Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  SENTINŢĂ nr. 667 din 18 decembrie 2023 referitoare la acţiunea in contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SENTINŢĂ nr. 667 din 18 decembrie 2023 referitoare la acţiunea in contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

EMITENT: Curtea de Apel Craiova
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 920 din 6 octombrie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 1.445/54/2023
    Completul compus din:

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Preşedinte  │- Simona Mudava          │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Grefier     │- Maria-Dorina Fiedler   │
└────────────┴─────────────────────────┘



    Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 27 noiembrie 2023 privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Obştea Berceşti-Vlădoi în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
    Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 27 noiembrie 2023, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 2023 şi, ulterior, pentru data de 18 decembrie 2023.
    CURTEA,
    asupra cauzei de faţă
    Prin Cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.08.2023 cu nr. 1.445/542.023, reclamanta Obştea Berceşti-Vlădoi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în prezenta cauză să dispună:
    A. Anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în concret:
    1. anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022;
    2. anularea parţială a art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen;
    3. anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice;
    4. anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice:

    B. obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:
    1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, a solicitat ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului Ia compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, a solicitat ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile. Termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;
    3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, a solicitat ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, a solicitat ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri“;

    C. obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/să permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă;
    D. stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse;
    E. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.

    În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat următoarele:
    A invocat şi reiterat prevederile art. 7 alin. (1) şi (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; în acest sens, a arătat că a parcurs procedura administrativă, prin formularea plângerii prealabile nr. 211/19.05.2023, aceasta fiind înregistrată la pârâtul Guvernul României cu nr. 5/3.510/22.05.2023, la care nu a primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
    De asemenea, că are calitatea de proprietar de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt care presupune restricţii totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă.
    În acest sens a arătat că, pe de o parte, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;“.
    Totodată, articolul 99 din acelaşi act normativ prevede, de asemenea, că Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
    Pe de altă parte, prin Ordonanţa de Guvern nr. 14/2010 se reglementează măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. La articolul 5 din O.G. nr. 14/2010 se menţionează expres: „Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control.“
    A mai arătat că, contrar obligaţiei legale exprese, pârâtul Guvernul României a tergiversat excesiv momentul adoptării nomelor metodologice pentru anii 2010-2013, sens în care o parte dintre proprietarii de păduri au luat măsuri prin introducerea de cereri de chemare în judecată prin care să obţină obligarea Guvernului la adoptarea hotărârii pentru perioada antereferită.
    Demersurile s-au soluţionat favorabil pentru proprietari, în sensul că Guvernul a fost obligat de instanţele de judecată la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase ce nu poate fi recoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2010-2013.
    Aşadar, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 4.596/2020 (prin care a menţinut Sentinţa nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova) în Dosarul nr. 494/54/2017 şi a Deciziei nr. 3.701/2021, precum şi a procedurii de executare silită, derulată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 311/29.II.2022, Guvernul României a procedat în cele din urmă la adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pentru anii 2010-2013. Această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10.11.2022.
    Prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive, instanţa supremă a obligat/a menţinut hotărârea de obligare a pârâtului Guvernul Românei la respectarea obligaţiilor impuse prin legislaţia naţională şi comunitară, în sensul că dispozitivul hotărârilor judecătoreşti definitive viza obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie
    stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013.
    În urma examinării conţinutului acestor două decizii judecătoreşti definitive, rezultă fără tăgadă că obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii nu s-a dispus doar pentru a satisface interesele private ale celor două entităţi reclamante (Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina), ci finalitatea acestora consta în adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea acestor norme metodologice, act administrativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri.
    Aşadar, dispozitivul celor două hotărâri antemenţionate a vizat obligaţia de adoptare a unei H.G. privind aprobarea de norme metodologice universal valabile pentru toţi proprietarii de terenuri din România, nu doar pentru cei doi proprietari ale căror acţiuni au fost admise. Acest aspect poate fi verificat prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârilor judecătoreşti anexate.
    Cu toate acestea, în conţinutul articolului 1 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 (a cărui anulare o solicită, printre altele) poate fi identificată o diferenţă radicală între obligaţia concretă impusă de instanţele de judecată şi modalitatea în care Guvernul României a înţeles să reflecte obligaţia impusă prin cele două hotărâri judecătoreşti. În această modalitate, Guvernul României a deturnat de la scopul şi finalitatea obligaţiilor impuse de cele două instanţe, după cum vom arăta mai jos.
    În acest sens, reclamantul a redat articolul I din normele metodologice: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.“
    O remarcă ce se impune a fi făcută constă în faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3.701/2021, pronunţată în Dosarul nr. 214/57/2017, a obligat Guvernul României la adoptarea H.G. privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013.
    La fel a decis şi Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa nr. 302/2018, menţinută de Înalta Curte în recurs, prin Decizia nr. 4.596/2020. În concret, instanţa de fond a decis obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice, respectiv obligarea acestuia la adoptarea şi publicarea proiectului de hotărâre de Guvern avizat de Guvern în Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012. Respectarea întocmai a acestei dispoziţii a instanţei însemna preluarea în concret şi complet în H.G. nr. 1.370/2022 a întregului conţinut al schemei, aşa cum aceasta a fost înaintată şi ulterior aprobată de către Comisia Europeană în decizia anterior menţionată.
    Relevant pentru cele susţinute de reclamant este că în anexa nr. 1 la art. I din proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice, înaintat şi aprobat de Comisia Europeană, preluat la pct. 8 din această schemă, în ceea ce priveşte beneficiarii ajutorului, s-au prevăzut expres următoarele: „Beneficiarii, al căror număr este estimat la peste 1.000, sunt proprietari de păduri (persoane fizice şi juridice), asociaţiile acestora înscrise în registrul specific, precum şi unităţi administrative/teritoriale care deţin în proprietate publică sau privată suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe aceste suprafeţe din acest motiv.“
    În pofida acestei dispoziţii clare şi exprese a instanţei, Guvernul a înţeles să ignore obligaţia impusă, limitând, aşa cum s-a arătat mai sus, beneficiarii ajutorului la o categorie de persoane stipulată în mod subiectiv şi aleatoriu.
    Mai mult, prin utilizarea sintagmei „proprietarii“ de către instanţele de judecată, dar şi prin această obligaţie impusă, de a adopta norme metodologice, s-a născut în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta un act administrativ cu caracter normativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care se regăsesc în situaţia premisă a beneficiarilor ajutorului şi care urma să prevadă în concret condiţiile în baza cărora proprietarii de păduri, care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, pot obţine compensaţii pentru această ingerinţă în dreptul de proprietate aferente anilor 2010-2013.
    Aşadar, obligaţia ce a fost impusă în sarcina Guvernului a fost aceea de a crea cadrul legal secundar pentru ca toţi proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră (păduri), care se află sub imperiul restricţiilor de recoltare, să poată beneficia de compensaţii, astfel cum prevede Regulamentul UE nr. 1.305/2013. Decizia nr. C (2012) 5166 final din 19.07.2012, precum şi legislaţia naţională - art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 şi art. 5-6 din O.G. nr. 14/2010.
    În dezacord cu obligaţia impusă de instanţele de judecată, executivul a procedat la adoptarea defectuoasă a hotărârii de Guvern, în sensul că a restricţionat drastic, prin utilizarea unei formulări neconforme, categoria persoanelor vizate, contrar celor două hotărâri judecătoreşti (titluri executorii).
    Aşadar, deşi trebuia utilizată sintagma „proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“, la art. I din normele metodologice se regăseşte sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“.
    De asemenea, în conţinutul anexei nr. 1 „Metodologie“ şi al anexei nr. 2 „Cerere“, ambele anexe ale normelor metodologice şi parte integrantă din H.G. nr. 1.370/2022, se regăseşte sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
    În acest sens, hotărârea de Guvern la a cărei adoptare a fost obligat pârâtul Guvernul României are, în mod indubitabil, natura unui act administrativ normativ (aspect care rezultă chiar şi din poziţia procesuală a Guvernului exprimată în cele două dosare - 494/54/2017 şi 214/57/2017), întrucât aceasta urma să conţină prevederi cu caracter general, impersonale, care să producă efecte juridice erga omnes, în concret, care să prevadă condiţiile ce trebuie îndeplinite de către orice proprietar de pădure care suferă restricţii de natura celor reglementate prin art. 97 alin. (1) lit. b ) din Legea nr. 46/2008.
    Contrar dispoziţiilor instanţei supreme, articolul 1 din normele metodologice limitează drastic categoria persoanelor care pot formula cereri şi accesa compensaţii aferente perioadei 2010-2013 exclusiv la categoria „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor“.
    Or, prin această formulare nu se încalcă numai dispoziţia instanţelor de judecată, ci şi spiritul şi litera legii aplicate de acestea [art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008]. Astfel, se poate observa cu uşurinţă că nu acesta este sensul dat de cele două hotărâri judecătoreşti care au fost puse în executare de către pârât.
    Dacă s-ar admite, prin absurd, că H.G. nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ individual, aşa cum eronat pretinde pârâtul, trebuiau să fie expres nominalizaţi ca beneficiari cei doi reclamanţi care au avut drept de câştig în cele două litigii.
    Astfel, în situaţia dată, pârâtul Guvernul României, sfidând dispoziţiile instanţelor de judecată, a normat cu de la sine putere, dincolo de orice temei legal şi factual, stabilind că normele aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 sunt aplicabile doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri. Acest aspect presupune că este vorba tot de un act administrativ cu caracter normativ, dar criteriile de eligibilitate a beneficiarilor sunt altele decât cele prevăzute de lege şi consacrate în cele două hotărâri judecătoreşti.
    De asemenea, prevederile legale ale căror anulare o solicită aduc atingere dreptului de proprietate, astfel cum acesta este garantat de Constituţie, de Codul civil şi de protecţia conferită de însuşi Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
    Mai mult, reclamanta a apreciat că este incidentă o discriminare vădită prin raportare la toţi ceilalţi proprietari de păduri care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive prin care li s-a statuat dreptul la compensaţii pentru anii 2010-2013, dar care au aceleaşi interdicţii de recoltare precum cei doi justiţiabili care au obţinut obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice. De asemenea, proprietarii de păduri au dreptul la compensaţii în temeiul legii, motiv pentru care nici măcar nu trebuiau să deţină hotărâri judecătoreşti care să le statueze acest drept.
    În practica administrativă consacrată de adoptare a hotărârilor ce aprobă astfel de norme metodologice nici anterior perioadei vizate de H.G. nr. 1.370/2022 (H.G. nr. 1.071/2006, nr. 861/2009, nr. 447/2017) şi nici ulterior acesteia (proiectul de Guvern pentru perioada 2023-2027, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor), nicio altă hotărâre de Guvern nu a limitat posibilitatea ca toţi cei care suferă restricţii de natura celor amintite mai sus să poată accesa compensaţiile, aşa cum s-a făcut în mod nelegal prin H.G. nr. 1.370/2022.
    De altfel, prealabil adoptării H.G. nr. 1.370/2022, pârâtul Guvernul României a publicat pe site-ul acestei instituţii proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru perioada 2010-2013, care avea ca obiect punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de I.C.C.J.
    În anexă la acest proiect s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) şi (2) că „(1) Prezentele norme se aplică proprietarilor de suprafeţe de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase. (2) Prezentele norme se aplică şi asociaţiilor proprietarilor prevăzuţi la alin. (1) dacă aceste asociaţii sunt înscrise în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de pădure, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.“.
    Reclamanta a susţinut că acest proiect, care satisfăcea pe deplin cerinţele impuse de hotărârile judecătoreşti, nu s-a mai materializat în concret, ci Guvernul a înţeles să adopte H.G. nr. 1.370/2022, pe care o critică.
    Faţă de cele ce precedă, forma adoptată prin H.G. nr. 1.370/2022 reprezintă o nerespectare gravă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu Guvernul României, prin aceea că pârâtul a schimbat şi a denaturat categoria persoanelor ce pot obţine compensaţii. Astfel, de la un număr nedeterminat de proprietari de păduri care aveau dreptul să formuleze cerere de acordare a compensaţiilor, în mod nelegal şi complet discriminatoriu, prin articolul 1 din norme, această categorie este limitată doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată.
    În acest sens, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, reclamanta s-a considerat vătămată în dreptul său, respectiv cel vizând acordarea compensaţiilor, precum şi în exercitarea dreptului de proprietate.
    Revenind la natura juridică a actului constând în Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, a învederat următoarele:
    Calificarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii (normativ şi individual) se face, aşa cum s-a decis în practica judiciară (Î.C.C.J. - Decizia nr. 1.718/2013), prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuţie. Aşa fiind, un act administrativ este fie normativ, fie individual - în funcţie de întinderea efectelor pe care le produce, independent de conţinutul unei anexe ale acelui act.
    Şi în acest caz, jurisprudenţa Î.C.C.J. - Decizia nr. 3.807/2022 a statuat că un act normativ îşi păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicabil, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care vor resimţi efectele pe parcursul activităţii sale. Aceasta deoarece, în actele administrative individuale, subiectele de drept sunt individualizate ca atare în cuprinsul actului, determinate.
    Or, tocmai această nuanţă de natură juridică a fost nesocotită de către pârâtul Guvernul României la momentul adoptării H.G. nr. 1.370/2022.
    Aşadar, reclamanta a apreciat că H.G. nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ normativ. În privinţa acesteia nu se poate reţine că ar fi aplicabilă unor situaţii strict determinate, pentru că aceasta conţine reguli generale, care sunt de aplicabilitate repetată tuturor persoanelor care la fiecare aplicare îndeplinesc exigenţele sale.
    În situaţia dată, H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a celor două decizii judecătoreşti mai sus vizate prin mecanismul procedural al art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 (procedura executării silite), întrucât pârâtul nu a înţeles să execute de bunăvoie această obligaţie legală pe care o avea încă din anul 2010.
    În acest context, aşa cum s-a relevat în doctrina de specialitate, când o autoritate judecătorească ordonă obligarea la adoptarea sau emiterea unui act administrativ, autoritatea publică competentă nu mai exercită o competenţă discreţionară ce implică o anumită marjă de apreciere, ci, dimpotrivă, instanţa judecătorească impune o conduită precisă pentru autoritatea publică, materializată în ceea ce doctrina desemnează ca fiind competenţa legală.
    Trebuie remarcat faptul că în ambele hotărâri judecătoreşti antereferite se regăseşte imperativul obligării la adoptarea de către Guvern a normelor metodologice, fără vreo menţiune cu privire la adoptarea de H.G. doar pentru reclamantul din acest dosar anume. Mai mult, în considerentele celor două hotărâri judecătoreşti de obligare se menţionează expres că este vorba despre adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
    Totodată, competenţa legală poate fi recunoscută atunci când conţinutul actului administrativ este complet predeterminat de noma legală, în cuprinsul căreia se menţionează expres elementele de fapt şi de drept necesare pentru emiterea actului, fiind o simplă îndatorire legală de îndeplinit în privinţa căreia organul administrativ - în speţă, pârâtul Guvernul României - nu are nicio opţiune. Cadrul legal în baza căruia trebuia adoptată H.G. de aprobare a normelor metodologice de către Guvern a fost conturat şi detaliat în cele două hotărâri judecătoreşti, de unde rezultă foarte clar natura şi conţinutul actului.
    De altfel, până la adoptarea H.G. nr. 1.370/2022, toate actele normative de aprobare a normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor adoptate anterior au fost materializate prin acte administrative cu caracter normativ (de exemplu: H.G. nr. 1.071/2006, H.G. nr. 861/2009 şi H.G. nr. 447/2017).
    Având în vedere conţinutul normelor metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, a apreciat, în mod indubitabil, că acest act normativ încalcă şi principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“.
    Aşadar, având în vedere faptul că pârâtul Guvernul României a adoptat un act administrativ prin nerespectarea prevederilor legale din acte normative cu forţă juridică superioară, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor celor două hotărâri judecătoreşti, reclamanta a considerat că a dovedit că se află în prezenţa unei vătămări, reclamantul având, deci, calitatea de persoană vătămată, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
    Această obligaţie de adoptare a normelor metodologice a fost impusă încă din anul 2008, prin art. 97 alin. (1) lit. b) şi art. 99 din Legea nr. 46/2008, iar mai apoi reiterată prin art. 5-6 din O.G. nr. 14/2010, acte legislative cu forţă juridică superioară. La momentul adoptării H.G., adică la data de 9.11.2022, pârâtul nu a respectat dispozitivul celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în anii 2020 şi 2021, creând, astfel, o inechitate pentru proprietarii de păduri al căror drept la compensaţii este prevăzut expres, clar, printr-o lege organică.
    Adoptând această hotărâre abia după pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti definitive prin care pârâtul a fost obligat expres să adopte actul, hotărâri din ale căror considerente se desprinde inclusiv caracterul normativ al actului administrativ, pârâtul a sfidat extrem de grav atât dispoziţiile instanţei de judecată, cât şi legea. Astfel, la acest moment al adoptării, pârâtul nu mai avea posibilitatea schimbării categoriei beneficiarilor actului administrativ, adică nu mai avea marja de apreciere de care beneficia anterior obligării sale la adoptare, întrucât a proceda în această manieră presupune nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin care a fost obligat la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensaţiilor, adică la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
    Cu privire la petitele din prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a învederat următoarele:
    1. În primul rând, a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, în sensul anulării parţiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022.
    Astfel, reclamanta a apreciat că este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 46/2008, O.G. nr. 14/2010 şi dispoziţiei celor două hotărâri judecătoreşti formularea de la articolul 1 din normele metodologice (precum şi din anexele nr. 1 şi nr. 2 la normele metodologice), pe care le-a reluat.
    A reiterat dispozitivul Deciziei nr. 3.701/2021 a I.C.C.J. şi a Sentinţei civile nr. 302/2018 a Curţii de Apei Craiova, menţinută prin Decizia nr. 4.596/2020 a Î.C.C.J.
    Drept urmare, reclamanta apreciază că este evidentă alterarea pe care pârâtul Guvernul României a produs-o cu privire la conţinutul actului administrativ pe care avea obligaţia să îl adopte, în sensul că, în cuprinsul art. 1 din normele metodologice adoptate, nu se menţionează „pe care proprietarii nu le recoltează“, ci că H.G. „se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, putând fi observată aici o cu totul altă formulare, care, în mod evident, este restrictivă faţă de cea din dispoziţia instanţelor.
    În aceeaşi ordine de idei, pârâtul Guvernul României a invocat în apărarea sa (în Dosarul nr. 494/54/2017) excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ, excepţie care a fost respinsă de către Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa civilă nr. 302/2018, soluţie care a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 4.596/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Reclamanta a reiterat o parte din conţinutul acestei decizii, arătând că în mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că hotărârea judecătorească prin care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ, privind organizarea şi executarea în concret a procedurii de adoptare a unui act normativ cu aplicabilitate generală, nu este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a principiului separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    Drept urmare, reclamanta a concluzionat că pârâtul Guvernul României a normat cu exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, vătămându-i dreptul său legitim la compensaţii prevăzut de normele legale în vigoare.

    2. În al doilea rând, reclamanta a solicitat anularea art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen, întrucât şi acesta este vătămător.
    În forma actuală, acest text prevede: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.“
    Astfel, a susţinut că, drept urmare a anulării articolului I din normele metodologice, se impune anularea şi a articolului 4 alin. (3) din acestea, întrucât, în caz contrar, situaţia proprietarilor de terenuri afectate de restricţii ar rămâne neschimbată, aceştia nemaiputând să depună cerere de acordare a compensaţiilor.
    În mod cert, sintagma „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme“ reprezintă un interval de timp care s-a epuizat deja, deoarece H.G. nr. 1.370/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10.11.2022 cu nr. 1074/10.11.2022.
    Drept urmare, pentru a exista posibilitatea legală şi reală ca alţi proprietari de păduri afectaţi în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic să poată formula cereri pentru acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013, se impune anularea şi a acestui text legal, care pune în imposibilitate un potenţial solicitant de a se adresa gărzii forestiere cu o astfel de cerere, întrucât aceasta s-ar respinge în mod cert ca tardiv formulată.
    Totodată, pentru a se putea formula o astfel de cerere de acordare a compensaţiilor, art. 4 alin. (2) din normele aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicitantul trebuie să anexeze o vastă
    documentaţie, iar pentru obţinerea tuturor înscrisurilor imperios necesare termenul de 30 de zile este mult prea scurt.
    Astfel, a arătat că art. 4 alin. (2) lit. e) stipulează că trebuie anexată confirmarea din partea administratorului sitului Natura 2000 sau a serviciului teritorial al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, după caz, cu privire la încadrarea suprafeţei de pădure aflate în proprietate în siturile Natura 2000 în perioada 2010-2013. Or, A.N.A.N.P. sau administraţia unui parc natural sau naţional beneficiază de un termen legal de 30 de zile să răspundă solicitării adresate.
    Aşadar, posibilitatea ca un proprietar să efectueze toate demersurile şi să depună documentaţia completă, prevăzută de art. 4 alin. (2) din norme, în termenul de 30 de zile apare ca fiind nerealistă.
    Pentru aceste considerente şi având în vedere imposibilitatea ca un proprietar de pădure să poată formula cerere de acordare a compensaţiilor în termenul prevăzut în actuala formă, reclamanta a solicitat anularea şi a art. 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022.
    Reclamanta a precizat, spre exemplu, că termenele prevăzute în H.G. nr. 447/2017 aveau o durată mai cuprinzătoare, sens în care a redat alin. 3 şi 4 din acest act normativ.
    Poate fi observat, aşadar, că pentru anul 2017 s-au acordat 90 de zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 447/2017 (calculat din 6.07.2017), iar pentru anii 2018-2022 inclusiv termenul de depunere era de 6 luni, adică mult mai lung.
    Ceea ce pârâtul Guvernul României a urmărit prin maniera de reglementare a H.G. nr. 1.370/2022, in concreto, a normelor metodologice aprobate prin aceasta, a fost limitarea drastică a categoriei solicitanţilor în mod nelegal şi, mai mult decât atât, pierderea termenului de depunere a cererilor şi documentaţiilor, aspecte de neacceptat din partea unei autorităţi publice care vine în serviciul cetăţenilor.
    În consecinţă, reclamanta a solicitat anularea şi art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 şi obligarea pârâtului la modificarea conţinutului acestuia în sensul indicat prin prezenta.

    3. În privinţa anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice, reclamanta a învederat următoarele:
    În titlul anexei nr. 1 la norme se utilizează din nou, în mod defectuos, ca în cazul art. 1 din norme, sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive care, după cum am învederat mai sus, conduce la vătămarea potenţialilor solicitanţi, întrucât se limitează nelegal şi excesiv categoria persoanelor care pot formula cerere de accesare a compensaţiilor pentru anii 2010-2013.“.
    Şi în acest cazul acestui capăt de cerere reclamanta a solicitat anularea/eliminarea sintagmei indicate mai sus din cuprinsul titlului anexei nr. I la norme, întrucât se impune utilizarea unei sintagme care să reglementeze acordarea compensaţiilor întocmai în sensul impus de instanţele de judecată.
    Aşadar, în locul sintagmei criticate mai sus, trebuia utilizată următoarea sintagmă: „pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“. Reclamanta a apreciat că doar în acest fel obligaţia de adoptare a hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru anii 2010-2013 este dusă la îndeplinire în mod corespunzător şi legal.
    În acest sens, reclamanta a considerat că argumentele invocate prin prezenta sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la solicitarea de anulare parţială a titlului anexei nr. I la normele metodologice, sens în care ne menţinem argumentele invocate cu privire la acel capăt de cerere.

    4. Referitor la solicitarea privind anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, reclamanta a solicitat, de asemenea, admiterea acesteia, în virtutea argumentelor expuse infra.
    La fel precum în cazul anexei nr. I la norme, pârâtul Guvernul României a utilizat în mod defectuos sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
    Instanţele de judecată au obligat pârâtul, în ceea ce priveşte perioada anilor 2010-2013, la adoptarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
    Astfel, în niciun moment pârâtului Guvernul României nu îi era permis să denatureze scopul vizat de instanţele de judecată prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi nici să schimbe categoria beneficiarilor cărora acest act administrativ normativ li se adresează.
    Drept urmare, şi în acest caz, sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ a fost inserată în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei, motiv pentru care reclamanta a solicitat anularea parţială a titlului anexei nr. 2.
    În baza argumentelor expuse, reclamanta a solicitat admiterea capetelor de cerere vizând anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, in concreto, a art. 1 din norme, a art. 4 alin. (3) din norme, a titlului din anexa nr. 1 la norme şi a titlului din anexa nr. 2 la norme.


    B. Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, reclamanta a solicitat instanţei să dispună următoarele:
    1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei H.G. în sensul ca noul conţinut al articolului 1 la norme să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei H.G. în sensul ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;
    3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. I la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei H.G. în sensul ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei H.G. în sensul ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri.
    În virtutea argumentelor expuse deja la capitolul A pct. 1-4, reclamanta a considerat că a dovedit nerespectarea de către Guvernul României a obligaţiei concrete de adoptare a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/9.11.2022 impuse de instanţele de judecată, argumente prin care a dovedit, totodată, şi nelegalitatea parţială a prevederilor criticate cuprinse în H.G. nr. 1.370/2022.
    Mecanismul judiciar firesc la care reclamanta a recurs urmăreşte tocmai anularea sintagmelor nelegale din cuprinsul acestui act administrativ normativ şi obligarea pârâtului la adoptarea unei noi hotărâri prin care acesta să utilizeze întocmai termenii impuşi de instanţele de judecată, fără să schimbe/denatureze/restrângă în mod nelegal categoria persoanelor cărora hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor pentru anii 2010-2013 li se adresează.
    Aşadar, reclamanta a solicitat admiterea şi a acestui capăt de cerere, întrucât, după cum a învederat prin cererea de chemare în judecată, maniera în care se reglementează acordarea compensaţiilor pentru anii 2010-2013 prin intermediul H.G. nr. 1.370/2022 este parţial nelegală, vătămătoare şi discriminatoare în raport cu 99,9% dintre proprietarii de păduri din România.
    Instanţele de judecată au dispus obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013.
    Prin adoptarea unei hotărâri de Guvern în cuprinsul căreia se utilizează sintagme/expresii ce restrâng în mod indubitabil categoria persoanelor cărora hotărârea li se adresează, contrar dispoziţiei instanţelor de judecată, apreciem că se impune anularea parţială a prevederilor nelegale şi obligarea pârâtului să se conformeze obligaţiei impuse, în sensul adoptării unei hotărâri prin care să modifice conţinutul textelor nelegale criticate mai sus în sensul arătat prin prezenta cerere de chemare în judecată.

    C. De asemenea, reclamanta a solicitat admiterea petitului vizând obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă, în baza argumentelor indicate infra.
    În primul rând, raţiunea inserării unui nou alineat având conţinutul de mai sus reclamanta o consideră ca fiind oportună, utilă şi necesară, deoarece are cunoştinţă că, în afară de ea, există numeroşi proprietari care au depus în termenul legal prevăzut la art. 4 alin. (3) din normele metodologice cererile şi documentaţia aferentă pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013, dar cărora le-au fost respinse cererile pe motiv că H.G. nr. 1.370/2022 nu li se aplică.
    În al doilea rând, documentaţia prevăzută de art. 4 alin. (2) din normele metodologice este extrem de vastă şi cuprinde documente a căror procedură de obţinere este greoaie şi întinsă ca durată. Astfel, pentru toţi proprietarii de păduri care au făcut eforturi să depună documentele în forma prevăzută de lege apare ca fiind cel puţin nejustificat ca aceştia să depună aceeaşi documentaţie a doua oară, în condiţiile în care aceasta există deja la structura teritorială de specialitate - garda forestieră, fiind depusă în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2022, adică relativ recent.
    În al treilea rând, din raţiuni ce ţin de protecţia mediului, considerat că nu se impune întocmirea din nou a aceleiaşi documentaţii care cuprinde, de exemplu, 200.600 de pagini, în situaţia în care aceasta se află în original şi în integralitate depusă deja la structura teritorială competentă cu primirea şi verificarea acesteia.
    Date fiind aceste raţiuni expuse mai sus, reclamanta a considerat necesară inserarea acestui nou alineat, prin care să se reglementeze că proprietarii care au depus deja cererea şi documentaţia pentru acordarea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013 să fie scutiţi de parcurgerea pentru a doua oară a acestui demers birocratic anevoios.
    În situaţia în care se va aprecia că formularea propusă cu privire la petitele ce impun modificări vizând H.G. nr. 1.370/2022 ar putea fi interpretată ca având „conţinut prestabilit“, reclamanta a solicitat să se ia act de solicitarea sa de a fi admise petitele subsidiare.

    În consecinţă, având în vedere faptul că a expus punctual motivele care stau la baza solicitării de anulare parţială a actului administrativ normativ vătămător, că a dovedit existenţa, caracterul şi întinderea vătămării, reclamanta a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată.
    A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă.
    Reclamanta a solicitat judecarea prezentei cereri şi în lipsa sa de la dezbateri, în temeiul prevederilor art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Temeiul de drept: art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 453 din Codul de procedură civilă, precum şi celelalte prevederi legale indicate.
    Probe: au fost depuse, în fotocopie, înscrisuri.
    Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes şi pentru lipsa calităţii procesuale active, pe cale de excepţie, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precum şi respingerea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
    Sub aspectul excepţiei lipsei de interes al reclamantei în promovarea acţiunii şi excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, s-au arătat următoarele:
    Reclamanta nu face dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare a actului administrativ contestat, condiţie de exerciţiu al oricărei acţiuni în justiţie. Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai privind capacitatea şi calitatea procesuală, ci şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct.
    Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală şi interesul sunt două condiţii
    distincte ale acţiunii civile, iar analiza lor se impune independent şi consecutiv.
    Interesul este calificat unanim în doctrină şi în jurisprudenţă ca fiind o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile şi de promovare a oricărei forme procedurale ce intră în conţinutul acesteia, nefiind suficientă afirmarea existentei unui drept actual, ci şi justificarea folosului practic urmărit prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.
    Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
    În cauza dedusă judecăţii, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art. 21 şi art. 52 din Constituţia României, republicată, şi de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
    Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 21 din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale capitolul 1, „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime“.
    Prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 îşi găsesc suportul în prevederile Legii fundamentale, iar din analiza acestora reiese că instanţele de contencios administrativ au obligaţia de a analiza şi de a se pronunţa şi prin prisma existenţei interesului legitim, nu doar a dreptului subiectiv, redând art. 8 din Legea contenciosului administrativ.
    Referindu-se la acest text de lege, Curtea Constituţională a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 66/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4.03.2009, faptul că, prin acţiunea introdusă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susţină în sprijinul cererii şi vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.
    Contrar celor susţinute de partea reclamantă, aceasta nu face dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare, condiţie de exerciţiu al oricărei acţiuni în justiţie.
    Într-un prim aspect, plecând de la consideraţiile de ordin teoretic şi exigente ale cerinţei interesului, pârâtul a considerat că la acest moment demersul judiciar al reclamantei este lipsit de interes prin prisma faptului că Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive (H.G. nr. 1.370/2022) a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.202, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017. Instanţele de judecată au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive prin cele două decizii mai sus menţionate pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi reclamanta Obştea Pestişani.
    În concluzie, pârâtul a solicitat instanţei să admită excepţia invocată şi să respingă cererea de anulare a H.G. nr. 1.370/2022 ca fiind lipsită de interes.
    Totodată, în ceea ce priveşte cererea pendinte, pârâtul a apreciat că aceasta este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
    Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, precum şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct.
    Reclamantul, în calitatea lui de persoană fizică/juridică, nu poate acţiona ca atare în contencios administrativ subiectiv decât dacă şi sub condiţia în care dovedeşte că este titularul unor drepturi subiective sau interese legitime private, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Pe de altă parte, unei persoane fizice/juridice nu i se recunoaşte dreptul de a formula o acţiune în contenciosul obiectiv, respectiv de a cere anularea unui act administrativ pornind de la premisa lezării unui interes legitim public decât dacă şi sub în care probează că vătămarea interesului public legitim decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat.
    Pârâta a apreciat că reclamanta a iniţiat demersul pentru anularea actului administrativ, fără însă să dovedească vreo vătămare care să îi fi fost produsă prin actul administrativ dedus analizei instanţei, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva normelor de referinţă ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Întrucât din interpretarea dispoziţiilor menţionate reiese că reclamanta nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
    Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
    Sub aspectul oportunităţii, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia.
    Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese şi din nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    La elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării, aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, potrivit art. 20 alin. (7) din regulament.
    La elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, ale cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltare a masei lemnoase.
    Practic, prin cererea formulată de către reclamantă se doreşte schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta să se refere la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
    H.G. nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare, ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013.
    Având în vedere că aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014, se constată că reclamanta nu face dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unor acte administrative cu caracter normativ, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul şi obiectul acţiunii nu mai subzistă.
    Pentru toate cele de mai sus, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, şi, pe fond, ca neîntemeiată.
    În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul a considerat că aceasta este neîntemeiată şi a solicitat să o respingă ca atare, deoarece în situaţia de faţă nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului, condiţie pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
    Totodată, pârâtul a solicitat instanţei de judecată ca în virtutea rolului său activ şi a prevederilor Codului de procedură civilă poate cenzura micşora cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu avocat etc. În aprecierea cuantumului onorariilor, conform art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pârâtul a solicitat instanţei să analizeze atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă prestat în scopul pregătirii apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
    S-a arătat că, în temeiul art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa este îndreptăţită să aprecieze în ce măsura onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei.
    În concluzie, pârâtul a considerat că Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, pentru punerea în aplicare a legii, îndeplineşte toate condiţiile de legalitate cerute pentru valabilitatea sa, fiind emisă de organul competent în limitele competenţei, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
    Faţă de toate cele de mai sus, pârâtul a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
    Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unei adrese către pârât pentru a înainta toate actele ce au stat la baza adoptării H.G. nr. 1.370/2022.
    Considerentele instanţei asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare, analizate cu prioritate, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
    Referitor la excepţia inadmisibilităţii ridicată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, instanţa constată că pârâtul nu a arătat, în concret, care sunt motivele de fapt şi de drept pentru care, în opina sa, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă ci, după expunerea apărărilor pe fondul cererii de chemare în judecată a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată. Practic, pârâtul s-a limitat în a solicita respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă, fără invocarea unor motive concrete în susţinerea acesteia, argumentele expuse fiind apărări de fond, astfel că instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii, ca nefondată.
    În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, pârâtul a susţinut în esenţă că reclamanta nu a dovedit un interes, un folos practic în demararea acestui demers judiciar, dat fiind că nu a făcut dovada încălcării unui drept sau interes legitim prin actul normativ a cărui anulare se solicită.
    Instanţa consideră aceste susţineri nefondate pornind de la definirea interesului ca fiind folosul material ori moral pe care lar obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care doreşte să o desfăşoare şi având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, scopul introducerii acţiunii de către reclamantă este tocmai obţinerea, pe de o parte, a anulării actului administrativ normativ contestat, dar şi a aprobării de către Guvernul României a normelor metodologice de plată a despăgubirilor, conform obligaţiei rezultate din legislaţia internă, şi, pe de altă parte, ulterior despăgubirile cuvenite în baza acestei hotărâri.
    În ceea ce priveşte apărarea pârâtului că reclamanta nu justifică vreun interes în promovarea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamante de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017, hotărâri ce privesc reclamantele Asociaţia Composesoratul Jina, respectiv Obştea Pestişani, instanţa constată că nu este de natură a dovedi lipsa de interes a reclamantei. Astfel, prin demersul său judiciar, reclamanta tinde tocmai la emiterea unui act normativ care să reglementeze Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamante de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, norme care să se aplice tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă. Or, reclamanta, astfel cum rezultă din analiza coroborată a înscrisurilor de la f. 165 verso-186 deţine în proprietate suprafeţe de păduri aflate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, suferind astfel restricţii de recoltare.
    Concluzionând, instanţa va respinge excepţia lipsei de interes ca fiind nefondată.
    Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invocată prin întâmpinare, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) „orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes“. Conform dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic, astfel cum acesta este dedus judecăţii“.
    Aşadar, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi titularul dreptului dedus judecăţii. Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, în raport de litigiul dedus judecăţii, justificarea acesteia revenind reclamantului, potrivit art. 194 din Codul de procedură civilă, prin arătarea obiectului şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţiile sale.
    Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie, calificată drept o excepţie de fond (pentru că este în legătură cu una din condiţiile de exerciţiu al acţiunii), peremptorie sau dirimantă (pentru că se tinde la respingerea acţiunii) şi absolută (pentru că normele care reglementează această condiţie de exerciţiu au caracter imperativ).
    În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, pârâtul, în esenţă, a argumentat că, pentru a avea legitimare procesuală activă, persoana fizică sau juridică ce introduce acţiunea în contencios administrativ trebuie să facă dovada vătămării unui drept sau interes legitim.
    Susţinerile sunt însă nefondate, dat fiind că din analiza coroborată a înscrisurilor de la f. 165 verso-186 rezultă că reclamanta are calitatea de proprietar de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt ce presupune restricţii totale sau drastice în recoltarea de masă lemnoasă. Prin raportare la obiectul de reglementare al actului normativ a cărui anulare se solicită, reclamanta se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, dovedirea în concret a vătămării fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei, nu de legitimarea procesuală activă a reclamantei.
    Constată instanţa că, în principiu, reclamanta intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalităţi punctuale, să primească compensaţii/ajutoare de stat, de unde concluzia existenţei calităţii procesuale active a acesteia în promovarea prezentei acţiuni şi posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin adoptarea actului normativ contestat în prezenta cauză.
    În consecinţă, instanţa va respinge şi această excepţie, ca fiind neîntemeiată.
    Considerentele instanţei pe fondul cererii de chemare în judecată:
    Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, respectiv în parte a art. 1 din anexă - normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice. De asemenea, a solicitat anularea în parte a art. 4 alin. (3) din normele metodologice şi obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor sale, obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat cu conţinutul învederat prin cererea de chemare în judecată, respectiv stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse, în sensul celor dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
    Instanţa constată că, prin Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022 (H.G.), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
    În nota de fundamentare a acestui normativ (f. 123-132) s-a menţionat că actul se impune a fi adoptat ca urmare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021 şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017.
    Aşadar, H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare atât a Deciziei nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, cât şi a Deciziei nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017. Câtă vreme H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare a ambelor decizii sus-menţionate, aceasta trebuie să respecte întocmai dispozitivul ambelor decizii.
    Relativ la Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017 (f. 14-23), instanţa constată că prin aceasta a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Prin această sentinţă (f. 24-35) instanţa a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012“.
    Aşadar, prin această sentinţă, definitivă prin respingerea recursului, instanţa a stabilit, definitiv, în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, hotărârea urmând a se aplica tuturor proprietarilor care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, aşa cum a stabilit pârâtul prin H.G. nr. 1.370/2022.
    Pârâtul Guvernul României trebuia, aşadar, să adopte un act administrativ cu caracter normativ şi care să cuprindă reglementări formulate abstract, de principiu cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
    Faptul că actul administrativ la adoptarea căruia a fost obligat pârâtul are caracter normativ rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, care prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (...) b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;“, respectiv din prevederile art. 99 din acelaşi act normativ, potrivit căruia „Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.“
    Or, tocmai din cauza faptului că pârâtul nu a elaborat astfel de norme metodologice, instanţa de judecată, la iniţiativa altor reclamanţi, a înţeles să dispună obligarea acestuia la adoptarea acestor norme metodologice (Decizia nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017).
    Prin Decizia nr. 3.701/16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, în soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 130/14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa, casând sentinţa şi rejudecând cauza, „a admis acţiunea reclamantei Composesoratul Jina şi a obligat Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulate de reclamantă“.
    Deşi în expunerea de motive se face trimitere la cele dispuse prin cele două sentinţe judecătoreşti, în cuprinsul art. 1 din H.G. nr. 1.370/2022 se statuează că „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“.
    Astfel, analizând conţinutul actului normativ contestat, se constată că, deşi se menţionează că scopul emiterii actului este punerea în aplicare a celor două hotărâri judecătoreşti, conţinutul acestuia nu reflectă cele stabilite definitiv prin Decizia nr. 3.701/16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017. De asemenea, nu există nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, pârâtul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltarea masei lemnoase, iar nu proprietarii de astfel de suprafeţe de păduri care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, astfel cum s-a stabilit prin decizia sus-menţionată.
    Astfel cum rezultă din nota de fundamentare, sursa proiectului de act normativ a fost reprezentă de cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sus-menţionate, iniţiativa aparţinând Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    În acord cu apărările pârâtului, instanţa constată că proiectul actului administrativ a fost avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia, astfel, de altfel necontestat de reclamantă.
    În raport cu cele expsue, instanţa va anula în parte Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv, în parte, art. 1 din anexă - normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice, în sensul că va înlătura sintagmele „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzută la art. 1 din anexă - normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ din titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice, urmând ca pârâtul să adopte un nou act normativ care să fie în acord cu cele statuate definitiv prin Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017 (f. 14-23), prin care a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, hotărâre prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012“.
    În ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului la adoptarea actului normativ cu un anumit conţinut: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“, „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea in vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“, „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“, „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“, respectiv obligarea acestuia să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, instanţa reţine următoarele:
    Hotărârile de Guvern sunt acte administrative cu caracter normativ care se emit pentru organizarea executării legilor, astfel că, în măsura în care obligaţia emiterii lor este prevăzută de o lege, în privinţa refuzului de a pune în executare această obligaţie devin incidente dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie referitoare la posibilitatea exercitării controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice.
    Instanţa apreciază că, prin raportare la modalitatea de formulare a acestor două petite, reclamanta tinde a solicita instanţei de judecată să se substituie legiuitorului, hotărârea de Guvern fiind act normativ. Prin admiterea acestor capete de cerere, s-ar depăşi sfera atribuţiilor puterii judecătoreşti, fiind încălcat principiul separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    Dreptul de apreciere asupra oportunităţii emiterii unui act normativ cu un anumit conţinut este atributul exclusiv al autorităţii publice competente, câtă vreme se încadrează în limitele legii. Este evident că instanţele judecătoreşti nu se pot substitui autorităţii executive în exercitarea atribuţiilor componentelor acesteia care privesc conţinutul concret al actului administrativ a cărei emitere este prevăzută de lege şi care ar avea aplicabilitate generală.
    Aşadar, aceste capete de cerere vor fi respinse ca neîntemeiate.
    În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanţa va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în parte, şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.005 lei, din care 50 lei taxă judiciară şi 7.955 lei onorariu de avocat (filele 187-194), cheltuielile de judecată fiind acordate proporţional cu pretenţiile admise.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    Respinge excepţia lipsei de interes, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate prin întâmpinare, ca nefondate.
    Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Obştea Berceşti-Vlădoi, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, Str. Cetinei nr. 22, judeţul Cluj, la avocat Zăgrean Gabriel, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1.
    Anulează în parte Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv, în parte art. 1 din anexă - normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice, în sensul că: Înlătură sintagmele „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzută la art. 1 din anexă - normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ din titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice.
    Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca nefondată.
    Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
    Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.005 lei, din care 50 lei taxă judiciară şi 7.955 lei onorariu de avocat.
    Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
    Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Craiova.
    Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 18.12.2023.


                    PREŞEDINTE
                    SIMONA MUDAVA
                    Grefier,
                    Maria-Dorina Fiedler


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  SENTINŢĂ nr. 667 din 18 decembrie 2023

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016