Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 25 august 1992  privind organizarea si functionarea Comisie de coordonare, avizare si atestare a jocurilor de noroc    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 25 august 1992 privind organizarea si functionarea Comisie de coordonare, avizare si atestare a jocurilor de noroc

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 13 octombrie 1992

I. Prevederi generale
ART. 1
Potrivit <>Hotãrîrii Guvernului nr. 181/1992 privind definirea jocurilor de noroc şi stabilirea contravenţiilor la regimul practicãrii acestor jocuri în România, modificatã şi completatã prin prezenta hotãrîre, activitatea de coordonare, avizare şi atestare a jocurilor de noroc se realizeazã prin intermediul unei comisii, constituitã la nivel guvernamental, denumita Comisia de coordonare, avizare şi atestare a jocurilor de noroc din România.
În cuprinsul regulamentului, în continuare, aceasta comisie este denumita prescurtat comisia.
ART. 2
Comisia îşi desfãşoarã activitatea în sediul Ministerului Economiei şi Finanţelor, str. Apollodor nr. 17, Bucureşti.
ART. 3
Activitatea comisiei se realizeazã de un colectiv de lucru, format din cel mult 12 salariaţi, specialişti cu inalta calificare în domeniu, denumit Secretariatul tehnic al comisiei. Organizarea, structura, nivelul de salarizare, drepturile şi obligaţiile specialiştilor ce fac parte din Secretariatul tehnic al comisiei vor fi stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în condiţiile legii.
ART. 4
Comisia îşi poate desfasura activitatea şi poate lua hotãrîri cu jumãtate plus unu dintre membrii sãi prezenţi.
Hotãrîrile comisiei sînt obligatorii pentru toţi agenţii economici, persoane fizice sau juridice, care desfãşoarã jocuri de noroc pe întreg teritoriul României.
II. Scopul, atribuţiile şi obiectul de activitate ale comisiei
ART. 5
Scopul principal al comisiei este de a asigura o desfãşurare normalã, coerenta şi sub un strict control, a jocurilor de noroc în România.
ART. 6
Obiectivele principale ale comisiei sînt:
a) coordonarea desfãşurãrii jocurilor de noroc pe întreg teritoriul tarii, asigurind repartizarea şi ordonarea lor în teritoriu, atît la nivel local, cît şi al tarii, în vederea creşterii eficientei acestora;
b) avizarea practicãrii jocurilor de noroc de cãtre unitãţi sau persoane specializate, cu experienta în domeniul practicãrii acestor activitãţi;
c) atestarea îndeplinirii condiţiilor de organizare, a conţinutului şi modului de desfãşurare a jocurilor de noroc şi atestarea şi avizarea utilajelor, maşinilor, tehnicii, materialelor loteristice şi a tehnologiei folosite pentru fiecare joc în parte;
d) studierea cu personalul propriu sau cu colaboratori de specialitate, precum şi cu organisme de profil cu experienta, a amplasarii jocurilor de noroc în teritoriu, felul şi numãrul acestora;
e) analizarea documentaţiilor depuse de solicitantii de avize şi atestãri pentru jocuri de noroc şi eliberarea documentelor de atestare şi avizare, cu îndeplinirea condiţiilor legale;
f) verificarea periodicã şi ori de cîte ori este necesar, prin persoane împuternicite în acest scop, a respectãrii criteriilor avute în vedere la eliberarea documentelor de avizare şi atestare pentru practicarea jocurilor de noroc;
g) suspendarea sau anularea valabilitãţii documentelor de atestare şi avizare pentru practicarea jocurilor de noroc în cazul în care nu se respecta integral criteriile care au stat la baza eliberãrii documentelor şi prevederilor prezentului regulament;
h) respectarea normelor şi normativelor tehnice şi tehnologice elaborate pentru fiecare tip de joc, sala, masina, utilaj etc., dupã specific;
i) evidentierea separatã pe registre a: persoanelor fizice sau juridice avizate şi atestate (separat), întocmind şi un repertoriu alfabetic anual cu datele de identificare exactã a acestora; suspendãrilor şi anularilor pe cauze şi frecventa şi alte evidente ce se vor considera utile scopului şi specificului;
j) evidenta cronologicã a cererilor şi documentelor justificative pentru avizare şi atestare pe fel de joc în parte şi separat pe persoane juridice şi persoane fizice solicitante;
l) evidenta jocurilor, maşinilor, instalaţiilor etc., avizate şi atestate pe caracteristici tehnice şi tehnologice.
Comisia se întruneşte lunar sau ori de cîte ori este necesar.
Comisia se convoacã de preşedintele comisiei, la propunerea secretariatului comisiei.
ART. 7
Organizatorii de jocuri de noroc, persoane fizice sau juridice, au obligaţia sa permitã participarea şi prezenta la jocurile de noroc, organizate în sali de joc, sali bingo, cazinouri, minicazinouri, sali keno etc., numai a persoanelor care au împlinit virsta de 18 ani.
ART. 8
Se admite desfãşurarea jocurilor de noroc pe lei sau în valuta. Pentru practicarea jocurilor de noroc în valuta este necesarã şi aprobarea prealabilã a Bãncii Naţionale a României, care se va elibera la cerere, pentru fiecare caz în parte, pe baza avizului şi atestarii date de comisie.
ART. 9
Avizarea şi atestarea practicãrii jocurilor de noroc de cãtre comisie se efectueazã pe o durata de 3 ani de la data eliberãrii documentelor de avizare şi atestare. Dupã expirarea acestei perioade, în cazul în care se doreşte continuarea activitãţii, este necesarã reavizarea şi reatestarea de cãtre comisie a activitãţii respective.
ART. 10
Pentru acordarea avizelor şi a atestarilor respective, inclusiv în cazul reavizarii şi reatestarii, comisia va percepe taxele prevãzute în prezenta hotãrîre.
ART. 11
Comisia va aviza şi atesta fiecare joc de noroc în parte, sala de jocuri, dispozitive de joc, instalaţii pentru jocuri. Extinderea avizãrii şi atestarii se va face prin prezentarea de cãtre solicitant, la comisie, a tuturor elementelor necesare.
ART. 12
Pentru avizarea şi atestarea jocurilor de noroc, comisia va emite avize şi atestãri de funcţionare, care reprezintã documentele în baza cãrora unitatea sau persoana respectiva poate desfasura activitãţile loteristice şi jocurile de noroc menţionate.
Documentele de avizare şi atestare vor fi elaborate în baza normelor tehnice ce se vor întocmi de comisie pentru fiecare tip de joc sau grupa de jocuri de noroc în parte şi pe baza verificãrilor efectuate de organele de poliţie la agenţii economici, persoane fizice sau juridice care practica jocuri de noroc.
Documentele menţionate mai sus nu exclud formalitãţile de autorizare a desfãşurãrii de activitãţi de cãtre persoanele fizice sau, dupã caz, de constituire a persoanelor juridice potrivit legii, dar ele trebuie obţinute obligatoriu în prealabil.
III. Drepturi şi obligaţii
ART. 13
Pentru extinderea activitãţii avizate şi atestate, precum şi pentru eventuala majorare a numãrului de maşini, instalaţii, dispozitive sau mese de joc de noroc sînt necesare noi documente, pentru care se va proceda identic ca la atestarea şi avizarea iniţialã, cu toate procedurile specifice ce decurg din prezentul regulament.
ART. 14
Documentele necesare pentru obţinerea avizãrii şi atestarii jocurilor de noroc vor fi stabilite de cãtre comisie şi aduse la cunostinta în mod public. Documentele vor fi tipizate de cãtre Ministerul Economiei şi Finanţelor.
ART. 15
Toţi posesorii de documente de avizare şi atestare a jocurilor de noroc trebuie sa ţinã o completa, clara şi detaliatã evidenta a încasãrilor realizate pe fiecare sala, dispozitiv, instrument, masina, sau masa de joc de noroc, precum şi a premiilor (cistigurilor) plãtite, inclusiv evidentele cerute de lege sau ulterior solicitate de comisie.
În acest sens, comisia va comunica registrele şi evidentele specifice obligatorii a fi utilizate. Nerespectarea acestor prevederi conduce la sancţiuni, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, inclusiv la anularea avizelor şi atestarilor.
ART. 16
Comisia va putea sa avizeze sau sa ateste funcţionarea unor maşini, instalaţii, dispozitive sau mese de jocuri de noroc, precum şi obiectele cu ajutorul cãrora se participa la jocurile de noroc (cupe, roti, rulete etc.) numai dacã acestea au cel mult 2 ani de la data fabricãrii sau producerii lor. Comisia va lua şi alte mãsuri pentru evitarea poluarii tehnologice şi tehnice în acest domeniu.
Toate aceste utilaje şi instalaţii loteristice vor avea o placuta de identificare, care va cuprinde data fabricaţiei sau producerii lor.
IV. Prevederi speciale şi finale
ART. 17
Membrii comisiei şi ai Secretariatului tehnic nu au dreptul de a participa ca organizatori, asociaţi sau angajaţi la unitãţile care practica jocuri de noroc, asa cum au fost ele definite prin prezenta hotãrîre.
ART. 18
Potrivit prevederilor <>art. 4 din Hotãrîrea Guvernului nr. 181/1992 , organizatorii de jocuri de noroc, persoane fizice sau juridice, care desfãşoarã asemenea activitãţi în baza unor autorizari date de primãrii, de organele judecãtoreşti sau de alte organe abilitate de lege, sînt obligaţi ca în termen de 60 de zile de la publicarea prezentului regulament sa solicite avizarea şi atestarea de funcţionare de cãtre comisie.
Dupã obţinerea avizãrii şi atestarii pentru funcţionare, organizatorii de jocuri de noroc respectivi, persoane fizice sau juridice, care desfãşoarã asemenea activitãţi, în termen de 10 zile vor înştiinţa în scris organele de poliţie din raza teritorialã unde funcţioneazã unitatea în care se practica jocurile respective, pentru a fi luati în evidenta în vederea asigurãrii supravegherii şi controlului prevãzut de lege.
-----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016