Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT Nr. 5 din 18 iulie 1996  privind procedura de consultare a investitorilor pentru reorganizarea si lichidarea fondurilor deschise de investitii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT Nr. 5 din 18 iulie 1996 privind procedura de consultare a investitorilor pentru reorganizarea si lichidarea fondurilor deschise de investitii

EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 176 din 5 august 1996
ART. 1
(1) Un fond deschis de investiţii, denumit în cele ce urmeazã fond, poate fi reorganizat sau lichidat în baza deciziei deţinãtorilor sãi de titluri de participare.
(2) În scopul protejãrii intereselor deţinãtorilor de titluri de participare şi pentru a preveni crizele economice majore, procedura de reorganizare şi/sau de lichidare va fi precedatã de consultarea deţinãtorilor de titluri de participare, sub supravegherea C.N.V.M.
ART. 2
Reorganizarea şi lichidarea fondului poate avea loc în situaţiile prevãzute de lege.
ART. 3
În oricare dintre situaţiile descrise în Regulamentul privind lichidarea fondurilor deschise de investiţii, Consiliul de încredere al fondului va înştiinţa în scris C.N.V.M. asupra începerii procesului de consultare, chiar în acea zi. În plus, Consiliul de încredere va face publica începerea procesului de consultare printr-un mijloc de comunicare în masa.
ART. 4
(1) În termen de 10 zile de la suspendarea rascumpararilor şi emisiunii de titluri, Consiliul de încredere, în urma consultãrii cu C.N.V.M., va încheia un contract cu o societate de cenzori externi independenţi, denumiţi în cele ce urmeazã cenzori, înregistratã de C.N.V.M., în scopul de a desfasura un audit al activitãţii fondului. Contractul va prevedea îndatoririle şi responsabilitãţile cenzorilor şi celelalte clauze convenite între Consiliul de încredere şi aceştia, în concordanta cu prevederile <>Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi functionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societãţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiarã, aprobatã prin Legea nr. 83/1994, şi ale tuturor instrucţiunilor şi regulamentelor adoptate în baza acestora.
(2) O copie de pe contractul încheiat va fi transmisã C.N.V.M. a doua zi dupã încheierea acestuia.
(3) Nivelul cheltuielilor pentru consultarea investitorilor va fi aprobat de Consiliul de încredere şi va fi specificat în mod clar în contract. Acesta trebuie sa fie rezonabil. C.N.V.M. este autorizat sa nu avizeze contractul, dacã constata ca nivelul cheltuielilor nu este rezonabil, iar alegerea cenzorului nu s-a fãcut în urma solicitãrii şi analizarii a cel puţin 3 oferte. Toate cheltuielile vor fi plãtite din activele fondului, respectiv din sumele obţinute prin lichidarea activelor fondului, dacã investitorii hotãrãsc lichidarea acestuia.
ART. 5
În termen de 30 de zile lucrãtoare de la încheierea contractului de audit, cenzorul va întocmi un raport de audit care include calcularea activelor totale şi a obligaţiunilor şi o evaluare generalã a situaţiei financiare a fondului. La elaborarea raportului de audit se va tine seama de reglementãrile C.N.V.M. iar copii de pe acesta vor fi înaintate Consiliului de încredere, societãţii de administrare şi C.N.V.M.
ART. 6
Consiliul de încredere, la solicitarea C.N.V.M., va consulta pe deţinãtorii de titluri de participare prin:
1. organizarea unei adunãri generale în condiţiile menţionate în contractul de societate civilã;
2. transmiterea, prin posta, deţinãtorilor de titluri de participare, a buletinelor de vot şi a informaţiilor prevãzute la art. 7; sau
3. publicarea în ziare de larga circulaţie a buletinelor de vot şi a tuturor informaţiilor prevãzute la art. 7.
ART. 7
Consultarea prin una dintre metodele descrise la art. 6 trebuie sa ofere deţinãtorilor de titluri de participare informaţii complete şi exacte, care sa permitã luarea unei decizii în cunostinta de cauza. Informaţiile trebuie sa includã, dar sa nu se limiteze la, evaluarea şi concluziile raportului de audit.
Consultarea deţinãtorilor de titluri de participare va fi desfasurata sub supravegherea Consiliului de încredere, utilizînd baza de date cu privire la deţinãtorii de titluri şi la resursele societãţii de administrare care a administrat fondul sau ale aceleia care a înlocuit-o.
ART. 8
Organizarea consultãrii deţinãtorilor de titluri de participare şi validarea rezultatelor se vor face în termen de 30 de zile de la data primirii raportului de audit.
ART. 9
(1) Deţinãtorii de titluri de participare vor fi consultaţi pentru a decide dacã:
a) fondul va fi reorganizat în una dintre formele prevãzute de lege sau va fi lichidat:
b) Consiliul de încredere va continua sa-şi exercite mandatul în timpul procedurii de lichidare/reorganizare a fondului sau dacã, din motive întemeiate, va fi înlocuit de un altul. Dacã deţinãtorii de titluri de participare decid înlocuirea Consiliului de încredere, noii membri vor fi aleşi din rindul celor propuşi de deţinãtorii de titluri de participare, conform prevederilor referitoare la alegerea acestora din cadrul contractului de societate civilã.
(2) Documentele care vor fi trimise deţinãtorilor de titluri de participare în cadrul procedurii de consultare trebuie sa fie depuse la C.N.V.M. În termen de 3 zile lucrãtoare, C.N.V.M. va înştiinţa Consiliul de încredere asupra oricãror modificãri care trebuie aduse conţinutului documentelor. Dacã Consiliul de încredere nu respecta hotãrîrea C.N.V.M. şi aceasta are motive întemeiate sa considere ca documentele nu conţin informaţii exacte şi ca ar putea induce în eroare pe deţinãtorii de titluri de participare, C.N.V.M. poate suspenda procesul de consultare.
ART. 10
Consultarea deţinãtorilor de titluri de participare, efectuatã conform modalitãţilor descrise în art. 6, se va încheia prin votul acestora. Decizia va fi luatã prin votul deţinãtorilor de titluri de participare în felul urmãtor: soluţia care este sprijinita de voturile deţinãtorilor reprezentind cel mai mare procent al activelor fondului, comparativ cu voturile acordate în favoarea celorlalte soluţii, va fi soluţia acceptatã, indiferent de prevederile contractului de societate civilã.
ART. 11
Validarea rezultatelor consultãrii investitorilor:
a) Rezultatele consultãrii vor fi valabile, dacã au fost respectate prevederile acestui regulament.
b) Soluţia acceptatã conform art. 10 este valabilã, chiar dacã nu a fost luatã de investitorii care deţin majoritatea absolutã a activelor fondului.
c) Majoritatea necesarã luãrii deciziei se va stabili pe baza totalitãţii voturilor valabil exprimate, indiferent de numãrul total al deţinãtorilor de titluri de participare care au votat sau de ponderea totalã a activelor deţinute de aceştia.
d) Soluţia acceptatã obliga pe toţi deţinãtorii, indiferent dacã au votat impotriva sau s-au abtinut de la vot.

PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A
VALORILOR MOBILIARE,
prof. univ. dr. ŞTEFAN BOBOC
---------------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016