Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT din 22 septembrie 2020  privind condiţiile necesar a fi respectate în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT din 22 septembrie 2020 privind condiţiile necesar a fi respectate în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber

EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 872 din 24 septembrie 2020
──────────
    Aprobat prin ORDINUL nr. 1.219/1.634/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 872 din 24 septembrie 2020.
──────────
    A. Consideraţii generale
    1. Măsurile prevăzute mai jos descriu cadrul în care sportivii de performanţă şi amatorii pot practica activitatea sportivă în aer liber la nivel de pregătire şi de competiţie, în cazul sporturilor individuale.
    Regulile generale de protecţie sanitară împotriva răspândirii SARS-CoV-2, precum şi regulile privind accesul în bazele sportive sunt stabilite în anexa nr. 1 la ordin.
    Este permisă practicarea tuturor sporturilor individuale în aer liber, cu asigurarea măsurilor de protecţie sanitară a sportivilor, în grupuri de maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună. De asemenea, este permisă pentru practicanţii tuturor sporturilor pregătirea fizică generală în aer liber în regim individual, în grupuri de maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună (stretching, elemente din şcoala alergării, exerciţii de echilibru şi orientare spaţială din gimnastică, exerciţii cu propria greutate, exerciţii de tehnică şi tactică individuală prin reprezentare mentală a adversarului sau a unei situaţii specifice de luptă/joc, execuţia tehnică/tactică de tip box cu umbra, exersarea fără minge a tehnicilor de joc etc.).

    2. Activităţile sportive vor fi organizate în conformitate cu normele şi regulamentele specifice ramurii de sport, adaptate de structurile sportive la situaţia creată de epidemia de COVID19, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare.

    B. Reguli pentru desfăşurarea activităţii de pregătire în cazul sporturilor individuale în aer liber
    1. Măsuri care precedă antrenamentului
    - Orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de autoevaluare. Simptomele comune ale îmbolnăvirii de COVID-19 sunt descrise în anexa nr. 1 la ordin. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome sau l-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare şi să nu părăsească locuinţa pentru a se antrena.
    – Deplasarea către şi de la locul de desfăşurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecţie dispuse de autorităţi.

    2. Condiţii de antrenament
    - Pe tot parcursul antrenamentului trebuie să fie păstrată o distanţă de siguranţă faţă de celelalte persoane care ar putea să fie prezente.
    – În cazul sportivilor de performanţă, care sunt asistaţi de antrenor şi alţi specialişti, distanţa de siguranţă trebuie păstrată inclusiv în timpul şedinţelor tehnice. În cazul în care medicul sportiv este prezent, el trebuie să poarte echipamentul de protecţie pe tot parcursul interacţiunii directe cu sportivul.
    – Este interzisă eliminarea salivei în spaţiul de antrenament, dat fiind că particulele de salivă sunt mediul cel mai propice pentru răspândirea SARS-CoV-2.
    – Materialele şi echipamentele sportive (de exemplu: bicicleta, racheta de tenis, arcul etc.) trebuie să fie folosite exclusiv de o singură persoană sau să fie dezinfectate complet, înainte de a trece de la un sportiv la altul, cu produse biocide avizate/autorizate.

    3. Condiţii după antrenament
    - Materialele sportive trebuie să fie dezinfectate cu atenţie, după fiecare folosire, cu produse biocide avizate/autorizate.
    – Echipamentul folosit în timpul antrenamentului, după utilizare, trebuie colectat direct într-o pungă de plastic închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălat/curăţat la o temperatură de minimum 80ºC.
    – Tratamentul de refacere (fizioterapie, kinetoterapie) trebuie făcut cu respectarea precauţiilor: este de preferat să fie făcut doar de persoanele care au absolută nevoie. În orice moment, în afara personalului medical esenţial, în zona de fizioterapie/kinetoterapie trebuie să fie prezentă o singură persoană. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecţie personală.

    4. Condiţii de cantonament
    Pentru desfăşurarea în condiţii de cantonament a antrenamentelor la sporturile individuale practicate în aer liber sunt aplicabile prevederile stabilite la lit. C din anexa nr. 3 la ordin.


    C. Reguli pentru desfăşurarea competiţiilor în cazul sporturilor individuale în aer liber
    1. Măsuri cu caracter general
    - Reluarea competiţiei în cazul sporturilor individuale practicate în aer liber nu se poate face înainte ca sportivii să treacă prin perioada de antrenament necesară pentru acomodarea lor la regimul de efort şi pentru prevenirea accidentărilor grave în timpul competiţiei
    – Fiecare structură sportivă implicată în organizarea sau desfăşurarea unei competiţii sportive asigură o persoană de contact responsabilă cu organizarea şi coordonarea aplicării normelor
    – Trebuie să participe la organizarea şi desfăşurarea competiţiilor doar persoanele a căror prezenţă este absolut necesară, pentru a limita pe cât posibil numărul celor care sunt expuşi unui potenţial risc de infectare
    – Medicul structurii sportive organizatoare va fi implicat în asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă pe parcursul întregii competiţii sportive.

    2. Măsuri pentru organizatorii evenimentului sportiv
    a) În pregătirea evenimentului:
    - asigurarea echipamentului de protecţie (mască, mănuşi) pentru întreg personalul implicat în organizarea competiţiei;
    – asigurarea măsurilor de igienizare a mâinilor cu produse biocide avizate/autorizate la intrarea în spaţiul destinat evenimentului pentru toţi participanţii;
    – atenţionarea în toate spaţiile folosite de competitori prin anunţuri scrise/postere informative plasate la loc vizibil privind regulile de igienă a mâinilor şi igiena respiratorie, practicarea responsabilităţii sociale prin distanţarea socială şi monitorizarea propriei stări de sănătate;
    – la locul organizării evenimentului sportiv, personalul medical efectuează termometrizarea digitală a persoanelor implicate în desfăşurarea competiţiei (sportivi, arbitri, antrenori, voluntari etc.). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C, se repetă termometrizarea după 5 minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menţine, acest fapt se raportează către medicul coordonator al competiţiei respective în vederea izolării cazului suspect, cu anunţarea imediată a direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi a celorlalte autorităţi competente;
    – dotarea cu echipament de protecţie (mănuşi, halate, măşti) a personalului medical angajat, a personalului de curăţenie, a personalului care manipulează articole sportive, prosoape etc. (în cazul în care nu se pot folosi articole de unică folosinţă), a personalului de securitate şi pază etc.;
    – asigurarea dezinfecţiei periodice a elementelor folosite de mai multe persoane (de exemplu, mânerele uşilor, balustradele, recepţia, podelele etc.) cu produse biocide avizate/autorizate în acest scop;
    – amplasarea în grupul sanitar a dispenserelor cu săpun, a dispenserelor cu dezinfectant, precum şi a prosoapelor igienice de unică folosinţă (din hârtie);
    – pentru uscarea mâinilor, se vor folosi şerveţele de hârtie;
    – dezinfecţia periodică a grupurilor sanitare cu produse biocide avizate/autorizate.

    b) În timpul evenimentului:
    - interzicerea accesului spectatorilor la competiţii pe perioada epidemiei de COVID-19;
    – toţi participanţii (sportivi, antrenori, arbitri, organizatori, voluntari, reprezentanţi ai presei etc.) trebuie să fie supuşi unui triaj observaţional şi trecuţi pe o listă nominală, pentru a facilita o eventuală anchetă epidemiologică;
    – serviciul de prim ajutor şi alte servicii medicale, inclusiv triajul competitorilor, trebuie să fie efectuat de către personal calificat;
    – asigurarea îndepărtării hainelor purtate de către participanţi prin depozitarea lor în saci biodegradabili amplasaţi în coşuri marcate vizibil cu inscripţia „obiecte pentru dezinfecţie“.


    3. Măsuri pentru participanţii la eveniment
    a) Înainte de eveniment
    Toţi participanţii (sportivi, voluntari, oficiali etc.) trebuie să îşi monitorizeze starea de sănătate şi să respecte cu stricteţe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanţarea socială, evitarea atingerii ochilor, nasului şi a gurii, respectarea igienei respiratorii şi respectarea recomandărilor de a rămâne acasă şi de a solicita asistenţă medicală, dacă există simptome specifice bolii.
    Sosirea participanţilor în locaţia unde va avea loc competiţia sportivă trebuie să se facă astfel:
    - transportul interurban către locaţia unde va avea loc competiţia sportivă se va face cu autobuze/microbuze proprii sau rezervate în acest scop şi folosite exclusiv pentru participanţi sau cu maşina individuală. Se vor respecta reglementările Ordinului ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii nr. 1.082/97/1.112/2020 privind măsuri şi reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (anexa nr. 2 „Măsuri şi reguli care se impun a fi implementate pentru derularea operaţiunilor de transport rutier de persoane, transport rutier de mărfuri, transport în regim de taxi, transport în regim de închiriere cu şofer şi transport alternativ, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19“);
    – pentru transportul intraurban, este recomandată sosirea individuală a participanţilor cu maşina personală sau cu autocarul/microbuzul închiriat în regim de uz exclusiv;
    – este recomandat ca participanţii să ajungă la momente diferite la locul de desfăşurare a competiţiei, pentru a evita aglomerarea de persoane în anumite puncte. În funcţie de infrastructura locaţiei, este recomandat să fie folosite căi diferite către punctul de desfăşurare a competiţiei;
    – în cazul în care participanţii la competiţie sunt obligaţi să călătorească în afara localităţii unde locuiesc, cazarea lor se va face respectând Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii nr. 1.731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă (anexa nr. 3 „Recomandări privind funcţionarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare“).


    b) În timpul derulării şi după derularea evenimentului
    - Participanţii trebuie să respecte regulile de igienă (de exemplu, folosirea unei batiste de unică folosinţă, în caz de tuse sau strănut, evitarea schimbului de echipament sportiv, săpun, sticle cu apă şi alte articole personale între competitori, interzicerea folosirii duşului sau a saunei, evitarea contactului fizic - strângeri de mână, îmbrăţişări la sfârşitul evenimentului).

    c) Măsuri care trebuie respectate de reprezentanţii presei
    - Toţi reprezentanţii presei care asistă la competiţie trebuie să declare că sunt de acord să respecte normele de igienă, să se supună examenelor medicale şi să respecte distanţa socială de cel puţin 2 m.


    4. Proceduri în eventualitatea depistării unui caz suspect de COVID-19
    Se va amenaja în toate locaţiile unde se desfăşoară competiţii sportive un spaţiu de izolare pentru cel puţin o persoană cu simptomatologie COVID-19, care să fie bine ventilată, să nu comunice cu alte incinte sau spaţii definite; utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente la competiţie orice persoană care prezintă simptome până la un consult de specialitate/testare/evacuare. Se anunţă imediat eventualul caz suspect către personalul medical aflat la locul competiţiei şi se informează obligatoriu direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi serviciul de urgenţe 112. Această încăpere este folosită doar pentru o astfel de situaţie.

    5. Proceduri în eventualitatea apariţiei unui focar de infecţie pe perioada competiţiei
    Organizatorii competiţiei vor întrerupe competiţia în cazul în care se descoperă cel puţin un caz de infecţie, până la finalizarea anchetei epidemiologice.



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016