Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 7 din 14 mai 2024  pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT nr. 7 din 14 mai 2024 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative

EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 469 din 21 mai 2024
    În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 1 şi 3 din Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
    potrivit deliberărilor din şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 9.05.2024,
    Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
    ART. I
    Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 şi 335 bis din 24 aprilie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    (1) În activitatea de autorizare, monitorizare, supraveghere şi control de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., a activităţii F.I.A. şi a administratorilor acestora se aplică prevederile regulamentelor Comisiei Europene emise în aplicarea unor prevederi din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 1.095/2010 (DAFIA) menţionate la lit. a)-d), precum şi prevederile Ghidului ESMA/2013/611 privind conceptele-cheie ale Directivei AFIA:"

    2. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) Regulamentul delegat (UE) nr. 231/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte derogările, condiţiile generale de operare, depozitarii, efectul de levier, transparenţa şi supravegherea, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) nr. 231/2013;"

    3. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Fondurile de piaţă monetară şi administratorii de fonduri de piaţă monetară, astfel cum sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 1.131/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului privind fondurile de piaţă monetară, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia respectării prevederilor Normei A.S.F. nr. 13/2018 pentru aplicarea Ghidului Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) privind scenariile de simulare a situaţiilor de criză în temeiul art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.131/2017 privind fondurile de piaţă monetară (Money-market funds), cu modificările ulterioare."

    4. La articolul 3, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "i) zi lucrătoare - zi din săptămâna de lucru (luni-vineri), mai puţin zilele libere prevăzute de Codul muncii ca sărbători legale, zilele libere stabilite de Guvernul României, precum şi alte zile în care entităţile care administrează locuri de tranzacţionare autorizate de A.S.F. decid să nu opereze locurile de tranzacţionare administrate."

    5. După articolul 6 se introduce un nou articol, art. 6^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 6^1
    A.F.I.A. ce are în administrare un F.I.A. de tip deschis destinat investitorilor de retail are posibilitatea stabilirii, prin documentele fondului, a unor criterii de eligibilitate a investitorilor într-un mod clar, transparent şi nediscriminatoriu."

    6. După articolul 18 se introduce un nou articol, art. 18^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 18^1
    (1) În cazul în care, la data depunerii cererii de retragere a autorizaţiei unui F.I.A.C. de către A.F.I.A., F.I.A.C. nu mai are investitori ca urmare a răscumpărării de către toţi investitorii a unităţilor de fond deţinute şi activele au fost lichidate în totalitate, cererea va fi însoţită de următoarele documente:
    a) hotărârea organului statutar al A.F.I.A. cu privire la retragerea autorizaţiei;
    b) fundamentarea deciziei de retragere;
    c) situaţia deţinerilor F.I.A.C. certificată de depozitarul fondului;
    d) raportul auditorului financiar care să certifice lichidarea activelor şi stingerea tuturor obligaţiilor respectivului F.I.A.C.;
    e) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifelor stabilite conform reglementărilor în vigoare.
    (2) În cazul menţionat la alin. (1) nu sunt aplicabile F.I.A.C. prevederile referitoare la lichidare de la titlul IV cap. III din Regulamentul A.S.F. nr. 9/2014"

    7. La articolul 30 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) conformarea în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 24/2017, ale Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, şi cu normele entităţii care administrează un loc de tranzacţionare cu privire la condiţiile de admitere la tranzacţionare sau tranzacţionării în cadrul unui loc de tranzacţionare;"

    8. La articolul 30, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Unităţile de fond ale F.I.A.C. de tip deschis din România nu pot fi tranzacţionate în cadrul unei burse dintr-un stat terţ."

    9. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 31
    (1) F.I.A.C. autorizate de A.S.F. admise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare pot realiza, la iniţiativa exclusivă a A.F.I.A. care administrează respectivul F.I.A.C., operaţiuni de răscumpărare din piaţă a unităţilor de fond emise în limita anuală a 10% din numărul total al unităţilor de fond aflate în circulaţie la momentul aprobării de către A.S.F. a programului de răscumpărare, în scopul unic de diminuare a diferenţei negative dintre preţul de piaţă al unităţii de fond şi V.U.A.N. calculat de A.F.I.A. şi certificat de depozitarul F.I.A., cu respectarea în mod corespunzător a reglementărilor A.S.F. şi a celor emise de entitatea care administrează un loc de tranzacţionare în cadrul căruia F.I.A.C. este admis la tranzacţionare, după caz, referitoare la programele de răscumpărare derulate de emitenţi."

    10. La articolul 34 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) contractul de administrare în original sau în copie conformă cu originalul, încheiat de către F.I.A.S. cu un A.F.I.A. extern autorizat de/înregistrat la A.S.F.;"

    11. La articolul 34 alineatul (1), litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "l) contractul încheiat cu un auditor financiar, avizat de A.S.F. conform reglementărilor emise în acest sens, în original sau în copie conformă cu originalul."

    12. La articolul 34 alineatul (2) litera a), pct. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3. ultima situaţie financiară anuală şi, după caz, raportarea contabilă semestrială a anului curent, înregistrată la unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor, pentru persoanele juridice române, sau la autoritatea fiscală naţională din statul de origine, pentru persoanele juridice străine;"

    13. La articolul 34 alineatul (3), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "e) reguli privind remunerarea administratorului şi dimensionarea cheltuielilor de administrare cuvenite A.F.I.A., în situaţia unui F.I.A.S. care atrage/a atras resurse financiare inclusiv de la investitori de retail."

    14. La articolul 34, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Modificările intervenite în actul constitutiv al F.I.A.S. depus în vederea autorizării de către A.S.F. intră în vigoare după înregistrarea actului constitutiv la O.N.R.C. Înregistrarea modificărilor actului constitutiv la O.N.R.C. se face după autorizarea de către A.S.F. a modificării aduse acestuia."

    15. La articolul 34, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) În termen de maximum 10 zile de la data înregistrării la O.N.R.C. a modificărilor menţionate la alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data autorizării de către A.S.F., A.F.I.A. are obligaţia de a transmite la A.S.F. copia certificatului de înregistrare menţiuni, respectiv copia noului certificat de înregistrare, în situaţia în care modificarea propusă impune eliberarea unui nou certificat."

    16. La articolul 34, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:
    "(6) În cazul modificării prospectului F.I.A.S. admis la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare sau unei burse dintr-un stat terţ, autorizat de către A.S.F., acesta este notificat A.S.F., în termen de două zile lucrătoare de la data modificării."

    17. La articolul 36 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) în cazul fuzionării cu un F.I.A.S. absorbant, cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 şi cu aprobarea prealabilă a A.S.F. anterior înregistrării noului F.I.A.S. la O.N.R.C.; prevederile prezentei litere nu se aplică F.I.A.S. înfiinţate prin subscripţie publică."

    18. La articolul 38 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) investiţiile în F.I.A.S. nu sunt depozite bancare, iar instituţiile de credit, în situaţia în care deţin calitatea lor de acţionar al unui A.F.I.A., nu oferă nicio garanţie investitorului cu privire la recuperarea sumelor investite, cu excepţia cazului în care prospectul F.I.A.S. conţine prevederi contrare;"

    19. La articolul 43, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 43
    (1) F.I.A.I.R. de tip contractual administrat de un A.F.I.A. nu poate deţine o expunere totală mai mare de 50% din active pe instrumente financiare emise de persoane juridice membre ale aceluiaşi grup de societăţi. În sensul prezentului articol, un grup de societăţi este format din persoane juridice care au cel puţin un acţionar/asociat comun ce deţine cel puţin 33% din capitalul social al fiecărei societăţi membre a grupului sau care au cel puţin un membru comun în consiliul de administraţie, în cazul societăţilor organizate în sistem unitar, sau în directorat, în cazul societăţilor organizate în sistem dualist."

    20. La articolul 43, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) F.I.A.I.R. nu efectuează schimburi de instrumente financiare contra altor instrumente financiare din portofoliul acestora şi nu utilizează cesiuni cu titlu gratuit a unor active nelichide din portofoliul său investiţional către investitori («redemption in kind»)."

    21. La articolul 43, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), F.I.A.I.R. admise la tranzacţionare pot oferi/primi alte valori mobiliare în schimbul valorilor mobiliare pe care intenţionează să le cumpere/vândă în cadrul unei oferte publice de cumpărare/preluare realizată prin intermediul unei oferte publice de schimb, în conformitate cu prevederile legale aplicabile emitenţilor de valori mobiliare."

    22. La articolul 45, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alin. (13), cu următorul cuprins:
    "(13) În cazul elementelor din activele F.I.A. care nu sunt denominate în lei, respectiv nu sunt evaluate în lei, evaluarea lunară se realizează în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) lit. a) din Regulamentul A.S.F. nr. 9/2014, cu modificările şi completările ulterioare."

    23. La articolul 50, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 50
    (1) În aplicarea art. 38 alin. (1) din Legea nr. 243/2019, A.F.I.A. care administrează un F.I.A.I.R. sau, după caz, consiliul de administraţie/directoratul F.I.A.I.R. care se autoadministrează întocmeşte şi transmite A.S.F. rapoartele cu privire la valorile V.A.N. şi V.U.A.N. calculate de administrator şi certificate de depozitar, precum şi cu privire la situaţia detaliată a investiţiilor la data de raportare, având conţinutul stabilit, după caz, în funcţie de forma de constituire a F.I.A.I.R., în anexa nr. 9, în cazul unui F.I.A.I.R. de tip contractual, sau în anexele nr. 10 şi 11, în cazul unui F.I.A.I.R. de tip societate. Raportările privind valorile V.A.N. şi V.U.A.N. calculate de administrator şi certificate de depozitar, având conţinutul stabilit în anexa nr. 9 sau anexa nr. 10, după caz, se transmit A.S.F. în maximum 5 sau 15 zile calendaristice de la sfârşitul perioadei pentru care se face raportarea, după caz, în funcţie de frecvenţa oferită investitorilor pentru răscumpărarea titlurilor de participare din activul F.I.A.I.R. la iniţiativa acestora. Sfârşitul perioadei de raportare se consideră a fi ultima zi calendaristică din perioada de raportare. În cazul în care ultima zi de transmitere la A.S.F. a rapoartelor nu este o zi lucrătoare, acestea sunt transmise în următoarea zi lucrătoare după această dată.
    (2) A.F.I.A. publică valorile V.A.N. şi V.U.A.N. din rapoartele menţionate la alin. (1) conform prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 243/2019."

    24. La articolul 59, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 59
    (1) În aplicarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 243/2019, A.F.I.A. care administrează un F.I.A.I.P. sau, după caz, consiliul de administraţie/directoratul unui F.I.A. care se autoadministrează întocmeşte şi transmite la A.S.F. rapoarte trimestriale cu privire la valorile V.A.N. şi V.U.A.N. calculate de administrator şi certificate de depozitarul activelor F.I.A.I.P., precum şi cu privire la situaţia detaliată a investiţiilor la data de raportare, având conţinutul stabilit în anexa nr. 9."

    25. Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 76
    Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul regulament, stabilind conţinutul raportărilor către A.S.F. În scopul prelucrării automate a informaţiilor primite de A.S.F., formatul de raportare este stabilit de A.S.F. prin decizie a A.S.F."

    26. În tot cuprinsul anexelor nr. 5, 9 şi 11, acronimul „AOPC“ se va citi „F.I.A.“.
    27. În tot cuprinsul anexelor nr. 9 şi 11, sintagma „pe o piaţă reglementată din România“ se va citi „în cadrul unui loc de tranzacţionare din România“.
    28. În tot cuprinsul anexelor nr. 9 şi 11, sintagma „pe o piaţă reglementată din alt stat membru“ se va citi „în cadrul unui loc de tranzacţionare din alt stat membru“.
    29. În tot cuprinsul anexelor nr. 9 şi 11, sintagma „piaţă reglementată dintr-un stat terţ“ se va citi „bursă dintr-un stat terţ“.
    30. La anexa nr. 2, pct. 11 şi 12 se abrogă.
    31. La anexa nr. 5, pct. 11 şi 12 se abrogă.
    32. La anexa nr. 7A, după pct. 9.3 se introduc două noi puncte, pct. 10 şi 11, cu următorul cuprins:
    "10. Menţionarea faptului că F.I.A. permite/nu permite cesiunea cu titlu gratuit a unor active nelichide din portofoliul F.I.A. către investitori («redemption în kind»), cu aplicarea legislaţiei civile în materie, în cazul F.I.A. speculative, care prevăd aceste mecanisme de administrare a lichidităţii în documentele de constituire;
11. Menţionarea faptului că F.I.A. permite/nu permite utilizarea de buzunare laterale («side-pockets»), în cazul F.I.A. speculative, care prevăd aceste mecanisme de administrare a lichidităţii în documentele de constituire"

    33. La anexa nr. 7B, după pct. 6.2 se introduc două noi puncte, pct. 7 şi 8, cu următorul cuprins:
    "7. Menţionarea faptului că F.I.A. permite/nu permite cesiunea cu titlu gratuit a unor active nelichide din portofoliul F.I.A. către investitori («redemption în kind»), cu aplicarea legislaţiei civile în materie, în cazul F.I.A. speculative, care prevăd aceste mecanisme de administrare a lichidităţii în documentele de constituire;
8. Menţionarea faptului că F.I.A. permite/nu permite utilizarea de buzunare laterale («side-pockets»), în cazul F.I.A. speculative, care prevăd aceste mecanisme de administrare a lichidităţii în documentele de constituire"

    34. La anexa nr. 9, la punctul I „Total active“ din cadrul „Raportului aferent F.I.A. de tip contractual destinate investitorilor de retail“, partea introductivă a subpunctului 1.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1.3. valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare admise la cota oficială a unei burse dintr-un stat terţ, care operează în mod regulat şi este recunoscută şi deschisă publicului, aprobată de A.S.F., din care:"

    35. În anexa nr. 9, la punctul I „Total active“ din cadrul „Raportului aferent F.I.A. de tip contractual destinate investitorilor de retail“, subpunctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "8. Instrumente ale pieţei monetare, altele decât cele tranzacţionate în cadrul unui loc de tranzacţionare, conform art. 35 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 243/2019 - Contracte de tip repo pe titluri de valoare"

    36. La anexa nr. 9, punctul II „Total obligaţii“ din cadrul „Raportului aferent F.I.A. de tip contractual destinate investitorilor de retail“, după pct. 10 se introduce un nou punct, pct. 11, cu următorul cuprins:
    "11. Alte obligaţii"

    37. La anexa nr. 9, „Situaţia valorii unitare a activului net“ se modifică şi va avea următorul cuprins:
    " Situaţia valorii unitare a activului net

┌──────────────┬────────┬───────────────┬─────────┐
│ │ │Perioada │ │
│Denumire │Perioada│corespunzătoare│Diferenţe│
│element │curentă │a anului │ │
│ │ │precedent │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Valoare activ │ │ │ │
│net (din care │ │ │ │
│defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond) │ │ │ │
│exprimată în │ │ │ │
│moneda │ │ │ │
│fondului (Se │ │ │ │
│va completa şi│ │ │ │
│contravaloarea│ │ │ │
│în lei dacă │ │ │ │
│este exprimată│ │ │ │
│la valută.) │ │ │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Număr de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond/acţiuni │ │ │ │
│în circulaţie │ │ │ │
│(defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond), din │ │ │ │
│care deţinute │ │ │ │
│de: │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│fizice; │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│juridice. │ │ │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Valoarea │ │ │ │
│unitară a │ │ │ │
│activului net │ │ │ │
│(defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond) │ │ │ │
│exprimată în │ │ │ │
│moneda │ │ │ │
│fondului (Se │ │ │ │
│va completa şi│ │ │ │
│contravaloarea│ │ │ │
│în lei dacă │ │ │ │
│este exprimată│ │ │ │
│la valută.) │ │ │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Număr de │ │ │ │
│investitori │ │ │ │
│(defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond), din │ │ │ │
│care: │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│fizice; │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│juridice. │ │ │ │
└──────────────┴────────┴───────────────┴─────────┘

"

    38. În anexa nr. 11, la punctul I „Total active“ din cadrul „Situaţiei detaliate a investiţiilor realizate de F.I.A. de tip societate destinat investitorilor de retail aferente perioadei de raportare“, partea introductivă a subpunctului 1.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1.3. valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare admise la cota oficială a unei burse dintr-un stat terţ, care operează în mod regulat şi este recunoscută şi deschisă publicului, aprobată de A.S.F., din care:"

    39. În anexa nr. 11, la punctul I „Total active“ din cadrul „Situaţiei detaliate a investiţiilor realizate de F.I.A. de tip societate destinat investitorilor de retail aferente perioadei de raportare“, partea introductivă a punctului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "alte valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare din care:"

    40. La anexa nr. 11, punctul II „Total obligaţii“ din cadrul „Situaţiei detaliate a investiţiilor realizate de F.I.A. de tip societate destinat investitorilor de retail aferente perioadei de raportare“, după pct. 10 se introduce un nou punct, pct. 11, cu următorul cuprins:
    "11. Alte obligaţii"

    41. La anexa nr. 11, „Situaţia valorii unitare a activului net“ se modifică şi va avea următorul cuprins:
    " Situaţia valorii unitare a activului net

┌──────────────┬────────┬───────────────┬─────────┐
│ │ │Perioada │ │
│Denumire │Perioada│corespunzătoare│Diferenţe│
│element │curentă │a anului │ │
│ │ │precedent │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Valoare activ │ │ │ │
│net (din care │ │ │ │
│defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond) │ │ │ │
│exprimată în │ │ │ │
│moneda │ │ │ │
│fondului (Se │ │ │ │
│va completa şi│ │ │ │
│contravaloarea│ │ │ │
│în lei dacă │ │ │ │
│este exprimată│ │ │ │
│la valută.) │ │ │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Număr de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond/acţiuni │ │ │ │
│în circulaţie │ │ │ │
│(defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond), din │ │ │ │
│care deţinute │ │ │ │
│de: │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│fizice; │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│juridice. │ │ │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Valoarea │ │ │ │
│unitară a │ │ │ │
│activului net │ │ │ │
│(defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond) │ │ │ │
│exprimată în │ │ │ │
│moneda │ │ │ │
│fondului (Se │ │ │ │
│va completa şi│ │ │ │
│contravaloarea│ │ │ │
│în lei dacă │ │ │ │
│este exprimată│ │ │ │
│la valută.) │ │ │ │
├──────────────┼────────┼───────────────┼─────────┤
│Număr de │ │ │ │
│investitori │ │ │ │
│(defalcat pe │ │ │ │
│clase de │ │ │ │
│unităţi de │ │ │ │
│fond), din │ │ │ │
│care: │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│fizice; │ │ │ │
│- persoane │ │ │ │
│juridice. │ │ │ │
└──────────────┴────────┴───────────────┴─────────┘

"

    42. În anexa nr. 11, la „Situaţia detaliată a investiţiilor la data de (...)“, la punctul VIII.2, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Alte instrumente ale pieţei monetare menţionate"

    43. La anexa nr. 11, la „Situaţia detaliată a investiţiilor la data de (...)“, titlul punctului XIII se modifică şi va următorul cuprins:
    "XIII. Instrumente ale pieţei monetare, altele decât cele tranzacţionate pe o piaţă reglementată, conform art. 35 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 243/2019"

    44. Anexa nr. 12 se abrogă.


    ART. II
    Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.



                    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
                    Alexandru Petrescu

    Bucureşti, 14 mai 2024.
    Nr. 7.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016