Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT-CADRU din 19 noiembrie 2012  privind organizarea, desfasurarea si normarea activitatilor didactice la formele de invatamant la distanta si cu frecventa redusa la nivelul invatamantului superior    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REGULAMENT-CADRU din 19 noiembrie 2012 privind organizarea, desfasurarea si normarea activitatilor didactice la formele de invatamant la distanta si cu frecventa redusa la nivelul invatamantului superior

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 11 decembrie 2012


    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pot organiza programe de studii universitare la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă numai instituţiile de învăţământ superior care au acreditat programul de învăţământ respectiv la forma de învăţământ cu frecvenţă.
    ART. 2
    Învăţământul la distanţă (ID) şi învăţământul cu frecvenţă redusă (IFR) sunt forme alternative de învăţământ prin care se asigură posibilitatea de formare iniţială, de perfecţionare sau de conversie profesională a unor largi categorii de cetăţeni în diferite domenii.
    ART. 3
    (1) ID reprezintă o formă de organizare a proceselor didactice care oferă studenţilor/cursanţilor posibilitatea de a opta personal asupra locului şi timpului în care să se instruiască/autoinstruiască.
    (2) ID permite studenţilor/cursanţilor să studieze individual şi să desfăşoare activităţi de învăţământ în grup, în centre de suport ID coordonate de instituţia de învăţământ.
    ART. 4
    IFR reprezintă o formă de organizare a proceselor didactice caracterizată prin activităţi de predare/învăţare/ evaluare, dedicate pregătirii aplicative, programate în mod compact sau periodic, care presupune atât întâlnirea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor/cursanţilor cu cadrele didactice de predare, cât şi utilizarea unor mijloace de predare/pregătire specifice ID.

    CAP. II
    Organizarea programelor de studii la formele ID şi IFR

    ART. 5
    (1) Iniţierea, dezvoltarea, implementarea şi managementul programelor de studii ID sau/şi IFR se pot desfăşura în structuri instituţionale specializate, organizate la nivel de universitate sau facultate, denumite departamente ori centre ID/IFR.
    (2) Înfiinţarea acestora se face prin hotărâre a senatului universităţii.
    ART. 6
    (1) Departamentele sau centrele ID/IFR se organizează şi funcţionează în baza unui regulament propriu aprobat de senatul universităţii.
    (2) Acestea sunt conduse de consiliile departamentelor/ centrelor ID/IFR, prezidate de directori.
    ART. 7
    Programarea disciplinelor în planul de învăţământ la formele de organizare a procesului didactic ID sau IFR se face corespunzător duratei de şcolarizare la învăţământul cu frecvenţă (IF).
    ART. 8
    (1) Echivalenţa între forma IF şi forma ID se realizează prin programarea în cadrul fiecărei discipline a următoarelor tipuri de activităţi didactice:
    a) activităţi de tutorat (AT) şi de evaluare pe parcurs (TC), echivalentul orelor de seminar de la forma IF;
    b) activităţi aplicative asistate (AA), echivalentul orelor de laborator, proiect sau practică de la forma IF;
    c) orele de curs de la forma IF sunt compensate prin studiu individual (SI), pe baza resurselor de învăţare specifice ID.
    (2) La fiecare disciplină se programează semestrial cel puţin două activităţi tutoriale desfăşurate prin întâlniri directe faţă în faţă (AT).
    (3) AA vor cuprinde acelaşi număr de ore cu cel prevăzut în planurile IF şi se vor desfăşura pe parcursul semestrului în care sunt programate.
    ART. 9
    (1) AT şi TC pentru ID se organizează pe grupe, care cuprind maximum 25 de studenţi/cursanţi, conform Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) AA pentru ID se organizează pe grupe, care cuprind maximum 25 de studenţi/cursanţi sau pe subgrupe.
    ART. 10
    Echivalenţa între forma IF şi forma IFR se realizează prin programarea în cadrul fiecărei discipline a următoarelor tipuri de activităţi didactice:
    a) activităţi de seminar (S) şi TC, cu acelaşi număr de ore de seminar ca la forma IF;
    b) AA (L, P) - laborator, lucrări practice, proiect, practică şi alte activităţi faţă în faţă,cu acelaşi număr de ore ca la forma IF;
    c) orele de curs de la forma IF sunt compensate prin SI facilitat de resursele de învăţământ specifice ID.
    ART. 11
    (1) AS pentru IFR se organizează pe grupe, care cuprind maximum 30 de studenţi/cursanţi.
    (2) AA pentru IFR se organizează pe grupe, care cuprind maximum 30 de studenţi/cursanţi sau pe subgrupe.
    ART. 12
    (1) Conform Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, studiile universitare la forma ID şi IFR se pot organiza în regim de finanţare cu taxă. Taxa de studii reprezintă contravaloarea tuturor serviciilor oferite studentului de către instituţia de învăţământ superior în cadrul programului de studiu.
    (2) Instituţiile de învăţământ care organizează programe de studiu la formele ID sau IFR vor oferi studenţilor/cursanţilor, în cuantumul taxei de studii, resurse de învăţare specifice ID în format tipărit sau electronic, pentru toate disciplinele din planul de învăţământ.
    ART. 13
    Personalul didactic implicat în activităţile IFR şi ID din instituţiile de învăţământ superior este format din coordonatori ai programelor de studii, coordonatori de disciplină şi personal didactic aferent activităţilor didactice de seminar, lucrări practice sau de laborator, îndrumare de proiect, practică de specialitate, şi tutori.
    ART. 14
    (1) Tutorele realizează îndrumarea individualizată şi/sau în grup a studenţilor/cursanţilor, prin întâlniri directe - faţă în faţă, prin corespondenţă tradiţională, telefon, poştă electronică, platforme eLearning, videoconferinţă sau forme combinate.
    (2) Tutorele asigură direcţionarea studiului, suport de specialitate individualizat şi evaluarea periodică a studenţilor/cursanţilor pe parcursul programului de studii.

    CAP. III
    Normarea activităţilor didactice la formele ID şi IFR

    ART. 15
    Departamentele, centrele sau structurile instituţionale care gestionează programe ID/IFR întocmesc state de funcţii adecvate programelor de studii organizate la formele ID şi/sau IFR, în conformitate cu metodologia de organizare a programelor ID/IFR, elaborată de acestea şi aprobată de senatul universitar.
    ART. 16
    Activităţile didactice specifice formelor ID sau IFR se normează în state de funcţii distincte de cele de la IF, conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 17
    (1) Normarea activităţilor coordonatorilor programelor de studii şi a coordonatorilor de disciplină la formele ID şi IFR se face conform unei metodologii proprii aprobate de senatul universităţii.
    (2) Metodologia va avea în vedere activităţile specifice tehnologiilor educaţionale proiectate, dezvoltate şi implementate de universitate în cadrul formelor ID, respectiv IFR.
    ART. 18
    Normarea activităţilor didactice specifice formei ID se realizează astfel:
    a) AT faţă în faţă se normează la fel ca la forma IF pe baza numărului de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la forma ID;
    b) AT la distanţă, de suport al studenţilor/cursanţilor şi de TC la fiecare disciplină se normează cu 1-3 ore/grupă/săptămână;
    c) configurarea şi administrarea datelor pe platforma eLearning se normează câte 2-4 ore/grupă/semestru;
    d) AA - laborator, aplicaţii practice, proiect, practică, îndrumare de proiecte de an etc. se normează la fel ca la forma IF, pe baza numărului de ore prevăzute în planurile de învăţământ.
    ART. 19
    Normarea activităţilor didactice specifice formei IFR - activităţi de seminar, lucrări practice şi de laborator, îndrumare de proiecte etc. - se face la fel ca la forma IF, pe baza numărului de ore prevăzute în planurile de învăţământ.
    ART. 20
    Proiectarea şi realizarea de resurse de învăţământ specifice ID, în format tipărit sau digital, se normează cu 120-140 de ore pe curs la un tarif stabilit prin hotărâre a senatului universităţii la propunerea departamentului/ centrului ID/IFR. Pentru actualizarea resurselor de învăţământ existente numărul de ore normate este proporţional cu ponderea de actualizare.

                                    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Ioan
19 Decembrie 2012
Dupa 22 de ani de practica, vine in sfarsit o reglementare unitara; ca e bun sau rau acest act normativ, este mai putin relevant. Important e ca exista o baza de lucru. Abramburica sau nu, acest ministru face ceva; cand toti isi dau cu parerea si fiecare face ce crede ca-i mai bine pentru institutie ( sau pentru alte...scopuri)lucrurile nu pot fi decat ... brambureli.Desigur ca vor fi voci si nu putine care vor spune ca e o prostie, ca 'noi stiam', ca 'noi faceam'. Poate ca si acest Regulament e un 'plagiat'dar indiferent ce e, e bine ca e!Incep sa cred ca oamenii formati sub Ceausescu au o viziune mai clara si nu se pierd in detalii; desigur, cei care nu au dormit la scoala, devenind istorici!
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016