Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
SENTINŢĂ CIVILĂ nr. 1.321 din 15 iulie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ
Dosar nr. 7.335/2/2023 Curtea constituită din: Preşedinte: - X Grefier: - X Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13.05.2024, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea, la datele de 27.05.2024, 10.06.2024, 25.06.2024, 28.06.2024, şi, pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele: CURTEA, deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 3.11.2023 cu nr. 7.335/2/2023, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1. anularea parţială a anexei nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 2. anularea parţială a anexei nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 3. anularea parţială a secţiunii A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor; 4. anularea parţială a notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în anexa nr. 1.2, secţiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 5. anularea parţială a secţiunii B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 6. anularea parţială a notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 7. anularea parţială a notei din secţiunea A, anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor; 8. anularea parţială a notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 9. obligarea părţilor adverse la suportarea, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin Decizia de impunere nr. F-PH_311/15.07.2022 au fost stabilite în sarcina acesteia obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 7.751.907 lei, defalcate după cum urmează: - obligaţia fiscală stabilită suplimentar reprezentată de „CAS angajat“ pentru perioada 1.01.2019-28.02.2022, constituită din baza impozabilă stabilită suplimentar, în cuantum de 29.856.240 lei, precum şi a contribuţiei, în cuantum de 7.464.060 lei; – obligaţia fiscală suplimentară reprezentată de „sănătate angajat total“ pentru perioada 1.01.2019-28.02.2022, constituită din baza impozabilă stabilită suplimentar, în cuantum de 29.635.560 lei, respectiv contribuţie stabilită suplimentar, în cuantum de 2.963.556 lei; – obligaţia fiscală suplimentară reprezentată de „contribuţie asiguratorie“ pentru perioada 1.01.2019-28.02.2022, constituită din baza impozabilă stabilită suplimentar, în cuantum de 30.014.800 lei, respectiv contribuţie stabilită suplimentar, în cuantum de 675.333 lei; – obligaţia fiscală suplimentară reprezentată de „impozit pe venituri din salarii“ pentru perioada 1.01.2019-28.02.2022, constituită din baza impozabilă stabilită suplimentar, în cuantum de 30.723.404 lei, respectiv impozit stabilit suplimentar, în cuantum de 1.903.382 lei.
În plus, prin decizia de impunere au fost stabilite pe minus anumite sume, respectiv „CAS construcţii“ sume stabilite pe minus în cuantum de – 4.755.800 lei cu titlu de contribuţie şi – 22.380.235 lei cu titlu de bază impozabilă, precum şi „contribuţie asigurări construcţii“ sume stabilite pe minus în cuantum de – 498.624 lei cu titlu de contribuţie şi –22.161.066 lei cu titlu de bază impozabilă, ca urmare a unei pretinse încadrări eronate din partea contribuabilului a acestor facilităţi fiscale. Reclamanta a menţionat că, în prezent, obligaţiile fiscale imputate sunt în cuantum de 14.533.211 lei, fiind formate din obligaţii fiscale principale şi accesorii. Reclamanta susţine că desfăşoară activitatea principală aferentă codului CAEN 4329 - Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii. Ca urmare a instituirii facilităţilor fiscale din sectorul construcţiilor prin OUG nr. 114/2018, astfel cum au fost ulterior modificate prin OUG nr. 43/2019, a aplicat aceste facilităţi în perioada 1.01.2019-31.05.2021, în acord cu prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal. Cu toate acestea, în urma controlului inopinat ce a avut loc în luna mai 2022, reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale ce a vizat perioada 1.01.2019-28.02.2022, obiectul inspecţiei fiind limitat până la data de 31.05.2021, dată până la care a aplicat efectiv facilităţile anterior menţionate. Ca urmare a activităţii de inspecţie, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 7.751.907 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, CASS angajat, CAS angajat, CAM, CAS în construcţii şi CAM în construcţii. Pentru a dispune în acest sens, autorităţile fiscale au apreciat că reclamanta nu întruneşte condiţia unei cifre de afaceri de minimum 80% realizate din activitatea de construcţii desfăşurată pe teritoriul României, iar salariaţii acesteia sunt detaşaţi, motiv pentru care nu sunt aplicabile facilităţile fiscale acordate. Condiţia realizării unei cifre de afaceri de minimum 80% din activitatea de construcţii desfăşurată pe teritoriul României a fost instituită prin ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019, aspectele astfel reglementate fiind preluate, ulterior, prin acte subsecvente, respectiv prin ordinele nr. 3.063/1.376/1.430/2019, nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 203/207/188/2021. Cu privire la OPCNSP nr. 239/2019, reclamanta menţionează că a fost constatată, în mod definitiv, sancţiunea nulităţii, împrejurare ce conduce la anularea dispoziţiilor privind modalitatea de calcul al cifrei de afaceri, preluate şi în cele 4 ordine subsecvente, indicate supra, astfel cum vom detalia în cuprinsul prezentei acţiuni. În ceea ce priveşte interdicţia aplicării facilităţilor fiscale cu privire la salariaţii detaşaţi, condiţie ce se regăseşte în cele 6 ordine indicate prin prezentul demers, reclamanta arată că aceste condiţii suplimentare sunt vădit nelegale, motiv pentru care se impune admiterea acţiunii formulate şi anularea acestor dispoziţii. Împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, reclamanta susţine că a formulat contestaţie fiscală, cerere în anulare şi cerere de suspendare întemeiată atât pe dispoziţiile art. 14, cât şi pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a format obiect al Dosarului nr. 625/42/2022 şi a fost admisă, în mod definitiv, până la soluţionarea, în primă instanţă, a acţiunii în anulare. Acţiunea în anulare formează obiect al Dosarului nr. 2.031/2/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu prim termen stabilit la data de 8.11.2023. Cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, ce formează, de asemenea, obiect al Dosarului nr. 2.031/2/2023, se află în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în etapa soluţionării recursului formulat de către AJFP PH şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva soluţiei de suspendare a caracterului executoriu al deciziei de impunere şi al raportului de inspecţie fiscală. Reclamanta înţelege să invoce nelegalitatea interdicţiei de aplicare a facilităţilor reglementate de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal în ceea ce priveşte salariaţii detaşaţi, instituite prin ordinele comune ale celor trei miniştri, respectiv nelegalitatea mecanismului de calcul al cifrei de afaceri, ce se raportează la activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Reclamanta menţionează că, deşi apreciază că prezenta acţiune este scutită de procedura prealabilă, pentru a evita interpretări contradictorii, a formulat şi a adresat pârâtelor plângerea prealabilă cu privire la normele ce formează obiectul prezentei acţiuni. Deşi până la momentul depunerii prezentei acţiuni nu a primit un răspuns din partea instituţiilor publice, prin raportare la practica nefavorabilă unitară a pârâtelor, mai ales în condiţiile în care actele administrative normative au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, apreciază că răspunsul negativ al acestora este previzibil. Reclamanta arată că prevederile atacate sunt incluse în acte administrative cu caracter normativ, întrucât instituie reguli general obligatorii şi impersonale, a căror aplicare poate fi realizată şi prin intervenţia forţei coercitive a statului. În acest sens, precizează că toate ordinele indicate au fost emise de către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Minister al Muncii şi Justiţiei Sociale), respectiv de către Ministerul Sănătăţii. Totodată, în susţinerea celor indicate, face trimitere şi la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Având în vedere că toate ordinele la care face trimitere prin prezentul demers au fost publicate în Monitorul Oficial, apreciază că nu poate fi incidentă o interpretare distinctă cu privire la caracterul normativ ai acestor acte administrative. De altfel, caracterul normativ al acestor acte administrative a fost reţinut deja, cu putere de lucru judecat, în Dosarul nr. 690/33/2021. În ceea ce priveşte interesul reclamantei în formularea prezentei acţiuni prin raportare la împrejurarea că cele şase ordine sunt, în prezent, abrogate, menţionează faptul că ele continuă să producă efecte în ceea ce priveşte societatea X. În acest sens, în temeiul dispoziţiilor contestate, în sarcina reclamantei au fost stabilite de către autorităţile fiscale, cu titlu de obligaţii fiscale, sume ce depăşesc 14 milioane de lei, cu privire la care reclamanta a formulat acţiune în anulare şi cerere de suspendare, demersuri ce se află, în prezent, în curs de soluţionare, pe rolul instanţelor de judecată. În acest context, prin abrogarea ordinelor, nu au fost înlăturate consecinţele juridice ce s-au produs asupra situaţiei fiscale a reclamantei pe perioada cât acestea au fost în vigoare, motiv pentru care a apreciat ca fiind necesară anularea dispoziţiilor nelegale din aceste acte administrative cu caracter normativ. În susţinerea aspectelor învederate a făcut trimitere şi la jurisprudenţa pronunţată în alte cauze similare, relevantă pentru situaţia acesteia. Prin art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, forma adoptată prin OUG nr. 114/2018 (aplicabilă în perioada 1.01.2019-21.07.2019), sunt prevăzute în mod clar, expres şi exhaustiv condiţiile în care facilităţile fiscale din domeniul construcţiilor urmează a fi aplicate. Prin OUG nr. 43/2019, pct. 5 al art. 60 din Codul fiscal a fost modificat. Distinct de reglementarea iniţială, prin OUG nr. 43/2019, printre altele, a fost inserată lit. e) privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri. Deşi la art. 60 pct. 5 lit. d) şi e) se face trimitere la ordine ce vor fi emise pentru reglementarea expresă a anumitor aspecte, în realitate, prin aceste ordine au fost modificate sau completate condiţiile pentru acordarea facilităţilor fiscale din sectorul construcţiilor, împrejurare ce atrage nelegalitatea dispoziţiilor invocate din cele şase ordine, având în vedere următoarele motive. Referitor la motivele de nelegalitate privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, preluat de ordinele nr. 3.063/1.376/ 1.430/2019 şi nr. 203/207/188/2021, reclamanta susţine că acesta a fost constatat, în mod definitiv, ca fiind nul. Prin secţiunea A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, sunt reglementate următoarele aspecte: "Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor."
De asemenea, prin nota din secţiunea A, anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, sunt prevăzute următoarele aspecte: "Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor."
Reclamanta menţionează faptul că Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019, dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, a fost constatat ca fiind nul prin Sentinţa civilă nr. 3/2022, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 690/33/2021, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.801/2023, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar. Metodologia de calcul al cifrei de afaceri, reglementată de OPCNSP nr. 239/2019, a fost preluată şi de ordinele nr. 1.942/979/819/2020 şi nr. 2.814/1.536/1.806/2020, ce au format, de asemenea, obiect al Dosarului nr. 690/33/2021, menţionat anterior. Având în vedere constatarea nulităţii OPCNSP nr. 239/2019, instanţa a dispus şi anularea dispoziţiilor ce priveau modalitatea de calcul, preluată prin ordinele nr. 1.942/979/819/2020 şi nr. 2.814/1.536/1.806/2020. Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut, cu putere de lucru judecat, că, date fiind motivele ce au generat anularea Ordinului nr. 239/2019, expuse anterior, acest act fiind considerat că nu a existat niciodată, înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare presupune inclusiv desfiinţarea unor acte subsecvente, cele două ordine, ce cuprind o reglementare identică din perspectiva modului de calcul al cifrei de afaceri. Aşadar, sancţiunea nulităţii intervine, în mod automat, cu privire la toate ordinele subsecvente ordinului cu privire la care a fost constatată nulitatea, deci inclusiv cu privire la menţiunile preluate în Ordinul nr. 3.063/1.376/1.430/2019 şi Ordinul nr. 203/207/188/2021, ce formează obiect al prezentei acţiuni. Cu toate acestea, pentru a nu lăsa loc de interpretare, având în vedere că cele două ordine produc, în continuare, efecte faţă de reclamantă, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul al cifrei de afaceri, solicită în mod expres anularea acestor dispoziţii în virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, în acest context, urmând a fi respectată şi puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 3/2022, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 690/33/2021, rămasă definitivă. Această conduită ce revine autorităţilor administrative a fost statuată expres în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţie (latura procedurală), care obligă autorităţile să aibă un rol activ în ceea ce priveşte respectarea hotărârilor judecătoreşti. Faţă de încălcarea competenţei atribuite preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză în ceea ce priveşte reglementarea mecanismului de calcul al cifrei de afaceri, reclamanta susţine că este în prezenţa unui exces de putere, având în vedere că autorităţile emitente ale ordinelor nr. 3.063/1.376/1.430/2019 şi nr. 203/207/188/2021 au încălcat limitele competenţei atribuite de legiuitor prin art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal (în forma anterioară adoptării Legii nr. 135/2022) preşedintelui CNSP, împrejurare cu efecte directe asupra situaţiei fiscale a reclamantei. În acest sens a arătat că, în cadrul anexei nr. 6 din ordinele indicate prin prezentul demers, ar trebui să fie reglementate strict instrucţiunile de completare a formularului 112. Cu toate acestea, în cadrul altor anexe din anexa nr. 6 se regăsesc o serie de note, prin care se adaugă/se modifică nepermis condiţiile pentru acordarea facilităţilor fiscale care formează, de altfel, obiect al prezentei acţiuni. Chiar dacă Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Strategie şi Prognoză nr. 239/2019 a fost constatat ca fiind nul, iar lit. e) a pct. 5 din art. 60 din Codul fiscal a fost abrogată în anul 2022, legiuitorul, prin art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal (în forma aplicabilă în perioada în care reclamanta a fost supusă controlului fiscal) a prevăzut, în competenţa preşedintelui CNSP, stabilirea mecanismului de calcul al cifrei de afaceri. Verificând competenţa celor trei ministere, art. 60 pct. 5 lit. d) din Codul fiscal prevedea că scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun (...) reglementat de art. 147 alin. (17) din Codul fiscal, ce reţine, la rândul său, următoarele aspecte: modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1) sunt reglementate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, (...) al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii. Aşadar, prin aceste ordine puteau fi reglementate strict modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. De altfel, în partea de început al ordinelor sunt indicate domeniul de aplicare, precum şi limitele de aplicare. Cu toate acestea, prin note din anexe la alte anexe, cele trei ministere reglementează, în mod nelegal, mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, împrejurare asupra căreia doar preşedintele CNSP deţine competenţă, competenţă pe care şi-a exercitat-o cu încălcarea prevederilor legii, motiv pentru care a fost dispusă anularea ordinului emis de către acesta prin Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1.801/30.03.2023, pronunţată în Dosarul nr. 690/33/2021. Faţă de motivele de nelegalitate comune pentru toate dispoziţiile contestate, reclamanta consideră că ordinele contestate restrâng drepturile sale, fiind instituite în mod nelegal condiţii suplimentare faţă de cele prevăzute în Codul fiscal. În acest sens, reclamanta arată că, prin decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale pe care reclamanta a formulat-o împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, se învederează de către autorităţile fiscale că art. 60 pct. 5 lit. d) şi e) din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 43/2019, face trimitere la ordinele în cauză, motiv pentru care acestea sunt aplicabile. Or, în opinia reclamantei, aceste dispoziţii ce stau la baza stabilirii unor obligaţii fiscale suplimentare în sarcina sa sunt nelegale. Deşi ordinele indicate ar avea ca obiect de reglementare strict instrucţiunile de completare a declaraţiilor ce se depun, prin anexe la anexe şi subsecţiuni ale anexelor, este, în realitate, modificat Codul fiscal, fiind restrânse drepturile contribuabililor prin instituirea unor condiţii suplimentare de accesare a facilităţilor în cauză. Reclamanta susţine că normele de tehnică legislativă prevăd în mod clar că aceste modificări/completări pot fi realizate strict prin norme cu forţă juridică egală sau superioară Codului fiscal - situaţie care nu este în niciun caz incidentă în prezenta cauză. Pentru a produce efecte, normele care modifică sau completează un alt act normativ se impun a fi cuprinse în actul de bază. Or, nu doar că această împrejurare nu reiese dintr-o simplă analiză a Codului fiscal, ci identificarea ordinelor la care se raportează autorităţile fiscale în stabilirea unor obligaţii suplimentare este extrem de dificilă, împrejurare ce consolidează caracterul obscur şi nelegal al acestor reglementări. În confirmarea expresă a acestei teze, Ministerul Finanţelor a emis documentul intitulat „Procedura din 2022 de acordare a facilităţilor fiscale în domeniul construcţiilor“, ce face obiectul Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.528 emis în 29.06.2022, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 661 din data de 1 iulie 2022. În susţinerea celor indicate subscrisa învederează faptul că abia prin Ordonanţa nr. 16/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 716 din 15.07.2022, a fost inserat la art. 60 pct. 5 din codul fiscal pct. bl), care a preluat, în cuprinsul actului de bază, condiţia referitoare la întrunirea cifrei de afaceri din activităţile desfăşurate pe teritoriul României. Aşadar, modificarea realizată de către legiuitor consolidează în mod clar nelegalitatea condiţiilor suplimentare impuse printr-o serie de ordine anterioare. În orice caz, modificarea din luna iulie 2022 a condiţiilor de acordare a facilităţilor în sectorul construcţiilor nu va avea vreun efect asupra situaţiei fiscale a reclamantei, având în vedere că legea nu retroactivează. Prin invocarea acesteia doreşte însă să sublinieze faptul că, de vreme ce autorităţile însele au considerat că se impune modificarea Codului fiscal în sensul arătat, implicit acestea au considerat nelegale dispoziţiile pe care le atacă prin prezenta. În sensul expus anterior a făcut trimitere şi la art. 62 din Legea nr. 24/2000, ce reţine că dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. Având în vedere că art. 60 pct. 5 din Codul fiscal prevede o serie de condiţii exprese, clare şi limitativ prevăzute pentru aplicarea facilităţilor fiscale, reclamanta consideră că, dacă legiuitorul ar fi intenţionat derogarea de la acestea, ar fi evidenţiat acest lucru în acord cu dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale citate de către ÎCCJ în Decizia nr. 19/2022, respectiv Deciziei CCR nr. 498/2018, reglementările de nivel secundar trebuie emise numai pe baza şi în executarea legii. Astfel, aceste reglementări, fiind norme secundare, emise în aplicarea şi executarea legii, trebuie să aibă caracter tehnic. Relaţiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonanţe de urgenţă/ordonanţe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicţie în termeni. Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispoziţiilor primare, şi nu să reglementeze el însuşi astfel de dispoziţii. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară, respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că printr-un atare procedeu s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii. Reclamanta apreciază că ordinele invocate încalcă principiul unicităţii reglementării, împrejurare ce conduce la un paralelism normativ. Prin raportare la art. 14 din Legea nr. 24/2000, reclamanta subliniază nelegalitatea preluării unor reglementări similare sau chiar identice în varii acte normative, situaţie incidentă, de altfel, în cauza de faţă, interzisă în mod expres de art. 16 din Legea nr. 24/2000. În acest sens se poate observa că aspecte privind mecanismul cifrei de afaceri şi condiţii de aplicare a facilităţilor fiscale în sectorul construcţiilor, diferite de cele reglementate de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, se regăsesc şi în ordinele contestate prin prezentul demers. Or, acest paralelism normativ generează un climat de incertitudine juridică generală, determinat de lipsa de claritate şi coerenţă a legislaţiei aplicabile. Încălcarea acestor principii se răsfrânge asupra dreptului la apărare, întrucât persoanele vizate de prevederile legale paralele se află în imposibilitatea de a contesta actele prejudiciabile şi de a obţine măsuri care să le garanteze respectarea drepturilor, întrucât sunt emise noi acte cu acelaşi conţinut tocmai pentru a putea eluda controlul instanţelor de judecată. În aceste condiţii, chiar dacă Ordinul preşedintelui CNSP nr. 239/2019 a fost constatat, în mod definitiv, ca fiind nul, subscrisa este în continuare prejudiciată de dispoziţiile privind mecanismul calculului cifrei de afaceri, în condiţiile în care aceste prevederi se regăsesc în ordinele nr. 3.063/1.376/1.430/ 2019 şi nr. 203/207/188/2021. În opinia reclamantei, această încălcare poate fi remediată doar în condiţiile admiterii prezentei acţiuni şi anulării dispoziţiilor nelegale. Reclamanta susţine că modificările instituite prin dispoziţiile invocate conduc la încălcarea principiului legalităţii şi pe cel al certitudinii impunerii. Deşi legislaţia fiscală primară reglementează în mod clar obligaţiile organului fiscal în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la drepturile şi obligaţiile contribuabililor, prin actele administrativ-fiscale emise în situaţia reclamantei, autoritatea fiscală a acţionat în contra acestor principii, prevalându-se de norme emise cu încălcarea legii în vederea obţinerii unor creanţe nedatorate. Or, organul fiscal a putut proceda în această manieră abuzivă doar pentru că a avut cadrul normativ potrivit pentru a avansa interpretări ce contravin principiilor consacrate, omiţând în mod intenţionat principiul in dubio contra fiscum. Cu privire la principiul certitudinii impunerii, reglementat de art. 3 din Codul fiscal, s-a reţinut în doctrină că acesta este opozabil atât legiuitorului, cât şi organelor fiscale, elementul important al acestui principiu fiind tocmai elaborarea unor norme clare care să împiedice interpretări arbitrare. Or, normele invocate prezintă toate caracteristicile pentru a fi constatată încălcarea principiului certitudinii impunerii. Reclamanta apreciază că prin adoptarea ordinelor invocate autorităţile publice săvârşesc un exces de putere. Restrângerea modalităţii de determinare a procentului de 80% din cifra de afaceri doar la sumele rezultate din activitatea desfăşurată pe teritoriul României şi interdicţia aplicării facilităţilor în cazul salariaţilor detaşaţi reprezintă, de asemenea, un exces de putere, deoarece: (i) sunt susţinute de acte normative anulate, în mod definitiv, prin hotărârile pronunţate în Dosarul nr. 690/33/2021; (ii) este o modalitate de calcul şi o condiţie suplimentară neprevăzute de legea fiscală, respectiv de Codul fiscal, ca act normativ incident în materie, în forma în vigoare la momentul inspecţiei fiscale; (iii) sunt de natură să încalce principiul fundamental al libertăţii de circulaţie a persoanelor şi serviciilor în Uniunea Europeană şi/sau în Spaţiul Economic European.
Reclamanta arată că ordinele contestate sunt lipsite de previzibilitate. Lipsa previzibilităţii ordinelor miniştrilor pe care se întemeiază actele administrativ-fiscale emise de autorităţile fiscale cu privire la situaţia subscrisei şi, în general, neclaritatea legislaţiei fiscale din domeniul facilităţilor/scutirilor de impozite în domeniul construcţiilor este confirmată chiar de către Ministerul Finanţelor prin documentul intitulat „Procedura din 2022 de acordare a facilităţilor fiscale în domeniul construcţiilor“. Documentul menţionat face obiectul Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.528 emis în 29.06.2022, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 661 din data de 1 iulie 2022, inaplicabil situaţiei reclamantei. Suplimentar, a arătat că normele contestate sunt lipsite de claritate, accesibilitate, previzibilitate şi predictibilitate şi conduc, astfel, la nulitatea actelor administrativ-fiscale emise în baza acestora, prin care se impun obligaţii suplimentare în temeiul contribuabililor, cum este şi situaţia reclamantei. Reclamanta a precizat că reprezintă lege, în sensul CEDO/în interpretarea CJUE, doar acea normă care permite cetăţeanului să îşi regleze conduita şi care îi permite să deceleze consecinţele respectării/nerespectării ei. Pentru a se refuza acordarea reclamantei a facilităţilor în domeniul construcţiilor au fost adăugate artificial o pretinsă condiţie în privinţa cifrei de afaceri, respectiv ca procentul de 80% din cifra de afaceri a societăţii - angajator să fie realizat în domeniul construcţiilor doar din activităţi desfăşurate în ţară, şi o pretinsă condiţie în privinţa interdicţiei de a avea salariaţi detaşaţi, deşi nicăieri în Codul fiscal nu sunt prevăzute aceste condiţii. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 24/2000, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Constituţia României, Codul de procedură civilă. În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. La data de 16.01.2024 pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, pârâtul a arătat că, întrucât actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu cererea de suspendare a actului şi cu cererea de anulare a actului administrativ, reclamanta avea obligaţia de a se adresa autorităţilor publice emitente, în cauză fiind vorba de două ministere între care nu există raporturi de subordonare ierarhică, cu plângere prealabilă. Or, din actele aflate la dosarul cauzei şi comunicate Ministerului Sănătăţii de instanţa de judecată nu rezultă că reclamantul a formulat plângere prealabilă, care este obligatorie şi poate fi formulată oricând, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1^aI) din Legea nr. 554/2004. Din analiza prevederilor legale anterior menţionate rezultă că prevederile art. 7 alin. (5) se referă numai la acte administrative cu caracter individual, iar faptul că prevederea legală menţionează expres că este vorba despre acte administrative intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice, pârâtul consideră că prevederea legală nu se poate referi la toate actele administrative cu caracter individual, ci numai la actele administrative referitoare la bunuri. În plus, plângerea prealabilă trebuie formulată faţă de fiecare pârât, având în vedere pluralitatea de autorităţi publice emitente ale ordinului comun. Pârâtul mai susţine că actul administrativ cu caracter normativ este incompatibil prin sine însuşi cu noţiunea de act intrat în circuitul civil, drept care plângerea prealabilă este obligatorie, nu facultativă. Pârâtul precizează că acţiunea în constatare este inadmisibilă atât timp cât partea are la dispoziţie acţiunea în realizarea dreptului, respectiv acţiunea cu obiect în anularea actului administrativ cu caracter normativ. Pe fondul cauzei, pârâtul arată că acordarea facilităţilor fiscale, astfel cum sunt reglementate de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, a avut la bază acordul dintre Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, potrivit căruia sectorul construcţii este declarat „sector prioritar de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 01.01.2019“. În spiritul acestui acord, intenţia legislativă de acordare a facilităţilor fiscale a avut în vedere faptul că activitatea de construcţii este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private. De asemenea, printre obiectivele acordului, concretizate sub aspect fiscal cu acordarea unor facilităţi fiscale angajatorilor din domeniul construcţii, s-a aflat şi combaterea dificultăţilor cu care se confruntă acest sector în asigurarea forţei de muncă specializate. Decizia privind adoptarea măsurilor din acord a avut în vedere şi migraţia forţei de muncă specializată în domeniul construcţiilor, precum şi faptul că o parte importantă a persoanelor care lucrează în acest domeniu o fac fără forme legale la angajare. Prin urmare, lucrătorii nu au contribuit la sistemele de asigurări sociale de sănătate, pensii, şomaj, accidente de muncă, fiind afectate negativ bugetele asigurărilor sociale. În acest context, pachetul de măsuri implementat prin OUG nr. 114/2018, care au vizat domeniul construcţiilor, are ca obiectiv principal sprijinul social al personalului din acest sector printr-un salariu minim crescut, păstrând lucrătorii din România şi stimulând reîntregirea familiei prin determinarea lucrătorilor care au părăsit România să se întoarcă în ţară. Ca atare, faptul că facilităţile fiscale acordate persoanelor fizice angajate în domeniul construcţiilor, prevăzute la pct. 5 al art. 60, art. 1381 şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, doar pentru societăţile din construcţii care desfăşoară activitate pe teritoriul României se justifică în mod direct prin criterii obiective, care se referă la atragerea şi menţinerea forţei de muncă în România pentru acest sector prioritar al economiei naţionale, raportat la cele acordate în alte state membre ale Uniunii Europene. Potrivit prevederilor Codului fiscal în vigoare, începând cu anul 2019, de facilităţile fiscale beneficiază persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile menţionate la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, printre care: „(...) d) scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17)“, iar Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate reprezintă declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor de aplicare a scutirii. Prin urmare, ordinele comune date în aplicarea prevederilor art. 147 alin. (17) din Codul fiscal trebuie să conţină toate informaţiile necesare completării corecte a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, astfel încât aceasta să asigure instrucţiuni cât mai clare pentru fiecare informaţie cuprinsă în actul normativ primar, respectiv în Codul fiscal, deci şi din perspectiva modalităţii de acordare a facilităţilor fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din actul normativ menţionat. Astfel, prevederile din instrucţiunile la ordinele comune ale ministrului finanţelor, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii, precum şi mecanismul de calcul al cifrei de afaceri precizat la anexa nr. 6, care au temeiul legal reglementat la art. 60 pct. 5 lit. d) din Codul fiscal, sunt parte componentă a condiţiilor cumulative de aplicare a facilităţii fiscale. În temeiul prevederilor art. 60 pct. 5 lit. d) din Codul fiscal, aşa cum au fost modificate de OUG nr. 114/2018, ale art. 147 alin. (17) din aceeaşi lege, în concordanţă cu intenţia legislativă, în ordinele comune ale ministrului finanţelor, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii s-au introdus instrucţiuni necesare aplicării facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice care desfăşoară activitate în sectorul construcţii, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor. Ulterior, OUG nr. 43/2019 a modificat unele prevederi ale art. 60 pct. 5 din Codul fiscal în ceea ce priveşte condiţia privind îndeplinirea indicatorului „cifra de afaceri“, în sensul că pentru societăţile existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. În cazul în care limita maximă a procentului de 80% nu este realizată se aplică principiul societăţilor nou-înfiinţate, respectiv al societăţilor înregistrate la registrul comerţului începând cu luna ianuarie 2019 pentru care cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Totodată, la condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale s-a introdus lit. e), care prevede: „(...) e) mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei.“ În consecinţă, Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019 a preluat informaţiile privind calculul indicatorilor „cifra de afaceri realizată efectiv din activitate de construcţii“ şi „cifra de afaceri totală“ din anexa nr. 6 la Ordinul comun al ministrului finanţelor, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17), şi, de asemenea, a adus clarificări privind unele aspecte sesizate de contribuabili în acordarea facilităţilor, cum ar fi, de exemplu, acordarea facilităţilor fiscale în cadrul angajatorilor, alţii decât societăţile înfiinţate conform Legii nr. 31/1990, în sensul că şi pentru aceştia mecanismul de calcul al cifrei de afaceri se aplică în mod corespunzător. Indicatorii „cifra de afaceri realizată efectiv din activitate de construcţii“ şi „cifra de afaceri totală“ utilizaţi în vederea determinării procentului de 80% din cifra de afaceri totală sunt indicatori specifici, diferiţi de cifra de afaceri raportată în documentele contabile, pentru stabilirea cărora nu se utilizează o informaţie standard din contabilitate, ci se determină potrivit art. 3 din anexa la Ordinul nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri. Cu privire la instrucţiunile de acordare a facilităţilor fiscale care menţionează faptul că pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitate de construcţii din cifra de afaceri totală, la determinarea indicatorului „cifra de afaceri realizată efectiv din activitate de construcţii“ vor fi avute în vedere veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României, iar pentru determinarea indicatorului „cifra de afaceri totală“ vor fi avute în vedere veniturile realizate din întreaga activitate, având ca obiectiv ducerea la îndeplinire a acordului încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii. Facilităţile fiscale pentru sectorul construcţii nu pot fi acordate angajaţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor în afara teritoriului României, întrucât în această situaţie măsurile legislative adoptate nu şi-ar mai atinge scopul pentru care au fost instituite. Astfel, prevederile din ordinele a căror anulare este cerută prin acţiune nu adaugă la lege, întrucât nu reprezintă o nouă condiţie de îndeplinirea căreia să se ţină cont pentru acordarea facilităţii fiscale, ci derivă din aceste prevederi legale şi au doar rolul de a clarifica, în concordanţă cu intenţia legislativă, modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor, pentru realizarea veniturilor la sistemul de asigurări sociale de sănătate în cazul Ministerului Sănătăţii. Pentru aceste motive a solicitat respingerea cererii de anulare parţială a prevederilor ordinelor comune ale ministrului finanţelor, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii, ca neîntemeiată. În plus, având în vedere faptul că prevederile Ordinului comun al Ministerului Finanţelor Publice nr. 611 din 31 ianuarie 2019/Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 138 din 31 ianuarie 2019/Ministerului Sănătăţii nr. 127 din 1 februarie 2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate au fost abrogate de Ordinul comun nr. 2.165/837/743/2019, pârâtul solicită admiterea excepţiei rămânerii fără obiect a cererii. Acest din urmă ordin a fost abrogat de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.942 din 12 mai 2020/Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 979 din 19 mai 2020/Ministerului Sănătăţii nr. 819 din 14 mai 2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, publicat în Monitorul Oficial nr. 426 din 21 mai 2020, motiv pentru care pârâtul consideră ca rămasă fără obiect şi cererea de anulare formulată la capătul nr. 2 din acţiune. De asemenea, toate ordinele a căror anulare parţială a fost solicitată au fost abrogate la data înregistrării acţiunii sau a avut aplicabilitate limitată în timp, iar pentru acest motiv acţiunea este rămasă fără obiect. La data de 22.01.2018, pârâtul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Referitor la excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, pârâtul arată că, în situaţia în care la dosarul cauzei nu se regăseşte dovada achitării taxei de timbru, acţiunea urmează să se anuleze, ca netimbrată. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâtul învederează că această excepţie a fost invocată faţă de punctul 2 al acţiunii. Având în vedere că reclamanta a făcut obiectul unei inspecţii fiscale, care a avut ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale cu privire la impozitul pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, contribuţiile de asigurări de sănătate şi contribuţia individuală de asigurări sociale, reţinute de la asiguraţi, în perioada 1.01.2019-28.02.2022, cu consecinţa emiterii Deciziei de impunere F-PH 311/15.07.2022, pârâtul susţine că deciziile de impunere nu se emit de acesta, ci de către Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu instituţiile sale judeţene subordonate. De altfel, reclamanta precizează că acest act administrativ fiscal a fost atacat în justiţie, acţiunea introdusă de reclamantă formând obiectul Dosarului nr. 625/42/2022, ce se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, privind cererea de suspendare a ordinelor de mai sus, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, dosar în care pârâtul M.M.P.S. nu este parte. Totodată, reclamanta arată că a formulat şi acţiune în anulare, formând Dosarul nr. 2.031/2/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu termen stabilit la data de 8.11.2023. În prezent se află în curs de soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în etapa soluţionării recursului formulat de către AJFP Prahova şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva soluţiei de suspendare a caracterului executoriu al deciziei de impunere şi al raportului de inspecţie fiscală. Astfel, pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă faţă de petitul acţiunii promovate de reclamantă. În apărare, pârâtul arată că, faţă de punctul 1 al acţiunii, salariaţii detaşaţi nu pot beneficia de facilitatea fiscală, având în vedere că în cazul detaşării nu este îndeplinită condiţia reglementată de Codul fiscal, potrivit căreia activitatea trebuie să se desfăşoare în baza unui contract individual de muncă. Aminteşte, totodată, că suspendarea contractului individual de muncă se declară şi se înregistrează în evidenţele inspectoratului teritorial de muncă. Prin urmare, organul de administrare fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj - Inspecţia fiscală, fiind emitent al deciziei de impunere, are rolul de a interpreta şi a aplica prevederile legale, în mod corespunzător, pentru fiecare caz în parte, iar echipa de inspecţie fiscală, în raport cu dispoziţiile legale mai sus enunţate, a constatat că reclamanta nu beneficiază de facilităţile fiscale pentru angajaţii detaşaţi în afara României pe perioada detaşării acestora, fiind încălcate prevederile art. 60 alin. (5) lit. d) şi art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015. Cu privire la afirmaţia potrivit căreia ordinele comune contestate sunt nelegale, ca urmare a faptului că ar adăuga la lege ori că interpretează în mod discreţionar dispoziţia legală primară, în acord cu Ministerul Finanţelor, pârâtul apreciază că afirmaţiile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece textele contestate nu adaugă la lege, conţinutul lor nereprezentând o nouă condiţie de îndeplinirea căreia să se ţină cont pentru acordarea facilităţilor fiscale, ci derivă din condiţiile deja instituite prin norma primară, având doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor detaşaţi în ţară sau străinătate. Faţă de cele de mai sus, pârâtul consideră că ordinele comune contestate sunt legale. În drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (1) şi art. 205 alin. (2) din Codul de procedură civilă. La data de 8.02.2024, pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâtul susţine că poziţia sa procesuală într-un litigiu de contencios administrativ poate fi justificată numai în raport cu hotărârile sau ordonanţele pe care le-a emis sau urmează să le emită. Însă, în cauza dedusă judecăţii, în cazul acestor capete de cerere, este contestată legalitatea parţială a unor ordine comune ale Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerului Sănătăţii, aşadar, a unor ordine comune emise de către trei entităţi distincte de Guvernul României. Pârâtul arată că persoanele vătămate prin emiterea ordinelor comune contestate pot solicita suspendarea ori anularea acestor acte numai în contradictoriu cu entităţile emitente. Acordând acestor structuri dreptul de a emite acte administrative, legea le acordă şi capacitatea de a sta în judecată, atunci când instanţele judecătoreşti exercită controlul legalităţii actelor pe care le emit. În drept, au fost invocate prevederile art. 205 şi art. 248 din Codul de procedură civilă. La data de 23.05.2024, pârâtul Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative a căror anulare a fost solicitată. În apărare, pârâtul a susţinut că actele administrative a căror anulare parţială a fost cerută au fost emise cu respectarea normelor legale incidente, întrucât, aşa cum se poate observa din preambulul acestora, acordarea facilităţilor fiscale, aşa cum sunt reglementate la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, a avut la bază acordul dintre Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, potrivit căruia sectorul construcţii este declarat sector prioritar de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1.01.2019. Având în vedere acest acord, intenţia legislativă de acordare a facilităţilor fiscale a fost aceea că activitatea de construcţii este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private. De asemenea, printre obiectivele acordului, concretizate sub aspect fiscal cu acordarea unor facilităţi fiscale angajaţilor din sectorul construcţii, s-a aflat şi combaterea dificultăţilor cu care se confruntă acest sector în asigurarea forţei de muncă specializate. Un alt aspect relevant îl constituie şi faptul că pachetul de măsuri implementat prin OUG nr. 114/2018 (facilităţile fiscale şi creşterea nivelului salariului minim brut lunar la 3.000 lei), care au vizat domeniul construcţiilor, are ca obiectiv principal sprijinul social al personalului din acest sector printr-un salariu minim crescut, păstrând lucrătorii în România şi stimulând reîntregirea familiei prin determinarea lucrătorilor care au plecat din România să se întoarcă în ţară. Astfel, acordarea facilităţilor fiscale persoanelor fizice angajate în domeniul construcţiilor, prevăzute la pct. 5 al art. 60, art. 138^Al şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015, doar pentru societăţile de construcţii care desfăşoară activitatea pe teritoriul României, se justifică în mod direct prin criterii obiective, care vizează atragerea şi menţinerea forţei de muncă în România pentru acest sector de activitate prioritar economiei naţionale, raportat la cele acordate în alte state membre ale Uniunii Europene. Prin urmare, începând cu anul 2019, persoanele fizice care îndeplineau condiţiile reglementate la pct. 60 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, beneficiau de facilităţi fiscale pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3) din acelaşi act normativ, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv. Printre aceste condiţii este şi cea prevăzută la lit. d) a pct. 60 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, potrivit căreia scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate reprezintă declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor de aplicare a scutirii. Iar pentru aplicarea scutirii vor fi avute în vedere instrucţiunile de completare a formularului 112, instrucţiuni care se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii. Prin urmare, ordinele comune date în aplicarea art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 este necesar să cuprindă toate informaţiile necesare completării corecte a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, astfel încât acestea să asigure instrucţiuni cât mai clare pentru fiecare informaţie cuprinsă în actul normativ primar (Codul fiscal) şi din perspectiva modalităţii de acordare a facilităţilor fiscale. Pârâtul susţine că prevederile din instrucţiunile la ordinele comune ale ministrului finanţelor, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii, precum şi mecanismul de calcul al cifrei de afaceri sunt parte componentă a condiţiilor cumulative de aplicare a facilităţii fiscale. Aşadar, în temeiul prevederilor art. 60 pct. 5 lit. d) din Legea nr. 227/2015, modificată prin OUG nr. 114/2018, şi ale art. 147 alin. (17) din aceeaşi lege şi în concordanţă cu intenţia legislativă, în cuprinsul ordinelor comune ale ministrului finanţelor publice, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrului sănătăţii au fost reglementate instrucţiuni necesare aplicării facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice care desfăşoară activitate în sectorul construcţii, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor. Ulterior, prin OUG nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor au fost modificate unele prevederi ale art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, anume aspecte privind îndeplinirea condiţiei referitoare la cifra de afaceri, în sensul că, pentru societăţile existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an, se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. În situaţia în care, limita minimă a procentului de 80% nu este realizată, se aplică principiul societăţilor nou-înfiinţate, respectiv al societăţilor înregistrate la registrul comerţului începând cu luna ianuarie a anului 2019, pentru care cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea. De asemenea, la condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale a mai fost adăugată şi cea potrivit căreia mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei. Pârâtul susţine că au mai fost aduse clarificări privind unele aspecte sesizate de contribuabili la acordarea facilităţilor, cum ar fi, de exemplu, acordarea facilităţilor fiscale în cazul angajatorilor, alţii decât societăţile înfiinţate conform Legii nr. 31/1990, în sensul că pentru aceştia mecanismul de calcul al cifrei de afaceri se aplică potrivit metodologiei reglementate prin Ordinul nr. 239/2019. Pârâtul arată că nu poate fi de acord cu afirmaţia reclamantei potrivit căreia prin emiterea Ordinului nr. 239/2019 de către preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză acesta şi-ar fi depăşit competenţele, atâta vreme cât acesta a fost emis în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 43/2019. În ceea ce priveşte accesibilitatea normei, respectiv modul de receptare a conţinutului normelor, Ordinul nr. 239/2019 defineşte indicatorii cifra anuală totală, cifra anuală din construcţii, indicatori diferiţi de indicatorii standard din contabilitate, aceste elemente fiind cunoscute şi aplicate de societate. Astfel, obligaţiile instituite reclamantei prin Ordinul nr. 239/2019 cu privire la modul de determinare a acestor indicatori au fost clare şi au condus la calcule efectuate potrivit acestei norme. În ceea ce priveşte instrucţiunile de acordare a facilităţilor fiscale care menţionează faptul că determinarea ponderii de 80% a cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcţii în cifra de afaceri totală, pârâtul arătă că, la determinarea indicatorului cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, operatorii economici urmau să aibă în vedere veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Referitor la determinarea indicatorului cifra de afaceri totală, operatorii economici urmau să ţină cont de veniturile realizate din întreaga activitate. În acest context, potrivit obiectivelor din acord, în cazul societăţilor care au sucursale, filiale sau puncte de lucru, calculul cifrei de afaceri se realizează pentru activitatea desfăşurată pe teritoriul României la nivelul societăţii. Prin urmare, facilităţile fiscale pentru sectorul construcţii nu pot fi acordate angajaţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor în afara teritoriului României, întrucât în această situaţie măsurile nu şi-ar mai atinge scopul pentru care au fost instituite. La art. 6 din Ordinul nr. 239/2019 nu se aduc clarificări asupra modului de calcul al cifrei de afaceri, ci se fac precizări cu privire la faptul că la stabilirea acesteia se vor lua în calcul numai veniturile realizate în România, din activitatea desfăşurată în ţară. Or, ordinele comune a căror anulare a fost parţial solicitată în prezenta cauză prevăd faptul că declararea cifrei de afaceri este obligatorie, iar pentru claritatea reglementării a fost necesară includerea instrucţiunilor de completare a formularului 112, astfel, venindu-se în sprijinul utilizatorilor formularului cu informaţii legate de formula de calcul al cifrei de afaceri. În opinia pârâtului, prevederile care se cer a fi anulate nu adaugă, nu modifică legea şi nici nu interpretează condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale, ci doar aduc clarificări, sub forma unor instrucţiuni de completare a declaraţiei amintite, în vederea acordării facilităţii fiscale, în concordanţă cu prevederile actului normativ primar. Pârâtul susţine că ordinele a căror anulare parţială a fost solicitată respectă principiile unicităţii reglementării, precum şi pe cel al legalităţii, respectiv al certitudinii impunerii. În ceea ce priveşte afirmaţia societăţii potrivit căreia actele administrative contestate sunt în prezent abrogate, întrucât Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019, dat în aplicarea art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, a fost constatat ca fiind nul prin Sentinţa civilă nr. 3/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.801/2023, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul apreciază că aceasta este nefondată, întrucât ordinele a căror anulare parţială s-a solicitat în prezenta cauză nu au fost abrogate în integralitatea lor, fiind dispusă numai anularea notei din anexa nr. 6 cap. II subcapitolul IV secţiunea 1 din Ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi a notei din anexa nr. 6 cap. 2 subcapitolul 1 secţiunea A din Ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020. De asemenea, pârâtul arată că nu poate fi de acord cu afirmaţia reclamantei potrivit căreia prin adoptarea ordinelor a căror anulare parţială a fost solicitată autorităţile au săvârşit un exces de putere, deoarece ar fi fost încălcat principiul fundamental al libertăţii de circulaţie a persoanelor şi serviciilor în Uniunea Europeană, întrucât, pe de o parte, scutirea de la plata impozitului pe venit pentru o categorie limitată de lucrători (lucrătorii din sectorul construcţii) cumulată cu majorarea nivelului salariului minim brut lunar, are în vedere realizarea obiectivelor acordului dintre Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii. De asemenea, nu există elemente concrete care să conducă la concluzia că aplicarea acestui pachet de măsuri a determinat exercitarea activităţii în străinătate de un număr mai mic de salariaţi. Pârâtul arătă că scopul scutirii de impozit este majorarea nivelului salariilor din sectorul construcţiilor de pe teritoriul naţional. Astfel, statul român a decis să majoreze în continuare salariul prin renunţarea la impozitul pe venit corespunzător. Ţinând seama de acest obiectiv, angajaţii detaşaţi în alte state membre nu sunt comparabili cu angajaţii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul naţional. Pentru lucrătorii detaşaţi din sectorul construcţiilor se aplică dispoziţiile privind remuneraţia din statul membru pe teritoriul căruia se desfăşoară munca. În lipsa comparabilităţii nu se poate, prin urmare, reţine încălcarea liberei circulaţii a lucrătorilor. Pârâtul consideră că această măsură nu depăşeşte nici ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv, întrucât libertăţile fundamentale urmăresc să protejeze libertatea cetăţenilor Uniunii, iar renunţarea statului la perceperea impozitului nu restrânge în concret libertatea individuală, ci o sporeşte în ansamblu. În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă. În dovedire, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi argumentelor invocate ca fiind neîntemeiate, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare. Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma probelor administrate şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în speţă, Curtea reţine următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea parţială a următoarelor acte: 1. anexa nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, în vigoare în perioada 15.02.2019-22.05.2019, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 2. anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, în vigoare în perioada 23.05.2019-30.09.2019, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 3. secţiunea A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, în vigoare în perioada 1.10.2019-20.05.2020, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor; 4. nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în anexa nr. 1.2 secţiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 5. secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, în vigoare în perioada 21.05.2020-31.10.2020, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 6. nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 emis de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, în vigoare în perioada 1.11.2020-18.02.2021, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 7. nota din secţiunea A anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, în vigoare în perioada 19.02.2021-16.02.2022, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor; 8. nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, în ceea ce priveşte următoarele aspecte: facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României.
Prin Decizia de impunere nr. F-PH_311/15.07.2022, emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, au fost stabilite obligaţiile fiscale principale suplimentare, în cuantum de 7.751.908 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, CASS angajat, CAS angajat, CAM, CAS în construcţii şi CAM în construcţii. Reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat, printre altele, anularea Deciziei de impunere nr. F-PH_311/15.07.2022 şi suspendarea executării efectelor acestei decizii, cererea sa fiind înregistrată la data de 24.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 2.031/2/2023. Prin Încheierea de şedinţă din data de 17.05.2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.031/2/2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. F-PH__311/ 15.07.2022 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-PH-236/ 15.07.2022, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Prin Încheierea de şedinţă din data de 10.01.2024, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a prezentului Dosar nr. 7.335/2/2023. Prin Sentinţa civilă nr. 3 din data de 5.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 690/33/2021, a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost constatată nulitatea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri şi a fost dispusă anularea notei din anexa nr. 6 cap. II subcapitolul IV secţiunea 1 din ordinele ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 2.814/1.536/ 1.806/2020 şi anularea notei din anexa nr. 6 cap. 2 subcapitolul 1 secţiunea A din ordinele ministrului finanţelor publice, ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii nr. 1.942/979/819/2020. Această sentinţă a fost păstrată prin Decizia civilă nr. 1.801 din data de 30.03.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Analizând cu prioritate, în raport cu dispoziţiile art. 248 din Codul de procedură civilă, excepţiile invocate prin întâmpinările depuse de pârâţi, Curtea reţine următoarele: Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la lipsa parcurgerii procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, instanţa reţine că, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată“. Prin actele contestate sunt prevăzute reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată, având ca destinatar un număr nedeterminat de subiecţi, astfel că acestea au natura juridică de acte administrative cu caracter normativ. În consecinţă, legea nu exclude formularea unei plângeri prealabile în situaţia invocării unei vătămări aduse prin acest tip de acte, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1^^1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând“. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederi speciale de reglementare prin care să fie prevăzută sesizarea directă a instanţei de contencios administrativ şi fiscal într-un anumit termen ce exclude, în mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative. În acest context, reclamanta a făcut dovada formulării unor plângeri prealabile adresate tuturor pârâţilor, cu privire la anularea parţială şi, în subsidiar, reexaminarea şi modificarea aceloraşi ordine, în sensul eliminării dispoziţiilor apreciate ca fiind nelegale (filele 16-29 vol. II), acestea fiind comunicate pârâţilor prin intermediul serviciilor poştale la data de 2.11.2023, conform notelor de inventar (filele 12-15 vol. II), motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile va fi respinsă, ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată prin raportare la abrogarea ordinelor contestate, instanţa reţine că, deşi la data pronunţării prezentei hotărâri actele administrative contestate nu mai au aplicabilitate - efectele acestora fiind limitate în timp prin succesiunea adoptării lor, Curtea are în vedere faptul că acestea şi-au produs deja efectele, că statul are obligaţia de a asigura formularea unor căi de atac efective împotriva unor astfel de acte, iar Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin prisma prevederilor art. 1 şi 19, reglementează posibilitatea obţinerii unor eventuale despăgubiri pentru repararea pagubei ce a fost cauzată reclamantei. De asemenea, instanţa apreciază că, pentru a respecta dreptul de acces concret şi efectiv la justiţie, posibilitatea clară de a contesta presupusa atingere adusă drepturilor reclamantei relevă caracterul actual al interesului, acesta subzistând inclusiv ulterior încetării producerii efectelor deciziilor contestate. Aşadar, instanţa va respinge excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, ca neîntemeiată. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond“. Astfel, una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea. Calitatea procesuală se determină în concret, „la speţă“, în raport cu litigiul dedus judecăţii. Condiţia calităţii procesuale prezintă o importanţă considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu. Prin reglementarea sa, Codul de procedură civilă prevede că prin calitate procesuală se înţelege existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă). În acest context, pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îşi justifică calitatea procesuală pasivă în cauză, fiind parte în raportul de drept substanţial prin care se solicită anularea actelor administrative menţionate, în calitate de emitent al actelor administrative normative contestate. Susţinerea pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale conform căreia deciziile de impunere sunt emise de către Ministerul Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu instituţiile sale judeţene subordonate, nu prezintă vreo relevanţă în cauză, Decizia de impunere nr. F-PH_311/ 15.07.2022 nefiind contestată pe calea prezentului demers judiciar. Cu toate acestea, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României nu este justificată, având în vedere că, deşi ordinele atacate au fost emise în temeiul H.G. nr. 34/2009, H.G. nr. 12/2017 şi H.G. nr. 144/2010, acesta nu a participat în vreun fel la emiterea actelor administrative contestate, iar interesul reclamantei nu se poate realiza faţă de Guvernul României, în lipsa vreunui raport juridic direct între părţi. Pentru aceste motive, Curtea va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca neîntemeiată, respectiv va admite excepţia faţă de pârâtul Guvernul României şi va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fond, Curtea reţine, cu titlu prealabil, faptul că cererea de chemare în judecată priveşte solicitarea reclamantei de anulare parţială a prevederilor menţionate în cuprinsul acţiunii, aspect indicat expres, cu suficientă claritate, astfel că instanţa nu a fost sesizată în prezenta cauză cu vreo acţiune în constatare, susţinerile pârâtului Ministerul Sănătăţii fiind neîntemeiate în acest sens. De asemenea, Ordinul nr. 1.942/979/819/2020 şi Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020 au făcut obiectul unei cereri de anulare parţială a acestora, acţiunea respectivă fiind admisă prin Sentinţa civilă nr. 3 din data de 5.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IlI-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 690/33/2021, dispoziţiile notei din anexa nr. 6 cap. II subcapitolul IV secţiunea 1 din Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020, respectiv ale notei din anexa nr. 6 cap. 2 subcapitolul 1 secţiunea A din Ordinul nr. 1.942/979/819/2020 fiind anulate, soluţie care se va reţine în prezenta cauză cu putere de lucru judecat. Prin dispoziţiile anulate a fost reglementat mecanismul de calcul al cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcţii şi al cifrei de afaceri totale, mecanism care, potrivit ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 1.942/979/819/2020, este avut în vedere la completarea formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“. Curtea constată că motivul anulării notelor respective a avut la bază raţionamentul conform căruia actul administrativ cu caracter normativ emis de o autoritate publică centrală, alta decât Guvernul, este supus obligaţiei publicării sale în Monitorul Oficial, în vederea intrării în vigoare şi pentru aducerea la cunoştinţa publică a conţinutului actului respectiv, obligaţie neîndeplinită pentru Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019, în lipsa incidenţei situaţiilor prevăzute de lege care ar scuti îndeplinirea acestei formalităţi. De asemenea, a fost evidenţiat faptul că, în consecinţa inexistenţei acestui ordin, înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare presupune, inclusiv, desfiinţarea unor acte subsecvente, respectiv a ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 1.942/979/819/2020, ce cuprind o reglementare identică din perspectiva modului de calcul al cifrei de afaceri, care este derogatorie de la norma juridică superioară, respectiv Codul fiscal, ce nu stabileşte un calcul diferenţiat, în privinţa cifrei de afaceri, din perspectiva locului desfăşurării activităţii. Potrivit art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă“. Este constatat faptul că, astfel cum a fost reţinut inclusiv prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1.777 din 25.06.2015), „între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară“, iar „condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre“. De asemenea, „Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1.201 din Codul civil (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit“. În acest sens, Curtea retine, cu putere de lucru judecat, faptul că argumentul avut în vedere la momentul anulării parţiale a ordinelor nr. 2.814/1.536/1.806/2020 şi nr. 1.942/979/819/2020 este aplicabil şi în prezenta cauză cu privire la dispoziţiile contestate din cuprinsul notei din secţiunea A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019, respectiv din cuprinsul notei din secţiunea A anexa nr. 1.1 ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021, cât timp actul care a stat la baza stabilirii modalităţii de calcul al cifrei de afaceri realizate efectiv din activitatea de construcţii şi al cifrei de afaceri totale, reinterpretate prin ordinele contestate, este lovit de sancţiunea nulităţii. Prin urmare, în condiţiile în care ordinele nr. 3.063/1.376/1.430/2019 şi nr. 203/207/188/2021 sunt ulterioare Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, sancţiunea nulităţii se extinde inclusiv actelor subsecvente acestuia din urmă, în limitele dispoziţiilor care fac trimitere la Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie, mai exact a notelor din secţiunea A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a celor două ordine, care prevăd faptul că, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor“. În atare condiţii, Curtea apreciază că sunt întemeiate susţinerile reclamantei cu privire la ordinele nr. 3.063/1.376/ 1.430/2019 şi nr. 203/207/188/2021 şi se impune recunoaşterea puterii lucrului judecat a Sentinţei civile nr. 3/5.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 690/33/2021, cu consecinţa anulării parţiale a acestora strict în privinţa dispoziţiilor contestate referitoare la trimiterea către mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor. Cu privire la anexa nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019, anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019, nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în anexa nr. 1.2 secţiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/ 1.376/1.430/2019, secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020, nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020, şi nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021, toate acestea fiind emise de ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii, pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, Curtea constată că în cuprinsul acestor acte este prevăzută aceeaşi menţiune criticată, respectiv faptul că „facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoanele fizice care sunt detaşate în afara României“. În cuprinsul anexei nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019 (fila 80 verso vol. I) este menţionat faptul că „facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 220^3 alin. (2) din codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi“. Aceleaşi dispoziţii sunt prevăzute şi în cuprinsul anexei nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019 (fila 100 verso vol. I). Astfel cum este prevăzut în nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în anexa nr. 1.2 secţiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019, „facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României“ (fila 131 verso vol. I). Reglementarea din cuprinsul secţiunii B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 (fila 154 verso vol. I), notei ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 (fila 176 verso vol. I) şi a notei ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 (fila 1 verso vol. II) este identică. Instanţa reţine că facilitatea acordată atât angajatorilor, cât şi persoanelor fizice salariate în cadrul activităţilor desfăşurate în sectorul construcţiilor are la bază acordul dintre Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, potrivit căruia sectorul construcţii este declarat „sector prioritar de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 01.01.2019“. În cuprinsul preambulului OUG nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor a fost reluată necesitatea reglementării unor facilităţi fiscale, în sensul „clarificării măsurilor de sprijin a sectorului construcţiilor şi a modului în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin, ca urmare a Acordului cu Federaţia Patronatelor din Construcţii şi măsurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, (...)“, iar „În cazul neadoptării măsurilor prevăzute prin prezentul act normativ, sectorul construcţiilor va avea o contribuţie negativă la crearea produsului intern brut, aşa cum s-a înregistrat în ultimii ani, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai. (...) Neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă poate afecta semnificativ oferta de locuri de muncă şi poate conduce la creşterea şomajului“. Astfel, potrivit art. II din OUG nr. 43/2019, „La articolul 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "5. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) angajatorii desfăşoară activităţi în sectorul construcţii care cuprind:
(1) (i) activitatea de construcţii definită la codul CAEN 41.42.43 - secţiunea F - Construcţii;
(2) (ii) domeniile de producere a materialelor de construcţii, definite de următoarele coduri CAEN: 2312 - Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate; 2331 - Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică; 2332 - Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii din argilă arsă; 2361 - Fabricarea produselor din beton pentru construcţii; 2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii; 2363 - Fabricarea betonului; 2364 - Fabricarea mortarului; 2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos; 2370 - Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei; 2223 - Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii; 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii; 2512 - Fabricarea de uşi şi ferestre din metal; 2511 - Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice; 0811 - Extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei; 0812 - Extracţia pietrişului şi nisipului; 2351 - Fabricarea cimentului; 2352 - Fabricarea varului şi ipsosului; 2399 - Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.;
(3) (iii) 711 - Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică; b) angajatorii realizează cifră de afaceri din activităţile menţionate la lit. a) şi alte activităţi specifice domeniului construcţii în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri totală. Pentru societăţile comerciale nou-înfiinţate, respectiv înregistrate la registrul comerţului începând cu luna ianuarie a anului 2019, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea, iar pentru societăţile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. Pentru societăţile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an care au avut o cifră de afaceri din activităţile menţionate la lit. a) realizată cumulat pe anul fiscal anterior de peste 80% inclusiv, facilităţile fiscale se vor acorda pe toată durata anului în curs, iar pentru societăţile comerciale existente la aceeaşi dată care nu realizează această limită minimă a cifrei de afaceri se va aplica principiul societăţilor comerciale nou-înfiinţate. Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă şi acoperă manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum şi alte activităţi auxiliare necesare activităţilor menţionate la lit. a). Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producţia realizată şi nefacturată; c) veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obţinut din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 30.000 lei nu va beneficia de facilităţi fiscale; d) scutirea se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate reprezintă declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor de aplicare a scutirii; e) mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei"
OUG nr. 43/2019 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 507 din 21.06.2019 şi a intrat în vigoare la aceeaşi dată. În perioada 29.12.2018-17.07.2022 prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal făceau doar o trimitere la stabilirea mecanismului cifrei de afaceri prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie si Prognoză (acesta fiind emis în 2019 - Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019), fiind adoptate mai multe ordine pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“. Altfel spus, art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 43/2019, ce prevede persoanele care sunt scutite de la plata impozitului pe venit, nu cuprinde vreo distincţie referitoare la persoanele ce ar putea avea calitatea de beneficiar al acestei facilităţi fiscale, în funcţie de locul desfăşurării activităţii generatoare de venituri, esenţială fiind numai îndeplinirea cumulativă a condiţiilor limitative prevăzute de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, respectiv: a) angajatorii să desfăşoare activităţi în sectorul construcţii menţionate la lit. a); b) angajatorii să realizeze o cifră de afaceri din activităţile menţionate la lit. a) şi alte activităţi specifice domeniului construcţii în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri totală; c) scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obţinut din salarii şi asimilate salariilor.
Deşi aceste prevederi stabilesc faptul că aplicarea scutirii de la plata impozitului pe venit se aplică potrivit instrucţiunilor la ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, Curtea apreciază că noţiunea de „instrucţiune“ nu conferă posibilitatea legală a emitenţilor de a stabili categoria beneficiarilor din perspectiva locului desfăşurării activităţii, respectiv pe teritoriul României sau în afara acestuia, ci numai de a facilita operaţiunea fiscală prin care se acordă efectiv aceste scutiri. Potrivit dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4). (...) Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora“. Analizând prevederile contestate din cuprinsul ordinelor ce fac obiectul acţiunii, instanţa apreciază că aplicarea acestora ar conduce la încălcarea principiului ierarhiei normelor cuprinse în actele normative. În doctrina de specialitate a fost reţinut faptul că acest principiu presupune că dreptul dintr-un stat se prezintă ca un edificiu format din niveluri suprapuse de norme juridice şi subordonate unele altora: o normă nu este decât dacă este confirmată în conţinutul său de către determinaţiile înscrise în alte norme de nivel superior. Ierarhia actelor normative este dată de normele juridice pe care acestea le cuprind, clasificarea făcându-se în funcţie de forţa lor juridică, care este dată de conţinutul şi forma acestora, iar actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. Acest principiu general de legiferare este prevăzut şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, conform căruia „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“. Prevederile contestate sunt cuprinse în ordine, acte normative terţiare, situate pe ultima treaptă a ierarhiei normelor cuprinse în actele normative. În acest sens, având în vedere că dispoziţiile respective depăşesc obiectul reglementării în scopul căruia au fost adoptate - de a stabili procedura specifică completării Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, în vederea aplicării scutirii, acestea sunt contradictorii cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ superior ierarhic, astfel că nu poate fi reţinută legalitatea lor. În ipoteza în care legiuitorul ar fi urmărit clarificarea sferei persoanelor care se încadrează în categoria celor ce beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe venit, în sensul realizării unei distincţii, astfel cum pârâţii au prevăzut în cuprinsul ordinelor contestate, art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 reglementează procedura aplicabilă în acest scop: „Intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.“ Or, niciun astfel de act normativ nu a fost adoptat pe perioada în care ordinele contestate şi-au produs efectele. Prin urmare, instanţa constată că normele prevăzute de ordinele contestate în cauză introduc cerinţe suplimentare celor stabilite prin textul legal în executarea căruia au fost emise, cu încălcarea principiului ierarhiei prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, a imperativelor corelării cu prevederile actelor normative de nivel superior şi respectării limitelor competenţei şi limitelor impuse prin lege, precum şi necesităţii corelării cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte. Instanţa reţine că libera circulaţie a lucrătorilor, libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii reprezintă principii fundamentale ale pieţei interne, înscrise în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene la articolul 45 (libertatea de circulaţie a lucrătorilor), articolul 49 (libertatea de stabilire) şi articolul 56 (libertatea de a presta servicii). Punerea în aplicare şi asigurarea respectării principiilor menţionate sunt consolidate de către Uniune şi au scopul de a garanta condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderi şi respectarea drepturilor lucrătorilor. Libertatea de a presta servicii include dreptul întreprinderilor de a presta servicii pe teritoriul unui alt stat membru şi de a-şi detaşa temporar lucrătorii pe teritoriul statului membru respectiv în acest scop. În conformitate cu articolul 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sunt interzise restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor. Potrivit art. 57 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, „În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Serviciile cuprind în special: (a) activităţi cu caracter industrial; (b) activităţi cu caracter comercial; (c) activităţi artizanale; (d) activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea executării prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar activitatea în statul membru în care prestează serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi“. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 49 primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, „sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru“, iar art. 49 al doilea paragraf din TFUE prevede că „libertatea de stabilire presupune accesul la activităţi independente şi exercitarea acestora, precum şi constituirea şi administrarea întreprinderilor şi, în special, a societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile definite pentru resortisanţii proprii de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile“. Or, limitarea prevăzută de normele contestate în cauză reprezintă o astfel de restricţie a libertăţii de prestare a serviciilor (putând fi analizată, de asemenea, şi din perspectiva restrângerii libertăţii de stabilire), fiind contrară art. 56 din TFUE. Deşi este adevărat că aspectele care ţin de stabilirea regulilor de impozitare sunt apanajul statelor membre, jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este în sensul că „acestea din urmă trebuie totuşi să-şi exercite această competenţă cu respectarea dreptului comunitar“ (Hotărârea din 7 septembrie 2004 Mannien, C-319/02, pct. 19, Hotărârea din 11 august 1995, Wielockx, C-80/94, Rec. p. 1-2493, punctul 16; Hotărârea din 16 iulie 1998, ICI, C-264/96, Rec. p. 1-4695, punctul 19, şi Hotărârea din 29 aprilie 1999, Royal Bank of Scotland, C-311/97, Rec. p. 1-2651, punctul 19). Curtea constată că facilitatea fiscală de care lucrătorii din sectorul construcţiilor beneficiază a fost limitată artificial prin introducerea criteriului teritorial pentru acordarea avantajelor fiscale, care sunt de natură să împiedice atingerea scopului urmărit de dispoziţiile Codului fiscal, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 43/2019. Astfel, având în vedere că actul normativ de nivel superior, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, nu a stipulat nicio condiţie referitoare la locaţia în care se desfăşura activitatea generatoare de venituri, ordinele date în aplicarea Codului fiscal nu puteau restrânge aplicabilitatea textului de lege, aceasta şi în contextul în care Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 la care făcea trimiterea codul fiscal a fost anulat. Instanţa nu poate reţine ca plauzibile argumentele aduse de către emitenţii actului vizând faptul că excluderea prevăzută derivă din obiectivele stabilite la nivel statal privind susţinerea resursei umane din sectorul construcţii şi care s-ar raporta doar la activitatea desfăşurată în mod exclusiv pe teritoriul României, cât timp un astfel de scop nu reiese în mod direct din cuprinsul Codului fiscal sau al actelor normative de modificare a acestuia, îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor verificându-se în persoana angajatului de la caz la caz, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, fără a fi necesară introducerea unor condiţii de excludere nelegale. Având în vedere că sunt întemeiate criticile reclamantei privind adăugarea nejustificată la lege şi în raport cu faptul că celelalte critici invocate privesc aceleaşi dispoziţii din cuprinsul ordinelor contestate, Curtea nu mai găseşte oportună analizarea celorlalte argumente invocate împotriva acestora. Pentru aceste motive, Curtea va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii şi va dispune anularea parţială a: 1. anexei nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 2. anexei nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 3. secţiunii A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor; 4. notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în anexa nr. 1.2 secţiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 5. secţiunii B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 6. notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 7. notei din secţiunea A anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor; 8. notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte faptul că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâţii Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii să plătească reclamantei suma de 23.157 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, cheltuielile fiind dovedite prin înscrisurile ataşate la dosar (filele 179-180 vol. II). PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii HOTĂRĂŞTE: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, Palatul Victoria, sectorul 1, Ministerul Finanţelor, cu sediul în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 16, sectorul 5, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu sediul în Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1, Ministerul Sănătăţii, cu sediul în Bucureşti, str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sectorul 1. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, Palatul Victoria, sectorul 1, invocată prin întâmpinare, şi respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, invocată de acest pârât prin întâmpinare. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii prin întâmpinare. Dispune anularea parţială a: 1. anexei nr. 6 a Ordinului nr. 611/138/127/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 2. anexei nr. 6 a Ordinului nr. 2.165/837/743/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi; 3. secţiunii A din anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că mecanismul de calcul al cifrei de afaceri este cel stabilit prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, elaborat în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor; 4. notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în anexa nr. 1.2 secţiunea A din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3.063/1.376/1.430/2019 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 5. secţiunii B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 1.942/979/819/2020 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 6. notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 2.814/1.536/1.806/2020 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României; 7. notei din secţiunea A anexa nr. 1.1, ce se regăseşte în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte menţiunea că, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor; 8. notei privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, ce se regăseşte în secţiunea B.1 din anexa nr. 1.2 din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 203/207/188/2021 emis de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte faptul că facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României.
Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 23.157 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 15.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
PREŞEDINTE X Grefier, X
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
