Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 8 din 11 octombrie 1996  privind regimul de decontare specială şi autorizare a caselor de compensaţii interbancare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT nr. 8 din 11 octombrie 1996 privind regimul de decontare specială şi autorizare a caselor de compensaţii interbancare

EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 267 bis din 29 octombrie 1996

    CAP. 1
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Obiectul regulamentului
    În temeiul art. 2 şi 40 din Legea nr. 33/1991 şi al art. 20 şi 21 din Legea nr. 34/1991, Banca Naţională a României emite prezentul regulament, al cărui obiect îl constituie:
    1.1. - autorizarea de către Banca Naţională a României a caselor de compensaţii interbancare;
    1.2. - decontarea interbancară finală, în evidenţele băncii centrale, pe răspunderea şi cu garanţia societăţilor bancare participante, a sumelor în lei aferente operaţiunilor cu valori mobiliare, celor cu carduri, operaţiunilor stabilite prin contractele de mandat privind operarea conturilor curente încheiate între Banca Naţională a României şi societăţile bancare, precum şi oricăror alte operaţiuni de transfer de fonduri aprobate de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României ca fiind realizabile în regim de decontare specială prin operarea de înscrieri în:
    a) conturile curente deschise la Banca Naţională a României pe numele societăţilor bancare autorizate şi agreate pentru decontări în regim special de către Banca Naţională a României, denumite în continuare societăţi bancare participante; şi
    b) un cont special de decontare finala deschis la Banca Naţională a României pe numele unei case de compensaţii interbancare autorizate de Banca Naţională a României sau pe numele altui titular aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, denumit în continuare cont special pe baza balanţelor de decontare propuse pe propria răspundere la Banca Naţională a României de către titularul contului special;
    1.3. - principiile activităţii Băncii Naţionale a României în cadrul schemelor de garantare şi de acoperire a riscurilor de neplata, inclusiv a celor de incapacitate de plata, denumite în continuare scheme aferente funcţionarii contului special, aplicabile în regim de decontare specială.
    ART. 2
    Casa de compensaţii interbancare
    2.1. - O casa de compensaţii interbancare este acea persoana juridică autorizata de Banca Naţională a României, în conformitate cu reglementările în vigoare, să compenseze obligaţiile reciproce prin conturi ale societăţilor bancare participante în vederea decontării lor finale prin conturi deschise la Banca Naţională a României.
    2.2. - În vederea obţinerii, din partea Băncii Naţionale a României, a autorizaţiei de funcţionare în calitate de casa de compensaţii interbancare, persoana juridică constituită conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale va adresa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României o cerere de autorizare, însoţită de o copie conformă de pe documentele sale constitutive, precum şi o estimare privind necesitatea, volumul operaţiunilor pentru cel puţin un an de activitate, precum şi fezabilitatea casei de compensaţii interbancare proiectate.
    2.3. - Prin prezentul regulament, limita minima a capitalului subscris şi vărsat la casa de compensaţii interbancare care condiţionează autorizarea sa de funcţionare de către Banca Naţională a României se stabileşte la un miliard lei.
    În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare din partea Băncii Naţionale a României, solicitantul va trebui să-i facă dovada că suma minima de capital vărsată la data solicitării este de un miliard lei.
    2.4. - Societăţile bancare care intenţionează să subscrie la capitalul proiectatei case de compensaţii interbancare vor trebui să obţină aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României - Direcţia generală autorizare, reglementare şi supraveghere prudenţială a societăţilor bancare - pentru efectuarea acestui tip de plasament.
    2.5. - În cazul în care proiectata casa de compensaţii interbancare intenţionează să ofere servicii de compensare în vederea decontării interbancare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, pe cererea de autorizare, pe estimarea menţionată, precum şi pe orice corespondenta scrisă cu Banca Naţională a României, până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare în calitate de casa de compensaţii interbancare, va exista avizul favorabil al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, sub semnătura autorizata, strict în termenii "necesar, fezabil şi în conformitate cu prevederile legii".
    2.6. - În aplicarea prevederilor art. 3 alin. 2 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 10/1994, Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare va putea aviza favorabil şi înainta spre aprobare către Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României documentaţia de autorizare prevăzută mai sus. Pentru acordarea avizului sau, Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare este împuternicită de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României să solicite toate informaţiile şi orice document pe care îl va considera necesar pentru a limita riscurile de neplata şi a evalua performanta sistemelor de credit şi de plăţi.
    2.7. - După obţinerea autorizaţiei din partea Băncii Naţionale a României, casele de compensaţii interbancare pot deschide la Banca Naţională a României un unic cont special. Ele nu pot deschide cont de corespondent în lei cu nici o societate bancară autorizata de Banca Naţională a României şi se supun obligaţiilor societăţilor bancare autorizate de raportare la Banca Naţională a României, inclusiv obligaţiile privind raportarea tuturor datelor şi oricărui document referitor la conturile în lei pe care le menţin la societăţile bancare autorizate de Banca Naţională a României.
    2.8. - După obţinerea autorizaţiei din partea Băncii Naţionale a României, casa de compensaţii interbancare va adresa Băncii Naţionale a României cererea de deschidere a contului sau special la Banca Naţională a României, îndeplinind cu aceasta ocazie şi ulterior toate obligaţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru conturile curente ale societăţilor bancare. În cazul neîndeplinirii acestor obligaţii de către solicitant sau în conformitate cu scopurile sale, Banca Naţională a României poate refuza unilateral decontarea finala pentru casa de compensaţii interbancare, suspendându-i fără preaviz funcţionarea printr-o notificare care să însoţească extrasul contului ei special, începând cu ziua bancară următoare datei extrasului remis. Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare este obligată să aducă neîntârziat faptul la cunoştinţa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, putând propune cu aceasta ocazie retragerea autorizaţiei de funcţionare. Până când Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României decide asupra autorizaţiei, Banca Naţională a României nu va efectua decontare finala pentru casa de compensaţii interbancare în cauza şi nu va elibera extras pentru contul ei special.
    ART. 3
    Regimul de decontare specială
    3.1. - Regimul de decontare specială priveşte decontarea finala prin conturi deschise de Banca Naţională a României în evidentele sale, a plăţilor interbancare, exclusiv pe răspunderea şi cu garanţia integrala a societăţilor bancare participante în scopul:
    a) limitării la maximum a riscului utilizării resurselor aflate în posesia Băncii Naţionale a României pentru acoperirea soldului debitor al conturilor curente sau speciale din evidentele sale;
    b) bunei funcţionari şi întăririi disciplinei decontărilor fără numerar.
    3.2. - Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României împuterniceşte Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare - Serviciul administrarea regimului de decontare specială, organizat pe principiul sediilor O.I.S. - B.N.R., distincte, şi denumit în continuare administratorul pentru realizarea şi impunerea respectării prevederilor reglementărilor în vigoare privind regimul de decontare specială.
    3.3. - Toate conturile speciale intra sub incidenta regimului de decontare specială. Conturile curente la Banca Naţională a României ale societăţilor bancare autorizate pot intra, de la caz la caz, pe baza referatului de necesitate al administratorului, aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, în regimul de decontare specială.
    3.4. - Administratorul notifica titularului de cont hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României privind intrarea în regimul de decontare specială.
    ART. 4
    Schema aferentă regimului de decontare specială
    4.1. - La notificarea Băncii Naţionale a României privind intrarea în regimul de decontare specială, titularii de conturi puse sub incidenta acestuia au obligaţia ca, în termenul stabilit în notificare, să contracteze cu Banca Naţională a României modalitatea de execuţie a schemei.
    4.2. - Casele de compensaţii interbancare nu vor putea funcţiona înainte ca Banca Naţională a României să contracteze operarea schemei.
    4.3. - Administratorul este împuternicit să aplice, în numele Băncii Naţionale a României, schema contractată pe baza următoarelor principii:
    4.3.1. - Banca Naţională a României nu va oferi facilităţi suplimentare de refinanţare pentru acoperirea poziţiilor debitoare ale societăţilor bancare participante, schema fiind finanţată integral pe răspunderea şi cu resursele acestora.
    4.3.2. - În elaborarea de reglementări şi încheierea de contracte, compartimentele Băncii Naţionale a României vor urmări limitarea la maximum a riscului participării Băncii Naţionale a României în scheme, inclusiv următoarele:
    a) funcţionarea fiecărui cont special va fi reglementată prin contractul de decontare şi garantare încheiat în acest scop cu Banca Naţională a României, denumit în continuare contract;
    b) în contract vor fi cuprinse clauze asiguratorii pentru ca Banca Naţională a României, în limitele schemei şi mandatului stabilit prin contract, să nu acopere în nici un moment din resursele sale lipsa disponibilităţilor necesare decontărilor prin conturi speciale, putând afecta în acest scop numai disponibilităţi asupra cărora societăţile bancare participante au drepturi certe, constituite în prealabil, inclusiv în cazul în care astfel de disponibilităţi sunt organizate în fonduri de garantare a tranzacţiilor;
    c) portofoliul de garantare a decontării finale în regim de decontare specială se constituie din valori de bună calitate bancară, mobilizabile imediat şi cu gradul de lichiditate specific condiţiilor pieţei, acceptat de către Banca Naţională a României, denumite în continuare valori de garantare convenite cu Banca Naţională a României. Clauzele din contract privind aceste valori vor fi avizate în vederea încheierii contractului de către Direcţia generală operaţiuni monetare, valutare şi de credit;
    d) dacă schema este insuficient asigurată cu fonduri şi valori de garantare convenite cu Banca Naţională a României sau dacă Banca Naţională a României constata că nu pot fi aplicate clauzele asiguratorii pentru Banca Naţională a României, administratorul este împuternicit de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României să nu efectueze operaţiunea şi să nu elibereze extras pentru ziua respectiva, aplicând prevederile art. 2 pct. 2.8.
    ART. 5
    Selectarea societăţilor bancare participante la regimul de decontare specială pentru casa de compensaţii interbancare
    5.1. - În documentaţia depusă la Banca Naţională a României pentru autorizare, persoana juridică care solicita autorizarea pentru a funcţiona în calitate de casa de compensaţii interbancare poate propune Băncii Naţionale a României societăţi bancare autorizate de Banca Naţională a României, în vederea selectării lor de către Banca Naţională a României în calitate de societate bancară participantă pentru respectiva casa de compensaţii interbancare.
    Banca Naţională a României poate condiţiona acordarea autorizaţiei de funcţionare în calitate de casa de compensaţii interbancare de modificarea selecţiei propuse în cerere de solicitant privind societăţile bancare participante.
    În cazul casei de compensaţii interbancare pentru decontarea de operaţiuni cu valori mobiliare, propunerea privind selecţia din cererea de autorizare la Banca Naţională a României va fi avizată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în condiţiile prevăzute la art. 2 pct. 2.5 din prezentul regulament. Banca Naţională a României va nominaliza societăţile bancare participante şi le va menţiona în autorizaţia acordată.
    5.2. - În cazul în care o societate bancară autorizata este şi societate bancară participantă pentru o casa de compensaţii interbancare autorizata de Banca Naţională a României, administratorul, pe baza referatului sau de necesitate aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, poate trece în orice moment contul sau curent în regimul de decontare specială.
    ART. 6
    Întreruperea decontărilor la Banca Naţională a României
    Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României împuterniceşte Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare să constate încălcările de către societăţile bancare participante a prevederilor reglementărilor în vigoare, pe parcursul regimului de decontare specială, să evalueze în mod operativ condiţiile pieţei şi să întrerupă neîntârziat şi în mod unilateral fluxul operativ al tuturor decontărilor în contul curent al unei societăţi bancare autorizate de Banca Naţională a României care acţionează şi în calitate de societate bancară participantă, Banca Naţională a României fiind exonerată în acest caz de orice răspundere privind afectarea patrimoniului societăţilor bancare şi al caselor de compensaţii interbancare.

    CAP. 2
    Proceduri privind decontarea finala în regim de decontare specială a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare

    ART. 7
    Decontarea finală
    Decontarea finală în regim de decontare specială a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare se efectuează de către Banca Naţională a României prin transferul irevocabil şi necondiţionat al fondurilor băneşti între conturile curente ale societăţilor bancare participante şi contul special de decontare finala al casei de compensaţii interbancare.
    ART. 8
    Conturi
    8.1. - Direcţia decontării operaţiunilor bancare efectuează decontarea finala în regim de decontare specială pentru casa de compensaţii interbancare prin următoarele conturi deschise în evidentele sale:
    a) contul special de decontare finala deschis pe numele casei de compensaţii interbancare autorizate de Banca Naţională a României;
    b) contul curent al fiecărei societăţi bancare participante, printr-un analitic special destinat acestui scop.
    Contul special de decontare finala al unei case de compensaţii interbancare deschis la Banca Naţională a României se închide în fiecare zi de decontare cu sold zero.
    Conturile curente analitice special destinate decontării finale a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare fac parte integrantă din conturile curente sintetice ale societăţilor bancare participante deschise la Banca Naţională a României.
    8.2. - Codificarea conturilor menţionate la art. 8 pct. 8.1 lit. a) şi b) se face de către Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare împreună cu Direcţia generală informatica, procesare statistica şi contabilitate.
    ART. 9
    Balanţa
    9.1. - Deschiderea zilnică a procedurilor de decontare finală se face la iniţiativa casei de compensaţii interbancare, prin remiterea de către aceasta la Banca Naţională a României a documentului denumit "Balanţa pentru decontarea finală a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare autorizate de B.N.R. .....(denumirea casei)..... pentru ziua de decontare ....(data decontării)...." (anexa nr. 1), denumită în continuare balanţă.
    9.2. - Balanţa constituie un document informativ, în baza căruia se recepţionează ordine de plata emise în vederea decontării finale.
    9.3. - Pentru ca balanţa să fie acceptată de către Banca Naţională a României ca document informativ în vederea decontării finale care urmează să se efectueze prin conturile curente ale societăţilor bancare participante şi prin contul special de decontare finala al casei de compensaţii interbancare este obligatoriu ca:
    a) valoarea totală pe debit înscrisă în finalul părţii I a balanţei să fie egala cu valoarea totală pe credit înscrisă în finalul părţii a II-a a balanţei;
    b) să poarte semnătura reprezentanţilor casei de compensaţii interbancare, recunoscuţi de Banca Naţională a României conform reglementărilor sale.
    ART. 10
    Instrumente de plată
    10.1. - Instrumentul de plata pe baza căruia Banca Naţională a României efectuează decontarea finala pentru casa de compensaţii interbancare este ordinul de plata conform reglementărilor Băncii Naţionale a României în vigoare.
    10.2. - Ordinele de plata sunt emise de societăţile bancare participante şi de casa de compensaţii interbancare pentru acoperirea poziţiilor lor debitoare rezultate în urma efectuării compensării interbancare zilnice.
    10.3. - Formularul de ordin de plata în vederea recepţiei la Banca Naţională a României pentru decontarea finala a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare poate fi:
    a) completat prin dactilografiere sau editat pe calculator;
    b) transmis letric sau sub forma de mesaj modem sau mesaj telex, conform reglementărilor Băncii Naţionale a României în vigoare.
    Pentru a fi acceptate de către Banca Naţională a României în vederea decontării finale, este obligatoriu ca ordinele de plata să conţină şi să aibă completate toate elementele obligatorii prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României în vigoare, inclusiv completarea, în mod obligatoriu, la rubrica "reprezentând" a ordinului de plata, a formulei "decontare finala pentru casa de compensaţii interbancare".
    În cazul transmiterii de către societăţile bancare participante sau de către casa de compensaţii interbancare a ordinelor de plata prin modem sau telex, este necesară încheierea cu Banca Naţională a României de convenţii speciale privind asigurarea securităţii transmisiilor de date.
    10.4. - Ordinele de plata emise de societăţile bancare participante şi casa de compensaţii interbancare trebuie să aibă înscrise strict sumele cuprinse în balanţa.
    ART. 11
    Orar
    Decontarea finala în regim de decontare specială se efectuează de către Banca Naţională a României în fiecare zi lucrătoare, între orele 14,30-16,00. În cazul aplicării procedurilor prevăzute la art. 17 pct. 17.4, orarul se prelungeşte până la ora 18,30.
    ART. 12
    Proceduri de decontare
    Decontarea finala a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare se realizează de către Banca Naţională a României la sediul administratorului, prin efectuarea a patru grupe de operaţiuni, după cum urmează:
    12.1. - Grupa de operaţiuni 1 are loc între orele 14,30-15,00, astfel:
    a) prezentarea balanţei de către casa de compensaţii interbancare;
    b) prezentarea de către societăţile bancare participante a ordinelor de plata prin care se dispune debitarea conturilor lor curente cu sumele stabilite prin balanţa;
    c) prezentarea de către casa de compensaţii interbancare a ordinului de plata prin care se dispune debitarea contului sau special de decontare finala cu suma stabilită prin balanţa.
    12.2. - Grupa de operaţiuni 2 are loc între orele 15,00-15,15, astfel:
    a) verificarea de către administrator a emiterii şi depunerii la Banca Naţională a României a ordinelor de plata pentru valorile înscrise în balanţa de către toate societăţile bancare participante aflate în poziţie debitoare;
    b) verificarea de către administrator a emiterii şi depunerii la Banca Naţională a României, de către casa de compensaţii interbancare, a ordinului de plata pentru valoarea corespunzătoare poziţiei sale debitoare, înscrisă în balanţa.
    12.3. - Grupa de operaţiuni 3 are loc între orele 15,15-16,00, astfel:
    Situaţia 1
    În cazul în care între ordinele de plata emise în vederea decontării finale şi balanţa nu exista neconcordante, administratorul desfăşoară operaţiunile de decontare finala în următoarea ordine:
    Compararea soldului contului curent al fiecărei societăţi bancare participante aflate în poziţie debitoare cu valoarea ordinului de plata care urmează a fi decontat prin respectivul cont curent. În funcţie de rezultatele obţinute, administratorul va urma procedurile prevăzute în continuare pentru cazul 1 sau cazul 2.
    Cazul 1 - dacă toate societăţile bancare participante aflate în poziţie debitoare au suficiente disponibilităţi în conturile lor curente pentru a deconta final operaţiunile către casa de compensaţii interbancare, atunci, în succesiune, are loc:
    - efectuarea primei părţi a decontării finale prin debitarea conturilor curente ale societăţilor bancare participante aflate în poziţii debitoare şi creditarea contului special de decontare finala al casei de compensaţii interbancare;
    - efectuarea celei de-a doua părţi a decontării finale prin debitarea contului special de decontare finala al casei de compensaţii interbancare şi creditarea conturilor curente ale societăţilor bancare participante aflate în poziţie creditoare.
    Cazul 2 - dacă una sau mai multe societăţi bancare participante aflate în poziţie debitoare nu au suficiente disponibilităţi băneşti în conturile lor curente pentru a deconta final operaţiunile către casa de compensaţii interbancare, atunci, în succesiune, au loc:
    - desfăşurarea procedurilor de acoperire a poziţiilor debitoare prevăzute în capitolul 3;
    - efectuarea primei părţi a decontării finale prin debitarea conturilor curente ale societăţilor bancare participante aflate în poziţii debitoare şi creditarea contului special de decontare finala al casei de compensaţii interbancare;
    - efectuarea celei de-a doua părţi a decontării finale prin debitarea contului special de decontare finala al casei de compensaţii interbancare şi creditarea conturilor curente ale societăţilor bancare participante aflate în poziţie creditoare.
    Situaţia 2
    În cazul în care ordinele de plata emise în vederea decontării finale şi balanţa exista neconcordante, administratorul iniţiază proceduri specifice pentru decontarea finala, în următoarea ordine:
    Notifica în scris casei de compensaţii interbancare, pe baza unei proceduri convenite prin contract, prin documentul "COMUNICARE tip 1" (anexa nr. 2), neconcordanţele dintre balanţa şi ordinele de plata emise şi depuse la administrator în vederea decontării finale şi solicita prin "COMUNICARE tip 1" casei de compensaţii interbancare ca, după caz, singura (dacă neconcordanţele se referă la propriul sau ordin de plata) şi/sau împreună cu societăţile bancare participante în cauza, să soluţioneze, până la ora 15,45, neconcordanţele semnalate în respectiva "COMUNICARE tip 1".
    Începând de la ora 15,45, administratorul va urma procedurile prevăzute în continuare:
    Cazul 1 - dacă neconcordanţele semnalate sunt soluţionate până la ora 15,45, Banca Naţională a României continua decontarea finală prin desfăşurarea operaţiunilor descrise în Situaţia 1 - cazul 1 sau Situaţia 1 - cazul 2.
    Cazul 2 - dacă neconcordanţele semnalate nu sunt soluţionate până la ora 15,45, administratorul notifică acest fapt casei de compensaţii interbancare şi societăţilor bancare participante în scris, prin documentul "COMUNICARE tip 2" (anexele nr. 3A şi nr. 3B) şi restituie balanţa şi, respectiv, toate ordinele de plata aferente emitenţilor acestora. În aceasta situaţie, pentru ziua în care s-a emis "COMUNICAREA tip 2" Banca Naţională a României nu efectuează decontarea finala a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare respective, nu eliberează extrasul contului special al casei de compensaţii interbancare respective şi nu are nici o responsabilitate privind consecinţele ulterioare de orice natură.
    12.4. - Grupa de operaţiuni 4 are loc între orele 16,00-16,15, astfel:
    Grupa de operaţiuni 4 se efectuează de către Banca Naţională a României numai în situaţia în care decontarea finala se desfăşoară conform grupei de operaţiuni 3, Situaţia 1 - cazul 1 sau cazul 2, ori Situaţia 2 - cazul 1.
    Banca Naţională a României notifica în scris casei de compensaţii interbancare, prin documentul "CONFIRMAREA DECONTĂRII FINALE" (anexa nr. 4), încheierea procedurilor de decontare finala prin care s-a efectuat transferul irevocabil şi necondiţionat al fondurilor băneşti aferente operaţiunilor casei de compensaţii interbancare, conform balanţei şi eliberează extrasul contului special pentru ziua de decontare respectiva, conform reglementărilor Băncii Naţionale a României în vigoare.

    CAP. 3
    Scheme de garantare a decontării finale în regim de decontare specială a casei de compensaţii interbancare

    ART. 13
    Schema de garantare şi aplicabilitate
    În cazul în care o societate bancară participantă aflată în poziţie debitoare faţă de casa de compensaţii interbancare nu dispune, pentru acoperirea acestei poziţii, la ora 15,15, de suficiente disponibilităţi băneşti în contul sau curent deschis la Banca Naţională a României, aceasta aplica, în cadrul regimului special de decontare, Schema de garantare a decontării finale a casei de compensaţii interbancare la Banca Naţională a României, denumita în continuare schema de garantare, cuprinzând procedurile prevăzute în prezentul capitol.
    Elementele schemei de garantare vor fi cuprinse în mod obligatoriu în contractele încheiate în prealabil.
    Schema de garantare se aplica de către administrator după ce acesta are certitudinea privind nivelul disponibilităţilor băneşti existente şi utilizabile în conturile curente ale societăţilor bancare participante şi preia garanţiile în evidentele sale.
    La schema de garantare participa numai societăţile bancare participante ca părţi contractante.
    ART. 14
    Proceduri ale schemei de garantare
    14.1. - Schema de garantare cuprinde trei categorii de proceduri pe care Banca Naţională a României le va aplica în ordine, după cum urmează:
    a) proceduri de garantare unilaterală;
    b) proceduri de garantare bilaterală;
    c) proceduri de garantare multilaterală.
    14.2. - Fiecare societate bancară participantă are obligaţia punerii la dispoziţia administratorului a tuturor datelor necesare aplicării schemelor de garantare pe baza documentului Raportare pentru stabilirea referinţelor în aplicarea procedurilor de garantare, conform anexei nr. 5, pe data de 25 a lunii în curs pentru operaţiunile desfăşurate de la data de 25 a lunii anterioare. Dacă obligaţia de raportare la Banca Naţională a României a casei de compensaţii interbancare este într-o zi nelucrătoare, aceasta este scadenta în avans, iar din cuprinsul raportării nu va lipsi, faţă de precedenta raportare, nici una dintre zilele în care casa de compensaţii interbancare a primit extras ca urmare a decontării finale prin contul sau special la Banca Naţională a României.
    ART. 15
    Proceduri de garantare unilaterală
    15.1. - Pe baza anexei nr. 5 lit. A, Banca Naţională a României calculează limita maximă de expunere pe care casa de compensaţii interbancare o are faţă de fiecare societate bancară participantă, ca fiind cea mai mare diferenţa dintre încasările şi plăţile zilnice ale societăţii bancare participante, înscrise în raportarea corespunzătoare perioadei. Urmare a verificării raportării, administratorul notifica fiecărei societăţi bancare participante, până cel târziu pe data de 28 a lunii curente, limita pe care o stabileşte prin documentul Comunicare privind procedura de garantare unilaterală (anexa nr. 6).
    15.2. - Fiecare societate bancară participantă este obligată:
    a) să constituie la Banca Naţională a României garanţii, sub forma de valori mobiliare convenite cu Banca Naţională a României, în valoare echivalenta cu limita să maxima de expunere;
    şi/sau
    b) să constituie, la alte societăţi bancare, garanţii, sub forma de depozite interbancare în lei, în valoare echivalenta cu limita sa maxima de expunere.
    În cazul în care o societate bancară participantă aflată în poziţie debitoare faţă de casa de compensaţii interbancare nu dispune de suficiente disponibilităţi băneşti în contul sau curent deschis la Banca Naţională a României, pentru acoperirea acestei poziţii, garanţiile prevăzute la art. 15 pct. 15.2 lit. a) şi b) vor putea fi executate automat de către Banca Naţională a României, în baza contractului încheiat cu respectiva societate bancară participantă, conform reglementărilor şi procedurilor Băncii Naţionale a României în vigoare, referitoare la garanţii.
    15.3. - Obligaţiile societăţilor bancare participante, conform prevederilor prezentului articol, trebuie să fie îndeplinite de acestea începând cu prima zi lucrătoare a lunii următoare.
    ART. 16
    Proceduri de garantare bilaterala
    16.1. - În situaţia în care, prin executarea garanţiilor menţionate la art. 15 pct. 15.2 de către Banca Naţională a României, o societate bancară participantă nu îşi poate acoperi poziţia debitoare faţă de casa de compensaţii interbancare, Banca Naţională a României este obligată să aplice fără preaviz procedurile existente de garantare bilaterala contractate în prealabil.
    16.2. - Fiecare societate bancară participantă care doreşte să participe la procedurile de garantare bilaterala are obligaţia prezentării la Banca Naţională a României a unui angajament prin care accepta să contribuie la acoperirea riscurilor de incapacitate de plata a celorlalte societăţi bancare participante privind decontarea finala a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare până la data de 28 a fiecărei luni, prin documentul denumit Angajament de participare privind procedura de garantare bilaterala (anexa nr. 7) pe baza datelor transmise prin propria raportare conform anexei nr. 5 lit. B.
    16.3. - După primirea angajamentului la Banca Naţională a României, societatea bancară participantă are obligaţia de a contribui la acoperirea riscurilor de incapacitate de plata a celorlalte societăţi bancare participante privind decontarea finala a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare cu o suma cel puţin egala cu cea mai mica diferenţa dintre încasările şi plăţile sale zilnice, conform anexei nr. 5 lit. B.
    16.4. - Aplicarea procedurilor de garantare bilaterala se face de către administrator în cazul în care o societate bancară participantă nu îşi poate acoperi poziţia debitoare după executarea garanţiilor constituite prin procedurile de garantare unilaterala. Astfel, administratorul:
    a) calculează suma reprezentând poziţia debitoare neacoperită, rămasă după executarea garanţiilor;
    b) stabileşte societăţile bancare participante aflate în poziţie creditoare faţă de casa de compensaţii interbancare şi calculează pentru societăţile bancare participante aflate în poziţie creditoare valoarea totală a angajamentelor pe care şi le-au asumat în cadrul schemei de garantare bilaterala aplicabilă în ziua respectiva;
    c) calculează ponderea de participare a fiecărei societăţi bancare participante aflate în poziţie creditoare în schema de garantare bilaterala aplicabilă în ziua respectiva;
    d) aplică la poziţia debitoare neacoperită ponderile obţinute la lit. c) şi obţine valoarea sumei cu care fiecare societate bancară participantă aflată în poziţie creditoare trebuie să contribuie la acoperirea acestei poziţii;
    e) debitează sumele calculate conform lit. d) din disponibilul în conturile curente ale societăţilor bancare participante aflate în poziţie creditoare, care urmează să contribuie la acoperirea poziţiei debitoare.
    16.5. - În cazul în care, prin executarea operaţiunilor de la art. 16 pct. 16.4, se determina schimbarea poziţiei creditoare iniţiale a unei societăţi bancare participante în poziţie debitoare pe contul sau curent, procedurile de garantare bilaterala nu sunt aplicabile, Banca Naţională a României urmând să aplice procedurile de garantare multilaterala.
    ART. 17
    Proceduri de garantare multilaterala
    17.1. - Administratorul returnează casei de compensaţii interbancare balanţa, solicitând acesteia prin documentul "COMUNICARE tip 3", conform anexei nr. 8 să refacă compensarea interbancară eliminând operaţiunile care au determinat poziţia debitoare neacoperită de către societatea bancară participantă în cauza.
    17.2. - Banca Naţională a României nu are nici o responsabilitate privind refacerea compensării interbancare.
    17.3. - Casa de compensaţii interbancare şi societăţile bancare participante au obligaţia prezentării la Banca Naţională a României a balanţei refăcute şi a ordinelor de plata aferente, până la 16,30. În cazul în care balanţa şi ordinele de plata aferente nu sunt prezentate în intervalul de timp stabilit, Banca Naţională a României nu efectuează decontarea finala a operaţiunilor casei de compensaţii interbancare pentru ziua de decontare respectiva.
    17.4. - În situaţia în care balanţa refăcută şi ordinele de plata aferente sunt prezentate până la ora 16,30, Banca Naţională a României efectuează decontarea finala a acestor operaţiuni între orele 17,30-18,00 şi notifica transferul irevocabil şi necondiţionat al fondurilor băneşti către casa de compensaţii interbancare între orele 18,00-18,30.
    ART. 18
    Corecţii
    Pentru decontarea finala a operaţiunilor aferente unei anumite zile de decontare, Banca Naţională a României nu efectuează corecţii prin conturile curente ale societăţilor bancare participante şi contul special de decontare al casei de compensaţii interbancare în zile de decontare ulterioare.
    ART. 19
    Comisioane
    Pentru decontarea finala a operaţiunilor în regim de decontare specială, Banca Naţională a României percepe comisioanele stabilite prin reglementările în vigoare pentru "operaţiuni în regim special".

    CAP. 4
    Dispoziţii finale

    ART. 20
    Pentru prima luna de funcţionare a caselor de compensaţii interbancare, limitele prevăzute la art. 15 şi 16 urmează a fi declarate pe propria răspundere de către societăţile bancare participante.
    ART. 21
    Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României împuterniceşte Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare să modifice, pe baza trimiterii de notificări scrise societăţilor bancare participante, orarul decontării finale pe care o efectuează prin conturile deschise în evidentele sale.
    ART. 22
    Anexele fac parte integrantă din prezentul regulament.

                   GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
                               MUGUR ISĂRESCU,
                  preşedintele Consiliului de administraţie



    ANEXA 1

                                    BALANŢA
    pentru decontarea finala a operaţiunilor Casei de Compensaţii Interbancare
             autorizate de B.N.R. .....(denumirea casei).......
                  pentru ziua de decontare ...............

    Pe baza efectuării de către noi a operaţiunilor de compensare interbancară, solicităm B.N.R. efectuarea decontării finale în condiţiile reglementărilor în vigoare, cu data decontării │_│_│_│_│_│_│_│_│, astfel:

┌──────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Partea I │ Partea a II-a │
├─────────────┬──────────┬─────────────┼─────────────┬──────────┬─────────────┤
│ Denumirea │ Numărul │ Valoarea │ Denumirea │ Numărul │ Valoarea │
│ debitorului │ contului │ debitului │ creditorului│ contului │ creditului │
│ │ debitor │ - lei - │ │ creditor │ - lei - │
├─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
└─────────────┴──────────┴─────────────┴─────────────┴──────────┴─────────────┘

              ┌───────────┬────────────┬─────────────┬───────────┬────────────┐
              │ Valoarea │ │ │ Valoarea │ │
              │ totală pe │ │ = │ totală pe │ │
              │ debit │ │ │ credit │ │
              └───────────┴────────────┘ └───────────┴────────────┘

                                         ............................ L.S./S.S.
                                           (semnătura autorizată a C.C.I.)



    ANEXA 2


         COMUNICARE TIP 1 nr. ...... │_│_│_│_│_│_│_│_│, ora ..........
                                         (data emiterii)

    Către Casa de Compensaţii Interbancare ...........................
                                              (denumirea casei)

    Urmare solicitării dvs., va notificăm că până în prezent nu exista
posibilitatea efectuării decontării finale a operaţiunilor remise de dvs., ca
urmare a neconcordantei dintre balanţa remisă noua cu nr. .............. data
............. şi ordinul/ordinele de plată:
    [] emis de casa de compensaţii interbancare ..............................,
                        (identificarea ordinului de plata prin nr., data, suma)
din motivul: ..................................................................
    [] emis de societatea bancară participantă ................................
                                     (denumirea emitentului sau prescurtarea,
                                      ori codificarea convenită pentru aceasta)
din motivul: ..................................................................

    În cazul în care, până la data de │_│_│_│_│_│_│_│_│ ora 15,45, nu remiteţi
Băncii Naţionale a României corecţiile necesare, va înştiinţăm că, în
conformitate cu reglementările în vigoare, B.N.R. nu va efectua decontarea
finală a operaţiunilor dvs., cu data extrasului │_│_│_│_│_│_│_│_│

          Am primit, Administrator,

    S.S./L.S. ............... S.S./L.S. ...............



    ANEXA 3A

    ..........................
       (B.N.R. - D.D.O.B)

          COMUNICARE TIP 2 Nr. ........ │_│_│_│_│_│_│_│_│,
                                         (data emiterii)

    Către Casa de Compensaţii Interbancare ...........................
                                              (denumirea casei)

    Ca urmare a faptului că neconcordanţele semnalate dvs. de către B.N.R. prin
Comunicarea nr. .......... din data de ............ nu au fost soluţionate, vă
aducem la cunoştinţa prin prezenta că decontarea finala a operaţiunilor casei de
compensaţii interbancare, propusă pentru data de ........, NU a fost efectuată
de Banca Naţională a României, care, în baza Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996
(art. 12 pct. 12.3), Situaţia 2 - cazul 2, nu îşi asuma nici o responsabilitate
privind consecinţele ulterioare de orice natură.
    Vă remitem în anexă BALANŢA şi ordinul de plată emis de dvs. cu nr. ...... .

          Am primit, Am predat,
                                        Administrator,

    S.S./L.S. ............... S.S./L.S. ...............



    ANEXA 3B

    ..........................
       (B.N.R. - D.D.O.B)

          COMUNICARE TIP 2 Nr. ........ │_│_│_│_│_│_│_│_│,
                                         (data emiterii)

         Către Societatea bancară ........................
                                          (denumirea)

    Ca urmare a faptului că neconcordanţele semnalate Casei de Compensaţii
Interbancare ....(denumirea casei)...... de către B.N.R., prin Comunicarea
nr. ....... din data de ............ nu au fost soluţionate, va aducem la
cunoştinţa prin prezenta că decontarea finala a operaţiunilor casei de
compensaţii interbancare, propusă pentru data de ........, NU a fost efectuată
de Banca Naţională a României, care, în baza Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996,
(art. 12 pct. 12.3), Situaţia 2 - cazul 2, nu îşi asumă nici o responsabilitate
privind consecinţele ulterioare de orice natură.
    Vă remitem în anexa propriul ordin de plată cu nr. ........ .

          Am primit, Am predat,
                                        Administrator,

    S.S./L.S. ............... S.S./L.S. ...............



    ANEXA 4

    ..........................
       (B.N.R. - D.D.O.B)

            CONFIRMARE DECONTARE FINALA Nr. ...... │_│_│_│_│_│_│_│_│
                                                   (data emiterii)

    Către Casa de Compensaţii Interbancare ...........................
                                              (denumirea casei)

    Va comunicăm că, în concordanta cu BALANŢA şi cu ordinele de plata primite,
Banca Naţională a României a procedat la decontarea finala a operaţiunilor
Casei de Compensaţii Interbancare ......(denumirea casei)..... şi s-a efectuat
transferul irevocabil şi necondiţionat al fondurilor băneşti, cu data
extrasului ....(data).... .
    Va rugăm să va prezentaţi pentru a ridica extrasul de cont, între
orele ......... .

                                     Administrator,

                          S.S./L.S. ....................



    ANEXA 5


    .....................................
     (Societatea bancară participantă
     la Casa de Compensaţii Interbancare)

                                    RAPORTARE
     pentru stabilirea referinţelor în aplicarea procedurilor de garantare
                         nr. .......... │_│_│_│_│_│_│_│_│

                               (denumirea casei)

                                                                 - lei -
     ┌──────┬───────────────┬───┬─────────────────────────┬───┬───────────┬───┐
     │ │ Valoarea ope- │ │ Valoarea operaţiunilor │ │ Valoarea │ │
     │ │ ţiunilor de │ │ de plăţi pentru │ │ diferenţei│ │
     │ Data │ încasări la │ │ semnatar │ │ (+/-) │ │
     │ │ semnatar │ │ │ │ (col. 1 - │ │
     │ │ │ │ │ │ col. 2) │ │
     ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
     │ 0 │ 1 Lei │ b │ 2 Lei │ b │ 3 Lei │ b │
     ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
 (1) ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
 (2) ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
 (3) ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
  . ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
  . ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
  . ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
     ├──────┼───────────────┼───┼─────────────────────────┼───┼───────────┼───┤
     └──────┴───────────────┴───┴─────────────────────────┴───┼───────────┴───┤
                               A. Baza de calcul pentru │ ///////////// │
                                  procedurile de garantare │ ///////////// │
                                  unilaterală: cea mai mare │ ///////////// │
                                  valoare negativă (-) -->│ ///////////// │
                                                              ├───────────────┤
                               B. Baza de calcul pentru │ ///////////// │
                                  procedurile de garantare │ ///////////// │
                                  bilaterala: cea mai mică │ ///////////// │
                                  valoare pozitivă (+) -->│ ///////////// │
                                                              └───────────────┘

                    ..................................................... L.S.
                    (semnătura autorizată a societăţii bancare participante)



    ANEXA 6

    ..........................
       (B.N.R. - D.D.O.B)

                                    COMUNICARE
                   privind procedura de garantare unilaterală
                          nr. ...... │_│_│_│_│_│_│_│_│
                                      (data emiterii)


    În conformitate cu Raportarea pentru stabilirea referinţelor în aplicarea
procedurilor de garantare nr. ........... din data de .................., vă
comunicăm că limita maxima de expunere a casei de compensaţii interbancare faţă
                                       ┌──────────┬───┐
de societatea dvs. bancară este de lei │///////// │// │ ......................
                                       └──────────┴───┘ (în litere)
                                          (în cifre)

    Conform Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996, art. 15 pct. 15.2 şi 15.3, aveţi
obligaţia ca până la data de ................. să constituiţi la concurenţa
acestei sume, la Banca Naţională a României, garanţii sub forma de valori de
garantare, convenite cu Banca Naţională a României, şi/sau să constituiţi la
alte societăţi bancare garanţii sub formă de depozite interbancare, în lei,
mobilizate de către Banca Naţională a României.

             Am primit, Administrator,

       S.S./L/S/ ................ S.S./L/S/ ................



    ANEXA 7

    ...........................................
    (denumirea societăţii bancare participante)


         ANGAJAMENT AL SOCIETĂŢII BANCARE PARTICIPANTE ..................
           privind participarea la procedura de garantare bilaterală
                      nr. ....... │_│_│_│_│_│_│_│_│
                                    (data emiterii)

    Ne angajăm ca limita noastră de participare la acoperirea riscurilor de
incapacitate de plata a celorlalte societăţi bancare participante pe
luna ............ să fie:
    ┌──────────┬───┐
    │///////// │// │ .....................................................
    └──────────┴───┘ (în litere)
       (în cifre)

    În limita acestei sume, în cazul prevăzut la art. 16 pct. 16.1 din
Regulamentul B.N.R. nr. 8/1996, vă autorizăm să aplicaţi procedura de
garantare bilaterală.

         ...................................................... L.S.
         (semnătura autorizată a societăţii bancare participante)



    ANEXA 8

    ..........................
       (B.N.R. - D.D.O.B)

          COMUNICARE TIP 3 nr. ........ din │_│_│_│_│_│_│_│_│,
                                             (data emiterii)

    Către Casa de Compensaţii Interbancare ...........................
                                              (denumirea casei)

    Va informăm că în urma aplicării de către Banca Naţională a României a
procedurilor de garantare bilaterala pentru acoperirea soldului debitor al
societăţii bancare ....(denumirea)...., poziţia iniţială creditoare a societăţii
bancare .....(denumirea).... s-a schimbat în poziţie debitoare.
    Drept urmare, va remitem în anexa BALANŢA şi va solicităm refacerea
compensării interbancare, eliminând din aceasta operaţiunilor care au
determinat poziţia debitoare neacoperită a societăţii bancare ....(denumirea)...
    În conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 8/1996 (art. 17
pct. 17.3), aveţi obligaţia ca, împreună cu societăţile bancare participante,
să refaceţi BALANŢA şi ordinele de plată aferente şi să le remiteţi Băncii
Naţionale a României până la ora 16,30.

             Am primit, Administrator,

       S.S./L/S/ ................ S.S./L/S/ ................


                                   -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016