Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 22 decembrie 2010  pentru autorizarea auditorilor energetici    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 22 decembrie 2010 pentru autorizarea auditorilor energetici

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 26 ianuarie 2011
    CAP. I
    Scop şi domeniu de aplicare

    ART. 1
    (1) Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici, persoane fizice şi juridice, denumit în continuare Regulament, stabileşte condiţiile de autorizare pentru persoanele fizice şi juridice care efectueazã audituri energetice, cu identificarea soluţiilor de îmbunãtãţire a eficienţei energetice din sectoarele economiei naţionale.
    (2) Autorizaţia de auditor energetic se emite de cãtre Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Energiei, denumitã în continuare ANRE.
    ART. 2
    (1) Auditurile energetice se executã cu respectarea prevederilor din Ghidul de elaborare şi analizã a bilanţurilor energetice, aprobat prin <>Decizia preşedintelui Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei nr. 56/2003.
    (2) Calitatea de auditor energetic se dovedeşte prin autorizaţia de auditor energetic, ştampilã şi legitimaţie.
    (3) Modelele autorizaţiilor de auditor energetic sunt prevãzute în anexele nr. 1 şi 2.
    (4) Ştampila şi legitimaţia proprie se vor confecţiona de cãtre persoana autorizatã dupã modelele stabilite conform anexei nr. 3.
    (5) Autorizaţia şi ştampila de auditor energetic sunt nominale şi netransmisibile.
    ART. 3
    Termenii de specialitate din prezentul regulament sunt definiţi în anexa nr. 4.

    CAP. II
    Autoritatea competentã

    ART. 4
    (1) ANRE este autoritatea competentã sã autorizeze auditori energetici în baza prevederilor <>art. 13 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energeticã şi promovarea utilizãrii la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie.
    (2) Autorizarea persoanei fizice sau juridice, având activitate în domeniul serviciilor şi/sau al consultanţei energetice, ca auditor energetic se face de cãtre Comisia de autorizare a auditorilor energetici, compusã din specialişti ANRE şi numitã prin decizie internã a preşedintelui ANRE.
    ART. 5
    (1) În cadrul ANRE funcţioneazã Comisia de autorizare a auditorilor energetici, denumitã în continuare Comisia de autorizare, cu urmãtoarele atribuţii:
    a) aprobarea proceselor-verbale de analizã a dosarelor depuse de persoanele fizice şi juridice care doresc sã fie autorizate în calitate de auditor energetic sau care doresc prelungirea valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic;
    b) hotãrârea suspendãrii şi/sau a retragerii autorizaţiei de auditor energetic;
    c) aprobarea sintezei anuale a activitãţilor auditorilor energetici.
    (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor depuse de cei interesaţi, se constituie, atunci când este cazul, o comisie de soluţionare a acestora. Refuzul acordãrii autorizaţiei se motiveazã, precizându-se cãile de atac legale.
    (3) Termenul de acordare a autorizaţiilor este de 30 de zile de la data înaintãrii proceselor-verbale de cãtre secretariatul tehnic.
    ART. 6
    (1) Comisia de autorizare are un secretariat tehnic, cu urmãtoarele atribuţii:
    a) ţinerea evidenţei cererilor de autorizare, respectiv a contestaţiilor;
    b) analizarea dosarelor depuse de persoanele fizice şi juridice care solicitã sã fie autorizate în calitate de auditor energetic, precum şi a dosarelor depuse în vederea prelungirii valabilitãţii autorizaţiilor de auditor energetic;
    c) întocmirea proceselor-verbale, cuprinzând concluziile analizei documentelor depuse de candidaţi;
    d) monitorizarea activitãţii de autorizare a auditorilor energetici prin constituirea şi actualizarea permanentã a Registrului de evidenţã a auditorilor energetici;
    e) monitorizarea realizãrii auditurilor energetice, prin elaborarea Sintezei anuale a activitãţilor auditorilor energetici, pe baza rapoartelor primite de la aceştia;
    f) redactarea şi transmiterea înştiinţãrii de suspendare, a deciziei de suspendare, respectiv a deciziei de retragere a autorizaţiei de auditor energetic; redactarea rãspunsurilor date contestaţiilor şi transmiterea acestora celor interesaţi;
    g) radierea din Registrul de evidenţã a auditorilor energetici a persoanelor cãrora le-a expirat perioada de autorizare sau cãrora li s-a retras autorizaţia de auditor energetic.
    (2) Secretariatul tehnic este sprijinit în activitatea sa de cãtre reprezentanţii departamentului de resort în cadrul oficiilor teritoriale ale ANRE, prin preluarea urmãtoarelor activitãţi:
    a) înregistrarea cererii de obţinere a autorizaţiei de auditor energetic, respectiv de prelungire a acesteia;
    b) vizarea memoriului de activitate al auditorului energetic;
    c) verificarea documentelor anexate de solicitant la cererea depusã în vederea acordãrii autorizaţiei de auditor energetic şi, dacã este cazul, înştiinţarea în scris a solicitantului cu privire la obligaţiile privind eventuale completãri referitoare la cererea şi documentele depuse, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii;
    d) în cazul în care, în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii cererii privind acordarea autorizaţiei de auditor energetic, solicitantul nu furnizeazã documentaţia prevãzutã în prezentul regulament, inclusiv completãrile solicitate pe parcurs, oficiile teritoriale ale ANRE restituie acestuia documentaţia aferentã, radiind cererea în cauzã;
    e) transmiterea dosarelor cãtre secretariatul tehnic al comisiei de autorizare;
    f) colectarea rapoartelor anuale privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice de la persoanele juridice autorizate.
    (3) Termenul de analizã a documentaţiei depuse de solicitanţi este de 30 de zile de la data depunerii complete a acesteia.

    CAP. III
    Clase şi tipuri de audituri energetice

    ART. 7
    (1) Se definesc douã clase şi 3 tipuri de audituri energetice, dupã cum urmeazã:


┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐
│CLASA│ TIPUL DE AUDIT ENERGETIC │
│ ├──────────────────────┬────────────────────┬──────────────┤
│ │Audit electroenergetic│Audit termoenergetic│Audit complex │
├─────┼──────────────────────┼────────────────────┼──────────────┤
│ I │ P ≤ 1.000 kW │ P ≤ 2.000 kW │ P ≤ 3.000 kW │
├─────┼──────────────────────┼────────────────────┼──────────────┤
│ II │ P > 1.000 kW │ P > 2.000 kW │ Nelimitat │
└─────┴──────────────────────┴────────────────────┴──────────────┘



    (2) Auditurile energetice pot fi audituri de proiect, audituri de omologare, audituri de recepţie, audituri reale şi audituri optimizate. Auditurile optimizate sunt obligatorii pentru stabilirea consumurilor existente şi pentru stabilirea soluţiilor de creştere a eficienţei energetice.
    ART. 8
    (1) Persoanele fizice având calitatea de auditor energetic sunt autorizate sã efectueze audituri energetice de clasa I.
    (2) Persoanele juridice având calitatea de auditor energetic sunt autorizate sã efectueze audituri energetice de clasa I sau clasa II.

    CAP. IV
    Cerinţele care trebuie îndeplinite la solicitarea autorizãrii

    ART. 9
    Cerinţele care trebuie îndeplinite de cãtre persoanele fizice în vederea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic sunt:
    1. Cerinţe de naturã juridicã:
    a) sã aibã capacitate deplinã de exerciţiu;
    b) sã nu fi suferit condamnãri penale definitive şi irevocabile pentru fapte ce au relevanţã în domeniul energetic.
    2. Cerinţe de naturã tehnicã:
    a) Pregãtirea profesionalã, specializarea şi experienţa acumulatã în domeniu
    Experienţa profesionalã trebuie sã fie dobânditã prin activitatea acumulatã în învãţãmânt, cercetare, proiectare, execuţie sau exploatare, în urmãtoarele domenii tehnice: energeticã industrialã, instalaţii, mecanicã, maşini termice, alte domenii tehnice cu conotaţie energeticã, pe durata specificatã în tabelul urmãtor:


┌───────────────────────┬───────────────┬───────────┐
│Pregãtirea profesionalã│Durata minimã │Curs de │
│şi specializarea │necesarã a │pregãtire │
│ │experienţei │în domeniul│
│ │profesionale de│auditului │
│ │specialitate │energetic │
│ │acumulatã de │ │
│ │cãtre persoana │ │
│ │fizicã │ │
├───────────────────────┼───────────────┼───────────┤
│Absolvenţi ai unei │ │ │
│facultãţi tehnice cu │ │ │
│profil energetic sau │ │ │
│asimilat acestuia │ 2 ani │ Necesar │
├───────────────────────┼───────────────┼───────────┤
│Absolvenţi ai unei │ │ │
│facultãţi tehnice cu │ │ │
│profil diferit de cel │ │ │
│energetic sau asimilat │ │ │
│acestuia care au │ │ │
│absolvit cursuri de │ │ │
│perfecţionare în │ │ │
│domeniul energetic │ 3 ani │ Necesar │
└───────────────────────┴───────────────┴───────────┘



    b) Pregãtirea în domeniul elaborãrii auditurilor energetice
    Aceastã cerinţã este îndeplinitã prin absolvirea unui curs de specialitate organizat de o universitate tehnicã cu profil energetic sau de un formator profesional autorizat de Consiliul Naţional de Formare Profesionalã a Adulţilor, agreatã/agreat de cãtre ANRE în conformitate cu prevederile Ghidului de pregãtire şi examinare a cursanţilor în domeniul elaborãrii bilanţurilor energetice, aprobat prin <>Decizia preşedintelui Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei nr. 57/2003.
    c) Persoana fizicã ce solicitã sã fie autorizatã ca auditor energetic trebuie sã facã dovada, pe baza documentelor ce atestã patrimoniul, cã are în dotare echipamente de mãsurare specifice auditurilor energetice pentru care solicitã autorizarea şi/sau cã are încheiat un contract de închiriere a echipamentelor de mãsurare cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotãri.
    ART. 10
    Cerinţele care trebuie îndeplinite de cãtre persoane juridice în vederea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic sunt:
    1. Cerinţe de naturã juridicã:
    a) sã prezinte certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
    b) sã aibã prevãzutã în obiectul de activitate prestarea de servicii energetice;
    c) sã prezinte un certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
    2. Cerinţe de naturã tehnicã:
    a) sã aibã minimum 3 auditori energetici autorizaţi conform legii, pe bazã de contract; în cazul societãţilor cu rãspundere limitatã asociatul/asociaţii are/au dreptul sã presteze activitate de auditor energetic autorizat, conform legii;
    b) sã facã dovada, pe baza documentelor ce atestã patrimoniul, cã au în dotare echipamente de mãsurare specifice auditurilor energetice pentru care solicitã autorizarea şi/sau cã sunt în posesia unui contract cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotãri.
    ART. 11
    (1) Cerinţele menţionate la art. 9 şi 10 constituie condiţii obligatorii ce trebuie îndeplinite de cãtre persoanele fizice şi juridice care solicitã obţinerea autorizaţiei de auditor energetic.
    (2) Neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe atrage respingerea cererii de autorizare.

    CAP. V
    Documentele necesare la solicitarea autorizãrii

    ART. 12
    (1) Documentele necesare persoanei fizice la solicitarea autorizãrii sunt urmãtoarele:
    a) cerere de obţinere a autorizaţiei de auditor energetic - persoane fizice, conform modelului prevãzut în anexa nr. 5;
    b) copie de pe chitanţa sau ordinul de platã a tarifului de autorizare; plata a 20% din valoarea totalã a tarifului de autorizare la depunerea dosarului şi 80% înainte de emiterea autorizaţiei; suma de 20% reprezintã tariful pentru analiza documentaţiei şi nu se restituie solicitantului în cazul în care nu se acordã autorizaţia;
    c) documente care atestã calificarea profesionalã.
    (2) Documentele menţionate la alin. (1) lit. c) trebuie sã conţinã urmãtoarele:
    a) copie de pe diploma de absolvire a unei facultãţi cu profil tehnic;
    b) memoriu tehnic de activitate care sã justifice experienţa profesionalã dobânditã pe o perioadã cel puţin egalã cu cea stabilitã conform art. 9 pct. 2 lit. a);
    c) copie de pe carnetul de muncã sau alte documente din care sã rezulte vechimea în munca de specialitate cerutã pe o perioadã cel puţin egalã cu cea stabilitã conform art. 9 pct. 2 lit. a); copia trebuie sã aibã înscrisã menţiunea "conform cu originalul".
    d) copie de pe certificatul de absolvire a unui curs de pregãtire în domeniul elaborãrii auditurilor energetice, organizat de o universitate tehnicã cu profil energetic sau de un formator profesional autorizat, conform art. 9 pct. 2 lit. b);
    e) lista cu echipamentele din dotarea persoanei fizice solicitante, însoţitã de documentele ce atestã apartenenţa acestora la patrimoniul propriu, necesare pentru lucrãrile specifice auditurilor energetice pentru care persoana fizicã solicitã autorizarea şi/sau copie de pe contractul de închiriere a echipamentelor de mãsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotãri;
    f) cazier judiciar.
    (3) Solicitanţii pot depune la ANRE în vederea autorizãrii documente echivalente celor menţionate la alin. (2) emise de autoritãţile competente omoloage dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European, însoţite de traduceri autorizate ale acestora.
    (4) Persoanele fizice care au obţinut autorizarea într-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European trebuie supuse unui examen, care constã în cunoaşterea legislaţiei naţionale în domeniul energetic. Acestea vor prezenta la ANRE o copie conform cu originalul a autorizaţiei de auditor energetic obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European şi referinţe privind activitatea desfãşuratã în ultimii 3 ani ca auditor energetic.
    (5) Documentele menţionate la alin. (1)-(4) vor fi cuprinse într-un dosar şi vor fi însoţite de:
    a) o paginã de titlu, cu menţiunea "Dosar pentru solicitarea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic clasa I, tipul......", numele persoanei fizice solicitante, data solicitãrii, certificatã de ANRE;
    b) o paginã de "Cuprins", cu denumirile documentelor incluse în dosar, în ordinea menţionatã conform alin. (1) şi (4).
    ART. 13
    (1) Documentele necesare persoanei juridice la solicitarea autorizãrii având activitate în domeniul serviciilor şi/sau al consultanţei energetice sunt urmãtoarele:
    a) cerere de acordare a autorizaţiei de auditor energetic - persoane juridice, conform modelului prevãzut în anexa nr. 6;
    b) copie de pe chitanţa sau ordinul de platã a tarifului de autorizare; plata a 20% din valoarea totalã a tarifului de autorizare la depunerea dosarului şi 80% înainte de emiterea autorizaţiei; suma de 20% reprezintã tariful pentru analiza documentaţiei şi nu se restituie solicitantului în cazul în care nu se acordã autorizaţia;
    c) documente referitoare la statutul juridic al persoanei juridice solicitante;
    d) documente referitoare la îndeplinirea cerinţelor profesionale şi de naturã tehnicã.
    (2) Documentele menţionate la alin. (1) lit. c) trebuie sã conţinã urmãtoarele:
    a) copie de pe actul constitutiv al persoanei juridice, din care sã rezulte cã desfãşoarã activitate în domeniul serviciilor energetice şi/sau al consultanţei energetice;
    b) copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
    c) certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu maximum 10 zile anterior depunerii cererii de acordare a autorizaţiei.
    (3) Documentele menţionate la alin. (1) lit. d) trebuie sã conţinã urmãtoarele:
    a) copii de pe contractele individuale de muncã ale auditorilor energetici autorizaţi, angajaţi în cadrul persoanei juridice solicitante;
    b) copie de pe carnetul de muncã sau alte documente din care sã rezulte vechimea în munca de specialitate cerutã pe o perioadã cel puţin egalã cu cea stabilitã conform art. 9 pct. 2 lit. a); copia trebuie sã aibã înscrisã menţiunea "conform cu originalul";
    c) copii de pe autorizaţiile de auditor energetic clasa I ale auditorilor energetici autorizaţi, angajaţi în cadrul persoanei juridice solicitante;
    d) lista cu echipamentele din dotarea persoanei juridice solicitante, însoţitã de documentele ce atestã apartenenţa acestora la patrimoniul propriu, necesare pentru lucrãrile specifice auditurilor energetice pentru care persoana juridicã solicitã autorizarea şi/sau copie de pe contractul de închiriere a echipamentelor de mãsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotãri;
    e) cazier judiciar.
    (4) Persoanele juridice din alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European vor prezenta urmãtoarele documente:
    a) copia, respectiv traducerea autorizatã a diplomei de absolvire a unei facultãţi tehnice pentru fiecare persoanã fizicã angajatã care desfãşoarã activitãţi de audit energetic; diploma de absolvire trebuie sã fie însoţitã de documentul de recunoaştere/echivalare emis de cãtre ministerul de resort, în condiţiile legii;
    b) copie de pe autorizaţia emisã de autoritãţile competente omoloage dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European;
    c) referinţe privind activitatea desfãşuratã de persoana juridicã în ultimii 3 ani, în calitate de auditor energetic în industrie şi/sau în alte sectoare economice, cu excepţia sectorului clãdiri;
    d) lista echipamentelor din dotare utilizabile pentru lucrãrile specifice auditurilor energetice pentru care solicitã autorizarea şi/sau copie de pe contractul de închiriere a echipamentelor de mãsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotãri.
    (5) Documentele menţionate la alin. (1)-(4) vor fi cuprinse într-un dosar şi vor fi însoţite de:
    a) o paginã de titlu, cu precizarea "Dosar pentru solicitarea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic clasa II, tipul......", numele persoanei juridice solicitante, data solicitãrii, certificatã de ANRE;
    b) o paginã de "Cuprins", cu denumirile documentelor incluse în dosar, în ordinea precizatã conform alin. (1)-(4).
    ART. 14
    Persoanele juridice având calitatea de auditor energetic autorizat au urmãtoarele obligaţii:
    a) sã înfiinţeze şi sã actualizeze permanent registrul propriu de evidenţã a auditurilor energetice elaborate;
    b) sã întocmeascã şi sã transmitã Comisiei de autorizare raportul anual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice, cuprinzând informaţii despre activitatea desfãşuratã în anul anterior raportãrii. Conţinutul şi modul de întocmire a raportului se stabilesc conform Procedurii de monitorizare a activitãţilor de elaborare a auditurilor energetice, aprobatã prin <>Decizia preşedintelui Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei nr. 29/2009;
    c) sã pãstreze documentaţiile aferente auditurilor energetice la a cãror elaborare au participat, pe bazã contractualã, pe o perioadã de minimum 5 ani.

    CAP. VI
    Perioada de valabilitate a autorizaţiei de auditor energetic

    ART. 15
    (1) În termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, ANRE va emite cãtre solicitant autorizaţia de auditor energetic persoanã fizicã sau juridicã. Perioada de valabilitate a autorizaţiei de auditor energetic este de 3 ani.
    (2) Persoanele fizice şi/sau juridice autorizate au obligaţia sã informeze ANRE asupra oricãrei modificãri a condiţiilor care au stat la baza acordãrii autorizaţiei.
    (3) Schimbarea autorizaţiei se va face pe baza documentului care sã ateste modificãrile intervenite. Acesta este certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitãrii la ANRE, în cazul persoanelor juridice.
    ART. 16
    (1) Contestaţiile cu privire la neemiterea autorizaţiei de auditor se depun la sediul ANRE în termen de 3 zile de la data primirii înştiinţãrii şi se soluţioneazã în termen de 10 zile de la data depunerii, de cãtre o comisie numitã în acest scop.
    (2) Rezultatele contestaţiilor se afişeazã la sediul ANRE şi se publicã pe pagina de internet a acesteia.
    ART. 17
    (1) Valabilitatea autorizaţiei de auditor energetic se poate prelungi o singurã datã pe o perioadã de 3 ani. Prelungirea valabilitãţii se acordã prin decizie a preşedintelui ANRE, la propunerea scrisã a Comisiei de autorizare, pe baza urmãtoarelor documente:
    a) cerere de prelungire prezentatã cu minimum 45 de zile anterior datei de expirare a valabilitãţii autorizaţiei, întocmitã conform anexei nr. 8, pentru auditorul energetic persoanã fizicã, şi conform anexei nr. 9, pentru auditorul energetic persoanã juridicã;
    b) copie de pe chitanţa sau ordinul de platã a tarifului de autorizare pentru prelungirea valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic; plata a 20% din valoarea totalã a tarifului de prelungire a autorizaţiei la depunerea dosarului şi 80% înainte de emiterea deciziei; suma de 20% reprezintã tariful pentru analiza documentaţiei şi nu se restituie solicitantului în cazul în care nu se acordã autorizaţia;
    c) autorizaţie de auditor energetic deţinutã anterior, în copie; solicitantul persoanã juridicã trebuie sã ataşeze la dosar şi copii xerox ale autorizaţiilor auditorilor energetici angajaţi pe bazã de contract; dupã caz, se va depune dovada declarãrii pierderii autorizaţiei, publicatã într-un ziar de circulaţie la nivel naţional;
    d) copii ale contractelor de muncã ale auditorilor energetici angajaţi ataşate de cãtre solicitantul persoanã juridicã;
    e) memoriu tehnic de activitate al auditorului energetic persoanã fizicã, respectiv raportul multianual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice, pentru auditorul energetic persoanã juridicã, dupã caz;
    f) minimum douã referinţe obţinute de la beneficiarii auditurilor energetice elaborate, inclusiv lista mãsurilor rezultate în urma auditului şi care au fost implementate de beneficiar, dupã caz;
    g) listã cu echipamentele din dotarea auditorului energetic persoanã fizicã sau juridicã, însoţitã de documentele ce atestã apartenenţa acestora la patrimoniul propriu, necesare pentru lucrãrile specifice auditurilor energetice pentru care persoana juridicã solicitã autorizarea şi/sau copie dupã contractul de închiriere a echipamentelor de mãsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotãri.
    (2) Documentele menţionate la alin. (1) vor fi cuprinse într-un dosar şi însoţite de:
    a) o paginã de titlu, cu precizarea "Dosar pentru solicitarea prelungirii valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic clasa..., tipul...", numele persoanei fizice/juridice solicitante, data solicitãrii, certificatã de ANRE;
    b) o paginã de "Cuprins", cu denumirile documentelor incluse în dosar, în ordinea precizatã conform alin. (1).

    CAP. VII
    Suspendarea şi retragerea autorizaţiei de auditor energetic

    ART. 18
    (1) Suspendarea autorizaţiei de auditor energetic a persoanei fizice sau juridice se face de cãtre Comisia de autorizare în una dintre urmãtoarele situaţii:
    a) nerespectarea Codului de conduitã al auditorului energetic autorizat, conform anexei nr. 7;
    b) nerespectarea reglementãrilor tehnice în vigoare, referitoare la elaborarea auditurilor energetice;
    c) necompletarea la zi a registrului propriu de evidenţã a auditurilor energetice elaborate sau completarea acestuia cu date false;
    d) lipsa auditorilor persoane fizice din cadrul persoanelor juridice.
    (2) Suspendarea autorizaţiei de auditor se face pe o perioadã de maximum 90 de zile.
    (3) Constatarea şi notificarea situaţiilor menţionate la alin. (1) se fac de cãtre reprezentanţii împuterniciţi ai ANRE.
    (4) Comisia de autorizare analizeazã situaţiile descrise la alin. (1) şi în termen de 10 zile de la data notificãrii decide suspendarea autorizaţiei de auditor energetic a persoanei în cauzã.
    (5) În termen de 15 zile de la data notificãrii Comisia de autorizare emite o decizie de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic persoanã fizicã, pe care o transmite auditorului energetic respectiv.
    (6) Auditorul energetic persoanã fizicã, cãruia i s-a emis o decizie de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic, poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Pe perioada contestãrii şi pânã la soluţionarea ei definitivã, auditorul nu are dreptul sã îşi desfãşoare în continuare activitatea.
    (7) Contestaţia se depune la sediul ANRE şi va fi soluţionatã în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia, de cãtre o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituitã în acest scop.
    ART. 19
    (1) Dacã în termen de 60 de zile de la data comunicãrii deciziei de suspendare se constatã persistenţa uneia dintre situaţiile prevãzute la art. 18 alin. (1), Comisia de autorizare retrage autorizaţia de auditor energetic.
    (2) Comisia de autorizare emite o decizie de retragere a autorizaţiei de auditor energetic, iar secretariatul tehnic radiazã persoana în cauzã din Registrul de evidenţã a auditorilor energetici.
    (3) Auditorul energetic cãruia i s-a emis o decizie de retragere a autorizaţiei de auditor energetic poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
    (4) Contestaţia se depune la sediul ANRE şi va fi soluţionatã în termen de 30 de zile de la depunerea ei, de cãtre o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituitã în acest scop.
    (5) Persoana cãreia i s-a retras autorizaţia de auditor energetic are dreptul de a solicita obţinerea unei noi autorizaţii, dupã minimum 2 ani de la data deciziei ANRE de retragere a celei deţinute anterior, cu respectarea cerinţelor prevãzute în cadrul prezentului regulament.
    ART. 20
    (1) La retragerea autorizaţiei de auditor energetic persoanei fizice, ANRE transmite o înştiinţare de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic persoanei juridice angajatoare, dacã, în condiţiile date, numãrul total de auditori energetici autorizaţi angajaţi s-a redus sub cel prevãzut la art. 10 pct. 2 lit. a).
    (2) Suspendarea autorizaţiei de auditor energetic persoanei juridice angajatoare se face la 30 de zile de la emiterea deciziei de retragere a autorizaţiei de auditor energetic unuia dintre auditorii energetici autorizaţi din cadrul acesteia, dacã în acest interval de timp se menţine situaţia prevãzutã la alin. (1) teza a doua.
    (3) Preşedintele autoritãţii competente emite o decizie de suspendare în baza propunerilor primite din partea Comisiei de autorizare.
    ART. 21
    Autorizaţia de auditor energetic a unei persoane juridice se retrage de cãtre ANRE la 30 de zile de la comunicarea deciziei de suspendare, dacã în intervalul de timp arãtat se menţine situaţia prevãzutã la art. 20 alin. (1) teza a doua.

    CAP. VIII
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 22
    Autorizaţiile acordate în temeiul reglementãrilor anterioare se echivaleazã cu autorizaţiile instituite prin prezentul regulament.
    ART. 23
    Anexele nr. 1-9 fac parte integrantã din prezentul regulament.
    ART. 24
    Registrul de evidenţã a auditorilor energetici este publicat pe pagina de internet a ANRE (www.anre.ro) şi actualizat permanent.


    ANEXA 1
    la regulament


                                   - model -

                        AUTORIZAŢIE DE AUDITOR ENERGETIC
                               (persoanã fizicã)

                          Nr. ........ din ...........


    În baza <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energeticã şi promovarea utilizãrii la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010, ca urmare a verificãrii documentelor transmise Comisiei de autorizare a auditorilor energetici de cãtre solicitant, prezenta autorizaţie de auditor energetic se acordã domnului (doamnei) .................., de profesie .................., cu domiciliul în localitatea ......................, str. ..................... nr. ...., bl. ....., sc. ..., et. ..., ap. ....., judeţul/sectorul ............., şi conferã calitatea de:

                      AUDITOR ENERGETIC AUTORIZAT CLASA I
                    ELECTROENERGETIC/TERMOENERGETIC/COMPLEX
             (tipul de audit energetic pentru care este autorizat)

    Autorizaţia de auditor energetic este valabilã numai pentru tipul şi clasa de audit energetic precizate mai sus, servind pentru dovedirea competenţei tehnice de specialitate a posesorului, în vederea elaborãrii de audituri energetice pe bazã contractualã.
    Autorizaţia de auditor energetic este valabilã 3 ani de la data emiterii.
    Prelungirea valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic se face la cererea titularului, cu respectarea prevederilor Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010.
    Autorizaţia de auditor energetic este netransmisibilã.


    Preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
       ..................................................................
                              (semnãturã/ştampilã)




    ANEXA 2
    la regulament


                                   - model -

                        AUTORIZAŢIE DE AUDITOR ENERGETIC
                              (persoanã juridicã)

                          Nr. .......... din .........

    În baza <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energeticã şi promovarea utilizãrii la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010, ca urmare a verificãrii documentelor transmise Comisiei de autorizare a auditorilor energetici de cãtre solicitant, se autorizeazã persoana juridicã ............................................, având sediul în .........................................., numãrul de înregistrare în registrul comerţului .................. şi codul fiscal ................................

                      AUDITOR ENERGETIC AUTORIZAT CLASA II
                    ELECTROENERGETIC/TERMOENERGETIC/COMPLEX
             (tipul de audit energetic pentru care este autorizat)

    Autorizaţia de auditor energetic este valabilã numai pentru tipul şi clasa de audit energetic menţionate mai sus, servind pentru dovedirea competenţei tehnice de specialitate a persoanei juridice titulare, în vederea elaborãrii de audituri energetice pe bazã contractualã.
    Autorizaţia de auditor energetic este valabilã 3 ani de la data emiterii.
    Prelungirea valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic se face la cererea persoanei juridice titulare, cu respectarea prevederilor stipulate în Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010.
    Autorizaţia de auditor energetic este netransmisibilã.

    Preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
       ..................................................................
                              (semnãturã/ştampilã)


    ANEXA 3
    la regulament


          Model de ştampilã şi legitimaţie pentru auditorul energetic persoanã fizicã

--------------
    NOTĂ(CTCE)
    Modelul de ştampilã şi legitimaţie pentru auditorul energetic persoanã fizicã, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011, la paginile 14-15 (a se vedea imaginea asociatã).

    NOTĂ:
    Legitimaţia se realizeazã la dimensiunile şi cu materialul unui card bancar sau din carton de calitate şi cu folie din plastic transparent laminatã.


    ANEXA 4
    la regulament


                                     GLOSAR
                           de termeni de specialitate

    În contextul Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, urmãtorii termeni se definesc astfel:
    Audit energetic - procedura sistematicã de obţinere a unor date despre profilul consumului energetic existent al unei clãdiri sau al unui grup de clãdiri, al unei activitãţi şi/sau instalaţii industriale ori al serviciilor private sau publice, de identificare şi cuantificare a oportunitãţilor rentabile pentru realizarea unor economii de energie şi de raportare a rezultatelor
    Audit electroenergetic - tip de audit energetic care urmãreşte contabilizarea fluxurilor de energie electricã
    Audit termoenergetic - tip de audit energetic care urmãreşte contabilizarea fluxurilor de energie termicã
    Audit complex - tip de audit energetic care urmãreşte contabilizarea tuturor formelor de energie ale cãror fluxuri sunt monitorizate în interiorul conturului de audit
    Auditor energetic autorizat - persoanã fizicã sau juridicã autorizatã, în condiţiile legii, care are dreptul de a realiza auditul energetic. Auditorii energetici îşi desfãşoarã activitatea ca persoane fizice autorizate sau ca angajaţi ai unor persoane juridice, conform legislaţiei în vigoare
    Autorizare - procedura şi activitatea desfãşurate de organismul de autorizare privind analizarea, verificarea şi confirmarea scrisã a competenţelor persoanelor fizice sau juridice care doresc sã obţinã calitatea de auditor energetic, în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici şi cu reglementãrile tehnice în vigoare
    Autorizaţia de auditor energetic - act ce dovedeşte competenţa tehnicã a persoanelor fizice şi juridice care efectueazã audituri energetice în România
    Eficienţã energeticã - raportul dintre valoarea rezultatului performant obţinut, constând în servicii, mãrfuri sau energia rezultatã, şi valoarea energiei utilizate în acest scop
    Economii de energie - cantitatea de energie economisitã, determinatã prin mãsurarea şi/sau estimarea consumului înainte şi dupã aplicarea uneia sau mai multor mãsuri de îmbunãtãţire a eficienţei energetice, asigurând, în acelaşi timp, normalizarea condiţiilor externe care afecteazã consumul de energie


    ANEXA 5
    la regulament




                                   - model -

                                     CERERE
                de obţinere a autorizaţiei de auditor energetic
                                Nr. ....../.....

                  PERSOANĂ FIZICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA I

    Tipul de audit pentru care se solicitã autorizarea
          [] [] []
    Electroenergetic Termoenergetic Complex

    Informaţii personale
    Numele ................., iniţiala tatãlui ........, prenumele ..........,
    data naşterii ................, locul naşterii .....................,
    act de identitate .............. seria ........... nr. ............ ,
    eliberat de ...................... la data de ........................,
    cod numeric personal .................................
    Locul de muncã ..........................................................
    Adresa locului de muncã .................................................
    Telefon/Fax/E-mail ......................................................
    Domiciliul ..............................................................
    Telefon/Fax/E-mail ......................................................
    Subsemnatul/Subsemnata solicit autorizarea mea pentru clasa I şi tipul de
    auditor energetic menţionat mai sus şi înscrierea mea în Registrul de
    evidenţã a auditorilor energetici.
    Sunt de acord cu publicarea numelui meu, a coordonatelor şi a detaliilor
    înscrise în autorizaţie în acest registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru
    autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui
    Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010.
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţã de prevederile Codului de conduitã al auditorului
    energetic şi voi acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activitãţilor
    de elaborare a auditurilor energetice.

    Educaţie, cursuri de instruire
    Se vor ataşa copii de pe diplomele de absolvire.
    ┌────┬────────┬────────────────┬──────────────────────────────────┐
    │Nr. │Perioada│Diploma obţinutã│Instituţia care a eliberat diploma│
    │crt.│ │ │ │
    ├────┼────────┼────────────────┼──────────────────────────────────┤
    │ │ │ │ │
    └────┴────────┴────────────────┴──────────────────────────────────┘

    Situaţia profesionalã actualã
    Profesia ........................, vechimea în muncã .....................,
    funcţia ..........................................,
    vechimea în funcţie ................., responsabilitãţi ...................
    ...........................................................................
    ...........................................................................
    ...........................................................................

    Experienţa profesionalã
    ┌────┬────────┬────────────┬────────────┬────────┬────────────────┐
    │Nr. │Din anul│Pânã în anul│Denumirea │Funcţia │Responsabilitãţi│
    │crt.│ │ │operatorului│deţinutã│ │
    │ │ │ │economic │ │ │
    ├────┼────────┼────────────┼────────────┼────────┼────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────┼────────────┼────────────┼────────┼────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────┼────────────┼────────────┼────────┼────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────┼────────────┼────────────┼────────┼────────────────┤
    │ │ │ │ │ │ │
    └────┴────────┴────────────┴────────────┴────────┴────────────────┘


           Semnãtura solicitantului
          ...........................

    Data
    ...........


    Cãtre
    Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Energiei
    Comisia de autorizare a auditorilor energetici




    ANEXA 6
    la regulament

                                   - model -

                                     CERERE
                de obţinere a autorizaţiei de auditor energetic
                          Nr. ............/...........

                 PERSOANĂ JURIDICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA II

    Persoana juridicã ....(denumirea)......, codul fiscal ..............., înregistratã în registrul comerţului cu nr. ..............,. cu sediul în ................................., str. .......................... nr. ........, judeţul/sectorul ....., telefon/fax ..........., reprezentatã legal prin director/manager ....(numele şi prenumele)..........

    Tipul de audit pentru care se solicitã autorizarea:
            [] [] []
      Electroenergetic Termoenergetic Complex

    Subsemnatul/Subsemnata, în calitate de reprezentant delegat*), solicit eliberarea autorizaţiei de auditor energetic pentru persoana juridicã .............................................................., pentru clasa II şi tipul de audit energetic menţionat, şi înscrierea persoanei juridice pe care o reprezint în Registrul de evidenţã a auditorilor energetici.
--------
    *) Persoana juridicã va fi reprezentatã în relaţia cu organismul de autorizare de cãtre un reprezentant delegat.

    Sunt de acord cu publicarea denumirii persoanei juridice, a coordonatelor şi a detaliilor înscrise în autorizaţie în acest registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010,
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţã de prevederile Codului de conduitã al auditorului energetic şi vom acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activitãţilor de elaborare a auditurilor energetice.

        Data Semnãtura şi ştampila persoanei juridice
   ................ ..........................................
                                (numele, prenumele, funcţia)

    Cãtre:
    Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Energiei
    Comisia de autorizare a auditorilor energetici



    ANEXA 7
    la regulament

                               CODUL DE CONDUITĂ
                       al auditorului energetic autorizat

    Realizarea auditurilor energetice se desfãşoarã pe baza principiilor precizate în continuare, a cãror respectare de cãtre auditorii energetici autorizaţi ca persoane fizice şi juridice este obligatorie, pentru evitarea unor incompatibilitãţi şi/sau conflicte de interese ce ar putea fi generate în desfãşurarea acestei activitãţi.
    Auditorul energetic autorizat:
    1. Acţioneazã profesional, fãrã discriminare.
    2. Acţioneazã în sensul creşterii competenţei proprii şi îi asistã pe cei aflaţi în subordinea sa sã îşi dezvolte abilitãţile relaţionale în activitatea de realizare a auditurilor energetice.
    3. Nu are raporturi juridice de muncã şi civile cu operatorul economic pentru care elaboreazã auditul energetic, cu excepţia contractului de realizare a acestuia.
    4. Nu are raporturi juridice de muncã şi civile cu operatorii economici care urmeazã sã implementeze acţiunile rezultate ca urmare a realizãrii auditului energetic.
    5. Nu are alte interese materiale directe sau indirecte în raport cu operatorul economic pentru care elaboreazã auditul energetic, cu excepţia onorariilor cuvenite pentru munca prestatã în calitate de auditor energetic.
    6. Nu activeazã ca reprezentant al unor producãtori de echipament energetic.
    7. Pãstreazã confidenţialitatea datelor obţinute sau rezultate în urma auditului energetic, cu excepţia cazurilor în care este obligat sã le facã cunoscute în condiţiile legii, sau obţine consimţãmântul scris al beneficiarului auditului energetic în acest sens.
    8. Nu comunicã informaţii eronate care sã compromitã activitatea de realizare a auditului energetic sau procesul de autorizare.
    9. Nu prejudiciazã prin activitãţile sale reputaţia organismului de autorizare.


    ANEXA 8
    la regulament

                                   - model -

                                     CERERE
                   de prelungire a valabilitãţii autorizaţiei
                              de auditor energetic

                      Nr. ............./.............

                 PERSOANĂ FIZICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA I

    Tipul de audit pentru care se solicitã prelungirea autorizãrii

               [] [] []
         Electroenergetic Termoenergetic Complex

    Numele ......................., iniţiala tatãlui ........, prenumele .................., data naşterii ..............................., locul naşterii ....................., act de identitate ....... seria ....... nr.......... , eliberat de ........................... la data de ................., cod numeric personal ........................
    Locul de muncã ....................................................
    Adresa de la locul de muncã .......................................
    Telefon/fax/e-mail ................................................
    Domiciliul ........................................................
    Telefon/fax/e-mail ................................................
    Subsemnatul/Subsemnata, în calitate de auditor energetic autorizat, solicit prelungirea valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic pentru clasa I şi tipul menţionat mai sus, precum şi menţinerea înscrierii mele în Registrul de evidenţã a auditorilor energetici. Sunt de acord cu publicarea numelui meu, a coordonatelor şi a detaliilor înscrise în autorizaţie în acest registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010.
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţã de prevederile Codului de conduitã al auditorului energetic şi voi acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activitãţilor de elaborare a auditurilor energetice.

         Semnãtura solicitantului Data
         ......................... ....................

    Cãtre
    Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Energiei
    Comisia de autorizare a auditorilor energetici


    ANEXA 9
    la regulament

                                   - model -

                                     CERERE
                   de prelungire a valabilitãţii autorizaţiei
                              de auditor energetic
                        Nr. ............./.............

                 PERSOANĂ JURIDICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA II

    Persoana juridicã ....(denumirea)...., codul fiscal ......................, înregistratã în registrul comerţului cu nr. ............., cu sediul în ..................................., str. ................................ nr. .............., judeţul/sectorul ..........., telefon/fax. ........, reprezentatã legal prin director/manager....(numele şi prenumele)........

    Tipul de audit pentru care se solicitã prelungirea autorizãrii

                 [] [] []
          Electroenergetic Termoenergetic Complex

    Subsemnatul/Subsemnata, în calitate de reprezentant delegat*), solicit prelungirea valabilitãţii autorizaţiei de auditor energetic pentru clasa II şi tipul menţionat mai sus, pentru persoana juridicã ..................................................................................................., şi menţinerea înscrierii persoanei juridice pe care o reprezint în Registrul de evidenţã a auditorilor energetici.
-------------
    *) Persoana juridicã va fi reprezentatã în relaţia cu organismul de autorizare de cãtre un reprezentant delegat.

    Sunt de acord cu publicarea denumirii persoanei juridice, a coordonatelor şi a detaliilor înscrise în autorizaţie în acest registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2010.
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţã de prevederile Codului de conduitã al auditorului energetic şi vom acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activitãţilor de elaborare a auditurilor energetice.

            Data Semnãtura şi ştampila persoanei juridice
      ................. .........................................
                                 (numele, prenumele şi funcţia)

    Cãtre
    Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Energiei
    Comisia de autorizare a auditorilor energetici

                               -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016