Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 10 ianuarie 2018  privind implementarea programului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 10 ianuarie 2018 privind implementarea programului "Termoficare 2006-2020 căldură şi confort", componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică

EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 122 din 8 februarie 2018
──────────
    Aprobat prin Ordinul nr. 49 din 10 ianuarie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 122 din 8 februarie 2018.
──────────
    ART. 1
    (1) În înţelesul prezentului regulament, programul „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigură cofinanţarea proiectelor promovate de autorităţile administraţiei publice locale pentru reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.
    (2) În înţelesul prezentului regulament:
    a) prin proiect de finanţare se înţelege documentaţia care cuprinde descrierea tuturor investiţiilor ce urmează a fi realizate de o unitate administrativ-teritorială, prin cofinanţare anuală de la bugetul de stat, în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“;
    b) prin solicitare de finanţare se înţelege cererea prin care beneficiarul solicită anual alocări de la bugetul de stat pentru finanţarea unor lucrări în cadrul proiectului.

    (3) Implementarea şi monitorizarea pe plan local a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, precum şi coordonarea activităţilor privind derularea investiţiilor intră în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale beneficiare.

    ART. 2
    Proiectele care beneficiază de cofinanţare de la bugetul de stat prin intermediul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ trebuie să dovedească tehnic eficientizarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, raportat la consumul de resurse energetice primare aferent anului 2004, potrivit anexei nr. 1, pct. I din Hotărârea Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 3
    (1) Beneficiarii programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ sunt unităţile administrativ-teritoriale care deţin în proprietate sisteme centralizate de alimentare cu energie termică sau părţi ale acestora.
    (2) Beneficiarii programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ gestionează direct, prin bugetele de venituri şi cheltuieli, sumele alocate de la bugetul de stat pentru realizarea proiectelor de retehnologizare, modernizare şi dezvoltare a sistemului centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice.
    (3) Beneficiarii programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ sunt direct responsabili de pregătirea, managementul şi implementarea proiectului şi nu vor acţiona ca intermediari.

    ART. 4
    (1) Cheltuielile eligibile ale proiectelor depuse în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, pentru componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, sunt cofinanţate în proporţie de maximum 70% din fonduri provenite de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
    (2) Cofinanţarea proiectelor de investiţii aprobate în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ se realizează prin acordarea de transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie.
    (3) Cuantumul sumelor repartizate anual de la bugetul de stat pentru cofinanţarea unui proiect în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ se aprobă de către Comisia interministerială de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ în limita a maximum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului pentru care se solicită finanţare, prevăzute în Ghidul pentru accesarea fondurilor destinate realizării programului, prezentat în anexa nr. 1 la regulament. Procentul de cofinanţare reprezintă raportul: sume alocate de la bugetul de stat/total sume alocate proiectului (de la bugetul de stat + de la bugetul local) x 100.
    (4) Solicitarea de finanţare se completează conform modelului standard prevăzut în anexa nr. 2 la regulament şi se depune la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
    (5) Pentru a beneficia de cofinanţare în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, autorităţile administraţiei publice locale depun la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurile Europene solicitarea de finanţare şi documentaţia tehnico-economică aferentă, anual, până cel mai târziu la data de 15 martie. Dacă sumele repartizate potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din prezentul regulament sunt mai mici decât cele alocate programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ prin legea anuală privind aprobarea bugetului de stat, se va realiza o nouă sesiune de evaluare.
    (6) Diferenţa dintre cofinanţarea aprobată de Comisia interministerială de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ şi valoarea totală a proiectului reprezintă contribuţie proprie a beneficiarului şi se suportă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare.

    ART. 5
    În temeiul ordinului de alocare a sumelor de la bugetul de stat, aprobate în condiţiile art. 4 alin. (2), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene încheie anual contracte de finanţare cu fiecare unitate administrativ-teritorială beneficiară, cu respectarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la regulament.

    ART. 6
    (1) Conformitatea administrativă şi eligibilitatea proiectelor sunt verificate de reprezentanţii Unităţii de management al proiectului - Termoficare 2006-2020 căldură, denumit în continuare UMP - Termoficare 2006-2020 căldură.
    (2) Conformitatea administrativă este asumată de către reprezentanţii UMP - Termoficare 2006-2020 căldură, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea de către solicitant a următoarelor condiţii:
    a) este proprietarul sistemului de termoficare sau al unei părţi a acestuia,
    b) solicitarea de finanţare este completată şi însoţită de documentele prevăzute în Ghidul pentru accesarea fondurilor destinate realizării programului.

    (3) Eligibilitatea proiectelor este asumată de către reprezentanţii UMP - Termoficare 2006-2020 căldură, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea de către beneficiar a următoarelor condiţii:
    a) pentru obiectivele de investiţii aferente proiectului a fost emis avizul tehnic de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    b) se finanţează lucrări de reabilitare şi modernizare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică;
    c) beneficiarul dovedeşte, prin hotărâre a consiliului local, contribuţia proprie la costurile totale ale proiectului;
    d) din proiect rezultă că, prin investiţiile realizate, sistemul de alimentare cu energie termică atinge condiţiile tehnice prevăzute la pct. III din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) proiectul are la bază Strategia locală de alimentare cu energie termică şi Studiul de fezabilitate;
    f) implementarea proiectului se finalizează nu mai târziu de luna decembrie 2020.

    (4) Dacă documentaţia este incompletă sau, după caz, nu conţine date/informaţii suficiente pentru stabilirea conformităţii administrative şi eligibilităţii proiectului, UMP - Termoficare 2006-2020 căldură va solicita, în scris, documente suplimentare, sau după caz, clarificări.

    ART. 7
    (1) Pentru fiecare solicitare de finanţare, reprezentanţii UMP - Termoficare 2006-2020 căldură completează un raport de verificare din care să reiasă că proiectul îndeplineşte sau nu condiţiile de conformitate şi eligibilitate prevăzute la art. 6.
    (2) Întreaga responsabilitate privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de conformitate şi eligibilitate ale proiectului aparţine reprezentanţilor UMP - Termoficare 2006-2020 căldură.

    ART. 8
    (1) Analiza Comisiei interministeriale de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ se realizează pe baza raportului-sinteză de aprobare sau respingere a finanţării, în care este prezentată situaţia conformităţii şi eligibilităţii pentru fiecare cerere de finanţare depusă în anul respectiv, întocmit de reprezentanţii UMP - Termoficare 2006-2020 căldură.
    (2) Raportul-sinteză de aprobare sau respingere a finanţării are în anexă următoarele documente:
    a) rapoartele de verificare prevăzute la art. 7;
    b) avizele tehnice emise de autoritatea de reglementare competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.


    ART. 9
    (1) Sumele repartizate anual de la bugetul de stat sunt stabilite de Comisia interministerială de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, în baza următoarelor criterii:
    a) între 0 şi 50 de puncte, raportat la economia de resurse energetice primare (tep/an);
    b) între 0 şi 20 de puncte, raportat la gradul de implementare al proiectului (raportul dintre sumele efectiv utilizate şi sumele repartizate în cadrul programului);
    c) între 0 şi 20 de puncte, corespunzătoare ratei de branşare la sistemul centralizat de termoficare (numărul actual de apartamente branşate/numărul de apartamente branşate iniţial);
    d) între 0 şi 10 de puncte, în funcţie de durata de implementare a proiectului şi durata de recuperare a investiţiei.

    (2) UMP - Termoficare 2006-2020 căldură va întocmi o fişă de evaluare pentru fiecare proiect admis la verificarea condiţiilor de conformitate şi eligibilitate, prin acordarea unui punctaj stabilit în funcţie de gradul de îndeplinire a criteriilor necesare atingerii obiectivelor programului, prezentate mai sus.
    (3) Selecţia şi prioritizarea proiectelor cofinanţate cu sume de la bugetul de stat se fac de către Comisia interministerială de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, a cărei decizie se consemnează într-un proces-verbal de şedinţă.
    (4) Comisia interministerială de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ poate elimina proiectele ai căror beneficiari nu şi-au respectat obligaţiile prevăzute în contractele de finanţare încheiate în anii precedenţi.

    ART. 10
    În urma analizării raportului-sinteză de aprobare sau respingere a finanţării, Comisia interministerială de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ hotărăşte asupra aprobării solicitării de finanţare pentru proiectele propuse.

    ART. 11
    (1) Decizia Comisiei interministeriale de coordonare a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ cu privire la aprobarea sau respingerea solicitărilor de finanţare şi cuantumul sumelor propuse pentru a fi repartizate de la bugetul de stat sunt consemnate într-un proces-verbal de şedinţă.
    (2) Repartizarea sumelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.

    ART. 12
    Prin UMP - Termoficare 2006-2020 căldură, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene asigură comunicarea către beneficiari a deciziei cu privire la aprobarea solicitării de finanţare şi sumele repartizate unităţii administrativ-teritoriale în vederea includerii în bugetul local de venituri şi cheltuieli.

    ART. 13
    (1) Investiţiile finanţate în condiţiile prezentului regulament se înscriu în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale care are în proprietate sistemul centralizat de alimentare cu energie termică sau părţi din acesta.
    (2) Contractarea lucrărilor de investiţii finanţate în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ se face cu respectarea de către reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale a prevederilor legale privind achiziţiile publice.

    ART. 14
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.

    ANEXA 1

    la regulament
    GHIDUL
    pentru accesarea fondurilor destinate realizării programului
    I. Depunerea solicitării de finanţare
    Prezentul ghid de finanţare cuprinde regulile de pregătire şi depunere a solicitărilor de finanţare, precum şi condiţiile de finanţare în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.
    Pentru a obţine finanţare în condiţiile Regulamentului privind implementarea programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, denumit în continuare regulament, reprezentanţii legali ai unităţilor administrativ-teritoriale completează Solicitarea de finanţare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la regulament.
    Solicitarea de finanţare se depune la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, însoţită de documentele prevăzute în prezentul ghid de finanţare.

    II. Condiţii pentru finanţarea proiectelor
    Repartizarea fondurilor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în vederea finanţării obiectivelor de investiţii realizate în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, se face numai pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii care îndeplinesc condiţiile de conformitate şi eligibilitate prevăzute în regulament.

    Conformitate şi eligibilitate
    Pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor de conformitate şi eligibilitate, autorităţile administraţiei publice locale anexează solicitării de finanţare următoarele documente:
    1. copie de pe hotărârea consiliului local de aprobare a Strategiei de alimentare cu energie termică şi de aprobare a proiectului depus pentru finanţare;
    2. copie de pe Strategia de alimentare cu energie termică;
    3. Studiu de fezabilitate a proiectului, însoţit de hotărârea consiliului local de aprobare;
    4. avizul tehnic acordat de autoritatea de reglementare competentă în domeniu - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    5. copie a Listei obiectivelor de investiţii (anexa la hotărârea consiliului local de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli).

    Unitatea de management al programului „Termoficare 2006-2020 căldură“, denumită în continuare UMP - Termoficare 2006-2020 căldură, poate solicita autorităţii administraţiei publice locale completarea sau, după caz, refacerea acestor documentaţii.

    Eligibilitatea proiectelor
    Pentru a fi considerat eligibil, un proiect de modernizare a sistemului centralizat de producere, transport şi distribuţie a energiei termice trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
    1. proiectul va avea ca temă modernizarea componentelor eligibile ale sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, cu respectarea performanţelor minime obligatorii prevăzute în pct. III din Programul „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, aprobat prin anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
    a) unitatea (unităţile) de producţie a agentului termic;
    b) reţeaua de transport al agentului termic primar (apă fierbinte);
    c) staţiile termice sau modulele termice la nivel de imobil, acolo unde se justifică economic;
    d) reţeaua de distribuţie a apei calde şi a agentului termic de încălzire;

    2. proiectul trebuie să prezinte o soluţie care să corespundă principiilor şi conţinutului Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 882/2004, Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.069/2007, Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.535/2003, Strategiei naţionale în domeniul eficienţei energetice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 163/2004, precum şi prevederilor Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. proiectul trebuie să respecte Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. fundamentarea investiţiei se face printr-un studiu de fezabilitate, corelat cu strategia locală de alimentare cu energie termică a localităţii şi cu programul propriu de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
    5. proiectele se pot executa într-o perioadă cuprinsă în intervalul 2008-2020 şi vor avea anexat un calendar de eşalonare anuală a lucrărilor de investiţii;
    6. pentru elaborarea sau reactualizarea, acolo unde este cazul, a strategiilor locale şi a studiilor de fezabilitate se vor respecta cerinţele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. executarea lucrărilor de modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică va fi de la consumator spre sursă.


    Eligibilitatea cheltuielilor
    Următoarele categorii de cheltuieli sunt considerate eligibile pentru cofinanţare de la bugetul de stat în condiţiile regulamentului:
    1. cheltuieli pentru amenajarea terenului (precum: demolări; demontări; dezafectări; defrişări; evacuări ale materialelor rezultate; devieri ale reţelelor de utilităţi din amplasament; sistematizări pe verticală; drenaje; epuizmente etc., numai cele aferente realizării lucrărilor pentru investiţia de bază);
    2. cheltuieli pentru amenajarea terenului privind protecţia mediului (lucrări şi acţiuni de protecţie a mediului; refacerea cadrului natural şi aducerea la starea iniţială după terminarea lucrărilor, precum: plantarea de copaci, reamenajarea de spaţii verzi şi altele de aceeaşi natură);
    3. cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului investiţiei, precum: alimentare cu apă; canalizare; alimentare cu gaze naturale; agent termic; energie electrică; reţele de comunicaţii (telefonie, radio-tv, internet); drumuri de acces şi căi ferate industriale; branşare la reţele de utilităţi - care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului investiţiei;
    4. cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică (eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului);
    5. studii de teren (studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate a terenului);
    6. proiectare şi inginerie (studiu de fezabilitate, proiect de execuţie, verificarea tehnică a proiectării);
    7. expertize tehnice pentru lucrări de modernizare sau consolidare a construcţiilor existente;
    8. asistenţă tehnică (asistenţă tehnică din partea proiectantului, dacă nu intră în costurile proiectării; asigurarea supravegherii execuţiei prin inspectori de şantier desemnaţi de beneficiar);
    9. cheltuieli legate de investiţia de bază - pentru construcţii şi instalaţii legate de construcţii (execuţie de clădiri; consolidări, modernizări, reparaţii ale clădirilor; construcţii speciale; instalaţii aferente construcţiilor, precum: instalaţii electrice, sanitare, instalaţii interioare de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare, PSI, reţele de comunicaţii electronice şi alte tipuri de instalaţii impuse de destinaţia obiectivului investiţiei);
    10. cheltuieli pentru achiziţia de utilaje şi echipamente (utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj, utilaje fără montaj, montaj utilaje tehnologice);
    11. cheltuieli legate de investiţia de bază pentru achiziţia de bunuri din categoria mijloacelor fixe corporale;
    12. taxa pe valoarea adăugată, în condiţiile în care, potrivit prevederilor legale în vigoare, aceasta nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice mijloace;
    13. cheltuieli pentru achiziţia de active fixe necorporale (aplicaţii informatice, licenţe, brevete, know-how şi alte drepturi de utilizare similare).

    Valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului este înscrisă în solicitarea de finanţare.

    III. Transferul sumelor aprobate
    Virarea către bugetele locale a sumelor alocate de la bugetul de stat aprobate potrivit regulamentului se face numai după încheierea contractelor de finanţare între beneficiari şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, potrivit modelului-cadru prevăzut în anexa nr. 3 la regulament.
    Autorităţile administraţiei publice locale vor solicita Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, până la data de 6 a fiecărei luni, sumele necesare de la bugetul de stat în vederea decontării lucrărilor/serviciilor şi a altor cheltuieli eligibile pentru realizarea proiectului conform contractului de finanţare, pentru fiecare obiectiv de investiţii, însoţit de documente justificative de plată (copii ale facturilor fiscale cu menţiunea „Bun de plată“ şi „Conform cu originalul“ şi ale ordinelor de plată reprezentând finanţarea de la bugetul local cu menţiunea „Conform cu originalul“) şi prezentarea următoarelor date:
    - valoarea contractului de finanţare (total, din care de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local - lei -, inclusiv TVA);
    – valoarea decontată din contractul de finanţare până la data solicitării (total, din care de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local - lei -, inclusiv TVA);
    – lucrări/servicii/alte cheltuieli eligibile solicitate la plată (scurtă descriere, nr./dată, valoare - lei -, inclusiv TVA);
    – factură fiscală (emitent, nr./dată, valoare - lei -, inclusiv TVA);
    – ordin de plată a contribuţiei de la bugetul local (nr./dată, valoare - lei -, inclusiv TVA);
    – stadiul fizic realizat până la data solicitării;
    – sume solicitate de la bugetul de stat, în limita contractului de finanţare cu respectarea procentului de cofinanţare (- lei -, inclusiv TVA).

    Justificarea sumelor virate de la bugetul de stat se va face prin transmiterea la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a documentelor de plată (ordin de plată nr./dată, valoare - lei -, inclusiv TVA), în maximum 30 de zile de la data primirii ei.

    IV. Monitorizare şi raportare
    Monitorizarea modului de îndeplinire a clauzelor contractului de finanţare şi de respectare a prevederilor regulamentului de către autorităţile administraţiei publice locale beneficiare a finanţării se realizează de către UMP Termoficare 2006-2020 căldură prin desfăşurarea următoarelor activităţi:
    1 - verificarea situaţiei sumelor repartizate de la bugetul de stat;
    2 - verificarea situaţiei sumelor alocate de la bugetul local;
    3 - verificarea contractării lucrărilor de execuţie pentru obiectivele de investiţii finanţate în cadrul programului, valoarea sumelor contractate; termene de execuţie;
    4 - verificarea sumelor decontate pentru realizarea proiectului şi a documentelor justificative de plată (facturi fiscale, ordine de plată);
    5 - verificarea respectării procentului de cofinanţare stabilit conform contractului de finanţare.

    Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene va solicita, anual, autorităţilor administraţiei publice locale, în calitate de reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare ale cofinanţării, raportări privind utilizarea sumelor alocate şi stadiul execuţiei lucrărilor la data de 30 iunie şi 31 octombrie. După analizarea şi centralizarea datelor raportate, UMP - Termoficare 2006-2020 căldură va propune viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, măsurile ce se impun a fi luate pentru eliminarea neconformităţilor semnalate.
    Pentru verificarea modului de utilizare a sumelor alocate prin program, urmărirea comportării în exploatare şi cuantificarea rezultatelor obţinute în urma punerii în funcţiune a obiectivelor de investiţii realizate în anii precedenţi, precum şi pentru estimarea stadiului fizic al lucrărilor se pot constitui echipe de verificare pe teren care, în afara activităţilor descrise mai sus, vor analiza la sediul unităţii administrativ-teritoriale:
    - documentele care atestă recepţia şi punerea în funcţiune a obiectivelor de investiţii finanţate;
    – înregistrarea în contabilitate a lucrărilor de investiţii efectuate;
    – comportarea în exploatare a lucrărilor de investiţii realizate;
    – economia de energie obţinută (tep/an) şi/sau reducerea cheltuielilor.

    Cu ocazia deplasării, echipele vor verifica prin vizite pe teren realizarea obiectivelor de investiţii şi vor estima stadiul fizic al lucrărilor.
    Rezultatele acţiunii de verificare vor fi consemnate într-un proces-verbal încheiat la sediul unităţii administrativ-teritoriale şi va fi semnat de reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale şi membrii echipei de verificare.
    Beneficiarii care au încheiat contractele de finanţare prevăzute la art. 5 din regulament raportează, până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a anului următor primirii cofinanţării de la bugetul de stat, stadiul privind execuţia şi recepţia lucrărilor şi situaţia utilizării fondurilor alocate şi economia de energie în tone echivalent petrol (tep) realizată în anul anterior, ca urmare a implementării acestor lucrări, potrivit specificaţiilor transmise de UMP - Termoficare 2006-2020 căldură.
    Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene poate solicita beneficiarilor transmiterea oricăror informaţii sau documente relevante referitoare la obiectivul de investiţii finanţat prin programul „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“.


    ANEXA 2

    la regulament




 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 3

    la regulament




    CONTRACT DE FINANŢARE
    încheiat astăzi, ........................,
    între
    Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, cu sediul în municipiul Bucureşti, sectorul 1, Bulevardul Libertăţii nr. 16, reprezentat legal prin .............................................................., în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, responsabil cu coordonarea programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, denumit în continuare M.D.R.A.P.F.E., şi
    municipiul/oraşul/judeţul .................................................................. din judeţul ............................................, cu sediul în ............................................................, cod SIRUTA ........................, reprezentat legal prin primar, ..................................................., în calitate de unitate administrativ-teritorială beneficiară, denumită în continuare beneficiar.
    În baza prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, a intervenit următorul contract:
    ART. 1
    Obiectul contractului
    (1) M.D.R.A.P.F.E. asigură cofinanţarea proiectului ...........(titlul proiectului de investiţii).........../ promovat de beneficiar în scopul retehnologizării, modernizării şi dezvoltării sistemului centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice din localitatea ................................................, denumit în continuare proiect.
    (2) Sumele necesare asigurării cofinanţării prevăzute la alin. (1) se aprobă prin legea bugetară anuală şi reprezintă transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul M.D.R.A.P.F.E., pentru realizarea proiectelor aprobate în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“.
    (3) Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor pentru retehnologizarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice se aprobă prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, conform procedurii instituite prin Regulamentul privind implementarea programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.

    ART. 2
    Valoarea contractului
    (1) Valoarea contractului este de .................. lei, potrivit anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. ……….. privind alocarea unor sume pentru cofinanţarea lucrărilor de investiţii în vederea reabilitării sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităţilor conform programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“.
    (2) Valoarea contribuţiei proprii a beneficiarului este de .................................. lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. ........./.............. pentru aprobarea bugetului local al municipiului/oraşului .......................................................... şi anexei cuprinzând Lista obiectivelor de investiţii pe anul .......... cu finanţare din bugetul local şi din alte fonduri, actualizată.
    (3) Valoarea totală actualizată a proiectului menţionat la art. 1 alin. (1), valoarea rămasă de executat la data de 31.12. .........., precum şi estimarea alocărilor de la bugetul local şi respectiv bugetul de stat pentru finanţarea în continuare a proiectului în perioada ............ - ............. sunt prezentate în anexă (are o singură anexă, care nu se numerotează).

    ART. 3
    Durata contractului
    (1) Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi şi încetează la data de 31.12. .........
    (2) Sumele neutilizate de beneficiar până la data de 31.12. .......... se restituie bugetului M.D.R.A.P.F.E., respectiv bugetului de stat.

    ART. 4
    Plăţi în cadrul contractului
    (1) M.D.R.A.P.F.E. virează sumele prevăzute în prezentul contract în contul ....................(denumire beneficiar/numele titularului contului).................., deschis la trezoreria: .................(denumirea, inclusiv filiala şi adresa)................, cod IBAN: ................................, cod fiscal: .............................. .
    (2) Prin acceptarea cofinanţării prevăzute la alin. (1), beneficiarul se angajează pe propria răspundere să o utilizeze integral şi numai pentru finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli eligibile:
    a) cheltuieli pentru amenajarea terenului (precum: demolări; demontări; dezafectări; defrişări; evacuări ale materialelor rezultate; devieri ale reţelelor de utilităţi din amplasament; sistematizări pe verticală; drenaje; epuizmente etc. - numai cele aferente realizării lucrărilor pentru investiţia de bază);
    b) cheltuieli pentru amenajarea terenului privind protecţia mediului (lucrări şi acţiuni de protecţie a mediului; refacerea cadrului natural şi aducerea la starea iniţială după terminarea lucrărilor, precum: plantarea de copaci, reamenajarea de spaţii verzi şi altele de aceeaşi natură);
    c) cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului investiţiei, precum: alimentare cu apă; canalizare; alimentare cu gaze naturale; agent termic; energie electrică; reţele de comunicaţii (telefonie, radio-tv, internet); drumuri de acces şi căi ferate industriale; branşare la reţele de utilităţi - care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului investiţiei;
    d) cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică (eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului);
    e) studii de teren (studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate a terenului);
    f) proiectare şi inginerie (studiu de fezabilitate, proiect de execuţie, verificarea tehnică a proiectării);
    g) expertize tehnice pentru lucrări de modernizare sau consolidare a construcţiilor existente;
    h) asistenţă tehnică (asistenţă tehnică din partea proiectantului, dacă nu intră în costurile proiectării; asigurarea supravegherii execuţiei prin inspectori de şantier desemnaţi de beneficiar);
    i) cheltuieli legate de investiţia de bază - pentru construcţii şi instalaţii legate de construcţii (execuţie de clădiri; consolidări, modernizări, reparaţii ale clădirilor; construcţii speciale; instalaţii aferente construcţiilor, precum: instalaţii electrice, sanitare, instalaţii interioare de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare, PSI, reţele de comunicaţii electronice şi alte tipuri de instalaţii impuse de destinaţia obiectivului investiţiei);
    j) cheltuieli pentru achiziţia de utilaje şi echipamente (utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj, utilaje fără montaj, montaj utilaje tehnologice);
    k) taxa pe valoarea adăugată, în condiţiile în care, potrivit prevederilor legale în vigoare, aceasta nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice mijloace;
    l) cheltuieli pentru achiziţia de active fixe necorporale (aplicaţii informatice, licenţe, brevete, know-how şi alte drepturi de utilizare similare).

    (3) Sumele acordate de la bugetul de stat, prin bugetul M.D.R.A.P.F.E., în baza prezentului contract nu constituie ajutor de stat.
    Beneficiarul are obligaţia să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
    a) investiţiile să fie realizate de unitatea administrativ-teritorială, în calitate de proprietar al sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, şi nu de operatorul delegat pentru prestarea serviciului public, chiar dacă operatorul are ca acţionar autoritatea administrativă locală/unitatea administrativ-teritorială;
    b) sumele alocate să fie gestionate direct de unitatea administrativ-teritorială pentru realizarea unor obiective de investiţii aflate în totalitate în proprietatea acesteia;
    c) sumele alocate se vor derula exclusiv prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale;
    d) la contractarea lucrărilor de investiţii se vor respecta prevederile legale privind achiziţiile publice.



    ART. 5
    Obligaţiile părţilor
    (1) Beneficiarul are următoarele obligaţii:
    a) să asigure din bugetul local contribuţia proprie pentru finanţarea proiectului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2);
    b) să folosească finanţarea numai în scopul şi în condiţiile în care a fost acordată;
    c) să respecte condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (2);
    d) să asigure executarea proiectului cu diligenţa necesară şi cu eficienţă, în conformitate cu prezentul contract, precum şi cu legislaţia în vigoare şi standardele de mediu aplicabile;
    e) să asigure punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii cu finanţare multianuală, în maximum 3 ani de la semnarea prezentului contract;
    f) să asigure înregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor documentelor privind operaţiunile aferente prezentului contract, precum şi arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare;
    g) să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice;
    h) să furnizeze, la solicitarea M.D.R.A.P.F.E., orice informaţie sau documente relevante referitoare la implementarea proiectului de investiţii;
    i) să permită personalului M.D.R.A.P.F.E. să controleze modul în care îndeplineşte obiectivele proiectului;
    j) să afişeze pe pagina web a unităţii administrativ-teritoriale informaţii relevante referitoare la derularea proiectului;
    k) să notifice M.D.R.A.P.F.E. orice problemă intervenită în execuţia obiectivului de investiţii, în termen de maximum 10 zile de la apariţia acesteia;
    l) să asigure implementarea şi monitorizarea pe plan local a programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“ şi să răspundă pentru coordonarea lucrărilor de investiţii aferente proiectelor finanţate;
    m) să fie singurul răspunzător în faţa M.D.R.A.P.F.E. pentru implementarea proiectului;
    n) să suporte toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale şi orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare şi terminarea prezentului contract şi a tuturor documentelor şi activităţilor aferente.

    (2) M.D.R.A.P.F.E. are următoarele obligaţii:
    a) să asigure cofinanţarea proiectului şi să efectueze transferul sumelor aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. ………… privind alocarea unor sume pentru cofinanţarea lucrărilor de investiţii în vederea reabilitării sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităţilor conform Programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie;
    b) să asigure îndeplinirea atribuţiilor şi obligaţiilor care rezultă din prezentul contract;
    c) să pună la dispoziţia beneficiarului informaţiile legate de finanţarea proiectului;
    d) să analizeze şi să aprobe, dacă este cazul, propunerile de modificare, prin act adiţional, a prevederilor prezentului contract, transmise de beneficiar.


    ART. 6
    Cazuri de culpă
    (1) Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale, asumate prin prezentul contract, constituie caz de culpă.
    (2) Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale beneficiarului:
    a) emiterea de declaraţii false sau incomplete pentru a obţine finanţarea prevăzută în prezentul contract;
    b) săvârşirea de nereguli de ordin financiar sau acte de corupţie în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

    (3) M.D.R.A.P.F.E. va notifica beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă.
    (4) Beneficiarul are obligaţia să înlăture deficienţele constatate în cel mult 20 de zile de la data notificării prevăzute la alin. (3).
    (5) În cazul nerespectării de către beneficiar a prevederilor alin. (4), M.D.R.A.P.F.E. are dreptul, fără nicio altă formalitate prealabilă, să ia următoarele măsuri:
    a) să sisteze temporar utilizarea cofinanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;
    b) să sisteze definitiv şi să rezilieze unilateral contractul, cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală.


    ART. 7
    Modificarea şi încetarea contractului
    (1) Pentru încadrarea în limitele de cheltuieli aprobate anual prin legea bugetului de stat şi în influenţele rectificărilor bugetare ulterioare, M.D.R.A.P.F.E. îşi rezervă dreptul de a modifica prevederile prezentului contract.
    (2) Prezentul contract de finanţare poate înceta în următoarele condiţii:
    a) prin acordul scris al părţilor;
    b) prin denunţare unilaterală de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu o notificare prealabilă de 30 de zile, dacă beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract. În această situaţie, beneficiarul trebuie să restituie în întregime sumele deja primite în cadrul contractului;
    c) în situaţia intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 6 alin. (2), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene îl notifică pe beneficiar cu privire la prevederile încălcate şi îi aduce la cunoştinţă intervenţia sancţiunii rezilierii cu consecinţa restituirii în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor transferate.

    (3) Prezentul contract încetează de drept:
    a) la data prevăzută la art. 3;
    b) prin renunţare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile, în cazul imposibilităţii obiective a beneficiarului de a realiza proiectul;
    c) la data intervenţiei unui act de autoritate;
    d) la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia şi care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară instituţiei şi interesului public.

    (4) Părţile contractante vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau conflict care se poate ivi pe perioada derulării contractului.
    (5) În situaţia în care neînţelegerea sau conflictul nu au putut fi rezolvate pe cale amiabilă, fiecare parte poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente.
    (6) Prezentul contract, inclusiv anexele acestuia, poate fi modificat şi/sau completat numai cu acordul părţilor, consemnat într-un act adiţional.
    (7) În situaţia în care, prin legea de rectificare a bugetului de stat, finanţarea se diminuează/elimină, contractul poate fi modificat sau poate înceta, după caz.
    (8) În cazul în care realizarea proiectului generează costuri suplimentare, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala beneficiarului.
    (9) Beneficiarul este direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la iniţiativa sa.

    ART. 8
    Forţa majoră şi cazul fortuit
    (1) Prin forţa majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea contractului şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale.
    (2) Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii:
    a) să o notifice celeilalte părţi în termen de 5 zile de la data apariţiei;
    b) să transmită în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă;
    c) să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare;
    d) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

    (3) Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
    (4) Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile alin. (2), exonerează de răspundere partea care o invocă.
    (5) Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării celei mai bune soluţii:
    a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese;
    b) modificarea contractului.

    (6) Cazul fortuit nu este exonerator de răspundere contractuală.

    ART. 9
    Alte clauze
    (1) Beneficiarul îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe parcursul derulării proiectului, M.D.R.A.P.F.E. fiind degrevat integral de orice responsabilitate.
    (2) În nicio circumstanţă şi din niciun motiv Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene nu poate fi tras la răspundere şi obligat la plata de daune-interese pe durata desfăşurării proiectului. În consecinţă, M.D.R.A.P.F.E. nu va accepta nicio cerere de despăgubire sau plăţi suplimentare.

    ART. 10
    Dispoziţii finale
    (1) Beneficiarul este de acord ca M.D.R.A.P.F.E. să dea publicităţii date privind rezultatele implementării proiectului.
    (2) Beneficiarul se obligă ca în orice notă, raport, material publicat, conferinţă şi seminar cu privire la proiect să specifice că acesta a beneficiat de finanţare de la bugetul de stat, prin bugetul M.D.R.A.P.F.E., în cadrul programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort“.
    (3) Raportările, documentele justificative şi toate celelalte comunicări între cele două părţi se vor transmite la următoarele adrese, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării:
    a) pentru M.D.R.A.P.F.E.: UMP - Termoficare 2006-2020 căldură - telefon: 021.316.13.60, fax: 021.314.81.99, e-mail: dscuppi.ump@gmail.com;
    b) pentru beneficiar (denumirea compartimentului de specialitate): .............................. - telefon: ............................, fax: ................................., e-mail: ........................ .

    (4) Orice comunicare referitoare la îndeplinirea prezentului contract de finanţare trebuie să fie transmisă în scris.
    (5) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
    (6) Prezentul contract cuprinde în anexă hotărârea consiliului local privind aprobarea contribuţiei proprii, care face parte integrantă din prezentul contract.

    Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare, ambele având valoare de original, din care un exemplar pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi un exemplar pentru municipiul/ oraşul ..............................., judeţul ………...................….. .
    Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene
    ……………....................……
    Viceprim-ministru,
    ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene
    ..............................................
    Municipiul/Oraşul
    …………............……..
    Primar,
    …………...........………

    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016