Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 29 mai 2020  pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 29 mai 2020 pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România

EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 462 din 30 mai 2020
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 601/971/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 30 mai 2020.
──────────
    I. Scop
    Acest document stabileşte măsurile şi procedurile care trebuie implementate de către bazinele acoperite şi în aer liber pentru a da posibilitatea sportivilor de performanţă de a relua activităţile de pregătire sportivă şi competiţiile sportive, păstrând la un nivel minim riscul de infecţie cu COVID-19.

    II. Măsuri privind organizarea activităţilor:
    - este obligatorie purtarea măştii (medicale/nonmedicale), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Sportivii vor trebui să păstreze masca doar până la accesul în bazin;
    – igiena respiratorie este obligatorie (tuse şi strănut în plica cotului sau în batista de unică folosinţă, care va fi aruncată imediat la coşul de gunoi);
    – este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin. Dacă este necesar, se utilizează toaleta în aceste scopuri înainte de a intra în bazin;
    – este recomandată evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate;
    – spălatul regulat al mâinilor este preferabil portului de mănuşi;
    – menţinerea distanţei fizice de minimum 2 m între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de cel puţin 7 mp/persoană;
    – sportivii care au fost infectaţi cu COVID-19 sunt obligaţi ca înainte de revenirea la pregătire să efectueze o vizită medicală completă şi trebuie să prezinte documentele legale prin care să se certifice vindecarea şi autorizarea încetării perioadei de izolare;
    – izolarea la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
    – izolare la domiciliu în cazul în care a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 şi respectarea măsurilor aplicabile, în vigoare;
    – administratorul bazei sportive unde au loc activităţile sportive elaborează proceduri proprii prin care să asigure respectarea normelor de desfăşurare a activităţii şi împarte sarcinile de lucru pentru personalul angajat;
    – se vor nominaliza prin proceduri proprii persoanele responsabile pentru respectarea numărului maxim de persoane admis în fiecare tip de încăpere. Aceste persoane pot fi salariaţi ai bazei sportive sau reprezentanţi ai cluburilor utilizatoare;
    – echipamentele de protecţie personală şi metoda de igienizare a hainelor de lucru trebuie să fie în concordanţă cu reglementările în vigoare;
    – pentru protecţia angajaţilor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea activităţilor, precum şi a personalului care administrează baza de nataţie se vor elabora planuri de sănătate şi securitate în muncă, în conformitate cu Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 3.577/831/2020, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii la locul de muncă în condiţii de securitate şi sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
    – regulile de acces în baza sportivă trebuie să fie afişate la loc vizibil;
    – soluţiile biocide avizate trebuie să fie amplasate la intrare şi în alte zone accesibile;
    – înainte de intrarea în baza sportivă se impune efectuarea triajului epidemiologic. Sportivii declară pe propria răspundere că nu au fost expuşi la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de COVID-19 în ultimele 14 zile. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă semne de infecţie respiratorie (tuse şi strănut frecvente, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3°C.

    III. Măsuri pentru curăţare şi dezinfectare
    1. Măsuri care trebuie luate înainte de deschiderea bazinelor:
    - bazinele de înot/piscinele pot fi umplute cu apă potabilă. În cazul în care apa de umplere se obţine local din alte surse decât de la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale din domeniu;
    – piscinele acoperite sau descoperite se dotează cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare;
    – parametrii fizico-chimici de evaluare a calităţii apei din bazinele de înot/piscine trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele prevăzute în standardele SR EN 15288-1, SR EN 15288-2 şi SR EN 13451-1, aprobate conform dispoziţiilor Legii nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, după cum urmează:
    a) limpezimea - testată cu un disc negru, de 15 cm pe fond alb, care trebuie să fie vizibil în punctul cel mai adânc al bazinului;
    b) concentraţia clorului rezidual liber - care trebuie să fie cuprins între 0,5 mg/l şi 1 mg/l în cazul celor acoperite, respectiv între 0,5 mg/l şi 1,5 mg/l în cazul celor descoperite, pentru bazinele de înot şi piscinele la care dezinfecţia se face exclusiv prin clorinare. Orice altă metodă sau combinaţie de metode de tratare este permisă în măsura în care parametrii de dezinfecţie sunt măsurabili şi controlabili, iar apa respectă cerinţele din anexa nr. 1 la ordin;
    c) pH-ul apei - care trebuie să se situeze între 7,2 şi 7,8;
    d) temperatura apei pentru îmbăiere - care trebuie să se situeze între 24° şi 32°;

    – produsele biocide folosite ca dezinfectante pentru apa de îmbăiere din bazine, precum şi pentru operaţiunile de tratare, curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor şi grupurilor sanitare trebuie să fie avizate la nivel naţional;
    – responsabilul de piscină/bazin este obligat să realizeze monitorizarea calităţii apei de îmbăiere cu frecvenţa prevăzută în normele în vigoare;
    – dezinfectarea şi igienizarea completă a tuturor spaţiilor cu substanţe biocide avizate la nivel naţional;
    – verificarea funcţionalităţii sistemelor de tratare şi filtrare a apei;
    – curăţarea şi igienizarea sistemelor de ventilaţie şi verificarea funcţionării corecte a sistemelor de tratare a aerului;
    – verificarea calităţii apei din bazin, prin analize chimice şi microbiologice specifice. Se recomandă o concentraţie de clor aproape de maximul admis, fără însă a se depăşi această limită;
    – asigurarea unui număr adecvat de coşuri de gunoi deschise sau închise cu capac acţionat cu pedală, pentru colectarea selectivă a deşeurilor, care să fie disponibile în fiecare zonă a bazei.

    2. Măsuri care trebuie îndeplinite în timpul exploatării bazei:
    a) Măsuri aplicate în toate zonele:
    - se vor instala panouri informative cu regulile şi indicaţiile guvernamentale privind măsurile pentru combaterea răspândirii infecţiei cu COVID-19;
    – se vor preciza prin afişe, în mod clar, regulile de distanţare şi numărul maxim de sportivi permis în fiecare spaţiu, respectiv 1 persoană/7 mp, şi regulile specifice privind utilizarea bazei sportive.

    b) Măsuri aplicate în zona de intrare în baza sportivă (recepţie):
    - configurarea locului şi elaborarea procedurii de măsurare a temperaturii corporale şi desemnarea unei persoane responsabile cu această procedură;
    – instalarea unui dispenser pentru dezinfectant;
    – marcarea cu semne vizibile pe pardoseală pentru a asigura respectarea distanţei de siguranţă;
    – digitalizarea practicilor administrative (de evitat utilizarea formularelor de înregistrare pe hârtie etc.);
    – curăţarea şi igienizarea zonei cât mai des posibil, cel puţin în fiecare oră;
    – punerea la dispoziţie permanent a produselor dezinfectante, inclusiv şerveţele de igienizare de unică folosinţă pentru personalul administrativ;
    – se interzice schimbul de materiale sau dispozitive între utilizatori (telefoane, tablete, birotică, cronometre, fluiere etc.).

    c) Măsuri aplicate în zona piscinei:
    - pentru a intra în zona piscinei se va trece obligatoriu prin pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor, respectând concentraţia maxim admisă;
    – se vor curăţa şi igieniza materialele şi instrumentele folosite după fiecare antrenament (plute, labe, palmare etc.);
    – nu se permite accesul în tribune pentru însoţitori şi/sau spectatori.



    IV. Condiţii de folosire a bazinului şi vestiarelor:
    - pe un culoar de înot este permis accesul unui singur sportiv;
    – se recomandă instalarea de separatoare între duşuri, în cazul în care distanţa dintre ele este mai mică de 2 m;
    – la plecare, se are în vedere intrarea eşalonată la vestiare, cu evitarea aglomeraţiei şi menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi minimum 7 mp/persoană;
    – sosirea şi plecarea de la bazin se vor face individual, ori de câte ori este posibil. Dacă transportul sportivilor se face în mod organizat, acesta va fi realizat în condiţiile prevederilor anexei nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 79/988/2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19;
    – vestiarele, încăperile de duş şi alte încăperi trebuie să fie prevăzute cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie a mâinilor (apă, săpun, soluţii dezinfectante pe bază de alcool) şi vor fi curăţate şi dezinfectate înainte şi după fiecare utilizare. Grupurile sanitare vor fi prevăzute cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie a mâinilor (apă, săpun, soluţii dezinfectante pe bază de alcool) şi vor fi curăţate şi dezinfectate la fiecare 2 ore;
    – personalul de curăţenie va desfăşura activităţile de curăţenie şi dezinfecţie conform orarului stabilit şi va purta echipament adecvat de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 (mască, mănuşi).

    V. Măsuri pentru desfăşurarea competiţiilor:
    - competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea staffului tehnic la minimum posibil;
    – structurile sportive care organizează competiţii îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare;
    – cazarea sportivilor şi participanţilor la competiţii care domiciliază în altă localitate se va desfăşura cu respectarea Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii nr. 1.731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă - anexa nr. 3 Recomandări privind funcţionarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare.

    VI. Gestionarea cazurilor simptomatice
    Procedura de gestionare a cazurilor în care apare o suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2 este stabilită prin legislaţia în vigoare.
    În cazul în care se constată simptome de infecţie respiratorie la o persoană aflată în baza sportivă se recomandă:
    a) izolarea imediată şi organizarea transportului individual al acesteia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
    b) aerisirea, curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor în care aceasta s-a aflat;
    c) echipamentul de protecţie al personalului de curăţenie se aruncă imediat după terminare în saci de gunoi individuali. Încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore.



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016