Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT-CADRU din 4 noiembrie 2008  de organizare si functionare al comitetului regional de evaluare strategica si corelare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT-CADRU din 4 noiembrie 2008 de organizare si functionare al comitetului regional de evaluare strategica si corelare

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 11 noiembrie 2008

CAP. I
Organizarea comitetului regional de evaluare strategicã şi corelare

ART. 1
(1) Comitetul regional de evaluare strategicã şi corelare, denumit în continuare CRESC, reprezintã organismul consultativ, fãrã personalitate juridicã, în cadrul cãruia sunt discutate şi analizate prioritãţile de investiţii publice la nivel regional, cu finanţare din fonduri comunitare sau bugete locale, în vederea atingerii obiectivelor strategiei de dezvoltare a regiunii.
(2) CRESC îşi desfãşoarã activitatea în baza prevederilor prezentului regulament-cadru, precum şi a propriului regulament de organizare şi funcţionare, elaborat de cãtre secretariatul CRESC şi aprobat de cãtre consiliul pentru dezvoltare regionalã din regiune, cu avizul prealabil al Autoritãţii pentru coordonarea instrumentelor structurale din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Autoritãţii de management pentru Programul operaţional regional din cadrul Ministerului Dezvoltãrii, lucrãrilor Publice şi Locuinţelor.
ART. 2
(1) CRESC este alcãtuit din reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi ai mediului economico-social din regiune, în numãr egal.
(2) Autoritãţile administraţiei publice locale din regiune vor fi reprezentate în CRESC de câte douã autoritãţi publice locale pentru fiecare judeţ component al regiunii.
(3) Reprezentanţii în CRESC ai mediului economico-social din regiune pot fi desemnaţi din partea urmãtoarelor categorii de organizaţii:
a) organizaţii culturale;
b) organizaţii pentru tineret;
c) organizaţii sportive;
d) organizaţii ale cultelor;
e) organizaţii reprezentative ale minoritãţilor naţionale;
f) organizaţii ale unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar;
g) organizaţii ale unitãţilor de învãţãmânt universitar;
h) federaţii ale sindicatelor;
i) federaţii ale patronatelor;
j) organizaţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii;
k) organizaţii pentru protejarea şi ajutorarea persoanelor cu dizabilitãţi;
l) organizaţii pentru ajutorarea categoriilor defavorizate;
m) organizaţii ale pensionarilor;
n) organizaţii pentru egalitatea de şanse;
o) organizaţii pentru protecţia mediului;
p) organizaţii implicate în dezvoltarea localã/regionalã;
q) organizaţii profesionale în domeniul dezvoltãrii regionale.
(4) Consiliul pentru dezvoltare regionalã va adopta, prin hotãrâre, lista autoritãţilor publice locale şi a organizaţiilor reprezentând mediul economico-social din regiune care vor desemna membrii titulari şi supleanţi ai CRESC, pe baza propriei metodologii şi în conformitate cu regulile prevãzute în prezentul regulament-cadru, inclusiv prin consultarea tuturor organizaţiilor relevante prevãzute la alin. (3).
ART. 3
Numãrul membrilor titulari ai CRESC este urmãtorul:
a) Regiunea de Dezvoltare Nord-Est: 24 de membri, din care 12 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 12 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
b) Regiunea de Dezvoltare Sud-Est: 24 de membri, din care 12 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 12 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
c) Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia: 28 de membri, din care 14 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 14 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
d) Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia: 20 de membri, din care 10 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 10 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
e) Regiunea de Dezvoltare Vest: 16 membri, din care 8 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 8 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
f) Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest: 24 de membri, din care 12 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 12 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
g) Regiunea de Dezvoltare Centru: 24 de membri, din care 12 reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale şi 12 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune;
h) Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov: 18 membri, din care 2 reprezentanţi ai judeţului Ilfov, câte un reprezentant al fiecãrui sector al municipiului Bucureşti, un reprezentant al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi 9 reprezentanţi ai mediului economico-social din regiune.
ART. 4
(1) Fiecare autoritate publicã localã şi, respectiv, organizaţie reprezentând mediul economico-social din regiune, din lista prevãzutã la art. 2 alin. (4), va propune, în vederea numirii ca membru al CRESC, câte un reprezentant ca membru titular şi un reprezentant ca membru supleant, dintre persoanele cu drept de decizie în cadrul autoritãţii publice locale sau al organizaţiei respective. În cazul în care membrul titular desemnat nu poate participa la reuniunea CRESC, acesta va fi înlocuit de cãtre membrul supleant desemnat, care va prelua de drept şi în integralitate drepturile şi obligaţiile membrului titular.
(2) Numirea, revocarea şi înlocuirea membrilor CRESC cu drept de vot, atât titulari, cât şi supleanţi, se fac prin hotãrâre a consiliului pentru dezvoltare regionalã, pe baza propunerilor înaintate de cãtre autoritãţile publice locale şi, respectiv, organizaţiile reprezentând mediul economico-social din regiune stabilite prin lista prevãzutã la art. 2 alin. (4).
(3) Membrii titulari şi supleanţi, precum şi observatorii şi/sau, dupã caz, invitaţii prezenţi la reuniunile CRESC semneazã, la data numirii, respectiv - în cazul observatorilor şi/sau invitaţilor - înainte de începerea şedinţei, declaraţii de imparţialitate şi confidenţialitate.
ART. 5
(1) CRESC alege, dintre membrii sãi titulari, un preşedinte şi un vicepreşedinte.
(2) În cazul în care preşedintele CRESC nu îşi poate îndeplini atribuţiile, acestea sunt preluate de drept şi integral de cãtre vicepreşedinte.
(3) În cazul absenţei motivate atât a preşedintelui, cât şi a vicepreşedintelui, lucrãrile reuniunilor CRESC vor fi conduse de un preşedinte de şedinţã, ales prin vot majoritar simplu de cãtre membrii CRESC prezenţi la reuniunea respectivã.
ART. 6
Secretariatul CRESC este constituit în cadrul agenţiei pentru dezvoltare regionalã din regiune şi este asigurat prin personal dedicat din cadrul acesteia.
ART. 7
(1) La fiecare reuniune a CRESC participã de drept câte un observator, fãrã drept de vot, desemnat de cãtre Autoritatea pentru coordonarea instrumentelor structurale din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi de cãtre fiecare autoritate de management/autoritate comunã de management/autoritate naţionalã şi/sau, dupã caz, organism intermediar pentru programele operaţionale prevãzute în <>Hotãrârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, precum şi de cãtre fiecare autoritate de management pentru alte programe finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare.
(2) În funcţie de problematica supusã dezbaterii, la reuniunile CRESC pot participa, în calitate de invitaţi, fãrã drept de vot, şi alţi reprezentanţi ai autoritãţilor publice locale din regiune, ai autoritãţilor administraţiei publice centrale şi/sau ai altor instituţii/organizaţii din regiune, care pot fi consultaţi în domeniul specific de activitate; aceştia pot face propuneri/recomandãri, pe care CRESC le poate dezbate şi supune la vot.

CAP. II
Funcţionarea comitetului regional de evaluare strategicã şi corelare

ART. 8
(1) Reuniunile CRESC se pot desfãşura numai în prezenţa a cel puţin douã treimi din numãrul membrilor sãi.
(2) În cazul neîntrunirii condiţiei de cvorum prevãzute la alin. (1), şedinţa se amânã, urmând sã fie convocatã o nouã şedinţã în termen de maximum 5 zile. Şedinţa convocatã în urma unei amânãri se desfãşoarã fãrã a fi necesarã întrunirea condiţiei prevãzute la alin. (1).
ART. 9
(1) Şedinţele ordinare ale CRESC se desfãşoarã în mod obligatoriu trimestrial, la convocarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, a vicepreşedintelui.
(2) În cazuri deosebite, şedinţe extraordinare ale CRESC se pot organiza la solicitarea unei treimi din numãrul total al membrilor comitetului, la iniţiativa preşedintelui, la cererea Autoritãţii pentru coordonarea instrumentelor structurale sau a Autoritãţii de management pentru Programul operaţional regional.
ART. 10
(1) Convocarea şi transmiterea invitaţiilor la reuniunile CRESC se fac în scris de cãtre secretariatul comitetului, cu cel puţin 7 zile lucrãtoare înainte de data desfãşurãrii reuniunii. În mod obligatoriu acestea conţin ziua, ora, locul desfãşurãrii şi ordinea de zi, precum şi adresa site-ului de pe care pot fi obţinute informaţii privind reuniunea respectivã.
(2) Ordinea de zi este propusã de cãtre secretariatul CRESC, prin consultarea membrilor CRESC, decizia asupra acesteia aparţinând preşedintelui sau, în absenţa acestuia, vicepreşedintelui. În cazul în care reuniunea CRESC se deruleazã la cererea Autoritãţii pentru coordonarea instrumentelor structurale sau a Autoritãţii de management pentru Programul operaţional regional, pe ordinea de zi vor fi incluse obligatoriu punctele solicitate de cãtre acestea. Ordinea de zi a reuniunii CRESC se publicã pe site-ul agenţiei pentru dezvoltare regionalã, cu cel puţin 5 zile înainte de data reuniunii.
(3) Materialele care urmeazã sã fie supuse dezbaterii se transmit prin e-mail participanţilor cu cel puţin 3 zile lucrãtoare înainte de data stabilitã pentru şedinţã.
ART. 11
(1) În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, CRESC emite opinii şi recomandãri sau acordã avize consultative, prin consens. În situaţia în care consensul nu poate fi stabilit, decizia asupra opiniilor, recomandãrilor sau avizelor, dupã caz, se adoptã cu minimum douã treimi din totalul voturilor valabil exprimate.
(2) În cazul în care pe ordinea de zi a reuniunii CRESC se regãsesc activitãţile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. c), membrii CRESC desemnaţi de autoritãţi publice locale şi/sau organizaţii reprezentând mediul economico-social care au propus proiecte incluse în lista transmisã de cãtre Autoritatea de management pentru Programul operaţional regional nu vor participa la discuţiile respective şi nu vor avea drept de vot în legãturã cu avizul consultativ emis.

CAP. III
Atribuţiile comitetului regional de evaluare strategicã şi corelare

ART. 12
(1) CRESC îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
a) analizeazã nevoile de investiţii publice la nivel regional şi recomandã autoritãţilor administraţiei publice locale din regiune, pe baza obiectivelor prevãzute în strategia de dezvoltare regionalã şi în vederea atingerii acestora, ordinea de prioritate a proiectelor din portofoliul regional identificat de agenţia pentru dezvoltare regionalã, în vederea propunerii spre finanţare a acestora;
b) emite opinii şi recomandãri privind corelarea la nivelul regiunii de dezvoltare a proiectelor finanţate şi/sau finanţabile din fonduri comunitare sau bugete locale, incluse în portofoliul de proiecte regional;
c) la solicitarea Autoritãţii de management pentru Programul operaţional regional, emite un aviz consultativ cu privire la importanţa şi prioritatea pentru regiune a proiectelor depuse pentru finanţare în cadrul Programului operaţional regional 2007-2013 (POR 2007-2013) pentru care a fost finalizatã evaluarea tehnicã şi financiarã;
d) recomandã Autoritãţii de management pentru Programul operaţional regional, din proprie iniţiativã sau la solicitarea acesteia, realocãri financiare în regiune între domeniile majore de intervenţie din cadrul axelor prioritare şi între axele prioritare, pe baza analizei numãrului de proiecte sustenabile pentru care a fost sau poate fi solicitatã finanţare nerambursabilã în cadrul programului, în vederea supunerii spre aprobare Comitetului de monitorizare a Programului operaţional regional;
e) recomandã autoritãţilor de management/autoritãţilor comune de management/autoritãţilor naţionale şi/sau, dupã caz, organismelor intermediare pentru programele operaţionale prevãzute în <>Hotãrârea Guvernului nr. 457/2008 , autoritãţilor de management pentru programele finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi instituţiilor care elaboreazã şi/sau gestioneazã alte programe finanţate din fonduri publice, din proprie iniţiativã sau la solicitarea acestora, direcţii de acţiune în scopul corelãrii programelor în regiune şi/sau, dupã caz, în vederea atingerii obiectivelor strategiei de dezvoltare a regiunii;
f) elaboreazã şi adoptã rapoarte anuale de activitate şi le supune spre avizare consiliului pentru dezvoltare regionalã.
(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin cu privire la activitatea de corelare la nivelul regiunii de dezvoltare, CRESC poate solicita agenţiei pentru dezvoltare regionalã, precum şi entitãţilor prevãzute la alin. (1) lit. e) transmiterea informaţiilor necesare, în conformitate cu instrucţiunile emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
ART. 13
Preşedintele CRESC îndeplineşte urmãtoarele atribuţii:
a) dispune convocarea, coordoneazã pregãtirea şi conduce reuniunile CRESC;
b) aprobã proiectul ordinii de zi, lista cuprinzând invitaţii, precum şi materialele ce urmeazã sã fie transmise cu ocazia convocãrii şedinţelor CRESC;
c) semneazã opiniile, recomandãrile şi/sau, dupã caz, avizele consultative adoptate de CRESC, precum şi procesele-verbale ale şedinţelor CRESC şi rapoartele anuale de activitate ale acestuia;
d) reprezintã CRESC în relaţiile cu alte instituţii/organisme.
ART. 14
Activitãţile principale ale secretariatului CRESC sunt:
a) pregãtirea logisticã necesarã în vederea derulãrii reuniunilor CRESC;
b) pregãtirea şi supunerea spre aprobare preşedintelui CRESC a documentelor necesare convocãrii reuniunilor CRESC;
c) publicarea pe site-ul agenţiei pentru dezvoltare regionalã a ordinii de zi a şedinţelor CRESC şi a proceselor-verbale ale acestora;
d) convocarea şi transmiterea invitaţiilor la reuniunile CRESC, precum şi a materialelor necesare, conform prevederilor art. 10;
e) întocmirea procesului-verbal al reuniunilor CRESC, agrearea şi transmiterea formei finale semnate de preşedintele acestuia tuturor membrilor CRESC, precum şi instituţiilor care au desemnat observatori sau au avut invitaţi la reuniunea respectivã, în termen de 20 de zile de la data la care a avut loc reuniunea;
f) întocmirea opiniilor, recomandãrilor şi/sau, dupã caz, a avizelor consultative adoptate de cãtre CRESC şi transmiterea acestora, dupã semnarea de cãtre preşedinte, instituţiilor vizate, în termen de maximum 15 zile de la data la care a avut loc reuniunea;
g) redactarea rapoartelor anuale de activitate ale CRESC şi transmiterea acestora, dupã adoptarea de cãtre CRESC, consiliului pentru dezvoltare regionalã spre avizare, în maximum 30 de zile de la adoptare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la finele anului calendaristic;
h) asigurarea, între reuniuni, a asistenţei de specialitate preşedintelui sau, dupã caz, vicepreşedintelui CRESC;
i) înregistrarea şi pãstrarea în condiţii specifice adecvate a declaraţiilor de imparţialitate şi confidenţialitate date de membrii CRESC, observatori şi/sau invitaţi, conform art. 4 alin. (3);
j) primirea, înregistrarea şi distribuirea corespondenţei destinate CRESC;
k) constituirea şi pãstrarea unui registru de evidenţã complet privind reuniunile şi activitãţile CRESC;
l) asigurarea activitãţilor de registraturã şi arhivare a documentelor privind activitãţile CRESC;
m) alte activitãţi care sunt stabilite de cãtre CRESC.

CAP. IV
Dispoziţii finale

ART. 15
Membrii şi observatorii CRESC îşi îndeplinesc atribuţiile cu titlu gratuit.
ART. 16
(1) Adoptarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CRESC se face cu votul a douã treimi din numãrul voturilor valabil exprimate, iar dupã adoptare şi obţinerea avizului favorabil din partea Autoritãţii pentru coordonarea instrumentelor structurale şi a Autoritãţii de management pentru Programul operaţional regional, regulamentul este transmis consiliului pentru dezvoltare regionalã, în vederea aprobãrii.
(2) Pânã la aprobarea propriului regulament de organizare şi funcţionare, conform prevederilor alineatului precedent, CRESC se va organiza şi va funcţiona pe baza prezentului regulament-cadru.
(3) Modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CRESC se poate face în condiţiile prevãzute la alin. (1).

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016