Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 30 martie 2007  privind apararea impotriva inundatiilor produse de ape interne (Anexa 3)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 30 martie 2007 privind apararea impotriva inundatiilor produse de ape interne (Anexa 3)

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 6 august 2007

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezentul regulament de apãrare împotriva inundaţiilor produse de ape interne (denumit în continuare regulament) are la bazã prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilã a apelor de frontierã (denumit în continuare Acord), semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003 şi intrat în vigoare la 17 mai 2004.
ART. 2
Prezentul regulament, conform celor cuprinse la art. 9 din Acord, reglementeazã scurgerea apelor interne prin canale de evacuare şi prin vãi şi depresiuni, precum şi manevrarea stãvilarelor şi funcţionarea staţiilor de pompare ce servesc în acest scop, din sisteme şi subsisteme de ape interne.
ART. 3
Prezentul regulament cuprinde:
a) organele hidrotehnice teritoriale competente, desemnate de cele douã pãrţi pentru aplicarea prezentului regulament, care sunt enumerate în anexa nr. 1;
b) sistemele, subsistemele şi canalele de ape interne în legãturã cu care organele hidrotehnice ale pãrţilor efectueazã schimb de date, care sunt prevãzute în anexa nr. 2;
c) schema de ansamblu a planurilor de situaţie la scara 1:1.000.000 (anexa nr. 3) şi, respectiv, detalierea sistemelor de ape interne la scara 1:100.000 (anexa nr. 4), cu amplasarea lucrãrilor hidrotehnice şi a staţiilor de pompare;
d) regulamentele de exploatare a sistemelor, care se gãsesc în anexa nr. 5 cuprinzând:
A. text;
B. profile longitudinale (1:50.000 şi 1:100);
C. tabele cu date tehnice.
Cotele de nivelment din anexe sunt exprimate în sistemul de referinţã al Mãrii Baltice;
e) organele hidrotehnice teritoriale competente sunt obligate sã opereze în anexe, pânã la data de 1 decembrie a fiecãrui an, toate modificãrile survenite. Pãrţile îşi vor comunica reciproc, pânã la data de 31 decembrie a fiecãrui an, aceste modificãri.
ART. 4
Scurgerea apelor interne se face în modul urmãtor:
În zonele în care, pe teritoriul român, existã sisteme de colectare şi evacuare în emisari a apelor interne, evacuarea apelor pânã la capacitatea maximã de evacuare a acestor sisteme se va face prin ele, precum şi prin canalele existente, întretãiate de frontierã, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
Evacuarea apelor interne provenite din zonele în care apele interne nu pot fi colectate de sistemele existente de colectare şi evacuare, precum şi a apelor interne excepţionale care depãşesc capacitatea maximã de evacuare a acestor sisteme se va face peste frontierã atât pe canale, în limitele debitelor şi nivelurilor stabilite prin prezentul regulament, cât şi pe vãi şi depresiuni. Limitarea debitelor apelor interne se va face prin manevrarea stãvilarelor, reţineri în albie sau în alte noduri prevãzute în prezentul regulament.
ART. 5
Stãvilarele se manevreazã în modul urmãtor:
a) Stãvilarele de pe canalele intersectate de frontiera de stat, din apropierea secţiunilor de frontierã, de pe teritoriul pãrţii din amonte, vor sta în permanenţã în poziţia "închis" sau "deschis", dar reglate ca sã permitã scurgerea spre teritoriul pãrţii din aval numai a debitelor reglementate, menţionate în regulamentele de exploatare a sistemelor respective. Deschiderea acestor stãvilare şi închiderea lor va fi anunţatã pãrţii din aval cu 12 ore înainte. Deschiderea acestor stãvilare pentru a permite scurgerea unor debite mai mari decât cele reglementate se va face numai cu respectarea prevederilor lit. i) a acestui articol.
b) Stãvilarele şi subtraversãrile cu drenurile existente în apropierea frontierei de pe teritoriul statului pãrţii din aval pe oricare dintre canalele intersectate de frontiera de stat vor sta în permanenţã în poziţie "deschis" pentru a permite scurgerea liberã, în orice moment, a apelor interne provenite de pe teritoriul statului pãrţii din amonte în limita debitelor reglementate şi la nivelurile corespunzãtoare acestora, dacã nu se prevede o altã dispoziţie (manevrare) prin regulamentul de exploatare specific fiecãrui sistem, care face parte integrantã din prezentul regulament.
c) Stãvilarele şi subtraversãrile cu drenuri din digurile de localizare de pe teritoriul ungar vor sta în permanenţã deschise pentru a permite scurgerea liberã a apelor interne provenite de pe teritoriul român.
În cazul în care cantitãţile de ape interne ce provin de pe teritoriul român prin canale de evacuare, vãi şi depresiuni depãşesc capacitatea sistemelor de evacuare pe teritoriul ungar, stãvilarele din digurile de localizare vor fi manevrate pentru a permite evacuarea prin diguri a cantitãţilor de apã reglementate prin canale şi scurse prin vãi şi depresiuni.
d) Închiderea parţialã sau totalã a stãvilarelor, subtraversãrilor sau podeţelor enumerate la lit. b) şi c) de cãtre o parte se va face numai cu respectarea prevederilor lit. i) a acestui articol şi cu anunţarea prealabilã cu 12 ore înainte a organelor hidrotehnice ale celeilalte pãrţi.
e) Ordinea de închidere a stãvilarelor este din amonte spre aval, iar de deschidere, din aval spre amonte.
f) Celelalte stãvilare, poduri şi podeţe cu stavile de pe canalele colectoare sau de pe canalele întretãiate de frontiera de stat de pe ambele teritorii vor sta în permanenţã în poziţia "deschis" dacã nu se prevede o altã dispoziţie (manevrare) prin regulamentul specific de exploatare a fiecãrui sistem, care face parte integrantã din prezentul regulament.
g) Scurgerea peste frontierã a debitelor stabilite pe canale şi a celor provenite de pe vãi şi depresiuni se va asigura şi în perioada în care se aplicã restricţii prin manevrarea stãvilarelor. Descrierea şi amplasamentul mirelor se indicã în anexa nr. 5.
h) În cazul în care debitul apelor interne ce se scurge de pe teritoriul pãrţii din amonte ar depãşi la frontierã debitele stabilite pe canale, însã partea din aval are posibilitatea de a primi debite mai mari, fie prin evacuare gravitaţionalã, fie prin pompare, organele hidrotehnice competente ale ambelor pãrţi vor lua mãsuri corespunzãtoare de la caz la caz, pe baza înţelegerii directe fãcute în timp util, inclusiv asupra plãţii cheltuielilor pentru asigurarea scurgerii surplusului de debit. Decontarea cheltuielilor se face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind decontarea cheltuielilor pentru transferul de apã şi pompãri de ape interne.
i) În cazul în care pe canalele care fac obiectul regulamentului se formeazã un debit mai mare decât cel stabilit, se vor manevra sau închide nu numai stãvilarele de pe canalele respective, ci se vor face restricţii în mãsura corespunzãtoare şi asupra debitelor evacuate prin canalele şi staţiile de pompare aflate pe canalele colaterale.
j) Stãvilarele din digurile de apãrare se ţin deschise în toatã perioada când este posibilã evacuarea gravitaţionalã a apelor interne în recipientul natural.
Când nivelul apelor în recipientul natural creşte şi atinge nivelul apelor interne, stãvilarele din digurile de apãrare se vor închide.
k) Manevrarea stãvilarelor de pe canalele ce traverseazã frontiera, precum şi a stãvilarelor de descãrcare a acestor canale în recipienţi, data manevrãrii, precum şi nivelurile observate la mirele stãvilarelor cu aceastã ocazie vor fi înregistrate în evidenţe speciale de cãtre personalul însãrcinat cu manevrarea stãvilarelor.
l) Manevrarea stãvilarelor în alt mod decât cel arãtat la lit. a)-k) se poate face numai pe baza aprobãrii împuterniciţilor.
ART. 6
Staţiile de pompare intrã în funcţiune:
a) Când apa din canal atinge nivelul de pompare la aspiraţie şi nivelul apei în recipient este mai ridicat sau când nu se poate evacua gravitaţional întregul debit de apã adus de canal;
b) Când pornirea pompãrii este cerutã de una dintre pãrţi, chiar în situaţia nivelurilor coborâte în râu, dar când sunt ape interne excepţionale, în scopul accelerãrii scurgerii apelor pe canal.
În cazul defectãrii unor agregate de la una dintre staţiile de pompare ce intereseazã ambele pãrţi şi dacã debitul respectiv nu se poate deriva spre alte sisteme de descãrcare, partea pe teritoriul cãreia se produce defecţiunea anunţã prin telefon sau pe cale electronicã cealaltã parte asupra zilei şi orei când s-a produs defecţiunea, ce debit nu se poate pompa, ce mãsuri a hotãrât sã se ia pentru asigurarea capacitãţii totale de pompare şi în ce termen va asigura aceasta.
Pentru a evita în aceste cazuri inundarea staţiei de pompare defecte, pânã la asigurarea capacitãţii totale de pompare, ambele pãrţi vor lua mãsuri de reducere a debitului pe canalul principal, în mod corespunzãtor, prin închiderea succesivã a stãvilarelor şi oprirea staţiilor de pompare de pe canalele laterale din aval spre amonte şi a celor de pe canalul principal din amonte spre aval.
Pe durata funcţionãrii pompelor, organele competente vor ţine evidenţa tuturor datelor necesare pentru determinarea volumului de apã pompat la staţiile de pompare care sunt de interes comun pentru pãrţi, conform prevederilor Regulamentului privind decontarea cheltuielilor pentru transferul de apã şi pompãri de ape interne.
Staţiile de pompare vor fi dotate cu materiale de exploatare şi lubrifianţi, precum şi cu utilaje şi piese de rezervã, scule, eventual cu ateliere, pentru a se asigura funcţionarea lor continuã.
ART. 7
Canalele se vor ţine în bunã stare de funcţionare, vor fi despotmolite, curãţate de vegetaţie şi de orice obstacol care ar putea împiedica scurgerea nestânjenitã a debitului de apã stabilit. Întreţinerea în bunã stare de funcţionare a canalelor care traverseazã sau formeazã frontiera de stat, pe sectoarele care fac obiectul prezentului regulament, se va face în mod coordonat de cãtre cele douã pãrţi, pânã la data de 15 noiembrie a fiecãrui an.
Lucrãrile de întreţinere a tronsoanelor de canale care formeazã frontiera vor fi executate concomitent, de ambele pãrţi, pe baza unui program stabilit de comun acord de cãtre organele hidrotehnice competente.
Construcţiile şi instalaţiile de pe canale: poduri, podeţe, stãvilare, deversoare, staţii de pompare, precum şi construcţiile lor anexe se vor întreţine în permanenţã în bunã stare pentru a corespunde scopului şi destinaţiei lor.
ART. 8
Proiectele ce vor fi elaborate de cele douã pãrţi privind întreţinerea canalelor, precum şi toate documentaţiile referitoare la operaţiunile prevãzute în prezentul regulament vor fi exprimate în cote în sistemul Mãrii Baltice.
ART. 9
Canalele de evacuare a apelor interne pot fi folosite şi pentru alimentarea cu apã a irigaţiilor, heleşteielor şi industriilor, pentru evacuarea apelor de la aceste folosinţe, adicã a cerinţelor ecologice de apã în conformitate cu art. 9 pct. 4 lit. c) din Acord, precum şi pentru scurgerea unor debite dacã existã condiţii tehnice, pe bazã de înţelegere între organele hidrotehnice teritoriale.
ART. 10
Folosirea canalelor de ape interne în alte scopuri trebuie întreruptã în fiecare an pentru o perioadã corespunzãtoare, în afara perioadelor apelor interne, spre a fi posibilã executarea lucrãrilor de întreţinere a lor.
În perioada de îngheţ, scurgerea debitelor de la folosinţe trebuie limitatã sau, în caz de nevoie, trebuie întreruptã.
Mãsurile necesare pentru aplicarea prevederilor prezentului articol vor fi luate pe baza înţelegerii organelor hidrotehnice competente.
ART. 11
Folosirea canalelor de ape interne şi a staţiilor de pompare pentru transferul apei nu este reglementata prin prezentul regulament, deoarece face obiectul Regulamentului privind decontarea cheltuielilor pentru transferul de apã şi pompãri de ape interne.
ART. 12
Observarea şi controlul scurgerii apelor pe canale care traverseazã frontiera se vor face prin citirea mirelor hidrometrice de pe aceste canale şi prin mãsurãtori directe de debite la frontierã.

CAP. II
Mãsuri şi lucrãri ce se efectueazã de organele hidrotehnice teritoriale competente pentru apãrarea împotriva inundaţiilor provenind din ape interne

ART. 13
Pentru coordonarea acţiunii de apãrare împotriva inundaţiilor provenite din ape interne, organele hidrotehnice teritoriale competente întreţin legãturi directe între ele. În acest scop fiecare parte desemneazã delegaţi competenţi pentru a da informaţii în legãturã cu apãrarea împotriva inundaţiilor şi pentru a aplica în mod operativ şi coordonat mãsurile ce decurg din prezentul regulament. Delegaţii competenţi vor acţiona în conformitate cu prevederile Regulamentului privind trecerea frontierei şi contactul între organele hidrotehnice ale României şi Republicii Ungare.
ART. 14
În perioada premergãtoare apelor interne, organele hidrotehnice teritoriale competente, fiecare pe teritoriul sãu, iau urmãtoarele mãsuri:
a) asigurã întreţinerea canalelor, construcţiilor şi instalaţiilor de pe ele, conform celor prevãzute la cap. I;
b) întocmesc regulamente detaliate pentru manevrarea stãvilarelor, precum şi funcţionarea staţiilor de pompare, în funcţie de nivelurile de apã;
c) stabilesc nivelurile de apã de la atingerea cãrora se vor comunica reciproc datele.
ART. 15
În perioada apelor interne, organele hidrotehnice teritoriale competente iau urmãtoarele mãsuri:
a) Pentru observarea unitarã a scurgerii apelor interne este necesar sã se facã citirea sistematicã a mirelor hidrometrice situate pe ambele pãrţi ale frontierei.
Când nivelurile depãşesc 80% din nivelurile maxime prevãzute a se scurge în secţiunile de frontierã, stabilite în anexele la prezentul regulament, dar nu ating nivelul de 100%, citirile se efectueazã zilnic o datã, pe teritoriul român la ora 9,00 şi pe teritoriul ungar la ora 8,00. Daca nivelele de apã ating 100% sau chiar depãşesc acest nivel, citirile se efectueazã zilnic de douã ori, pe teritoriul român la orele 9,00 şi 17,00 şi pe teritoriul ungar la orele 8,00 şi 16,00.
În cazurile în care evacuarea apelor interne în emisar se face prin pompare, citirea mirelor se efectueazã de douã ori pe zi, indiferent de nivelul în canal, şi se transmite o datã pe zi.
Organele hidrotehnice teritoriale competente vor comunica reciproc zilnic, prin telefon, telefax sau pe cale electronicã, citirile menţionate la alineatele precedente, la ora 18,00 (ora României) şi, respectiv, ora 17,00 (ora Ungariei), pânã când nivelurile vor scãdea sub 80% din nivelurile stabilite.
b) De asemenea, organele hidrotehnice teritoriale competente îşi vor comunica reciproc prin telefon, telefax sau pe cale electronicã, orele la care s-au închis şi deschis stãvilarele, conform prevederilor din anexele la prezentul regulament. Comunicarea orelor la care se efectueazã pornirea şi oprirea staţiilor de pompare, care intereseazã cele douã pãrţi, închiderea stãvilarelor de la aceste staţii de pompare, precum şi debitele şi nivelurile mãsurate la mirele de la frontierã, în perioada de evacuare a apelor interne prin pompare, se vor face conform prevederilor Regulamentului privind decontarea cheltuielilor pentru transferul de apã şi pompãri de ape interne.
c) Înregistreazã în evidenţe speciale nivelurile de apã citite.
d) Stabilesc în mod coordonat, pe baza mãsurãtorilor de debit, cheile limnimetrice la mirele de frontierã.
e) Efectueazã în mod coordonat, la cererea oricãreia dintre pãrţi şi pe bazã de înţelegeri reciproce, mãsurãtori directe de debite pentru a se verifica dacã se scurg peste frontierã debitele de apã stabilite, verificându-se totodatã şi nivelurile de apã corespunzãtoare. În cazul în care se constatã cã scurgerea la frontierã a debitului stabilit nu este asiguratã, cerceteazã în comun cauzele şi iau mãsuri pentru asigurarea scurgerii normale a debitului stabilit. Trecerea frontierei se va face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind trecerea frontierei şi contactul între organele hidrotehnice ale României şi Republicii Ungare.
f) Pe timpul apelor mari, la cererea celeilalte pãrţi, se vor comunica cotele apelor şi de la alte mire de pe canalele care traverseazã frontiera şi canalele colectoare, altele decât cele prevãzute în anexele la prezentul regulament.
g) În perioada apelor interne excepţionale, când debitul şi nivelul maxim de apã depãşesc pe cel prescris la frontierã, efectueazã reţinerile necesare de apã conform dispoziţiilor detaliate prevãzute în anexa nr. 5, pentru fiecare canal în parte.
h) În perioada apelor interne excepţionale, organele hidrotehnice teritoriale competente ale celor douã pãrţi vor ţine direct legãtura între ele, în colaborare cu organele grãnicereşti, conform Regulamentului privind trecerea frontierei şi contactul între organele hidrotehnice ale României şi Republicii Ungare, şi vor stabili mãsurile necesare a fi luate în mod coordonat. Convorbirile se efectueazã în limba ţãrii chemate.
ART. 16
Dupã scurgerea apelor interne, organele hidrotehnice teritoriale competente, fiecare pe teritoriul sãu, efectueazã repararea eventualelor deteriorãri provocate la canale, la construcţii şi la instalaţii şi revizuirea staţiilor de pompare, precum şi a anexelor, pentru asigurarea în permanenţã a bunei lor funcţionãri, şi se vor executa mãsurãtori pentru stabilirea eventualelor colmatãri, iar dacã este cazul, se va efectua decolmatarea acestor canale.
ART. 17
În perioada gheţurilor, organele hidrotehnice teritoriale competente, pe baza înţelegerii prealabile, iau mãsuri coordonate de deblocare a canalelor de gheţuri, astfel încât sã se asigure scurgerea liberã a apelor.
ART. 18
Delegaţii competenţi ai celor douã pãrţi se vor întâlni în toamna fiecãrui an, pânã cel mai târziu la data de 1 noiembrie, pe teritoriul român şi pe teritoriul ungar, pentru a examina starea lucrãrilor de apãrare împotriva inundaţiilor produse de ape interne. Rezultatele examinãrii vor fi consemnate într-un proces-verbal ce va fi înaintat Subcomisiei de apãrare împotriva inundaţiilor.
ART. 19
Organele hidrotehnice teritoriale competente ale fiecãrei pãrţi vor întocmi anual dãri de seamã asupra modului cum au fost duse la îndeplinire prevederile prezentului regulament, precum şi în cazul unor ape interne excepţionale, asupra fenomenelor caracteristice care au influenţat scurgerea apelor interne, asupra operaţiunilor şi mãsurilor efectuate pentru evitarea inundaţiilor, conţinând concluziile rezultate din aceste operaţiuni şi mãsuri.
Dãrile de seamã se vor schimba şi examina anual, cu ocazia examinãrilor în comun prevãzute la art. 18, fiind anexe ale proceselor-verbale.

CAP. III
Dispoziţii finale

ART. 20
a) Prezentul regulament poate fi modificat sau completat pe baza hotãrârii Comisiei hidrotehnice la cererea oricãruia dintre împuterniciţi. Intrarea în vigoare a acestei hotãrâri se va face în conformitate cu prevederile art. 10 pct. 5 din Acord.
b) Anexele nr. 1-5 fac parte integrantã din prezentul regulament.
c) Prezentul regulament a fost întocmit în douã exemplare originale, compuse fiecare din câte un text în limba românã şi unul în limba maghiarã, toate textele fiind egal autentice.
d) Prezentul regulament este aprobat de Comisia hidrotehnicã româno-ungarã, la Sesiunea a XVIII-a, iar intrarea în vigoare a acestuia conform sistemului juridic intern se va face numai dupã finalizarea şi aprobarea anexelor.
e) Odatã cu intrarea în vigoare a prezentului regulament, anexa nr. 2 la Protocolul Sesiunii a VIII-a Comisiei, intitulat Regulament privind apãrarea împotriva inundaţiilor produse de ape interne, îşi pierde valabilitatea.

p. Împuternicitul pãrţii române,
Ovidiu Gabor

Împuternicitul pãrţii ungare,
Haraszthy Laszlo


ANEXA 2
-------
la Regulamentul privind apãrarea împotriva inundaţiilor
-------------------------------------------------------
produse de ape interne
----------------------


SISTEME, SUBSISTEME ŞI CANALELE
de ape interne în legãturã cu care organele
hidrotehnice ale pãrţilor efectueazã schimb de date

- model -


┌──────────────────────┬────────────────┬───────────────┬─────────────────────┐
│ Organul hidrotehnic │ Sisteme de │ Subsisteme de│ Denumirea canalului│
│ teritorial competent│ ape interne │ ape interne │ │
├──────────────────────┼────────────────┼───────────────┼─────────────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
└──────────────────────┴────────────────┴───────────────┴─────────────────────┘




ANEXA 5c
--------
la Regulamentul privind apãrarea împotriva inundaţiilor
-------------------------------------------------------
produse de ape interne
----------------------


REGULAMENTE DE EXPLOATARE
a sistemelor de ape interne

TABELUL DATELOR DE BAZĂ

- model -


┌──────────────────────┬───────────┬─────────┬──────┬───────┬─────┬────┬────┬──┐
│ Canale │ Mira │ Nivele │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ regle- │ │ │ │Date│Sar │ │
│ │ │ mentate │Nr. │Lucrãri│Nive-│ de │cini│De│
├─────────┬───────┬────┼──────┬────┼────┬────┤secţi-│ de │luri │bazã│ │bi│
│Denumirea│Funcţia│Lun-│Ampla-│Cota│ │ │unii │ artã, │(MB) │ale │ │te│
│canalului│canalu-│gime│sare │"0" │100%│80% │ │conflu-│ │lu- │ │mc│
│ │ lui │(km)│(km) │abso│(cm)│(cm)│ │ enţe │ │crã-│ │/s│
│ │ │ │ │lutã│ │ │ │ │ │ri- │ │ │
│ │ │ │ │(MB)│ │ │ │ │ │lor │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ de │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │artã│ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────┼───────┼────┼──────┼────┼────┼────┼──────┼───────┼─────┼────┼────┼──┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11│ 12 │13│
└─────────┴───────┴────┴──────┴────┴────┴────┴──────┴───────┴─────┴────┴────┴──┘


-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016