Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
REGULAMENT nr. 1 din 13 februarie 2026 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 137 din 20 februarie 2026
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 3, 19, art. 29 alin. (4), art. 35 alin. (1) lit. b) şi h) şi ale art. 46^1 din Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
potrivit deliberărilor din şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 11 februarie 2026,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
ART. I
Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 7/2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 24 aprilie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 23 alineatul (1), litera e) se abrogă.
2. La articolul 23, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), activitatea de distribuţie de unităţi de fond se poate derula inclusiv prin intermediul agenţilor de distribuţie ai A.F.I.A. care administrează respectivul F.I.A.C., cu aprobarea A.S.F., sau prin intermediul persoanelor fizice şi juridice autorizate de A.S.F. să presteze servicii de investiţii în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018, în baza unui contract scris ce este notificat în prealabil A.S.F., cu respectarea corespunzătoare a prevederilor art. 10 -14 din Regulamentul A.S.F. nr. 9/2014."
3. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) În cazul distribuţiei prin intermediul persoanelor fizice şi juridice autorizate să presteze servicii de investiţii în conformitate cu art. 7 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 126/2018, prospectul de emisiune al F.I.A.C. conţine menţiuni în acest sens."
4. La articolul 39, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) şi (5), cu următorul cuprins:
"(4) Sintagma «efectuează operaţiuni de răscumpărare a acţiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar» utilizată în cadrul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 243/2019 se referă la derularea unei singure oferte publice de cumpărare şi/sau la tranzacţii efectuate pe piaţa reglementată pe o perioadă determinată aferentă unui exerciţiu financiar. Prin exerciţiu financiar se înţelege an calendaristic.
(5) În cazul în care A.G.A. a F.I.A.S. adoptă, în cursul aceluiaşi exerciţiu financiar sau în exerciţii financiare diferite, mai multe hotărâri privind efectuarea de operaţiuni de răscumpărare a acţiunilor proprii în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 243/2019, aceste operaţiuni pot fi comasate de CA/CS/A.F.I.A. pentru îndeplinirea hotărârilor adunărilor generale, urmând a se derula în conformitate cu alin. (4)."
5. La articolul 42, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:
"(1^1) Cererea depusă la A.S.F. în scopul aprobării alegerii bursei din statul terţ trebuie însoţită de informaţii şi/sau documente din care să rezulte îndeplinirea de către bursa din statul terţ a condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(1^2) Cererea prevăzută la alin. (1^1) este însoţită şi de următoarele documente şi informaţii:
a) informaţii privind limita maximă exprimată ca procent din activul F.I.A.I.R. care se intenţionează a fi investită în respectivul stat terţ, limită care va fi indicată şi în documentele respectivului F.I.A.I.R.;
b) informaţii privind modalitatea de acces la informaţii privind tranzacţionarea şi compensarea-decontarea valorilor mobiliare sau a instrumentelor pieţei monetare respective, inclusiv indicarea website-ului autorităţii competente, al bursei sau al respectivei pieţe reglementate şi al entităţii care administrează sistemul de compensare-decontare, care să includă şi o variantă în limba engleză;
c) documentul privind confirmarea depozitarului activelor F.I.A.I.R. că are acces la informaţiile relevante care permit calculul valorii unitare a activului net şi detalierea modalităţii în care asigură păstrarea în siguranţă a activelor de pe piaţa respectivă.
(1^3) Prevederile alin. (1), (1^1) şi alin. (1^2) lit. a) şi b) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care F.I.A.I.R. intenţionează să investească în instrumente financiare derivate admise la cota oficială a unei burse dintr-un stat terţ sau negociate pe o altă piaţă reglementată dintr-un stat terţ."
6. La articolul 42, sintagma „pieţei reglementate“/„altă piaţă reglementată“ se înlocuieşte cu sintagma „locului de tranzacţionare“/„alt loc de tranzacţionare“.
7. După articolul 42 se introduce un nou articol, art. 42^1, cu următorul cuprins:
"ART. 42^1
În aplicarea prevederilor art. 35 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 243/2019, investiţiile unui F.I.A.I.R. în titluri de participare de tipul acţiunilor neadmise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare sau pe o bursă dintr-un stat terţ, emise de un singur F.I.A. destinat investitorilor profesionali, se fac cu respectarea limitei investiţionale de 40% din activele respectivului F.I.A.I.R. în valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare neadmise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare sau pe o bursă dintr-un stat terţ, prevăzută la art. 35 alin. (2) lit. m) din aceeaşi lege."
8. La articolul 43, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 43
(1) În aplicarea prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 243/2019, în cazul unui F.I.A.I.R. de tip contractual administrat de un A.F.I.A., acesta nu poate deţine o expunere totală mai mare de 50% din active în valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare emise de persoane juridice membre ale aceluiaşi grup de societăţi, iar în cazul grupului din care face parte A.F.I.A. care administrează respectivul F.I.A.I.R. de tip contractual, această limită este de 40%. În sensul prezentului articol, un grup de societăţi este format din persoane juridice care au în comun cel puţin un acţionar/asociat ce deţine cel puţin 33% din capitalul social al fiecărei societăţi membre a grupului sau care au în comun majoritatea membrilor consiliului de administraţie, în cazul societăţilor organizate în sistem unitar, sau majoritatea membrilor directoratului, în cazul societăţilor organizate în sistem dualist."
9. La articolul 53, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 53
(1) Comunicările publicitare adresate investitorilor F.I.A.I.R. sunt corecte, clare, identificabile ca atare şi descriu în mod echitabil riscurile şi avantajele deţinerii de titluri de participare ale unui F.I.A.I.R., în conformitate cu cerinţele de transparenţă stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1.156/2019 din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuţiei transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 345/2013, (UE) nr. 346/2013 şi (UE) nr. 1.286/2014, precum şi, după caz, de Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2/2022 pentru aplicarea Ghidului ESMA privind comunicările publicitare în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1.156 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuţiei transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 345/2013, (UE) nr. 346/2013 şi (UE) nr. 1.286/2014, denumită în continuare Norma A.S.F. nr. 2/2022."
10. La articolul 53, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Comunicările publicitare prevăzute la alin. (1) se realizează şi se pun la dispoziţia publicului cel puţin în limba română, atunci când titlurile de participare ale F.I.A.I.R. sunt distribuite în România, şi pot fi furnizate suplimentar într-o limbă de circulaţie internaţională. În caz de neconcordanţă între versiuni, prevalează versiunea în limba română."
11. După articolul 55 se introduce un nou articol, art. 55^1, cu următorul cuprins:
"ART. 55^1
În aplicarea prevederilor art. 46^1 din Legea nr. 243/2019, un F.I.A.I.P. care solicită A.S.F. încadrarea sa în altă categorie dintre cele prevăzute la art. 46 din aceeaşi lege se supune procedurii de autorizare în respectiva calitate de F.I.A.C. sau F.I.A.S., după caz."
ART. II
Cererile de autorizare depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară de către administratorii de fonduri de investiţii alternative, atât pentru ei, cât şi pentru fondurile de investiţii alternative administrate, dar nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului regulament, se soluţionează de către Autoritatea de Supraveghere Financiară conform prevederilor legale în vigoare la data depunerii acestora.
ART. III
Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Gabriel-Ioan Avrămescu
Bucureşti, 13 februarie 2026.
Nr. 1.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: