Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 18 noiembrie 2009  de organizare si functionare al Agentiei Nucleare si pentru Deseuri Radioactive    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 18 noiembrie 2009 de organizare si functionare al Agentiei Nucleare si pentru Deseuri Radioactive

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 11 decembrie 2009

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Agenţia Nuclearã şi pentru Deşeuri Radioactive, denumitã în continuare Agenţia, este autoritatea naţionalã competentã în domeniul promovãrii, dezvoltãrii şi monitorizãrii activitãţilor nucleare în scopuri exclusiv paşnice şi al gospodãririi în siguranţã a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivã a acestora.
(2) Agenţia se organizeazã şi funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea Ministerului Economiei.
(3) Pentru realizarea activitãţilor de gospodãrire în siguranţã a deşeurilor radioactive şi de administrare a resurselor financiare destinate depozitãrii definitive a deşeurilor radioactive şi dezafectãrii instalaţiilor nucleare, se înfiinţeazã Departamentul pentru administrarea naţionalã a deşeurilor radioactive, entitate fãrã personalitate juridicã, cu sediul în oraşul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, C.P. nr. 10, cod poştal 115400, judeţul Argeş.
(4) Agenţia are sediul principal în municipiul Bucureşti, str. D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, şi un sediu secundar în oraşul Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, judeţul Argeş.

CAP. II
Obiect de activitate, funcţii şi atribuţii

ART. 2
(1) Agenţia are ca obiect de activitate acordarea de asistenţã tehnicã de specialitate Guvernului în procesul de elaborare şi adoptare a politicilor de promovare, dezvoltare şi monitorizare a aplicaţiilor exclusiv paşnice ale energiei nucleare, energetice şi neenergetice, depozitarea definitivã în siguranţã a deşeurilor radioactive şi coordonarea la nivel naţional a procesului de gospodãrire a deşeurilor radioactive şi a procesului de dezafectare a instalaţiilor nucleare.
(2) Agenţia elaboreazã Strategia naţionalã de dezvoltare a domeniului nuclear şi Programul nuclear naţional, denumite în continuare SNDDN şi, respectiv, PNN, cu consultarea ministerelor, a altor organe ale administraţiei publice centrale şi locale, a operatorilor economici şi a asociaţiilor profesionale care activeazã în domeniul nuclear, precum şi cu reprezentanţi ai societãţii civile.
(3) Agenţia monitorizeazã la nivel naţional desfãşurarea în scopuri exclusiv paşnice a activitãţilor nucleare în concordanţã cu SNDDN şi, respectiv, PNN.
(4) În domeniul sãu de competenţã, Agenţia constituie punct naţional de contact pentru Programul de cooperare tehnicã a României cu Agenţia Internaţionalã pentru Energie Atomicã, denumitã în continuare AIEA.
(5) În domeniul sãu de competenţã, Agenţia este punct naţional de contact pentru instituţiile româneşti care desfãşoarã activitãţi în domeniul nuclear cu Uniunea Europeanã, denumitã în continuare UE, şi alte organizaţii internaţionale de profil.
ART. 3
(1) În realizarea obiectului sãu de activitate, Agenţia îndeplineşte urmãtoarele funcţii:
a) de strategie, prin care se asigurã elaborarea şi actualizarea SNDDN şi PNN;
b) de monitorizare, prin care se asigurã monitorizarea gradului de realizare a activitãţilor nucleare din PNN, în concordanţã cu obiectivele SNDDN;
c) de promovare, prin care se asigurã promovarea şi susţinerea pe plan naţional şi internaţional a intereselor domeniului nuclear românesc;
d) de coordonare, prin care se asigurã coordonarea la nivel naţional a acţiunilor privind promovarea, dezvoltarea şi monitorizarea activitãţilor nucleare în România, precum şi a activitãţilor de gospodãrire în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;
e) de depozitare, prin care se asigurã depozitarea definitivã, în condiţii de siguranţã, a deşeurilor radioactive rezultate din ciclul combustibilului nuclear şi a deşeurilor radioactive rezultate din aplicaţiile tehnicilor şi tehnologiilor nucleare în industrie, medicinã, agriculturã şi în alte domenii de interes socioeconomic, inclusiv a celor rezultate din dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice;
f) de administrare, prin care se asigurã gestionarea resurselor financiare destinate gospodãririi în siguranţã a deşeurilor radioactive şi a resurselor financiare destinate dezafectãrii instalaţiilor nucleare şi radiologice;
g) de reprezentare, prin care asigurã, în domeniul sãu de activitate, reprezentarea pe plan intern şi extern a statului român.
(2) În exercitarea funcţiilor sale, Agenţia colaboreazã cu ministerele, cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu celelalte instituţii publice şi cu operatorii economici care au responsabilitãţi şi activeazã în domeniul nuclear, cu organizaţiile neguvernamentale, cu asociaţiile profesionale din domeniu, precum şi cu reprezentanţi ai societãţii civile.
(3) Agenţia prezintã periodic sau la solicitarea expresã a primului-ministru şi a ministrului economiei rapoarte privind evoluţiile naţionale şi internaţionale în domeniul nuclear, gradul de realizare a PNN, inclusiv a Planului nuclear anual, denumit în continuare PNA, şi gradul de implementare a proiectelor naţionale, regionale şi interregionale de asistenţã tehnicã ce se desfãşoarã sub egida AIEA, a UE sau a altor organisme şi organizaţii internaţionale de profil.
ART. 4
(1) Atribuţiile principale ale Agenţiei sunt prevãzute la <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2003 privind promovarea, dezvoltarea şi monitorizarea activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi la <>art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 privind gospodãrirea în siguranţã a deşeurilor radioactive, republicatã, cu modificãrile ulterioare.
(2) În exercitarea funcţiilor prevãzute la art. 3 alin. (1), Agenţia îndeplineşte şi urmãtoarele atribuţii:
a) elaborarea, actualizarea periodicã şi monitorizarea implementãrii SNDDN şi, respectiv, a PNN, prin PNA;
b) propunerea cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Cercetare Ştiinţificã de direcţii prioritare şi obiective pentru Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare, în concordanţã cu PNN şi PNA;
c) promovarea şi susţinerea proiectelor de interes din domeniul nuclear, prin comisiile naţionale şi internaţionale/ comitetele interministeriale constituite prin acte normative;
d) promovarea şi susţinerea participãrii unitãţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare, a centrelor de excelenţã şi a operatorilor economici la activitãţile desfãşurate în cadrul PNN, precum şi la activitãţile desfãşurate în cadrul parteneriatelor internaţionale din domeniul nuclear;
e) elaborarea strategiei naţionale de resurse umane în domeniul nuclear;
f) coordonarea procesului de gestionare a cunoştinţelor nucleare;
g) asigurarea consultanţei de specialitate, în domeniul sãu de activitate, structurilor administrative permanente şi/sau temporare ale statului;
h) elaborarea şi semnarea Programului-cadru de ţarã privind asistenţa tehnicã furnizatã României de cãtre AIEA şi urmãrirea implementãrii acestuia, precum şi avizarea şi monitorizarea derulãrii programelor de asistenţã tehnicã desfãşurate în concordanţã cu acest document;
i) consolidarea şi extinderea cooperãrii în domeniul promovãrii şi dezvoltãrii aplicaţiilor exclusiv paşnice ale energiei nucleare, energetice şi neenergetice, prin iniţierea şi încheierea unor tratate, convenţii şi acorduri în domeniul sãu de activitate;
j) cooperarea cu instituţii similare internaţionale;
k) asigurarea fondurilor necesare, prin prevederi bugetare anuale, şi plata obligaţiilor financiare ale României cãtre AIEA, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 360/2005 privind plata obligaţiilor financiare pe care România le are faţã de Agenţia Internaţionalã pentru Energie Atomicã (AIEA);
l) plata, în numele Guvernului României, a costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnicã cu AIEA, în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 205/2008 privind plata costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnicã cu Agenţia Internaţionalã pentru Energie Atomicã (AIEA), aprobatã prin <>Legea nr. 142/2009 ;
m) constituirea şi actualizarea anualã a unei baze naţionale de date privind cantitãţile, tipurile de deşeuri radioactive generate, inclusiv combustibilul nuclear uzat, şi cele rezultate din dezafectarea instalaţiilor nucleare;
n) elaborarea de proceduri şi norme tehnice specifice pentru toate etapele gospodãririi în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea lor definitivã şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice;
o) coordonarea elaborãrii studiilor de fezabilitate şi de amplasament, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune şi exploatarea obiectivelor nucleare, inclusiv a depozitelor definitive de combustibil nuclear uzat şi deşeuri radioactive;
p) colaborarea cu titularii de autorizaţii pentru activitãţi nucleare, emise conform <>Legii nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã, reglementarea, autorizarea şi controlul activitãţilor nucleare, republicatã, şi verificarea, în colaborare cu Comisia Naţionalã pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, a modului de aplicare de cãtre aceştia a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale <>Legii nr. 105/1999 pentru ratificarea Convenţiei comune asupra gospodãririi în siguranţã a combustibilului uzat şi asupra gospodãririi în siguranţã a deşeurilor radioactive, adoptatã la Viena la 5 septembrie 1997;
q) exercitarea atribuţiilor de gestionare a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, în cazul declanşãrii procedurii de lichidare judiciarã sau al imposibilitãţii continuãrii activitãţii de cãtre titularul de autorizaţie, pânã la stabilirea noului titular de autorizaţie nuclearã;
r) emiterea de norme care cuprind cerinţe şi specificaţii tehnice privind gospodãrirea în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv cele rezultate din dezafectarea obiectivelor şi instalaţiilor nucleare şi radiologice, precum şi depozitarea definitivã;
s) organizarea şi finanţarea, în colaborare cu instituţii care desfãşoarã activitãţi în domeniul nuclear, de manifestãri ştiinţifice naţionale şi internaţionale privind utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice;
t) iniţierea şi finanţarea de sondaje privind gradul de percepţie a publicului faţã de evoluţia din domeniul nuclear;
u) editarea buletinelor informative şi a altor publicaţii de specialitate din domeniul sãu de activitate, în vederea informãrii, educãrii publicului şi formãrii culturii nucleare;
v) fundamentarea tehnicã a integrãrii cerinţelor de mediu în domeniul nuclear, inclusiv în activitãţile de gospodãrire în siguranţã a deşeurilor radioactive.
(3) Agenţia îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul sãu de competenţã.
ART. 5
(1) Pentru îndeplinirea funcţiilor Agenţiei prevãzute la art. 3 alin. (1), lit. a)-c) şi g) se constituie Colegiul tehnic consultativ, organism consultativ, în subordinea preşedintelui Agenţiei.
(2) Colegiul tehnic consultativ este alcãtuit din experţi ai ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor publice şi operatorilor economici care au responsabilitãţi sau activeazã în domeniul nuclear, organizaţiilor neguvernamentale, precum şi ai asociaţiilor profesionale din domeniu.
(3) Colegiul tehnic consultativ este condus de preşedintele Agenţiei.
(4) Componenţa, atribuţiile şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Colegiului tehnic consultativ se aprobã prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
ART. 6
(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Agenţia poate sã solicite informaţii de la ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice şi operatorii economici care activeazã în domeniul nuclear, precum şi de la asociaţiile profesionale din domeniul nuclear.
(2) Informaţiile solicitate de Agenţie se pun la dispoziţia acesteia în mod gratuit de cãtre entitãţile prevãzute la alin. (1), în conformitate cu prevederile legale.
(3) Personalul Agenţiei este obligat sã pãstreze confidenţialitatea, potrivit prevederilor legale, asupra informaţiilor obţinute în temeiul prezentei hotãrâri.

CAP. III
Conducerea Agenţiei

ART. 7
Conducerea Agenţiei este asiguratã de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie prin ordin al ministrului economiei.
ART. 8
(1) Preşedintele Agenţiei este asimilat din punct de vedere al salarizãrii şi al celorlalte drepturi cu funcţia de secretar de stat.
(2) Preşedintele Agenţiei conduce şi reprezintã instituţia în raporturile cu primul-ministru, cu Guvernul, cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autoritãţi publice, instituţii şi organizaţii, cu persoane juridice şi fizice, române şi strãine, cu AIEA şi Comisia Europeanã, cu alte organizaţii internaţionale, regionale sau naţionale de profil.
(3) Preşedintele Agenţiei avizeazã componenţa delegaţiei României la Conferinţa generalã anualã a AIEA - Viena.
(4) Preşedintele Agenţiei este ordonator terţiar de credite.
(5) Preşedintele Agenţiei fundamenteazã şi propune necesarul de cheltuieli curente şi de capital pentru susţinerea activitãţilor Agenţiei.
(6) Preşedintele Agenţiei participã, în calitate de invitat, la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme din domeniul nuclear.
(7) Preşedintele Agenţiei îndeplineşte orice alte atribuţii care îi sunt delegate de Consiliul de administraţie sau îi revin potrivit prevederilor legale în vigoare.
(8) În cazul în care preşedintele Agenţiei, din diferite motive, nu îşi poate exercita atribuţiile, vicepreşedintele Agenţiei exercitã atribuţiile acestuia. Preşedintele poate delega dreptul de semnãturã, în condiţiile legii, vicepreşedintelui Agenţiei.
(9) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Agenţiei emite ordine şi instrucţiuni. Ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ emise de preşedintele Agenţiei se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii.
ART. 9
(1) Vicepreşedintele Agenţiei este asimilat din punct de vedere al salarizãrii şi al celorlalte drepturi cu funcţia de subsecretar de stat.
(2) Vicepreşedintele Agenţiei coordoneazã la nivel naţional, prin Departamentul pentru administrarea naţionalã a deşeurilor radioactive, activitãţile de gospodãrire în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivã a acestora.
(3) Atribuţiile principale ale vicepreşedintelui Agenţiei sunt urmãtoarele:
a) asigurã elaborarea şi actualizarea periodicã a Strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind gospodãrirea în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, parte integrantã a SNDDN;
b) asigurã eficienţa şi transparenţa gestionãrii resurselor financiare destinate gospodãririi în siguranţã a deşeurilor radioactive şi a celor destinate dezafectãrii instalaţiilor nucleare şi radiologice;
c) gestioneazã, în limitele competenţelor, fondurile alocate din bugetul Agenţiei aferent activitãţilor prevãzute în PNA al Agenţiei;
d) avizeazã şi supune spre aprobare strategiile, programele de activitate şi programele de cooperare ale Departamentului pentru administrarea naţionalã a deşeurilor radioactive;
e) asigurã elaborarea criteriilor de eligibilitate şi a metodologiilor de selectare, aprobarea şi promovarea proiectelor finanţate din bugetul Agenţiei pentru Departamentul pentru administrarea naţionalã a deşeurilor radioactive;
f) urmãreşte respectarea prevederilor legale privind colectarea şi utilizarea sumelor reprezentând contribuţiile directe ale titularilor de activitãţi, precum şi managementul proiectelor finanţate conform prevederilor <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 , republicatã, cu modificãrile ulterioare.
(4) Vicepreşedintele Agenţiei îndeplineşte şi alte atribuţii specifice, stabilite de preşedintele Agenţiei.
ART. 10
(1) Secretarul general al Agenţiei este înalt funcţionar public, numit conform prevederilor <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi celor ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 6/2007 privind unele mãsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pânã la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordã funcţionarilor publici în anul 2007, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 232/2007 , cu modificãrile ulterioare.
(2) Secretarul general al Agenţiei asigurã stabilitatea funcţionãrii Agenţiei şi continuitatea conducerii, precum şi realizarea legãturilor funcţionale între departamentele Agenţiei.
(3) Secretarul general al Agenţiei poate îndeplini şi alte însãrcinãri prevãzute de regulamentul intern al acesteia sau încredinţate de preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei.
ART. 11
(1) Pentru gestionarea resurselor financiare, constituite în conformitate cu prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.080/2007 privind modul de constituire şi gestionare a resurselor financiare necesare gospodãririi în siguranţã a deşeurilor radioactive şi dezafectãrii instalaţiilor nucleare şi radiologice, se înfiinţeazã Comitetul de administrare a resurselor financiare, alcãtuit din 9 membri, din care fac parte preşedintele, vicepreşedintele Agenţiei şi reprezentanţi ai urmãtoarelor instituţii:
a) Ministerul Finanţelor Publice - un membru;
b) Ministerul Economiei - 2 membri;
c) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Inovãrii - Autoritatea Naţionalã pentru Cercetare Ştiinţificã - un membru;
d) Ministerul Mediului - un membru;
e) reprezentanţi ai principalilor generatori de deşeuri radioactive - 2 membri.
(2) Membrii Comitetului de administrare a resurselor financiare sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului economiei, la propunerea preşedintelui Agenţiei, pentru un mandat de 4 ani. Numirile membrilor se fac ca urmare a propunerilor conducerii instituţiilor de la care aceştia provin.
(3) Preşedintele Comitetului de administrare a resurselor financiare este preşedintele Agenţiei.
(4) În situaţia în care un loc în Comitetul de administrare a resurselor financiare devine vacant ca urmare a demisiei, revocãrii din cauze prevãzute de lege sau a decesului se numeşte un nou membru, numit în aceleaşi condiţii, pânã la expirarea mandatului în curs.
(5) Comitetul de administrare a resurselor financiare funcţioneazã potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, aprobat în cadrul primei şedinţe a acestuia.
ART. 12
Comitetul de administrare a resurselor financiare are, în principal, urmãtoarele responsabilitãţi, atribuţii şi competenţe:
a) aprobã propriul regulament de organizare şi funcţionare;
b) avizeazã SNDDN;
c) avizeazã PNN şi PNA;
d) avizeazã proiectele naţionale de cooperare tehnicã cu AIEA;
e) avizeazã criteriile de eligibilitate şi metodologiile de selectare, aprobare şi promovare a proiectelor finanţate din bugetul Agenţiei aferent activitãţilor de gospodãrire în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;
f) analizeazã, aprobã sau, dupã caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, cheltuielile pentru cercetare, proiectare, investiţii, activitãţi aferente gospodãririi în siguranţã a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, care urmeazã a fi realizate în conformitate cu PNA;
g) analizeazã semestrial stadiul derulãrii contractelor comerciale şi împrumuturilor.

CAP. IV
Structura organizatoricã şi personalul Agenţiei

ART. 13
(1) Agenţia are în structurã Departamentul pentru promovarea, dezvoltarea şi monitorizarea activitãţilor nucleare şi Departamentul pentru administrarea naţionalã a deşeurilor radioactive.
(2) Structura organizatoricã a departamentelor, precum şi modificãrile din cadrul acestora, inclusiv numãrul de posturi se aprobã prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
(3) În vederea realizãrii atribuţiilor ce îi revin, Agenţia poate organiza puncte de lucru şi birouri teritoriale, fãrã personalitate juridicã, în condiţiile legii.
(4) Regulamentul intern al Agenţiei este aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
(5) Agenţia are un numãr de 54 de posturi, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele, cu încadrarea în prevederile bugetare.
ART. 14
(1) Personalul Agenţiei este format din funcţionari publici şi personal contractual.
(2) Agenţia preia personalul Agenţiei Nucleare şi al Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive şi se subrogã în drepturile şi obligaţiile acestora, ce decurg din raporturile de serviciu şi de muncã existente la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.
(3) Încadrarea personalului preluat potrivit alin. (2) în noua structurã organizatoricã se face în termen de maximum 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, în condiţiile legii.
(4) Salarizarea personalului Agenţiei se va face potrivit prevederilor legale în vigoare privind salarizarea personalului bugetar.
(5) Pe lângã personalul propriu încadrat pe perioadã nedeterminatã, Agenţia poate utiliza şi personal detaşat pe perioadã limitatã din alte instituţii publice sau unitãţi de producţie ori cercetare din domeniul nuclear, precum şi personal angajat pe o perioadã determinatã, potrivit legii.
(6) Angajarea personalului se face pe posturile vacante, prin concurs sau examen, în condiţiile legii.

CAP. V
Bugetul de venituri şi cheltuieli

ART. 15
(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei se asigurã din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei.
(2) Veniturile proprii ale Agenţiei se asigurã din:
a) contribuţii directe anuale ale titularilor de autorizaţii nucleare, stabilite prin hotãrâre a Guvernului pentru activitãţile de gospodãrire şi depozitare definitivã a deşeurilor radioactive, conform <>Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.080/2007 ;
b) donaţii, sponsorizãri, asistenţã financiarã acordatã de persoane fizice şi juridice, publice sau private, organizaţii internaţionale;
c) alte surse de finanţare aprobate de Guvern.
(3) Bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Agenţiei se aprobã ca anexã la bugetul Ministerului Economiei.
ART. 16
(1) În scopul realizãrii atribuţiilor ce îi revin, Agenţia poate beneficia de consultanţã şi asistenţã din ţarã sau din strãinãtate, precum şi de programe de formare şi perfecţionare a personalului sãu, finanţate în limita fondurilor bugetare aprobate sau prin alte surse atrase din ţarã sau din strãinãtate, potrivit legii.
(2) Resursele financiare constituite în conformitate cu prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.080/2007 se vor utiliza în mod transparent, exclusiv în scopul pentru care au fost constituite şi numai pentru desfãşurarea activitãţilor de gospodãrire în siguranţã a deşeurilor radioactive prevãzute în PNA, conform <>art. 17 lit. A din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 , republicatã, cu modificãrile ulterioare.
(3) Agenţia propune anual sumele necesare pentru finanţarea activitãţilor cuprinse în PNA.

CAP. VI
Patrimoniu

ART. 17
(1) Patrimoniul Agenţiei se constituie prin preluarea patrimoniului Agenţiei Nucleare şi Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive existente la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, pe baza protocolului de predare-primire dintre Agenţie şi Agenţia Nuclearã şi, respectiv, Agenţia Naţionalã pentru Deşeuri Radioactive.
(2) Agenţia are în dotare 5 autoturisme şi un laborator mobil de supraveghere-transport, cu un consum normat lunar de 400 litri/autoturism.
(3) Agenţia va utiliza spaţiile aflate la adresa str. D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, Bucureşti, precum şi cele existente la adresa Str. Câmpului, nr. 1, Mioveni, judeţul Argeş, deţinute de Agenţia Nuclearã şi, respectiv, de Agenţia Naţionalã pentru Deşeuri Radioactive la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.

CAP. VII
Dispoziţii finale

ART. 18
Prevederile prezentului regulament se completeazã cu orice alte dispoziţii legale care privesc organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agenţiei.

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016