Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 iunie 2020  privind realizarea de studii de piaţă şi pe produse    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 iunie 2020 privind realizarea de studii de piaţă şi pe produse

EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 547 din 25 iunie 2020
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 1.882 din 11 iunie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020.
──────────
    CAP. I
    Titlul schemei de ajutor de minimis
    ART. 1
    Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „Realizarea de studii de piaţă şi pe produse“ (schema).

    ART. 2
    Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate de Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

    CAP. II
    Scopul schemei
    ART. 3
    Scopul prezentei scheme este de a susţine operatorii economici în procesul de promovare a exporturilor prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea costurilor aferente realizării studiilor de piaţă şi pe produse.

    CAP. III
    Obiectivele schemei
    ART. 4
    Obiectivul schemei este de a promova la export produsele/serviciile româneşti.

    CAP. IV
    Necesitatea implementării schemei
    ART. 5
    Implementarea schemei este necesară în vederea susţinerii acţiunilor operatorilor economici români pentru promovarea pe pieţele externe a produselor/serviciilor realizate în România.

    CAP. V
    Definiţii
    ART. 6
    În scopul prezentei scheme se aplică următoarele definiţii:
    a) furnizor - Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA);
    b) întreprindere - orice entitate care desfăşoară activităţi economice (respectiv oferă bunuri, servicii sau lucrări pe o piaţă), indiferent de forma juridică, de modul de finanţare sau de existenţa unui scop lucrativ al acesteia;
    c) ajutor de stat - orice măsură de sprijin care îndeplineşte toate criteriile prevăzute la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
    d) data acordării ajutorului - data la care se semnează actul administrativ iniţial între furnizor şi beneficiarii finali ai studiului de piaţă şi pe produse;
    e) produse agricole înseamnă produsele enumerate în anexa I la Tratat, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013;
    f) prelucrarea produselor agricole înseamnă orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
    g) comercializarea produselor agricole înseamnă deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei altei activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi;
    h) întreprindere unică include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:
    (i) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;
    (ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
    (iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
    (iv) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.
    Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la pct. (i)-(iv) sunt considerate întreprinderi unice;

    i) întreprindere în dificultate - o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare:
    (i) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată (alta decât o IMM care există de mai puţin de 3 ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziţii, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăţi menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
    (ii) în cazul unei societăţi în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât o IMM care există de mai puţin de 3 ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziţii, „o societate comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii“ se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
    (iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
    (iv) în cazul unei întreprinderi care nu este o IMM, atunci când, în ultimii 2 ani: (i) raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii a fost mai mare de 7,5; şi (ii) capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA a fost sub 1,0.



    CAP. VI
    Domeniul de aplicare
    ART. 7
    (1) Prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate operatorilor economici din toate sectoarele, cu excepţia:
    a) ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013;
    b) ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole;
    c) ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari ori introduse pe piaţă de întreprinderile respective; (ii) atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau integrală către producătorii primari;
    d) ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
    e) ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate.

    (2) În cazul în care un operator economic îşi desfăşoară activitatea atât în sectoarele menţionate la alin. (1) lit. a), b) sau c), cât şi în unul sau mai multe sectoare de activitate sau domenii de activitate incluse în domeniile de aplicare ale Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste din urmă sectoare sau activităţi, cu condiţia ca statul membru în cauză să se asigure prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu acesta.

    CAP. VII
    Beneficiari ai ajutorului de minimis
    ART. 8
    Beneficiari ai prezentei scheme sunt operatorii economici români care finanţează în cotă de 50% cheltuielile aferente studiilor de piaţă şi pe produse.

    ART. 9
    Pot beneficia de măsurile de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă operatorii economici care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii de eligibilitate:
    a) sunt înregistraţi conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, şi îşi desfăşoară activitatea în România;
    b) nu beneficiază, pentru studiile de piaţă şi pe produse solicitate, de finanţare de la alţi furnizori de minimis pentru acoperirea aceloraşi categorii de cheltuieli eligibile;
    c) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;
    d) nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, la data depunerii cererii de înscriere - declaraţiei pe propria răspundere pentru realizarea de studii de piaţă şi pe produse;
    e) nu se află în procedură de executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, insolvenţă colectivă şi nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuşi unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;
    f) nu sunt consideraţi în dificultate;
    g) nu folosesc ajutorul pentru achiziţionarea de vehicule de transport rutier de marfă.


    ART. 10
    Numărul maxim al operatorilor economici care beneficiază de sprijin prin această schemă este de 100.

    CAP. VIII
    Selectarea propunerilor pentru realizarea studiilor de piaţă şi pe produse
    ART. 11
    (1) Comisia de selecţie numită prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri va selecta beneficiarii studiilor de piaţă şi pe produse dintre operatorii economici propuşi de patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale, luând în considerare respectarea criteriilor de eligibilitate din Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului administrat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu modificările ulterioare, şi, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, capacitatea beneficiarilor de a susţine cota de 50% din valoarea studiilor, precum şi strategia de promovare a exportului pe pieţele propuse.
    (2) MEEMA va încheia şi va derula contracte cu prestatori de servicii pentru realizarea de studii de piaţă şi pe produse, conform legislaţiei în vigoare. Prestatorii de servicii vor fi selectaţi ca urmare a unei proceduri de licitaţie publică.

    CAP. IX
    Procedura de acordare a ajutoarelor de minimis
    ART. 12
    (1) Federaţiile, patronatele de ramură sau asociaţiile profesionale vor trimite la MEEMA o listă cu operatorii economici aplicanţi pentru finanţare în baza prezentei scheme şi a cererilor de înscriere, împreună cu toate documentele necesare conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.
    (2) MEEMA, prin comisia de selecţie, va verifica îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă, precum şi a cumulului ajutoarelor de minimis primite de beneficiari.
    (3) Comisia de selecţie a operatorilor economici va respecta principiile nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei, proporţionalităţii şi eficienţei utilizării fondurilor.
    (4) Operatorii economici beneficiari vor declara pe propria răspundere (conform anexei nr. 5 la ordin) valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite de aceştia şi de întreprinderea unică pe parcursul precedenţilor 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs.
    (5) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii unice pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare ce urmează a fi acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte plafoanele de minimis menţionate la art. 14 alin. (1), operatorul economic nu poate beneficia de prevederile prezentei scheme nici pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.
    (6) Soluţionarea contestaţiilor privind selectarea operatorilor economici se realizează de către comisia constituită prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, comisie diferită de cea de selecţie.
    (7) Comisia de soluţionare a contestaţiilor privind selectarea operatorilor economici va comunica, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea contestaţiei, rezultatul soluţionării acesteia.
    (8) Comisia de soluţionare a contestaţiilor privind selectarea operatorilor economici va respecta principiile nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei, proporţionalităţii şi eficienţei utilizării fondurilor.
    (9) MEEMA va înştiinţa fiecare operator economic selectat asupra valorii estimative a ajutorului de minimis. Dacă la decontul final se ajunge la concluzia că valoarea ajutorului de minimis este diferită de cea prevăzută în actul iniţial încheiat între minister şi beneficiarii studiilor de piaţă şi pe produse, atunci MEEMA va încheia un act administrativ final prin care va modifica valoarea ajutorului estimat iniţial.
    (10) MEEMA, ca furnizor de ajutor de minimis, va încheia, înainte ca operatorul economic să beneficieze de studiile de piaţă sau pe produse, un act administrativ/o înştiinţare prin care se va statua dreptul legal de a se acorda ajutor de minimis, precizând valoarea maximă estimată a acestuia, precum şi caracterul de minimis al acestuia şi făcând explicit referire la Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, menţionând titlul acestuia şi referinţa de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum şi condiţiile în care se acordă ajutorul de minimis.

    ART. 13
    Decontarea cheltuielilor pentru realizarea de studii de piaţă şi pe produse se face conform prevederilor art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 296/2007, cu modificările ulterioare, în baza următoarelor documente:
    a) contractul pentru realizarea studiului, încheiat între prestatorul de servicii şi MEEMA;
    b) procesul-verbal încheiat între beneficiari şi prestatorul de servicii pentru recepţia şi acceptarea studiilor de piaţă şi pe produse;
    c) copia ordinelor de plată emise de operatorii economici selectaţi, beneficiari ai studiului, către prestatorul de servicii pentru plata cotei lor de 50% din valoarea studiului;
    d) factura emisă de prestatorul de servicii pentru cota de 50% aferentă MEEMA.


    CAP. X
    Regula cumulului ajutoarelor de minimis
    ART. 14
    (1) MEEMA, prin comisia de selecţie, va acorda un ajutor de minimis numai după ce va verifica criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, inclusiv conform regulilor de ajutor de stat, respectarea regulii cumulului, respectiv dacă suma totală a ajutoarelor de minimis primite de o întreprindere unică pe parcursul unei perioade de 2 ani fiscali, în anul fiscal în curs şi suma care urmează a se acorda în baza schemei fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, nu depăşeşte pragul de 200.000 euro, respectiv de 100.000 euro, dacă operatorul economic efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.
    (2) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare ce urmează a fi acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte plafoanele de minimis menţionate, operatorul economic nu poate beneficia de prevederile prezentei scheme nici pentru aceea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.
    (3) Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv.
    (4) Ajutoarele de minimis se cumulează cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis, în limita plafonului relevant prevăzut la alin. (1).
    (5) Ajutoarele de minimis se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc, cu condiţia ca un astfel de cumul să nu conducă la depăşirea intensităţii sau a valorii maxime relevante a ajutorului, stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisia Europeană. În situaţia în care prin cumul s-ar ajunge la depăşirea respectivei intensităţi sau valori maxime, ajutorul de minimis nu poate fi acordat.
    (6) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisia Europeană.
    (7) În cazul fuziunilor sau al achiziţiilor, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate.
    (8) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau în mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.

    CAP. XI
    Perioada de aplicare
    ART. 15
    Prezenta schemă se aplică de la data intrării în vigoare până la 31 decembrie 2020.

    CAP. XII
    Bugetul schemei
    ART. 16
    Valoarea totală estimată a ajutoarelor care pot fi acordate în cadrul schemei, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de maximum 1 milion lei, în limita creditelor bugetare şi de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat.

    CAP. XIII
    Obligaţiile furnizorului şi ale beneficiarilor de ajutor de minimis
    ART. 17
    MEEMA, prin Direcţia instrumente şi programe promovare export, va realiza şi va menţine o evidenţă a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme, care trebuie să conţină informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condiţiilor impuse prin prezenta schemă, cum sunt: datele de identificare ale beneficiarului, durata (anul de raportare), valoarea cumulată a ajutoarelor de minimis acordate de MEEMA în anii fiscali anteriori, valoarea estimativă (ex-ante), valoarea exactă a ajutorului de minimis (la momentul efectuării decontului final al cheltuielilor aferente acţiunii, valoare ce va fi raportată Consiliului Concurenţei) şi sursa de finanţare. Această evidenţă se păstrează timp de 10 ani fiscali de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.

    ART. 18
    (1) Operatorii economici beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme au obligaţia păstrării unei evidenţe a informaţiilor despre ajutoarele primite pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică, la fel ca şi prestatorii de servicii care realizează studiile. Această evidenţă se păstrează timp de 10 ani fiscali de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.
    (2) Operatorii economici care beneficiază de ajutoare de minimis în cadrul prezentei scheme au obligaţia de a răspunde, în termenul stabilit de Consiliul Concurenţei, la orice solicitare de informaţii privind ajutoarele de minimis primite.

    CAP. XIV
    Monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în cadrul schemei
    ART. 19
    (1) Monitorizarea prezentei scheme se realizează de MEEMA, prin Direcţia instrumente şi programe promovare export, care va respecta prevederile legale în vigoare privitoare la controalele la faţa locului pentru a verifica condiţiile de acordare a ajutoarelor şi pentru a dispune măsurile ce se impun în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate.
    (2) Furnizorul păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza prezentei scheme. Această evidenţă trebuie să conţină informaţii necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat, cum sunt: datele de identificare ale beneficiarului, valoarea sprijinului, momentul şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate etc.
    (3) Furnizorul are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.
    (4) În aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (3), ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri va emite ordine prin care va dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, care, potrivit legii, vor avea caracter de titlu executoriu. MEEMA va informa în scris Consiliul Concurenţei cu privire la ordinele proprii adoptate privind recuperarea ajutoarelor de minimis, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la adoptare.
    (5) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (4), ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri va aproba prin ordin norme metodologice proprii, care vor fi transmise Consiliului Concurenţei, spre informare, în termen de 5 zile lucrătoare de la momentul adoptării.
    (6) MEEMA, prin Direcţia instrumente şi programe promovare export, va pune la dispoziţia Consiliului Concurenţei, la termenul şi în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de minimis şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
    (7) MEEMA va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
    (8) Beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului, în formatul şi în termenul solicitate de către acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce revin ca responsabilitate furnizorului.
    (9) Beneficiarul trebuie să păstreze timp de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică toate documentele referitoare la ajutorul de minimis primit în cadrul schemei. Această evidenţă trebuie să conţină informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condiţiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt: datele de identificare ale beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, momentul şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.
    (10) MEEMA va furniza date şi informaţii suplimentare Consiliului Concurenţei, atunci când din informaţiile deţinute de acesta rezultă că nu au fost respectate condiţiile de acordare a ajutoarelor de minimis.
    (11) Ordinele luate în aplicarea prevederilor prevăzute la alin. (4) se transmit, împreună cu confirmarea de primire a acestora de către beneficiari, în cel mult 20 de zile lucrătoare de la data adoptării, în vederea recuperării ajutoarelor de minimis, organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, iar sumele astfel realizate se virează la bugetul de stat.
    (12) Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016, MEEMA, în calitate de furnizor al măsurii de minimis, are obligaţia încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acesteia.
    (13) Contractele, plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor şi rambursarea efectivă a respectivelor obligaţii, aferente acestei măsuri, se vor încărca în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului/actului de finanţare, respectiv de la data instituirii plăţilor, a obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor obligaţii.

    CAP. XV
    Raportarea ajutoarelor de minimis acordate în cadrul schemei
    ART. 20
    Pentru implementarea schemei, MEEMA, prin Direcţia instrumente şi programe promovare export, are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, până la data de 31 martie a fiecărui an următor anului de implementare a schemei, formularele completate în conformitate cu anexele la Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.

    ART. 21
    Raportările se transmit atât pe suport hârtie, cât şi pe suport magnetic, cu semnătură de primire şi număr de înregistrare, sau prin poştă, cu confirmare de primire.

    ART. 22
    După raportarea la Consiliul Concurenţei, MEEMA, prin Direcţia instrumente şi programe promovare export, va publica, pe website-ul ministerului, valorile finale ale ajutoarelor de minimis acordate operatorilor economici participanţi la studiile de piaţă şi pe produse.

    ART. 23
    Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii suplimentare în cazul în care constată că datele sunt incomplete sau că există neconcordanţe faţă de cele primite pentru perioadele de raportare anterioare. Informaţiile suplimentare vor fi transmise în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării din partea Consiliului Concurenţei. Răspunderea pentru corectitudinea şi completitudinea datelor şi informaţiilor raportate, precum şi pentru respectarea termenelor de raportare revine MEEMA.

    CAP. XVI
    Recuperarea ajutorului de minimis
    ART. 24
    Recuperarea ajutorului de minimis se realizează de către MEEMA, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 25
    Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 27 martie 1999, cu modificările ulterioare.

    CAP. XVII
    Dispoziţii finale
    ART. 26
    Textul prezentei scheme se publică şi pe pagina oficială web a MEEMA.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016