Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 12 decembrie 2007  pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante de director general/director general adjunct la Oficiul National al Registrului Comertului si director/director adjunct la oficiile registrului comertului de pe langa tribunale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT din 12 decembrie 2007 pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante de director general/director general adjunct la Oficiul National al Registrului Comertului si director/director adjunct la oficiile registrului comertului de pe langa tribunale

EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 20 decembrie 2007
CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Ocuparea posturilor vacante de director general/director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi director/director adjunct la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale se face prin concurs, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament.
ART. 2
(1) Pentru funcţia de director general/director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se pot înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
a) au cetãţenia românã şi domiciliul în România;
b) sunt licenţiaţi în ştiinţe juridice;
c) au vechime în funcţii de conducere de minimum 2 ani;
d) au capacitate deplinã de exerciţiu şi sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei;
e) nu au antecedente penale.
(2) Pentru funcţia de director/director adjunct la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale se pot înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
a) au cetãţenia românã şi domiciliul în România;
b) sunt licenţiaţi în ştiinţe juridice sau economice;
c) au vechime în specialitatea în care sunt licenţiate de minimum un an;
d) au capacitate deplinã de exerciţiu şi sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei;
e) nu au antecedente penale.
ART. 3
(1) Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta:
a) cerere de înscriere, cu menţiunea postului pentru care candideazã;
b) copie a actului de identitate;
c) copie a certificatului de cãsãtorie sau a altor acte, în cazul în care numele de pe actele de studii este diferit de cel de pe actul de identitate;
d) copie a diplomei de licenţã;
e) curriculum vitae (în format european);
f) copie a carnetului de muncã sau adeverinţe doveditoare ale vechimii în specialitate/în funcţii de conducere, dupã caz;
g) adeverinţã medicalã;
h) declaraţie pe propria rãspundere privind lipsa antecedentelor penale;
i) declaraţie pe propria rãspundere cã nu a colaborat cu fosta securitate sau cã nu a fãcut poliţie politicã;
j) chitanţa de platã a taxei de înscriere.
(2) În momentul numirii, candidaţii declaraţi admişi îşi completeazã dosarul cu certificatul de cazier judiciar şi prezintã originalul documentelor depuse în copie la dosarul de înscriere pentru verificarea conformitãţii acestor copii cu originalul.
(3) Cuantumul taxei de concurs se stabileşte de cãtre ministrul justiţiei, prin ordin.

CAP. II
Procedura de desfãşurare a concursului

ART. 4
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de director general/director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi director/director adjunct la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale cuprinde urmãtoarele etape:
a) selecţia dosarelor;
b) proba de interviu.
ART. 5
(1) Data şi locul susţinerii concursului, numãrul şi tipul posturilor pentru care se organizeazã concursul, condiţiile de participare la concurs, actele necesare pentru dosarul de înscriere, tematica, bibliografia, regulamentul şi probele de concurs, date de contact, termenul limitã pentru depunerea actelor de înscriere la concurs şi cuantumul taxei de înscriere se aduc la cunoştinţã celor interesaţi prin afişare la sediul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi la sediile oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, pe pagina web a instituţiei şi prin intermediul mass-media, cu cel puţin 15 zile înainte de data fixatã pentru susţinerea interviului.
(2) În situaţia în care se modificã data şi locul desfãşurãrii concursului, se va publica un nou anunţ prin mijloacele prevãzute la alin. (1), cu minimum 3 zile înainte de data fixatã pentru susţinerea concursului.
(3) Tematica şi bibliografia pentru interviu se propun de cãtre reprezentanţi din cadrul Ministerului Justiţiei şi/sau Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în acord cu specificaţiile generale ale posturilor vacante, şi se prezintã spre aprobare ministrului justiţiei.
ART. 6
(1) Cererea pentru înscrierea la concurs, împreunã cu actele prevãzute la art. 3, se depun cu cel puţin 8 zile înainte de data susţinerii interviului la departamentul de resurse umane din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
(2) Comisia de organizare are obligaţia de a verifica dosarele candidaţilor şi de a afişa rezultatul verificãrilor cu cel puţin 5 zile înainte de data interviului, hotãrând admiterea sau respingerea cererii de înscriere la concurs. Cererile de înscriere la concurs sunt respinse dacã nu sunt însoţite de actele prevãzute la art. 3.
(3) În termen de o zi de la data afişãrii rezultatelor, candidaţii respinşi în urma verificãrii pot formula contestaţie.
(4) Contestaţiile vor fi soluţionate de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi afişate în termen de o zi de la expirarea termenului prevãzut la alin. (3).
ART. 7
(1) În funcţie de specificul posturilor scoase la concurs, ministrul justiţiei stabileşte, prin ordin:
a) comisia de organizare a concursului;
b) comisia de interviu;
c) comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(2) Comisia de organizare a concursului pentru posturile de director general/director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi director/director adjunct la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale este formatã din 3 membri (dintre care un preşedinte) din cadrul Ministerului Justiţiei şi/sau Oficiului Naţional al Registrului Comerţului/oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, precum şi un secretar.
(3) Comisia de interviu este alcãtuitã din 3 membri (dintre care un preşedinte) din cadrul Ministerului Justiţiei şi/sau Oficiului Naţional al Registrului Comerţului/oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, un secretar şi un psiholog care va evalua candidaţii din punct de vedere psihologic.
(4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este alcãtuitã din 3 membri (dintre care un preşedinte) din cadrul Ministerului Justiţiei şi/sau Oficiului Naţional al Registrului Comerţului/oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, un secretar şi un psiholog.
(5) Din comisiile prevãzute la alin. (1) nu pot face parte acele persoane care sunt soţi, rude sau afini pânã la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţii înscrişi la concurs.
(6) Persoanele care întrunesc condiţiile pentru a face parte din comisiile de concurs pot deţine calitatea de membru al unei singure comisii, dintre comisiile menţionate la alin. (1), în cadrul aceluiaşi concurs.
(7) Fiecare membru al comisiilor prevãzute la alin. (1) semneazã dupã numirea sa, prin ordin, o declaraţie pe propria rãspundere, în care precizeazã cã:
a) nu se aflã în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevãzute la alin. (5);
b) va respecta secretul şi confidenţialitatea lucrãrilor comisiei şi a variantelor de subiecte ce vor fi elaborate.
ART. 8
Comisia de organizare a concursului are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) verificã dosarul personal al candidatului;
b) centralizeazã cererile de înscriere la concurs ale candidaţilor;
c) întocmeşte tabelul participanţilor selectaţi;
d) informeazã candidaţii cu privire la data, locul, ora desfãşurãrii concursului;
e) informeazã în scris candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prezentului regulament, cu indicarea condiţiilor pe care nu le îndeplinesc;
f) îndeplineşte orice alte atribuţii necesare bunei desfãşurãri a concursului.
ART. 9
Comisia de interviu evalueazã capacitatea profesionalã şi managerialã a candidaţilor, având, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) stabileşte planul interviului şi realizeazã interviul;
b) noteazã pentru fiecare candidat proba interviului.
ART. 10
(1) Proba de interviu constã în:
a) evaluarea candidatului privind capacitatea managerialã;
b) evaluarea candidatului privind managementul, comunicarea şi resursele umane;
c) legislaţia în vigoare aplicabilã în materia registrului comerţului.
(2) Planul de interviu conţine elemente care evidenţiazã în persoana candidatului:
a) abilitãţile de comunicare;
b) factorii care motiveazã candidatul;
c) gândirea sinteticã;
d) rezistenţa la stres;
e) comportamentul în situaţiile de crizã;
f) cunoştinţele impuse de post;
g) abilitãţile impuse de post;
h) alte elemente considerate relevante.
ART. 11
În aprecierea candidatului vor fi avute în vedere, în principal, urmãtoarele:
a) capacitatea de organizare, capacitatea rapidã de decizie, capacitatea de analizã, sintezã, previziune, strategie, planificare pe termen scurt, mediu şi lung, initiaţiva şi capacitatea de adaptare rapidã;
b) comportamentul şi comunicarea cu personalul din subordine, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instituţiei, transparenţa actului de conducere;
c) folosirea adecvatã a resurselor umane şi materiale, evaluarea corectã a necesitãţilor, gestionarea situaţiilor de crizã, preocuparea pentru pregãtirea şi perfecţionarea profesionalã, repartizarea sarcinilor în cadrul instituţiei.
ART. 12
(1) Interviul se noteazã cu note de la 1 la 10 de fiecare dintre membrii comisiei de interviu, în baza baremului stabilit de aceştia.
(2) Nota finalã reprezintã media aritmeticã a notelor acordate de fiecare membru al comisiei de interviu.
(3) Pe baza notei finale se întocmeşte tabelul de clasificare a candidaţilor, care se afişeazã la sediul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în termen de 48 de ore de la finalizarea concursului.
(4) Funcţia de conducere vacantã pentru care s-a candidat va fi ocupatã de candidatul care a obţinut cea mai mare notã la proba interviului.
(5) În caz de note egale, departajarea se va face avându-se în vedere media la licenţã obţinutã de candidat.
(6) Pentru a ocupa funcţia pentru care a candidat, participantul trebuie sã obţinã cel puţin nota 7.
(7) Interviul se înregistreazã cu mijloace audio. În acest sens, în cuprinsul cererii de înscriere la interviu candidaţii îşi vor exprima acordul în vederea înregistrãrii interviului. Înregistrãrile fac parte din dosarul personal şi se pãstreazã în aceleaşi condiţii. În situaţia în care candidatul nu este de acord cu înregistrarea audio ori din alte motive aceasta nu poate fi realizatã, întrebãrile şi rãspunsurile la interviu se consemneazã în anexa la procesul-verbal întocmit de secretarul comisiei de intervievare şi se semneazã atât de membrii acesteia, cât şi de candidat.
(8) Rezultatele interviului pot fi contestate în termen de 24 de ore de la afişare.
ART. 13
(1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) soluţioneazã contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la rezultatul verificãrii dosarelor candidaţilor;
b) soluţioneazã contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la notarea interviului;
c) transmite, prin secretarul comisiei de organizare, rezultatele contestaţiilor pentru a fi comunicate candidaţilor.
(2) Contestaţiile la interviu se soluţioneazã de cãtre comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de douã zile de la expirarea termenului prevãzut la art. 12 alin. (8).
ART. 14
Secretarul fiecãrei comisii are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) vegheazã la respectarea procedurii de organizare şi desfãşurare a concursului;
b) întocmeşte, redacteazã şi semneazã întreaga documentaţie privind activitatea specificã a acestora, inclusiv procesele-verbale ale fiecãrei sesiuni de lucru ale comisiilor;
c) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfãşurare a concursului.

CAP. III
Dispoziţii finale

ART. 15
În termen de cel mult 5 zile de la data finalizãrii concursului, comisia de organizare a concursului predã documentaţia de concurs departamentului de resurse umane din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
ART. 16
Rezultatele finale ale concursului se afişeazã la sediul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi pe pagina web a acestuia.
ART. 17
Numirea în funcţiile de director general/director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi director/director adjunct la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale se face prin ordin al ministrului justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 18
(1) Candidatul declarat admis trebuie sã se prezinte la post în maximum 15 zile de la data afişãrii rezultatelor finale. În cazul în care candidatul admis nu poate respecta termenul menţionat, acesta înainteazã o cerere motivatã, în scris, directorului departamentului de resurse umane, în care prezintã motivele întârzierii şi termenul la care se poate prezenta la post.
(2) În cazul neprezentãrii la post la termenul stabilit, postul este declarat vacant, urmând sã se comunice urmãtoarei persoane clasate în ordinea mediilor posibilitatea de a ocupa postul respectiv.
ART. 19
Fişele interviului, lucrãrile scrise, procesele-verbale privind rezultatele concursului vor fi anexate la dosarele profesionale ale candidaţilor declaraţi admişi.
ART. 20
Dosarele, lucrãrile scrise, procesele-verbale referitoare la ceilalţi candidaţi şi alte lucrãri privind concursul se arhiveazã şi se pãstreazã potrivit nomenclatoarelor arhivistice.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016