Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: SENTINŢA nr. 148 din 19 noiembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

SENTINŢA nr. 148 din 19 noiembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ

EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 859 din 18 septembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 491/64/2024


┌──────────────────────────────────────┐
│Completul compus din:                 │
├──────────┬───────────────────────────┤
│Preşedinte│- Demis-Marius Spărios -   │
│          │judecător                  │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Grefier   │- Mihaela Furnică          │
└──────────┴───────────────────────────┘

    Pentru astăzi, fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării acţiunii formulate de reclamanta Bravcod - S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect „anulare act normativ cu caracter administrativ“.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024, în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în condiţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea la 19 noiembrie 2024.
    În deliberare,
    CURTEA,
    asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele:
    I. Circumstanţele cauzei
    1. Acţiunea introductivă de instanţă
    Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 30.09.2024, reclamanta Societatea Bravcod - S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului: anularea Adresei nr. 15A/11.296/CA/5.09.2024 emise de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de Bravcod - S.R.L.; anularea parţială a H.G. nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării focarelor de boli transmisibile ale animalelor, respectiv a prevederilor art. 8 lit. b).
    În dezvoltarea motivelor acţiunii sale, reclamanta arată că, în fapt, în temeiul prevederilor art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, a căror anulare o solicită, D.S.V.S.A. Braşov i-a comunicat, prin adresele nr. 6.790/23.03.2023 şi 9.197/25.04.2023, că, întrucât nu a respectat normele de biosecuritate în exploataţii, nu poate beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a uciderii întregului efectiv de păsări din fermele proprietatea sa, în luna ianuarie 2023, în contextul izbucnirii unui puternic focar de gripă aviară. Reclamanta menţionează că a contestat acest refuz al pârâtei de a-i acorda despăgubirile cuvenite, acţiunea fiind înregistrată cu număr de dosar 3.093/62/2023 la Tribunalul Braşov, care a respins acţiunea prin Sentinţa civilă nr. 629/CA/24.07.2024, reţinând că, deşi din probe rezultă că virusul a pătruns în ferme pe calea aerului, deci din cauze străine de aplicarea procedurilor de biosecuritate, întrucât au fost identificate totuşi unele nerespectări ale normelor de biosecuritate, ar fi incident în cauză art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009.
    Reclamanta mai arată că, întrucât apreciază că textul art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009 este deficitar sub multe aspecte, fiind prea general exprimat, permiţând interpretări străine de rostul reglementarii, a formulat o cerere către Guvernul României, de revocare în parte a actului administrativ normativ, care a fost respinsă, nemotivat, prin Adresa nr. 15A/11.296/CA/5.09.2024, comunicată în data de 18.09.2024.
    În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate aduse art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009, reclamanta susţine că acest text nu întruneşte cerinţele de claritate şi predictibilitate impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât prevede că nu se acordă despăgubiri persoanelor care nu asigură şi nu respectă normele de igienă şi biosecuritate. Această formulare este, în opinia reclamantei, prea generală faţă de efectele pe care le produce aplicarea ei, respectiv neacordarea despăgubirilor.
    De asemenea, reclamanta susţine că este criticabilă nu doar formularea prea generală, prin simpla trimitere la toate şi fiecare din normele de igienă şi biosecuritate ce pot fi regăsite într-o multitudine de norme, regulamente, ordine şi altele asemenea, ci şi neprevederea în normă a condiţiei ca această nerespectare să fi condus la apariţia focarului de boală transmisibilă la animale. Aşa cum este redactat, în opinia reclamantei, textul art. 8 lit. b) este nu numai generic şi imprecis, dar şi lipsit de finalitate normativă. Inexistenţa unei teze finale a acestuia, care să arate care sunt toate condiţiile intervenţiei sancţiunii prevăzute de acest text, deschide poarta arbitrarului şi a abuzului de drept.
    Susţine reclamanta că doar în cazul existenţei unei legături de cauzalitate între nerespectarea unei/mai multor norme de igienă şi/sau biosecuritate, pe de o parte, şi apariţia virusului/bolii, pe de altă parte, care a impus uciderea animalelor şi distrugerea celorlalte produse de origine animală sau nonanimală potenţial contaminate, se poate vorbi de întrunirea condiţiilor necesare şi obligatorii prealabile refuzului de acordare a despăgubirilor. Regula acordării despăgubirilor este prevăzută în art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. De asemenea, în vederea prevenirii difuzării bolilor transmisibile prin mişcarea animalelor vii, materialului germinativ de origine animală, produselor şi subproduselor supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar, A.N.S.V.S.A. elaborează norme sanitar-veterinare care se aproba prin ordin al preşedintelui autorităţii, conform art. 26.
    Apreciază reclamanta că raţiunea instituirii normelor de igienă şi biosecuritate, potrivit O.G. nr. 42/2004, este aceea de a se preveni îmbolnăvirea animalelor, astfel încât prin H.G. nr. 1.214/2009, emisă conform art. 26 alin. (6^1) din O.G. nr. 42/2004, nu se poate refuza acordarea despăgubirilor la simpla reţinere a nerespectării normelor de igienă şi biosecuritate, în situaţia în care cauza apariţiei virusului şi a îmbolnăvirii animalelor este exterioară şi independentă de respectarea acestor norme.
    Reclamanta învederează că acordarea despăgubirilor este regula în materie şi însăşi raţiunea de a fi a H.G. nr. 1.214/2009, aşa cum rezultă din chiar nota de fundamentare a acesteia, în special în secţiunea a 2-a care se referă la acordarea despăgubirilor, inclusiv la sursele de finanţare a acordării acestora, prevăzute iniţial în Regulamentul Comisiei Europene nr. 349/2005/CE de stabilire a normelor privind finanţarea comunitară a intervenţiilor de urgenţă şi a combaterii anumitor boli ale animalelor menţionate în Decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, precum şi în toate normele comunitare incidente intrate în vigoare din anul 2009 şi până în prezent, astfel încât excepţia de la regulă trebuie să fie clar reglementată, doar astfel putându-se asigura respectarea principiilor care guvernează această materie.
    Reclamanta subliniază că art. 8 lit. b) apare a fi defectuos atât ca formă de redactare, cât şi ca finalitate juridică, prin raportare la normele de drept regulatoare în materie de răspundere. Mai precis, art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009, în forma sa actuală, prevede un caz de neacordare a despăgubirilor care, la momentul aplicării concrete, permite autorităţilor competente (D.S.V.S.A şi A.N.S.V.S.A.) să dea o interpretare care contravine prevederilor O.G. nr. 42/2004, câtă vreme formularea este generală şi nu menţionează în clar că acest caz de refuz al acordării despăgubirilor impune stabilirea unei culpe a proprietarului de animale, în sensul că din cauza nerespectării normelor de igienă şi biosecuritate s-au îmbolnăvit animalele.
    În aceste condiţii, arată reclamanta, textul criticat este susceptibil de abuz de drept din partea autorităţilor chemate să îl aplice. Dreptului la despăgubire pentru pagubele produse proprietarului de animale, prevăzut de art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004, îi corespunde obligaţia statului prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 42/2004. Obligaţia statului de a lua toate măsurile pentru preîntâmpinarea transmiterii bolii de la animale la oameni presupune şi obligaţia de despăgubire a proprietarilor de animale, obligaţi să ucidă/neutralizeze toate animalele/ produsele/mărfurile aflate în zona cu risc de contaminare. Astfel, doar în măsura în care îmbolnăvirea s-a produs din cauza nerespectării normelor de igienă şi biosecuritate, se poate refuza plata despăgubirilor, în caz contrar ajungându-se la o încălcare a dreptului de proprietate prin neacordarea despăgubirilor.
    Reclamanta invocă ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată potrivit art. 44 alin. (2) din Constituţia României şi susţine că obligaţia impusă proprietarilor de animale de a ucide şi neutraliza, în general, toate animalele, produsele, furajele şi orice alt material potenţial contaminat, aflate în zona cu risc de contaminare, aceasta însemnând în realitate întreaga fermă în cazul agenţilor economici, indiferent dacă acestea sunt sau nu contaminate, ca măsură de prevenire a răspândirii bolii, echivalează cu o expropriere, în accepţiunea art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât proprietarul este lipsit de bunurile sale pentru o cauză de utilitate publică, şi anume asigurarea sănătăţii populaţiei, legea instituind însă, în acest caz, obligaţia plăţii unei despăgubiri.
    Rezultă astfel, în opinia reclamantei, că art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009 contravine prevederilor art. 44 din Constituţia României şi celor din O.G. nr. 42/2004, în art. 13 din Legea nr. 24/2000 prevăzându-se că proiectul de act normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune; dacă este întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia; trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte; trebuie să fie corelat cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    Reclamanta susţine că forma actuală a textului încalcă principiile generale de drept, ale echităţii şi moralei, fiind inechitabil şi imoral să obligi la uciderea/neutralizarea unor bunuri cu valoare economică, din raţiuni de siguranţă publică, şi apoi să refuzi acordarea despăgubirilor, deşi apariţia bolii nu este datorată unei acţiuni sau inacţiuni a proprietarului, fiind independentă de respectarea sau nerespectarea normelor de igienă şi biosecuritate, deci de vreo culpă a proprietarului animalelor. Or, tocmai la o astfel de consecinţă conduce inadecvatul art. 8 lit. b), text lipsit de coerenţă şi finalitate şi care, în cele din urmă, instituie o răspundere obiectivă sui generis, nereglementată de nicio dispoziţie a legislaţiei primare incidente.
    Concluzionează reclamanta că textul art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009, în forma sa actuală, încalcă normele de tehnică legislativă, având caracter general şi nepredictibil, permiţând interpretări contrare prevederilor legale în temeiul cărora a fost adoptat şi principiilor de drept aplicabile, care conduc la încălcarea dreptului de proprietate, drept fundamental garantat de Constituţie.
    Din perspectiva celor arătate, în justificarea interesului în formularea acţiunii, reclamanta arată că are, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calitatea de persoană vătămată în dreptul de a primi despăgubiri, de către D.S.V.S.A. Braşov şi A.N.S.V.S.A. Braşov, întrucât i s-a refuzat acordarea despăgubirilor solicitate în baza H.G. nr. 1.214/2009 şi a art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004, invocându-se incidenţa art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009, în prezent fiind pronunţată şi Sentinţa civilă nr. 629/CA/24.07.2024 în Dosarul nr. 3.093/62/2023 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, prin care a fost respinsă cererea societăţii de acordare a daunelor directe şi a celor colaterale.
    Pentru toate acestea, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
    În drept, a invocat textele de lege menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
    A solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse împreună cu cererea de chemare în judecată.
    Acţiunea a fost timbrată cu 50 de lei, potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

    2. Apărările formulate în cauză
    2.1. Întâmpinarea pârâtului
    La data de 24.10.2024, pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a depus întâmpinare (f. 74-78), prin care a solicitat: anularea cererii pentru nelegală timbrare; respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă; respingerea cererii de chemare în judecată, pe fond, ca neîntemeiată; respingerea cheltuielilor de judecată.
    Cu titlu prealabil, pârâtul a solicitat ca instanţa să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), raportat la calitatea sa de iniţiator al H.G. nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precum şi la faptul că aceasta reprezintă, totodată, autoritatea de resort în domeniu.
    Precizează că, suplimentar, reclamantul indică, în mod expres, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, textul pe care doreşte să îl aibă hotărârea de Guvern, capăt de cerere în afara competenţei generale a instanţelor de judecată şi, totodată, contrar cadrului normativ constituit din Constituţia României şi legislaţia naţională şi a cărui eventuală admitere constituie o negare a însuşi principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
    În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului, pârâtul solicită anularea cererii pentru că nu a fost achitată de reclamantă taxa judiciară de timbru.
    În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, cu referire la punctul 1 al acestei cereri, pârâtul arată că Răspunsul nr. 15A/11.296/CA din 5.09.2024 al Secretariatului General al Guvernului, a cărui anulare se solicită, reprezintă în fapt şi în drept răspunsul formulat de pârâtul Guvernul României la plângerea prealabilă a reclamantului. Pârâtul susţine, în continuare, că de esenţa contenciosului administrativ este tocmai dreptul recunoscut unei persoane, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, de a se adresa instanţei judecătoreşti în sensul expres reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Răspunsul formulat la plângerea prealabilă nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, neputând fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, ca act de sine stătător.
    Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care înscrisul contestat ar reprezenta un act administrativ, pârâtul solicită să se observe că reclamantul nu formulează veritabile critici vizând nelegalitatea acestuia, iar împrejurarea potrivit căreia răspunsul îl nemulţumeşte nu echivalează cu lipsa răspunsului.
    Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului 2 al cererii, pârâtul solicită să se constate că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la finalitatea efectiv urmărită de către reclamant (modificarea unui act administrativ într-o formă expres indicată de reclamant şi care să profite acestuia), acţiunea dedusă judecăţii excede cadrului normativ privind conţinutul cererilor deferite justiţiei, capetele de cerere neîncadrându-se în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
    Apreciază pârâtul că admiterea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect stabilirea în concret a conţinutului unui act normativ de punere în aplicare a legii, aşa cum este cazul prezentei, poate atrage după sine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, întrucât presupune o imixtiune a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii executive, aspect ce este de natură a afecta principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, expres prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, prin aceea că finalitatea urmărită prin prezenta acţiune nu se circumscrie art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci vizează substituirea instanţei de judecată în atribuţiile şi competenţele recunoscute Guvernului României, golind, astfel, de conţinut drepturile şi obligaţiile recunoscute de lege puterii executive în ceea ce priveşte reglementarea pe calea delegării legislative, potrivit ariei de competenţă, aspect ce contravine normelor fundamentale.
    Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
    În motivare, arată că H.G. nr. 1.214/2009 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României şi al art. 26 alin. (6), (6^1) şi (7) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Sub aspectul oportunităţii, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia.
    La elaborarea actului normativ a fost respectat cadrul normativ incident, respectiv dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art. 20 alin. (7) din regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare“.
    Apreciază pârâtul că nu pot fi reţinute elemente de nelegalitate ale hotărârii de Guvern atacate sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii acestui act administrativ, în special prin raportare la faptul că legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerinţe: actele să fie adoptate sau emise de către autorităţile competente din punct de vedere material/teritorial şi în limitele acestor competenţe; conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis; actele să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare; actele să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative şi a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege. Or, toate aceste cerinţe esenţiale au fost respectate în cauză, hotărârea fiind adoptată în deplină concordanţă cu actele primare de referinţă, iar instanţa nu se poate substitui autorităţii într-o analiză de oportunitate, fără a depăşi limitele controlului jurisdicţional asupra excesului de putere.
    Concluzionează pârâtul că actul adoptat a fost emis cu respectarea principiului legalităţii şi al proporţionalităţii între măsura luată în privinţa problematicii reglementate şi scopul avut în vedere la emiterea lui, fără a fi în prezenţa unei manifestări arbitrare a puterii discreţionare recunoscute autorităţii pârâte, drept care se impune respingerea acţiunii.

    2.2. Cererea de intervenţie accesorie
    La data de 28.10.2024, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie în interesul Guvernului României (f. 88-93).
    În susţinerea admisibilităţii cererii sale a arătat că, prin organele abilitate, efectuează activitatea de apărare a sănătăţii animalelor, de supraveghere, prevenire şi control al bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituţional şi juridic, a resurselor financiare şi a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor din domeniul sanitar-veterinar. Intervenienta arată că, întrucât reclamanta solicită anularea parţială a H.G. nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, se justifică un interes pentru care înţelege să intervină în prezentul dosar, fiind incidente dispoziţiile textului de lege mai sus citat coroborat cu art. 61 şi art. 63 din Codul de procedură civilă.
    Pe fondul cauzei, intervenienta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii reclamantei prin care a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 1.214/2009.
    În motivare, arată că, referitor la interpretarea art. 8 lit. b), este important de subliniat faptul că metodologia stabilită prin H.G. nr. 1.214/2009 urmăreşte să asigure aplicarea strictă a normelor de igienă şi biosecuritate ca măsură de prevenire a răspândirii bolilor transmisibile. Aplicarea prevederii în discuţie are ca scop responsabilizarea proprietarilor de exploataţii animale pentru menţinerea unui standard ridicat de igienă şi biosecuritate, reducând astfel riscul apariţiei focarelor de boală.
    Normele de igienă şi biosecuritate aplicabile exploataţiilor de animale sunt prevăzute de un set de acte normative specifice, respectiv regulamente comunitare şi ordine emise de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), care sunt aplicabile tuturor exploataţiilor autorizate sanitar-veterinar. Aceste norme au un rol fundamental în prevenirea şi controlul bolilor transmisibile la animale, iar respectarea lor este esenţială pentru protejarea sănătăţii publice şi animale.
    Menţionează intervenienta că H.G. nr. 1.214/2009, prin art. 8 lit. b), stabileşte că nerespectarea acestor norme poate duce la refuzul acordării de despăgubiri în cazurile în care focarele de boli transmisibile sunt lichidate prin măsuri de ucidere a animalelor. Textul legal este formulat astfel pentru a încuraja respectarea riguroasă a măsurilor de biosecuritate şi pentru a preveni propagarea bolilor transmisibile, care au un impact economic şi social major. Din punct de vedere tehnic, stabilirea cauzalităţii dintre un focar de boală şi nerespectarea măsurilor de biosecuritate este un aspect esenţial care se stabileşte printro anchetă epidemiologică detaliată. Aceasta are rolul de a determina dacă şi în ce măsură lipsa conformării la normele de biosecuritate a contribuit la apariţia sau răspândirea bolii.
    În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei în sensul că textul de lege nu întruneşte cerinţele de claritate şi predictibilitate impuse de Legea nr. 24/2000, intervenienta consideră că aceasta este neîntemeiată. În susţinere, arată că textul din norme se conformează cerinţelor Legii nr. 24/2000, în sensul în care oferă o formulare clară şi concisă a condiţiilor în care nu se acordă despăgubiri. Legislaţia sanitar-veterinară specifică, reprezentată de regulamente comunitare şi de ordine ale preşedintelui A.N.S.V.S.A., detaliază procedurile şi standardele de biosecuritate aplicabile, iar prevederile actului normativ au scopul de a asigura conformarea la aceste norme. În ceea ce priveşte prevederile art. 8 lit. b), acestea sunt corelate în mod direct cu legislaţia sanitar-veterinară conexă care stabileşte normele de biosecuritate şi igienă specifică; în cazul exploataţiilor comerciale de păsări este vorba de prevederile Ordinului preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 21/2018 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile comerciale de păsări, precum şi condiţiile privind mişcarea păsărilor vii şi a subproduselor provenite de la acestea, care detaliază cele menţionate anterior.
    Intervenienta consideră că susţinerea Bravcod - S.R.L. în ceea ce priveşte lipsa de precizie şi claritate este nefondată din punct de vedere tehnic şi juridic. Astfel, susţine că este eronată afirmaţia reclamantei conform căreia nu există o legătură directă între respectarea normelor de igienă şi biosecuritate şi acordarea despăgubirilor, atât timp cât, în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională, obligaţiile proprietarului de animale sunt legate indubitabil de respectarea art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, precum şi a art. 10 din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală“), iar principiul stabilit la art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009 prevede neacordarea despăgubirilor în cazul constatării încălcării obligaţiilor respective.
    În concret, principiul de bază pentru acordarea unei despăgubiri are la bază respectarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare de către proprietarul de animale, astfel încât să se poată demonstra de către acesta că boala a apărut în exploataţia afectată independent de orice posibilă lipsă de respectare a normelor în vigoare, orice nerespectare a normelor de igienă şi biosecuritate în exploataţiile aprobate sanitar-veterinar putând determina excluderea de la beneficiul acordării despăgubirilor. Pentru toate acestea, intervenienta consideră că dispoziţiile art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009 sunt legale şi necesare, făcând parte integrantă a efortului naţional de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile la animale, responsabilizând, totodată, proprietarii de animale în acest scop.
    De asemenea, intervenienta arată pe larg situaţia de fapt şi constatările instituţiilor abilitate în cazul concret pentru care s-a refuzat reclamantei acordarea despăgubirilor.
    În drept, a invocat aplicabilitatea art. 61 din Codul de procedură civilă, H.G. nr. 1.214/2009, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 137/2020.
    Cererea de intervenţie a fost timbrată cu 20 de lei taxă judiciară de timbru.
    Pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a depus la data de 8.11.20214 note scrise prin care arată că este de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulate de A.N.S.V.S.A.

    3. Răspunsul la întâmpinare
    Reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinarea Guvernului României (f. 110-111), prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului, având în vedere că la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
    În motivare susţine că răspunsul la plângerea prealabilă este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act care a produs efecte juridice.
    Mai arată că, pe fond, pârâtul formulează apărări care nu au legătură cu motivele invocate de reclamantă, privind nelegalitatea art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214. Apreciază că orice act administrativ normativ trebuie să fie emis cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, atât sub aspectul formei textului de lege, cât mai ales sub aspectul integrării lui în mod organic în sistemul legislaţiei, astfel cum impune art. 13 din această lege. Instanţa de judecată este competentă să analizeze îndeplinirea acestor condiţii, chiar dacă textul de lege a fost avizat anterior de diferite autorităţi implicate în procedura emiterii lui.
    Având în vedere că pârâtul nu a combătut în concret niciunul din motivele invocate de reclamantă în susţinerea nelegalităţii actului, societatea reclamantă solicită admiterea acţiunii şi anularea în parte a H.G. nr. 1.214/2009, respectiv prevederile art. 8 lit. b).

    4. Dispoziţii ale instanţei
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 14.11.2024, Curtea a constatat că este competentă în soluţionarea cauzei, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie şi a respins excepţia nulităţii pentru lipsa taxei judiciare de timbru, iar excepţia inadmisibilităţii a unit-o cu fondul.
    La acelaşi termen de judecată, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, asupra cererii de chemare în judecată şi asupra cererii de intervenţie, fiind amânată pronunţarea pentru data de 19 noiembrie 2024.

    II. Soluţia şi considerentele instanţei
    Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile părţilor, Curtea va soluţiona cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare. Apoi, în funcţie de soluţia dată acestei excepţii, Curtea va analiza acţiunea pe fond, precum şi cererea de intervenţie.
    II.1. Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii
    Pârâtul a invocat această excepţie cu privire la fiecare dintre cele două capete ale cererii de chemare în judecată.
    A. În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, Curtea apreciază că excepţia este întemeiată. Astfel, trebuie observat că Adresa nr. 15A/11.296/CA/5.09.2024, a cărei anulare se solicită de reclamant prin acest prim capăt de cerere, reprezintă răspunsul pârâtului la plângerea prealabilă pe care a înţeles să o formuleze reclamantul.
    Problema care se pune în analizarea admisibilităţii acestui capăt de cerere este aceea dacă adresa pârâtului, de răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, are sau nu natura de act administrativ în sensul legii.
    Cu privire la acest aspect, Curtea reţine, în drept, că, în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Din conţinutul noţiunii de act administrativ rezultă astfel că, pentru a avea această natură, actele emise de autorităţile publice trebuie să fie susceptibile de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, aşadar să fie prin ele însele capabile să producă efecte juridice directe.
    În ceea ce priveşte răspunsul la plângerea prealabilă în cauză, Curtea observă că acesta a fost emis tocmai pentru soluţionarea plângerii prealabile formulate de reclamant şi nu produce efecte juridice prin el însuşi, în sensul că nu reprezintă un act care să dea naştere unor drepturi şi obligaţii între părţi, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus evocate.
    Pe de altă parte, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. Din dispoziţia legală enunţată mai sus rezultă că obiectul acţiunii în contencios administrativ este actul administrativ, şi nu răspunsul la plângerea prealabilă, astfel că solicitarea de anulare a acestuia din urmă apare ca inadmisibilă.
    Pentru toate aceste argumente, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 15A/11.296/CA/5.09.2024, excepţie invocată prin întâmpinare, şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.

    B. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, prin care se solicită anularea art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării focarelor de boli transmisibile ale animalelor, Curtea apreciază că acesta este admisibil.
    În acest sens, Curtea reţine că reclamanta nu solicită modificarea prevederilor art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, aşa cum în mod greşit susţine pârâtul, ci anularea acestor prevederi, astfel că acţiunea sa în privinţa acestui capăt de cerere are ca obiect solicitarea de anulare parţială a unui act administrativ cu caracter normativ, solicitare care se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care se reglementează obiectul acţiunii în contencios administrativ.
    Prin urmare, Curtea nu va avea în cauză de stabilit o nouă configuraţie a prevederilor art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009, aşa cum în mod nefondat susţine pârâtul. Aşa fiind, susţinerile pârâtului, care se bazează pe premisa greşită că reclamantul ar fi solicitat modificarea prevederilor menţionate, nu sunt întemeiate.
    În consecinţa celor care precedă, Curtea va respinge excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009, invocată de pârât prin întâmpinare.

    II.2. Asupra fondului acţiunii
    Curtea reţine că Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării focarelor de boli transmisibile ale animalelor a fost adoptată în temeiul art. 26 alin. (6), (6^1) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Art. 26 din O.G. nr. 42/2004 reglementează la alin. (6) sfera persoanelor beneficiare ale despăgubirilor (la fel şi art. 4 din H.G. nr. 1.214/2009), iar alin. (6^1) dispune că prin hotărâre a Guvernului se stabilesc bolile, efectele directe şi indirecte, precum şi efectele colaterale rezultate din măsurile întreprinse pentru combaterea acestora, condiţiile, precum şi modalităţile de acordare a despăgubirilor. Alin. (7) al aceluiaşi articol stabileşte sursa bugetară a plăţii despăgubirilor.
    Prevederile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 stabilesc situaţiile în care persoanele fizice şi juridice nu beneficiază de despăgubiri, una dintre aceste situaţii fiind menţionată la lit. b), a cărei anulare se cere.
    Potrivit acestor prevederi, „Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice şi juridice proprietare de animale în următoarele situaţii: (…) b) nu asigură şi nu respectă normele de igienă şi biosecuritate în exploataţiile aprobate sanitar-veterinar“.
    Acest text normativ, a cărui anulare se cere, reglementează, aşadar, o ipoteză de excludere de la beneficiul acordării de despăgubiri ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, fiind în mod evident o sancţiune care nu necesită, pentru aplicarea sa, o analiză a vreunei legături de cauzalitate între neasigurarea şi nerespectarea normelor de igienă şi biosecuritate, pe de o parte, şi rezultatul produs, anume acela al declanşării, agravării sau răspândirii bolilor transmisibile, pe de altă parte.
    Potrivit art. 8 alin. (4) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, textul legislativ (normativ) trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice, pasaje obscure sau echivoce, respectiv într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc.
    Respectarea acestor norme concură, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională, printre altele, în Decizia nr. 6/2024 (pct. 12 ultima frază), la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.
    În acest context, Curtea constată că maniera de redactare a art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009 contravine acestor dispoziţii, reglementând o ipoteză de excludere a proprietarilor de animale sacrificate în vederea lichidării focarelor de boli transmisibile ale animalelor de la beneficiul acordării de despăgubiri, în cazul în care se constată de autorităţile competente că persoanele fizice şi juridice vizate „nu asigură şi nu respectă normele de igienă şi biosecuritate în exploataţiile aprobate sanitar-veterinar“.
    O astfel de formulare a textului contestat de reclamantă este vagă şi susceptibilă să dea naştere unor interpretări neunitare (sau chiar abuzive) din partea autorităţilor competente, întrucât nu se arată dacă nerespectarea normelor de igienă şi biosecuritate trebuie să fi creat sau să fi favorizat transmiterea bolilor sau dacă, dimpotrivă, orice astfel de încălcare sau neasigurare a acestor norme, indiferent când a fost săvârşită şi dacă are sau nu vreo legătură cu transmisiunea bolii, poate întemeia refuzul acordării despăgubirilor.
    În aceeaşi ordine de idei, Curtea reţine că natura vagă şi susceptibilă de a naşte interpretări neunitare rezultă şi din folosirea, în textul art. 8 lit. b), a timpului prezent, spre deosebire de celelalte situaţii de neacordare a despăgubirilor, reglementate de acelaşi articol, la lit. a), c), d) şi e), unde se foloseşte timpul trecut. Astfel la literele menţionate se prevede că beneficiarii nu primesc despăgubiri: „dacă nu au comunicat medicului veterinar ...“ [lit. a)]; dacă „au importat animale bolnave ...“; [lit. c)] dacă „au introdus animale noi fără documentele sanitar-veterinare ...“ [lit. d)]; dacă „au introdus animale provenite dintr-o altă exploataţie sau zonă aflată în derularea programului de combatere a unei boli“ [lit. e)].
    Aşa fiind, textul art. 8 lit. b) ar putea fi interpretat în sensul că şi dacă, ulterior pierderii suferite de proprietar prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animalului, dar până la analizarea cererii de acordare a despăgubirilor, se constată de către autorităţile competente că acesta nu respectă şi nu asigură respectarea normelor de igienă şi biosecuritate, s-ar putea refuza plata sumelor la care ar fi fost îndreptăţit.
    Curtea apreciază că nu există nicio justificare pentru diferenţa de formulare a lit. b) faţă de cea a lit. a), c), d) şi e), în cazul acestora din urmă fiind evident că neacordarea despăgubirilor se raportează la fapte săvârşite de solicitant anterior acţiunii de tăiere, ucidere sau afectare în alt fel a animalelor, în timp ce în cazul lit. b) nu este clar dacă nerespectarea normelor menţionate în textul său trebuie să fi avut loc anterior, concomitent sau chiar ulterior, fiind posibilă interpretarea în orice sens.
    Prin dispoziţiile art. 26 alin. (6^1) din O.G. nr. 42/2004, recurentul-pârât Guvernul României a fost abilitat să stabilească prin hotărâre de Guvern condiţiile de acordare a despăgubirilor, aceasta presupunând obligaţia de a emite un act normativ cu respectarea regulilor prevăzute de Legea nr. 24/2004 şi a cerinţelor previzibilităţii, clarităţii şi caracterului accesibil al legii.
    Formularea unui act normativ trebuie să permită destinatarilor săi să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte şi obligaţiile a căror nerespectare produce consecinţe asupra drepturilor şi intereselor lor legitime. Or, prevederile art. 8 lit. b) din H.G. nr. 1.214/2009 au un caracter neclar, putând conduce la interpretări şi aplicări neunitare de către autorităţile competente, vătămătoare la adresa drepturilor şi intereselor legitime ale proprietarilor de animale beneficiari ai despăgubirilor reglementate de art. 26 din O.G. nr. 42/2004.
    Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea Bravcod - S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, şi, în consecinţă, va dispune anularea art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

    II.3. Asupra cererii de intervenţie accesorie
    Având în vedere că cererea de intervenţie a fost formulată de intervenienta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în sprijinul apărărilor pârâtului, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, cererea de intervenţie accesorie va fi respinsă.

    II.4. Aplicarea unor norme speciale
    Având în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, de anulare parţială a unui act administrativ cu caracter normativ, Curtea constată că, în cazul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei de răspuns la Plângerea prealabilă nr. 15A/11.296/CA/5.09.2024, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României, şi, în consecinţă, respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.
    Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009.
    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea Bravcod - S.R.L., cu sediul social în municipiul XXXXX, judeţul XXXXX, şi sediul procesual ales la Societatea civilă de avocaţi XXXXX, din municipiul XXXXX, str. XXXXX nr. XXXXX, judeţul XXXXX, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1.
    Dispune anularea art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.
    Respinge cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu sediul în municipiul Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D1, sectorul 1.
    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov.
    În cazul rămânerii definitive a prezentei hotărâri sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, data de 19 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTE
                    DEMIS-MARIUS SPĂRIOS
                    Grefier,
                    Mihaela Furnică

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, SENTINŢA nr. 148 din 19 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ SENTINŢA nr. 148 din 19 noiembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ

Comentarii

Atentie, Juristi!

SENTINŢA nr. 148 din 19 noiembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ