Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 29 martie 2008  de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Dentişti din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 29 martie 2008 de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Dentişti din România

EMITENT: Colegiul Medicilor Dentişti din România
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 382 din 20 mai 2008
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    La nivel naţional şi la nivel teritorial se vor înfiinţa Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor Dentişti din România, denumit în continuare CMDR, respectiv comisii de disciplină.

    ART. 2
    (1) La nivelul fiecărui colegiu judeţean se va organiza şi va funcţiona o comisie de disciplină alcătuită din 5 până la 7 membri, propuşi de biroul executiv local şi votaţi de consiliul judeţean.
    (2) La nivelul Colegiului Medicilor Dentişti din România se va organiza şi va funcţiona Comisia superioară de disciplină, alcătuită din 7 membri propuşi de Biroul executiv naţional şi votaţi de Consiliul naţional al CMDR.
    (3) Membrii Comisiei superioare de disciplină trebuie să aibă o vechime de peste 7 ani în profesie.
    (4) Mandatul comisiilor de disciplină este de 4 ani.

    ART. 3
    Autoritatea de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii Publice numesc câte un reprezentant în comisiile de disciplină teritoriale, respectiv în Comisia superioară de disciplină, cu rol consultativ.

    ART. 4
    Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin deces, demisie, demitere de către cei care l-au numit, pierderea calităţii de membru al CMDR ori prin numirea unui alt reprezentant, în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii Publice sau de autorităţile de sănătate publică.

    ART. 5
    (1) Medicul dentist răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei de medic dentist, a Codului deontologic al medicului dentist, a regulilor de bună practică profesională, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat prin Decizia Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2007, denumit în continuare ROF, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMDR, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei CMDR.
    (2) Răspunderea disciplinară a membrilor CMDR, potrivit prezentului regulament, nu exclude răspunderea penală, contravenţională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.

    ART. 6
    Comisia de disciplină va avea la dispoziţie personal auxiliar şi aparatură logistică din dotarea existentă la Colegiul Naţional al CMDR, respectiv la colegiile teritoriale.

    ART. 7
    Plata membrilor comisiilor de disciplină se va face pe şedinţă de lucru, conform Legii nr. 95/2006 titlul XIII , a ROF şi a deciziei Consiliului Naţional al CMDR.

    ART. 8
    Comisiile de disciplină de la nivelul colegiilor teritoriale şi Comisia superioară de disciplină de la nivelul CMDR îşi vor alege un preşedinte dintre membrii săi, cu majoritate simplă de voturi.

    ART. 9
    Sancţiunile disciplinare sunt:
    a) mustrare;
    b) avertisment;
    c) vot de blam;
    d) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medico-dentare pe o durată de la o lună la 6 luni;
    e) interdicţia de a mai candida şi de a mai face parte din organele de conducere, până la radierea sancţiunii, pentru cele prevăzute la lit. b), c) şi d);
    f) retragerea calităţii de membru al CMDR;
    g) sancţiunile vor avea termenele prevăzute de lege.


    ART. 10
    (1) Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii:
    a) organizează şi conduce activitatea comisiei;
    b) organizează completele de judecată ale cauzelor disciplinare;
    c) ţine evidenţa cauzelor disciplinare;
    d) reprezintă comisia de disciplină în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice;
    e) informează organele de conducere ale colegiului despre activitatea comisiei de disciplină şi a problemelor apărute în cursul desfăşurării cercetărilor disciplinare ori soluţionării cauzelor;
    f) propune proiectul de buget necesar desfăşurării activităţii comisiei de disciplină;
    g) prezintă adunării generale raportul anual al activităţii comisiei de disciplină.

    (2) Preşedintele poate delega o parte din atribuţiile sale către un alt membru din cadrul comisiei de disciplină.

    ART. 11
    Cauzele disciplinare se vor judeca, potrivit legii, de către complete de judecată formate dintr-un număr de membri, după cum urmează:
    a) 3 membri pentru comisiile de disciplină de la nivelul colegiilor teritoriale;
    b) 5 membri pentru Comisia superioară de disciplină.


    ART. 12
    (1) Desfăşurarea şedinţelor de judecată ale fiecărui complet vor fi consemnate sub formă de proceseverbale de şedinţă.
    (2) Fiecare proces-verbal va fi semnat la sfârşitul şedinţei de membrii completului şi va fi anexat la dosarul cauzei disciplinare.
    (3) Procesul-verbal va putea fi întocmit de personalul administrativ al CMDR naţional sau teritorial.

    ART. 13
    Procesul-verbal de şedinţă va fi întocmit la fiecare şedinţă şi va conţine următoarele elemente:
    a) data la care a avut loc şedinţa;
    b) membrii completului de judecată;
    c) consemnarea celor întâmplate în timpul şedinţei;
    d) actele ori înscrisurile depuse la dosarul cauzei disciplinare;
    e) măsurile dispuse în soluţionarea cauzei de către completul de judecată;
    f) semnăturile membrilor completului de judecată şi a persoanei care a redactat procesul-verbal.


    ART. 14
    (1) Toate adresele sau comunicările făcute de către completul de judecată se vor trimite prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire sau se vor înmâna, sub semnătura de primire, persoanei căreia îi sunt destinate.
    (2) Un exemplar al adreselor sau comunicărilor se va păstra la dosarul cauzei disciplinare, împreună cu dovada de primire sau de înmânare.
    (3) Se vor face maximum două convocări.

    ART. 15
    Comisia de disciplină are dreptul să solicite toate actele şi măsurile necesare soluţionării cauzei.

    CAP. II
    Înregistrarea cererii şi declanşarea acţiunii disciplinare
    ART. 16
    (1) Biroul consiliului naţional, respectiv teritorial este obligat ca, în prima şedinţă convocată după data primirii sesizării, să analizeze sesizarea primită din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 94 alin (1) şi art. 105 alin. (1) din ROF şi să adopte o decizie cu una dintre variantele prevăzute de art. 106 din ROF.
    (2) Atât Biroul executiv naţional, cât şi birourile consiliilor teritoriale se pot autosesiza potrivit art. 107 din ROF; se va emite, de asemenea, o decizie care va dispune declanşarea procedurii disciplinare. În decizia de autosesizare se vor menţiona elementele care au stat la baza luării acestei decizii, fiind necesară ataşarea de dovezi corespunzătoare.

    ART. 17
    (1) Dacă decizia biroului consiliului teritorial este de respingere a sesizării ca vădit nefondată, respectiv pentru nerespectarea condiţiilor impuse de art. 105 alin (1), un exemplar al acesteia se va trimite prin scrisoare recomandată persoanei care a făcut sesizarea. În decizia de respingere a sesizării se va face menţiune despre posibilitatea persoanei care a făcut sesizarea de a contesta această decizie în termen de 15 zile de la comunicare.
    (2) Contestaţia se va depune la sediul colegiului naţional sau teritorial, competenţa de soluţionare a acesteia revenind Biroului executiv al Consiliului Naţional al CMDR.
    (3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei, secretarul colegiului teritorial va înainta contestaţia împreună cu tot dosarul cauzei, inclusiv sesizarea iniţială, către Biroul executiv al Consiliul Naţional al CMDR.
    (4) Dacă Biroul executiv naţional consideră că se impune deschiderea unei anchete disciplinare, va emite o decizie prin care va dispune declanşarea anchetei disciplinare de către comisia de disciplină teritorială.

    ART. 18
    Plângerea formulată faţă de un medic dentist poate fi făcută în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei.

    SECŢIUNEA I
    Cercetarea disciplinară în cazul medicului dentist faţă de care s-a formulat o plângere
    ART. 19
    (1) După primirea sesizării şi a deciziei biroului consiliului naţional, respectiv teritorial de declanşare a anchetei disciplinare şi după constituirea dosarului disciplinar potrivit dispoziţiilor ROF, comisia de disciplină îl va înştiinţa prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire pe medicul reclamat despre faptul că împotriva sa s-a declanşat o anchetă disciplinară şi că este convocat pentru data de ....... ora .... la sediul comisiei de disciplină din ...... (se specifică sediul comisiei de disciplină) pentru audiere.
    (2) La adresa de convocare se va anexa o copie a sesizării.
    (3) Medicul va fi informat şi va fi convocat cu cel puţin 10 zile lucrătoare înaintea datei la care urmează să aibă loc şedinţa comisiei de disciplină.
    (4) În condiţiile art. 108 alin. 4 din ROF, comisia de disciplină de comun acord cu medicul, poate conveni un alt termen la care să aibă loc audierea. Despre acest aspect se va face menţiune în procesul-verbal de şedinţă.

    ART. 20
    (1) Medicul chemat pentru audiere la comisia de disciplină poate da şi explicaţii scrise (această prevedere se va interpreta în sensul că medicul nu este obligat să dea explicaţii scrise, dar trebuie să ştie că dacă doreşte are acest drept).
    (2) În situaţia în care medicul s-a prezentat la comisia de disciplină pentru audieri, acesta va fi audiat de către comisia de disciplină, iar declaraţiile acestuia vor fi consemnate şi ataşate la dosarul disciplinar.
    (3) Dacă, pe parcursul derulării cercetării disciplinare, comisia de disciplină apreciază că este necesară reaudierea medicului, se va face menţiune în procesul-verbal din şedinţa în care s-a hotărât acest lucru şi se va dispune citarea medicului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
    (4) Persoana care a făcut sesizarea va fi audiată şi examinată în cauza respectivă.
    (5) Refuzul petentului de a se prezenta la audierea stabilită de comisia de disciplină duce la suspendarea cauzei. Suspendarea cauzei disciplinare va fi comunicată şi petentului în scris, cu confirmare de primire.

    ART. 21
    (1) În momentul la care s-au adunat toate materialele, datele şi informaţiile solicitate de comisia de disciplină, dacă au fost audiate toate persoanele în cauză, dacă nu mai sunt alte aspecte de lămurit, se va face menţiune în procesul-verbal al şedinţei din data respectivă despre acest aspect şi comisia de disciplină va analiza toate declaraţiile, probele, înscrisurile, expertizele şi va adopta una dintre soluţiile prevăzute la art. 112 din ROF.
    (2) În procesul-verbal de şedinţă se vor consemna cele constatate şi se va dispune soluţia adoptată.
    (3) Dacă se constată că nu s-au primit toate informaţiile solicitate sau dacă comisia de disciplină consideră că se impun a fi clarificate unele aspecte ori împrejurări, se va face menţiune despre aceste aspecte în procesul-verbal de şedinţă, se vor dispune măsurile care se impun şi se va fixa o nouă dată de întrunire a comisiei de disciplină.
    (4) Ancheta disciplinară va fi efectuată direct de către comisia de disciplină sau prin intermediul unui referent împuternicit dintre membrii comisiei de disciplină.
    (5) Faţă de natura cauzei, comisia de disciplină poate consulta o comisie de specialitate formată din 3 personalităţi în domeniu, propuse de Comisia profesional-ştiinţifică şi învăţământ şi acceptate de cel acuzat.
    (6) În cazul în care persoana care a făcut plângerea nu este mulţumită de concluziile comisiei de specialitate, va putea solicita pe cheltuiala sa o nouă comisie de expertiză medicală.

    ART. 22
    Soluţia luată în cauză şi consemnată în procesulverbal de şedinţă va trebui să conţină în mod obligatoriu elementele prevăzute de art. 113 din ROF, respectiv:
    a) numărul deciziei şi data pronunţării;
    b) componenţa comisiei de disciplină;
    c) descrierea pe scurt a faptei ce a făcut obiectul acţiunii disciplinare;
    d) prezentarea măsurilor de cercetare a faptei (declaraţiile părţilor, martorii care au fost audiaţi, înscrisurile folosite ca probă, documentele cercetate şi reţinute în soluţionarea cauzei etc.);
    e) faptele, împrejurările care au constituit abaterea disciplinară, deontologică ori de practică medicală şi elementele, argumentele care au format convingerea comisiei de disciplină. Comisia de disciplină va folosi în argumentarea soluţiei pronunţate, atunci când este cazul şi posibil, literatura medicală de specialitate, făcându-se, totodată, menţiune în elementele de identificare ale materialului ştiinţific folosit (cursul, tratatul, articolul etc., editura, anul publicării sau numărul şi anul, în cazul revistelor medicale, numărul paginii etc.);
    f) soluţia pronunţată;
    g) temeiul legal al adoptării ei (articolele din Legea nr. 95/2006 - titlul XIII şi cele din Codul deontologic al medicului dentist, din regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de medic sau din regulamentele de ordine internă ori din alte acte normative care au fost încălcate de medicul vinovat);
    h) termenul de contestare şi instanţa competentă;
    i) menţiunea că a fost validată de consiliul teritorial şi data în care a avut loc şedinţa consiliului în care a fost validată decizia de sancţionare;
    j) semnătura preşedintelui comisiei de disciplină şi ştampila colegiului naţional, respectiv teritorial.


    ART. 23
    (1) Decizia pronunţată se comunică medicului în cauză şi Biroului executiv naţional.
    (2) Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică Ministerului Sănătăţii Publice şi colegiului naţional şi, respectiv, teritorial.
    (3) Persoana care a făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplină.

    ART. 24
    (1) Contestaţia medicului împotriva deciziei de sancţionare se va trimite Comisiei superioare de disciplină a Consiliului Naţional al CMDR, spre competenţa soluţionare.
    (2) În adresa de înaintare se va face referire la data înregistrării contestaţiei şi la numărul de file ale dosarului disciplinar, semnate fiecare pentru conformitate de către preşedintele comisiei de disciplină.
    (3) Decizia de sancţionare pronunţată de comisia de disciplină de la nivelul colegiului teritorial poate fi contestată de medicul dentist sancţionat, în termen de 15 zile de la comunicare.
    (4) Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină medicul sancţionat va putea formula acţiune în anulare, conform art. 101 alin. (2) din ROF.

    SECŢIUNEA a II-a
    Soluţionarea litigiilor dintre membri
    ART. 25
    Membrii CMDR sunt obligaţi ca atunci când se găsesc într-o situaţie conflictuală, litigioasă, legată de exercitarea profesiei, sau în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 5 din prezentul regulament, faţă de alt membru al colegiului, înainte de orice alt demers vor apela la medierea comisiei de disciplină din cadrul colegiului teritorial.

    ART. 26
    Comisia de disciplină va convoca părţile în litigiu şi, pe baza probelor administrate de către părţi, va încerca soluţionarea amiabilă a litigiului.

    ART. 27
    La terminarea procedurilor de împăcare a părţilor, comisia de disciplină va încheia un proces-verbal în care va consemna situaţia de fapt, poziţiile părţilor, probele administrate şi rezultatul final. Procesul-verbal va fi semnat de către membrii comisiei de disciplină şi de către părţi.

    ART. 28
    (1) În situaţia în care comisia de disciplină nu va putea soluţiona pe cale amiabilă conflictul, la cererea medicului care a făcut sesizarea, va putea reţine cauza spre soluţionare.
    (2) În această situaţie comisia de disciplină, pe baza probelor administrate de părţi, va putea dispune una dintre sancţiunile prevăzute de art. 9 din prezentul regulament, atunci când este cazul, şi va comunică ambelor părţi hotărârea luată.

    ART. 29
    Faţă de hotărârea comisiei de disciplină teritoriale medicul sancţionat va putea formula contestaţie în condiţiile prezentului regulament.

    ART. 30
    (1) Faţă de medicul dentist membru al organelor de conducere ale Colegiului naţional sau colegiilor teritoriale va fi sesizat direct Biroul executiv naţional.
    (2) Biroul executiv naţional va dispune respingerea plângerii ca vădit nefondată sau declanşarea procedurii disciplinare.
    (3) În cazul în care se va dispune declanşarea procedurii disciplinare Biroul executiv naţional va trimite plângerea Comisiei superioare de disciplină, care va putea stabili una dintre soluţiile prevăzute de art. 112 din ROF, respectiv de art. 9 din prezentul regulament.

    ART. 31
    (1) Pentru toate situaţiile cuprinse în prezenta secţiune, Biroul executiv naţional se poate autosesiza, procedând conform dispoziţiilor prezentului regulament, completat cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 - titlul XIII şi ale ROF.

    ART. 32
    (1) Biroul executiv naţional are obligaţia să se autosesizeze în toate situaţiile în care constată că oricare dintre membrii CMDR nu respectă deciziile obligatorii adoptate de organele de conducere ale colegiului.
    (2) În urma autosesizării Biroul executiv naţional va întocmi un proces-verbal prin care va sesiza Comisia superioară de disciplină, aceasta urmând să analizeze sesizarea primită şi să dispună în consecinţă.

    ART. 33
    Prezentele dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte funcţionarea Comisiei superioare de disciplină.

    ART. 34
    Prezentul regulament se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 - titlul XIII, cu cele ale ROF şi cu dispoziţiile Codului deontologic al CMDR.

    ART. 35
    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016