Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULI din 2 martie 2022  de alocare a capacităţilor de interconexiune    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULI din 2 martie 2022 de alocare a capacităţilor de interconexiune

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 211 din 3 martie 2022
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 16 din 2 martie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 211 din 3 martie 2022.
──────────
    CAP. I
    Scop şi domeniu de aplicare
    ART. 1
    (1) Prezentele reguli stabilesc cadrul pentru determinarea capacităţii disponibile de interconexiune de către operatorul de transport şi de sistem, în condiţii de transparenţă, alocarea capacităţii disponibile de interconexiune către participanţii înregistraţi şi utilizarea capacităţii disponibile de interconexiune.
    (2) Caracteristicile specifice aferente fiecărei graniţe sunt menţionate în cadrul procedurii operaţionale „Alocarea capacităţii de interconexiune a SEN cu sistemele electroenergetice vecine“, pe care operatorul de transport şi de sistem are obligaţia să o elaboreze şi să o publice pe pagina proprie de internet.
    (3) Modul de determinare şi armonizarea cu operatorii de transport şi de sistem vecini a capacităţilor nete de interconexiune, precum şi a capacităţilor disponibile de interconexiune sunt prevăzute în cadrul Metodologiei pentru determinarea şi armonizarea capacităţilor de interconexiune, pe care operatorul de transport şi de sistem are obligaţia să o elaboreze şi să o publice pe pagina proprie de internet.

    ART. 2
    Prezentele reguli stabilesc condiţiile privind:
    a) înregistrarea participanţilor;
    b) determinarea capacităţii disponibile de interconexiune;
    c) alocarea capacităţii disponibile de interconexiune pe diferite perioade de licitaţie în decursul unui an;
    d) procedura de licitaţie a capacităţii disponibile de interconexiune şi transferul capacităţilor neutilizate în cadrul licitaţiilor următoare;
    e) notificarea utilizării drepturilor fizice de transport.


    ART. 3
    Prezentele reguli se aplică:
    a) participanţilor la piaţă;
    b) operatorului de transport şi de sistem.


    CAP. II
    Definiţii şi abrevieri
    ART. 4
    (1) În înţelesul prezentelor reguli, termenii de mai jos au semnificaţiile următoare:
    a) birou de alocare - operatorul de transport şi de sistem care organizează o procedură de licitaţie pentru o anumită perioadă de timp;
    b) capacitate alocată - capacitatea de import sau export care a fost alocată unui participant la piaţă;
    c) capacitate deja alocată - totalitatea drepturilor fizice de transport alocate anterior participanţilor la piaţă, respectiv totalitatea graficelor de schimb notificate de către participanţii la piaţă în baza drepturilor fizice de transport alocate anterior, în cazul licitaţiilor zilnice şi intrazilnice;
    d) capacitate disponibilă de interconexiune - diferenţa pozitivă dintre capacitatea netă de interconexiune şi capacitatea deja alocată;
    e) capacitatea netă de interconexiune - diferenţa pozitivă dintre capacitatea totală de interconexiune şi marja de siguranţă a interconexiunii;
    f) capacitatea totală de interconexiune - puterea maximă care poate fi schimbată între două zone electroenergetice interconectate sincron, cu respectarea standardelor de siguranţă în funcţionare aplicabile fiecărei zone, în ipoteza că starea reţelei, structurile producţiei şi consumului sunt cunoscute perfect dinainte;
    g) drept fizic de transport - dreptul prin care titularul poate transfera fizic o anumită cantitate de energie electrică într-o anumită perioadă de timp între două zone de ofertare într-o direcţie specifică;
    h) grafic de schimb - notificarea utilizării drepturilor fizice de transport;
    i) interconexiune - echipament prin care se conectează două arii de reglaj sau două sisteme electroenergetice;
    j) marja de siguranţă a interconexiunii - rezerva de siguranţă care ia în considerare incertitudinile asupra valorii calculate a capacităţii totale de interconexiune;
    k) participant înregistrat - participant la piaţă care a încheiat un contract de alocare a capacităţii de interconexiune cu biroul de alocare;
    l) titular PTR - participantul înregistrat care a obţinut drepturi fizice de transport în cadrul unei licitaţii sau prin transfer.

    (2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definiţiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică şi Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 5
    Abrevierile utilizate în cadrul prezentelor reguli au următoarele semnificaţii:
    a) AAC - capacitate deja alocată;
    b) ATC - capacitate disponibilă de interconexiune;
    c) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    d) EIC - codul de identificare a energiei;
    e) NTC - capacitate netă de interconexiune;
    f) ODPE - operatorul de decontare al pieţei de echilibrare;
    g) OPEE - operatorul pieţei de energie electrică;
    h) OTS - operatorul de transport şi de sistem;
    i) PE - piaţa de echilibrare;
    j) PPE - participant la piaţa de echilibrare;
    k) PRE - parte responsabilă cu echilibrarea;
    l) PTR - drept fizic de transport;
    m) SEN - sistemul electroenergetic naţional;
    n) TRM - marja de siguranţă a interconexiunii internaţionale;
    o) TTC - capacitate totală de interconexiune.


    CAP. III
    Reguli generale
    ART. 6
    (1) Fiecare participant la piaţă care doreşte să devină participant înregistrat transmite o solicitare scrisă către OTS, într-un format stabilit şi publicat de OTS pe pagina proprie de internet.
    (2) Solicitarea trebuie să conţină următoarele informaţii:
    a) formularul de înregistrare completat cu numele complet, adresa înregistrată şi detaliile de contact ale solicitantului, codul EIC, contul bancar şi numele băncii, respectiv datele de identificare ale PRE care îşi asumă responsabilitatea echilibrării pentru respectivul participant înregistrat;
    b) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din statul unde participantul la piaţă este înregistrat, cu informaţii complete, care să reflecte situaţia la zi a acestuia şi din care să rezulte că acesta are obiectul de activitate în domeniul energiei electrice; certificatul constatator nu trebuie să fie mai vechi de 30 de zile;
    c) certificatul fiscal pentru participanţii înregistraţi cu rezidenţă în România.


    ART. 7
    (1) După primirea fiecărei solicitări, OTS verifică dacă informaţiile conţinute sunt corecte/complete şi aprobă solicitarea de înregistrare în cel mult 15 zile de la data primirii acesteia.
    (2) Dacă informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt eronate/incomplete, OTS solicită, în termen de 5 zile de la primire, retransmiterea informaţiilor corectate/completate, situaţie în care termenul de aprobare a solicitării de înregistrare este de 10 zile de la primirea informaţiilor complete/corecte.
    (3) În termen de 5 zile de la data aprobării solicitării, OTS semnează contractul de alocare a capacităţii de interconexiune şi îl transmite solicitantului.
    (4) Solicitantul are obligaţia să returneze la OTS un exemplar semnat al contractului prevăzut la alin. (3).
    (5) Înregistrarea unui nou participant este condiţionată de îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (4), participantul înregistrat fiind îndreptăţit de la acea dată să îşi exercite drepturile.
    (6) OTS poate respinge o solicitare de înregistrare, dacă solicitantul nu a transmis în termen de 30 de zile informaţiile prevăzute la alin. (2); OTS informează solicitantul cu privire la respingere în termen de 3 zile.

    ART. 8
    (1) Dacă un participant înregistrat doreşte să renunţe la această calitate sau dacă nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile ce decurg din această calitate, este obligat să informeze OTS printr-o notificare scrisă, într-un format stabilit şi publicat de OTS pe pagina proprie de internet.
    (2) OTS poate decide, din proprie iniţiativă, revocarea înregistrării unui participant înregistrat, pentru oricare din următoarele motive:
    a) OTS a luat cunoştinţă de falimentul sau lichidarea judiciară a respectivului participant înregistrat;
    b) participantul înregistrat nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce decurg din calitatea pe care o deţine în termen de maximum o lună de zile de la notificarea acestuia de către OTS.

    (3) Revocarea înregistrării ca participant are efect imediat, dar nu mai devreme de 14 zile, pentru situaţia prevăzută la alin. (1).

    ART. 9
    OTS, în calitate de birou de alocare, are dreptul de a solicita garanţii financiare participanţilor la piaţa de alocare de capacitate în vederea asigurării plăţilor. Participanţii înregistraţi au obligaţia constituirii unei garanţii pentru asigurarea plăţilor către biroul de alocare, în urma solicitării de către acesta. Garanţiile constituite pot fi, la alegerea participantului, sub formă de:
    a) scrisoare de garanţie bancară;
    b) depozit într-un cont bancar dedicat.


    ART. 10
    (1) OTS determină ATC disponibile, pe baza NTC calculate în conformitate cu prevederile Metodologiei pentru determinarea şi armonizarea capacităţilor de interconexiune, elaborată de OTS, precum şi cu reglementările aplicabile în vigoare.
    (2) Pentru facilitarea determinării NTC, OTS poate combina mai multe linii de interconexiune într-un grup de linii de interconexiune. Un grup de linii de interconexiune poate sau nu să fie identic cu graniţele geografice. OTS defineşte aceste grupuri de linii de interconexiune astfel încât să fie asigurate integritatea şi securitatea SEN, iar posibilul impact negativ asupra funcţionării pieţei să fie minim.
    (3) Dacă în cursul unei perioade de licitaţie valoarea NTC pentru un anumit grup de linii de interconexiune, la import sau la export, variază ca urmare a unor modificări de configuraţie a sistemului, OTS stabileşte subperioade distincte de licitaţie în care valoarea NTC/ATC rămâne constantă, valabilă numai pentru grupul de linii de interconexiune şi direcţia respectivă.
    (4) După definirea grupurilor de linii de interconexiune, OTS calculează şi publică, în concordanţă cu reglementările în vigoare, separat pentru fiecare grup de linii de interconexiune şi pentru fiecare sens, de import şi, respectiv, export, şi pentru fiecare perioadă/subperioadă de licitaţie, următoarele date:
    a) TTC;
    b) TRM, ce rezultă din:
    (i) abateri involuntare ale fluxurilor fizice în timpul operaţiilor, datorate funcţionării fizice a reglajului de frecvenţă;
    (ii) schimburi de urgenţă cu alte ţări pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute de dezechilibru în timp real;
    (iii) inexactităţi în măsurare;

    c) NTC;
    d) AAC;
    e) ATC.

    (5) OTS publică valori prognozate de NTC şi ATC, pentru fiecare grup de linii de interconexiune, pentru săptămâna următoare şi pentru luna următoare, precum şi indicarea cantitativă a fiabilităţii scontate a capacităţii disponibile.
    (6) OTS coordonează determinarea şi publicarea valorilor ATC şi NTC cu OTS din alte ţări.

    ART. 11
    OTS defineşte perioadele de licitaţie, care pot fi perioade continue de timp anuale, sezoniere, trimestriale, lunare, zilnice şi intrazilnice.

    ART. 12
    După determinarea NTC pentru următorul an calendaristic, dar cu cel puţin două luni înainte de sfârşitul anului curent, OTS înaintează către ANRE, pentru aprobare, o propunere de reguli specifice de alocare a ATC, bilateral agreate cu OTS vecine, separat pentru fiecare grup de linii de interconexiune şi pentru fiecare perioadă de licitaţie. Regulile specifice de alocare ATC aprobate îşi păstrează valabilitatea până la modificarea ulterioară a acestora, la solicitarea OTS sau a ANRE, dacă se consideră necesar.

    ART. 13
    (1) OTS determină valorile ATC pentru fiecare perioadă/subperioadă de licitaţie, luând în calcul:
    a) capacitatea care nu a fost încă alocată;
    b) capacităţile care au fost alocate, dar care nu au fost notificate, în cazul licitaţiilor zilnice şi intrazilnice;
    c) informaţii privind actualizarea valorilor NTC;
    d) soldarea graficelor de schimb notificate, în cazul licitaţiilor zilnice şi intrazilnice.

    (2) OTS publică ATC şi restul informaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (4), în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, nu mai târziu de:
    a) o săptămână înainte de începerea perioadei de licitaţie, în cazul unei perioade de licitaţie anuală;
    b) două zile lucrătoare înainte de începerea perioadei de licitaţie, în cazul unei perioade de licitaţie lunară;
    c) o oră înainte de ora de închidere a pieţei pentru ziua următoare, în cazul unei perioade de licitaţie zilnică;
    d) o oră înainte de începutul alocării intrazilnice, actualizată, dacă este cazul, în timp real, în funcţie de tipul de alocare.


    ART. 14
    (1) Licitaţiile sunt organizate de biroul de alocare, separat pentru fiecare perioadă de licitaţie şi pentru fiecare grup de linii de interconexiune.
    (2) Biroul de alocare organizează o licitaţie pentru alocarea ATC cu cel puţin:
    a) o săptămână înaintea începerii perioadei de licitaţie, în cazul perioadei de licitaţie lunare;
    b) trei săptămâni înaintea începerii perioadei de licitaţie, în cazul perioadei de licitaţie sezonieră, trimestrială sau anuală.

    (3) Biroul de alocare publică cu cel puţin două săptămâni în avans data de desfăşurare a fiecărei licitaţii şi termenul-limită pentru depunerea ofertelor.

    ART. 15
    (1) Fiecare participant înregistrat poate depune până la zece oferte pe graniţă şi direcţie.
    (2) Fiecare ofertă va conţine cel puţin informaţii privind identitatea participantului înregistrat, preţul de ofertă şi capacitatea solicitată.
    (3) Biroul de alocare stabileşte şi publică pe pagina proprie de internet conţinutul şi formatul-cadru ale ofertelor şi modul de transmitere a ofertelor.
    (4) Participanţii înregistraţi pot modifica sau anula orice ofertă până la termenul-limită publicat de biroul de alocare pe pagina proprie de internet, pentru fiecare grup de linii de interconexiune şi pentru fiecare perioadă de licitaţie, conform art. 13 alin. (2).
    (5) Biroul de alocare validează ofertele primite de la un participant înregistrat imediat după primire şi respinge ofertele care nu îndeplinesc cerinţele privind conţinutul şi formatul-cadru. În cazul în care respinge o ofertă, biroul de alocare informează participantul înregistrat respectiv şi îi comunică motivele respingerii.
    (6) După validarea ofertelor care au fost primite înainte de expirarea termenului-limită, biroul de alocare alocă ATC participanţilor la licitaţie după stabilirea ordinii de merit, în ordinea descrescătoare a preţului ofertelor, pe fiecare graniţă şi direcţie.
    (7) Participantului înregistrat căruia i s-a acceptat complet sau parţial oferta de către biroul de alocare i se garantează PTR.
    (8) Preţul de închidere a licitaţiei se stabileşte prin ordonarea crescătoare a ofertelor participanţilor înregistraţi, în funcţie de preţ şi direcţie; preţul cel mai mic ofertat de participant, căruia i s-a acceptat oferta complet sau parţial în limita capacităţii disponibile, reprezintă preţul de închidere a licitaţiei sau preţul marginal şi va fi plătit de toţi participanţii înregistraţi aflaţi în ordinea de merit. Dacă există două oferte cu acelaşi preţ care închid ordinea de merit, ofertele vor fi ordonate în funcţie de momentul de timp în care au fost înregistrate în sistemul informatic al biroului de alocare.

    ART. 16
    Contractele pe baza cărora participanţii înregistraţi au obţinut PTR vor fi înregistrate de biroul de alocare şi conţin cel puţin următoarele informaţii:
    a) identitatea participantului înregistrat;
    b) identitatea ofertei acceptate;
    c) perioada de licitaţie;
    d) cantitatea ofertei care a fost acceptată.


    ART. 17
    (1) Dacă cererea pentru capacităţile de interconexiune este mai mică decât ATC din respectiva licitaţie, diferenţa de capacitate de interconexiune rămasă este alocată pentru perioade de licitaţie mai scurte.
    (2) PTR câştigate la licitaţiile anuale/lunare care nu sunt utilizate prin transmiterea graficelor de schimb vor fi puse la dispoziţia tuturor participanţilor la licitaţie în cadrul procedurii de alocare zilnică, iar deţinătorul PTR are dreptul să primească o remuneraţie, în baza preţului la care au fost vândute PTR în cadrul licitaţiei zilnice.
    (3) PTR câştigate la licitaţia zilnică care nu sunt utilizate prin transmiterea graficelor de schimb vor fi puse la dispoziţia tuturor participanţilor la licitaţie în cadrul procedurii de alocare intrazilnică.
    (4) Titularii PTR sunt obligaţi să transmită graficele de schimb, conform termenelor stabilite în cadrul regulilor elaborate pentru fiecare perioadă de licitaţie. OTS elaborează reguli/proceduri specifice care să stabilească formatul, conţinutul, modul de transmitere şi de validare a graficelor de schimb, care sunt publicate de OTS pe pagina proprie de internet.
    (5) PTR sau graficele de schimb pot fi reduse doar în situaţii de urgenţă când OTS trebuie să acţioneze într-un mod rapid, iar redispecerizarea sau comerţul în contrapartidă nu sunt posibile sau în situaţii de forţă majoră. În aceste situaţii, participanţii înregistraţi sunt îndreptăţiţi să primească o compensaţie financiară, prevăzută în cadrul regulilor specifice prevăzute la art. 12.

    ART. 18
    (1) PTR obţinute în cadrul sesiunilor de licitaţii pe termen lung pot fi transferate de către un participant înregistrat altui participant înregistrat, în următoarele condiţii:
    a) PTR care se transferă trebuie să fie 1 MW, sau multiplu de 1 MW, iar volumul transferabil nu trebuie să depăşească volumul PTR obţinut la licitaţie;
    b) transferul poate fi realizat zilnic în cadrul unei luni;
    c) desemnarea transferului trebuie realizată cu cel puţin trei zile calendaristice înainte de utilizarea PTR transferate, până la cel târziu ora 12.00 CET;
    d) deţinătorul PTR a plătit către biroul de alocare factura PTR aferentă perioadei pentru care transferă PTR.

    (2) Un transfer este valabil prin confirmarea fostului şi actualului titular al PTR transferate. După confirmarea transferului, doar actualul titular PTR are dreptul utilizării PTR, devenind şi beneficiar al remuneraţiilor/compensaţiilor acordate de biroul de alocare.
    (3) În situaţia în care transferul nu se realizează în conformitate cu regulile specifice prevăzute la art. 12, acesta nu este valabil.

    CAP. IV
    Transparenţa
    ART. 19
    După încheierea fiecărei sesiuni de licitaţie, biroul de alocare publică pe pagina proprie de internet, în plus faţă de informaţiile prevăzute la art. 10, art. 13-15 şi 17, următoarele date:
    a) capacitatea totală solicitată;
    b) capacitatea totală alocată;
    c) preţul licitaţiei;
    d) venitul rezultat din alocarea de capacitate.


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016