Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT-CADRU din 2 septembrie 2025  de organizare şi funcţionare al complexurilor sportive naţionale - instituţii aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT-CADRU din 2 septembrie 2025 de organizare şi funcţionare al complexurilor sportive naţionale - instituţii aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport

EMITENT: Agenţia Naţională pentru Sport
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 862 din 19 septembrie 2025
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 705 din 2 septembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 septembrie 2025.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Complexurile sportive naţionale sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, înfiinţate în condiţiile legii, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.

    ART. 2
    Complexurile sportive naţionale îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu cele ale prezentului regulament-cadru.

    ART. 3
    Complexurile sportive naţionale se organizează şi funcţionează conform regulamentului de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.

    ART. 4
    Regulamentul de organizare şi funcţionare propriu cuprinde obligatoriu denumirea şi sediul complexului.

    ART. 5
    Bugetul complexurilor se aprobă anual de către Agenţia Naţională pentru Sport.

    CAP. II
    Scopul şi obiectul de activitate
    ART. 6
    Scopul activităţii: asigurarea condiţiilor optime de pregătire pentru obţinerea performanţelor sportive.

    ART. 7
    Obiectul de activitate:
    a) administrarea bazei materiale sportive destinate cu prioritate pregătirii loturilor naţionale şi olimpice, precum şi organizării competiţiilor sportive de nivel naţional şi internaţional;
    b) activităţi de transport rutier, respectiv efectuarea de transport cu mijloace proprii (microbuz, autobuz etc.) pentru persoane şi/sau mărfuri, pe plan intern şi/sau internaţional, în interes propriu şi/sau pentru alte instituţii şi structuri sportive;
    c) activităţi economice de tip alimentaţie publică, activităţi hoteliere, activităţi cultural-artistice şi/sau activităţi expoziţionale.


    ART. 8
    Complexurile sportive naţionale asigură condiţii de pregătire specifice pentru una sau mai multe discipline sau ramuri sportive, punând la dispoziţia federaţiilor sportive naţionale şi a celorlalte structuri sportive baza materială şi serviciile aferente.

    CAP. III
    Activitatea
    ART. 9
    În complexurile sportive naţionale se desfăşoară acţiunile de pregătire a sportivilor din loturile naţionale şi olimpice, cu prioritate, precum şi a altor categorii de sportivi, cu respectarea prevederilor cuprinse în normele de folosire a bazelor sportive şi unităţilor de cazare aflate în administrare, subordonate Agenţiei Naţionale pentru Sport, aprobate în condiţiile legii.

    ART. 10
    Programul de activitate a loturilor naţionale şi olimpice se întocmeşte la propunerea federaţiilor sportive naţionale sau a celorlalte structuri sportive, având în vedere obiectivele şi valoarea loturilor respective, de comun acord cu conducerea complexului.

    ART. 11
    Programul întocmit de federaţiile sportive naţionale este comunicat conducerii complexului sportiv naţional unde urmează să se desfăşoare activitatea.

    ART. 12
    Transmiterea de către Agenţia Naţională pentru Sport a calendarului de activităţi sportive se va efectua cu minimum 90 de zile înainte de finalul anului bugetar pentru anul următor.

    ART. 13
    Celelalte activităţi, care nu se regăsesc în calendarul anual transmis, se vor programa în funcţie de decizia conducerii complexurilor sportive naţionale.

    ART. 14
    În cazul în care complexurile sportive naţionale deţin în administrare baze sportive oficial omologate pentru întreceri, concursuri sau competiţii sportive, federaţiile sportive naţionale pot organiza competiţii interne sau internaţionale, conform regulamentelor proprii sau ale organismelor internaţionale de specialitate.

    ART. 15
    Complexurile sportive naţionale asigură condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea controlului antidoping şi sprijină măsurile necesare pentru prevenirea violenţei, în cazul organizării competiţiilor sportive.

    ART. 16
    Pentru activităţi extrasportive, complexurile sportive naţionale pot pune la dispoziţia unor persoane fizice şi/sau juridice baza materială sportivă şi celelalte dotări, în măsura în care acestea nu împiedică buna desfăşurare a activităţii sportive şi se încadrează în programul aprobat de conducerea complexului sportiv naţional.

    CAP. IV
    Conducerea
    ART. 17
    Complexurile sportive sunt conduse de un director. După caz, în cadrul complexurilor funcţionează şi unul sau mai mulţi directori adjuncţi. Aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza prezentului regulament-cadru şi a prevederilor legale în vigoare.

    ART. 18
    Directorul răspunde, potrivit legii, de buna organizare şi funcţionare a activităţii complexului.

    ART. 19
    Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului, precum şi a directorilor adjuncţi se fac prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, în condiţiile legii.

    ART. 20
    Directorul îndeplineşte atribuţiile stabilite prin fişa postului, aprobată de către preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport.

    ART. 21
    Principalele atribuţii ale directorului sunt:
    a) organizează, conduce şi răspunde de întreaga activitate desfăşurată în cadrul complexului;
    b) aprobă regulamentul intern al complexului şi asigură respectarea acestuia de către personalul salariat;
    c) reprezintă personal sau prin delegat instituţia în relaţiile cu structurile sportive, organele administraţiei publice locale şi centrale, agenţii economici, persoanele fizice şi juridice române sau străine;
    d) negociază şi încheie contracte şi alte acte juridice, respectând legislaţia în vigoare;
    e) asigură aplicarea şi respectarea normelor şi dispoziţiilor emise de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    f) îndeplineşte, în calitate de ordonator terţiar de credite, toate atribuţiile ce îi revin conform dispoziţiilor legale în vigoare şi răspunde potrivit legislaţiei în vigoare;
    g) stabileşte şi deleagă atribuţii pe trepte ierarhice şi funcţii, având în vedere prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare propriu şi structura organizatorică;
    h) propune Agenţiei Naţionale pentru Sport programul de investiţii, reparaţii capitale şi dotări, statul de funcţii, precum şi nivelul bugetului de venituri şi cheltuieli;
    i) angajează, recompensează, sancţionează şi concediază personalul salariat, în condiţiile legii;
    j) elaborează şi prezintă spre aprobare Agenţiei Naţionale pentru Sport programul de dezvoltare şi modernizare a complexului pe termen mediu şi lung;
    k) aprobă fişele de post pentru personalul din subordine şi, unde este cazul, pe cea a directorului adjunct;
    l) întocmeşte, în condiţiile legii, fişele de evaluare a activităţii profesionale pentru personalul subordonat direct şi, unde este cazul, pe cea a directorului adjunct;
    m) organizează periodic şedinţe de analiză cu şefii de compartimente;
    n) întreprinde măsurile necesare de optimizare a condiţiilor oferite sportivilor care beneficiază de serviciile complexului;
    o) dispune măsuri pentru prevenirea accidentelor în timpul antrenamentelor şi competiţiilor, pentru prevenirea incendiilor, pentru protecţia muncii şi protecţia mediului;
    p) asigură elaborarea şi transmiterea la termen a documentelor solicitate de către Agenţia Naţională pentru Sport;
    q) are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale;
    r) răspunde, potrivit legii, de:
    (i) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate;
    (ii) realizarea veniturilor;
    (iii) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
    (iv) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduce;
    (v) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare;
    (vi) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;
    (vii) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale;

    s) aprobă angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice;
    ş) organizează activitatea de control financiar preventiv propriu;
    t) îndeplineşte şi alte sarcini, la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, în limita sa de competenţă.


    ART. 22
    În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii şi dispoziţii scrise.

    ART. 23
    Directorul complexului este ordonator terţiar de credite.

    ART. 24
    Directorul adjunct al complexului îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:
    a) acţionează pentru aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;
    b) reprezintă, în baza delegării, complexul în relaţiile cu structurile sportive, organele administraţiei publice locale şi centrale, agenţii economici, persoanele fizice şi juridice române sau străine, preluând atribuţiile directorului;
    c) participă la elaborarea programului anual de investiţii, reparaţii capitale şi dotări, a statului de funcţii şi a nivelului bugetului de venituri şi cheltuieli;
    d) participă cu directorul la elaborarea programelor de dezvoltare pe termen mediu şi scurt ale complexului;
    e) în cazul în care directorul complexului se află în concediu de odihnă sau în incapacitate temporară de muncă, preluarea atribuţiilor se va face de către o altă persoană din cadrul complexului sportiv naţional, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.


    ART. 25
    Delegarea dreptului de semnătură şi decizie a directorului complexului poate fi făcută prin decizia acestuia, ori de câte ori este necesar, motivat.

    CAP. V
    Structura organizatorică
    ART. 26
    În concordanţă cu statul de funcţii aprobat de Agenţia Naţională pentru Sport, în structura organizatorică a complexurilor sportive naţionale funcţionează mai multe compartimente.

    ART. 27
    Principalele atribuţii în domeniul financiar-contabil ale complexului sportiv naţional sunt:
    a) organizează activitatea de elaborare a bugetului complexului şi asigură transmiterea acestuia Agenţiei Naţionale pentru Sport, la termenele stabilite;
    b) elaborează şi transmite Agenţiei Naţionale pentru Sport repartizarea pe trimestre a creditelor aprobate;
    c) avizează propunerile privind modificarea creditelor aprobate şi repartizate pe trimestre;
    d) întocmeşte şi transmite Agenţiei Naţionale pentru Sport solicitarea lunară de fonduri de la bugetul de stat;
    e) organizează activitatea de execuţie a bugetului, ţine evidenţa angajamentelor legale şi a plăţilor efectuate şi întocmeşte situaţiile privind raportarea acestora;
    f) avizează propunerile de modificare a bugetului de venituri şi cheltuieli ale complexului;
    g) întocmeşte evidenţa contabilă a complexului;
    h) întocmeşte şi supune spre aprobare proiecte de decizii şi instrucţiuni referitoare la domeniul de activitate al compartimentului, precum şi alte documente care se referă la fondurile publice şi/sau patrimoniul complexului;
    i) organizează circuitul intern al documentelor financiar-contabile;
    j) avizează activitatea de inventariere anuală a patrimoniului complexului;
    k) ţine evidenţa bunurilor aflate în patrimoniul şi în administrarea complexului şi comunică Agenţiei Naţionale pentru Sport, la termenele stabilite, modificările intervenite;
    l) întocmeşte lunar balanţele de verificare, analizează situaţia financiară a complexului şi face propuneri de rentabilizare a activităţii acestuia;
    m) întocmeşte trimestrial situaţia financiară, iar după aprobare o transmite Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    n) furnizează informaţii cu privire la situaţia patrimonială a complexului, atunci când i se solicită;
    o) întocmeşte şi urmăreşte avizarea şi aprobarea documentelor privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor materiale şi servicii ale complexului;
    p) întocmeşte orice alte situaţii financiar-contabile prevăzute de actele normative în vigoare sau la solicitarea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Sport, a altor instituţii centrale şi locale;
    q) ţine evidenţa documentelor intrate în cadrul compartimentului, precum şi a celor elaborate de acesta;
    r) selectează, grupează în dosare şi transmite spre păstrare arhivei complexului documentele financiar-contabile.


    ART. 28
    Principalele atribuţii în domeniul resurselor umane ale complexului sportiv naţional sunt:
    a) elaborează, anual sau ori de câte ori se impune, statul de funcţii şi de personal al complexului, îl actualizează atunci când intervin modificări în structura organizatorică şi de personal, statul urmând a fi supus spre aprobare conducerii Agenţiei Naţionale pentru Sport, în condiţiile legii;
    b) întocmeşte şi avizează proiectele de decizie ale directorului pentru aspectele care vizează domeniul său de activitate;
    c) răspunde de respectarea sistemului de salarizare la nivelul complexului şi asigură, în baza dispoziţiilor legale, managementul resurselor umane;
    d) colaborează la întocmirea regulamentelor, deciziilor, instrucţiunilor, precum şi a altor acte cu caracter normativ elaborate de către complex;
    e) stabileşte necesarul lunar de fonduri la titlul „Cheltuieli de personal“ şi, totodată, transmite Compartimentului financiar-contabilitate propuneri privind modificarea bugetului pentru domeniul resurselor umane;
    f) întocmeşte lunar statele de plată şi declaraţiile privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate şi asigură transmiterea acestora către organele abilitate, în termenele prevăzute de lege;
    g) avizează documentele privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor de personal, exclusiv cheltuielile de deplasare;
    h) întocmeşte şi avizează notele de fundamentare, precum şi documentele de angajare a cheltuielilor privind perfecţionarea profesională a personalului din cadrul complexului;
    i) întocmeşte şi ţine evidenţa fişelor fiscale şi le transmite, în termenul legal stabilit, atât organelor fiscale, cât şi salariaţilor din cadrul complexului;
    j) întocmeşte programarea concediilor de odihnă pentru salariaţii complexului şi ţine evidenţa concediilor de odihnă pentru aceştia;
    k) gestionează fişele de post pentru personalul din cadrul complexului;
    l) întocmeşte documentele privind reîncadrările şi indexările salariale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
    m) întocmeşte şi elaborează, în colaborare cu compartimentele de specialitate, bibliografia şi tematica, precum şi documentele privind procedura prealabilă organizării concursurilor şi finalizarea acestora, şi participă în comisiile de concurs şi în cele de soluţionare a contestaţiilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante;
    n) transmite către toate compartimentele complexului criteriile pe baza cărora se face evaluarea performanţelor profesionale individuale, monitorizează procesul de evaluare a personalului din aparatul propriu, primeşte şi păstrează rapoartele de evaluare;
    o) întocmeşte documentele de încadrare, detaşare, suspendare sau încetare a raporturilor de muncă pentru personalul din cadrul complexului, inclusiv de stabilire a drepturilor salariale, potrivit prevederilor legale în vigoare;
    p) organizează, în condiţiile legii, concursurile pentru ocuparea posturilor de execuţie vacante şi temporar vacante şi gestionează aceste posturi, cu acordul prealabil al Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    q) întocmeşte, actualizează şi ţine evidenţa dosarelor de personal;
    r) verifică şi ţine evidenţa pontajelor lunare primite de la compartimentele complexului;
    s) întocmeşte documentaţia în vederea cercetării abaterilor disciplinare şi asigură secretariatul comisiilor constituite în acest scop, în baza referatelor compartimentelor respective, temeinic justificate, punând la dispoziţie toate informaţiile în acest sens;
    ş) întocmeşte raportările solicitate de către Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică şi alte organe ale administraţiei publice privind numărul de personal şi drepturile salariale;
    t) întocmeşte Registrul general de evidenţă a salariaţilor, respectiv Reges Online, şi operează în acesta înregistrările prevăzute de lege;
    ţ) întocmeşte documentele necesare depunerii dosarelor de pensionare pentru personalul din cadrul complexului sportiv naţional;
    u) întocmeşte şi eliberează, la cerere, documente specifice activităţii de resurse umane, cu respectarea prevederilor legale;
    v) acordă consiliere de specialitate la solicitarea compartimentelor din cadrul complexului;
    w) completează şi ţine evidenţa legitimaţiilor de serviciu pentru personalul complexului;
    x) transmite lunar, la termenele stabilite, situaţiile solicitate de către compartimentele de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, în domeniul de competenţă;
    y) îndeplineşte alte sarcini ce i se repartizează, în limita prevederilor legale în vigoare.


    ART. 29
    Principalele atribuţii în domeniul achiziţiilor publice ale complexului sportiv naţional sunt:
    a) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale instituţiei, programul anual al achiziţiilor publice;
    b) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire sau, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs;
    c) aplică şi finalizează procedurile pentru achiziţii publice prevăzute în programul anual al achiziţiilor publice al complexului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    d) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    e) se ocupă de efectuarea achiziţiilor directe conform legislaţiei în vigoare şi în baza notelor de fundamentare şi a referatelor de oportunitate a achiziţiilor, aprobate de conducătorul complexului;
    f) constituie, ţine evidenţa şi păstrează dosarele de achiziţie publică încheiate la nivelul complexului;
    g) elaborează raportul anual privind contractele de achiziţii publice atribuite şi îl transmite prin intermediul Sistemului electronic de achiziţii publice (SEAP), în termenul prevăzut de lege, către Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice;
    h) persoana/persoanele desemnată(e) cu atribuţii pe linia achiziţiilor publice face/fac parte, în calitate de preşedinte sau membri, din comisiile de evaluare privind procedurile de achiziţii publice, în baza dispoziţiei emise de către conducerea complexului;
    i) formulează punctul de vedere al autorităţii contractante la eventualele contestaţii ale operatorilor economici;
    j) păstrează confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele cu care intră în contact;
    k) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/reînnoirea/recuperarea înregistrării autorităţii contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul;
    l) participă la întocmirea caietelor de sarcini întocmite de serviciile solicitate privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică de furnizare de produse, prestare de servicii sau execuţie de lucrări, solicitate prin notele de oportunitate/ fundamentare întocmite la nivelul compartimentelor;
    m) propune proiectele de contract privind achiziţiile publice rezultate în urma procedurilor de achiziţii publice realizate/atribuite şi le înaintează spre avizare la Compartimentul juridic.


    ART. 30
    Principalele atribuţii în domeniul investiţiilor ale complexului sportiv naţional sunt:
    a) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesarului transmis de celelalte compartimente ale instituţiei, programul anual al investiţiilor publice;
    b) derulează procesul investiţional şi întocmeşte rapoarte lunare de monitorizare a cheltuielilor de capital ale complexului, pe care le transmite Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform legii;
    c) întocmeşte programul anual de investiţii al ordonatorului terţiar de credite pentru obiectivele de investiţii şi alte cheltuieli de investiţii, defalcat pe categorii de bunuri, conform legii bugetului de stat, şi îl supune aprobării ordonatorului terţiar de credite;
    d) derulează activităţile necesare demarării, implementării şi finalizării obiectivelor de investiţii, cât şi achiziţiei mijloacelor fixe;
    e) efectuează demersuri pentru obţinerea aprobării ordonatorului principal de credite pentru actualizarea valorii investiţiilor - lucrări de construcţii, în funcţie de evoluţia indicelui de preţuri, în baza art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) în cazul în care se constată neconcordanţe sau unele omisiuni în proiectele de documente de avizare, rapoarte de avizare sau în fişele de conformitate, secretariatul Comitetului tehnico-economic colaborează cu elaboratorii şi compartimentele de specialitate în vederea completării acestora;
    g) identifică noi oportunităţi pentru dezvoltarea proiectelor de investiţii, în acord cu ghidurile aferente fiecărui program;
    h) propune virări de credite bugetare şi de angajament, în limita fondurilor aprobate, între articole şi alineate bugetare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul eficientizării execuţiei bugetare;
    i) participă, în calitate de membru al comisiei de recepţie, la recepţia lucrărilor de investiţii şi a maşinilor/utilajelor/ echipamentelor de natura mijloacelor fixe;
    j) participă la elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor, programelor, acordurilor naţionale sau internaţionale încheiate cu privire la implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile privind cheltuielile de capital;
    k) respectă prevederile legale pe linia investiţiilor publice.


    ART. 31
    Principalele atribuţii în domeniul administrativ ale complexului sportiv naţional sunt:
    a) fundamentează şi prezintă propuneri privind cheltuielile materiale şi servicii la nivelul complexului, pentru a fi incluse în proiectul de buget;
    b) organizează şi asigură condiţii corespunzătoare pentru pază şi accesul în baza sportivă, folosirea, păstrarea, depozitarea şi conservarea bunurilor materiale aflate în gestiune;
    c) transmite documentele justificative la Compartimentul economic, în termen util pentru efectuarea plăţii la data scadentă;
    d) asigură recuperarea cheltuielilor pentru utilităţi consumate de terţi utilizatori ai patrimoniului aflat în administrarea complexului;
    e) asigură curăţenia şi igienizarea bazelor sportive şi a celorlalte spaţii administrate;
    f) răspunde de întocmirea şi prelucrarea foilor de parcurs pentru mijloacele de transport proprii;
    g) întocmeşte referatul de necesitate pentru achiziţionarea materialelor şi consumabilelor necesare desfăşurării activităţii complexului;
    h) monitorizează folosirea eficientă a dotărilor şi a altor bunuri din patrimoniul administrat de complex, răspunde de îmbunătăţirea şi repararea acestora;
    i) răspunde de evaluarea stării tehnice a construcţiilor şi menţinerea aptitudinii de exploatare pe toată durata de existenţă a acestora, în vederea constatării din timp a unor degradări care pot conduce la diminuarea aptitudinii la exploatare;
    j) supraveghează şi realizează prin examinare vizuală directă şi cu mijloace simple de măsurare starea tehnică a construcţiilor şi propune intervenţiile în timp asupra acestora, în vederea menţinerii sau îmbunătăţirii calităţilor în exploatare;
    k) prezintă propuneri pe categorii de lucrări (construcţii, instalaţii etc.) privind eventualele reparaţii la clădiri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea stării tehnice a construcţiilor;
    l) monitorizează şi întreprinde demersurile necesare pentru păstrarea şi completarea la zi a cărţilor tehnice ale construcţiilor;
    m) răspunde cu profesionalism şi promptitudine la toate solicitările Agenţiei Naţionale pentru Sport referitoare la domeniul de activitate;
    n) monitorizează şi întreprinde demersurile necesare în vederea actualizării valorii de intrare a imobilelor (construcţii şi/sau terenuri) aflate în inventarul bunurilor din domeniul public al statului prin instituţia din care face parte;
    o) monitorizează şi întreprinde demersurile necesare în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor (construcţii şi/sau terenuri) aflate în inventarul bunurilor din domeniul public al statului prin instituţia din care face parte, conform prevederilor legale;
    p) pentru fiecare salariat angajat în condiţiile legii, şefii de compartimente vor întocmi fişele postului cu atribuţiile specifice, pe care le vor înainta spre aprobare directorului complexului.


    ART. 32
    Atribuţiile compartimentelor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de control intern managerial în cadrul complexului sunt cele prevăzute prin actele de decizie internă emise de directorul complexului şi prin normele legale în materia controlului intern managerial.

    ART. 33
    Principalele atribuţii în domeniul secretariat şi relaţii publice ale complexului sportiv naţional sunt:
    a) asigură secretariatul complexului privind corespondenţa, evidenţa deciziilor emise de director, multiplică şi repartizează documentele;
    b) efectuează înregistrarea documentelor primite şi asigură respectarea circuitului stabilit prin decizia directorului;
    c) organizează, gestionează şi păstrează arhiva complexului;
    d) execută redactarea sau multiplicarea documentelor şi organizează expedierea acestora potrivit destinaţiilor;
    e) întocmeşte referatul de necesitate pentru achiziţionarea materialelor şi consumabilelor necesare desfăşurării activităţii specifice;
    f) organizează, în conformitate cu prevederile legale, liberul acces la informaţiile de interes public şi soluţionarea petiţiilor;
    g) transmite, în termen legal, răspunsuri către petenţi şi răspunde de confidenţialitatea datelor.


    CAP. VI
    Sursele de finanţare
    ART. 34
    Complexurile sportive naţionale îşi desfăşoară activitatea în baza următoarelor surse financiare:
    a) venituri din activităţile proprii realizate în condiţiile legii;
    b) subvenţii de la bugetul de stat;
    c) donaţii şi sponsorizări;
    d) venituri obţinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul complexului sportiv naţional;
    e) sume rămase ca excedent la sfârşitul anului după regularizarea sumelor primite de la bugetul din care sunt finanţate;
    f) alte venituri în condiţiile legii.


    ART. 35
    Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acesta.

    CAP. VII
    Baza materială folosită pentru activitatea sportivă
    ART. 36
    Complexurile sportive administrează baza materială pentru activitatea sportivă aflată în patrimoniu, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate.

    ART. 37
    Baza materială a complexurilor sportive naţionale cuprinde totalitatea terenurilor şi spaţiilor, precum şi amenajările, instalaţiile şi construcţiile care sunt destinate organizării şi desfăşurării activităţii de educaţie fizică şi sport.

    ART. 38
    Patrimoniul complexului se inventariază anual, iar rezultatele inventarierii se cuprind în situaţia financiară încheiată la data de 31 decembrie.

    ART. 39
    Complexurile sportive naţionale administrează bunurile aflate în patrimoniu, în condiţiile legii.

    ART. 40
    Bunurile se evidenţiază distinct în patrimoniul complexului.

    ART. 41
    Complexurile sportive naţionale care deţin bazele sportive nautice au dreptul de folosinţă gratuită şi prioritară a luciului de apă pentru activitatea de pregătire şi competiţională.

    ART. 42
    Complexurile sportive naţionale nu pot schimba destinaţia sau desfiinţa baze sportive aparţinând domeniului public sau privat al statului şi aflate în administrarea lor, fără aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi a ordonatorului principal de credite şi fără garanţia construirii altor baze sportive similare.

    CAP. VIII
    Dispoziţii finale
    ART. 43
    În baza prezentului regulament-cadru de organizare şi funcţionare, complexurile sportive naţionale vor întocmi regulamente de organizare şi funcţionare proprii, care vor fi înaintate spre aprobare Agenţiei Naţionale pentru Sport.

    ART. 44
    În baza regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii, complexurile sportive naţionale vor întocmi regulamentele interne, aprobate prin decizia directorului complexului.

    ART. 45
    Dreptul de control asupra modului de organizare, administrare şi conducere a activităţii complexurilor sportive naţionale îl are Agenţia Naţională pentru Sport, conform prevederilor legale.

    ART. 46
    Salariaţii complexului sunt obligaţi să cunoască şi să respecte prevederile prezentului regulament-cadru şi ale fişelor de post aferente funcţiilor pe care le ocupă.

    ART. 47
    În caz de nerespectare a prevederilor prezentului regulament-cadru, celor care se dovedesc a fi vinovaţi li se vor aplica măsurile corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    ART. 48
    Organigrama complexului sportiv naţional este parte componentă a regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016