Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 2 din 15 octombrie 2012  pentru modificarea Regulamentului Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT nr. 2 din 15 octombrie 2012 pentru modificarea Regulamentului Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici

EMITENT: Comisia de Concurs pentru Recrutarea Înalţilor Funcţionari Publici
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 720 din 24 octombrie 2012
    ART. I
    Regulamentul Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 2 iunie 2008, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    (1) Prezentul regulament reglementează modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, pe o funcţie publică vacantă, denumit în continuare concurs."

    2. La articolul 2, literele b), c) şi d) vor avea următorul cuprins:
    "b) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să ocupe o funcţie publică în categoria înalţilor funcţionari publici trebuie să deţină şi să demonstreze cunoştinţele, abilităţile şi competenţele necesare exercitării funcţiei publice pentru care candidează;
c) competiţia, principiu potrivit căruia confirmarea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor necesare exercitării funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici se face prin parcurgerea etapelor şi a procedurilor de concurs;
d) relevanţa, principiu potrivit căruia organizarea şi desfăşurarea concursului au drept scop identificarea şi testarea competenţelor, cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici;"

    3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    (1) Concursul se desfăşoară, de regulă, în primul semestru al fiecărui an.
    (2) La solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice adresată Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu acordul comisiei de concurs, se pot desfăşura sesiuni extraordinare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului regulament."

    4. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    (1) Funcţiile publice vacante care urmează să fie ocupate prin concurs, stabilit în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit comisiei de concurs în fiecare an, cel mai târziu în luna martie, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, denumită în continuare Agenţia."

    5. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    (1) Cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea probei scrise a concursului, comisia de concurs transmite Agenţiei datele prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a), b) şi d).
    (2) Agenţia verifică documentele transmise potrivit alin. (1) în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea datelor transmise de comisia de concurs.
    (3) Agenţia asigură publicitatea concursului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 341/2007, cu modificările şi completările ulterioare."

    6. La articolul 8 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru participarea la concurs, precum şi, dacă este cazul, cunoştinţele şi competenţele în domenii specifice corespunzătoare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici;"

    7. La articolul 12 alineatul (1), literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:
    "a) testarea cunoştinţelor teoretice necesare exercitării unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici;
b) testarea abilităţilor şi competenţelor practice necesare exercitării unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici;"

    8. La articolul 13, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Subiectele se formulează pe baza bibliografiei de concurs, cu respectarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007, cu modificările şi completările ulterioare, iar complexitatea acestora trebuie să corespundă nivelului funcţiei publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici."

    9. La articolul 27 alineatul (1), literele a) şi d) vor avea următorul cuprins:
    "a) maximum 5 puncte pentru demonstrarea de competenţe personale şi motivaţie, cu relevanţă pentru exercitarea funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici;
    ............................................................
d) maximum 5 puncte pentru demonstrarea de cunoştinţe cu relevanţă în exercitarea funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici;"

    10. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
    "ART. 28
    Punctajul minim necesar promovării concursului pentru ocuparea unei funcţii publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici este de 70 de puncte."

    11. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
    "ART. 29
    (1) Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceeaşi funcţie publică, cu condiţia ca acesta să fi obţinut punctajul minim necesar promovării. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare după evaluarea rezultatelor probelor suplimentare, dacă s-au desfăşurat astfel de probe, respectiv candidatul care are cel mai mare punctaj la proba scrisă, dacă nu s-au desfăşurat probe suplimentare.
    (2) Rezultatele concursului se afişează la sediul Agenţiei, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la finalizarea ultimei probe a concursului, cu precizarea termenului-limită de depunere a contestaţiilor."

    12. La articolul 34, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 34
    (1) Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul concursului pot formula contestaţii în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor concursului."

    13. Articolul 39 va avea următorul cuprins:
    "ART. 39
    Rezultatele finale ale concursului se afişează la sediul Agenţiei."

    14. La articolul 40, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 40
    (1) Rezultatele finale ale concursului împreună cu propunerile de numire se transmit Secretariatului General al Guvernului în termen de cel mult 3 zile de la expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor."


    ART. II
    Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici,
                    Anca Alexandra Purcărea

    Bucureşti, 15 octombrie 2012.
    Nr. 2.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016