Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 14 iulie 2005  privind autorizarea laboratoarelor de analize si incercari in activitatea de constructii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 14 iulie 2005 privind autorizarea laboratoarelor de analize si incercari in activitatea de constructii

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 12 august 2005

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Autorizarea laboratoarelor de analize şi încercãri în activitatea de construcţii, denumite în continuare laboratoare de încercãri în construcţii, reprezintã componenta sistemului calitãţii în construcţii instituit de <>Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificãrile ulterioare, prin care sunt recunoscute oficial competenţa tehnicã a laboratoarelor de a efectua analize şi încercãri specifice domeniului construcţii şi competenţa legalã de a emite documente valabile pentru atestarea calitãţii lucrãrilor de construcţii.
ART. 2
(1) Prezentul regulament se aplicã:
a) laboratoarelor care executã analize şi încercãri în conformitate cu prevederile reglementãrilor tehnice în construcţii, cu standardele naţionale sau cu alte documente tehnice aplicabile, pentru controlul calitãţii pe parcursul execuţiei lucrãrilor de construcţii;
b) laboratoarelor care executã analize şi încercãri pentru constatarea stãrii tehnice a construcţiilor existente, necesare în cadrul activitãţilor de expertizare tehnicã a construcţiilor şi de urmãrire a comportãrii în timp a construcţiilor.
(2) Prezentul regulament nu se aplicã laboratoarelor de încercãri prevãzute de <>Hotãrârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii.
(3) Pentru aplicarea prezentului regulament, expresia lucrãri de construcţii semnificã lucrãrile de execuţie a construcţiilor noi, inclusiv a instalaţiilor aferente acestora, precum şi lucrãrile de intervenţii în timp asupra construcţiilor existente şi instalaţiilor aferente acestora, constând în lucrãri de reconstruire, consolidare, transformare, reabilitare, extindere, desfiinţare parţialã şi reparaţii, dupã caz.
ART. 3
Prezentul regulament stabileşte condiţiile generale privind autorizarea laboratoarelor de încercãri în construcţii, precum şi cadrul organizatoric de desfãşurare a activitãţii de autorizare.
ART. 4
Documentele emise de laboratoarele de încercãri în construcţii sunt valabile în condiţiile în care:
a) laboratoarele emitente sunt autorizate şi autorizarea este valabilã;
b) documentele sunt emise pentru domeniile de competenţã autorizate.

CAP. II
Domenii şi condiţii de autorizare

ART. 5
Autorizarea laboratoarelor de încercãri în construcţii constã în:
a) evaluarea domeniului de activitate, respectiv a analizelor şi încercãrilor ce pot fi efectuate;
b) evaluarea personalului pentru îndeplinirea unor funcţii sau sarcini specifice în activitatea de laborator.
ART. 6
(1) Evaluarea domeniului de activitate se realizeazã pe profiluri şi tipuri de analize şi încercãri ce pot fi efectuate, identificate pe baza unui nomenclator de analize şi încercãri.
(2) Domeniul de activitate autorizat pentru un laborator, poate include unul sau mai multe profiluri, respectiv tipuri, de analize şi încercãri.
ART. 7
Evaluarea personalului de laborator se face pe baza unor cerinţe privind nivelul de instruire, specialitatea de formare profesionalã şi experienţa în activitatea de laborator, stabilite prin Procedura de autorizare a personalului din laboratoarele de analize şi încercãri în construcţii.
ART. 8
(1) Poate fi autorizatã ca laborator de încercãri în construcţii orice persoanã juridicã sau entitate din cadrul unei persoane juridice, cu sediul în România, care funcţioneazã ca laborator de încercãri şi îndeplineşte criteriile de autorizare şi cerinţele minime de competenţã referitoare la autorizare, prevãzute în Procedura privind evaluarea laboratoarelor de analizã şi încercãri în construcţii în vederea autorizãrii. Standardul naţional de referinţã în domeniu este SR EN ISO 17025 "Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercãri şi etalonãri".
(2) Laboratoarele de încercãri în construcţii se autorizeazã, la solicitarea acestora, pe domenii exprimate prin profilurile şi tipurile de analize şi încercãri pentru care, pe baza unei evaluãri specifice, dovedesc cã dispun cel puţin de condiţiile de competenţã tehnicã prevãzute de Procedura privind evaluarea laboratoarelor de analize şi încercãri în construcţii în vederea autorizãrii.
(3) Laboratoarele de încercãri în construcţii acreditate de organismul naţional de acreditare se autorizeazã fãrã altã evaluare pentru analizele şi încercãrile înscrise în certificatul de acreditare şi solicitate pentru autorizare în condiţiile prevãzute la art. 11 lit. a).
(4) Laboratoarele de încercãri în construcţii autorizate trebuie sã îndeplineascã în mod permanent cerinţele şi condiţiile care au stat la baza autorizãrii.
ART. 9
(1) Autorizarea laboratoarelor de încercãri în construcţii se finalizeazã printr-un certificat de autorizare, cu o duratã de valabilitate de 4 ani.
(2) Pe durata de valabilitate a autorizãrii, laboratoarele de încercãri în construcţii sunt supuse supravegherii permanente prin reevaluãri anuale, pe baza cãrora autorizarea poate fi menţinutã sau, dupã caz, suspendatã, limitatã ori retrasã.

CAP. III
Organizarea activitãţii de autorizare a laboratoarelor de încercãri în construcţii

ART. 10
(1) Autorizarea laboratoarelor de încercãri în construcţii se face de cãtre Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., prin comisii de autorizare care se organizeazã la nivelul inspectoratelor teritoriale în construcţii aparţinând acestuia.
(2) Comisiile de autorizare se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea pe baza unui set unic de documente cuprinzând:
a) regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de autorizare;
b) proceduri şi instrucţiuni de lucru privind evaluarea laboratoarelor şi a personalului de laborator în vederea autorizãrii, precum şi supravegherea laboratoarelor autorizate.
(3) Componenţa comisiilor de autorizare se aprobã prin dispoziţii ale inspectorului general de stat.
(4) Coordonarea comisiilor de autorizare se realizeazã de Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., aparatul central, printr-un compartiment de specialitate.
(5) Documentele prevãzute la alin. (2) se elaboreazã de Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. şi se aprobã de conducerea acestuia.
ART. 11
Autorizarea laboratoarelor de încercãri în construcţii cuprinde, în principal, urmãtoarele etape:
a) depunerea cererii pentru autorizare, însoţitã de un chestionar de informare şi autoevaluare completat, de cãtre laboratorul de încercãri solicitant la comisia de autorizare de la inspectoratul teritorial în construcţii în jurisdicţia cãruia se situeazã sediul laboratorului, prin care se precizeazã explicit domeniul pentru care se solicitã autorizarea şi informaţiile aferente relevante;
b) analizarea de cãtre comisia de autorizare a informaţiilor privind laboratorul solicitant, furnizate de acesta prin chestionarul de informare şi autoevaluare;
c) evaluarea la faţa locului de cãtre evaluatori desemnaţi de comisia de autorizare şi întocmirea raportului de evaluare;
d) analizarea de cãtre comisia de autorizare a dosarului de evaluare - cerere, chestionar de informare şi autoevaluare, informaţii culese în timpul evaluãrii la faţa locului, raportul de evaluare şi stabilirea concluziilor cu privire la îndeplinirea criteriilor de autorizare de cãtre laboratorul solicitant;
e) întocmirea şi eliberarea certificatului de autorizare;
f) supravegherea laboratoarelor autorizate prin reevaluare la intervale specificate şi întocmirea rapoartelor de supraveghere;
g) analizarea periodicã de cãtre comisia de autorizare a situaţiei laboratoarelor autorizate, pe baza rapoartelor de supraveghere, a programelor de acţiuni corective, a eventualelor sesizãri şi reclamaţii şi a altor informaţii relevante pe care le deţin, şi stabilirea concluziilor cu privire la menţinerea sau modificarea, dupã caz, a statutului autorizãrii - suspendare, limitare sau retragere.
ART. 12
(1) Comisiile de autorizare din cadrul inspectoratelor teritoriale în construcţii transmit compartimentului de specialitate din cadrul aparatului central datele de identificare a laboratoarelor de încercãri în construcţii evaluate şi domeniile lor de competenţã acceptate pentru autorizare, precum şi informaţiile relevante rezultate pe parcursul supravegherii laboratoarelor autorizate.
(2) Compartimentul de specialitate din cadrul aparatului central întocmeşte certificatele de autorizare, care se semneazã de inspectorul general de stat, şi le transmite comisiilor de autorizare implicate spre a fi puse la dispoziţia laboratoarelor de încercãri în construcţii autorizate.
ART. 13
În situaţiile în care în cadrul procesului de supraveghere se constatã neconformitãţi în legãturã cu îndeplinirea cerinţelor pentru autorizare, evaluatorii împreunã cu laboratoarele de încercãri în construcţii în cauzã stabilesc programe de acţiuni corective pentru eliminarea neconformitãţilor, precum şi modul de urmãrire şi raportare a realizãrii acestora, care se supun avizãrii comisiei de autorizare implicate.
ART. 14
Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. transmite semestrial Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului rapoarte informale privind evidenţa laboratoarelor de încercãri în construcţii autorizate şi domeniile de competenţã aferente, precum şi eventualele modificãri ale statutului în vigoare al autorizãrilor.

CAP. IV
Obligaţii şi rãspunderi

ART. 15
Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. are urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi:
a) sã organizeze sistemul de autorizare a laboratoarelor de încercãri în construcţii, în conformitate cu prevederile prezentului regulament;
b) sã asigure funcţionarea acestui sistem şi sã îl evalueze periodic în scopul eficientizãrii şi/sau armonizãrii cu reglementãrile legale în vigoare;
c) sã asigure şi sã facã publicã evidenţa actualizatã la zi a laboratoarelor de încercãri în construcţii autorizate;
d) sã întocmeascã şi sã transmitã semestrial rapoarte informale Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
ART. 16
Laboratoarele de încercãri în construcţii, care fac obiectul prezentului regulament, au urmãtoarele obligaţii şi rãspunderi:
a) sã facã demersurile necesare pentru autorizare;
b) sã precizeze toate datele şi informaţiile cerute pentru autorizare;
c) sã faciliteze şi sã asigure condiţiile necesare pentru verificarea la faţa locului de cãtre evaluatorii desemnaţi de comisiile de autorizare a condiţiilor de competenţã tehnicã obligatorii pentru autorizare;
d) sã achite, la termenele stabilite, potrivit reglementãrilor aplicabile, costurile pentru autorizare şi supraveghere;
e) sã menţinã permanent condiţiile de competenţã tehnicã dovedite la autorizare;
f) sã facã uz de autorizare exclusiv pentru încercãrile supuse autorizãrii şi cuprinse în certificatul de autorizare;
g) sã informeze imediat comisia de autorizare implicatã asupra oricãror schimbãri survenite privind condiţiile avute în vedere la acordarea autorizãrii;
h) sã stabileascã cu clienţii limitele de utilizare a rapoartelor de încercãri emise.

CAP. V
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 17
Pânã la data aderãrii României la Uniunea Europeanã, laboratoarele de încercãri în construcţii ale staţiilor de betoane şi ale staţiilor de mixturi asfaltice sunt supuse cerinţelor de autorizare conform prezentului regulament.
ART. 18
Dupã data aderãrii României la Uniunea Europeanã, laboratoarele de încercãri în construcţii cu sediul în statele membre ale Uniunii Europene, care sunt autorizate de autoritãţile competente din statele respective sau deţin autorizãri echivalente acestora, vor fi considerate autorizate, în sensul prezentei hotãrâri, conform principiului recunoaşterii reciproce.
ART. 19
Cheltuielile ocazionate de autorizarea şi supravegherea laboratoarelor de încercãri în construcţii se suportã de laboratoarele solicitante.
ART. 20
Controlul respectãrii prevederilor prezentului regulament se face de cãtre Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C.
___________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016