă de droguri sau alcool;
    f) persoane cu istoric de viol sau abuz sexual care au avut calitatea de victimă a unui viol sau a unei alte forme de agresiune sexuală;
    g) persoane implicate în prostituţie sau în producerea şi difuzarea de materiale pornografice, persoanele traficate în scopul exploatării sexuale;
    h) persoane fără adăpost.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Definiţii şi date statistice
    a) Definiţii
    Conform Platformei de acţiune de la Beijing adoptate la a patra Conferinţă mondială asupra problemelor femeilor din 1995, termenul violenţă împotriva femeilor înseamnă orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă acestea apar în viaţa publică sau privată.
    Totodată, Convenţia de la Istanbul defineşte în mod concret, la art. 3. lit. a), violenţa împotriva femeilor ca fiind o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi va însemna toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă în sau care sunt probabile a rezulta în vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acţiuni, coerciţia sau deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa privată.
    Universalitatea manifestărilor violente, prevalenţele ridicate, precum şi consecinţele acestora pe termen scurt şi lung atrag atenţia asupra nevoii de intervenţie şi prevenire.
    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte violenţa astfel: folosirea intenţionată a forţei sau puterii, reală sau sub formă de ameninţări, împotriva propriei persoane, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui grup sau comunităţi, care rezultă sau are o probabilitate ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau deprivare. Această definiţie atrage atenţia asupra asocierii dintre intenţia comiterii comportamentului violent şi comportamentul în sine, indiferent de consecinţele acestuia. Astfel, putem spune că actele violente depăşesc sfera violenţei fizice, incluzând atât ameninţările şi intimidarea, cât şi neglijarea şi abuzul psihologic.
    Lupta împotriva violenţei ar trebui plasată, în mod indiscutabil, în contextul protecţiei drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum sunt acestea recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi în explicaţiile însoţitoare, având în vedere statutul prevalent al acesteia care recunoaşte, între altele, dreptul la demnitate, egalitate şi solidaritate.
    Astfel că violenţa sexuală constituie o încălcare gravă a dreptului omului în conformitate cu standardele globale pentru drepturile omului, precum cele stabilite în Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice, denumită în continuare Convenţia de la Istanbul, Convenţia ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, denumită în continuare CEDAW, Platforma pentru acţiune de la Beijing, denumită în continuare BPA, Declaraţia ONU privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, denumită în continuare DEVAW, Rezoluţia 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

    b) Date statistice
    Violenţa sexuală este forma de violenţă cea mai puţin recunoscută şi raportată, având în vedere că între 75% şi 90% dintre cazuri nu ajung în atenţia autorităţilor.
    Violenţa sexuală rămâne ascunsă din cauza normelor sociale care fac ca ruşinea şi vina să planeze asupra victimei, şi nu asupra agresorului.
    Într-un studiu relevant al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene - FRA 2013, Violenţa împotriva femeilor: în fiecare zi şi în orice loc, sunt prezentate rezultatele celei mai cuprinzătoare anchete din Europa cu privire la violenţa împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public şi on-line, conform https://fra.europa.eu/en/publication/2014/violence-against-women-eu-wide-survey-main-results-report.
    Astfel, Raportul FRA din 2014 a fost primul care a acoperit toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene şi evidenţiază o încălcare gravă a dreptului omului la libertatea împotriva violenţei, astfel: 1 din 3 femei a suferit violenţă sexuală, violenţă fizică sau ambele; 1 din 3 femei a experimentat un comportament abuziv psihologic din partea unui partener intim; 3,7 milioane de femei din Uniunea Europeană au suferit violenţă sexuală în decurs de 12 luni; 1 din 2 femei a suferit o hărţuire sexuală; 1 din 20 femei a fost violată.
    Violenţa sexuală afectează sute de mii de femei în România, respectiv între 6 şi 7% dintre femeile şi fetele din România au fost victime ale unor acte de agresiune sexuală, conform FRA 2013; totodată, uneori şi băieţii sunt victime ale agresiunilor sexuale.
    Conform acestui studiu: 30% dintre femeile din România afirmă că au fost victime ale unor acte de violenţă fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă, după vârsta de 15 ani; 24% dintre femeile din România au suferit acte de violenţă din partea partenerului, în timp ce 14% dintre femeile din România au suferit acte de violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul; 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violenţă fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani; 6% dintre femei au suferit acte de violenţă sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane; 11% dintre femei au fost supuse hărţuirii sexuale.
    Datele statistice relevante la nivelul Uniunii Europene https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52020DC0152 evidenţiază următoarele aspecte: 33% dintre femei au trecut prin situaţii de violenţă fizică sau violenţă sexuală, 22% dintre femei au suferit violenţă din partea unui partener, 55% dintre femei au trecut prin situaţii de hărţuire sexuală.
    Conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), faptele încadrate conform prevederilor art. 218 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la domeniul violenţei domestice, pentru anul 2020, sunt următoarele: 226 de infracţiuni sesizate în care fapta principală este violul, potrivit art. 218 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare; 111 infracţiuni sesizate privind agresiunea sexuală, potrivit prevederilor art. 219 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare; 231 de victime din actul de sesizare pentru care fapta principală a fost violul; 120 de victime din actul de sesizare pentru care fapta principală a fost agresiunea sexuală; 129 de victime minore ale infracţiunilor de viol sesizate; 104 victime minore ale infracţiunilor de agresiune sexuală sesizate; 216 bărbaţi ca autori, reprezentând 94,73% dintre autorii infracţiunilor de viol sesizate.
    Conform datelor centralizate de către IGPR privind infracţiunile sesizate în anul 2018, rezultă că la nivel naţional numărul faptelor penale sesizate în domeniul violenţei domestice a crescut cu 6,1% faţă de 2017, respectiv de la 36.245 fapte la 38.445 fapte.
    De asemenea, analizând datele statistice din ultimii ani de la nivelul IGPR, după natura faptelor penale sesizate rezultă că în anul 2018 actele de sesizare ce au avut ca obiect infracţiuni de agresiune sexuală au crescut cu un procent de 73% faţă de anul 2017.
    De asemenea, s-au înregistrat uşoare descreşteri în anul 2018 faţă de 2017 în ceea ce priveşte actul sexual cu un minor cu 25% şi violul cu 5,5%.
    Din analiza datelor statistice de la nivelul IGPR privind infracţiunile sesizate în anul 2019 rezultă că la nivel naţional numărul faptelor penale sesizate în domeniul violenţei domestice a crescut cu 14,7% faţă de 2018, respectiv de la 38.445 la 44.094 de fapte.
    În acelaşi sens, comparativ cu anul 2018, în anul 2019 s-au înregistrat următoarele tendinţe de creştere: proxenetism cu 80%; viol cu 15,8%; agresiune sexuală cu 27,6%; hărţuirea sexuală cu 100%; act sexual cu un minor cu 2,5%; pornografie infantilă cu 400%.
    În ceea ce priveşte situaţia violenţei împotriva copilului raportată la anul 2017, datele statistice de abuz sexual şi exploatare sexuală împotriva copilului, conform evidenţelor ANDPDCA, sunt: conform distribuţiei pe sexe, abuz sexual feminin 81,89%, abuz sexual masculin 18,11% şi exploatare sexuală feminină 100%; iar conform distribuţiei pe grupe de vârstă au fost înregistrate: abuz sexual la copii cu vârsta < 1 an - 0,13%, între 1-2 ani - 0,39%, între 3-6 ani - 6,04%, între 7-9 ani - 10,89%, între 10-13 ani - 34,65%, între 14-17 ani - 47,77%, de 18 ani - 0,13% şi exploatare sexuală la copii cu vârsta între 10-13 ani - 14,55% şi între 14-17 ani - 85,45%.
    Datele statistice de abuz sexual şi exploatare sexuală împotriva copilului, raportate la nivelul anului 2018, sunt conform distribuţiei pe sexe: abuz sexual feminin 83,28%, abuz sexual masculin 16,72%, exploatare sexuală feminină 96,15% şi exploatare sexuală masculină 3,85%; iar conform distribuţiei pe grupe de vârstă au fost înregistrate: abuz sexual la copii cu vârsta între 1-2 ani - 0,63%, între 3-6 ani - 6,83%, între 7-9 ani - 12,30%, între 10-13 ani - 30,18%, între 14-17 ani - 49,53%, de 18 ani - 0,53% şi exploatare sexuală la copii cu vârsta între 10-13 ani - 7,69%, între 14-17 ani - 88,46%.
    În ceea ce priveşte datele statistice referitoare la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, raportate la nivelul anului 2017, populaţia feminină, atât cea majoră, cât şi cea minoră, are o pondere crescută în totalul victimelor identificate, ajungând în acest an la 76,4%, după cum traficul în scopul exploatării sexuale are o pondere de aproximativ 68,8% din total.
    Astfel, conform distribuţiei pe sexe, traficul de persoane feminin a fost de 76,40% şi traficul de persoane masculin a fost de 23,60%. Conform distribuţiei pe grupe de vârstă, traficul de persoane minore a fost de 51,3%, din care feminin 38,97% şi masculin 12,39%, iar traficul de persoane majore a fost de 48,7%, din care feminin 37,46% şi masculin 11,18%.
    În ceea ce priveşte datele statistice referitoare la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, raportate la nivelul anului 2018, a existat o scădere semnificativă a numărului victimelor adulte de gen feminin, comparativ cu anul anterior. Dacă în 2018, din totalul de 285 de victime adulte, 181 au fost femei, respectiv 36,42%, în anul 2017 numărul femeilor înregistrate ca victime ale traficului de persoane era de 248.
    Ponderea minorilor în totalul victimelor s-a situat în anul 2018 la 42,7% din total, faţă de 51,4% în anul anterior, cu aproape 10% procente mai puţin; astfel, conform distribuţiei pe sexe, s-a înregistrat trafic feminin de 73,00% şi masculin de 27,00%, iar conform distribuţiei pe grupe de vârstă s-au înregistrat minori în procent de 42,7%, din care feminin 36,62% şi masculin 6,04%, şi adulţi în procent de 57,3%, din care feminin 36,42% şi masculin 20,93%.
    Exploatarea sexuală rămâne cea mai întâlnită formă de exploatare în rândul victimelor identificate în anul 2019, înregistrând o pondere de 69%.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Cadrul legal intern şi internaţional
    [ ] Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1979, a fost ratificată de România în 1982; Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor recomandă, în cadrul General Recommendation 19, pentru Convenţia CEDAW, potrivit art. 24 b: statele părţi ar trebui să se asigure că legile împotriva violenţei domestice şi sexuale oferă o protecţie adecvată tuturor femeilor şi le respectă integritatea şi demnitatea. Trebuie asigurate servicii de protecţie şi asistenţă adecvate victimelor. De asemenea, se recomandă instruirea specialiştilor cu atribuţii în domeniu.
    [ ] Convenţia de la Istanbul reprezintă documentul programatic cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului, ale cărui puncte-cheie sunt prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor. Aceasta tinde spre toleranţă zero privind această formă de violenţă şi constituie un important pas înainte pentru îmbunătăţirea condiţiei femeii atât în Europa, cât şi în afara ei.
    Aplicarea eficientă a Convenţiei de la Istanbul depinde în mare măsură de voinţa şi capacitatea guvernelor şi a diferitelor autorităţi de a coordona acţiunile diferitelor agenţii şi instituţii implicate în prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
    România este cel de-al 14-lea stat care a ratificat Convenţia de la Istanbul prin Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, şi, în prezent, armonizarea legislaţiei interne cu prevederile Convenţiei de la Istanbul a fost realizată prin adoptarea unui pachet legislativ complex, la nivel de legislaţie primară, secundară şi terţiară.
    Astfel, acţiunile Guvernului României au vizat reglementări legislative, precum şi crearea şi operaţionalizarea unor mecanisme interinstituţionale în măsură să conducă la o promovare cât mai bună a principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, ca valoare fundamentală a democraţiei sociale, şi la o protecţie cât mai bună a victimelor violenţei domestice.
    În prezent, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, alături de instituţiile cu atribuţii în domeniu şi de organizaţiile neguvernamentale, depune diligenţele necesare pentru promovarea şi aplicarea noilor prevederi legale introduse prin Legea nr. 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi Legea nr. 178/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în acord cu prevederile Convenţiei de la Istanbul.
    În acest sens, Legea nr. 202/2002 defineşte în mod concret, la art. 4 lit. l), violenţa de gen ca fiind fapta de violenţă direcţionată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivată de apartenenţa de sex. Violenţa de gen împotriva femeilor este violenţa care afectează femeile în mod disproporţionat. Violenţa de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violenţa domestică, violenţa sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, avortul forţat şi sterilizarea forţată, hărţuirea sexuală, traficul de fiinţe umane şi prostituţia forţată.
    Din perspectiva Legii nr. 174/2018, noile reglementări legislative prezintă interes deosebit în sfera prevenirii şi combaterii violenţei domestice, deoarece este reglementat ca pilon central ordinul de protecţie provizoriu - OPP, instrument în materie administrativă care îi va permite poliţistului să intervină rapid pentru protejarea victimei şi pentru înlăturarea de îndată a agresorului din domiciliu în acord cu prevederile art. 52 din Convenţia de la Istanbul.
    Victimele violenţei domestice trebuie să cunoască faptul că această măsură se va aplica în situaţiile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lor, fiind o măsură diferită faţă de ordinul de protecţie - OP care este cunoscut şi reglementat prin lege din anul 2012.
    Cu alte cuvinte, OPP reprezintă un instrument complementar OP, acesta fiind emis de către poliţist, de îndată, executoriu, fără termen şi fără somaţie, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea OP.
    Prin lege se prevede că, sub nicio formă şi în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiţia sau aşa-numita „onoare“ nu poate fi considerată drept justificare pentru orice tip de acte de violenţă împotriva femeilor şi bărbaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 şi art. 121 alin. (5) din Convenţia de la Istanbul.
    Totodată, a fost extinsă sfera serviciilor sociale destinate victimelor şi agresorilor violenţei domestice prin reglementarea de servicii precum linii telefonice de urgenţă, servicii integrate de urgenţă destinate victimelor violenţei sexuale şi locuinţe protejate care să poată asigura victimelor violenţei domestice tranziţia către o viaţă independentă.
    [ ] Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002. România a semnat, la data de 14 decembrie 2000, la Palermo, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi cele două protocoale adiţionale, adoptate la New York la data de 15 noiembrie 2000, respectiv Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migraţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare;
    [ ] Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006;
    [ ] Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare;
    [ ] Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000;
    [ ] Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001;
    [ ] Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007, ratificată prin Legea nr. 252/2010;
    [ ] Codul penal reglementează următoarele infracţiuni: vătămarea corporală (art. 194), întreruperea cursului sarcinii (art. 201), violul (art. 218), agresiunea sexuală (art. 219), actul sexual cu un minor (art. 220), coruperea sexuală a minorilor (art. 221), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222), hărţuirea sexuală (art. 223), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), proxenetismul (art. 213), pornografia infantilă (art. 374).
    La nivel internaţional şi european, preocuparea pentru apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale s-a materializat de-a lungul timpului prin elaborarea unor numeroase instrumente juridice internaţionale, esenţiale pentru promovarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, iar violenţa domestică şi de gen sunt circumscrise în această arie de reglementare.
    În acelaşi sens există o serie de recomandări internaţionale care plasează violenţa de gen în contextul practicilor şi politicilor din sfera sănătăţii publice şi luptei împotriva tratamentelor discriminatorii, respectiv:
    a) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
    b) Statutul Curţii Infracţionale Internaţionale de la Roma, 1998;
    c) Rezoluţia 1325 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, 2000;
    d) Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007, ratificată de România prin Legea nr. 252/2010;
    e) Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată de România prin Legea nr. 64/2004;
    f) Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R (87)21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării;
    g) Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989;
    h) Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 23 februarie 1994;
    i) Declaraţia şi Platforma de acţiune adoptate la Beijing, în cadrul Conferinţei mondiale asupra femeilor, septembrie 1995;
    j) Recomandarea Consiliului Europei nr. R (2002) privind protecţia femeilor contra violenţei;
    k) Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite nr. 61/143 privind intensificarea eforturilor în vederea eliminării tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor din 19 decembrie 2006;
    l) Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 septembrie 2007;
    m) Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului;
    n) Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii;
    o) Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului;
    p) Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecţie;
    q) Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materie civilă;
    r) Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.

    De asemenea, Agenda ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă oferă un răspuns provocărilor de la nivel global, abordând, într-o manieră cuprinzătoare, problema eradicării sărăciei şi dimensiunile economice, sociale şi de mediu ale dezvoltării durabile. Cele 17 noi obiective de dezvoltare durabilă împreună cu cele 169 de ţinte aferente se referă la domenii-cheie, precum sărăcia, drepturile omului, securitatea alimentară, sănătatea, consumul şi producţia sustenabile, creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, infrastructura, gestionarea durabilă a resurselor naturale, oceanele, schimbările climatice şi egalitatea de gen.
    În ceea ce priveşte egalitatea de gen, obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD) 5 „Achieve gender equality and empower all women and girls“ subliniază importanţa promovării măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei sexuale prin 3 din cele 6 subpuncte ale ODD 5:
    5.2. eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, în sferele publice şi private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale şi a altor tipuri de exploatare;
    5.3. eliminarea tuturor practicilor dăunătoare, precum căsătoriile cu copii, timpurii şi forţate, şi mutilarea genitală a femeilor;
    5.6. asigurarea accesului universal la sănătatea sexuală şi reproductivă şi a drepturilor reproductive, în conformitate cu prevederile Programului de acţiuni al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, ale Platformei de acţiune de la Beijing şi ale documentelor finale ale conferinţelor de revizuire a acestora.

    Pentru punerea în practică a prevederilor europene şi a celor din documentele internaţionale, în sfera dezvoltării durabile, a fost înfiinţat Departamentul pentru dezvoltare durabilă, prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă, cu modificările şi completările ulterioare. Departamentul funcţionează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, fiind finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
    În coordonarea acestui departament a fost revizuită Strategia naţională de dezvoltare durabilă a României în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare durabilă din Agenda ONU 2030, în acest sens fiind adoptată Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.
    În luna martie 2020, la nivelul Uniunii Europene (UE) a fost adoptată Strategia privind egalitatea de gen pentru perioada 2020-2025 - „O Uniune a egalităţii: Strategia egalităţii de gen 2020-2025“.
    În cadrul actualei strategii se prevede că este necesară o atenţie sporită în ceea ce priveşte eliminarea violenţei de gen şi a stereotipurilor, prezente încă în mod pregnant la nivelul UE, şi care reprezintă unele dintre cele mai mari provocări ale societăţilor contemporane, având la bază, în mod istoric, inegalităţile de gen. În acest sens se afirmă faptul că UE va face tot posibilul pentru a preveni şi combate violenţa bazată pe gen, va sprijini şi proteja victimele acestor infracţiuni şi va lua măsuri de sancţionare a agresorilor.
    Astfel, unul dintre obiectivele strategiei UE vizează eradicarea violenţei de gen.
    Din perspectiva acestui obiectiv, documentul statuează că „toate persoanele ar trebui să fie în siguranţă în casele lor, în relaţiile lor parteneriale, la locul de muncă, în spaţiile publice şi online. Femeile şi bărbaţii, fetele şi băieţii, în toată diversitatea lor, ar trebui să fie liberi să îşi exprime ideile şi emoţiile şi să urmărească traseele educaţionale şi profesionale alese, fără constrângerile normelor stereotipice de gen“.
    În acest sens, Comisia intenţionează, în special, să prezinte o iniţiativă în vederea extinderii incriminării unor fapte prin armonizarea unor forme specifice de violenţă bazată pe gen, în conformitate cu art. 83 alin. (1) din TFUE, aşa-numitele Eurocrimes, sau, după caz, va propune măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea unor forme specifice de violenţă bazată pe gen, inclusiv pentru hărţuire sexuală, abuz împotriva femeii şi mutilarea genitală a femeilor (MGF).
    Alte propuneri/recomandări importante vizează:
    - Orientarea pe prevenirea eficientă a violenţei domestice, ca element-cheie, prin: educarea băieţilor şi fetelor de la o vârstă mică despre egalitatea de gen şi susţinerea relaţiilor nonviolente, abordarea multidisciplinară în rândul profesioniştilor şi serviciilor, inclusiv în sistemul de justiţie penală, serviciile de sprijinire a victimelor, programele de probaţiune şi serviciile sociale şi de sănătate. Abordarea violenţei împotriva femeilor şi a ideologiilor care subminează drepturile femeilor prin acţiuni care ar putea contribui la prevenirea radicalizării care generează extremism şi terorism violent.
    – Comisia va lansa o reţea a UE privind prevenirea violenţei bazate pe gen şi a violenţei în familie, reunind statele membre şi părţile interesate pentru schimbul de bune practici, şi va oferi finanţare pentru formarea, consolidarea capacităţii şi servicii de sprijin. Prevenirea violenţei se va concentra pe bărbaţi şi băieţi.

    Cadrul legislativ relevant:
    - Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările ulterioare;
    – Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011;
    – Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările ulterioare;
    – Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare;
    – Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţa Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 365/2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018-2021 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018-2021;
    – Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030;
    – Hotărârea Guvernului nr. 262/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
    – Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state;
    – Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
    – Hotărârea Guvernului nr. 177/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, cu modificările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 460/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 861/2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 şi a Planului naţional de acţiune 2018-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022;
    – Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
    – Hotărârea Guvernului nr. 889/2016 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru sănătatea mintală a copilului şi adolescentului 2016-2020;
    – Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 28/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice;
    – Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 2.524/2018 privind aprobarea Metodologiei privind modalitatea de participare la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de către serviciile de specialitate publice sau private;
    – Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 146/2.578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti;
    – Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 2.525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică;
    – Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.875/2016*) privind aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi;
     *) Nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    – Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale;
    – Strategia privind reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.409/2007**);
    **) Nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    – Protocolul de colaborare privind prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne - IGPR;
    – Planul naţional comun de acţiune (PNCA) pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Afacerilor Interne;
    – Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.141/2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Desegregare şi Incluziune Educaţională, cu modificările ulterioare;
    – Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.343/2020 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), ale art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind violenţa psihologică - bullying.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Principii şi valori fundamentale
    Fiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie şi în planul de acţiune se circumscrie următoarelor principii:
    a) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - toate activităţile desfăşurate de instituţiile statului, organizaţiile neguvernamentale şi alte structuri ale societăţii civile pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale se desfăşoară cu respectarea prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la care România este parte;
    b) principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului - interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi organismele implicate în realizarea obiectivelor prezentei strategii;
    c) principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi - impune actorilor care gestionează cazurile de violenţă sexuală adoptarea unui comportament corect, imparţial şi nediscriminatoriu, fără deosebire de rasă, sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică, avere sau origine socială, faţă de toţi cetăţenii;
    d) principiul intervenţiei imediate şi al celerităţii în instrumentarea cazurilor de violenţă sexuală;
    e) principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă sexuală, atât în ceea ce priveşte primul act de violenţă sexuală, cât şi, în special, recidiva (caracterul repetabil);
    f) principiul securizării şi protecţiei victimei - garantează intervenţia, în limita cadrului legal, prin acţiuni care să asigure inclusiv protecţia fizică a victimei şi centrarea pe nevoile sale şi implicarea activă a acesteia în toate deciziile ce o privesc;
    g) principiul responsabilizării agresorului pentru propria reabilitare şi reinserţie socială în vederea promovării unor relaţii sociale pozitive bazate pe comportament nonviolent şi acceptarea diversităţii;
    h) principiul subsidiarităţii, potrivit căruia în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale trebuie să intervină colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, doar în mod complementar, statul;
    i) principiul proximităţii, potrivit căruia serviciile sunt organizate cât mai aproape de victimă/agresor, pentru facilitarea accesului şi menţinerea beneficiarului cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă;
    j) principiul prevenirii revictimizării, prin limitarea interviurilor repetate solicitate de către autorităţile competente, care pot genera pentru victimă retrăirea traumei şi dezechilibru emoţional;
    k) principiul finanţării adecvate şi utilizării responsabile a resurselor financiare alocate pentru implementarea măsurilor identificate pentru atingerea obiectivelor de reducere a violenţei sexuale;
    l) principiul abordării integrate - presupune coordonarea şi cooperarea între toate instituţiile implicate; practicile şi procedurile în domeniul prevenirii, monitorizării şi combaterii violenţei sexuale, precum şi cele de implementare a măsurilor de asistenţă socială vor avea la bază o viziune şi o concepţie unitară, cu accent pe parteneriat şi colaborarea în reţea;
    m) principiul parteneriatului public-privat, care recunoaşte importanţa implicării societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei sexuale şi încurajarea autorităţilor publice locale în cooptarea serviciilor de asistenţă şi sprijin acordate de organizaţii neguvernamentale;
    n) principiul responsabilităţii - presupune obligaţia instituţiilor responsabile cu îndeplinirea activităţilor subsumate realizării obiectivelor prevăzute de strategie, precum şi a instituţiilor partenere de a îndeplini în cea mai bună manieră posibilă sarcinile stabilite;
    o) principiul confidenţialităţii - activităţile proprii vor fi date publicităţii numai în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât să nu pericliteze bunul mers şi finalitatea acestora şi nici drepturile şi libertăţile persoanelor implicate.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Mesaje-cheie
    1. Violenţa sexuală este recunoscută ca fiind, în principal, o gravă încălcare a drepturilor fundamentale femeii care poate îmbrăca o varietate de forme. De asemenea, băieţii şi bărbaţii pot fi victime ale acestei forme de violenţă.
    2. Consimţământul este cel care face diferenţa între contactul sexual voluntar şi abuzul sexual în sensul legii. Consimţământul trebuie să fie exprimat liber, neechivoc, verbal sau prin comportamente care nu lasă loc interpretărilor. Consimţământul nu poate fi exprimat de către o persoană incapabilă; de asemenea, acesta poate fi influenţat sau viciat atunci când persoana se află într-o relaţie de încredere, putere, autoritate sau de dependenţă faţă de persoana care exercită abuzul.
    3. Violenţa sexuală nu este un fenomen rar întâlnit.
    4. Femeile şi fetele sunt principalele ţinte ale abuzului sexual, totodată, mulţi bărbaţi şi băieţi fiind şi ei afectaţi de violenţă sexuală şi victimizaţi, în special înainte de adolescenţă.
    5. Violenţa sexuală este comisă de cele mai multe ori de către persoane cunoscute victimei, atât în cazul copiilor (în majoritatea cazurilor, făptuitorii sunt atât membri ai familiei/rude/ afini, cât şi alţi minori), precum şi în cazul adulţilor (făptuitorii sunt în primul rând cunoscuţi sau actuali sau foşti soţi/parteneri).
    6. Violul marital este un fenomen trecut sub tăcere, greu de acceptat de către victime din cauza relaţiei emoţional-afective cu agresorul.
    7. Abuzul sexual suferit în copilărie este dezvăluit foarte rar familiei şi prietenilor în timpul copilăriei (în doar o treime din cazuri) şi foarte puţine cazuri sunt raportate autorităţilor.
    8. Nu există un profil tipic al unui autor al agresiunii sexuale. Infracţiunea sexuală este o problemă complexă ale cărei cauze sunt multifactoriale. Oamenii care comit astfel de fapte fac acest lucru din diverse motive.
    9. Chiar dacă unele caracteristici personale sau legate de mediu ar putea face o persoană mai vulnerabilă la agresiuni sexuale, victimele nu sunt responsabile de a fi vizate şi nu trebuie să fie învinovăţite. Responsabilitatea pentru agresiune sexuală revine întotdeauna făptuitorului.
    10. Violenţa sexuală este o problemă sistemică, o consecinţă a inegalităţilor istorice dintre bărbaţi şi femei şi un fenomen social. De asemenea, agresiunea sexuală determină costuri economice şi sociale majore, fiind un fenomen care priveşte populaţia în ansamblu.
    11. Materialele pornografice sunt uşor accesibile online şi promovează în mare parte atitudini şi comportamente misogine şi agresive, care nu sunt neutralizate şi combătute prin accesul tinerilor la informaţii în şcoli.
    12. Violenţa sexuală are numeroase consecinţe care pot dura o viaţă întreagă şi pot influenţa generaţii, cu efecte adverse grave asupra sănătăţii, educaţiei, ocupării forţei de muncă, criminalităţii şi bunăstării economice a persoanelor, familiilor, comunităţilor şi societăţilor.
    13. Femeile şi fetele victime ale violenţei sexuale nu trebuie să fie sub nicio formă învinovăţite şi supuse stigmatizării şi/sau revictimizării. Educarea, din primii ani de viaţă ai băieţilor şi pe parcursul vieţii bărbaţilor, trebuie să fie orientată pe cultivarea noţiunilor de respect reciproc, parteneriat şi egalitate de şanse între femei şi bărbaţi.
    14. Schimbarea societală se poate realiza treptat, prin educaţie şi prin dezvoltarea unor programe de reabilitare, consiliere psihologică, grupuri de terapie pentru potenţiali agresori sexuali etc., ca alternativă viabilă faţă de accentuarea măsurilor punitive şi privative de libertate.
    CAP. II
    Priorităţi, politici şi cadrul juridic existent
    SECŢIUNEA 1
    Politici publice existente
    Promovarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi de gen reprezintă o preocupare actuală şi continuă a Guvernului României care se reflectă în măsurile efective prevăzute în prezent în strategiile aflate în vigoare.
    Astfel, la nivel guvernamental este asumat faptul că nu sunt suficiente doar legiferarea şi armonizarea cu prevederile Convenţiei de la Istanbul şi că nu pot fi înregistrate rezultate reale, în absenţa unor proceduri specifice şi coerente de intervenţie pentru diferite categorii de specialişti, care trebuie să fie dublate, în mod necesar, de formare profesională continuă adecvată şi articulată potrivit noilor prevederi legale şi de o susţinere financiară adecvată pentru implementarea tuturor măsurilor.
    • Hotărârea Guvernului nr. 365/2018
    Strategia naţională privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice este un document de politică publică care reglementează pentru perioada 2018-2021, în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, următoarele arii de intervenţie: educaţia, piaţa muncii, sănătate, participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la procesul de decizie, abordarea integratoare de gen. În ceea ce priveşte domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice stabileşte direcţiile majore de acţiune în sprijinul îmbunătăţirii situaţiei victimelor, precum şi măsuri destinate să reducă sau să contribuie la diminuarea actelor de violenţă domestică, să atenueze sentimentul de insecuritate al victimei, precum şi să reducă riscul recidivei şi facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracţiuni de violenţă domestică.
    • Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2014 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2016 vizează promovarea investiţiei în dezvoltarea şi bunăstarea copiilor, pe baza unei abordări holistice şi integrate adoptate de toate instituţiile şi autorităţile publice, urmărind să asigure astfel respectarea drepturilor copiilor, acoperirea nevoilor lor şi accesul universal la serviciile destinate lor. Această strategie cuprinde o serie de obiective, printre care acela de a asigura accesul tuturor copiilor la servicii de calitate, de a angaja fonduri şi a furniza un pachet minim de servicii şi beneficii pentru toţi copiii, în special pentru cei aflaţi în situaţii vulnerabile, de a preveni şi combate toate formele de violenţă şi de a creşte participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor.
    • Hotărârea Guvernului nr. 779/2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică 2015-2020 urmăreşte eficientizarea sistemului de ordine publică şi siguranţă printr-o abordare proactivă, orientată către nevoile de securitate în serviciul cetăţeanului, precum şi prin asigurarea unui mediu caracterizat prin ordine, libertate şi justiţie. Acest document programatic este centrat pe perfecţionarea şi aplicarea riguroasă a cadrului normativ, menţinerea unui grad ridicat de profesionalizare a personalului şi consolidarea instituţională a structurilor cu atribuţii în domeniul specific, în scopul reducerii costurilor şi creşterii gradului de performanţă în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, precum şi pe creşterea gradului de implicare a societăţii civile în prevenirea şi combaterea fenomenului criminalităţii. În acest scop, Strategia naţională propune soluţii menite să eficientizeze măsurile pentru protejarea economiei naţionale împotriva infiltrărilor de natură infracţională, a spaţiului cibernetic, pentru creşterea nivelului de securitate al cetăţenilor, precum şi pentru securizarea frontierelor, inclusiv a celor externe Uniunii Europene.
    • Hotărârea Guvernului nr. 460/2011, cu modificările şi completările ulterioare
    • Hotărârea Guvernului nr. 861/2018
    • Hotărârea Guvernului nr. 317/2016 privind aprobarea Strategiei educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020 propune o abordare coerentă a formării profesionale iniţiale şi a formării profesionale continue, care să conducă la dezvoltarea unui sistem de formare profesională accesibil, atractiv, competitiv şi relevant pentru cerinţele pieţei muncii. Strategia abordează în mod integrat educaţia şi formarea profesională iniţială şi continuă.
    • Hotărârea Guvernului nr. 418/2015 privind aprobarea Strategiei naţionale de învăţare pe tot parcursul vieţii 2015-2020, document ce reflectă şi transpune în viziune, respectiv în obiective şi direcţii de acţiune conceptul modern de învăţare neîntreruptă, oricând şi oriunde. Viziunea strategică privind învăţarea pe tot parcursul vieţii în România constă în a oferi tuturor persoanelor, pe întreaga durată a vieţii acestora, oportunitatea de a participa la viaţa economică, socială şi civică şi de a le permite să îşi exploateze potenţialul personal.
    • Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 privind aprobarea Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Definirea problemei
    Violenţa sexuală este o problemă care afectează persoane minore şi adulte, în special de gen feminin, familii, comunităţi şi instituţii. Dată fiind complexitatea ei, acest tip de violenţă este abordată cel mai eficient în momentul în care mai multe sectoare, organizaţii şi discipline conlucrează în identificarea şi conceperea unor strategii care să poată contracara această gravă violare a drepturilor fundamentale ale omului.
    În acest context, toţi actorii implicaţi în dezvoltarea acestei strategii trebuie să agreeze, potrivit conceptului de SINERGIE, un set comun de principii orientative şi să conştientizeze că violenţa sexuală şi de gen este o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului şi în special ale fetelor şi femeilor.
    Problematica complexă din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei sexuale poate fi concentrată pe o serie de direcţii de acţiune necesare, atât pe direcţia îmbunătăţirii şi consolidării cadrului legal aplicabil în domeniu, cât şi pe reglementarea unor măsuri adecvate de sprijin şi protecţie pentru victime, dar şi a măsurilor necesare pentru prevenirea violenţei sexuale şi a recidivei, inclusiv a măsurilor orientate pe intervenţie în cazul agresorilor.
    Dezvoltarea cadrului legal trebuie să fie dublată de formarea şi pregătirea necesară şi adaptată pentru intervenţia diferitelor categorii de specialişti.
    De asemenea, una dintre problemele constante este nivelul scăzut de încredere în capacitatea de intervenţie a organelor de poliţie, de exemplu, nivel scăzut de raportare a faptelor de violenţă domestică şi sexuală, retragerea plângerilor.
    Totodată, victimele violenţei sexuale necesită servicii de sănătate cuprinzătoare, sensibile la gen, pentru a face faţă consecinţelor fizice şi psihice ale experienţei lor şi pentru a le facilita şi ajuta recuperarea după un eveniment traumatic.
    Tipurile de servicii care sunt necesare includ testarea sarcinii, prevenirea sarcinii, serviciile de avort, testarea pentru ITS şi/sau profilaxia, tratamentul leziunilor şi consiliere psihosocială.
    Pe lângă furnizarea de îngrijiri medicale imediate, sectorul sănătăţii poate acţiona ca un punct de referinţă important pentru alte servicii de care victima poate avea nevoie mai târziu, de exemplu, asistenţă socială şi asistenţă juridică.
    Consecinţele violenţei sexuale asupra sănătăţii sunt numeroase şi variate şi includ efecte fizice şi psihologice, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Abuzul sexual poate avea efecte psihologice devastatoare pe termen lung, influenţând şi modificând radical întregul curs de viaţă al unei persoane.
    Persoanele care au suferit agresiuni sexuale pot prezenta o serie de leziuni fizice, genitale şi nongenitale sau, în cazuri extreme, deces. Mortalitatea poate rezulta fie din actul de violenţă în sine, fie din acte de răscumpărare, de exemplu, crimele de „onoare“ sau ca pedeapsă pentru raportarea infracţiunii sau din suicid.
    În plus, victimele violului prezintă un risc crescut de: sarcină nedorită, avort nesigur, ITS, inclusiv HIV/SIDA, disfuncţie sexuală, infertilitate, durere pelviană şi boală inflamatorie pelviană, infecţii ale tractului urinar, sindrom PTSD.
    La fel cum nu există o victimă tipică, nu există o reacţie tipică la experienţa violenţei sexuale; efectele psihologice variază considerabil de la persoană la persoană. În general vorbind, cu toate acestea, ar trebui să fie suspectat abuz sexual la persoanele care prezintă, în special în mod repetat, următoarele probleme de sănătate: sindromul traumatismelor de viol, tulburare de stres posttraumatică, depresie, fobii sociale, în special la victimele violului conjugal sau de întâlnire, anxietate, consum crescut de substanţe sau abuz, comportament suicidar.
    Pe termen lung, victimele se pot plânge de dureri de cap cronice, oboseală, tulburări de somn, coşmaruri, amintiri negative, greaţă recurentă, tulburări de alimentaţie, dureri menstruale, dificultăţi sexuale.
    La adulţii victimele/supravieţuitori ai abuzului sexual suferit în copilărie, simptomele sunt adesea o extensie a celor întâlnite la copii şi pot include: depresie, anxietate, stres posttraumatic, distorsiuni cognitive, stres emoţional exteriorizat, dificultăţi interpersonale, inclusiv probleme sexuale.
    În mod corelativ celor patru categorii de consecinţe intersecţionale, respectiv sănătate, psihosocial, siguranţă/ securitate şi cadrul legal/justiţie, răspunsul la violenţa sexuală trebuie să se concentreze pe acţiuni concrete care să vizeze în principal:
    a) dezvoltarea activităţilor de educaţie timpurie şi de creştere a nivelului de răspuns şi atitudine civică la nivelul comunităţii;
    b) stabilirea unor mecanisme de monitorizare şi raportare a violenţei sexuale;
    c) includerea unor prevederi referitoare la interzicerea şi sancţionarea hărţuirii sexuale în regulamentele interne de funcţionare a instituţiilor publice şi private, inclusiv pentru elaborare unor protocoale pentru gestionarea sesizărilor de hărţuire sexuală la locul de muncă şi în unităţile de învăţământ;
    d) dezvoltarea unui sistem de servicii care să răspundă nevoilor medicale/de sănătate ale victimelor/supravieţuitorilor;
    e) dezvoltarea unui sistem de servicii care să răspundă nevoilor psihosociale ale victimelor/supravieţuitorilor;
    f) dezvoltarea unui sistem de servicii care să răspundă nevoilor de siguranţă/securitate a victimelor/supravieţuitorilor;
    g) stabilirea unui răspuns coordonat la nivelul cadrului juridic/legal;
    h) identificarea rolurilor şi responsabilităţilor altor potenţiali actori;
    i) dezvoltarea unui plan de lucru/asistenţă cu agresorii.

    Totodată, analiza activităţilor preventive derulate în anii anteriori, cu privire la fenomenul traficului de persoane, precum şi tendinţele actuale ale acestei forme de criminalitate impun continuarea politicilor publice de prevenire a traficului de persoane, urmărindu-se în acest sens o eficientizare cât mai crescută a eforturilor antitrafic din România.
    Activitatea de prevenire a traficului de persoane urmăreşte acoperirea unui spectru larg din punctul de vedere al formelor de manifestare a acestui fenomen, care poate cuprinde exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligarea la cerşetorie şi atragerea de noi parteneri, elementul de unitate şi de coerenţă fiind reprezentat de concentrarea mesajului pe riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, acţiunile preventive vizează descurajarea şi reducerea cererii care favorizează traficul de persoane.
    Activităţile de prevenire a traficului de persoane sunt adaptate atât specificului local şi regional al traficului, cât şi al diverselor tipuri de exploatare, ţinând cont în permanenţă de particularităţile grupurilor-ţintă, destinatare ale mesajului antitrafic, cu accent pe categorii vulnerabile, publicul larg, persoane care intră/pot intra în contact cu victime/potenţiale victime ale traficului de persoane etc.
    De asemenea, concepţia strategică abordată în domeniul prevenirii traficului de persoane urmăreşte şi transpunerea într-o măsură cât mai mare în eforturile antitrafic din România a abordării generale de la nivel internaţional şi european, propunându-şi totodată să corespundă şi nevoilor de intervenţie identificate prin intermediul diferitelor documente strategice naţionale.
    CAP. III
    Direcţii strategice de acţiune
    DS1 Informarea şi pregătirea membrilor comunităţilor şi a partenerilor sociali în scopul realizării prevenirii primare prin sprijinirea educaţiei la toate nivelurile, a evenimentelor de informare, a instruirilor/formărilor continue specifice, dezvoltarea iniţiativelor Uniunii Europene, facilitarea informării prin mijloace inovative, inclusiv prin mijloace electronice şi utilizarea resurselor mass-media
    DS2 Pregătirea şi instruirea reprezentanţilor administraţiei publice centrale şi locale, a tuturor profesioniştilor cu atribuţii în domeniu în scopul întăririi capacităţii instituţionale şi a capacităţii de intervenţie pentru realizarea prevenirii secundare şi terţiare şi a măsurilor de sprijin şi protecţie pentru victimele violenţei sexuale. Includerea acestui subiect în strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană şi locală
    DS3 Întărirea colaborării şi consolidarea parteneriatelor interinstituţionale în scopul abordării integrate şi formulării unui răspuns adecvat la problematica violenţei sexuale prin diferite mijloace, inclusiv prin elaborarea şi implementarea în parteneriat a unor acţiuni şi/sau programe/proiecte specifice
    DS4 Promovarea perspectivei de gen la toate nivelurile şi în toate tipurile de intervenţii în abordarea violenţei sexuale ca formă a violenţei de gen, includerea unor măsuri concrete în strategiile judeţene şi locale
    DS5 Cunoaşterea şi cuantificarea reală a fenomenului violenţei sexuale (date statistice relevante şi actualizate, analize, studii, cercetări sociologice, studii psihologice, studii şi lucrări de criminologie/criminalistică), identificarea şi preluarea exemplelor de bună practică din alte state şi dezvoltarea cooperării bilaterale/multilaterale în vederea realizării transferului de know-how
    DS6 Îmbunătăţirea capacităţii de monitorizare/evaluare/ raportare a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030
    CAP. IV
    Obiective specifice
    OS I. Prevenire primară - acţiunile şi mijloacele care vizează împiedicarea apariţiei manifestărilor de violenţă sexuală (în general prin intermediul acţiunilor educative şi de informare a copiilor, fetelor/femeilor, băieţilor/bărbaţilor). Prevenirea primară are ca scop împiedicarea apariţiei cazurilor de violenţă sexuală în cadrul familiei sau în afara acesteia. Se adresează populaţiei generale de regulă, sub formă de măsuri de informare-educare-comunicare, urmărind sensibilizarea copiilor, părinţilor/familiilor, femeilor şi bărbaţilor, profesioniştilor cu atribuţii în domeniu şi publicului larg. În acest sens, la nivelul prevenirii primare, un rol important revine serviciilor publice de asistenţă comunitară, denumite în continuare SAC.
    1. Derularea anuală de activităţi de educaţie parentală organizate de către echipele intersectoriale locale pentru prevenirea şi combaterea violenţei asupra copilului şi a violenţei domestice, denumite în continuare EIL.
    2. Elaborarea şi implementarea unor proceduri de lucru şi ghiduri de bune practici în prevenirea abuzului sexual asupra copiilor în familie şi în comunitate
    3. Îmbunătăţirea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi tehnic şi profesional, abordarea violenţei sexuale şi violenţei domestice
    4. Formarea continuă pentru toate categoriile de profesionişti relevante: cadre didactice, medici, psihologi, poliţişti, judecători, procurori, asistenţi sociali etc., precum şi a reprezentanţilor ONG-urilor care activează în domeniu, pe tema prevenirii şi combaterii violenţei sexuale în toate formele sale, inclusiv a faptelor săvârşite în mediul cibernetic
    5. Elaborarea şi aprobarea unui conţinut educaţional obligatoriu pentru învăţământul de masă la toate nivelurile, adaptat în funcţie de vârstă, pe tema prevenirea şi combaterea abuzurilor sexuale de orice tip şi din orice mediu, inclusiv online. Implementarea acestui conţinut în cadrul unei noi materii sau prin integrarea în materii existente
    Obiective de învăţare minime, adaptate pe vârste: recunoaşterea comportamentelor sexuale neadecvate, de la atingeri nedorite la expunerea la pornografie, cum luăm atitudine şi modalităţi de raportare

    6. Informarea şi instruirea elevilor şi părinţilor în scopul conştientizării necesităţii educării în scopul prevenirii şi combaterii abuzurilor sexuale de orice tip şi din orice mediu: unitate de învăţământ, familie/familie extinsă, comunitate, societate
    7. Informarea şi educarea adulţilor în scopul prevenirii şi combaterii abuzurilor sexuale de orice tip şi din orice mediu: loc de muncă, familie/familie extinsă, comunitate, societate, inclusiv prevenirea recidivelor în cazurile de viol
    8. Înfiinţarea unor cluburi de împuternicire a fetelor şi băieţilor - CIFB - pe lângă unităţile de învăţământ, cu activităţi centrate pe: dezvoltarea personală, cunoaşterea drepturilor, mentorat, modele de viaţă, tehnici de autoapărare
    9. Derularea unor campanii locale şi naţionale de prevenire a traficului de persoane şi a turismului sexual, cu implicarea autorităţilor locale, societăţii civile şi, inclusiv, a reprezentanţilor poliţiei
    10. Derularea de acţiuni anuale de informare şi conştientizare pe tema prevenirii şi combaterii violenţei sexuale adresate jurnaliştilor, bloggerilor şi vloggerilor a căror activitate are impact asupra copiilor/adolescenţilor
    11. Campanii de informare a persoanelor migrante/refugiate privind legislaţia din România - dreptul la siguranţă şi integritate corporală, servicii de suport şi modalităţi de raportare în caz de abuz

    OS II. Prevenire secundară - măsuri menite să diminueze evoluţia negativă/creşterea cazurilor de violenţă sexuală şi să prevină recidiva. Prevenirea secundară are ca scop identificarea timpurie a factorilor de risc pentru violenţa sexuală, în general acţiuni de consiliere a copiilor, fetelor/femeilor şi agresorilor şi prevenirea dezvoltării ulterioare a situaţiilor de acest gen. Acest tip de prevenire are ca ţintă grupele vulnerabile, cu risc crescut, de exemplu, copiii cu dizabilităţi şi părinţii acestora, copiii din serviciile sociale rezidenţiale şi din internatele şcolare, copiii străzii, copii din familii aflate în risc de sărăcie, mame minore, copii cetăţeni străini neacompaniaţi pe teritoriul României etc. Prevenirea secundară este benefică pentru aceste grupuri, prin impactul imediat şi prin consecinţele pe termen lung - reducerea posibilităţii de apariţie a tulburărilor de comportament, reducerea riscurilor de maltratare şi delincvenţă. În prevenirea secundară activităţile sunt menite să prevină dezmembrarea şi disfuncţiile în rândul familiilor vulnerabile. În acest sens, la nivelul prevenirii secundare, un rol important revine serviciilor publice de asistenţă comunitară.
    1. Derularea unor campanii locale şi naţionale privind serviciile de sprijin pentru combaterea violenţei sexuale, adresate grupurilor vulnerabile, cu posibilitatea de accesare a serviciilor
    2. Analiza cadrului legislativ actual din perspectiva necesităţii asigurării siguranţei în mediul online şi a unui răspuns ferm pentru combaterea pornografiei, pornografiei din răzbunare, hărţuirii/şantajului privind difuzarea unor materiale cu conţinut sexual
    3. Formarea profesională continuă a specialiştilor din unităţile sanitare şi din cadrul serviciilor de medicină legală
    4. Analiza privind necesitatea înfiinţării unor servicii/ compartimente de tip cyber patrol la nivelul poliţiei naţionale
    5. Derularea unor activităţi de informare a copiilor, tinerilor şi părinţilor privind gestionarea pericolelor în legătură cu accesarea platformelor de socializare online
    6. Întărirea gradului de aplicare şi respectare a politicilor interne la nivelul angajatorilor cuprinzând măsuri de prevenire, combatere şi sesizare a faptelor de hărţuire sexuală/abuz la locul de muncă
    7. Marcarea Zilei internaţionale împotriva violenţei domestice - 25 noiembrie
    8. Marcarea celor 16 zile de activism care urmează zilei de 25 noiembrie
    9. Derularea de campanii de conştientizare în rândul poliţiştilor şi personalului din serviciile sociale de la nivelul autorităţilor locale, cu privire la vulnerabilitatea migranţilor
    10. Completarea cadrului legislativ special în sensul reglementării posibilităţii obţinerii de daune morale prin intermediul compensaţiilor financiare acordate de la bugetul de stat şi pentru daunele morale provocate victimelor infracţiunilor de viol/agresiune sexuală/raport sexual cu un minor/trafic de persoane etc.
    11. Analiza privind acţiunile şi măsurile necesare în vederea alinierii la iniţiativele Comisiei Europene privind armonizarea răspunsului la unele forme specifice de violenţă bazată pe gen [în conformitate cu art. 83 alin. (1) din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, aşa-numitele Eurocrimes şi/sau la măsurile suplimentare pentru prevenirea şi combaterea unor forme specifice de violenţă bazată pe gen, inclusiv pentru hărţuire sexuală şi abuz împotriva femeilor]

    OS III. Prevenire terţiară/Măsuri de combatere a violenţei sexuale - măsurile ce au drept scop combaterea violenţei sexuale şi limitarea fenomenului. Prevenirea terţiară are ca scop reducerea posibilităţilor de repetare a situaţiei de violenţă sexuală şi a consecinţelor acesteia, care de regulă sunt pe termen lung. Programele constau în tratamentul efectiv, medical şi de reabilitare, cu scopul diminuării efectelor violenţei, precum şi în estimarea gradului de risc sau siguranţă pentru a confirma condiţiile de securitate în care trăieşte copilul. Prevenirea revictimizării prin acţiunea profesioniştilor implicaţi în soluţionarea cazului reprezintă o altă activitate de prevenire terţiară.
    1. Instituirea unui sistem naţional de monitorizare a tuturor formelor de violenţă sexuală
    2. Crearea şi funcţionarea unor centre de criză/servicii integrate de sprijin pentru situaţiile de violenţă sexuală, inclusiv prin sprijinirea şi finanţarea mediului ONG la nivel local pentru funcţionarea unor centre de sprijin în cazul violenţei sexuale
    3. Educarea tinerilor delincvenţi, adulţilor agresori/ condamnaţi pentru infracţiuni de natură sexuală, prin programe terapeutice specifice, inclusiv în vederea prevenirii recidivelor în cazurile de viol
    4. Întărirea capacităţii serviciilor de sprijin pentru victimele infracţiunilor din cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), care acordă sprijin victimelor infracţiunilor
    5. Furnizarea de sprijin psihologic adecvat pentru victimele violenţei sexuale prin intermediul unor programe de dezvoltare personală şi identificarea unor modalităţi de facilitare a suportării costurilor psihoterapiei, cel puţin pentru un număr de şedinţe, pentru victimele violenţei sexuale
    6. Informare, orientare şi sprijin pentru victimele violenţei sexuale, inclusiv victimele traficului de persoane prin intermediul liniei naţionale telefonice, gratuite, cu număr unic 0800-500-333, cu program non-stop şi identificarea de noi oportunităţi privind înfiinţarea unei linii naţionale telefonice, gratuite, destinate problematicii violenţei sexuale
    7. Identificarea unor exemple de bună practică în scopul îmbunătăţirii capacităţii instituţionale privind colectarea, centralizarea şi gestionarea datelor din Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
    8. Realizarea unei analize în vederea determinării celor mai frecvente cauze care înlătură răspunderea penală a făptuitorilor din perspectiva dosarelor care implică infracţiuni de natură sexuală, respectiv viol, hărţuire sexuală etc., în care s-a stabilit neînceperea urmăririi penale la nivel de parchet, respectiv achitarea în instanţă
    9. Îmbunătăţirea colectării de date, dezagregate pe sex şi vârstă, respectiv relaţia cu agresorul, cu privire la plângerile depuse pentru toate formele violenţei sexuale, cum ar fi: hărţuirea sexuală la locul de muncă, în şcoală şi stradală, violenţă cibernetică, pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv date despre soluţionarea plângerii
    10. Realizarea unui studiu naţional privind prevalenţa formelor de violenţă sexuală în rândul populaţiei
    11. Introducerea unor măsuri de prevenire şi combatere a violenţei sexuale în cadrul programelor de interes naţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice

    OS IV. Capacitate instituţională şi infrastructură socială
    1. Îmbunătăţirea mijloacelor de identificare a agresorilor şi de sancţionare, prin acţiuni de formare continuă privind specificul traficului de persoane, respectiv al violenţei sexuale pentru poliţişti, inclusiv operatorii 112 şi poliţia locală, procurori şi judecători
    2. Elaborarea unui program de formare pentru echipe mobile care asigură intervenţia de urgenţă în situaţiile de violenţă domestică şi pentru specialiştii din cadrul serviciilor sociale destinate victimelor violenţei domestice
    3. Derularea unui program de formare pentru specialiştii compartimentelor specializate de violenţă domestică de la nivelul DGASPC care intervin în situaţiile de violenţă şi pentru EIL
    4. Întărirea capacităţii şi eficientizarea organismelor interinstituţionale COJES/CONES/Comitet interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice
    5. Crearea de structuri specializate în cadrul parchetului şi poliţiei, dotarea lor cu instrumente necesare şi elaborarea unor proceduri metodologii de intervenţie rapidă, cu implicarea tuturor instituţiilor responsabile în gestionarea acestui tip de cauze

    CAP. V
    Finanţare
    Activităţile prevăzute în prezenta strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 şi în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 se finanţează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse:
    a) bugetul de stat;
    b) bugetul local;
    c) fonduri externe nerambursabile;
    d) donaţii şi sponsorizări.

    CAP. VI
    Proceduri de monitorizare, evaluare şi raportare
    În conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu legislaţia secundară în domeniu, implementarea prezentei strategii şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 se va realiza în coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
    Monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei strategii şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 se vor realiza de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 177/2016, cu modificările ulterioare.
    Aceste activităţi se vor desfăşura pe toată perioada de implementare şi vor include atât colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, progresele înregistrate, cât şi implementarea strategiei, identificarea şi corectarea problemelor practice apărute în aplicarea politicilor din domeniul egalităţii de şanse, precum şi creşterea gradului de cunoaştere, înţelegere şi implementare a măsurilor privind asigurarea respectării şi realizării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.
    Stadiul implementării strategiei va fi evaluat pe baza unor rapoarte de monitorizare elaborate anual de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în urma raportărilor efectuate de către toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în implementarea Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 vor elabora şi vor transmite un raport anual cu privire la stadiul de îndeplinire a acţiunilor care le revin potrivit domeniilor specifice de competenţă.
    De asemenea, evaluarea impactului strategiei se va realiza prin raportarea la indicatorii stabiliţi în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale „SINERGIE“ 2021-2030.
    În vederea realizării măsurilor prevăzute în prezenta strategie, fiecare instituţie cu atribuţii în domeniu are obligaţia de a desemna un reprezentant, care va facilita şi va asigura monitorizarea implementării strategiei la nivel intern şi va asigura colaborarea cu Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi cu celelalte instituţii responsabile în ceea ce priveşte implementarea/monitorizarea/evaluarea/ raportarea strategiei.
    Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în parteneriat cu instituţiile cu atribuţii în domeniu şi organizaţiile neguvernamentale, va asigura mediatizarea strategiei, precum şi diseminarea informaţiilor relevante şi bunele practici identificate în domeniu.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016