Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REGULAMENT nr. 1 din 13 august 2019  privind includerea entităţilor în planul de redresare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 REGULAMENT nr. 1 din 13 august 2019 privind includerea entităţilor în planul de redresare

EMITENT: Banca Nationala a Romaniei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 715 din 30 august 2019
    Având în vedere prevederile art. 24, 25, 27, 28 şi 30 din Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, precum şi prevederile Regulamentului delegat (UE) 2016/1.075 al Comisiei din 23 martie 2016 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare care precizează conţinutul planurilor de redresare, al planurilor de rezoluţie şi al planurilor de rezoluţie a grupului, criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în ceea ce priveşte planurile de redresare şi planurile de redresare a grupului, condiţiile de acordare a sprijinului financiar intragrup, cerinţele privind evaluatorii independenţi, recunoaşterea contractuală a competenţelor de reducere a valorii contabile şi de conversie, procedurile şi conţinutul cerinţelor de notificare şi ale avizului de suspendare şi funcţionarea operaţională a colegiilor de rezoluţie şi ale Recomandării privind acoperirea entităţilor într-un plan de redresare a grupului - EBA/Rec/2017/02,
    în temeiul dispoziţiilor art. 636 alin. (1) din Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar şi ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
    Banca Naţională a României emite următorul regulament:
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Prezentul regulament se aplică întreprinderilor-mamă din Uniunea Europeană care au sediul în România şi pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, respectiv întreprinderilor-mamă din Uniunea Europeană care au sediul în România şi pentru care supraveghetor consolidant este o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, prevăzute la art. 27 şi 28 din Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, denumită în continuare Legea nr. 312/2015, şi reglementează modalitatea în care acestea trebuie să asigure includerea entităţilor şi sucursalelor în planul de redresare a grupului.
    (2) În aplicarea alin. (1), întreprinderile-mamă, prevăzute de respectivul alineat, trebuie să identifice şi să clasifice toate entităţile juridice ale grupului, precum şi să le includă în planul de redresare a grupului.
    (3) Prevederile cap. IV şi V se aplică în mod corespunzător instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană supravegheate de un supraveghetor consolidant, care au obligaţia să elaboreze şi să transmită planuri de redresare individuale conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 312/2015.

    ART. 2
    Termenii şi expresiile folosite în prezentul regulament au semnificaţia prevăzută de Legea nr. 312/2015.

    CAP. II
    Identificarea entităţilor juridice şi a sucursalelor
    ART. 3
    (1) Atunci când elaborează planul de redresare a grupului, întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) identifică toate entităţile grupului care intră în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, potrivit art. 311 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sucursalele acestora prevăzute la art. 4 alin. (1).
    (2) Pentru includerea în planul de redresare a grupului a entităţilor stabilite în state terţe, întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) iau în considerare regimul pentru planificarea redresării aplicabil în statul terţ în care acestea sunt stabilite.

    ART. 4
    (1) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) identifică şi includ în planul de redresare a grupului sucursalele relevante pentru grup şi sucursalele relevante pe plan local, fie ca parte a entităţii juridice de care aparţin, fie independent, şi precizează informaţiile specifice sucursalei referitoare la guvernanţă, indicatorii, opţiunile şi scenariile avute în vedere la elaborarea planului de redresare.
    (2) În vederea includerii în planul de redresare a grupului a sucursalelor menţionate la alin. (1), întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) iau în considerare reglementările interne privind cadrul de administrare a activităţii aplicabil în cadrul unui grup şi se asigură că sunt avute în vedere cel puţin procedurile de monitorizare, procedurile de escaladare şi procedurile decizionale aplicabile la nivelul grupului, precum şi punerea în aplicare a opţiunilor de redresare la nivel de grup.
    (3) În cazul în care întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) includ o sucursală în planul de redresare a grupului, ca parte a entităţii juridice de care aparţine, acestea includ în respectivul plan şi informaţii specifice legate de sucursală.

    CAP. III
    Clasificarea entităţilor juridice şi a sucursalelor
    ART. 5
    Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) clasifică entităţile grupului, identificate potrivit art. 3 alin. (1), în următoarele categorii:
    a) entităţi relevante pentru grup;
    b) entităţi relevante pentru economie, inclusiv pentru sistemul financiar, din unul sau mai multe state membre, denumite „entităţi relevante pe plan local“;
    c) entităţi care nu sunt relevante pentru grup sau pentru economia vreunui stat membru.


    ART. 6
    (1) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) desemnează ca relevantă pentru grup orice entitate care întruneşte una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. a)-e) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1.075, indiferent de relevanţa acestei entităţi pentru economia, inclusiv pentru sistemul financiar, al unui stat membru.
    (2) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) desemnează ca relevantă pe plan local orice entitate care, fără a fi o entitate relevantă pentru grup în sensul alin. (1), este o entitate relevantă pentru economie, inclusiv pentru sistemul financiar al unuia sau mai multor state membre. Desemnarea se realizează pe baza funcţiilor critice pe care le îndeplineşte entitatea, conform corespondenţei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1.075.
    (3) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) desemnează ca entitate care nu este relevantă pentru grup sau pe plan local orice entitate a grupului care nu este clasificată în niciuna dintre categoriile menţionate la alin. (1) şi (2).

    CAP. IV
    Includerea entităţilor în planul de redresare a grupului
    ART. 7
    (1) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) includ în planul de redresare a grupului ca entităţi relevante pentru grup sau, după caz, ca entităţi relevante pe plan local acele sucursale care au fost desemnate drept sucursale deosebit de semnificative de către supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente de origine şi gazdă, în conformitate cu prevederile Ghidului Autorităţii Bancare Europene privind supravegherea sucursalelor semnificative (EBA/GL/2017/14).
    (2) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) nu tratează, separat de entitatea juridică de care aparţin, sucursalele care nu sunt entităţi relevante pentru grup sau entităţi relevante pe plan local.
    (3) Întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) includ în planul de redresare a grupului, în mod individual şi specific, ca entităţi relevante pentru grup sau entităţi relevante pe plan local, acele entităţi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII).

    ART. 8
    În planul de redresare a grupului, întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) abordează entităţile relevante pentru grup într-o manieră detaliată, ce vizează includerea cel puţin a aspectelor referitoare la guvernanţă, indicatorii, opţiunile şi scenariile avute în vedere la elaborarea planului de redresare, în toate secţiunile acestuia.

    ART. 9
    (1) În cazul entităţilor relevante pe plan local, întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) elaborează planul de redresare a grupului în scopul restabilirii poziţiei financiare şi al asigurării continuităţii operaţionale a acestor entităţi, astfel încât, într-o situaţie de criză, funcţiile critice să fie menţinute.
    (2) În aplicarea alin. (1), întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) identifică în planul de redresare a grupului toate funcţiile critice ale entităţilor relevante pe plan local.

    ART. 10
    (1) În planul de redresare a grupului, întreprinderile-mamă prevăzute la art. 1 alin. (1) includ într-o manieră concisă entităţile care nu sunt entităţi relevante pentru grup sau entităţi relevante pe plan local.
    (2) Includerea entităţilor prevăzute la alin. (1) în planul de redresare a grupului trebuie să vizeze cel puţin informaţiile necesare pentru identificarea entităţilor respective şi descrierea succintă a poziţiei acestora în strategia generală a grupului.
    (3) În aplicarea alin. (2), planul de redresare a grupului trebuie să asigure, atunci când este cazul, faptul că mecanismele de guvernanţă permit transmiterea rapidă a informaţiilor referitoare la o situaţie de dificultate la nivel local către întreprinderea-mamă şi către autoritatea competentă şi viceversa şi să prevadă, atunci când este cazul, orice impact semnificativ al opţiunilor de redresare asupra entităţilor prevăzute la alin. (1), cu luarea în considerare a structurii grupului.

    CAP. V
    Clasificarea şi includerea sucursalelor relevante în planul de redresare individual
    ART. 11
    (1) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) identifică şi includ în planul de redresare individual acele sucursale determinate ca fiind sucursale relevante pentru instituţia de credit sau pe plan local şi precizează informaţiile specifice acestor sucursale referitoare la guvernanţă, indicatorii, opţiunile şi scenariile avute în vedere la elaborarea planului de redresare.
    (2) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) desemnează ca relevante pentru acestea orice sucursale care îndeplinesc una sau mai multe dintre următoarele condiţii:
    a) contribuie în mod substanţial la profitul instituţiei de credit sau la finanţarea acesteia sau deţine o parte importantă a activelor, pasivelor şi capitalurilor acesteia;
    b) efectuează activităţi comerciale cheie;
    c) îndeplinesc, la nivel central, funcţii-cheie operaţionale, de gestionare a riscurilor sau administrative;
    d) suportă riscuri substanţiale care, într-un scenariu pesimist, ar putea să pună în pericol viabilitatea instituţiei de credit;
    e) nu ar putea fi cedate sau lichidate fără a putea fi exclusă declanşarea unui risc major pentru instituţia de credit.

    (3) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) desemnează ca relevante pe plan local orice sucursale care, fără a fi relevante pentru instituţia de credit, în sensul alin. (2), sunt relevante pe plan local.
    (4) Desemnarea în categoria sucursalelor prevăzute la alin. (3) se realizează pe baza funcţiilor critice îndeplinite, determinate pe baza unei corespondenţe dintre liniile de activitate esenţiale şi funcţiile critice, pe de o parte, şi sucursalele care îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) contribuie în mod substanţial la profitul instituţiei de credit sau la finanţarea acesteia sau deţin o parte importantă a activelor, pasivelor şi capitalurilor acesteia;
    b) efectuează activităţi comerciale cheie;
    c) îndeplinesc, la nivel central, funcţii-cheie operaţionale, de gestionare a riscurilor sau administrative;
    d) suportă riscuri substanţiale care ar putea, într-un scenariu pesimist, să pună în pericol viabilitatea instituţiei de credit;
    e) nu ar putea fi cedate sau lichidate fără a putea fi exclusă declanşarea unui risc major pentru instituţia de credit;
    f) sunt importante pentru stabilitatea financiară a statului membru gazdă.

    (5) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) desemnează ca sucursale care nu sunt relevante pentru acestea sau pe plan local orice sucursale care nu sunt clasificate în niciuna dintre categoriile menţionate la alin. (2) şi (3).

    CAP. VI
    Dispoziţii finale
    ART. 12
    În condiţiile prevăzute de art. 24 şi 25 din Legea nr. 312/2015, Banca Naţională a României poate solicita revizuirea sau modificarea planului de redresare.

    ART. 13
    Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage aplicarea sancţiunilor administrative şi a măsurilor sancţionatoare potrivit art. 570 şi 571 din Legea nr. 312/2015.

    ART. 14
    Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.



                    Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
                    Mugur Constantin Isărescu

    Bucureşti, 13 august 2019.
    Nr. 1.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016