Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 14 iulie 2010  de stabilire a conditiilor de organizare si a modului de desfasurare a concursului/examenului de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante corespunzatoare functiilor contractuale din cadrul aparatului propriu al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si institutiilor ori autoritatilor aflate in subordine, coordonare sau sub autoritate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 14 iulie 2010 de stabilire a conditiilor de organizare si a modului de desfasurare a concursului/examenului de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante corespunzatoare functiilor contractuale din cadrul aparatului propriu al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si institutiilor ori autoritatilor aflate in subordine, coordonare sau sub autoritate

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 26 iulie 2010

CAP. I
Activitãţi premergãtoare desfãşurãrii concursului

ART. 1
Compartimentele de specialitate din cadrul instituţiei publice în a cãror structurã se regãsesc posturile vacante/temporar vacante şi care pot organiza concurs potrivit legii transmit direcţiei/compartimentului de resurse umane solicitarea scoaterii posturilor vacante la concurs, la care sunt anexate fişa postului, bibliografia şi tematica.
ART. 2
Pe baza avizului compartimentului de resurse umane şi aprobarea conducãtorului instituţiei publice sau persoanei delegate, instituţia publicã organizatoare afişeazã anunţul privind desfãşurarea concursului la sediul instituţiei, pe pagina de internet a acesteia, şi asigurã publicarea acestuia în presa naţionalã sau localã, dupã caz, cu cel puţin 15 zile înainte de data desfãşurãrii concursului.
ART. 3
La anunţ se vor anexa tematica şi bibliografia pentru fiecare compartiment de specialitate şi va cuprinde obligatoriu urmãtoarele elemente:
a) denumirea şi nivelul posturilor scoase la concurs, precum şi structurile de specialitate în cadrul cãrora sunt aceste posturi;
b) documentele necesare pentru înscrierea la concurs;
c) condiţii generale şi specifice pentru posturile scoase la concurs;
d) data şi ora pânã la care se pot depune dosarele pentru înscrierea la concurs;
e) locul unde se depun dosarele de înscriere la concurs;
f) persoane de contact din cadrul Direcţiei resurse umane, respectiv compartimente de resurse umane.
ART. 4
În cazul publicãrii anunţului într-un ziar central/local, acesta va cuprinde precizarea potrivit cãreia tematica şi bibliografia sunt afişate la sediul instituţiei organizatoare.

CAP. II
Înscrierea candidaţilor la concurs

ART. 5
(1) În vederea participãrii la concurs candidaţii vor depune, pânã la termenul menţionat în anunţ, urmãtoarele documente necesare înscrierii:
a) actul de identitate, în original şi în copie;
b) formular de înscriere la concurs, care este pus la dispoziţia celor interesaţi la sediul şi pe site-ul instituţiei organizatoare, dupã caz;
c) diplomele de studii şi alte acte care atestã efectuarea specializãrilor cerute, în original şi în copie;
d) original şi copie de pe documentele care atestã vechimea în muncã: carnet de muncã şi altele asemenea;
e) adeverinţã medicalã de la medicul de familie, din care sã rezulte cã cel în cauzã este apt pentru a presta munca pentru care solicitã angajarea;
f) cazierul judiciar;
g) recomandare de la ultimul loc de muncã sau de la unitatea de învãţãmânt pentru absolvenţii care se angajeazã pentru prima datã sau copie de pe fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale din anul anterior;
h) curriculum vitae;
i) alte înscrisuri din care sã rezulte îndeplinirea condiţiilor specifice de participare la concurs.
(2) Dupã verificarea conformitãţii copiei, originalele se returneazã.

CAP. III
Atribuţiile comisiilor de examinare şi de soluţionare a contestaţiilor

ART. 6
Comisia de examinare are urmãtoarele atribuţii principale:
a) elaboreazã subiectele pentru probele din concurs;
b) stabileşte baremul de evaluare a probelor;
c) stabileşte durata probei scrise în funcţie de complexitatea subiectelor;
d) noteazã candidaţii cu note de la 1 la 10, la probele de concurs;
e) în funcţie de notele obţinute, stabileşte candidatul/candidaţii declarat/declaraţi reuşit/reuşiţi la concurs.
ART. 7
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are urmãtoarele atribuţii principale:
a) soluţioneazã contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la selecţia dosarelor şi cu privire la notarea probelor de concurs;
b) transmite secretarului comisiei rezultatele contestaţiilor pentru a fi comunicate candidaţilor.
ART. 8
Secretarul comisiei are urmãtoarele atribuţii principale:
a) preia dosarele de concurs depuse de candidaţi;
b) rãspunde de buna organizare şi desfãşurare a concursului;
c) pãstreazã şi pune la dispoziţia membrilor comisiei documentele depuse în vederea înscrierii la concurs;
d) verificã respectarea prevederilor legale necesare ocupãrii posturilor vacante scoase la concurs, informând comisia de examinare asupra necesitãţii respingerii candidaţilor înscrişi care nu îndeplinesc condiţiile de participare;
e) redacteazã procesul-verbal încheiat în urma selecţiei dosarelor de concurs şi procesul-verbal final al concursului.

CAP. IV
Selecţia dosarelor de concurs

ART. 9
(1) În termen de maximum 3 zile lucrãtoare de la data expirãrii termenului de depunere a dosarelor, comisia de examinare are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
(2) Dupã finalizarea selecţiei dosarelor se va încheia un proces-verbal care va fi semnat de cãtre toţi membrii comisiei.
ART. 10
Rezultatele selectãrii dosarelor de înscriere se afişeazã de cãtre secretarul comisiei de examen, cu menţiunea "admis" sau "respins", însoţitã de motivul respingerii dosarului, la sediul instituţiei publice organizatoare a concursului, în termenul prevãzut la art. 9 alin. (1).
ART. 11
Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere se depun la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor în maximum 24 de ore de la afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de cãtre comisia de examinare; nu se iau în considerare zilele nelucrãtoare.
ART. 12
Contestaţiile cu privire la rezultatele selecţiei dosarelor se soluţioneazã şi se afişeazã la sediul instituţiei organizatoare a concursului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de depunere; nu se iau în considerare zilele nelucrãtoare.

CAP. V
Desfãşurarea concursului

ART. 13
Concursul constã în susţinerea de cãtre candidat a unor probe de concurs, în prezenţa comisiei de examinare, dintre cele menţionate mai jos:
a) probã scrisã (test-grilã şi/sau subiecte de sintezã) şi/sau, dupã caz, probã practicã;
b) interviu.
ART. 14
Tipul probelor care vor fi susţinute de candidaţi se stabilesc în prealabil de preşedintele comisiei de examinare, cu consultarea membrilor comisiei, în funcţie de caracteristicile postului.
A. Proba scrisã
ART. 15
(1) Subiectele pentru proba scrisã se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs, astfel încât sã reflecte capacitatea de analizã şi sintezã a candidaţilor, în concordanţã cu nivelul şi specificul funcţiilor pentru care se organizeazã concursul.
(2) Pentru candidaţii înscrişi la ocuparea aceleiaşi funcţii, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfãşoarã în mai multe serii, urmãrindu-se sã se asigure acelaşi grad de dificultate al subiectelor.
(3) Comisia de examinare stabileşte subiectele pentru proba scrisã, în ziua în care se desfãşoarã aceastã probã.
(4) Membrii comisiei de examinare rãspund individual pentru asigurarea confidenţialitãţii subiectelor propuse.
ART. 16
Seturile de subiecte se semneazã de toţi membrii comisiei de examinare şi se închid în plicuri sigilate purtând ştampila instituţiei publice organizatoare a concursului.
ART. 17
Durata probei scrise se stabileşte de comisia de examinare în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor, dar nu poate depãşi 3 ore.
ART. 18
Dupã începerea comunicãrii subiectelor este interzis accesul candidaţilor care întârzie sau al oricãrei persoane, în afara membrilor comisiei de examinare, precum şi a persoanelor care asigurã secretariatul comisiei de examinare, respectiv supravegherea desfãşurãrii probei.
ART. 19
În încãperea în care are loc concursul, pe toatã perioada derulãrii acestuia, inclusiv a formalitãţilor prealabile şi a celor ulterioare finalizãrii probei, candidaţilor nu le este permisã deţinerea ori folosirea oricãrei surse de consultare, care poate fi utilizatã la rezolvarea subiectelor, sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţã.
ART. 20
(1) Nerespectarea acestor dispoziţii atrage eliminarea candidatului din proba de concurs.
(2) Comisia de examinare, constatând încãlcarea acestor dispoziţii, eliminã candidatul din salã şi înscrie menţiunea "anulat" pe lucrare.
ART. 21
(1) Lucrãrile se redacteazã, sub sancţiunea anulãrii, doar pe seturile de hârtie asigurate de autoritatea sau instituţia publicã organizatoare a concursului, purtând ştampila acesteia pe fiecare filã.
(2) Prima filã, dupã înscrierea numelui şi a prenumelui în colţul din dreapta, se lipeşte astfel încât datele înscrise sã nu poatã fi identificate şi se aplicã ştampila instituţiei publice organizatoare a concursului, cu excepţia situaţiei când existã un singur candidat pentru funcţia vacantã, caz în care nu mai existã obligaţia sigilãrii lucrãrii.
ART. 22
Candidatul are obligaţia de a preda comisiei de examinare lucrarea scrisã, respectiv testul-grilã, la finalizarea lucrãrii ori la expirarea timpului alocat probei scrise, semnând borderoul special întocmit în acest sens.
ART. 23
Notarea candidaţilor se face de fiecare membru al comisiei de examinare cu note de la 1 la 10.
ART. 24
Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 5 la proba scrisã pentru funcţiile de execuţie şi cel puţin nota 7 pentru funcţiile de conducere nu vor mai susţine celelalte probe.
ART. 25
Nota obţinutã de candidaţi la proba scrisã cu menţiunea "admis" ori "respins" se afişeazã la sediul instituţiei publice organizatoare în termen de cel mult 3 zile lucrãtoare de la finalizarea acestei probe.
ART. 26
(1) Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele probei scrise pot face contestaţii în termen de douã zile lucrãtoare de la afişare.
(2) Lucrãrile se resigileazã şi se transmit comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
ART. 27
Concluziile comisiei de soluţionare a contestaţiilor se afişeazã la sediul instituţiei organizatoare în termen de douã zile lucrãtoare de la depunere.
B. Interviul
ART. 28
(1) Interviul se realizeazã conform planului de interviu întocmit de comisia de examinare în ziua desfãşurãrii acestei probe, pe baza urmãtoarelor criterii de evaluare a performanţelor profesionale potenţiale ale candidaţilor, în raport cu cerinţele postului:
a) cunoştinţe teoretice necesare exercitãrii funcţiei;
b) capacitatea de adaptare la cerinţele postului;
c) motivaţia candidatului;
d) abilitãţi practice necesare exercitãrii funcţiei, dupã caz.
(2) Capacitatea de adaptare la cerinţele postului presupune evaluarea:
a) abilitãţilor, calitãţilor şi aptitudinilor necesare exercitãrii funcţiei, şi anume: abilitãţi de comunicare, spirit organizatoric, creativitate, iniţiativã, responsabilitate, capacitate de analizã şi sintezã;
b) experienţei profesionale necesare executãrii operaţiunilor specifice postului;
c) comportamentului în situaţii de crizã.
ART. 29
În cazul recrutãrii din surse interne, evaluarea performanţelor profesionale potenţiale ale candidaţilor include şi elemente referitoare la performanţele profesionale anterioare ale angajatului.
ART. 30
Pentru funcţiile contractuale de conducere, evaluarea performanţelor profesionale potenţiale ale candidaţilor include şi evaluarea capacitãţii de asumare a riscului decizional, de organizare, coordonare şi control.
ART. 31
Interviul se susţine, de regulã, într-un termen de maximum 10 zile lucrãtoare de la data susţinerii probei scrise.
ART. 32
Prin excepţie, cu acordul scris al tuturor candidaţilor sau la cererea scrisã a acestora şi cu acordul membrilor comisiei de examinare, preşedintele comisiei poate aproba reducerea termenului prevãzut pentru susţinerea interviului, cu îndeplinirea cumulativã a urmãtoarelor condiţii:
a) toţi candidaţii au luat cunoştinţã despre rezultatul probei scrise;
b) niciunul dintre candidaţi nu a contestat rezultatul obţinut la proba scrisã.
ART. 33
(1) Fiecare membru al comisiei de examinare va adresa întrebãri candidatului.
(2) Nu se pot adresa întrebãri referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicalã, religie, etnie, starea materialã, originea socialã sau care pot constitui discriminare pe criterii de sex.
ART. 34
Pe baza criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale potenţiale ale candidaţilor, în raport cu cerinţele postului, membrii comisiei de examinare vor acorda note de la 1 la 10 şi se va face media aritmeticã a notelor acordate.
C. Proba practicã
ART. 35
În cazul funcţiilor de şoferi, muncitori calificaţi, necalificaţi sau de îngrijitori, precum şi în alte cazuri specifice, probele obligatorii de concurs sunt interviul şi proba practicã.
ART. 36
În cazul testãrii la proba practicã a nivelului de cunoaştere a unei limbi strãine, a abilitãţilor de conducere a autovehiculelor etc., se va apela la un specialist în domeniu din cadrul instituţiei organizatoare.
ART. 37
Dupã caz, în situaţia organizãrii concursului pentru ocuparea unui post de şofer care se aflã la dispoziţia demnitarului/conducãtorului instituţiei, la solicitarea acestuia, candidaţii declaraţi admişi la proba practicã vor susţine un interviu final.
ART. 38
Pentru notarea probei practice, membrii comisiei de examinare vor parcurge etapele prevãzute la art. 34.

CAP. VI
Comunicarea rezultatelor finale

ART. 39
În termen de 3 zile lucrãtoare de la finalizarea ultimei probe de concurs se va încheia un proces-verbal, care va fi semnat de cãtre toţi membrii comisiei.
ART. 40
Rezultatele finale ale concursului cu menţiunea "admis" ori "respins" se afişeazã la sediul instituţiei organizatoare în termen de cel mult 3 zile lucrãtoare de la finalizarea ultimei probe a concursului.
ART. 41
(1) Stabilirea candidaţilor care urmeazã sã ocupe posturile vacante scoase la concurs se face în ordinea mediei generale, determinatã pe baza mediei notelor obţinute de cãtre candidat/candidaţi la fiecare probã, fiind declarat/declaraţi reuşit/reuşiţi la concurs candidatul/candidaţii care a/au obţinut cea mai mare notã finalã/cele mai mari note finale.
(2) La medii generale egale, comisia de examinare va stabili candidatul care urmeazã sã ocupe postul vacant scos la concurs luând în considerare datele referitoare la pregãtirea profesionalã, respectiv nivelul studiilor de bazã sau suplimentare (doctorat, masterat, cursuri postuniversitare, cursuri de specializare/perfecţionare).
ART. 42
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele finale pot face contestaţii în termen de o zi lucrãtoare de la afişare.
ART. 43
Concluziile comisiei de soluţionare a contestaţiilor se afişeazã la sediul instituţiei organizatoare în termen de o zi lucrãtoare de la depunere.

CAP. VII
Angajarea candidaţilor declaraţi reuşiţi la concurs

ART. 44
Candidaţii declaraţi reuşiţi la concurs sunt obligaţi sã se prezinte la post în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data afişãrii rezultatelor finale.
ART. 45
În cazul neprezentãrii la post în termenul stabilit, postul este declarat vacant, urmând sã se organizeze un nou concurs/examen sau sã se comunice urmãtorului candidat din lista cuprinzând rezultatele finale, care îndeplineşte condiţiile pentru a fi declarat reuşit la concurs, posibilitatea de a se angaja pe postul respectiv, dupã caz.

_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016