Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 9 aprilie 2013  privind sustinerea examenului pentru obtinerea calitatii de arbitru atestat de Ministerul Sanatatii in vederea inregistrarii la Comisia de arbitraj infiintata pe langa Casa Nationala de Asigurari de Sanatate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 9 aprilie 2013 privind sustinerea examenului pentru obtinerea calitatii de arbitru atestat de Ministerul Sanatatii in vederea inregistrarii la Comisia de arbitraj infiintata pe langa Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

EMITENT: MINISTERUL SANATATII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 17 aprilie 2013
    ART. 1
    (1) Arbitrul atestat de Ministerul Sănătăţii pentru înregistrarea la Comisia de arbitraj înfiinţată pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este o persoană fizică calificată profesional, care este învestită cu calitatea oficială de a arbitra litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice şi casele de asigurări de sănătate în condiţiile şi procedurile dreptului comun.
    (2) Pot fi arbitri persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice, îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
    ART. 2
    Pentru obţinerea calităţii de arbitru, aceştia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie cetăţeni români;
    b) să fie apţi din punct de vedere medical;
    c) să îndeplinească condiţiile de studii, respectiv studii superioare de lungă durată medicale, economice sau juridice;
    d) să aibă o vechime în specialitate de minimum 3 ani;
    e) să nu aibă antecedente penale.
    ART. 3
    Examenele sunt organizate de către Ministerul Sănătăţii ori de câte ori este nevoie şi sunt făcute publice prin postarea anunţului şi a bibliografiei cu cel puţin 15 zile înainte la sediul şi pe site-ul instituţiei.
    ART. 4
    (1) În vederea participării la examen, în termen de 10 zile de la data afişării anunţului de examen la sediul şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii, candidaţii pot depune dosare de examen care trebuie să conţină în mod obligatoriu:
    a) formularul de înscriere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament;
    b) copia actului de identitate;
    c) copiile diplomelor de studii;
    d) dovada vechimii în specialitate;
    e) adeverinţa medicală, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării examenului;
    f) cazierul judiciar.
    (2) Documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă în copie legalizată sau însoţite de originale pentru conformarea cu originalul de către secretarul comisiei de examen.
    ART. 5
    Componenţa Comisiei de examen este următoarea:
    - preşedinte - reprezentant al structurii de specialitate căreia îi revin atribuţii în domeniul asistenţei medicale;
    - membru - reprezentant al structurii de specialitate căreia îi revin atribuţii în domeniul juridic;
    - membru - reprezentant al structurii de specialitate căreia îi revin atribuţii în domeniul financiar-contabilitate;
    - membru - reprezentant al structurii de specialitate căreia îi revin atribuţii în domeniul resurse umane;
    - membru - reprezentant al structurii de specialitate căreia îi revin atribuţii în domeniul farmaceutic.
    ART. 6
    (1) Proba scrisă a examenului constă în redactarea unei lucrări sau în rezolvarea unor teste-grilă.
    (2) Subiectele se stabilesc pe baza bibliografiei de către comisia de examen.
    (3) Membrii comisiei de examen răspund pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor şi pentru stabilirea seturilor cu subiecte.
    (4) Punctajul maxim este de 100 puncte, iar cel minim de promovare a probei este de 50 de puncte.
    ART. 7
    (1) Rezultatul probei scrise se afişează la sediul Ministerului Sănătăţii.
    (2) În termen de o zi lucrătoare de la afişare se pot depune contestaţii. Soluţionarea contestaţiilor se face în termen de două zile lucrătoare de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită în aceeaşi componenţă ca şi comisia de examen.
    ART. 8
    Interviul se susţine de candidaţii care au promovat proba scrisă în termen de două zile lucrătoare de la soluţionarea contestaţiilor.
    ART. 9
    (1) Rezultatul interviului se afişează la sediul Ministerului Sănătăţii.
    (2) În termen de o zi lucrătoare de la afişare se pot depune contestaţii. Soluţionarea contestaţiilor se face în termen de două zile lucrătoare de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită în aceeaşi componenţă ca şi comisia de examen.
    ART. 10
    Rezultatele finale se afişează la sediul Ministerului Sănătăţii.
    ART. 11
    (1) Se vor considera promovaţi candidaţii care la ambele probele au obţinut cel puţin 50 de puncte.
    (2) Candidaţii declaraţi la examen admişi dobândesc calitatea de arbitru în cadrul Comisiei de arbitraj înfiinţate pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
    ART. 12
    (1) Lista candidaţilor admişi este comunicată de preşedintele comisiei de examen Consiliului de conducere al Comisiei de arbitraj.
    (2) Evidenţa arbitrilor se ţine de către Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.


    ANEXĂ
    la regulament

                                     CERERE
           în atenţia Comisiei de examen pentru atestarea arbitrilor


    Subsemnatul/Subsemnata, ................., domiciliat(ă) în judeţul ......., localitatea .............., str. .......... nr. ..., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ..., născut(ă) la data de ....... în localitatea ........, judeţul ........., posesor/posesoare al/a BI/CI seria .... numărul ......, CNP ............, solicit înscrierea mea la sesiunea de examen din data de ....... pentru ......... .
    Anexez alăturat documentele următoare:
    - copie de pe actul de identitate valabil;
    - diploma de studii;
    - dovada vechimii în profesie de minimum 3 ani;
    - adeverinţa medicală;
    - cazierul judiciar.

          Semnătura Data
         .......... ........

                                  --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016