Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
I. Preambul
Raportul anual (2001) al Organizaţiei Mondiale a Sãnãtãţii aratã cã tulburãrile psihice sunt o importantã sursã de dizabilitãţi, 5 din primele 10 poziţii ale ierarhiei bolilor în funcţie de capacitatea de a genera dizabilitãţi fiind ocupate de tulburãri psihice.
Prevalenţa pe viaţã a acestor boli este de aproximativ 33% ceea ce înseamnã cã unul din trei oameni va avea, la un moment dat, pe parcursul vieţii, o tulburare psihicã diagnosticabilã prin criterii internaţional acceptate. Prevalenţa pe 6 luni este de aproximativ 20%. Chiar dacã în România nu dispunem de studii epidemiologice recente (pentru cã sunt foarte costisitoare) nu existã nici un motiv pentru a crede cã ne situãm sub acest nivel considerat teoretic. Dimpotrivã, existã suficiente indicii care sugereazã, în ultimul deceniu, valori semnificativ mai mari (în raport cu media europeanã): deteriorarea generalã a stãrii de sãnãtate a populaţiei, expansiunea abuzurilor şi a dependenţelor de substanţe psihoactive, creşterea ratei suicidului, suprasaturarea cu factori de stres a societãţii (declin economic, creşterea şomajului, scãderea nivelului de trai), expansiunea comportamentelor agresive şi violente etc.
Importanţa problemei este subliniatã şi de faptul cã, spre deosebire de marea majoritate a bolilor somatice, o boalã psihicã prezentã la o anumitã persoanã reprezintã o sursã de alterare a echilibrului microgrupului social (familial, profesional) în care aceastã persoanã trãieşte. În evaluarea costurilor economice ale tulburãrilor psihice se estimeazã cã raportul între costurile globale şi costurile directe (legate de asistenţa medicalã) este de aproximativ 9/1, ceea ce înseamnã cã intervenţia societãţii trebuie sã fie preponderent preventivã. De pildã, studii foarte recente demonstreazã cã în majoritatea ţãrilor europene costurile globale ale alcoolismului sunt mai mari de 1% (pânã la 5%Ă) din PIB.
În afarã de datele de prevalenţã ale unor tulburãri psihice constituite (deci cu spaţiu nosografic clar delimitat prin criterii internaţionale de diagnostic) existã şi categoria "simptomelor izolate", estimatã la 18-20% ca prevalenţã punctualã. Opinia actualã este cã trebuie intervenit încã din acest stadiu larvar de boalã.
Îngrijirile de sãnãtate mintalã în România se concentreazã, în prezent, în spitalele de psihiatrie şi sunt subordonate unui model excesiv biologizant. Oarecum paradoxal, numãrul de paturi de psihiatrie este printre cele mai scãzute din Europa (76,1 paturi la 100.000 de locuitori). Nu existã decât o comunicare formalã între unitãţile cu paturi şi cele ambulatorii, continuitatea îngrijirilor se limiteazã adesea la continuitatea administrãrii unui anumit medicament psihotrop, nu se poate vorbi despre o anume specializare, nu existã conceptul de echipã terapeuticã şi cu atât mai puţin acela de îngrijiri comunitare. În opinia publicã persistã imaginea negativã a bolii psihice, a purtãtorilor acestor boli, a spaţiilor de îngrijire şi chiar a celor ce o îngrijesc.
În aceste condiţii necesitatea unei reforme este de domeniul evidenţei. Aceastã reformã nu s-a fãcut din cel puţin 3 motive:
- lipsa unei viziuni şi a unei strategii la nivel central;
- lipsa resurselor financiare;
- lipsa coeziunii şi a unei determinãri autentice la nivelul profesioniştilor de sãnãtate mintalã.
Ministerul Sãnãtãţii îşi propune adoptarea unei politici în sãnãtatea mintalã, politicã pe care o prezentãm în continuare.
II. Viziune, valori şi principii
Viziune
Ministerul Sãnãtãţii îşi propune sã furnizeze servicii de sãnãtate mintalã accesibile, de calitate şi bazate pe nevoile existente, într-un mediu cât mai puţin restrictiv, precum şi programe acoperitoare de promovare, prevenire şi educaţie în sãnãtate mintalã.
Valori şi principii de organizare ale reformei sistemului de îngrijiri
Valoarea esenţialã care stã la baza realizãrii acestei strategii este respectul pentru drepturile omului şi respectarea demnitãţii umane.
Trecerea de la sistemul tradiţional de îngrijiri la unul care pune accent pe integrarea persoanei în comunitate implicã acceptarea unui set de valori explicite. Acestea sunt:
1. Responsabilitatea echipei comunitare - presupune responsabilitatea pentru persoana cu probleme de sãnãtate mintalã la orice moment, indiferent dacã aceasta se gãseşte într-o facilitate de îngrijire (spitaliceascã, centru de zi, centru de reabilitare etc.) sau în comunitate. A avea aceastã responsabilitate este un lucru dificil, deoarece persoana frecventeazã numeroase unitãţi de îngrijire, nu are o constanţã profesionalã şi dispune de resurse în general limitate de trai independent. Responsabilitatea pentru persoanele cu probleme de sãnãtate mintalã se încadreazã unei logici de cuprindere geograficã şi se operaţionalizeazã dupã o prealabilã evaluare a nevoilor populaţionale din aria de cuprindere datã (pentru evaluarea problemelor existente în comunitatea deservitã şi identificarea posibilelor soluţii de întâmpinare a acestora).
2. Participarea comunitãţii - comunitatea deservitã de un sistem integrat de îngrijiri de sãnãtate mintalã participã la deciziile şi coordonarea acestuia. În general, implementarea unor programe comunitare de îngrijiri de sãnãtate mintalã s-a confruntat la început cu o rezistenţã crescutã a comunitãţii de a-şi asuma şi de a susţine aceste iniţiative. Aceste rezerve ale comunitãţii se datoreazã, pe de o parte, atitudinilor negative care mai persistã în legãturã cu boala mintalã, dar şi faptului cã implementarea programelor s-a fãcut iniţial fãrã consultarea comunitãţilor. Actualmente, în consiliile directoare ale sistemelor de suport comunitar sunt invitaţi sã participe lideri politici şi persoane marcante din comunitate, precum şi orice persoanã care poate sã aibã un statut de lider informal (în special lideri ai comunitãţilor etnice sau religioase). Tendinţa actualã în sistemele funcţionale de îngrijiri de sãnãtate mintalã este aceea de a realiza planul de servicii cu sprijinul reprezentanţilor comunitãţii. Realizarea planurilor de servicii se face dupã o prealabilã educare a participanţilor asupra sistemului de îngrijiri, precum şi de informare asupra resurselor disponibile, asupra prevederilor legale şi de funcţionare practicã a unitãţilor de îngrijire din sistem. Planul de servicii pentru o populaţie dintr-o anumitã arie de cuprindere se realizeazã nu numai prin consultãri cu liderii comunitari, ci şi printr-o prealabilã analizã a nevoilor populaţionale şi dupã o consultare cu reprezentanţi ai beneficiarilor şi familiilor lor.
3. Accesibilitatea serviciilor - presupune toate mecanismele puse în joc pentru ca persoanele care au nevoie de îngrijiri sã cunoascã serviciile din comunitate şi sã facã uz de acestea. În primul rând, accesibilizarea unui serviciu presupune o locaţie spaţialã uşor de localizat şi de atins, precum şi o accesibilitate lingvisticã - acolo unde existã minoritãţi etnice/lingvistice, serviciul va cuprinde în echipa sa terapeuticã persoane aparţinând respectivei comunitãţi. Accesibilizarea serviciilor presupune şi angajarea echipei terapeutice în acţiuni sociale, care implicã campanii de promovare a serviciilor, intervenţii care sã creascã şansa ca persoanele care au nevoie de tratament sã beneficieze într-adevãr de acesta, cãutarea unor soluţii de asistenţã locativã mai ieftinã, precum şi gãsirea unor oportunitãţi şi soluţii pentru reinserţia profesionalã. Pentru a realiza aceste obiective, echipa terapeuticã trebuie sã se angajeze activ în acţiuni şi campanii de reducere a stigmatizãrii persoanelor cu probleme severe de sãnãtate mintalã.
4. Echilibru între componentele sistemului - fiecare componentã a sistemului trebuie sã fie în echilibru cu celelalte, astfel încât persoana în dificultate sã poatã beneficia de îngrijiri, indiferent de nevoile ei. A realiza un echilibru între componentele unui sistem comunitar este un lucru dificil din mai multe puncte de vedere. În primul rând, serviciile publice, private şi neguvernamentale pot sã propunã programe care în fond nu fac nimic altceva decât sã dubleze oferta, lãsând componente de servicii sub- sau nedezvoltate deloc. În al doilea rând, existenţa unor profesionişti, echipe de profesionişti sau grupe de consumatori care se angajeazã activ în dezvoltarea unui anumit sector al sistemului poate sã aibã ca rezultat subdezvoltarea unor alte sectoare prin alocarea preferenţialã de resurse umane şi materiale. Pentru a asigura echilibrul ofertei de servicii, fiecare sistem de suport comunitar necesitã un management centralizat care sã aloce resursele în funcţie de nevoile reale ale beneficiarilor.
5. Continuitatea îngrijirilor - în mod ideal, continuitatea îngrijirilor înseamnã cã fiecare consumator beneficiazã de servicii de la aceiaşi profesionişti pe tot parcursul îngrijirii sale. Serviciile de sãnãtate mintalã tind sã fie compartimentalizate, iar transferul informaţiilor despre evoluţia, tratamentele şi nevoile beneficiarilor se face uneori anevoios, datoritã birocraţiei crescute şi aspectelor legate de confidenţialitate în transmiterea informaţiilor. Alternativa cea mai eficientã este aceea a managementului de caz. Managerul de caz ideal are atât rol de susţinãtor al consumatorilor (prin acţiuni de advocacy), de manager de sistem, prin integrarea tuturor informaţiilor despre serviciile şi programele disponibile în teritoriu, precum şi de terapeut. Pentru a-şi îndeplini aceste obiective, managerul ar trebui sã aibã o încãrcãturã de cazuri redusã, deservind în mod ideal maximum 15 clienţi.
6. Alternative minimal restrictive - alternativele minimal restrictive presupun tratarea persoanelor cu probleme de sãnãtate mintalã în unitãţi de îngrijire care sã interfereze cât mai puţin cu drepturile lor civile şi cu participarea lor la viaţa comunitarã. În aceastã ordine de idei, spitalizarea va fi indicatã numai atunci când este strict necesarã, fie datoritã riscului de auto- sau heteroagresivitate, fie datoritã necesitãţii aplicãrii unor tratamente sau investigaţii speciale.
7. Accentul pe reabilitare - interesul pentru reabilitare este dublu. În primul rând, politicile de dezinstituţionalizare grãbite ale anilor 'f670 au "aruncat" în stradã mulţi psihotici cronici, al cãror risc de deteriorare a funcţionãrii este foarte rapid în comunitate. De asemenea, întârzierea demarãrii procesului reabilitativ dupã debutul maladiei aduce cu sine o creştere a potenţialului de dizabilitate. Apariţia noilor generaţii de neuroleptice, cu efecte secundare considerabil mai puţine, favorizeazã de asemenea procesul de reabilitare. Principalul punct de greutate al procesului de reabilitare ar trebui sã fie inserţia sau reinserţia profesionalã, precum şi îmbunãtãţirea abilitãţilor funcţionale.
8. Specializarea îngrijirilor - asigurarea unor servicii care sã deserveascã un anumit tip de patologie sau care sã ofere un anumit tip de îngrijire. În România, la un nivel momentan neoficial, sunt recunoscute subspecializãri, cum ar fi gerontopsihiatria, psihiatria comunitarã, psihiatria legalã, psihoterapia sau tratamentul adicţiilor, dar nu existã prevederi legale care sã statueze aceste supracompetenţe sau profesii în sine (cum este cazul psihoterapiei). Unitãţile de îngrijire, cu rare excepţii, sunt de tip "psihiatrie generalã", alãturând clienţi cu patologii şi niveluri de funcţionare psihosocialã diferite.
9. Implicarea beneficiarilor şi a familiilor acestora în procesul de îngrijire - oferta actualã a sistemului de îngrijiri de sãnãtate mintalã este, în mare mãsurã, sub controlul psihiatrului. Consultarea beneficiarilor, a familiilor acestora sau a formelor asociative constituite sub egida implicãrii consumatorilor de servicii de sãnãtate mintalã sunt acţiuni deloc uzuale în practica zilnicã. Dezvoltarea unor sisteme de îngrijiri care urmãresc o integrare comunitarã optimã implicã un parteneriat activ între profesionişti şi utilizatorii de servicii în domenii cum ar fi: acţiuni sociale comune, consultarea consumatorilor în ceea ce priveşte furnizarea de servicii, dezvoltarea noilor servicii sau restructurarea celor existente, implicarea familiilor ori comunitãţii în procesul de îngrijiri, sprijinirea iniţiativelor de întrajutorare şi suport comunitar etc.
10. Centrarea pe probe a practicii clinice şi comunitare - o serie de iniţiative şi tehnologii în domeniul sãnãtãţii mintale şi-au dovedit, în momentul de faţã, fie ineficienţa, fie faptul cã sunt extrem de costisitoare în comparaţie cu proceduri sau servicii alternative. Stabilirea unor standarde de calitate pentru serviciile de îngrijiri şi asistenţã şi importarea şi adaptarea unor tehnologii şi formule de organizare care şi-au dovedit eficienţa şi efectivitatea trebuie sã reprezinte o prioritate a organizatorilor reformei.
III. Scop şi obiective
Scop: scãderea morbiditãţii datoritã bolilor psihice şi ameliorarea parametrilor de sãnãtate mintalã la nivelul întregii populaţii.
Obiective:
a) reformarea sistemului de îngrijiri în sãnãtatea mintalã;
b) reducerea factorilor de risc şi de vulnerabilizare pentru boala psihicã;
c) realizarea unei poziţionãri superioare a conceptului de sãnãtate mintalã în sistemul de valori al societãţii româneşti.
Ultimul obiectiv, de a cãrui atingere depinde într-o bunã mãsurã realizarea celorlalte douã, impune un scurt comentariu. Existã câteva idei simple care definesc clar importanţa sãnãtãţii mintale. Aceste idei trebuie cultivate cu grijã şi responsabilitate în societatea româneascã:
- nu existã sãnãtate fãrã sãnãtate mintalã;
- sãnãtatea mintalã este o dimensiune a calitãţii vieţii şi o resursã pentru o dezvoltare pozitivã;
- fiecare persoanã are dreptul la sãnãtate mintalã; salvgardarea şi promovarea sãnãtãţii mintale reprezintã o responsabilitate a întregii societãţi;
- fiecare membru al comunitãţii este responsabil pentru climatul general al societãţii, iar atitudinea sa va influenţa în ultimã instanţã dimensiunea publicã a sãnãtãţii mintale;
- utilizatorii serviciilor de sãnãtate mintalã trebuie sã aibã acelaşi statut ca şi utilizatorii oricãror servicii de sãnãtate.
IV. Axe strategice (module)
Strategia Ministerului Sãnãtãţii în domeniul sãnãtãţii mintale poate fi sintetizatã în 5 axe pe care le vom numi în continuare module:
1. modulul "prevenţie";
2. modulul "sistem de îngrijiri";
3. modulul "legislaţie";
4. modulul "resurse";
5. modulul "conexiuni cu alte sisteme".
1. Modulul prevenţie (profilaxie primarã)
În orice strategie de sãnãtate mintalã versantul preventiv trebuie sã fie prioritar.
Pentru realizarea acestui obiectiv se vor încuraja colaborãrile în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale specializate în domeniul sãnãtãţii mintale, care pot furniza proiecte profesionale, eventual cu finanţare externã, şi pot constitui mijloace de transferare a expertizei în domeniu (adesea costisitoare prin faptul cã necesitã evaluãri complexe, experienţã anterioarã, implicarea unor specialişti multidisciplinari) în vederea generalizãrii unor astfel de iniţiative la condiţiile noastre specifice. De asemenea, se va încuraja cooperarea interdepartamentalã (cu Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii în primul rând, Ministerul Apãrãrii Naţionale etc.) pentru identificarea nevoilor grupurilor-ţintã, elaborarea mesajelor, a programelor şi evaluarea lor post-factum.
Ministerul Sãnãtãţii are în vedere 3 tipuri de prevenţie, în funcţie de populaţia-ţintã:
a) prevenţia generalã, ce vizeazã întreaga populaţie. Exemple:
- programe de igienã mintalã (uzul/abuzul de substanţe psihoactive, profilaxia insomniilor etc.);
- managementul stresului, al situaţiilor de crizã şi al conflictelor etc.;
- programe destinate pãrinţilor pentru educarea copiilor în prevenirea abuzului de alcool, droguri sau pentru prevenirea abuzãrii copiilor (campanii de postere tematice, stimularea conştientizãrii societãţii civile, implicarea pãrinţilor în activitatea educaţionalã din şcoli);
- programe de parteneriate cu mass-media pentru rãspândirea sistematicã a concepţiilor referitoare la un stil de viaţã sãnãtos sau de valorizare a activitãţii de voluntariat;
- programe de asistenţã pentru situaţii de crizã (dezastre);
- atragerea în parteneriate a unor instituţii de largã reprezentare, cum este Biserica;
b) prevenţia selectivã, ce vizeazã grupuri populaţionale al cãror risc de a dezvolta tulburãri psihice este semnificativ mai mare decât al mediei. Exemple:
- programe privind copiii instituţionalizaţi;
- programe adresate copiilor şi adolescenţilor cu antecedente heredo-colaterale de dependenţã de alcool;
- programe adresate copiilor convalescenţi care au suferit agresiuni cerebrale;
- programe de integrare-protecţie a copiilor cu boli severe, cu potenţial transmisibil - SIDA;
c) prevenţia focalizatã, ce vizeazã grupuri cu risc înalt (simptome minimale, markeri biologici, predispoziţie geneticã; fãrã sã se întruneascã criteriile internaţionale de diagnostic pentru o anumitã tulburare psihicã). Exemple:
- programe privind copiii cu antecedente heredo-colaterale de patologie afectivã, schizofrenie etc.;
- programe privind populaţia vârstnicã;
- programe de dezvoltare a reţelei de suport social pentru reducerea efectelor psihosociale defavorabile asupra vârstnicilor;
- programe destinate copiilor cu risc pentru afecţiuni psihice majore prin prezenţa familialã a unei vulnerabilitãţi genetice (schizofrenie, boli afective, adicţii etc.) sau prin prezenţa unui factor familial extern (pãrinţi cu adicţii, familie asistatã social) sau prin tulburãri de comportament (opoziţionism, violenţã în mediul şcolar);
- înfiinţarea de centre de consiliere, încurajarea celor aparţinând de ONG-uri, având ca populaţii-ţintã familiile cu risc;
- programe pentru pãrinţii/familiile dezorganizate cu risc crescut de abuzare/neglijare a copiilor, copii orfani.
Se va urmãri identificarea factorilor de risc biologici, psihologici şi sociali, prin metodologii specifice (screening), eventual adaptate populaţiei de referinţã.
Intervenţia preventivã (profilaxia primarã) trebuie sã facã obiectul unor programe educaţionale, medicale, de asistenţã socialã etc. Conceptul, dar mai ales formatul de tip program asigurã structura optimã, pornind de la formularea obiectivelor finale şi de etapã, de la resursele umane şi financiare şi terminând cu monitorizarea realizãrii.
Ministerul Sãnãtãţii considerã ca fiind fundamentalã plasarea în poziţie prioritarã, în cadrul modulului prevenţie, a programelor şi acţiunilor ce vizeazã sãnãtatea mintalã a copiilor şi adolescenţilor. În acest context obiectivele imediate sunt:
- promovarea unei concepţii mai cuprinzãtoare asupra protecţiei sãnãtãţii mintale care sã includã atât copilul, cât şi familia sa, cel puţin mama;
- înfiinţarea unor centre de consiliere prenatalã;
- înfiinţarea de centre de consiliere a familiilor cu copii aflate în dificultate (risc de abandon, cu copii instituţionalizaţi, monoparentale, cu pãrinţi plecaţi la muncã în strãinãtate);
- prevenirea întârzierii dezvoltãrii psihomotorii a copilului prin reintroducerea examinãrilor periodice care sã includã teste (screening) pentru depistarea şi intervenţia precoce;
- întãrirea protecţiei sãnãtãţii mintale a copilului şcolar prin pregãtirea continuã a personalului medical şcolar;
- introducerea de programe de sãnãtate mintalã a copilului şcolar care sã asigure armonizarea cerinţelor programului de învãţãmânt cu potenţial cognitiv-emoţional al elevilor (teme mai puţine pentru acasã, fãrã exagerãrile actuale); vizeazã îmbunãtãţirea integrãrii şcolare, reducerea riscului de tulburãri de conduitã, a pãrãsirii precoce a şcolii;
- creşterea ponderii educaţiei sanitare în şcoli vizând dezvoltarea unui stil de viaţã sãnãtos şi formarea competenţelor sociale (combaterea toxicomaniilor, alcoolismului, suicidului, violenţei), asigurarea educaţiei sexuale;
- diversificarea formelor de intervenţie medico-educaţionalã în şcoli şi în afara lor pentru a acoperi nevoile speciale ale unor categorii de copii şi tineri cu vulnerabilitate crescutã (diferite forme de handicap, dezavantaj social, cu risc crescut de dezadaptare socialã şi delincvenţã);
- introducerea de programe de consiliere preventivã adresate copilului şi familiei cu un pãrinte bolnav somatic sever.
Pentru tineri şi persoanele adulte:
- dezvoltarea de programe de prevenţie primarã (informare şi consiliere) a adicţiilor, oferite de medicii generalişti şi la nivelul medicinii primare);
- dezvoltarea de programe de sprijin psihologic adresate tinerilor delincvenţi introduşi în condiţii de probaţiune, precum şi ofiţerilor de probaţiune.
2. Modulul sistem de îngrijiri (profilaxie secundarã şi terţiarã)
Ministerul Sãnãtãţii considerã cã reformarea sistemului de îngrijiri în sãnãtatea mintalã trebuie sã se facã prin respectarea urmãtoarelor principii, validate de experienţa internaţionalã:
1. al zonalitãţii (teritorializãrii);
2. al echipei terapeutice;
3. al continuitãţii îngrijirilor;
4. al specializãrii (multicriteriale: vârstã, patologie, abordare terapeuticã);
5. al orientãrii comunitare.
Odatã adoptate aceste principii, reforma impune pe termen scurt şi mediu un compromis între dispozitivul de îngrijiri actual şi cel prefigurat.
Promovarea unui nou tip de structuri care sã asigure dezvoltarea îngrijirilor în direcţia celor 5 principii enunţate.
2.1. Flexibilizarea structurilor prevãzute/existente în fiecare zonã (laborator de sãnãtate mintalã/centru de sãnãtate mintalã) prin:
a) asigurarea mobilitãţii echipei existente în centrul de sãnãtate mintalã teritorial;
b) dezvoltarea centrelor de crizã, inclusiv a celor funcţionând pe lângã spitalele generale sau policlinici;
c) dezvoltarea serviciilor de psihiatrie de legãturã;
d) dezvoltarea compartimentelor de psihiatrie din spitalele generale teritoriale.
2.2. Dezvoltarea stadialã, progresivã, echilibratã, adecvatã nevoilor locale şi resurselor disponibile a serviciilor şi structurilor celor mai potrivite specificului local, care sã asigure continuitatea îngrijirilor în condiţii cât mai apropiate ambientului firesc natural al pacientului (îngrijire de tip comunitar).
2.3. Dupã asigurarea capacitãţilor de îngrijire de tip comunitar, se poate trece la transferarea sarcinilor de îngrijire - prin dezinstituţionalizare - cãtre acest sector, prin reducerea adecvatã a numãrului de paturi din spitalele de profil existente în teritoriu. Se va asigura practic, în acest mod, îngrijirea populaţiei de pacienţi existente în teritoriu în condiţii de tip comunitar, cu aceleaşi fonduri, dar în condiţii mai bune de cost-eficienţã. Acest proces trebuie sã înceapã dupã înfiinţarea unui numãr adecvat (minimal) de unitãţi ambulatoriu teritorializate.
Structuri (dispozitivul de îngrijiri):
- centrul de sãnãtate mintalã;
- spitalul de psihiatrie;
- secţia/compartimentul de psihiatrie din spitalul general;
- staţionarul de zi;
- centrul de intervenţie în crizã;
- reţele specializate: dependenţe, gerontopsihiatrie etc.
Centrul de sãnãtate mintalã trebuie sã devinã piesa fundamentalã a sistemului. Centrul de sãnãtate mintalã, denumire acreditatã în statele Uniunii Europene pentru asistenţa psihiatricã comunitarã ambulatorie, este echivalentul laboratorului de sãnãtate mintalã, înfiinţat prin ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 86/1976 . (În prezent prin <>ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 736 din 2 noiembrie 1999 , laboratorul de sãnãtate mintalã este integrat în spitalul psihiatric sau în spitalul general cu secţie de psihiatrie.)
Centrul de sãnãtate mintalã trebuie sã devinã unitatea de bazã a îngrijirilor psihiatrice, el reprezentând în fapt deplasarea accentului îngrijirilor spre ambulatoriu, o alternativã la spitalizare ce permite o mai bunã monitorizare a tratamentului şi a programelor de reabilitare şi realizarea unui raport cost-eficienţã optim.
Centrul de sãnãtate mintalã, ca element structural major al sistemului de îngrijiri, poate îndeplini şi alte funcţii importante, cum sunt screeningul pentru identificarea factorilor de risc şi a nevoilor concrete ale unui anumit teritoriu sau implementarea unor programe de prevenţie selectivã şi focalizatã.
Asistenţa comunitarã va dezvolta şi mãsuri de prevenţie secundarã prin colaborarea cu serviciile de asistenţã socialã în vederea:
- interesãrii pãrinţilor în realizarea unui statut de îngrijire corespunzãtor al copiilor cu diferite riscuri;
- plasamentului acestor copii în instituţii adecvate când nu mai existã alte soluţii;
- identificãrii precoce a copiilor cu semne minore de dezvoltare/dezadaptare (performanţe şcolare proaste, hiperactivitate, tulburãri de atenţie etc.), întrucât ei constituie o populaţie cu riscuri viitoare mai mari de comunicare, de construire a stimei de sine, cu riscuri comportamentale, depresie, adicţie la substanţe, violenţã;
- dezvoltãrii unor oportunitãţi bazate pe resursele locale care sã ţinteascã compensarea dificultãţilor de mai sus prin stimularea socializãrii secundare în grupuri de adolescenţi, prin dezvoltarea unor deprinderi sãnãtoase de petrecere a timpului liber, a stimei de sine şi capacitãţilor normale de adaptare la comunitate;
- dispensarizãrii la un nivel mai complex (biopsihosocial), mai intens şi competent decât în prezent, la nivelul echipei terapeutice şi cu ajutorul unor oportunitãţi multiple (case protejate, vizite la domiciliu, grupuri terapeutice, grupuri de foşti dependenţi, gen AA etc.) sprijinite/dezvoltate cu ajutorul autoritãţilor/comunitãţilor locale.
3. Modulul legislaţie
La acest nivel Ministerul Sãnãtãţii are în vedere:
● elaborarea normelor de implementare pentru Legea sãnãtãţii mintale care a fost adoptatã sub numele de <>Legea nr. 487/2002 . Legea are titlul "Legea privind promovarea sãnãtãţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburãri psihice", proiect în a cãrui elaborare au fost respectate "Principiile pentru protecţia persoanelor cu tulburãri psihice şi ale ameliorãrii îngrijirilor de sãnãtate mintalã" conţinute în Rezoluţia 46/119 a Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 17 decembrie 1991.
Dupã adoptarea acestor norme, Ministerul Sãnãtãţii se va implica în procesul de implementare, atât la nivelul corpului de profesionişti în sãnãtatea mintalã (prin ateliere zonale, cu ajutorul grupului de specialişti ce au lucrat la elaborarea legii), cât şi la nivelul întregii populaţii (prin campanie de mediatizare);
● alte segmente legislative ce privesc:
- regimul substanţelor psihoactive (inclusiv bãuturile alcoolice);
- diseminarea modelelor violenţei prin diverse canale mediatice;
- regimul juridic al persoanelor cu tulburãri psihice care comit infracţiuni.
4. Modulul resurse
a) Resurse financiare
Ministerul Sãnãtãţii va continua sã finanţeze Programul de profilaxie în sãnãtatea mintalã şi va urmãri, prin comisia de specialitate, o continuã ameliorare a acestui program. Pe de altã parte, Ministerul Sãnãtãţii va încuraja identificarea unor linii extrabugetare de finanţare, inclusiv din surse externe (internaţionale): Banca Mondialã, PHARE etc.
b) Resurse umane
Ministerul Sãnãtãţii va urmãri elaborarea şi implementarea urmãtoarelor:
- programe de formare adaptate obiectivelor acestei strategii, la toate nivelurile (studenţi la medicinã, medici psihiatri, psihologi, asistente, asistenţi sociali etc.);
- programe de specializare pentru medicii de familie;
- mecanisme de atragere cãtre zona sãnãtãţii mintale a altor specialişti: sociologi, jurişti, reprezentanţi ai clerului etc.
Dezvoltarea îngrijirilor psihiatrice comunitare şi asistenţa socialã adecvatã trebuie sã constituie o prioritate. Aceasta include implicarea medicilor de familie şi a lucrãtorilor din îngrijirile de sãnãtate primarã în îngrijirile de sãnãtate mintalã.
Vor fi dezvoltate programe de instruire adecvate pentru toţi profesioniştii de sãnãtate mintalã, în concordanţã cu standardele europene.
5. Modulul conexiuni cu alte sisteme (subsisteme de interfaţã)
Complexitatea unei strategii naţionale de sãnãtate mintalã impune, ca element tactic, realizarea unui grup de conexiuni cu alte sisteme. Este foarte probabil ca succesul strategiei sã depindã de funcţionalitatea acestor subsisteme de interfaţã. Principalele conexiuni sunt:
a) cu sistemul medical general:
- dezvoltarea psihiatriei de legãturã (liaison psychiatry: compartimente de psihiatrie în spitalul general);
- combaterea tendinţelor rejective faţã de bolnavul psihic manifestate în comunitatea medicinii somatice;
- dezvoltarea unei strategii de alianţã cu medicina de familie;
b) cu învãţãmântul universitar şi cercetarea ştiinţificã:
- inserarea problematicii sãnãtãţii mintale în programa analiticã a facultãţilor de medicinã, psihologie, sociologie etc.;
- înfiinţarea unui departament de sãnãtate mintalã în cadrul Institutului de Sãnãtate Publicã;
- înfiinţarea unui Institut de Cercetãri în Sãnãtate Mintalã (prin colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale);
c) cu mass-media:
- programe de informare şi sensibilizare adresate tinerilor jurnalişti;
- program de monitorizare a presei în vederea combaterii tendinţelor stigmatizatoare faţã de boala psihicã şi purtãtorii ei;
d) cu sistemul asociativ (ONG-uri):
În implementarea acestei strategii Ministerul Sãnãtãţii va colabora în continuare, inclusiv prin crearea unui grup de lucru permanent, cu principalele ONG-uri din domeniu: Liga Românã pentru Sãnãtate Mintalã, Asociaţia Psihiatricã Românã şi altele.
V. Rezultate aşteptate
1. accesibilitate crescutã a serviciilor (prin distribuţie teritorialã echilibratã);
2. servicii orientate spre nevoile comunitãţii (prin dezvoltarea centrelor de sãnãtate mintalã);
3. creşterea calitãţii îngrijirilor (prin diversificare şi respectarea standardelor de calitate);
4. reducerea factorilor de risc pentru sãnãtatea mintalã şi orientarea spre nevoile grupurilor celor mai vulnerabile (prin dezvoltarea abordãrii preventive);
5. dezvoltarea serviciilor de sãnãtate mintalã în spitalele generale şi la nivelul asistenţei primare;
6. finanţarea echitabilã, transparentã şi adaptatã nevoilor a serviciilor de sãnãtate mintalã;
7. dezvoltarea unui cadru de colaborare intersectorialã pentru a rãspunde complexitãţii problemelor de sãnãtate mintalã (funcţionarea unui comitet interministerial pentru sãnãtate mintalã);
8. dezvoltarea parteneriatelor cu societatea civilã în promovarea sãnãtãţii mintale.
VI. Concluzie
Prezenta strategie a Ministerului Sãnãtãţii în domeniul sãnãtãţii mintale a fost gânditã şi elaboratã în concordanţã cu recomandãrile auditului de sãnãtate mintalã al Organizaţiei Mondiale a Sãnãtãţii (2001). Materializarea acestei strategii impune conceperea unui Plan naţional de sãnãtate mintalã, cu obiective pe termen scurt, mediu şi lung, cu o monitorizare corespunzãtoare, precum şi cu responsabilizãri precise.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
