Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 9 din 13 august 2019  pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară    Twitter Facebook
Cautare document

 REGULAMENT nr. 9 din 13 august 2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 697 din 23 august 2019
    În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (2), precum şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor:
    - art. 17-25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 1 alin. (6) şi art. 12-20 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 24 lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 26 şi art. 179 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare,

    în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţei din data de 13 august 2019,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
    ART. I
    Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Prezentul regulament stabileşte un set de cerinţe care stau la baza aplicării principiilor guvernanţei corporative de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de A.S.F., prevăzute la art. 3, denumite în continuare entităţi reglementate."

    2. La articolul 2 alineatul (2), litera e) se abrogă.
    3. La articolul 3, partea introductivă şi literele c), f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    Prezentul regulament se aplică de către următoarele categorii de entităţi reglementate:
    …………………....................................................................
    c) organisme de plasament colectiv/fonduri de investiţii alternative (FIA), constituite prin act constitutiv, administrate intern;
    .............................................................................................
    f) contrapărţi centrale;
    g) administratori de locuri de tranzacţionare;"

    4. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    Membrii structurii de conducere, precum şi persoanele care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţii reglementate trebuie să deţină cunoştinţe, competenţe şi experienţă profesională, precum şi să îndeplinească cerinţele de reputaţie, onestitate şi integritate."

    5. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    Entităţile reglementate au obligaţia să aplice şi să menţină politici şi proceduri corespunzătoare pentru a se asigura că membrii structurii de conducere şi persoanele care deţin funcţii-cheie îndeplinesc în permanenţă cerinţele de bună reputaţie, onestitate şi integritate, conform reglementărilor în materie."

    6. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    (1) Consiliul este responsabil cu constituirea unui comitet de remunerare în condiţiile reglementărilor specifice aplicabile entităţilor prevăzute la art. 3.
    (2) Comitetul de remunerare prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a înainta anual consiliului sau ori de câte ori este cazul rapoarte privind activitatea desfăşurată.
    (3) Consiliul poate constitui, în funcţie de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii entităţii reglementate, şi alte comitete consultative care emit recomandări fundamentate pentru consiliu.
    (4) În cazul entităţilor prevăzute la art. 3 care nu înfiinţează un comitet de remunerare, responsabilităţile şi atribuţiile aferente Comitetului de remunerare revin Consiliului."

    7. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 19
    (1) Consiliul/Comitetul de remunerare analizează şi stabileşte politica de remuneraţie fixă de bază şi politica de remuneraţie variabilă a entităţii reglementate astfel încât aceasta să corespundă strategiei de afaceri, obiectivelor şi intereselor pe termen lung şi să cuprindă măsuri pentru prevenirea apariţiei conflictelor de interese.
    (2) Consiliul se asigură că toate angajamentele referitoare la remuneraţie sunt structurate corect şi responsabil şi că politicile de remunerare permit şi promovează o administrare eficientă a riscurilor fără a conduce la o asumare de riscuri care să depăşească nivelul toleranţei la risc al entităţii reglementate.
    (3) Politica de remuneraţie fixă de bază şi politica de remuneraţie variabilă a entităţii reglementate se stabilesc în baza unei analize fundamentate şi a unor indicatori bine definiţi ai performanţei individuale a celui remunerat, corelate cu performanţa colectivă şi în baza unei repartizări judicioase a cheltuielilor entităţii reglementate, acolo unde este posibil, precum şi având în vedere evitarea stabilirii unor stimulente care să încurajeze asumarea excesivă de riscuri sau în conformitate cu principiile enunţate în reglementările specifice entităţii reglementate, după caz.
    (4) Fiecare entitate reglementată îşi stabileşte indicatorii prevăzuţi la alin. (3) în funcţie de specificul activităţii desfăşurate."

    8. La articolul 35, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 35
    (1) În procesul de identificare a conflictelor de interese potenţiale sau consumate se au în vedere următoarele aspecte, fără ca enumerarea să fie limitativă:"

    9. La articolul 35 alineatul (1) litera a), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(i) acea persoană, rudele apropiate ale acesteia sau persoanele cu care se află în legături strânse ar putea obţine un câştig financiar ori ar putea evita o pierdere financiară, pe seama entităţii reglementate, inclusiv prin utilizarea resurselor juridice ale entităţii în scopuri personale;"

    10. Titlul capitolului V se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "    CAP. V

    Administrarea/Managementul riscurilor şi funcţia de administrare/management a/al riscurilor"

    11. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 37
    (1) Conflictele de interese potenţiale sau consumate sunt comunicate conducerii executive/conducerii superioare în conformitate cu legislaţia specifică aplicabilă şi sunt gestionate şi soluţionate potrivit procedurii prevăzute la art. 36.
    (2) Conflictele de interese potenţiale sau consumate în care s-ar afla conducerea executivă/conducerea superioară şi funcţiile-cheie sunt comunicate şi consiliului, în conformitate cu legislaţia specifică aplicabilă, şi sunt gestionate şi soluţionate potrivit procedurii prevăzute la art. 36."

    12. După articolul 48 se introduce un nou capitol, capitolul V^1, cuprinzând articolele 48^1-48^3, cu următorul cuprins:
    "    CAP. V^1
    Dispoziţii privind transparenţa
    ART. 48^1
    Entitatea reglementată are obligaţia să asigure respectarea cerinţelor de transparenţă prin publicarea următoarelor informaţii, fără a se limita la acestea:
    a) documentele şi informaţiile pentru care există obligaţii de publicare conform legislaţiei specifice aplicabile entităţii reglementate;
    b) structura organizatorică prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a), inclusiv componenţa structurii de conducere;
    c) principalele caracteristici ale sistemului de guvernanţă prevăzut la art. 4 şi, după caz, la art. 22;
    d) concluziile evaluării poziţiei financiare în baza dispoziţiilor formale prevăzute la art. 11 alin. (1);
    e) principalele caracteristici ale cadrului formal privind aplicarea principiilor şi practicilor de raportare financiară, inclusiv cele de raportare prudenţială;
    f) principalele caracteristici ale sistemului privind administrarea/managementul a/al riscurilor în baza procedurilor şi strategiilor prevăzute la art. 41;
    g) extras privind concluziile evaluării eficienţei sistemului de administrare/management a/al riscurilor prevăzute la art. 45.
    ART. 48^2
    Entităţile reglementate care sunt filiale au obligaţia să se asigure că sunt respectate atât prevederile art. 48^1, cât şi cerinţele de transparenţă prin oferirea accesului, într-un loc uşor accesibil, la informaţiile relevante puse la dispoziţia acestora de către societatea-mamă şi care respectă prevederile art. 48^1 lit. b), c), e) şi f).
    ART. 48^3
    Entitatea reglementată are obligaţia să publice pe site-ul său, într-un loc uşor accesibil, informaţiile prevăzute la art. 48^1 şi să asigure actualizarea acestora ori de câte ori este necesar."

    13. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 49
    (1) Entităţile reglementate au obligaţia să depună la A.S.F. declaraţia privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă, întocmită conform anexei care face parte integrantă din prezentul regulament, în termen de maximum 30 de zile de la data obţinerii avizului/autorizaţiei de funcţionare.
    (2) Situaţiile financiare anuale ale entităţilor reglementate întocmite în conformitate cu reglementările contabile aplicabile sunt însoţite de raportul anual al comitetului de remunerare, după caz, şi de o notă explicativă în care sunt descrise evenimentele relevante înregistrate în cursul exerciţiului financiar în legătură cu aplicarea prevederilor prezentului regulament."

    14. La articolul 50 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Pentru entităţile menţionate la art. 3 lit. h) prevalează dispoziţiile referitoare la guvernanţa corporativă prevăzute în Norma A.S.F. nr. 35/2015 privind cerinţele calitative stabilite de către Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale."

    15. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.


    ART. II
    Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării acestuia, cu excepţia art. I pct. 6 cu referire la art. 9 alin. (2) din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.



                    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
                    Leonardo Badea


    Bucureşti, 13 august 2019.
    Nr. 9.
    ANEXA 1

    DECLARAŢIE
    privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă

┌────┬──────────────────┬─────────────┬──────────┐
│ │Reguli de aplicare│Conformitate │ │
│Nr. │a principiilor │ │Dacă NU │
│crt.│guvernanţei ├──────┬──────┤- │
│ │corporative │DA │NU │explicaţii│
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Entitatea │ │ │ │
│ │reglementată a │ │ │ │
│ │menţionat în actul│ │ │ │
│ │constitutiv │ │ │ │
│ │responsabilităţile│ │ │ │
│ │de bază ale │ │ │ │
│1. │consiliului cu │ │ │ │
│ │privire la │ │ │ │
│ │implementarea şi │ │ │ │
│ │respectarea │ │ │ │
│ │principiilor │ │ │ │
│ │guvernanţei │ │ │ │
│ │corporative. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │În politicile │ │ │ │
│ │interne şi/sau │ │ │ │
│ │regulamentele │ │ │ │
│ │interne sunt │ │ │ │
│ │definite │ │ │ │
│ │structurile de │ │ │ │
│ │guvernanţă │ │ │ │
│2. │corporativă, │ │ │ │
│ │funcţiile, │ │ │ │
│ │competenţele şi │ │ │ │
│ │responsabilităţile│ │ │ │
│ │consiliului şi │ │ │ │
│ │conducerii │ │ │ │
│ │executive/ │ │ │ │
│ │conducerii │ │ │ │
│ │superioare. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Situaţiile │ │ │ │
│ │financiare anuale │ │ │ │
│ │ale entităţii │ │ │ │
│ │reglementate sunt │ │ │ │
│ │însoţite de │ │ │ │
│ │raportul anual al │ │ │ │
│ │comitetului de │ │ │ │
│ │remunerare şi de o│ │ │ │
│ │notă explicativă │ │ │ │
│ │în care sunt │ │ │ │
│3. │descrise │ │ │ │
│ │evenimentele │ │ │ │
│ │relevante în │ │ │ │
│ │legătură cu │ │ │ │
│ │aplicarea │ │ │ │
│ │principiilor │ │ │ │
│ │guvernanţei │ │ │ │
│ │corporative, │ │ │ │
│ │înregistrate în │ │ │ │
│ │cursul │ │ │ │
│ │exerciţiului │ │ │ │
│ │financiar. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Entitatea │ │ │ │
│ │reglementată a │ │ │ │
│ │elaborat o │ │ │ │
│ │strategie de │ │ │ │
│4. │comunicare cu │ │ │ │
│ │părţile interesate│ │ │ │
│ │pentru a asigura o│ │ │ │
│ │informare │ │ │ │
│ │adecvată. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Structura │ │ │ │
│ │consiliului │ │ │ │
│ │asigură, după caz,│ │ │ │
│ │un echilibru între│ │ │ │
│ │membrii executivi │ │ │ │
│ │şi neexecutivi, │ │ │ │
│5. │astfel încât nicio│ │ │ │
│ │persoană sau grup │ │ │ │
│ │restrâns de │ │ │ │
│ │persoane să nu │ │ │ │
│ │influenţeze │ │ │ │
│ │procesul │ │ │ │
│ │decizional. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul se │ │ │ │
│ │întruneşte cel │ │ │ │
│ │puţin o dată la 3 │ │ │ │
│ │luni pentru │ │ │ │
│6. │monitorizarea │ │ │ │
│ │desfăşurării │ │ │ │
│ │activităţii │ │ │ │
│ │entităţii │ │ │ │
│ │reglementate. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul sau │ │ │ │
│ │conducerea │ │ │ │
│ │executivă/ │ │ │ │
│ │conducerea │ │ │ │
│ │superioară, după │ │ │ │
│ │caz, examinează în│ │ │ │
│ │mod regulat │ │ │ │
│ │politicile privind│ │ │ │
│7. │raportarea │ │ │ │
│ │financiară, │ │ │ │
│ │controlul intern │ │ │ │
│ │şi sistemul de │ │ │ │
│ │administrare/ │ │ │ │
│ │management a/al │ │ │ │
│ │riscurilor adoptat│ │ │ │
│ │de entitatea │ │ │ │
│ │reglementată. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │În activitatea sa,│ │ │ │
│ │consiliul are │ │ │ │
│8. │suportul unui │ │ │ │
│ │comitet de │ │ │ │
│ │remunerare care │ │ │ │
│ │emite recomandări.│ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Comitetul de │ │ │ │
│ │remunerare │ │ │ │
│ │înaintează │ │ │ │
│9. │consiliului │ │ │ │
│ │rapoarte anuale │ │ │ │
│ │asupra activităţii│ │ │ │
│ │sale. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │În activitatea sa,│ │ │ │
│ │consiliul are │ │ │ │
│ │suportul şi altor │ │ │ │
│ │comitete │ │ │ │
│ │consultative care │ │ │ │
│10. │emit recomandări │ │ │ │
│ │cu privire la │ │ │ │
│ │diverse tematici │ │ │ │
│ │ce fac obiectul │ │ │ │
│ │procesului │ │ │ │
│ │decizional. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Comitetele │ │ │ │
│ │consultative │ │ │ │
│ │înaintează │ │ │ │
│11. │consiliului │ │ │ │
│ │materiale/rapoarte│ │ │ │
│ │privind tematicile│ │ │ │
│ │încredinţate de │ │ │ │
│ │acesta. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │În procedurile/ │ │ │ │
│ │politicile/ │ │ │ │
│ │reglementările │ │ │ │
│ │interne ale │ │ │ │
│ │entităţii │ │ │ │
│ │reglementate sunt │ │ │ │
│ │prevederi privind │ │ │ │
│ │selectarea │ │ │ │
│ │candidaturilor │ │ │ │
│12. │pentru persoanele │ │ │ │
│ │din conducerea │ │ │ │
│ │executivă/ │ │ │ │
│ │conducerea │ │ │ │
│ │superioară, │ │ │ │
│ │numirea │ │ │ │
│ │persoanelor noi │ │ │ │
│ │sau reînnoirea │ │ │ │
│ │mandatului celor │ │ │ │
│ │existente. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Entitatea │ │ │ │
│ │reglementată se │ │ │ │
│ │asigură că membrii│ │ │ │
│ │conducerii │ │ │ │
│ │executive/ │ │ │ │
│ │conducerii │ │ │ │
│ │superioare │ │ │ │
│13. │beneficiază de │ │ │ │
│ │pregătire │ │ │ │
│ │profesională, │ │ │ │
│ │pentru ca aceştia │ │ │ │
│ │să îşi │ │ │ │
│ │îndeplinească │ │ │ │
│ │atribuţiile │ │ │ │
│ │eficient. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Funcţiile-cheie │ │ │ │
│ │sunt stabilite │ │ │ │
│ │astfel încât să │ │ │ │
│ │fie adecvate │ │ │ │
│ │structurii │ │ │ │
│14. │organizatorice a │ │ │ │
│ │entităţii │ │ │ │
│ │reglementate şi în│ │ │ │
│ │conformitate cu │ │ │ │
│ │reglementările │ │ │ │
│ │aplicabile │ │ │ │
│ │acesteia. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul │ │ │ │
│ │analizează în mod │ │ │ │
│ │regulat eficienţa │ │ │ │
│ │sistemului de │ │ │ │
│ │control intern al │ │ │ │
│ │entităţii │ │ │ │
│ │reglementate şi │ │ │ │
│15. │modul de │ │ │ │
│ │actualizare pentru│ │ │ │
│ │a asigura o │ │ │ │
│ │gestionare │ │ │ │
│ │riguroasă a │ │ │ │
│ │riscurilor la care│ │ │ │
│ │este expusă │ │ │ │
│ │entitatea │ │ │ │
│ │reglementată. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Comitetul de audit│ │ │ │
│ │face recomandări │ │ │ │
│ │consiliului │ │ │ │
│ │privind │ │ │ │
│ │selectarea, │ │ │ │
│ │numirea şi │ │ │ │
│16. │înlocuirea │ │ │ │
│ │auditorului │ │ │ │
│ │financiar, precum │ │ │ │
│ │şi termenii şi │ │ │ │
│ │condiţiile │ │ │ │
│ │remunerării │ │ │ │
│ │acestuia. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul │ │ │ │
│ │analizează cel │ │ │ │
│ │puţin o dată pe an│ │ │ │
│ │şi se asigură că │ │ │ │
│17. │politicile de │ │ │ │
│ │remunerare sunt │ │ │ │
│ │consistente şi au │ │ │ │
│ │un management al │ │ │ │
│ │riscurilor │ │ │ │
│ │eficient. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Politica de │ │ │ │
│ │remunerare a │ │ │ │
│ │entităţii │ │ │ │
│ │reglementate este │ │ │ │
│ │prevăzută în │ │ │ │
│ │reglementările │ │ │ │
│18. │interne care │ │ │ │
│ │vizează │ │ │ │
│ │implementarea şi │ │ │ │
│ │respectarea │ │ │ │
│ │principiilor │ │ │ │
│ │guvernanţei │ │ │ │
│ │corporative. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul a │ │ │ │
│ │adoptat o │ │ │ │
│ │procedură în │ │ │ │
│ │scopul │ │ │ │
│19. │identificării şi │ │ │ │
│ │soluţionării │ │ │ │
│ │adecvate a │ │ │ │
│ │situaţiilor de │ │ │ │
│ │conflict de │ │ │ │
│ │interese. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Conducerea │ │ │ │
│ │executivă/ │ │ │ │
│ │Conducerea │ │ │ │
│ │superioară, după │ │ │ │
│ │caz, informează │ │ │ │
│ │consiliul asupra │ │ │ │
│ │conflictelor de │ │ │ │
│ │interese │ │ │ │
│ │potenţiale sau │ │ │ │
│ │consumate în care │ │ │ │
│ │ar putea fi/este │ │ │ │
│ │implicată în │ │ │ │
│20. │condiţiile │ │ │ │
│ │apariţiei acestora│ │ │ │
│ │şi nu participă la│ │ │ │
│ │procesul │ │ │ │
│ │decizional care │ │ │ │
│ │are legătură cu │ │ │ │
│ │starea de │ │ │ │
│ │conflict, dacă │ │ │ │
│ │aceste structuri │ │ │ │
│ │sau persoane sunt │ │ │ │
│ │implicate în │ │ │ │
│ │starea de conflict│ │ │ │
│ │respectivă. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul │ │ │ │
│ │analizează cel │ │ │ │
│ │puţin o dată pe an│ │ │ │
│ │eficienţa │ │ │ │
│21. │sistemului de │ │ │ │
│ │administrare/ │ │ │ │
│ │management al │ │ │ │
│ │riscurilor │ │ │ │
│ │entităţii │ │ │ │
│ │reglementate. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Entitatea │ │ │ │
│ │reglementată a │ │ │ │
│ │elaborat proceduri│ │ │ │
│ │privind │ │ │ │
│ │identificarea, │ │ │ │
│22. │evaluarea şi │ │ │ │
│ │gestionarea │ │ │ │
│ │riscurilor │ │ │ │
│ │semnificative la │ │ │ │
│ │care este sau │ │ │ │
│ │poate fi expusă. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Entitatea │ │ │ │
│ │reglementată │ │ │ │
│ │deţine planuri │ │ │ │
│ │clare de acţiune │ │ │ │
│23. │pentru asigurarea │ │ │ │
│ │continuităţii │ │ │ │
│ │activităţii şi │ │ │ │
│ │pentru situaţiile │ │ │ │
│ │de urgenţă. │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │Consiliul filialei│ │ │ │
│ │aplică principii │ │ │ │
│ │şi politici de │ │ │ │
│ │guvernanţă internă│ │ │ │
│ │similare cu cele │ │ │ │
│ │ale │ │ │ │
│24. │societăţii-mamă, │ │ │ │
│ │cu excepţia │ │ │ │
│ │cazului în care │ │ │ │
│ │există alte │ │ │ │
│ │cerinţe legale │ │ │ │
│ │care conduc la │ │ │ │
│ │stabilirea unor │ │ │ │
│ │politici proprii. │ │ │ │
└────┴──────────────────┴──────┴──────┴──────────┘



Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice