Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT-CADRU din 29 ianuarie 2020  de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT-CADRU din 29 ianuarie 2020 de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat

EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 149 din 25 februarie 2020
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 3.126 din 29 ianuarie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 149 din 25 februarie 2020.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat (cluburi sportive universitare) sunt structuri sportive cu personalitate juridică, înfiinţate ca instituţii publice.

    ART. 2
    (1) Înfiinţarea, respectiv desfiinţarea cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se fac prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării în urma hotărârii senatului universitar.
    (2) Preluarea cluburilor sportive universitare subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării de către instituţiile de învăţământ superior de stat se face prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

    ART. 3
    (1) Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se organizează şi funcţionează după regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, elaborat în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu cele ale prezentului regulament-cadru şi se bucură de drepturile conferite de lege.
    (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare propriu este aprobat prin hotărârea senatului universităţii în subordinea căreia funcţionează clubul sportiv universitar.

    ART. 4
    (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare propriu va cuprinde sub sancţiunea nulităţii şi următoarele elemente:
    a) denumirea;
    b) sediul;
    c) patrimoniul;
    d) însemnele şi culorile;
    e) obiectul de activitate, cu nominalizarea expresă a secţiilor pe ramură de sport;
    f) cerinţele şi procedura de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru; drepturile şi îndatoririle membrilor;
    g) organele de conducere, administrare şi control şi atribuţiile lor;
    h) regimul de disciplină pentru membrii clubului sportiv universitar: recompense şi sancţiuni, condiţiile de acordare a acestora.

    (2) Schimbarea denumirii cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se face prin hotărârea senatului universităţii în subordinea căreia funcţionează clubul sportiv universitar.

    ART. 5
    Finanţarea cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat poate fi realizată pe bază de fonduri alocate de la bugetul de stat prin finanţarea complementară, venituri proprii şi prin alte surse.

    CAP. II
    Scopul şi obiectul de activitate al cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat
    ART. 6
    Scopul cluburilor sportive universitare este organizarea, conducerea şi dezvoltarea activităţii sportive proprii de performanţă sub toate formele sale, fără discriminări politice, rasiale, religioase etc.

    ART. 7
    Obiectul de activitate al cluburilor sportive universitare este:
    a) performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale;
    b) promovarea spiritului de fair-play, combaterea şi prevenirea violenţei şi dopajului în activitatea proprie;
    c) promovarea uneia sau mai multor discipline sportive;
    d) administrarea bazei materiale sportive proprii;
    e) organizarea de competiţii sportive în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale;
    f) alte activităţi în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate, în condiţiile legii.


    ART. 8
    Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice, preponderent la categoriile de vârstă tineret şi seniori.

    CAP. III
    Conducerea cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat
    ART. 9
    (1) Structura de conducere a cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat este consiliul de administraţie.
    (2) Funcţia de conducere este cea de director.
    (3) Competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea consiliului de administraţie al clubului sportiv universitar se reglementează în regulamentul intern de organizare şi funcţionare astfel încât să se asigure eficienţa decizională. Directorul face parte de drept din consiliul de administraţie.
    (4) Componenţa consiliului de administraţie se stabileşte prin decizie a rectorului universităţii.
    (5) Directorul este numit în urma promovării concursului organizat în condiţiile legii.
    (6) Eliberarea din funcţie a directorului se face în condiţiile legii.

    ART. 10
    (1) Directorul reprezintă legal clubul sportiv universitar în relaţiile cu terţii şi realizează conducerea executivă a acestuia. Directorul are în principal următoarele atribuţii:
    a) răspunde de conducerea operativă a clubului sportiv universitar;
    b) propune consiliului de administraţie Regulamentul de organizare şi funcţionare al clubului sportiv universitar, care ulterior este trimis spre aprobare conducerii universităţii;
    c) elaborează şi propune spre aprobare consiliului de administraţie Regulamentul de ordine interioară al clubului sportiv universitar şi asigură respectarea acestuia;
    d) propune spre avizare consiliului de administraţie proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;
    e) elaborează raportul anual de activitate;
    f) îndeplineşte alte atribuţii stabilite de conducerea universităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

    (2) În vederea asigurării conducerii operative a clubului sportiv universitar, directorul:
    a) îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin, în calitate de ordonator terţiar de credite, conform dispoziţiilor legale în vigoare, şi răspunde potrivit legii de:
    - utilizarea creditelor bugetare;
    – realizarea veniturilor;
    – folosirea cu eficienţă şi eficacitate a veniturilor proprii;
    – integritatea bunurilor încredinţate clubului;
    – organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii;
    – prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare;

    b) coordonează şi controlează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramură de sport din cadrul clubului sportiv universitar, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate ale acestuia;
    c) asigură aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;
    d) stabileşte şi deleagă atribuţii pe trepte ierarhice şi funcţii, având în vedere regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, regulamentul de ordine interioară şi structura organizatorică;
    e) răspunde, potrivit reglementărilor legale în vigoare, de încadrarea personalului salariat din subordine;
    f) organizează controlul îndeplinirii sarcinilor de către personalul din subordine şi urmăreşte aplicarea măsurilor pe care le dispune; organizează sistemul de control managerial intern;
    g) aplică, în condiţiile legii, sancţiuni disciplinare, în cazul săvârşirii de abateri disciplinare, şi dispune repararea prejudiciilor produse;
    h) aprobă planurile de pregătire prezentate de antrenorii clubului sportiv universitar;
    i) analizează, periodic, împreună cu antrenorii, stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite şi rezultatele realizate de sportivii legitimaţi ai clubului sportiv universitar;
    j) urmăreşte pregătirea şi participarea sportivilor în competiţiile prevăzute în calendarul competiţional intern şi internaţional al clubului sportiv universitar, precum şi organizarea competiţiilor proprii şi acţiunilor de selecţie;
    k) participă la principalele competiţii interne şi internaţionale ale clubului sportiv universitar;
    l) stabileşte pentru fiecare antrenor, prin fişa postului, numărul de grupe de sportivi pe niveluri valorice şi numărul minim de sportivi cuprinşi în pregătire;
    m) asigură constituirea şi actualizarea permanentă a fondului documentar şi a băncii de date ale clubului sportiv universitar, respectiv:
    (i) actele normative în vigoare privind activitatea sportivă;
    (ii) regulamentul de organizare şi funcţionare propriu;
    (iii) regulamentul de ordine interioară;
    (iv) ordinele ministrului educaţiei şi cercetării cu incidenţă în activitatea clubului;
    (v) statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale la care clubul este afiliat;
    (vi) reglementările Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar cu incidenţă în activitatea clubului sportiv universitar;
    (vii) strategia de dezvoltare a clubului;
    (viii) programele de dezvoltare pe termen lung, mediu şi scurt ale clubului sportiv universitar;
    (ix) evidenţa sportivilor legitimaţi şi clasificaţi pe ramură de sport;
    (x) rezultatele obţinute de sportivi în competiţiile interne şi internaţionale oficiale;

    n) dispune măsuri pentru promovarea spiritului de fair-play, pentru combaterea şi prevenirea violenţei şi a dopajului în activitatea sportivă.

    (3) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii.
    (4) Directorul clubului sportiv universitar din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat este evaluat anual de rectorul universităţii, în condiţiile legii.

    ART. 11
    Cerinţele şi procedura de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru, drepturile şi îndatoririle membrilor vor fi detaliate în regulamentul de organizare şi funcţionare propriu al fiecărui club sportiv universitar.

    ART. 12
    Regimul de disciplină pentru membrii clubului: recompensele şi sancţiunile, precum şi condiţiile de acordare a acestora vor fi detaliate în regulamentul de organizare şi funcţionare propriu al fiecărui club sportiv universitar.

    CAP. IV
    Structura organizatorică şi funcţionarea cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat
    ART. 13
    (1) În concordanţă cu statul de funcţii aprobat de conducerea universităţii, în structura organizatorică a cluburilor sportive pot funcţiona, în funcţie de volumul activităţii, compartimente funcţionale care sunt în directa subordonare a directorului clubului sportiv universitar.
    (2) Structura organizatorică a fiecărui club sportiv universitar din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat va fi prevăzută în anexă la regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.
    (3) Secţiile pe ramură de sport sunt subunităţi prin care se realizează selecţia, pregătirea şi participarea în competiţii.
    (4) Secţiile pe ramură de sport din cadrul cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.

    ART. 14
    Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat au obligaţia de a se afilia la federaţiile sportive naţionale corespunzătoare secţiilor pe ramură de sport proprii şi, după caz, la asociaţiile judeţene pe ramură de sport, respectiv ale municipiului Bucureşti.

    ART. 15
    Înfiinţarea unei secţii pe ramură de sport se poate face prin decizia rectorului universităţii în subordinea căreia funcţionează clubul sportiv universitar.

    ART. 16
    (1) Desfiinţarea unei secţii pe ramură de sport se poate face prin decizia rectorului universităţii în subordinea căruia funcţionează clubul sportiv universitar.
    (2) În cazul desfiinţării unei secţii pe ramură de sport, cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat au obligaţia de a întreprinde demersurile necesare pentru radierea din evidenţele federaţiilor sportive naţionale de specialitate, conform procedurii stabilite prin statutul acestora, şi, după caz, de la asociaţiile judeţene sau ale municipiului Bucureşti pe ramură de sport la care s-au afiliat.

    CAP. V
    Patrimoniul
    ART. 17
    Patrimoniul cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se stabileşte, anual, pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 31 decembrie.

    ART. 18
    (1) Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat administrează, cu diligenţa unui bun proprietar, bunurile aflate în patrimoniu, în condiţiile legii, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate.
    (2) Bunurile se evidenţiază distinct în patrimoniul cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat.

    ART. 19
    Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat nu pot schimba destinaţia sau desfiinţa baze sportive aparţinând domeniului public sau privat al statului fără acordul universităţii şi aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi fără garanţia construirii altor baze sportive similare.

    ART. 20
    Instituţiile de învăţământ superior de stat pot pune la dispoziţia cluburilor sportive universitare subordonate baza materială proprie, în mod gratuit. Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat pot pune baza materială proprie la dispoziţia universităţilor, în mod gratuit.

    CAP. VI
    Finanţarea activităţii cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat
    ART. 21
    Veniturile din orice sursă şi cheltuielile de orice natură ale cluburilor sunt cuprinse în bugetul anual propriu.

    ART. 22
    (1) Administrarea bugetului anual de venituri şi cheltuieli al fiecărui club sportiv universitar se face în condiţiile prevăzute de normele privind finanţele publice.
    (2) Bugetul anual al cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat se aprobă de către rector. Alocaţiile de la bugetul de stat se acordă universităţii de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin contract complementar pentru finanţarea cluburilor sportive universitare. Directorul clubului sportiv universitar, ordonator terţiar de credite, angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce i-au fost repartizate numai pentru realizarea scopului şi obiectului de activitate, potrivit prevederilor din bugetul aprobat şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare.

    ART. 23
    Veniturile obţinute din activităţi se gestionează şi se utilizează la nivelul cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat, pentru realizarea scopului şi obiectului de activitate.

    ART. 24
    Sursele de finanţare ale cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat provin din:
    a) transferuri de la bugetul de stat acordate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în baza metodologiei de evaluare anuală şi a fluxurilor aferente procesului de alocare a subvenţiilor de la bugetul de stat pentru cluburile sportive universitare din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat;
    b) sume alocate din veniturile instituţiilor de învăţământ superior de stat în subordinea cărora se află;
    c) venituri din activităţi economice realizate în legătură directă cu scopul şi obiectul de activitate ale acestora;
    d) cotizaţii, contribuţii şi penalităţi aplicate membrilor săi, sportivilor, antrenorilor şi celorlalţi tehnicieni, potrivit statutelor şi regulamentelor proprii;
    e) sume obţinute din transferurile sportivilor;
    f) donaţii şi sponsorizări;
    g) venituri obţinute din reclamă şi publicitate;
    h) venituri obţinute din participarea la competiţiile şi demonstraţiile sportive;
    i) venituri pentru care se datorează impozite pe spectacole;
    j) alte venituri, în condiţiile legii.


    CAP. VII
    Dispoziţii finale
    ART. 25
    (1) Cluburile sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat sunt supuse înregistrării în Registrul sportiv.
    (2) Ca urmare a înregistrării în Registrul sportiv, cluburile primesc număr de identificare şi certificat de identitate sportivă.

    ART. 26
    Cluburile deţin exclusivitatea:
    a) dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statică şi în mişcare a sportivilor lor în echipamentul de concurs şi de reprezentare, când participă la competiţii în numele clubului sportiv universitar;
    b) dreptului de folosinţă asupra siglei/emblemei proprii;
    c) drepturilor de reclamă, publicitate şi de televiziune la competiţiile pe care le organizează sau la care participă, după caz.



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016