Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SCHEMA DE AJUTOR DE STAT din 21 august 2014  acordat în perioada 2014-2019 operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SCHEMA DE AJUTOR DE STAT din 21 august 2014 acordat în perioada 2014-2019 operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie

EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 11 septembrie 2014

    CAP. I
    Baza legală

    ART. 1
    (1) Schema de ajutor de stat acordat în perioada 2014-2019 operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie, denumită în continuare schema, cuprinde condiţiile de acordare a ajutoarelor de stat, pentru acoperirea, în perioada 2014-2019, a costurilor înregistrate de către operatorii economici ca urmare a prestării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, conform Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Prezenta schemă este exceptată de la obligaţia notificării conform prevederilor Deciziei Comisiei 2012/21/UE din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensaţii pentru obligaţia de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general.
    ART. 2
    Prezenta schemă este elaborată având în vedere următoarele acte normative:
    a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007;
    b) Decizia Comisiei 2012/21/UE din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensaţii pentru obligaţia de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general;
    c) Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată;
    d) Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările ulterioare;
    e) Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    CAP. II
    Analiza ajutorului de stat sub forma compensării serviciului de interes economic general

    ART. 3
    (1) Compensarea, acordată potrivit prezentei scheme, nu depăşeşte costurile aferente serviciului de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice prin sisteme centralizate către populaţie.
    (2) Veniturile din prestarea serviciilor publice reprezentate de livrarea energiei termice la preţuri/tarife reglementate către consumatori sunt mai mici decât costurile pe care le implică aceste activităţi, astfel încât se înregistrează pierderi din prestarea serviciului public. Întrucât societăţile sunt obligate să ţină contabilitatea de gestiune cu înregistrarea separată a activităţilor desfăşurate, se elimină orice posibilă compensare încrucişată. Pentru fiecare dintre activităţile de alimentare cu energie termică sunt emise licenţe distincte, care prevăd expres obligativitatea contabilităţii de gestiune cu înregistrare separată pe fiecare activitate de interes economic general (producere, transport, distribuţie şi furnizare energie termică).
    (3) În perioada 2006-2013 activitatea de prestare a serviciului public general a înregistrat pierderi cauzate de tarifele de producere, transport, distribuţie, furnizare de energie termică stabilite de autorităţile de reglementare pentru energia termică livrată populaţiei şi costurile reale înregistrate în activitatea operatorilor economici. Se previzionează că şi perioada 2014-2019 va fi caracterizată de incapacitatea de acoperire a costurilor determinate de prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică.
    (4) În vederea soluţionării situaţiei financiare dificile, cauzate de costurile ridicate din prestarea serviciului de interes economic general, ajutorul de stat prevăzut în prezenta schemă, acordat de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, are în vedere acoperirea acestor costuri.

    CAP. III
    Încredinţarea serviciului

    ART. 4
    (1) Prestarea serviciilor publice de interes economic general are la bază licenţe emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare A.N.R.E., şi/sau Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.
    (2) Încredinţarea serviciului public de interes economic general se realizează de autorităţile publice locale, conform legii.

    CAP. IV
    Durata de aplicare a schemei

    ART. 5
    Schema de ajutor de stat se aplică în perioada 2014-2019 pentru compensarea costurilor din prestarea serviciului de interes economic general.

    CAP. V
    Bugetul, numărul de beneficiari şi cuantumul compensării

    ART. 6
    Valoarea totală estimată a ajutorului de stat care va fi acordat, în perioada 2014-2019, potrivit prezentei scheme este de 2.570 milioane lei.
    ART. 7
    Numărul estimat al beneficiarilor schemei este de maximum 55 de operatori economici.
    ART. 8
    Cuantumul alocărilor de ajutor de stat sub forma compensării nu va depăşi suma necesară acoperirii totale a costurilor nete suportate pentru îndeplinirea obligaţiei de serviciu public, inclusiv un profit rezonabil.
    ART. 9
    Cuantumul compensării include toate avantajele acordate de stat din resurse ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale sau ale altor organisme care administrează surse ale statului ori ale colectivităţilor locale, indiferent de forma acestora.
    ART. 10
    Costurile care sunt luate în considerare cuprind toate costurile suportate pentru prestarea serviciului de interes economic general. Acestea se calculează pe baza unor principii de contabilizare a costurilor general acceptate, după cum urmează:
    a) atunci când activităţile întreprinderii în cauză se limitează la serviciul de interes economic general, se pot lua în calcul toate costurile acesteia;
    b) atunci când întreprinderea desfăşoară şi alte activităţi care nu intră în domeniul de aplicare al serviciului de interes economic general, se iau în calcul numai costurile legate de serviciul de interes economic general;
    c) costurile aferente serviciului de interes economic general pot acoperi toate costurile directe suportate pentru îndeplinirea serviciului de interes economic general şi o contribuţie proporţională la costuri, comună atât serviciului de interes economic general, cât şi altor activităţi;
    d) costurile legate de investiţii, cu precădere cele privind infrastructura, pot fi luate în calcul atunci când acest lucru este necesar pentru îndeplinirea serviciului de interes economic general.
    ART. 11
    Veniturile care trebuie luate în considerare cuprind cel puţin totalitatea veniturilor obţinute din prestarea serviciului de interes economic general, indiferent dacă veniturile respective sunt clasificate sau nu ca ajutor de stat în sensul art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În cazul în care operatorul economic deţine drepturi speciale sau exclusive asociate altor activităţi decât serviciile de interes economic general pentru care se acordă ajutoare, care generează profituri ce depăşesc profitul rezonabil, sau beneficiază de alte avantaje oferite de stat, acestea se includ în cadrul veniturilor, indiferent de clasificarea lor în temeiul art. 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    ART. 12
    Potrivit art. 5 alin. (5) din Decizia Comisiei 2012/21/UE, profit rezonabil înseamnă rata rentabilităţii capitalului de care ar avea nevoie, pe întreaga perioadă de atribuire, un operator economic obişnuit ce analizează dacă să furnizeze sau să nu furnizeze serviciul de interes economic general, ţinând seama de nivelul de risc.
    ART. 13
    Ajutoarele de stat prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sunt acordate exclusiv pentru compensarea costurilor generate de producere, transport, distribuţie şi furnizare de energie termică prin sisteme centralizate.

    CAP. VI
    Scopul şi obiectivul schemei

    ART. 14
    Ajutoarele de stat acordate conform prezentei scheme au ca scop asigurarea continuităţii serviciilor de alimentare a populaţiei cu energie termică în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, prin compensarea costurilor generate de obligaţia de prestare a acestor servicii publice.
    ART. 15
    Obiectivul prezentei scheme constă în compensarea costurilor rezultate din prestarea serviciului de interes economic general în sectorul producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării agentului termic în sistem centralizat, astfel încât acest serviciu să se desfăşoare în condiţii de siguranţă către populaţie.

    CAP. VII
    Domeniul de aplicare/Condiţii de eligibilitate

    SECŢIUNEA 1
    Domeniu de aplicare

    ART. 16
    Schema de ajutor de stat se aplică operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general: producere, transport, distribuţie şi furnizare energie termică pentru populaţie, în sistem centralizat.
    ART. 17
    Furnizori ai ajutorului de stat prevăzut de prezenta schemă sunt unităţile administrativ-teritoriale la nivelul cărora furnizarea energiei termice către populaţie se asigură în sistem centralizat şi unde autorităţile administraţiei publice locale aprobă preţul local al energiei termice facturate populaţiei mai mic decât preţul de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice.
    ART. 18
    Beneficiari ai ajutorului de stat sunt operatorii economici care prestează serviciul public de termoficare şi îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezenta schemă.
    ART. 19
    Operatorii economici care produc, transportă, distribuie şi furnizează energie termică populaţiei în sistem centralizat prestează serviciul public în baza licenţelor emise de A.N.R.E. şi/sau A.N.R.S.C.
    ART. 20
    Operatorii economici beneficiari ai schemei prestează obligaţia de serviciu public, asigurând funcţionarea efectivă a acestor servicii esenţiale pentru populaţie, instituţii şi operatori economici.
    ART. 21
    Operatorii economici beneficiari ai prezentei scheme au obligaţia de a vinde agentul termic către consumatori (populaţie) la preţul local al energiei termice facturate populaţiei, stabilit prin hotărâre a consiliului local, ţinând cont de gradul de suportabilitate al consumatorilor, de regulă, mai mic decât tariful reglementat de autoritatea competentă.
    ART. 22
    Măsurile de sprijin prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă ajutor de stat, cu excepţia cazurilor în care sunt întrunite următoarele 4 condiţii cumulative:
    a) întreprinderea beneficiară trebuie să aibă efectiv de îndeplinit obligaţii privind furnizarea unui serviciu public, iar obligaţiile respective trebuie să fie clar definite;
    b) parametrii pe baza cărora se calculează compensaţia trebuie stabiliţi în prealabil, în mod obiectiv şi transparent;
    c) compensaţia nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru acoperirea integrală sau parţială a costurilor suportate pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate şi un profit rezonabil;
    d) în cazul în care selectarea întreprinderii care are de îndeplinit obligaţii de serviciu public într-un caz concret nu s-a realizat pe baza unei proceduri de achiziţii publice care ar permite selecţionarea ofertantului capabil să furnizeze serviciile respective la cel mai mic preţ pentru comunitate, nivelul compensaţiei necesare trebuie stabilit pe baza unei analize a costurilor pe care le-ar fi suportat o întreprindere obişnuită, bine gestionată şi dotată corespunzător cu mijloacele adecvate.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Condiţii de eligibilitate

    ART. 23
    (1) Prezenta schemă se aplică operatorilor economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) compensaţia de care beneficiază pentru obligaţia de serviciu public nu depăşeşte valoarea anuală de 15 milioane euro, echivalent în lei;
    b) perioada pentru care le-a fost încredinţată prestarea serviciului de interes economic general, respectiv producere, transport, distribuţie şi furnizare de energie termică pentru populaţie, nu depăşeşte 10 ani.
    (2) În scopul determinării pragurilor menţionate la alin. (1), echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb mediu anual, comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru fiecare exerciţiu financiar.
    (3) În cazul în care valoarea compensaţiei variază pe durata de valabilitate a actului de atribuire a serviciului public, valoarea anuală se calculează ca medie a sumelor anuale reprezentând compensaţia preconizată a fi acordată pe durata de valabilitate a actului de atribuire.
    ART. 24
    (1) În conformitate cu prevederile art. 4 din Decizia Comisiei 2012/21/CE, pentru a beneficia de prevederile prezentei scheme, operatorii economici trebuie să deţină actul/actele prin care li s-a încredinţat prestarea serviciilor publice de interes economic general, din care să rezulte:
    a) conţinutul şi durata obligaţiilor de serviciu public;
    b) denumirea întreprinderii şi, dacă este cazul, teritoriul în cauză;
    c) natura drepturilor exclusive sau speciale acordate întreprinderii de către autoritatea care acordă aceste drepturi;
    d) o descriere a mecanismului de compensare şi a parametrilor aplicaţi pentru calculul, controlul şi reexaminarea compensaţiei;
    e) modalităţile de evitare a supracompensării şi de recuperare a eventualelor supracompensaţii.
    (2) Pentru respectarea art. 4 lit. f) din Decizia Comisiei 2012/21/CE, din actul/actele de atribuire a serviciului de interes economic general trebuie să rezulte o trimitere la respectiva decizie.
    ART. 25
    Beneficiarii sunt obligaţi să ţină evidenţa contabilă separată pentru activitatea de prestare a serviciului de interes economic general pentru care se acordă compensaţie în cadrul acestei scheme, în cazul în care aceştia desfăşoară şi alte activităţi economice şi/sau alte servicii de interes economic general.

    CAP. VIII
    Modalităţi de acordare a ajutorului de stat

    ART. 26
    (1) Prin ajutorul de stat acordat se vor finanţa numai costurile operatorilor economici cauzate de prestarea serviciilor de interes economic general înregistrate în perioada 2014-2019.
    (2) Măsurile de ajutor de stat constau în:
    a) alocarea din bugetele locale ale unităţilor administrativ- teritoriale a unor sume pentru acoperirea integrală a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale ale energiei termice facturate populaţiei, conform art. 3 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) alocarea de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale a unor sume pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif, conform art. 52 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (2) lit. a) se acordă tuturor operatorilor economici care furnizează energie termică pentru populaţie şi reprezintă acoperirea valorică a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei, stabilit de autorităţile de reglementare, şi preţurile locale ale energiei termice facturate populaţiei, aprobate prin hotărâre a consiliului local, corelat cu cantitatea de energie termică facturată populaţiei.
    (4) Ajutorul de stat prevăzut la alin. 2 lit. b) se acordă numai operatorilor economici din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale care asigură serviciul de alimentare cu energie termică a populaţiei în sistem centralizat şi are în vedere acoperirea tuturor costurilor generate de prestarea serviciului de interes economic general.
    ART. 27
    (1) Măsurile de ajutor de stat prevăzute la art. 26 alin. (2) lit. a) se pot acorda în avans de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale furnizorilor de energie termică pentru populaţie, în vederea:
    a) finanţării constituirii de către producători a stocurilor de cărbune, păcură şi de combustibil lichid uşor pentru sezonul rece, inclusiv pentru cheltuielile de transport aferente constituirii acestor stocuri;
    b) achitării în avans a consumului de gaze naturale de către producătorii de energie termică furnizorilor de gaze naturale, numai în situaţia în care contractele încheiate prevăd astfel de plăţi, iar achitarea în avans conduce la obţinerea unor preţuri avantajoase ale gazelor naturale achiziţionate.
    (2) Valoarea deconturilor justificative pentru alocarea efectivă a sumelor acordate în avans pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei se va deduce lunar din avansurile acordate potrivit alin. (1).
    (3) Regularizarea definitivă a avansurilor acordate potrivit prevederilor alin. (1), pe baza deconturilor justificative pe luna decembrie a anului curent, se va face până la data de 15 ianuarie a anului următor, respectiv 15 aprilie, pentru avansurile acordate pentru perioada 1 ianuarie-31 martie a fiecărui an.

    CAP. IX
    Procedura de implementare

    ART. 28
    (1) Autorităţile administraţiei publice locale care aprobă preţul local al energiei termice facturate populaţiei mai mic decât preţul de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei.
    (2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în bugetul local şi aprobate prin hotărâre a consiliului local.
    (3) Pentru acordarea ajutorului de stat sub formele descrise la cap. VIII, operatorul economic depune la aparatul de specialitate al primarului unităţii administrativ-teritoriale următoarele documente:
    a) copii ale actelor oficiale prin care i s-a încredinţat responsabilitatea pentru funcţionarea serviciului de interes economic general, care trebuie să precizeze:
    - conţinutul şi durata obligaţiilor de serviciu public;
    - denumirea întreprinderii şi, dacă este cazul, teritoriul în cauză;
    - natura drepturilor exclusive sau speciale acordate întreprinderii de către autoritatea care acordă aceste drepturi;
    - descrierea mecanismului de compensare şi a parametrilor aplicaţi pentru calculul, controlul şi reexaminarea compensaţiei;
    - modalităţile de evitare a supracompensării şi de recuperare a eventualelor supracompensaţii;
    b) copii de pe bilanţurile contabile aferente celor două exerciţii financiare anterioare exerciţiului financiar în care i-a fost atribuit serviciul de interes economic general, precum şi orice alte documente relevante;
    c) o declaraţie pe propria răspundere cu privire la sumele primite în fiecare an pentru compensarea cheltuielilor privind prestarea serviciului de interes economic general, precum şi documentele doveditoare, pe care le stabileşte furnizorul;
    d) o declaraţie prin care argumentează că ajutorul de stat intră în componenţa costurilor generate de obligaţia de prestare a serviciilor publice;
    e) orice alte documente solicitate de furnizor în scopul clarificării situaţiei concrete a operatorului economic care solicită ajutor de stat.
    (4) Sumele se acordă beneficiarilor după verificarea în prealabil a tuturor documentelor justificative, astfel încât să se evite o eventuală supracompesare.

    CAP. X
    Controlul supracompensării

    ART. 29
    Pentru a evita o supracompensare a serviciului, fiecare unitate administrativ-teritorială furnizoare de ajutor de stat va face verificări anuale ori se va asigura că astfel de verificări sunt făcute pentru a se constata dacă serviciile publice pentru care s-au acordat alocări în cadrul prezentei scheme primesc sau nu compensări mai mari decât cuantumul determinat conform prevederilor art. 8-13.
    ART. 30
    În situaţia în care se constată supracompensarea serviciului public, unităţile administrativ-teritoriale furnizoare de ajutor de stat solicită beneficiarului să ramburseze cuantumul aferent acesteia.
    ART. 31
    Când valoarea supracompensării nu depăşeşte 10% din valoarea anuală a compensării calculate conform celor menţionate la art. 8-13, aceasta poate fi reportată şi scăzută din valoarea compensării aferente anilor următori celui în care sa înregistrat supracompensarea.

    CAP. XI
    Transparenţă, raportare şi monitorizare

    ART. 32
    Prezenta schemă de ajutor de stat va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi afişată pe pagina de internet a Direcţiei pentru politici fiscale şi bugetare locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la adresa: www.dpfbl.mdrap.ro
    ART. 33
    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice transmite Consiliului Concurenţei spre informare prezenta schemă, în termen de 15 zile de la data adoptării.
    ART. 34
    (1) Unităţile administrativ-teritoriale furnizoare de ajutor de stat transmit Consiliului Concurenţei rapoartele privind ajutoarele de stat acordate potrivit prezentei scheme, cu respectarea Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat.
    (2) Unităţile administrativ-teritoriale furnizoare de ajutor de stat transmit trimestrial la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice rapoartele de monitorizare întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta schemă.
    (3) Unităţile administrativ-teritoriale furnizoare de ajutor de stat păstrează informaţiile aferente acordării ajutorului de stat prevăzut de prezenta schemă pe o perioadă de cel puţin 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul acesteia.
    ART. 35
    (1) Operatorii economici beneficiari ţin evidenţa specifică a ajutoarelor de care au beneficiat conform prezentei scheme, unor scheme de minimis sau alte ajutoare de stat, din care să reiasă suma totală a ajutoarelor de stat şi a ajutoarelor de minimis primite, defalcate pe ani, pe furnizori, pe obiective, informaţii privind forma ajutoarelor (de minimis, scheme de ajutor de stat, ajutoare de stat individuale), precum şi baza legală prin care acestea au fost acordate.
    (2) Operatorii economici beneficiari ai prezentei scheme care desfăşoară şi alte activităţi în afară de producere, transport, distribuţie şi furnizare de energie termică întocmesc registre de evidenţă contabilă separată care să cuprindă atât costurile şi veniturile legate de acest serviciu, cât şi costurile şi veniturile legate de îndeplinirea altor activităţi.
    (3) Operatorii economici beneficiari ai prezentei scheme sunt obligaţi să arhiveze evidenţa specifică prevăzută la alin. (1) şi (2) şi să o păstreze cel puţin 10 ani.
    ART. 36
    La cererea scrisă a Comisiei Europene, unităţile administrativ-teritoriale furnizoare de ajutor de stat transmit, prin Consiliul Concurenţei, toate informaţiile pe care aceasta le consideră necesare pentru a stabili dacă prezenta schemă de ajutor de stat şi compensaţiile acordate în cadrul acesteia sunt conforme cu Decizia Comisiei 2012/21/UE.
    ART. 37
    Unităţile administrativ-teritoriale furnizoare de ajutor de stat asigură aplicarea prevederilor legale referitoare la recuperarea ajutoarelor de stat.


    ANEXA 1
    ──────
la schemă
───────────

    Judeţul .......................................
    Unitatea administrativ-teritorială .....................
    Data ...................................

           Situaţia principalilor indicatori privind energia termică
                        furnizată populaţiei


┌─────┬───────────────┬──────────────────┬───────────────┬────────────┬──────────┬────────────┬─────────────────┬─────────────┐
│Luna │ Cantitate │ Preţ energie │ Cantitate │ Preţ de │ Valoare │Sume energie│Sume necesare │Sume virate │
│ │energie termică│termică producţie/│energie termică│ facturare │ energie │ termică │pentru acoperirea│de la bugetul│
│ │(apă fierbinte)│ transport/ │ vândută │ populaţie │ termică │încasate de │diferenţelor de │ local │
│ │ produsă/ │ distribuţie │ (facturată) │- lei/Gcal -│facturată │la populaţie│ preţ energie │ - lei - │
│ │ cumpărată │ - lei/Gcal - │ populaţiei │(inclusiv │populaţiei│(în luna de │ termică │ │
│ │(în cazul │(inclusiv TVA) │ - Gcal - │ TVA) │ - lei, │raportare, │reglementat şi │ │
│ │operatorilor │ │ │ │inclusiv │indiferent │ preţul de │ │
│ │revânzători) │ │ │ │ TVA - │de vechimea │ facturare │ │
│ │ - Gcal - │ │ │ │ │facturii, │populaţie (decont│ │
│ │ │ │ │ │ │inclusiv │ subvenţii │ │
│ │ │ │ │ │ │ajutoare de │ populaţie) │ │
│ │ │ │ │ │ │încălzire şi│ - lei - │ │
│ │ │ │ │ │ │penalităţi) │ │ │
│ │ │ │ │ │ │- lei, │ │ │
│ │ │ │ │ │ │inclusiv │ │ │
│ │ │ │ │ │ │TVA - │ │ │
├─────┼───────────────┼──────────────────┼───────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │5 = 3 x 4 │ 6 │ 7 = 3 x (2-4) │ 8 │
├─────┼───────────────┼──────────────────┼───────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────────────┼──────────────────┼───────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────────────┼──────────────────┼───────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────────────┼──────────────────┼───────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼─────────────────┼─────────────┤
│TOTAL│ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴───────────────┴──────────────────┴───────────────┴────────────┴──────────┴────────────┴─────────────────┴─────────────┘

┌─────┬───────────────┬────────────────────┬──────────────────┬────────────┬────────────┬─────────────────┬───────────────────┐
│Luna │ Cantitate │Sume energie termică│Sume energie │ Cantitate │Sume energie│ Sume energie │Valoare combustibil│
│ │energie termică│ facturate │termică încasate │ energie │termică │ termică │ utilizat pentru │
│ │ facturată │ instituţiilor │de la instituţii │ termică │facturate │încasate de la │producerea energiei│
│ │instituţiilor │ bugetare │bugetare în luna │ facturată │operatorilor│ operatorii │ termice (apă │
│ │ bugetare │- lei, inclusiv │ de raportare, │operatorilor│economici │economici în luna│ fierbinte) │
│ │ - Gcal - │ TVA - │ indiferent de │ economici │ - lei, │de raportare, │- lei, inclusiv │
│ │ │ │vechimea facturii,│ - Gcal - │inclusiv │indiferent de │ TVA - │
│ │ │ │ inclusiv │ │ TVA - │vechimea facturii│ │
│ │ │ │ penalităţi │ │ │ inclusiv │ │
│ │ │ │ - lei, inclusiv │ │ │ penalităţi │ │
│ │ │ │ TVA - │ │ │- lei, inclusiv │ │
│ │ │ │ │ │ │ TVA - │ │
├─────┼───────────────┼────────────────────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ 0 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │
├─────┼───────────────┼────────────────────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────────────┼────────────────────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────────────┼────────────────────┼──────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│TOTAL│ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴───────────────┴────────────────────┴──────────────────┴────────────┴────────────┴─────────────────┴───────────────────┘


                           Primar,
                       .................

    ANEXA 2
    ───────
la schemă
───────────

    Judeţul .......................................
    Unitatea administrativ-teritorială ................................
    Data .........................................

          Situaţia financiară a operatorilor economici ai serviciilor publice
            de producere şi distribuţie a energiei termice în sistem
             centralizat pentru populaţie, la data de .....................

    Denumirea operatorului: ...............................................
    Numărul de apartamente branşate la data de ............: ..............
    Grad de branşare (nr. de apartamente branşate la data ................ /nr. de apartamente branşate iniţial): .............

                                                                      - lei -
┌──────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│Datorii │- total, din care: │ │
│la .......├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- buget de stat │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- buget local │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- furnizori combustibili, total, din care: │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- gaze naturale (denumirea furnizorului şi valoarea │ │
│ │datoriei) │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- păcură (denumirea furnizorului şi valoarea datoriei) │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- cărbune (denumirea furnizorului şi valoarea datoriei) │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- transport cărbune (denumirea furnizorului şi valoarea │ │
│ │datoriei) │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- furnizori apă fierbinte (denumirea furnizorului şi │ │
│ │valoarea datoriei) │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- altele │ │
└──────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘

                                                                        - lei -
┌──────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│Sume de │- total, din care: │ │
│încasat ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│la ...... │- energie termică populaţie, inclusiv penalităţi │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- energie termică operatori economici, inclusiv │ │
│ │penalităţi │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- energie termică instituţii publice │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- buget local, din care: │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- subvenţie locală aferentă perioadei 1 octombrie │ │
│ │2011-31 martie 2014 │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- subvenţie locală până la 1 octombrie 2011 │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ │- altele, din care: │ │
└──────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘


    Perioada ............................... (conform datelor preliminare)
    Venituri totale ................................................ lei
    Cheltuieli totale .............................................. lei
    Rezultat financiar (profit+/pierdere-) ......................... lei
    Pierdere cumulată .............................................. lei

                         Director general,
                      .....................

    ANEXA 3
    ───────
la schemă
──────────

    Judeţul .......................................
    Unitatea administrativ-teritorială ............................
    Data ..............................

        Situaţia acordării subvenţiei locale în perioada ....................


┌────┬──────┬───────────────┬───────────────┬───────────────┬───────────────┬────────────┬───────────────────────────────────┐
│Nr. │ Luna │ Cantitate │ Valoare │Sume încasate │ Preţ │ Preţ │ Subvenţie locală - lei - │
│crt.│ │energie termică│energie termică│de la populaţie│energie termică│ facturare ├─────────────────────┬─────────────┤
│ │ │ furnizată │ furnizată │ - lei - │ (reglementat) │ populaţie │ Sume necesare │Sume virate │
│ │ │ populaţiei │ populaţiei │ │ - lei/Gcal - │- lei/Gcal -│acoperirii diferenţei│de la bugetul│
│ │ │ - Gcal - │ - lei - │ │ │ │ de preţ │ local │
├────┼──────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────────────┼─────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 = 2*(5-6) │ 8 │
├────┼──────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────────────┼─────────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────────────┼─────────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────────────┼─────────────┤
│ 3. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────────────┼─────────────┤
│....│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴──────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────────────┼─────────────┤
│ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴───────────────┴───────────────┴───────────────┴───────────────┴────────────┴─────────────────────┴─────────────┘

                          Primar,
                     .................

                         _____________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016