Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (2) şi (2^1) şi ale art. 8, 15, 21, 22, 30-41, 43, 45, 46 şi 53 din Legea nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 207/2022, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României emite prezentul regulament. ART. I Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2023 privind cerinţe prudenţiale pentru băncile de dezvoltare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 18 mai 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 1 Prezentul regulament stabileşte cerinţele prudenţiale pe care trebuie să le îndeplinească băncile de dezvoltare supravegheate de Banca Naţională a României în temeiul Legii nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte următoarele domenii: a) evaluarea adecvării membrilor organului de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie într-o bancă de dezvoltare; b) cadrul de administrare a activităţii băncilor de dezvoltare, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului şi lichidităţii la riscuri, politicile şi practicile de remunerare şi externalizarea; c) cerinţe de fonduri proprii referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme şi standardizate ale riscului de credit, ale riscului de piaţă, ale riscului operaţional, ale riscului de decontare şi ale efectului de levier; d) cerinţe de lichiditate referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme şi standardizate ale riscului de lichiditate; e) cerinţe de raportare referitoare la lit. b), c) şi d); f) cerinţe referitoare la publicarea informaţiilor; g) cerinţele privind amortizoarele de capital." 2. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 12/2020 privind autorizarea instituţiilor de credit şi modificările în situaţia acestora, cu modificările şi completările ulterioare." 3. După capitolul II se introduce un nou capitol, capitolul II^1, cu următorul cuprins: " CAP. II^1 Cerinţe prudenţiale ART. 140^1 (1) În ceea ce priveşte domeniile prevăzute la art. 1 lit. b)-g), fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentului regulament, următoarele dispoziţii aplicabile instituţiilor de credit, supravegheate de Banca Naţională a României, sunt aplicabile băncilor de dezvoltare în mod corespunzător: a) dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, cu excepţia: (i) cerinţelor privind datoriile eligibile prevăzute în partea a doua - Fonduri proprii şi datorii eligibile, respectiv art. 72a-72l şi 78a, cerinţelor privind fondurile proprii şi datorii eligibile aplicabile instituţiilor de importanţă sistemică globală (G-SII) prevăzute de art. 92a-92b, precum şi cerinţelor privind amortizorul pentru indicatorul efectului de levier aplicabil G-SII, potrivit art. 92 alin. (1a); (ii) cerinţei de capital iniţial în condiţii de asigurare a continuităţii activităţii prevăzute la art. 93; (iii) cerinţelor de fonduri proprii aplicabile portofoliului de tranzacţionare pentru expunerile mari care depăşesc limitele prevăzute la art. 395-401, respectiv art. 92 alin. (4) lit. b) pct. (ii); (iv) cerinţelor aferente expunerilor mari prevăzute în partea a patra - Expuneri mari, respectiv art. 387403; (v) cerinţelor de lichiditate prevăzute la art. 411-428az (partea a şasea - Lichiditatea); (vi) cerinţelor privind publicarea de informaţii prevăzute la art. 433, art. 433a, art. 433b, art. 433c, art. 434, art. 434b, art. 434c, art. 436 şi 437, art. 437a, art. 438 lit. d) şi f)-h), art. 439, art. 441, art. 443-445a, art. 447 lit. aa) şi f)-h), art. 448 alin. (1) lit. c) şi lit. e) pct. i)-iv), art. 449 lit. c)-l), art. 451 şi 452, art. 453 lit. j) şi art. 454 şi 455. b) dispoziţiile actelor delegate şi ale actelor de punere în aplicare ale Uniunii Europene adoptate în temeiul dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu excepţia dispoziţiilor actelor delegate şi ale actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul prevederilor exceptate de la aplicare, enumerate la lit. a); c) dispoziţiile Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinse în cap. I, II-IV şi IV^1 din titlul II, cap. I din titlul III, titlurile IV şi IX, şi art. 671-673 şi art. 676 alin. (1) din titlul X, cu excepţia art. 102 alin. (1), (2) şi alin. (3) lit. a) - f), art. 104 alin. (2) şi (3), art. 108 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) lit. b), art. 109 alin. (1) - (3) şi (5), art. 164, art. 171 alin. (1^1) lit. a), art. 249, art. 255 alin. (2^1) lit. d), art. 266, 276 şi art. 295^2 - 295^4; d) dispoziţiile Regulamentului delegat (UE) 2021/923 al Comisiei din 25 martie 2021 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care stabilesc criteriile de definire a responsabilităţii de conducere, a funcţiilor de control, a unităţilor operaţionale importante şi a unui impact semnificativ asupra profilului de risc al unei unităţi operaţionale, precum şi criteriile de identificare a membrilor personalului sau a categoriilor de personal ale căror activităţi profesionale au asupra profilului de risc al instituţiei un impact la fel de semnificativ ca cel al membrilor personalului sau al categoriilor de personal menţionate la art. 92 alin. (3) din directiva respectivă; e) dispoziţiile Regulamentului delegat (UE) 2024/856 al Comisiei din 1 decembrie 2023 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează scenariile de şoc în materie de supraveghere, ipotezele comune în materie de modelare şi de parametri şi ceea ce constituie o scădere semnificativă; f) dispoziţiile referitoare la abordările standardizate simplificate din Regulamentul delegat (UE) 2024/857 al Comisiei din 1 decembrie 2023 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care specifică o metodologie standardizată şi o metodologie standardizată simplificată pentru evaluarea riscurilor care decurg din variaţiile potenţiale ale ratelor dobânzii care afectează atât valoarea economică a capitalului propriu, cât şi veniturile nete din dobânzi aferente activităţilor din afara portofoliului de tranzacţionare ale unei instituţii; g) dispoziţiile Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 4/2023 privind exerciţiile de raportare de către instituţiile de credit a informaţiilor referitoare la remunerarea membrilor personalului, precum şi cu privire la diferenţa de remuneraţie între membrii personalului de gen masculin şi membrii personalului de gen feminin; h) dispoziţiile Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 5/2023 privind exerciţiul de raportare a informaţiilor referitoare la persoanele cu venituri ridicate din cadrul instituţiilor de credit; i) dispoziţiile art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) lit. a) şi anexele nr. I şi II, cu excepţia Formularului 3 din anexa nr. I, din cadrul Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 2/2014 privind unele raportări aferente Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările ulterioare. (2) La recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, Banca Naţională a României poate emite ordine pentru impunerea ratelor amortizoarelor de capital pentru băncile de dezvoltare. ART. 140^2 (1) Pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii aferente riscului de credit, de piaţă şi operaţional, cuantumul total al expunerii la risc este egal cu suma elementelor prevăzute la lit. a)-d) de la prezentul alineat, după ce au fost luate în considerare dispoziţiile prevăzute la alin. (2): a) cuantumurile expunerilor ponderate la riscul de credit, calculate potrivit abordării standardizate, la nivel individual, în conformitate cu partea a treia titlul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în ceea ce priveşte toate activităţile economice desfăşurate în nume şi cont propriu; b) cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de piaţă calculate potrivit abordării standardizate, determinate în conformitate cu partea a treia titlul IV cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru toate activităţile economice desfăşurate în nume şi cont propriu care fac obiectul riscului valutar, prevăzută la art. 325 alin. (2) lit. (b) din acelaşi regulament; c) cerinţele de fonduri proprii pentru riscul operaţional determinate potrivit abordării standardizate în conformitate cu partea a treia titlul III din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru toate activităţile economice; d) cerinţele de fonduri proprii pentru garanţiile de portofoliu plafonate calculate potrivit următoarei formule: Cerinţa de capital = MIN [Valoarea plafonului netă de plăţi efectuate, (% acoperire tranşă x RWA medie ponderată a portofoliului-suport x 8%) – orice tranşă subordonată], unde: - plafonul reprezintă limita maximă a pierderilor aferente unui portofoliu de creanţe ale unei instituţii de credit acoperită de banca de dezvoltare prin garanţia de portofoliu emisă; – valoarea plafonului netă de plăţi reprezintă partea de garanţie care rămâne disponibilă instituţiei de credit beneficiare după eventualele plăţi realizate de banca de dezvoltare pentru acoperirea unor pierderi deja înregistrate; – RWA reprezintă valoarea activelor ponderate la risc aferentă portofoliului-suport. (2) În ceea ce priveşte calculul cuantumului expunerii totale la risc menţionat la alin. (1) se aplică următoarele dispoziţii: a) cerinţele de fonduri proprii prevăzute la lit. b), c) şi d) se multiplică cu 12,5; b) abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate în situaţia în care banca de dezvoltare optează pentru metoda extinsă a garanţiilor financiare la calcularea efectelor diminuării riscului de credit în contextul garanţiilor financiare, în conformitate cu partea a treia titlul II cap. 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prevăzută la art. 220 alin. (1) din acelaşi regulament. ART. 140^3 Fondurile proprii ale unei bănci de dezvoltare nu pot scădea, pe parcursul desfăşurării activităţii, sub nivelul de 100 milioane lei. ART. 140^4 Băncile de dezvoltare nu efectuează operaţiuni în condiţii de favoare. ART. 140^5 (1) Băncile de dezvoltare trebuie să menţină un indicator de lichiditate, care este egal cu raportul dintre activele lichide nete şi suma dintre datoriile totale şi expunerile totale din angajamentele extrabilanţiere, conform prevederilor din prezentul articol, în ceea ce priveşte toate activităţile economice desfăşurate în nume şi pe cont propriu. (2) Băncile de dezvoltare menţin un indicator de lichiditate de cel puţin 5%. (3) Activele lichide nete se determină ca diferenţă între activele lichide eligibile şi ieşirile de numerar prognozate pentru următoarele 90 de zile calendaristice. (4) În înţelesul prezentului articol, activele lichide eligibile reprezintă acele active care sunt libere de gaj şi care pot fi convertite în numerar într-un termen scurt şi fără pierderi semnificative de valoare, incluzând: a) casa şi alte valori; b) activele care reprezintă creanţe asupra sau creanţe garantate de Banca Centrală Europeană sau de Banca Naţională a României, cu excepţia rezervelor minime obligatorii menţinute la Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2024 privind regimul rezervelor minime obligatorii; c) activele care reprezintă creanţe asupra sau creanţe garantate de următoarele administraţii centrale sau regionale, autorităţi locale sau alte entităţi din sectorul public: (i) administraţia centrală a unui stat membru al Uniunii Europene; (ii) administraţia centrală a unui stat terţ, cu condiţia ca aceasta să primească o evaluare de credit efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului desemnată, iar această evaluare să arate o calitate a creditului de nivelul 1, în conformitate cu art. 114 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (iii) administraţiile regionale sau autorităţile locale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca acestea să fie tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală a statului membru respectiv, în conformitate cu art. 115 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (iv) administraţiile regionale sau autorităţile locale dintr-un stat terţ, de tipul celor la care se face referire la pct. (ii), cu condiţia ca acestea să fie tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală a statului terţ, în conformitate cu art. 115 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (v) alte entităţi din sectorul public, cu condiţia ca acestea să fie tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală a unui stat membru sau faţă de una dintre administraţiile regionale sau dintre autorităţile locale menţionate la pct. (iii), în conformitate cu art. 116 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; d) activele care reprezintă creanţe asupra sau creanţe garantate de băncile multilaterale de dezvoltare şi de organizaţiile internaţionale menţionate la art. 117 alin. (2) şi, respectiv, la art. 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (5) Ieşirile de numerar prognozate pentru următoarele 90 de zile calendaristice se limitează la: a) fluxurile de numerar aferente datoriilor scadente în perioada menţionată, cu excepţia fluxurilor de numerar operaţionale; b) ieşirile de numerar aferente angajamentelor extrabilanţiere. (6) Pentru scopurile alin. (5) lit. b), la determinarea ieşirilor de numerar aferente angajamentelor extrabilanţiere se va lua în considerare maximul dintre 5% din valoarea expunerilor din angajamentele extrabilanţiere şi ieşirile de numerar prognozate pentru următoarele 90 de zile calendaristice aferente angajamentelor extrabilanţiere. (7) Pentru scopurile alin. (1), (3), (5) şi (6), expunerile din angajamentele extrabilanţiere se determină conform prevederilor art. 111 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru determinarea ieşirilor de numerar prognozate pentru următoarele 90 de zile calendaristice aferente angajamentelor extrabilanţiere nu sunt aplicabile prevederile art. 111 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (8) În cazul garanţiilor de portofoliu plafonate se ia în considerare suma maximă de plată aferentă angajamentului, respectiv valoarea plafonului. (9) Indicatorul de lichiditate se calculează în lei, pentru toate elementele, indiferent de moneda de denominare efectivă. (10) Băncile de dezvoltare nu înregistrează de două ori datoriile şi angajamentele extrabilanţiere. În acest sens, la determinarea datoriilor totale şi a expunerilor totale din angajamentele extrabilanţiere prevăzute la alin. (1), nu se iau în calcul ieşirile de numerar prognozate pentru următoarele 90 de zile calendaristice, prevăzute la alin. (5). (11) Băncile de dezvoltare transmit lunar Băncii Naţionale a României formularul de raportare „Situaţie indicator“ prevăzut în anexa nr. 5, în format electronic, prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României - SIRBNR, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la finalul lunii pentru care se face raportarea. ART. 140^6 În aplicarea art. 140^1 alin. (1) lit. b), băncile de dezvoltare raportează formularele prevăzute în anexa nr. I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3.117 al Comisiei din 29 noiembrie 2024 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte raportarea în scopuri de supraveghere a instituţiilor şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/451 al Comisiei, cu modificările ulterioare, conform cerinţelor aferente instituţiilor mici şi cu un grad redus de complexitate, cu excepţia formularelor C 05.01, C 05.02, C 06.01, C 06.02, C 08.01, C 08.02, C 08.03, C 08.04, C 08.05, C 08.05.1, C 08.06, C 08.07, C 09.01, C 09.02, C 09.04, C 10.00, C 10.01, C 10.02, C 34.03, C 34.05, C 34.07, C 34.11, C 24.00, C 32.03, C 32.04, C 26.00, C 27.00, C 28.00, C 29.00, C 82.00, C 83.00, C 84.00, F 35.00, C 66.01, C 67.00, C 71.00, C 72.00, C 73.00, C 74.00, C 75.01, C 76.00, C 77.00 şi G 01.00. ART. 140^7 (1) În scopul asigurării transparenţei şi disciplinei de piaţă, băncile de dezvoltare publică informaţii potrivit prevederilor părţii a opta din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ale art. 140^1 alin. (1) lit. a) pct. (vi) din prezentul regulament şi ale prezentului articol. (2) Băncile de dezvoltare publică informaţii privind indicatorul de lichiditate, conform formularului prevăzut în anexa nr. 6. (3) Băncile de dezvoltare publică informaţiile privind riscurile de mediu, sociale şi de guvernanţă (riscurile ESG) potrivit cerinţelor de publicare aferente instituţiilor mici şi cu un grad redus de complexitate prevăzute în standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în baza art. 449a alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (4) Băncile de dezvoltare publică toate informaţiile prevăzute potrivit prezentului articol în format electronic şi pe un singur suport sau în acelaşi loc. Suportul sau locul unic trebuie să fie un document de sine stătător care să ofere o sursă de informaţii prudenţiale uşor accesibilă pentru utilizatorii informaţiilor respective sau o secţiune distinctă inclusă în sau anexată la situaţiile financiare ale băncilor de dezvoltare sau la rapoartele financiare. Suportul sau locul unic trebuie să includă toate informaţiile care trebuie publicate şi să reprezinte o sursă de informaţii prudenţiale uşor accesibilă pentru utilizatorii informaţiilor. (5) Băncile de dezvoltare pun la dispoziţie pe website-ul lor o arhivă a informaţiilor care trebuie publicate în conformitate cu prezentul articol. Această arhivă rămâne disponibilă pentru o perioadă care nu trebuie să fie mai mică decât perioada de stocare stabilită prin legislaţia naţională în ceea ce priveşte informaţiile incluse în rapoartele financiare ale instituţiilor de credit. (6) Băncile de dezvoltare publică toate informaţiile prevăzute potrivit prezentului articol, anual, cel târziu la data la care îşi publică situaţiile financiare sau rapoartele financiare pentru anul corespunzător sau cât mai curând posibil după această dată." 4. Articolul 141 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 141 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament." 5. După articolul 141 se introduc două noi articole, articolele 141^1 şi 141^2, cu următorul cuprins: "ART. 141^1 În sensul prezentului regulament, aplicarea în mod corespunzător băncilor de dezvoltare a dispoziţiilor altor acte normative aplicabile instituţiilor de credit, supravegheate de Banca Naţională a României, presupune următoarele: a) aplicarea cerinţelor pe bază individuală, specifice băncilor prevăzute la art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare; b) în scopul aplicării art. 140^1 alin. (1) lit. c), aplicarea cerinţelor specifice instituţiilor de credit semnificative, cu excepţia situaţiilor în care cerinţele sunt diferenţiate pe diverse categorii de instituţii de credit semnificative, caz în care se aplică cerinţele specifice instituţiilor de importanţă sistemică (O-SII); c) aplicarea prevederilor referitoare la amortizorul O-SII dacă băncile de dezvoltare sunt identificate în categoria instituţiilor de tip O-SII de către Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. ART. 141^2 Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage dispunerea măsurilor şi/sau aplicarea sancţiunilor sau a altor măsuri sancţionatoare prevăzute la art. 68 şi 76 din Legea nr. 207/2022, cu modificările şi completările ulterioare." 6. După anexa nr. 4 se introduc două noi anexe, anexele nr. 5 şi 6, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul regulament. ART. II (1) Băncile de dezvoltare finalizează demersurile necesare în vederea conformării cu dispoziţiile cap. II^1 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2023 privind cerinţe prudenţiale pentru băncile de dezvoltare, cu modificările şi completările aduse prin prezentul regulament, până la data de 31 martie 2026. (2) Prima raportare privind remunerarea membrilor personalului, precum şi prima raportare referitoare la persoanele cu venituri ridicate, potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2023, se întocmesc şi se transmit Băncii Naţionale a României de către băncile de dezvoltare până la data de 15 iunie 2026 pentru informaţiile aferente remuneraţiilor acordate pentru activitatea profesională desfăşurată în anul 2025. (3) Prima raportare privind diferenţa de remuneraţie între membrii personalului de gen masculin şi membrii personalului de gen feminin, potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2023, se întocmeşte şi se transmite Băncii Naţionale a României de către băncile de dezvoltare până la data de 15 iunie 2028, pentru informaţiile aferente anului 2027. (4) Pentru raportările cu frecvenţă lunară şi trimestrială, prima dată de referinţă este 31 martie 2026. (5) Prevederile art. 140^1 alin. (1) lit. e) şi f) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2023 şi, respectiv, cerinţele de raportare cu privire la riscul de rată a dobânzii din activităţi în afara portofoliului de tranzacţionare, cuprinse în sfera dispoziţiilor art. 140^6 din acelaşi regulament, devin aplicabile în termen de 24 de luni de la data înregistrării băncii de dezvoltare în registrul menţionat la art. 2^1 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2023. ART. III Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 20 martie 2026. Nr. 1. ANEXA 1 (Anexa nr. 5 la regulament) Denumirea băncii de dezvoltare: .............................. Adresa: localitatea ............., sectorul ..............., str. ................... nr. ......... Telefon: .........................., fax: .................... Codul LEI al băncii de dezvoltare: ................................. Numărul din registrul comerţului: .................................... Codul unic de înregistrare: ..................... Data pentru care se face raportarea: .................................... Data întocmirii raportării: ................................. SITUAŢIE INDICATOR
┌──────────────────────────────────────┐
│- lei - │
├──────────────────────────────────────┤
│I. Active lichide eligibile, din care:│
├─┬─────────────────────────────────┬──┤
│1│Casa şi alte valori │ │
├─┼─────────────────────────────────┼──┤
│ │Activele care reprezintă creanţe │ │
│ │asupra sau creanţe garantate de │ │
│ │Banca Centrală Europeană sau de │ │
│ │Banca Naţională a României, cu │ │
│ │excepţia rezervelor minime │ │
│2│obligatorii menţinute la Banca │ │
│ │Naţională a României, în │ │
│ │conformitate cu prevederile │ │
│ │Regulamentului Băncii Naţionale a│ │
│ │României nr. 5/2024 privind │ │
│ │regimul rezervelor minime │ │
│ │obligatorii │ │
├─┼─────────────────────────────────┼──┤
│ │Activele care reprezintă creanţe │ │
│ │asupra sau creanţe garantate de │ │
│ │următoarele administraţii │ │
│ │centrale sau regionale, │ │
│ │autorităţi locale sau alte │ │
│ │entităţi din sectorul public: │ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │(i) administraţia centrală a unui│ │
│ │stat membru al Uniunii Europene │ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │(ii) administraţia centrală a │ │
│ │unui stat terţ, cu condiţia ca │ │
│ │aceasta să primească o evaluare │ │
│ │de credit efectuată de o │ │
│ │instituţie externă de evaluare a │ │
│ │creditului desemnată, iar această│ │
│ │evaluare să arate o calitate a │ │
│ │creditului de nivelul 1, în │ │
│ │conformitate cu art. 114 alin. │ │
│ │(2) din Regulamentul (UE) nr. 575│ │
│ │/2013 │ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │(iii) administraţiile regionale │ │
│ │sau autorităţile locale dintr-un │ │
│ │stat membru al Uniunii Europene, │ │
│ │cu condiţia ca acestea să fie │ │
│3│tratate ca expuneri faţă de │ │
│ │administraţia centrală a statului│ │
│ │membru respectiv, în conformitate│ │
│ │cu art. 115 alin. (2) din │ │
│ │Regulamentul (UE) nr. 575/2013 │ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │(iv) administraţiile regionale │ │
│ │sau autorităţile locale dintr-un │ │
│ │stat terţ, de tipul celor la care│ │
│ │se face referire la pct. (ii), cu│ │
│ │condiţia ca acestea să fie │ │
│ │tratate ca expuneri faţă de │ │
│ │administraţia centrală a statului│ │
│ │terţ, în conformitate cu art. 115│ │
│ │alin. (4) din Regulamentul (UE) │ │
│ │nr. 575/2013 │ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │(v) alte entităţi din sectorul │ │
│ │public, cu condiţia ca acestea să│ │
│ │fie tratate ca expuneri faţă de │ │
│ │administraţia centrală a unui │ │
│ │stat membru sau faţă de una │ │
│ │dintre administraţiile regionale │ │
│ │sau dintre autorităţile locale │ │
│ │menţionate la pct. (iii), în │ │
│ │conformitate cu art. 116 alin. │ │
│ │(4) din Regulamentul (UE) nr. 575│ │
│ │/2013 │ │
├─┼─────────────────────────────────┼──┤
│ │Activele care reprezintă creanţe │ │
│ │asupra sau creanţe garantate de │ │
│ │băncile multilaterale de │ │
│4│dezvoltare şi de organizaţiile │ │
│ │internaţionale menţionate la art.│ │
│ │117 alin. (2) şi, respectiv, la │ │
│ │art. 118 din Regulamentul (UE) │ │
│ │nr. 575/2013 │ │
├─┴─────────────────────────────────┼──┤
│II. Ieşiri de numerar prognozate │ │
│pentru următoarele 90 de zile │ │
│calendaristice, din care: │ │
├─┬─────────────────────────────────┼──┤
│ │Fluxurile de numerar aferente │ │
│ │datoriilor scadente în perioada │ │
│1│menţionată, cu excepţia │ │
│ │fluxurilor de numerar │ │
│ │operaţionale │ │
├─┼─────────────────────────────────┼──┤
│ │Ieşirile de numerar aferente │ │
│ │angajamentelor extrabilanţiere │ │
│ │[maximum dintre a) şi b)] │ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │a) 5% din valoarea expunerilor │ │
│2│din angajamentele extrabilanţiere│ │
│ ├─────────────────────────────────┼──┤
│ │b) ieşirile de numerar prognozate│ │
│ │pentru următoarele 90 de zile │ │
│ │calendaristice aferente │ │
│ │angajamentelor extrabilanţiere │ │
├─┴─────────────────────────────────┼──┤
│III. Datorii totale: │ │
├───────────────────────────────────┼──┤
│IV. Expuneri totale din angajamente│ │
│extrabilanţiere: │ │
├───────────────────────────────────┼──┤
│Indicator de lichiditate (I – II)/ │% │
│(III + IV) (%) │ │
├───────────────────────────────────┼──┤
│Prag minim aplicabil (%) │5%│
└───────────────────────────────────┴──┘
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┐
│Semnătura autorizată │Semnătura autorizată │
│..........................│..........................│
│(numele, prenumele şi │(numele, prenumele şi │
│funcţia) │funcţia) │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┘
ANEXA 2 (Anexa nr. 6 la regulament) Formular INDICATOR DE LICHIDITATE
┌──────────────────────────────┬──┬────┐
│ │a │b │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│ │T*│T–4*│
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│I. Active lichide eligibile │ │ │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│II. Ieşiri de numerar │ │ │
│prognozate pentru următoarele │ │ │
│90 de zile calendaristice │ │ │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│III. Active lichide nete (I – │ │ │
│II) │ │ │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│IV. Datorii totale │ │ │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│V. Expuneri totale din │ │ │
│angajamente extrabilanţiere │ │ │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│VI. Suma dintre datoriile │ │ │
│totale şi expunerile totale │ │ │
│din angajamente │ │ │
│extrabilanţiere (IV + V) │ │ │
├──────────────────────────────┼──┼────┤
│VII. Indicator de lichiditate │ │ │
│(III/VI) │ │ │
└──────────────────────────────┴──┴────┘
* = perioada de raportare conform art. 26 din Regulamentul (UE) 2024/3.172 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte publicarea de către instituţii a informaţiilor menţionate în partea a opta titlurile II şi III din regulamentul respectiv şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/637 al Comisiei. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.