Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 7 iulie 2020  privind condiţiile necesar a fi respectate pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 7 iulie 2020 privind condiţiile necesar a fi respectate pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România

EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 604 din 9 iulie 2020
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 667/1.236/2020 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 604 din 9 iulie 2020.
──────────
    A. Scop
    Acest document stabileşte măsurile şi procedurile care trebuie implementate de către administratorii ştrandurilor şi piscinelor exterioare accesibile publicului larg, dar şi ai bazinelor acoperite şi în aer liber pe care le folosesc sportivii de performanţă pentru a relua activităţile de pregătire sportivă şi competiţiile sportive, păstrând la un nivel minim riscul de infecţie cu COVID-19. Măsurile sunt valabile, de asemenea, şi pentru cursurile de iniţiere în nataţie.

    B. Măsuri privind asigurarea calităţii apei
    - Bazinele de înot/piscinele pot fi umplute cu apă potabilă. În cazul în care apa de umplere se obţine local din alte surse decât de la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale din domeniu.
    – Piscinele acoperite sau descoperite se dotează cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare.
    – Monitorizarea calităţii apei de îmbăiere se va realiza conform legislaţiei în vigoare.
    – Produsele biocide folosite ca dezinfectante pentru apa de îmbăiere din bazine, precum şi pentru operaţiunile de tratare, curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor şi grupurilor sanitare trebuie să fie avizate/autorizate.
    – Responsabilul de piscină/bazin este obligat să realizeze monitorizarea calităţii apei de îmbăiere cu frecvenţa prevăzută în normele în vigoare.
    – Curăţenia şi dezinfecţia completă a tuturor spaţiilor cu produse biocide avizate/autorizate
    – Verificarea funcţionalităţii sistemelor de tratare şi filtrare a apei
    – Curăţarea şi dezinfecţia sistemelor de ventilaţie şi verificarea funcţionării corecte a sistemelor de tratare a aerului

    C. Alte măsuri pentru scăderea riscului de transmitere a COVID-19
    1. Măsuri de igienă personală
    - Este obligatorie purtarea măştii (medicale/nonmedicale) în spaţiile comune, care pentru o protecţie eficientă trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Înotătorii vor trebui să păstreze masca doar până la intrarea în bazin.
    – Igiena respiratorie este obligatorie (tuse şi strănut în plica cotului sau în batista de unică folosinţă, care va fi aruncată imediat la coşul de gunoi).
    – Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin. Dacă este necesar, se utilizează toaleta în aceste scopuri înainte de a intra în bazin.
    – Este recomandată evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate.
    – Spălatul regulat al mâinilor este preferabil purtării mănuşilor.

    2. Măsuri de natură organizatorică
    - Administratorul bazei sportive unde au loc activităţile sportive elaborează proceduri proprii prin care să asigure respectarea normelor de desfăşurare a activităţii şi împarte sarcinile de lucru pentru personalul angajat.
    – Se vor instala panouri informative cu regulile şi indicaţiile guvernamentale privind măsurile pentru combaterea răspândirii infecţiei cu COVID-19.
    – Se vor nominaliza prin proceduri proprii persoanele responsabile pentru respectarea numărului maxim de persoane admis în fiecare tip de încăpere. Aceste persoane pot fi salariaţi ai bazei sportive sau reprezentanţi ai cluburilor utilizatoare.
    – Echipamentele de protecţie personală şi metoda de igienizare a hainelor de lucru trebuie să fie în concordanţă cu reglementările în vigoare.
    – Pentru protecţia angajaţilor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea activităţilor, precum şi a personalului care administrează baza de nataţie se vor elabora planuri de sănătate şi securitate în muncă, în conformitate cu Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, nr. 3.577/831/2020, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii la locul de muncă în condiţii de securitate şi sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă.
    – Dispenserele cu produsele biocide avizate/autorizate trebuie să fie amplasate la intrare şi în alte zone accesibile.
    – Asigurarea unui număr adecvat de coşuri de gunoi deschise sau închise cu capac acţionat cu pedală, pentru colectarea selectivă a deşeurilor, care să fie disponibile în fiecare zonă a bazei

    3. Măsuri privind accesul la zona piscinei/bazinului
    - Regulile de acces în baza sportivă trebuie să fie afişate la loc vizibil.
    – Înainte de intrarea în zona bazinului sau piscinei se impune efectuarea triajului epidemiologic. Utilizatorii declară pe propria răspundere că nu au fost expuşi la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de COVID-19 în ultimele 14 zile. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă semne de infecţie respiratorie (tuse şi strănut frecvente, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3ºC.
    – Nu se va permite accesul la piscină/bazin şi se va recomanda izolarea la domiciliu în cazul în care persoana prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată).
    – Nu se va permite accesul la piscină/bazin şi se va recomanda izolarea la domiciliu în cazul în care persoana a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2.
    – Configurarea locului şi elaborarea procedurii de măsurare a temperaturii corporale şi desemnarea unei persoane responsabile cu această procedură
    – Curăţarea şi dezinfecţia zonei cât mai des posibil, cel puţin în fiecare oră
    – Punerea la dispoziţie permanent a dezinfectanţilor/ produselor biocide, avizate/autorizate, inclusiv şerveţele de igienizare de unică folosinţă pentru personalul administrativ
    – Instalarea unui dispenser pentru dezinfectant
    – Digitalizarea practicilor administrative (de evitat utilizarea formularelor de înregistrare pe hârtie etc.)
    – Accesul se va face în baza unei programări prealabile, pentru a respecta limita maximă admisă de persoane, după cum este indicat în secţiunile următoare.
    – Marcarea cu semene vizibile pe pardoseală pentru a asigura respectarea distanţei de siguranţă


    D. Măsuri specifice ştrandurilor şi piscinelor exterioare
    - Pentru a intra în zona piscinei se va trece obligatoriu prin pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor, respectând concentraţia maxim admisă.
    – În apă, fiecărui înotător trebuie să îi revină o suprafaţă exclusivă de cel puţin 12 mp.
    – Accesul la tobogan, unde este cazul, se va face cu respectarea distanţei de cel puţin 2 metri între persoane şi evitarea supraaglomerării.
    – Şezlongurile vor fi aşezate astfel încât să permită între ele o distanţă de 2 metri în oricare direcţie pentru persoane care nu fac parte din aceeaşi familie, în conformitate cu reglementările stabilite prin Ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, energiei şi al mediului de afaceri şi ministrului mediului, apelor şi pădurilor pentru activităţile de operare a plajelor turistice.
    – Accesul publicului se va face în baza unei programări prealabile, astfel încât să se poată respecta cumulativ condiţiile din prezentul regulament.
    – Servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al unităţii, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire.
    – Se evită, pe cât posibil, servirea de produse şi băuturi neambalate; gustările şi băuturile servite vor fi preambalate individual.

    E. Măsuri specifice bazinelor acoperite şi în aer liber folosite de sportivii de performanţă
    - Se vor preciza prin afişe, în mod clar, regulile specifice privind utilizarea bazei sportive, regulile de distanţare, precum şi numărul maxim de sportivi permis în fiecare spaţiu:
    a) în bazin, pe un culoar de înot este permis accesul înotătorilor la o distanţă de cel puţin 12 metri liniari;
    b) în celelalte spaţii comune trebuie respectat spaţiul de siguranţă, respectiv 7 mp/persoană.

    – Se interzice schimbul de materiale sau dispozitive între utilizatori (telefoane, tablete, birotică, cronometre, fluiere etc.).
    – Pentru a intra în zona piscinei se va trece obligatoriu prin pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor, respectând concentraţia maxim admisă.
    – Se vor curăţa şi dezinfecta materialele şi instrumentele folosite după fiecare antrenament (plute, palmare, ochelari de înot etc.).
    – Nu se permite accesul în tribune pentru însoţitori şi/sau spectatori.
    – Sportivii care au fost infectaţi cu COVID-19 sunt obligaţi ca înainte de revenirea la pregătire să efectueze o vizită medicală completă şi trebuie să prezinte documentele legale prin care să se certifice vindecarea şi autorizarea încetării perioadei de izolare.

    F. Măsuri pentru desfăşurarea competiţiilor
    - Competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea staffului tehnic la minimum posibil;
    – Structurile sportive care organizează competiţii îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare.
    – Cazarea sportivilor şi participanţilor la competiţii care domiciliază în altă localitate se va desfăşura cu respectarea prevederilor anexei nr. 3 „Recomandări privind funcţionarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare“ la Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii nr. 1.731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă.

    G. Condiţii de folosire a duşurilor şi vestiarelor
    - Se recomandă instalarea de separatoare între duşuri, în cazul în care distanţa dintre ele este mai mică de 2 m.
    – La plecare se are în vedere intrarea eşalonată la vestiare, cu evitarea aglomeraţiei şi menţinerea distanţării, respectând un spaţiu de 4 mp pentru fiecare persoană.
    – Sosirea şi plecarea de la bazin se vor face individual, ori de câte ori este posibil. Dacă transportul sportivilor se face în mod organizat, acesta va fi realizat în condiţiile prevederilor anexei nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne, al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor şi al ministrului sănătăţii nr. 1.082/97/1.112/2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
    – Vestiarele, încăperile de duş şi alte încăperi trebuie să fie prevăzute cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie a mâinilor (apă, săpun, dezinfectanţi/produse biocide avizate/autorizate) şi vor fi curăţate şi dezinfectate înainte şi după fiecare utilizare.
    – Grupurile sanitare vor fi prevăzute cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie a mâinilor (apă, săpun, dezinfectanţi/ produse biocide avizate/autorizate) şi vor fi curăţate şi dezinfectate la fiecare 2 ore.
    – Personalul de curăţenie va desfăşura activităţile de curăţenie şi dezinfecţie conform orarului stabilit şi va purta echipament adecvat de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 (mască, mănuşi).

    H. Gestionarea cazurilor simptomatice
    Procedura de gestionare a cazurilor în care apare o suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2 este stabilită prin legislaţia în vigoare.
    În cazul în care se constată simptome de infecţie respiratorie la o persoană aflată în baza sportivă se recomandă:
    a) izolarea imediată şi organizarea transportului individual a acesteia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
    b) aerisirea, curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor în care aceasta s-a aflat;
    c) echipamentul de protecţie al personalului de curăţenie se colectează imediat după terminare în saci impermeabili, individuali. Încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore.


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016