Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 2.222 din 13 octombrie 2023, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 949 din 20 octombrie 2023.────────── Cuprins: 1. INTRODUCERE 1.1. Context 1.2. Obiectul şi domeniul de aplicare 1.3. Definiţii 1.3.1. Termeni principali utilizaţi 1.3.2. Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii 1.3.3. Strategii europene bazate pe natură 1.4. Documente normative de referinţă 1.4.1. Reglementări tehnice 1.4.2. Legi şi alte acte normative 1.5. Caracteristici ale inundaţiilor 1.6. Necesitatea evaluării hazardului, vulnerabilităţii şi riscului la inundaţii. Legătura între hazard, risc şi vulnerabilitate şi daunele produse prin inundaţii. 2. EFECTELE GENERATE DE INUNDAŢII ASUPRA CLĂDIRILOR 2.1. Gradul de avariere al clădirilor în funcţie de sistemul structural al acestora 2.2. Moduri generale de afectare a clădirilor de către inundaţii 3. MĂSURI DE ADAPTARE LA NIVEL URBAN 4. MĂSURI DE ADAPTARE A CLĂDIRILOR EXISTENTE ŞI CLĂDIRILOR NOI ŞI A TERENULUI ADIACENT ACESTORA 4.1. Alegerea măsurilor de adaptare a clădirilor din zonele inundabile 4.2. Atenuarea şi reducerea efectelor inundaţiilor 4.3. Creşterea rezilienţei la efectele inundaţiilor 4.4. Măsuri de adaptare a clădirilor şi terenurilor adiacente din zonele inundabile 4.4.1. Măsuri de adaptare a terenului la inundaţii 4.4.2. Soluţii bazate pe natură de adaptare la inundaţii a terenului 4.4.3. Măsuri de adaptare pentru inundare controlată a clădirilor 4.4.4. Măsuri de adaptare pentru instalaţii 4.4.5. Măsuri de adaptare a clădirilor bazate pe natură 4.4.6. Măsuri de adaptare pentru clădirile istorice sau situate în arii protejate din zonă inundabilă Anexa A. Exemplu de calcul pentru dimensionarea golurilor prin care apa poate pătrunde în interiorul unei clădiri 1. INTRODUCERE 1.1. Context (1) Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 288/27 din 6.11.2007, denumită în continuare în acest document Directiva Inundaţii, stabileşte cadrul pentru evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii şi vizează reducerea consecinţelor negative asupra populaţiei, mediului, patrimoniului cultural şi activităţii economice asociate inundaţiilor. (2) Directiva 2007/60/CE este transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung. Strategia vizează gestionarea integrată a tuturor acţiunilor de prevenire şi reducere a consecinţelor inundaţiilor, inclusiv prin considerarea aspectelor legate de amenajarea teritoriului, dezvoltarea urbană şi protecţia construcţiilor în zone inundabile. (3) Una dintre principalele acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung se referă la îmbunătăţirea cadrului legislativ. Din această perspectivă, se are în vedere şi codificarea construcţiilor amplasate în zone inundabile şi stabilirea unor reguli de adaptare a acestora pentru a diminua pagubele produse de inundaţii. În cadrul strategiei sunt stabilite rolul, atribuţiile şi responsabilităţile autorităţilor centrale şi locale şi altor factori interesaţi cu rol determinant în Planul de măsuri pentru diminuarea riscului la inundaţii (PMRI), pe domenii de activitate. Pe lângă acestea, Catalogul de măsuri potenţiale la nivel naţional (asociat PMRI) cuprinde o detaliere cu rol de exemplu a măsurilor specifice ce pot fi realizate în sprijinirea implementării strategiei de către factorii implicaţi în funcţie de domeniile de competenţă. 1.2. Obiectul şi domeniul de aplicare (1) Prezentul ghid are ca obiect prezentarea măsurilor de adaptare a clădirilor noi şi existente situate în zone inundabile. Această reglementare tehnică cuprinde prevederi informative bazate pe buna practică, a căror aplicare se recomandă pentru adaptarea clădirilor noi şi existente situate în zone inundabile. (2) Prezentul ghid se aplică atunci când Nivelul probabil al inundaţiei depăşeşte 0,80 m peste nivelul cotei de călcare al accesului în clădire. Pentru un Nivel probabil al inundaţiei mai mic de 0,80 m peste nivelul cotei de călcare al accesului în clădire se vor utiliza şi prevederile "Ghidului de bune practici privind măsuri de protecţie aplicabile clădirilor existente şi clădirilor noi, situate în zone inundabile, indicativ RTC 12-2022". (3) Prevederile prezentului ghid se adresează autorităţilor administraţiilor publice şi organismelor de control, proiectanţi, verificatori de proiecte, experţi tehnici atestaţi, executanţi, proprietari şi utilizatori ai obiectivelor de investiţii la care se face referire în ghid. (4) Ghidul urmăreşte următoarele aspecte: (a) identificarea potenţialelor forme de degradare/avariere generate de inundaţii pentru diferite tipuri de clădiri (clasificate după funcţiuni şi sistem structural); (b) stabilirea criteriilor de alegere a măsurilor de adaptare a clădirilor şi a zonelor adiacente acestora, din punct de vedere constructiv, inclusiv al utilităţilor şi amplasamentului, considerând diferite ipoteze privind caracteristicile inundaţiei (adâncimea apei, timpul de expunere, căile potenţiale de acces/intrare a apei în clădire); (c) descrierea şi exemplificarea ilustrativă a măsurilor de adaptare aplicabile clădirilor existente şi clădirilor noi, în funcţie de caracterul temporar sau permanent al măsurilor, cu luarea în considerare a exigenţelor specifice şi a nivelurilor de performanţă corespunzătoare cerinţelor de calitate la care trebuie să răspundă clădirile din zone inundabile; (d) prezentarea avantajelor şi dezavantajelor aplicării acestor măsuri, sub aspectul implicaţiilor tehnice în etapele de proiectare şi execuţie a lucrărilor de intervenţii la clădirile existente sau de proiectare a clădirilor noi, inclusiv în etapa de urmărire a comportării în exploatare. Acestea sunt detaliate şi sub aspectul unor elemente generale legate de criteriile economice sau de prognozarea impactului generat de aplicarea măsurilor în timp, din perspectiva reducerii vulnerabilităţii clădirilor în ansamblu şi a elementelor componente. (5) Deşi ghidul se referă la măsuri de adaptare a clădirilor noi şi existente situate în zone inundabile, punerea în practică a măsurilor propuse, precum şi deciziile de dezvoltare urbană trebuie să ia în considerare în primul rând dezvoltarea cu impact redus, măsurile de prevenţie ca prim pas al reducerii riscului, şi implementarea prioritară a soluţiilor verzi, ulterior fiind recomandate soluţiile verzi-gri şi în ultimă instanţă cele gri. Pentru detalierea acestor soluţii se vor consulta capitolele 3. şi 4.3.2. din prezentul ghid. (6) Prin urmare, acest ghid include şi conceptul de soluţii bazate pe natură ca planificare durabilă, proiectare, management de mediu şi practici inginereşti care împletesc caracteristici sau procese naturale în mediul construit pentru a dezvolta comunităţi mai rezistente. Soluţiile bazate pe natură utilizează o abordare bazată pe funcţionalitatea ecosistemelor, pentru a reproduce funcţia hidrologică naturală a unei locaţii înainte de dezvoltarea urbană. Dacă aceste soluţii sunt planificate şi operate cu atenţie pot contribui la dezvoltarea durabilă a unei comunităţi, oferind valoare socială, de mediu şi economică. (7) Măsurile prezentate sunt corelate cu măsurile de reducere a riscului la inundaţii la nivel urban prevăzute în cadrul Planurilor de Management al Riscului de Inundaţii (PMRI), conform Directivei Inundaţii şi legislaţiei interne. Ghidul include şi utilizează ambele concepte, Soluţii bazate pe natură şi Măsuri Naturale de Retenţie a Apei (MNRA). (8) Suplimentar măsurilor propuse prin acest ghid, trebuie luat în considerare Sistemul de asigurări, acestea făcând parte din măsurile de protecţie non-structurală a clădirilor la inundaţii. (9) Schemele şi desenele prezentate în acest ghid sunt de principiu şi cu rol informativ. Aplicarea lor în proiectare va trebui să fie consolidată şi de implementarea soluţiilor de hidroizolare şi termoizolare a clădirilor în conformitate cu normativele în vigoare. 1.3. Definiţii 1.3.1. Termeni principali utilizaţi (1) Definiţiile termenilor principali utilizaţi în această reglementare tehnică sunt: (a) Precipitaţiile - numite adesea şi precipitaţii atmosferice, reprezintă căderi de apă lichidă sau solidă provenită din condensarea vaporilor de apă din atmosferă. Precipitaţiile sunt fenomene intermitente, definite prin înălţimea stratului de apă precipitat pe o suprafaţă orizontală într-un anumit interval de timp. Se exprimă în 1/mp sau mm coloană de apă. Precipitaţiile sunt fenomene care variază în spaţiu şi timp şi sunt măsurate în cadrul staţiilor meteorologice sau hidrologice rezultând înregistrări locale ale fenomenului. (b) Ploile torenţiale - care conduc la formarea viiturilor urbane, sunt caracterizate de valori ridicate ale precipitaţiei într-un interval relativ redus de timp. (c) Bazinul urban - constituie unitatea naturală sau sistemul hidrologic de bază care, datorită caracteristicilor sale climatice, morfometrice şi geologice, contribuie la transformarea precipitaţiile căzute pe suprafaţa sa în componente: infiltraţie, evapo-transpiraţie şi scurgere (apă de şiroire) la suprafaţa terenului. În cazul unor ploi cu intensităţi mici, apa de şiroire ajunge integral în reţeaua de canalizare. Dimpotrivă, în cazul unor ploi torenţiale care depăşesc frecvenţa ploii de calcul reţeaua de canalizare ajunge la capacitatea maximă, iar după ce intră sub presiune, excesul de apă va curge pe reţeaua stradală sau printre clădiri. (d) Inundaţia - reprezintă acoperirea temporară a unui teren cu apă provenită din revărsarea cursurilor de apă, din ploile abundente sau topirea bruscă a zăpezii, din accidente la construcţii hidrotehnice şi care prin amploarea, intensitatea şi durata sa are impact negativ semnificativ asupra sănătăţii umane, mediului, patrimoniului cultural şi activităţii economice (Regulament din 7 martie 2019 privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră). Conform Directivei Inundaţii (Flood Directive), inundaţia reprezintă submersarea temporară a unui teren care în mod obişnuit nu este acoperit cu apă. (e) Inundaţiile urbane sunt inundaţii cauzate în principal de depăşirea capacităţii de preluare şi evacuare a reţelei de canalizare urbană şi eventual de revărsarea reţelei hidrografice limitrofe. În zonele urbane ciclul hidrologic natural a fost puternic perturbat prin dezvoltarea urbană necontrolată. Impermeabilizarea excesivă a solului în zonele urbane şi conversia zonelor permeabile în zone impermeabile constituie una din principalele cauze ale inundaţiilor urbane, creşterea suprafeţelor impermeabile având efecte substanţiale asupra regimului hidrologic. Ca un principiu general de adaptare a clădirilor, respectiv terenurilor care sunt amplasate în zone inundabile, se recomandă menţinerea unui regim hidrologic post-construcţie cât mai apropiat de cel anterior construirii/ urbanizării terenului. O altă cauză care conduce la inundaţii urbane este reprezentată de încorsetarea la maximum a albiei râului ca urmare a extinderii spaţiului construit până la limita albiei minore. Alterarea substanţială a hidromorfologiei naturale a râului în zonele urbane constituie una din principalele cauze pentru care trebuie implementate măsuri de adaptare nestructurale, cu accent pe asigurarea spaţiului necesar pentru curgerea naturală a râului şi conservarea/restaurarea albiei naturale a râului. (f) Viiturile - reprezintă creşterea bruscă a nivelului, respectiv a debitului, ca urmare a unei ploi torenţiale, a topirii bruşte a zăpezii sau din combinarea celor doi factori. În general, noţiunea de viitură este asociată cu apele curgătoare (pâraie, râuri, fluvii). Viituri se produc însă şi în zonele urbane în urma unor ploi torenţiale, apa şiroind pe suprafaţa străzilor după depăşirea capacităţii de evacuare a reţelei de canalizare. Conform Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră, aprobat prin Ordinul comun al ministrului apelor şi pădurilor şi al ministrului afacerilor interne nr. 459/78/2019, viiturile reprezintă momente de vârf în evoluţia scurgerii apei unui râu caracterizate prin creşteri rapide, uneori extraordinare, ale nivelului apei şi implicit ale debitului, până la atingerea unui maxim, după care urmează scăderea nivelului, respectiv a debitului, parametrii revenind la valorile normale de scurgere. Viiturile se deosebesc de faza de "ape mari" a regimului hidrologic, prin intervalul scurt de manifestare. (g) Prin hazard se înţelege un eveniment cu potenţial periculos, caracterizat din punct de vedere statistic, care conduce la pagube economice, sociale, de mediu sau patrimoniu. Exemple de hazarduri naturale sunt: precipitaţiile torenţiale, viiturile, alunecările de teren care acompaniază adeseori viiturile, cutremurele, valurile de căldură etc. (h) Expunerea reprezintă situarea unor obiective social-economice sau culturale în zona expusă hazardului (în cazul de faţă în zona expusă inundaţiilor). Trebuie menţionat că sintagma "obiective social-economice" include clădirile rezidenţiale. (i) Consecinţele - reprezintă mărimea pagubelor economice, sociale, de mediu sau de patrimoniu produse în urma unui hazard. (j) Vulnerabilitatea - reprezintă gradul în care un sistem socio-economic este sensibil la efectele adverse ale fenomenelor extreme şi a variabilităţii climatice (inclusiv ale schimbărilor climatice), neputând face faţă acestora. Vulnerabilitatea este o funcţie de variaţia solicitărilor la care este expus sistemul, de senzitivitate şi de capacitatea de adaptare. (k) Riscul - reprezintă o pierdere aşteptată din punct de vedere statistic. Riscul este caracterizat prin probabilitate, expunere şi vulnerabilitate. În practică, expunerea este adeseori încorporată împreună cu vulnerabilitatea, în evaluarea consecinţelor. Ca urmare se consideră că riscul este caracterizat prin două componente: probabilitatea de a se produce un eveniment şi consecinţele acestui eveniment. Riscul se manifestă la intersecţia dintre hazard şi vulnerabilitate. (l) Riscul de inundaţii - reprezintă combinaţia dintre probabilitatea aferentă apariţiei unor inundaţii şi efectele potenţial adverse pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică asociate apariţiei unei inundaţii (Directiva Inundaţii). Efectele adverse (consecinţele) sunt funcţie de severitatea sau mărimea hazardului, de expunere şi vulnerabilitate. Riscul reprezintă, în fond, o pagubă medie probabilă pe un orizont ridicat de timp. Dacă o zonă nu este expusă inundaţiilor, expunerea este nulă, ceea ce conduce la un risc de asemenea nul. Măsurile structurale sau nestructurale pot diminua riscul, dar nu îl pot reduce la zero întrucât costurile ar fi disproporţionate în raport cu beneficiile ("riscul zero costă infinit"). (m) Rezilienţa (rezistenţa) - reprezintă capacitatea unui sistem socio-economic de a face faţă într-o manieră pozitivă unor situaţii complexe şi nefavorabile, furnizând şi menţinând un nivel acceptabil de servicii, şi de a reveni în scurt timp la o funcţionare normală în urma dereglărilor produse de solicitări extreme sau de a se adapta introducând schimbările pe care aceste situaţii le necesită. (n) Riscul rezidual - reprezintă riscul care nu poate fi eliminat după adoptarea măsurilor de management al riscului la inundaţii, care au avut ca efect atenuarea (diminuarea) riscului. Poate fi cauzat de evenimente severe (care depăşesc standardul de protecţie) sau de hazarduri neprevăzute. (o) Viituri urbane - reprezintă viituri produse pe suprafaţa localităţilor. Reţeaua de canalizare, în mai toate oraşele mari, s-a dezvoltat către sfârşitul secolului XIX, corespunzător stadiului de dezvoltare din acel moment (populaţie, suprafaţă construită). Frecvenţa ploii de calcul era de 2:1, 1:1 şi destul de rar 1:2 sau 1:3. Între timp, suprafaţa construită a crescut dramatic ca urmare a dezvoltării economice şi sociale sau a racordării la reţeaua de canalizare a unor localităţi limitrofe, care în timp, au fost înglobate în localitatea principală. Rezultatul îl constituie creşterea amplorii şi frecvenţei inundaţiilor urbane, acompaniată de creşterea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti. Lucrurile au o perspectivă şi mai gravă în contextul schimbărilor climatice şi a acutizării fenomenelor extreme. Recomandările actuale din România prevăd frecvenţe ale ploii de calcul de până la 1:5, în timp ce normele europene impun ca frecvenţa ploii de calcul să fie 1:10. Totuşi, nici aceste frecvenţe de calcul nu asigură o protecţie suficientă împotriva inundaţiilor pluviale de tip urban. Este cunoscut faptul că pe suprafeţe mici, fie ele bazine naturale sau bazine urbane, se pot produce precipitaţii extreme care generează viituri rapide (viituri de tip flashflood). Astfel de viituri în cadrul bazinelor urbane au efecte deosebit de grave, nu numai ca pagube materiale, ci şi ca pierderi de vieţi omeneşti. Din acest motiv, deşi precipitaţiile cu frecvenţa 1:100 nu servesc la dimensionarea reţelei de canalizare, în cadrul managementului riscului la inundaţii din zonele urbane este prevăzută analiza efectului produs de aceste precipitaţii. (p) În timpul inundaţiilor urbane apa se deplasează atât prin reţeaua de canalizare (reţeaua minoră), cât şi pe reţeaua stradală (reţeaua majoră). La precipitaţii mai mici decât cele corespunzătoare frecvenţei ploii de calcul, apa se deplasează prin reţeaua minoră. Pentru precipitaţii care depăşesc ploaia de calcul, reţeaua de canalizare se pune sub presiune, gurile de canalizare refulează, iar o parte din apa pluvială se scurge pe străzi sau se acumulează în zonele depresionare. Dezvoltarea localităţilor a perturbat ciclul hidrologic natural, pe de o parte prin creşterea excesivă a gradului de impermeabilizare a terenului, iar pe de altă parte prin nivelarea terenului şi desfiinţarea unor vechi albii de pâraie cu caracter permanent sau temporar. Pentru a preveni agravarea situaţiei în viitor, sunt necesare măsuri care să corecteze pe de o parte greşelile dezvoltării urbane, prevenind asaltul dezvoltatorilor imobiliari asupra spaţiilor verzi, iar pe de altă parte să restaureze cel puţin parţial ciclul hidrologic iniţial prin creşterea gradului de infiltrare sau de reţinere a apei în zona în care se produc precipitaţiile. (q) Hărţi de inundabilitate - zonarea teritoriului are la bază hărţile de hazard şi de risc, elaborate şi îmbunătăţite continuu în cadrul unor cicluri de 6 ani. Aceste hărţi furnizează informaţii privind extinderea zonelor inundabile pentru diverse probabilităţi de depăşire a debitului maxim al viiturii, adâncimea apei din zonele inundabile, viteza maximă a apei în albia majoră, precum şi mărimea pagubelor medii anuale (AED - Annual Expected Damages). În principiu se disting zone inundate cu frecvenţă ridicată (corespunzătoare unei probabilităţi de depăşire de 10% a debitului maxim), zone inundate cu frecvenţă medie (probabilitate de depăşire de 1%) şi zone inundate cu frecvenţă rară (probabilitate de depăşire de 0,1%). Trebuie precizat că inundarea albiei majore se produce în medie la un interval de 1,7 - 2,4 ani, ceea ce corespunde unei probabilităţi de depăşire a debitului maxim de 50%. În cadrul proiectului "Flood Hazard and Flood Risk Maps (FHRM) and Flood Risk Management Plans (FRMP) for România" contractat de Guvernul României cu Banca Mondială, au rezultat hărţile de hazard şi hărţile de risc. Cele 2 tipuri de hărţi au fost obţinute atât pentru viiturile fluviale (sau riverane), cât şi pentru viiturile pluviale. Hărţile de inundabilitate din sursa pluvială pun în evidenţă atât căile preferenţiale de scurgere la nivelul reţelei de străzi, cât şi zonele depresionare, de acumulare a apei pluviale. Hărţile de hazard pentru adâncime se caracterizează prin următoarea scară de intervale, cărora le corespund culori diferite: < 0,45 m (verde), 0,45-0,80 m (vernil), 0,80-1,0 m (galben), 1,0-2,0 m (oranj), 2,0-5,0 m (roşu) şi > 5,0 m (maro). Hărţile de hazard pentru viteză se caracterizează prin următoarea scară de intervale, cărora le corespund de asemenea culori diferite: < 1,5 m/s (verde), 1,51,6 m/s (vernil), 1,6-2,0 m/s (galben), 2,0-3,0 m/s (oranj), 3,0-5,0 m/s (roşu) şi > 5,0 m/s (maro). Viitura urbană exercită asupra clădirilor presiune hidrostatică (care poate conduce inclusiv la plutire), precum şi presiune hidrodinamică. Se apreciază că o clădire este distrusă atunci când viteza apei depăşeşte 1,9 m/s pentru o clădire cu un nivel şi 2,3 m/s pentru o clădire cu 2 nivele. Un indicator foarte important al potenţialului distructiv al viiturii este produsul v x d, unde v este viteza medie în secţiune, iar d este adâncimea apei. Distrugerea este totală dacă v > 2 m/s şi v x d > 7 mp/s. Dacă însă v > 2 m/s şi 3 mp/s < v x d < 7 mp/s, distrugerea este parţială. 1.3.2. Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii (1) Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe termen mediu şi lung, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2010. În prezent Strategia face obiectul unei revizuiri şi adaptări la evoluţia concepţiilor pe plan internaţional al managementului situaţiilor de criză produse de fenomenele extreme. Documentul de bază în elaborarea Strategiei Naţionale îl constituie Directiva Inundaţii, România având obligaţia de implementare în legislaţie a acesteia. (2) Principala schimbare de paradigmă a Directivei Inundaţii o constituie trecerea de la formele defensive, bazate strict pe măsuri structurale, la cele de management al riscului la inundaţii, care implică promovarea cu prioritate a măsurilor nestructurale. (3) Măsurile structurale, numite şi măsuri gri, sunt reprezentate de lucrările hidrotehnice (în principal baraje, diguri, derivaţii de ape mari), care au ca efect reducerea magnitudinii undei de viitură în aval (cazul barajelor şi derivaţiilor de ape mari) sau evitarea inundării în dreptul acestora (cazul îndiguirilor). Totuşi, aşa cum s-a constatat din practică, măsurile structurale nu pot oferi o protecţie absolută, iar promovarea lor trebuie realizată având în vedere conservarea factorilor de mediu. (4) Măsurile nestructurale urmăresc atenuarea efectului inundaţiilor prin activităţi de zonare a teritoriului, prognoza viiturilor, avertizare cu timp de anticipare cât mai ridicat, precum şi prin adoptarea unui ansamblu de măsuri verzi. (5) Gradul de protecţie care trebuie asigurat diferă în funcţie de mărimea pagubelor (sociale, economice, de mediu sau patrimoniu) care se produc. Pagubele cele mai mari se înregistrează în cazul oraşelor, care reprezintă concentrări de populaţie şi de bunuri materiale. În schimb, pagubele sunt reduse în cazul unor terenuri agricole, după cum pot fi inexistente pentru terenuri necultivate sau degradate. (6) În concordanţă cu prevederile Strategiei Naţionale de Management al Riscului la Inundaţii pe termen mediu şi lung, terenurile agricole pot fi protejate la probabilitatea de depăşire de 10%, sau pot fi lăsate chiar neprotejate, funcţie de mărimea pagubelor potenţiale, în timp ce localităţile trebuie protejate în perspectivă cel puţin la viitura cu debitul maxim 1%. În principiu, localităţile rurale şi oraşele sub 20.000 de locuitori vor avea un grad de protecţie de 1,0%, oraşele şi municipiile sub 250.000 locuitori un grad de protecţie de 0,5%, iar municipiile peste 250.000 locuitori 0,1%. Aceste valori se referă la inundaţiile provocate de râurile din amonte sau de cursurile de apă care străbat localităţile. (7) Localităţile pot fi însă inundate şi datorită precipitaţiilor cu caracter torenţial produse pe suprafaţa acestora şi pe versanţii limitrofi, sau din suprapunerea viiturilor pluviale pe bazinele urbane cu inundaţiile produse de reţeaua hidrografică. (8) O localitate nu reprezintă o entitate izolată, separată de bazinul hidrografic în care se află situat, ci dimpotrivă, are puternice interacţiuni cu acesta, fiind influenţat de procesele hidrologice din amonte, respectiv influenţând la rândul lui procesele hidrologice din aval. O localitate cu suprafaţă importantă, puternic impermeabilizată prin suprafaţa construită şi reţeaua stradală, poate genera viituri urbane semnificative, care conduc la inundaţii suplimentare în aval. (9) Ca urmare, pentru managementul riscului la inundaţii se impune o abordare la nivel de bazin hidrografic, cu planificare intersectorială şi cooperare interinstituţională, care să includă pe lângă gospodărirea apelor de suprafaţă şi subterane la nivel bazinal, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia mediului, dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport, protecţia construcţiilor şi protecţia comunităţilor. (10) Managementul riscului la inundaţii are ca obiectiv diminuarea consecinţelor inundaţiilor şi constă, anterior inundaţiilor, în măsuri de prevenire, protecţie şi pregătire, în acţiuni de management al situaţiilor de criză în timpul inundaţiilor şi în acţiuni post-inundaţie pentru a asigura revenirea în cel mai scurt timp la normalitate, urmate de analiza fenomenului şi a modului în care s-a acţionat în vederea creşterii performanţelor viitoare. 1.3.3. Soluţii bazate pe natură (1) Soluţiile bazate pe natură (NBS - "Nature Based Solutions") au la bază un ansamblu de măsuri verzi dintre care se menţionează: menţinerea sau creşterea proporţiei de suprafaţă împădurită în bazinele superioare ale cursurilor de apă, reducerea scurgerii pe versant prin perdele forestiere antierozionale, lucrări de terasamente sau utilizarea unor "bariere" ale scurgerii de suprafaţă, promovarea bunelor practici în agricultura pe versanţi, remeandrarea cursului de apă şi restaurarea luncii inundabile, zone de retenţie naturală a apei, analiza posibilităţii de relocare a unor diguri, îndepărtarea parţială sau chiar totală a acestora. (2) Introducerea măsurilor verzi, ca măsuri nestructurale, este strâns legată de cele mai bune practici şi principii de bază în managementul riscului la inundaţii, propuse de Uniunea Europeană şi de Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa privind măsurile de prevenire, protecţie şi diminuare a efectelor inundaţiilor, dintre care se amintesc doar cele mai importante: rolul fundamental al apei în cadrul ciclului hidrologic natural condiţionând existenţa şi diversitatea ecosistemelor, precum şi toate activităţile economice şi sociale ("apa este parte a unui întreg"), stocarea apei la locul unde se produc precipitaţiile, precum şi în lungul cursului de apă, revenirea pe cât posibil la condiţiile hidrologice iniţiale, lăsând râurile să curgă neîncorsetate ("mai mult spaţiu pentru râuri"), acceptarea riscului remanent în zonele inundabile în pofida măsurilor generale şi întreprinderea unor măsuri individuale de protecţie ("convieţuirea cu viiturile"). (3) Deşi strategiile europene şi Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii se referă la bazinele hidrografice, ele sunt sau pot fi transpuse cu adaptări şi în cazul aşezărilor urbane sau rurale. Dezvoltarea istorică, necontrolată, a zonelor locuite a perturbat ciclul hidrologic natural. Reţeaua de canalizare, completată eventual de rezervoare subterane de atenuare prin stocare temporară şi de staţii de pompare (infrastructură gri), reprezintă măsuri structurale care asigură un grad de protecţie corespunzător frecvenţei ploii de calcul. Evoluţiile climatice din ultima perioadă, precum şi creşterea vulnerabilităţii sociale şi economice din zonele locuite, impun completarea măsurilor structurale prin măsuri nestructurale. Multe oraşe regândesc în prezent managementul riscului la inundaţii urbane prin utilizarea complementară, pe lângă infrastructura gri, a Infrastructurii Verzi ("green infrastructure"), cu scopul de a aduce răspunsul hidrologic cât mai aproape de condiţiile anterioare urbanizării. Aceasta implică o tranziţie de la apărarea împotriva viiturilor urbane, prin măsuri gri în care scopul îl reprezintă colectarea şi evacuarea rapidă a apei prin reţeaua de canalizare, la rezilienţa la viiturile urbane, asigurând prin măsurile verzi reţinerea, atenuarea, stocarea dinamică şi reutilizarea apei pluviale în cadrul oraşului. Utilizarea infrastructurii verzi trebuie împinsă până la limita maximă a restricţiilor fizice, de proiectare sau financiare. După atingerea limitelor utilizării în comun a infrastructurii gri şi a celei verzi, se pot desemna anumite străzi drept căi de evacuare a excesului de apă stradală pentru a evita distrugerea sau afectarea gravă a infrastructurii critice. (4) Infrastructura verde poate fi considerată echivalentă cu alte denumiri, precum: soluţii bazate pe natură (Nature-Based Solutions), infrastructura verde-albastră (Blue- Green Infrastructure) sau Soft-Engineering. Infrastructura verde reprezintă o componentă de bază a unor concepte de esenţă asemănătoare, precum Sustainable Drainage Systems (SuDS - Marea Britanie), Low Impact Developments (LIDs) sau Best Management Practices (BMPs - SUA), Water Sensitive Urban Design (WSUD) sau a unor concept holistice precum "Blue-Green Cities" şi "Sponge Cities". În toate cazurile, scopul îl constituie refacerea, cel puţin parţială, a ciclului hidrologic iniţial, anterior urbanizării. (5) Principalele măsuri de tip Infrastructură Verde în cadrul zonelor urbane sunt: spaţii verzi, acoperişuri verzi, faţade verzi, celule de bioretenţie, zone umede, bazine supraterane de retenţie, pavaje permeabile, canale permeabile cu rol de epurare biologică etc. Ele au rolul de a facilita retenţia apei pentru a evita debite pluviale ridicate, epurarea parţială a apei poluate de pe reţeaua stradală şi, într-o anumită măsură, reutilizarea ei în cadrul localităţii. 1.4. Documente normative de referinţă (1) Pentru reglementările tehnice, standardele de referinţă, legile şi actele normative, se vor lua în considerare ediţiile în vigoare, inclusiv modificările şi completările ulterioare. 1.4.1. Reglementări tehnice (1) Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C 107-2005, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.055/2005, cu modificările şi completările ulterioare; (2) Instrucţiuni tehnice pentru folosirea profilelor încastrate din PVC plastifiat la etanşarea rosturilor elementelor de construcţii, indicativ C 163-1987, aprobat prin Decizia preşedintelui Institutului Central de Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii nr. 40/1987; (3) Norme tehnice pentru utilizarea foliilor din PVC la hidroizolarea construcţiilor subterane şi bazinelor, indicativ C 216-1983, aprobată prin Decizia preşedintelui Institutului Central de Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii nr. 20/1984; (4) Normativ privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 607/2003, denumit în continuare în prezentul document reglementarea tehnică NP 0402002; (5) Ghid privind utilizarea chiturilor la etanşarea rosturilor în construcţii, indicativ GE 047-02, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.578/2002; (6) Ghid pentru executarea lucrărilor de drenaj orizontal şi vertical, indicativ GE 02897, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 56/N/1997; (7) Ghid privind proiectarea scărilor şi rampelor la clădiri, indicativ GP-089-03, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.004/2003; (8) Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea hidroizolaţiilor cu membrane bituminoase aditivate cu APP şi SBS, indicativ GP 114-06, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.734/2006; (9) Ghid privind proiectarea şi execuţia acoperişurilor verzi la clădiri noi şi existente, indicativ GP 120-2013, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3.383/2013; (10) Normativ privind criteriile de performanţă specifice rampelor şi scărilor pentru circulaţia pietonală în construcţii, indicativ NP-063-02, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.994/2002; (11) Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea elementelor de construcţii hidroizolate cu materiale bituminoase şi polimerice, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 605/2003, denumit în continuare în prezentul document reglementarea tehnică NP 064-2002; (12) Normativ privind reabilitarea hidroizolaţiilor bituminoase ale acoperişurilor clădirilor, indicativ NP 121-06, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.732/2006; (13) Normativ privind proiectarea faţadelor cu alcătuire ventilate, indicativ NP 1352013, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3.415/2013; (14) Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, indicativ Mc 0012022, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 16/2023; (15) Ghid pentru proiectarea lucrărilor ce înglobează materiale geosintetice, indicativ P134-1995, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 1/N/1995; 1.4.2. Legi şi alte acte normative (1) Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare; (2) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare; (3) Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 288/27 din 6.11.2007; (4) Hotărârea Guvernului nr. 846/2010 pentru aprobarea Strategiei Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe termen mediu şi lung; (5) Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 910/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă şi a Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţiile hidrotehnice, poluări accidentale şi incendii la fondul forestier; (6) Ordinul comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice, al ministrului afacerilor interne, al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 330/44/2.178/2013 pentru aprobarea Manualului primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică şi a Manualului prefectului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică; (7) Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările şi completările ulterioare; (8) Hotărârea Guvernului nr. 972/2016 pentru aprobarea planurilor de management al riscului la inundaţii aferent celor 11 administraţii bazinale de apă şi fluviului Dunărea de pe teritoriul României; (9) Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a Zone de risc natural; (10) Hotărârea Guvernului nr. 739/2016 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016-2020 şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016-2020; (11) Ordinul nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră. 1.5. Caracteristici ale inundaţiilor (1) Principalele caracteristici ale inundaţiilor sunt definite de următoarele elemente: (a) extinderea inundaţiilor exprimate prin limitele de inundabilitate pentru diferite probabilităţi de depăşire a debitului maxim, respectiv a frecvenţei ploii de calcul; (b) adâncimea apei; (c) debitul de apă; (d) viteza de curgere a apei. (2) Măsurarea directă a precipitaţiilor se realizează cu pluviometre, care măsoară în general precipitaţiile cumulate pe intervale de 12 ore, sau pluviografe care permit înregistrări continue. Indirect, precipitaţiile pot fi estimate cu radarul meteorologic sau utilizând imagini satelitare, dar este necesară o reţea de observaţii la sol pentru validare. (3) Pluviograma - reprezintă graficul înălţimii cumulate a precipitaţiei în raport cu timpul de la începutul ploii până la sfârşitul acesteia. (4) În practică interesează, de asemenea, variaţia intensităţii precipitaţiei pe intervale oarecare de timp. Funcţie de mărimea intervalului de timp, intensitatea ploii se exprimă în mm/min sau în mm/oră. Un pas de timp mare estompează în mare măsură fluctuaţiile reale ale intensităţii ploii. În cazul unor bazine urbane mici, la care timpul de reacţie la o ploaie torenţială este rapid, este de dorit ca pasul de discretizare a ploii să fie cât mai mic posibil. (5) Pluviogramele obţinute pe baza măsurătorilor cu pluviograful, pot fi discretizate cu un pas de timp de 5 minute. Pe baza acestor valori, se obţin precipitaţiile cumulate produse pe diverse durate D = 10', 15', 20', 25', 30', 40', 50', 60', 75', 90', 100', 120', 140', 180', 240', 300', 360', 720' şi 1440'. (6) În continuare pentru fiecare din aceste intervale, se determină ploaia maximă anuală de durată D din fiecare an al perioadei de calcul, urmată de prelucrarea statistică a şirului de date obţinut. Ca rezultat al acestei prelucrări rezultă curbele IDF (Intensitate-Durată-Frecvenţă). (7) Hidrograful undei de viitură - reprezintă variaţia nivelului sau debitului în raport cu durata viiturii. Hidrograful undei de viitură se caracterizează printr-o ramură ascendentă (sau ramura de creştere a viiturii) şi o ramură descendentă (sau ramura de descreştere a acesteia). În timp ce hidrograful de viitură este determinat în cazul reţelei hidrografice pe bază de măsurători de nivel în cadrul staţiilor hidrometrice şi cheilor limnimetrice (cheia debitelor) existente, în cazul oraşelor operaţia de evaluare a debitului de viitură este mult mai dificilă, atât din cauza numărului mare de căi preferenţiale de deplasare a apei (deci nu numai pe străzi), cât şi a lipsei unor date necesare pentru calibrarea modelelor de calcul. (8) În managementul riscului la inundaţii sunt utilizate debite cu următoarele probabilităţi de depăşire: 10%; 5%; 3%; 1%; 0,5%; 0,2% şi 0,1%. Spre exemplu, se pot înregistra inundaţii cu probabilitate mică generate de un debit cu probabilitatea de depăşire de 0,1% (magnitudinea inundaţiei depăşită în medie o dată la 1000 de ani), inundaţii cu probabilitate medie generate de un debit cu probabilitatea de depăşire de 1% (magnitudinea inundaţiei depăşită în medie o dată la 100 de ani), şi inundaţii cu probabilitate mare, generate de un debit cu probabilitatea de depăşire de 10% (magnitudinea inundaţiei depăşită în medie o dată la 10 de ani). (9) Standardul de protecţie - reprezintă gradul de protecţie pe care îl oferă măsurile structurale sau nestructurale adoptate. Gradul de protecţie este complementar probabilităţii de depăşire a debitului maxim la care s-au dimensionat lucrările de apărare împotriva inundaţiilor. De exemplu, dacă un dig a fost dimensionat la debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1%, gradul de protecţie rezultat este de 99%. În limbajul curent însă gradul de protecţie este asimilat cu probabilitatea de depăşire a debitului maxim. În realitate, 1% nu reprezintă gradul de protecţie, ci probabilitatea de cedare sau de inundare. (10) Inundaţiile, în funcţie de sursa evenimentului, sunt clasificate astfel: (a) inundaţie fluvială sau riverană - reprezintă inundarea terenului produsă de viiturile de pe cursurile de apă permanente şi nepermanente, canale de drenaj, torenţi, viituri cauzate de topirea zăpezii etc.; (b) inundaţie pluvială - reprezintă inundarea terenului direct din precipitaţiile care se produc pe suprafaţa respectivă sau din apa de şiroire, ca urmare a ploilor de mare intensitate. Această sursă include inundaţiile din zonele urbane, inundaţiile care afectează terenurile agricole prin băltire sau prin scurgerea de suprafaţă, precum şi inundaţiile cauzate de stagnarea apei ca urmare a topirii zăpezii. (c) inundaţie din apă freatică - inundare datorată ridicării/creşterii nivelului apei freatice peste nivelul suprafeţei terenului (băltire generată de lipsa drenajului natural sau artificial); (d) inundaţie de tip marin - reprezintă inundarea terenului cu apele mării, în zona litorală, estuare sau lacuri costiere. Aceste inundaţii pot fi produse de mareea înaltă, furtuni cu valuri mari, tsunami, remuul apărut pe râurile costiere ca urmare a acţiunii valurilor în perioada furtunilor marine. (e) inundare din barare artificială/infrastructură de apărare - inundarea terenului ca urmare a barării cu infrastructuri de apărare împotriva inundaţiilor sau prin cedarea acestora; (f) altele - inundarea terenului ca urmare a altor cauze, de exemplu tsunami. (11) Inundaţiile, în funcţie de mecanismul de inundare, au următoarele cauze: (a) depăşirea capacităţii de transport a albiei - inundarea terenului ca urmare a depăşirii capacităţii de transport a albiei sau nivelului terenurilor adiacente; (b) depăşirea gradului de siguranţă a lucrărilor de apărare - inundarea terenului ca urmare a depăşirii nivelului lucrărilor de apărare de către nivelul apei; (c) distrugerea infrastructurii de apărare - inundarea terenului ca urmare a cedării structurilor naturale sau artificiale de apărare. Mecanismul poate include cedarea structurilor de apărare sau retenţie dar şi eşecul unor sisteme de operare: pompe, porţi etc. (d) blocare/restricţionare - inundarea terenului cauzată de un blocaj natural sau artificial a unei albii sau a unui sistem hidraulic. Acest mecanism poate include şi obturarea sistemului de canalizare, blocarea canalelor deschise sau a secţiunii podurilor ca urmare a dezgheţului, transportului de plutitori sau alunecărilor de teren. (e) altele - inundare ca urmare a altor mecanisme, de exemplu inundaţii provocate de vânt în zona litorală sau a lacurilor. (12) Inundaţiile, în funcţie de caracteristicile relevante, se clasifică în: (a) viitura rapidă (flash-flood, produsă pe bazine mici) - conduce la inundarea unei suprafeţe de teren, într-o perioadă scurtă de timp, ca urmare a unor precipitaţii intense sau extreme; (b) viitura de primăvară datorată topirii zăpezii - inundare cauzată de topirea zăpezii, posibil în combinaţie cu ploaia sau blocaje datorate dezgheţului; (c) viitura cu alt tip de timp de creştere - inundaţie care se dezvoltă rapid, alta decât viitura rapidă; (d) viitura medie - inundare cu o rată mai redusă decât în cazul viiturilor rapide; (e) viitura lentă (viitură regională, produsă pe bazine medii sau mari) - inundare care durează; (f) viitura cu transport mare de aluviuni; (g) viitura cu propagare rapidă - inundare în situaţia în care apele au viteză mare; (h) viitura cu niveluri remarcabile - inundarea unui teren cu apă cu adâncimi semnificative. 1.6. Necesitatea evaluării hazardului, vulnerabilităţii şi riscului la inundaţii. Legătura între hazard, risc şi vulnerabilitate şi daunele produse prin inundaţii. (1) Evaluarea hazardului, vulnerabilităţii şi a riscului la inundaţii este necesară pentru: (a) reducerea componentelor care definesc riscul la inundaţii (reducerea hazardului, a expunerii sau a vulnerabilităţii), prin modul de utilizare (folosinţă) a terenului; (b) dezvoltarea unor strategii locale şi regionale privind managementul riscului la inundaţii; (c) stabilirea de măsuri de protecţie structurale şi non-structurale a mediului şi a factorului uman; (d) delimitarea zonelor inundabile; (e) dezvoltarea controlată a construcţiilor în zonele supuse riscului la inundaţii; (f) conştientizarea riscurilor şi a consecinţelor expunerii la inundaţii. (2) Evaluarea riscului la inundaţii defineşte procedura prin care pericolele generate de hazardul natural sunt estimate calitativ sau cantitativ şi urmăreşte obţinerea unor informaţii suplimentare privind efectele potenţiale ale producerii unor dezastre (consecinţe/daune). (3) Daunele produse prin inundaţii se referă la toate consecinţele inundaţiilor, ele cuprinzând o gamă largă de efecte negative asupra oamenilor, construcţiilor, infrastructurii, patrimoniului, sistemelor ecologice, economiei. Efectele inundaţiilor pot fi clasificate în efecte directe şi indirecte, după cum urmează: (a) efectele directe se referă la toate daunele produse prin contactul direct dintre apă şi elementele supuse inundaţiei: construcţii, bunuri, terenuri etc. (b) efectele indirecte cuprind daune care apar ca o consecinţă suplimentară a inundaţiei, prin perturbarea sau chiar întreruperea diverselor activităţi economice şi sociale. (4) Prin daune asupra clădirilor se înţelege totalitatea avariilor şi degradărilor produse acestora de către inundaţii, atât în timpul inundaţiei propriu-zise, cât şi după ce apele s-au retras. (5) Avariile reprezintă afectarea totală sau parţială a unor elemente structurale sau nestructurale cu rol esenţial în stabilitatea şi integritatea unei clădiri, local sau în ansamblul ei. Prin aceste avarii, respectiva clădire devine nefuncţională şi se transformă într-un pericol iminent, pentru ocupanţi sau chiar pentru alte clădiri aflate în proximitatea acesteia. Readucerea clădirii la stadiul de exploatare în siguranţă implică, în mod obligatoriu, refacerea sau înlocuirea totală şi în cel mai scurt timp, a elementelor avariate. Exemple de elemente esenţiale: stâlpi, grinzi, pereţi, trasee electrice, conducte prin care se transportă gaz lichefiat etc. (6) Degradările reprezintă acele afectări ale elementelor structurale şi nestructurale şi a finisajelor care nu prezintă un pericol pentru siguranţa clădirii în sine, a ocupanţilor acesteia şi nici pentru clădirile aflate în apropierea ei. Refacerea, repararea sau înlocuirea elementelor, finisajelor sau componentelor degradate nu este condiţionată de timp. 2. EFECTELE GENERATE DE INUNDAŢII ASUPRA CLĂDIRILOR (1) Prin efecte generate de inundaţii asupra clădirilor se înţelege cumulul avariilor şi degradărilor care pot apărea la acestea în timpul şi după producerea inundaţiei. (2) O încadrare exactă a efectelor generate de inundaţii asupra clădirilor este foarte greu de realizat, deoarece nivelul şi anvergura acestora sunt influenţate direct şi indirect de foarte mulţi factori. (3) Principalii factori care afectează clădirile, în cazul unei inundaţii, sunt: (a) durata totală a inundaţiei - timpul scurs din momentul în care apa a început să se acumuleze până când aceasta s-a retras total; (b) durata pentru care apa se menţine la nivelul maxim; (c) nivelul maxim al apei faţă de nivelul terenului; (d) nivelul maxim al apei faţă de cota superioară a sistemului de fundare; (e) sensul de curgere al apei faţă de forma în plan orizontal a clădirii: de exemplu, pentru două clădiri cu sisteme structurale identice, o clădire dreptunghiulară este mai puţin afectată decât o clădire în formă de "L" şi la care sensul de curgere al apei este spre colţul interior al acesteia; (f) viteza apei - solicitările asupra unei clădiri sunt mai mici pentru viteze reduse de curgere a apei (maxim 1,5 m/s), la care presiunile hidrodinamice sunt relativ apropiate de cele hidrostatice (rezultate dintr-un calcul al presiunilor); pentru viteze mai mari, solicitările cresc datorită efectului hidrodinamic; (g) elementele sau materialele, naturale sau artificiale, antrenate de apă către aval: pământ, bolovani, trunchiuri de copaci, maşini, utilaje, anexe gospodăreşti sau chiar case etc.; (h) caracteristicile terenului pe care este amplasată clădirea; (i) tipul sistemului de fundare - fundaţii izolate, grinzi continue, radiere, piloţi etc.; (j) dimensiunile în plan şi pe verticală ale clădirilor; (k) sistemul constructiv al clădirilor; (l) materialele din care sunt realizate elementele structurale şi nestructurale; (m) dimensiunile elementelor structurale şi nestructurale. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 1. Grafic nivel apă de proiectare pentru inundaţie. 1 - nivel apă de proiectare - exterior; 2 - nivel de inundare; 3 - dH (diferenţa dintre apa din exterior şi apa din interior); 4 - nivel apă la interior; 5 - nivel pardoseală cota 0,00; 6 - nivel apă; 7 - timp; 8 - nivel apă - exterior; 9 - nivel apă interior; 10 - întârzierea cu care apa pătrunde în interiorul clădirii. (4) În funcţie de caracteristicile constructive, de materialele din care sunt realizate clădirile, de natura terenului de fundare, dar şi de tipul inundaţiilor, unele clădiri sunt mai vulnerabile la inundaţii, în anumite cazuri putând fi afectată siguranţa structurală a acestora. Cu cât o clădire este mai vulnerabilă, cu atât mai mari sunt pagubele asupra populaţiei şi a bunurilor din gospodărie. (5) Vulnerabilitatea clădirilor poate fi caracterizată prin: (a) siguranţa pe care o oferă oamenilor; (b) capacitatea generală a clădirii de a rezista acţiunii apelor în creştere (presiune asupra pereţilor exteriori, risc de afectare a fundaţiilor etc.); (c) posibilitatea de acces a serviciilor de urgenţă; (d) prevederea unui loc de refugiu sigur în clădire sau în zona adiacentă ce serveşte ca loc unde oamenii pot să aştepte ajutor; (e) riscurile legate de echipamentele tehnice (electrocutare, explozie, intoxicare) şi de plutirea obiectelor; (f) riscurile legate de schimbările faţă de situaţia normală (asupra zidurilor, efecte asupra materialelor, scări şi podele alunecătoare etc.); (g) riscuri legate de prezenţa bazinelor de apă (fântână, iaz, heleşteu, piscină); (h) căile de pătrundere a apei în clădire. (6) Determinarea căilor de pătrunde a apei în clădire presupune o evaluare a deschiderilor clădirilor, prin care este posibilă pătrunderea apei: (a) deschiderile existente cum ar fi: uşi de acces, ferestre, guri de aerisire sau de ventilaţie, ferestre de subsol; (b) etanşări neadecvate la ferestre sau uşi, precum şi la pragurile uşilor; (c) pereţii exteriori, pereţii anexelor alăturate clădirilor, fisuri în pereţii exteriori, defecte în realizarea pereţilor, fisuri şi goluri în rosturile de mortar; (d) rosturi de dilataţie între pereţi, unde se întâlnesc materiale de construcţie diferite, precum şi între placa pe sol şi perete; (e) finisaje exterioare (tencuială) erodate în timp de condiţiile climatice; (f) conductele şi canalele pentru utilităţi unde există posibilitatea refulării apelor uzate, imediat după ce instalaţiile de preluare a acestora sunt inundate; (g) fundaţii, dacă acestea nu sunt impermeabilizate/hidroizolate; (h) terenul; un teren permeabil, saturat de apă, permite pătrunderea apei în subsolul clădirii; (i) refularea canalizării blocate de inundaţie. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 2. Posibile căi de pătrundere a apei în clădire. 1 - prin străpungeri ale instalaţiilor prin peretele exterior; 2 - prin porozitatea peretelui exterior; 3 - prin goluri de aerisire în peretele exterior; 4 - prin neetanşeităţi la tâmplărie; 5 - prin refularea sistemului de canalizare. 2.1. Gradul de avariere al clădirilor în funcţie de sistemul lor structural (1) Clădirile care sunt realizate din lemn masiv, zidărie de cărămidă, piatră sau beton celular autoclavizat - BCA (simplă sau confinată), beton armat sau oţel (grinzi şi stâlpi metalici) sunt mai puţin vulnerabile la acţiunea inundaţiilor la care înălţimea nivelului apei este mai mare, şi pot fi mai uşor reparate şi reutilizate, cu costuri relativ reduse. (2) Clădirile la care pereţii exteriori sunt realizaţi prin placarea pe ambele feţe cu plăci din aşchii de lemn orientate tip OSB sau de gips-carton, prinse pe profile subţiri din lemn sau metal, sunt vulnerabile la pătrunderea apei în şi prin pereţii exteriori, din inundaţii de mică anvergură, dacă nu se iau măsuri suplimentare de protecţie precum hidroizolarea ambelor feţe ale pereţilor exteriori, minim la partea inferioară sau, maximal, pe toata înălţimea primului nivel suprateran. (3) Fără măsuri suplimentare de protecţie, în cazul inundaţiilor, indiferent de nivelul redus sau ridicat al apei precum şi al sistemului constructiv, aceasta poate pătrunde în termoizolaţie (de regulă vata minerală) şi o poate compromite, necesitând costuri mari, comparative cu cele iniţiale, pentru refacerea şi aducerea la starea iniţială. (4) Clădirile cu structuri din paiantă sau chirpici (cărămizi realizate din pământ amestecat cu paie) sunt cele mai vulnerabile la acţiunea apei. Aceste clădiri, având sistemul structural exclusiv din materiale sensibile la apă, pot fi deteriorate iremediabil chiar şi pentru inundaţii la care nivelul apei este redus sau care sunt de scurtă durată. Din acest motiv, pentru aceste tipuri de clădiri, este indicat ca apa să nu ajungă sub nici o formă la acestea. (5) Indiferent de sistemul constructiv şi structural al unei clădiri, gradul de afectare al clădirilor amplasate în zone inundate creşte cu cât se suprapun mai mulţi factori cu influenţă negativă. 2.2. Moduri generale de afectare a clădirilor de către inundaţii (1) Presiunea hidrostatică neechilibrată care acţionează pe pereţii perimetrali ai unei clădiri reprezintă principala cauză care produce avarii clădirilor. De cele mai multe ori, datorită acestei presiuni neechilibrate, pereţii exteriori cedează şi se produc avarii. Din acest motiv, adică pentru echilibrarea presiunilor, pentru înălţimi de peste 0,80 m ale apei, peste nivelul cotei de călcare al accesului în clădire, apa trebuie lăsată să intre în clădire. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 3. Efectele presiunii hidrostatice asupra clădirilor. 1 - Clădirea fără subsol are presiuni hidrostatice mai mici; 2 - Clădirea cu subsol are presiuni hidrostatice mai mari (săgeţile pline) şi, suplimentar, se adaugă presiunea pământului (săgeţile punctate); A - pământ; B - apă; C - presiune hidrostatică; D - presiunea pământului. (2) Când viteza apei depăşeşte 1,5 m/s, presiunile hidrodinamice devin importante, iar dacă apa transportă plutitori, avariile pot fi semnificative şi, de cele mai multe ori, iremediabile. (3) În cazul unor inundaţii la care apa are viteză de curgere mare (peste 1,5 m/s), este posibilă antrenarea hidrodinamică a pământului din jurul fundaţiilor, inclusiv eroziunea internă, cu crearea de goluri în terenul de fundare. În aceste cazuri fundaţiile clădirilor nu mai pot transmite încărcările pe teren într-un mod uniform, deoarece o parte a fundaţiilor nu mai au ca suport terenul de fundare şi clădirile prezintă un pericol iminent de prăbuşire. Chiar dacă nu se prăbuşesc, prin avariile structurale generale suferite şi prin remedierile necesare (refacerea terenului de sub fundaţii, consolidări parţiale sau totale ale elementelor structurale etc.), repararea acestor clădiri devine de cele mai multe ori imposibilă sau mult mai costisitoare decât realizarea unei clădiri noi de gabaritul celei iniţiale. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 4. Dislocarea terenului de sub sistemul de fundare al clădirilor. (4) Daunele potenţiale date de inundaţii asupra clădirilor în care apa ajunge sub nivelul cotei de călcare al accesului în clădire (de regulă parterul clădirii) sunt: (a) eroziuni ale terenului de sub fundaţie; saturarea terenului de fundare duce la scăderea capacităţii portante a acestuia şi apariţia în teren de stări limită ultime sau de serviciu. De asemenea, pentru unele terenuri nisipoase afânate, saturarea acestuia poate duce la apariţia pericolului de lichefiere; (b) coroziunea elementelor metalice ale clădirii; (c) deteriorarea elementelor structurale de lemn la planşeu care se pot umezi şi îşi pot pierde capacitatea portantă; (d) deteriorarea elementelor de finisaj de pardoseală sensibile la apă precum parchet, mochetă, duşumea; (e) deteriorarea anumitor materiale izolatoare în subsol, în soclu, sau în placa de la nivelul de călcare al accesului, ce îşi pierd eficacitatea prin umezire sau uscare prea lentă. (5) Daunele potenţiale produse de inundaţii asupra clădirilor în care apa este sub 0,80 m peste nivelul cotei de călcare a accesului în clădire (de regulă parterul clădirii) sunt: (a) deteriorarea pereţilor de compartimentare de gipscarton ce se pot deforma; (b) deteriorarea materialelor izolatoare în pereţii casei, ce îşi pierd eficacitatea prin umezire sau uscare prea lentă; (c) deteriorarea elementelor din materiale poroase sau sensibile la apă precum chirpici, paie sau lemn, ce îşi pierd calităţile portante sau de izolaţie; (d) acumularea de mâl şi umezeală în spaţii neventilate şi fără posibilitate de golire a apei; (e) apariţia mucegaiului la pereţi în spaţii neventilate, inclusiv în zone cu structură din lemn, în cazul compartimentărilor de gipscarton, precum şi a pereţilor de cărămidă; (f) deteriorarea mobilierului. (6) Daunele potenţiale produse de inundaţii asupra clădirilor în care apa depăşeşte 0,80 m faţă de nivelul cotei de călcare al accesului în clădire (parter) sunt: (a) avarierea pereţilor de cărămidă ce pot crăpa sau chiar se pot prăbuşi sub acţiunea hidrostatică a apei; (b) avarierea acoperişului ce poate fi dislocat de apă prin smulgerea de ţigle, plăci sau bucăţi de învelitoare; (c) avarierea tavanului prin presiunea acumulată la interiorul casei prin creşterea nivelului apei peste nivelul superior al ferestrelor. (7) Există patru motive majore de îngrijorare privind protecţia sistemelor de alimentare cu combustibil (pot apărea, de asemenea, şi la alte tipuri de construcţii îngropate): (a) riscul de ridicare hidraulică, datorat subpresiunilor date de apa subterană (în cazul elementelor îngropate); (b) solicitările provenite din loviri; (c) deplasarea conexiunilor; (d) distrugerea conductelor. (8) Inundaţiile prezintă trei mari pericole în cazul sistemelor de canalizare a apelor uzate din clădiri: (a) pătrunderea apei în clădire prin intermediul instalaţiilor de canalizare în momentul în care acestea intră sub presiune. Aceste fenomene apar concomitent cu defectarea clapetelor antiretur sau cu funcţionarea deficitară a pompelor de evacuare ape uzate. Intrarea sub presiune a colectoarelor publice de canalizare poate surveni şi în afara zonelor inundate, mai ales în cazul unor sisteme unitare. (b) pagubele materiale suferite de componentele sistemului prin eroziune, smulgere sau secţionare a unor conducte, infiltraţii prin cuplaje neetanşe, dislocare a componentelor sistemului de canalizare etc. (c) amestecul apei din inundaţie cu apa uzată din sistemele de canalizare conduce la un risc important de sănătate pentru cei care intră în contact cu apa contaminată. Amestecul se poate realiza ca urmare refulării apei în clădire prin sistemele de canalizare sau ca urmare a scurgerii apelor uzate în urma avariilor survenite la sistemul de canalizare. (9) Sistemele de alimentare cu apă potabilă se protejează având în vedere riscurile la care acestea sunt expuse în perioada inundaţiilor şi anume: (a) prevenirea contaminării apei potabile; (b) prevenirea deteriorărilor fizice care pot apărea la sistemul de alimentare cu apă potabilă. 3. MĂSURI DE ADAPTARE LA NIVEL URBAN (1) Măsurile de adaptare la nivel urban sunt concepute pentru a reduce efectele produse de inundaţii. Pentru măsurile de adaptare la nivel urban se recomandă o abordare integrată, managementul apei de şiroire fiind realizat, atât la nivelul terenului şi clădirii, cât şi printr-o succesiune de măsuri implementate la nivel de ansamblu şi zonă rezidenţială, cartier şi oraş. (2) Măsurile de adaptare la nivel urban pot fi: (a) măsuri verzi: soluţii bazate pe natură; (b) măsuri gri, care utilizează infrastructuri artificiale: diguri, restaurarea plajelor şi malurilor etc.; (c) măsuri hibride care combină măsuri verzi şi gri, recomandate cu precădere în cazul zonelor intens urbanizate. (3) Soluţiile bazate pe natură constituie acţiuni destinate protecţiei, conservării, restaurării, utilizării durabile şi gestiunii ecosistemelor naturale sau antropice terestre, de apă dulce, de coastă sau marine, care abordează provocările sociale, economice şi de mediu în mod eficient şi adaptativ, oferind în acelaşi timp beneficii ca: bunăstarea umană, servicii ecosistemice, rezilienţă şi biodiversitate. (4) La nivel urban (la nivelul oraşului, cartierului sau a unei zone rezidenţiale) pot fi implementate numeroase măsuri de adaptare a clădirilor şi terenurilor la inundaţii: evitarea impermeabilizării solului concomitent cu menţinerea coeficientului natural de conductivitate hidraulică a terenului, amenajarea de păduri urbane, amenajarea terenurilor în pantă şi terasări, renaturalizarea cursurilor de apă, soluţii aplicate clădirilor, amenajarea de spaţii verzi, coridoare verzi, agricultura urbană, amenajarea unor zone de bioretenţie, a zonelor umede (naturale sau create), amenajarea zonelor inundabile (albia majoră sau zone verzi) aferente cursurilor de apă, amenajarea mlaştinilor şi înnisiparea malurilor. (5) Soluţiile bazate pe natură pot fi alese în funcţie de localizarea terenului în raport cu principalele cursuri de apă şi formele de relief: (a) terenuri localizate în zone montane, situate la altitudini mai mari, cu declivităţi mari şi caracterizate de o reţea extinsă şi deasă de râuri, pâraie şi torenţi; sunt de regulă vulnerabile la viituri rapide generate de apele pluviale, eroziune şi alunecări de teren; (b) terenuri localizate în proximitatea reţelei hidrografice, care de regulă experimentează fluctuaţii ale nivelului hidrografic relaţionat anotimpului şi sunt deseori susceptibile inundaţiilor (fluviale); (c) terenuri localizate în zonele de deltă; sunt puternic influenţate de dinamica hidrologică; (d) terenuri localizate în zonele de coastă, expuse creşterii nivelului mării, inundaţiilor de tip marin, eroziune sau intruziunea apelor sărate. (6) Soluţiile, bazate pe natură, de adaptare a clădirilor în zonele inundabile (aplicate atât la nivel urban, de cartier sau de zonă rezidenţială cât şi la nivelul terenului şi clădirii) favorizează următoarele procese: infiltraţia apelor, evapotranspiraţia, stocarea apei şi refacerea rezervei de apă din acvifer. De asemenea, acest tip de măsuri are efecte sinergice: reducerea riscului de inundare, reglarea temperaturii, stabilizarea terenurilor. (7) O parte din soluţiile bazate pe natură care se pot aplica la nivelul oraşului funcţie de localizarea terenului sunt: (a) păduri urbane şi terasări pe terenurile situate la înălţime cu scopul de a încetini scurgerile de pe versanţi; (b) crearea sau restaurarea zonelor umede în cazul terenurilor situate la altitudini scăzute cu scopul de a colecta apa şi a încetini scurgerea apelor; (c) renaturalizarea cursurilor de apă (pâraie, canale) şi sistemelor de drenaj natural cu scopul încetinirii scurgerii apelor; (d) extinderea suprafeţelor verzi la nivel urban, de cartier şi de zonă rezidenţială, cu scopul de a creşte capacitatea de infiltraţie a solului; (e) crearea de aliniamente stradale şi coridoare verzi. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 5. Secţiune schematică cu aplicabilitatea soluţiilor bazate pe natură la scara oraşului. 1 - lunca râului; 2 - zone umede naturale; 3 - spaţii verzi; 4 - zone umede construite; 5 - coridoare verzi; 6 - renaturalizare râuri şi izvoare; 7 - terase şi pante; 8 - păduri urbane. (8) La nivelul cartierului sau zonei rezidenţiale, măsurile de adaptare la inundaţii includ măsuri dedicate, atât clădirilor, cât şi străzilor şi spaţiilor publice: (a) măsuri verzi la nivelul clădirilor şi terenului: acoperişuri şi pereţi verzi, grădini private în combinaţie cu coridoare verzi şi plantaţii de aliniament aferente străzilor care le deservesc; (b) bazine de retenţie, iazuri de stocare a apei de ploaie sau zone verzi proiectate să stocheze apa de ploaie; (c) intervenţii la scară mică, de colectare şi drenare a apei pluviale: canale şi denivelări (d) impermeabilizarea clădirilor. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 6. Secţiune schematică cu aplicabilitatea soluţiilor bazate pe natură, la scara cartierului sau unei zone rezidenţiale. 1 - pereţi verzi; 2 - acoperişuri verzi; 3 - iazuri de stocare a apei de ploaie; 4 - parcuri; 5 - renaturalizare cursuri de apă; 6 - zone de bioretenţie; 7 - agricultură urbană. (9) La nivelul terenului şi clădirii se recomandă alegerea unor soluţii hibride care să combine integrarea măsurilor verzi şi gri. (10) Măsurile de adaptare la inundaţii pot fi alese în funcţie de localizarea terenului conform următorului tabel:
┌───────────────┬─────────────────┬─────────┬────────────┐
│Măsura │Funcţiuni │Densitate│Scara │
│ │ │urbană │intervenţiei│
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │Pot fi │ │
│ │Zone verzi │utilizate│ │
│ │periurbane, zone │în zone │Medie │
│Terasare teren │agricole, pante, │cu │Mare │
│ │zone verzi │densitate│ │
│ │urbane. │redusă şi│ │
│ │ │medie. │ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │Pot fi │ │
│ │ │utilizate│ │
│ │ │în toate │ │
│Renaturalizarea│Zone │tipurile │ │
│cursurilor de │multifuncţionale,│de zone │Medie │
│apă │zone de agrement.│cu │Mare │
│ │ │densitate│ │
│ │ │redusă, │ │
│ │ │medie şi │ │
│ │ │ridicată.│ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │ │Pot fi │ │
│ │Pot fi utilizate │utilizate│ │
│ │la numeroase │în toate │ │
│ │tipuri de │tipurile │Redusă, la │
│Acoperişuri şi │clădiri: │de zone │nivel de │
│faţade verzi │rezidenţiale, │cu │clădire │
│ │publice, │densitate│ │
│ │comerciale, │redusă, │ │
│ │birouri etc. │medie şi │ │
│ │ │ridicată.│ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │Pot fi parcuri, │ │ │
│ │grădini, │Pot fi │ │
│ │scuaruri, spaţii │utilizate│ │
│ │verzi amenajate │în toate │ │
│Spaţii verzi/ │de-a lungul │tipurile │ │
│grădini │străzilor, dotări│de zone │Mică │
│amenajate pe │pentru sport în │cu │Medie │
│teren │aer liber, │densitate│Mare │
│ │terenuri │redusă, │ │
│ │neconstruite sau │medie şi │ │
│ │grădini amenajate│ridicată.│ │
│ │pe terenuri │ │ │
│ │private. │ │ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │Pot fi amenajate │Pot fi │ │
│ │adiacent │utilizate│ │
│ │infrastructurii │în toate │ │
│ │majore, pe │tipurile │Mică │
│Coridoare verzi│străzile aferente│de zone │Medie │
│ │zonelor │cu │Mare │
│ │rezidenţiale şi │densitate│ │
│ │pe terenuri │redusă, │ │
│ │neconstruite. │medie şi │ │
│ │ │ridicată.│ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │De cele mai multe│ │ │
│ │ori exploatează │ │ │
│ │terenurile │ │ │
│ │neutilizate, │ │ │
│ │terenuri │ │ │
│ │adiacente │ │ │
│ │cursurilor de │Pot fi │ │
│ │apă, pante şi │utilizate│ │
│ │acoperişuri. │în zone │ │
│Agricultură │Este compatibilă │cu │Mică │
│urbană │cu zonele verzi, │densitate│Medie │
│ │pentru sport şi │redusă şi│ │
│ │agrement, căi de │medie. │ │
│ │comunicaţie, zone│ │ │
│ │inundabile. │ │ │
│ │Este des │ │ │
│ │utilizată în │ │ │
│ │cadrul │ │ │
│ │ansamblurilor │ │ │
│ │rezidenţiale. │ │ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │Pot fi utilizate │ │ │
│ │pentru zone şi │ │ │
│ │clădiri │ │ │
│ │rezidenţiale, │ │ │
│ │comerciale, │Pot fi │ │
│ │industriale, căi │utilizate│ │
│ │de comunicaţie │în zone │ │
│Zone de │aferente, spaţii │cu │Mică │
│bioretenţie │verzi urbane: │densitate│Medie │
│ │parcuri, │redusă şi│ │
│ │scuaruri, │medie. │ │
│ │grădini, parcaje │ │ │
│ │şi amenajarea │ │ │
│ │terenului │ │ │
│ │(grădini │ │ │
│ │private). │ │ │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┤
│ │Pot fi utilizate │Pot fi │ │
│ │în cadrul zonelor│utilizate│ │
│Zone umede │verzi aferente │în zone │Mică │
│interioare │clădirilor │cu │Medie │
│(construite) │comerciale, │densitate│ │
│ │rezidenţiale sau │redusă şi│ │
│ │industriale. │medie. │ │
└───────────────┴─────────────────┴─────────┴────────────┘
4. MĂSURI DE ADAPTARE A CLĂDIRILOR EXISTENTE ŞI CLĂDIRILOR NOI ŞI A TERENULUI ADIACENT ACESTORA 4.1. Alegerea măsurilor de adaptare a clădirilor din zonele inundabile (1) Măsurile de adaptare a clădirilor şi terenurilor adiacente acestora, aflate în zone inundabile, sunt concepute pentru a reduce efectele asupra clădirilor sau, după caz, pe terenul adiacent clădirilor, ca urmare a pătrunderii apei în interiorul acestora, şi asigură evacuarea apei după eveniment. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 7. Inundaţie în care apa pătrunde în clădire. (2) Adoptarea măsurilor de adaptare a clădirilor din zonele inundabile trebuie să ţină cont de mai mulţi factori: (a) cota apei la culminaţie în timpul inundaţiei (nivelul maxim probabil); (b) durata inundaţiei; (c) probabilitatea anuală de depăşire a debitului maxim. (3) Măsurile de adaptare a clădirilor din zonele inundabile, în sensul creşterii rezilienţei clădirilor şi a terenurilor adiacente, sunt mai potrivite inundaţiilor cu un nivel ridicat şi cu durate mai mari. (4) Alegerea măsurii de adaptare adecvate se realizează prin parcurgerea următoarelor etape: (a) se inspectează amplasamentul pentru a se determina sursele potenţiale de inundaţii şi caracteristicile geotehnice ale terenului; (b) se verifică extinderea zonei inundabile pe baza hărţilor de hazard şi risc la inundaţii, funcţie de probabilitatea anuală de depăşire a debitului maxim; (c) în cazul în care hărţile de hazard şi risc la inundaţii nu acoperă zona studiată, se va realiza un studiu de inundabilitate; (d) în cazul clădirilor existente, acestea se inspectează pentru a evalua cât mai corect cerinţele de protejare la inundaţii: din punct de vedere constructiv, inclusiv utilităţile şi din punct de vedere al locurilor pe unde apa poate pătrunde în clădire; (e) se definesc obiectivele în ceea ce priveşte reducerea vulnerabilităţii la inundaţii; (f) se selectează cele mai eficiente metode de adaptare; (g) se implementează măsurile de adaptare; (h) analiza post-eveniment (evaluarea după fiecare eveniment). (5) Aplicarea diferitelor măsuri poate să nu ofere protecţia preconizată dacă acestea nu sunt utilizate în paralel cu alte măsuri (de ex. barierele/sistemele demontabile, temporare necesită un timp de instalare şi de aceea este necesar ca zona să fie acoperită de sisteme de avertizare/alarmare împotriva inundaţiilor). (6) La alegerea tipurilor de măsuri, se va ţine cont de faptul că mentenanţa contribuie decisiv la menţinerea nivelului de protecţie al clădirii şi se vor decide luând în considerare posibilităţile locale. (7) Clădirile noi se vor proiecta în conformitate cu cerinţele de calitate în vigoare, coroborate cu vulnerabilitatea la inundaţii. (8) Extinderile la clădirile existente se vor proiecta, în funcţie de situaţia din teren, în vederea reducerii vulnerabilităţii la inundaţii, respectând cerinţele de calitate în vigoare, coroborate cu vulnerabilitatea la inundaţii. 4.2. Atenuarea şi reducerea efectelor inundaţiilor (1) Măsurile de adaptare a clădirilor din zonele inundabile contribuie la atenuarea şi reducerea efectelor inundaţiilor asupra acestora, ca urmare a pătrunderii apei în clădire dar şi pentru grăbirea procesului de recuperare după producerea fenomenului. (2) Măsurile descrise urmăresc să reducă efectul acţiunii hidrostatice din timpul inundaţiilor, analizând efectele produse asupra structurii de rezistenţă a clădirilor, sistemelor constructive, finisajelor şi instalaţiilor acestora. (3) Măsurile de adaptare a terenului, precum şi soluţiile bazate pe natură urmăresc să diminueze efectele pătrunderii apei pe terenul adiacent construcţiilor. (4) Inundarea controlată (permite intrarea apei) are la bază conceptul de rezilienţă la inundaţii. Reprezintă o metodă de proiectare şi realizare a părţii inundabile a unei clădiri cu materiale de construcţie impermeabile/cu permeabilitate redusă (în funcţie de rolul lor) şi produse testate/certificate la inundaţii, care au rolul de a reduce deteriorările provocate de curgerea apei prin clădire, de a menţine integritatea structurală şi de a facilita uscarea şi curăţarea clădirii în urma unei inundaţii. Este o metodă care se poate aplica atât construcţiilor noi, cât şi celor existente. Este utilizată, în general, când celelalte metode se dovedesc nepotrivite din raţiuni tehnico- economice şi abordează clădirea ca fiind deschisă la intrarea şi ieşirea apei, fără a constitui un obstacol în deplasarea acesteia. Astfel presiunea hidrostatică interioară şi exterioară aplicată pereţilor clădirii se vor egaliza, iar daunele structurale vor fi reduse semnificativ. Este adecvată zonelor cu probabilitate redusă de inundaţii (produse de viituri cu debitul maxim corespunzător unei probabilităţi anuale de depăşire sub 1%) cu durată mică de inundare. 4.3. Creşterea rezilienţei la efectele inundaţiilor (1) Rezilienţa clădirilor la efectele inundaţiilor este dată de o serie de măsuri care reduc degradările şi avariile asupra clădirilor printr-o proiectare care se fundamentează pe utilizarea unor soluţii constructive, materiale şi elemente structurale adecvate. (2) Măsurile de adaptare presupun ajustarea la schimbările actuale sau previzionate. Măsurile de adaptare au ca scop să potenţeze sau să evite efectele negative şi să exploateze oportunităţile, şi urmăresc rezilienţa clădirilor dar şi reducerea vulnerabilităţii acestora la inundaţii. 4.4. Măsuri de adaptare a clădirilor şi terenurilor adiacente din zonele inundabile 4.4.1. Măsuri de adaptare a terenului la inundaţii (1) În situaţia în care terenul este situat într-o zonă inundabilă, este recomandat să nu fie amplasate pe acestea locuinţe, echipamente publice, spaţii comerciale sau funcţiuni cu număr mare de utilizatori. Pot fi amplasate parcaje, spaţii verzi, funcţiuni de agrement. (2) Se recomandă ca toate construcţiile să fie branşate la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare. (3) Colectarea apei pluviale se va realiza în sistem separativ (separat de colectarea apei uzate menajere). Se va evita, pe cât posibil, evacuarea apelor pluviale în sistemul de canalizare. (4) Se recomandă adoptarea de soluţii de amenajare a terenului care să asigure drenarea excesului de umiditate, menţinerea unor suprafeţe ample permeabile (înverzite), inclusiv prin plantarea de arbori şi arbuşti consumatori de apă în exces şi utilizarea de pavaje permeabile. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 8. Soluţii de amenajare teren - vecinătate construcţii. 1 - dig, bermă, terasament de protecţie a proprietăţii sau zid impermeabil; 2 - zonă carosabilă - sistem rutier permeabil; 3 - spaţiu verde cu umplutură din pietriş grosier sau piatră spartă în partea inferioară şi tub perimetral de drenaj cu diametru mai mare de 80 mm prevăzut cu sistem de infiltrare a apei în sol; 4 - pantă ascendentă spre clădire sau terasă, cu rol de încetinire a procesului de inundare pentru a permite punerea în siguranţă a clădirii şi bunurilor; 5 - zonă de circulaţie pietonală - sistem permeabil; 6 - clădire; 7 - umplutură de pământ. (5) Aleile de acces pietonale, trotuarele, suprafeţele aferente spaţiilor tehnice din cadrul amenajării vor fi pe cât posibil permeabile, prin aplicarea unor soluţii de pavare care să permită infiltrarea apei sau soluţii cu dale care să permită scurgerea naturală a apelor (dale înierbate). (6) Procentul de teren care nu este permeabil (construcţii, alei pietonale sau carosabile, parcaje), atât pentru terenurile deja amenajate cât şi pentru cele care urmează a fi amenajate, trebuie să fie cât mai redus. (7) Se recomandă ca spaţiile de parcare să fie amenajate în suprafaţa parterului care nu prezintă închideri ale clădirii sau la nivelurile inundabile de peste cota terenului (în amprenta construită), astfel încât să fie redusă suprafaţa impermeabilizată la nivelul terenului. (8) Se vor utiliza soluţii de amenajare care să asigure preluarea şi eliminarea rapidă a surplusului de apă pe teren: rigole înverzite, sisteme de canale de infiltraţie, canale înverzite, sisteme de drenaj, pavaje permeabile, zone de bioretenţie, iazuri, bazine. (9) Se recomandă plantarea terenului perimetral cu arbori şi arbuşti (sistem de gard viu). De asemenea, se recomandă ca secţiunea străzilor să includă şi zone plantate, adiacente carosabilului sau trotuarului. (10) Se recomandă ca apa de ploaie să fie preluată şi stocată în rezervoare locale (îngropate sau supraterane), iazuri amenajate, cu posibilitatea de reutilizare pentru udarea grădinii. De asemenea, apa de ploaie poate fi preluată în cadrul unor canale de irigaţie şi reutilizată. Rezervoarele îngropate pot fi amplasate sub suprafeţele impermeabilizate din cadrul amplasamentului (alei, parcaje). (11) Pentru terenurile care includ şi utilizări agricole în intravilan (agricultură de subzistenţă sau agricultură urbană), se recomandă menţinerea arealelor ocupate de păşuni, fâneţe, culturi. De asemenea, se recomandă în aceste situaţii, implementarea de practici de cultivare care conservă solurile. (12) În situaţia în care, pe teren există cursuri de apă naturale permanente sau temporare, se recomandă menţinerea liberă a acestora (fără blocaje antropice) şi menţinerea vegetaţiei existente sau renaturalizarea, dacă este cazul. (13) În situaţia în care terenul se învecinează cu un curs de apă, se recomandă realizarea unor sisteme de protecţie a terenului către cursul de apă: plantare de arbori şi arbuşti, menţinerea unor zone verzi de bioretenţie, utilizarea unor sisteme de drenare a apei. (14) În situaţia în care terenul este situat în pantă, se recomandă preluarea naturală a declivităţii sau implementarea unor soluţii de terasare a versanţilor. Totodată se recomandă plantarea versanţilor şi implementarea de soluţii anti-eroziune. 4.4.2. Soluţii bazate pe natură, de adaptare la inundaţii a terenului (1) Terasarea terenului este de obicei utilizată pentru ameliorarea şi prevenirea degradării terenurilor şi eroziunii. Principalele tipuri utilizate sunt: (a) împrejmuirea naturală, realizată din plante flexibile, amplasate astfel încât să dreneze excesul de apă concomitent cu reţinerea sedimentelor. Acest tip de terasare împiedică eroziunea de suprafaţă a solului în timpul ploilor puternice şi protejează plantele de smulgere. (b) cleionajele (garduri din nuiele), sunt realizate din stâlpi robuşti din lemn înfipţi vertical în sol, cu lăstari tineri flexibili ţesuţi orizontal între ele. În mod tradiţional, cleionajele sunt realizate din salcie sau arbori similari. Cleionajele sunt dispuse ca o barieră verticală perpendicular pe linia de cea mai mare pantă pentru reducerea transportului solid în timpul ploilor abundente. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 9. Exemplificare de cleionaje (garduri din nuiele). 1 - garduri din nuiele realizate din stâlpi robuşti din lemn înfipţi vertical în sol, cu lăstari tineri flexibili ţesuţi orizontal între ele; 2 - sistem de drenaj din pietriş grosier sau piatră spartă. (c) gabioanele vegetale sunt coşuri rectangulare realizate din oţel protejat la coroziune sau alt material rezistent la coroziune sub formă de plasă, umplute cu pietre. Acestea pot fie ranforsate cu material geotextil şi umplute cu pământ. Sunt utilizate pentru protecţia versanţilor împotriva apelor de şiroire rapide din ploi torenţiale, încorporând o parte din resturile angrenate în structura lor, acestea ranforsând gabionul şi permiţând fixarea plantelor. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 10. Exemplificare de gabion vegetal. 1 - gabioane vegetale - coşuri rectangulare realizate din oţel protejat la coroziune sau alt material rezistent la coroziune sub formă de plasă, umplute cu pietre; 2 - sistem de drenaj din pietriş grosier sau piatră spartă. (2) Renaturalizarea cursurilor de apă (râuri, pâraie, canale naturale) presupune revenirea curgerii conform cursului natural, restabilirea coridoarelor naturale, înlăturarea terasamentelor de beton şi plantarea vegetaţiei în albia şi pe malurile cursului de apă. Principalele tipuri utilizate sunt: (a) renaturalizarea albiei şi malurilor având ca scop restabilirea dinamicii naturale a râului, respectiv revenirea la forma iniţială sau construind structuri care direcţionează scurgerea apei şi oferă un climat favorabil speciilor acvatice. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 11. Exemplificare de renaturalizare a albiei şi malurilor. b) restabilirea cursului natural în situaţiile în care cursul apei a fost transformat anterior într-un canal deschis sau închis de beton. Tehnica presupune înlăturarea structurii canalizate şi recrearea formei şi dinamicii iniţiale a cursului de apă. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 12. Exemplificare de restabilire a cursului natural al râului în situaţiile în care anterior a fost transformat într-un canal de beton. (3) Tehnici de bioinginerie: Renaturalizarea se bazează pe o serie de tehnici de bioinginerie pentru a recrea cursul natural al apei, conectarea cu coridoarele naturale, stabilizarea malurilor şi restaurarea albiei. Dinamica naturală a cursului de apă are la bază plante, roci şi alte elemente naturale, totodată fiind utilizate materiale şi membrane geotextile pentru a crea medii stabile structural similare condiţiilor naturale. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 13. Exemplificare privind utilizarea tehnicilor de bioinginerie pentru renaturalizarea cursurilor de apă. (4) Spaţiile verzi sau grădinile reprezintă spaţii verzi amenajate, neimpermeabilizate. Acestea pot diminua precipitaţia efectivă şi reduc cantitatea de apă descărcată în sistemul de canalizare. Pot fi completate de soluţii care să îmbunătăţească infiltraţia, să reducă scurgerea apelor şi să crească capacitatea de retenţie a apei. Pot include atât spaţii publice cât şi private. (5) Grădinile şi scuarurile urbane sunt spaţii verzi de dimensiuni reduse care pot fi amplasate oriunde în ţesutul construit şi sunt recomandate pentru ansamblurile/zonele rezidenţiale care cuprind mai multe clădiri. Funcţiile lor pot fi diverse: locuri de joacă, ţarcuri pentru animale de companie, spaţii publice, grădini, locuri de recreere aferente zonelor rezidenţiale. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 14. Exemplificare de grădină urbană. (6) Locurile de joacă naturale constituie locuri de joacă pentru copii care includ materiale vegetale: arbori, arbuşti, material floricol şi amenajări cu apă. Iazuri şi alte amenajări vegetale şi cu apă pot fi de asemenea integrate. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 15. Exemplificare de amenajare loc de joacă natural. (7) Grădinile rezidenţiale amenajate în cadrul zonelor rezidenţiale, ansamblurilor de clădiri sau pe terenuri individuale, captează apa de ploaie de pe acoperişuri, alte elemente constructive ale clădirii, suprafeţe pavate, având rol de captare şi reciclare a apei în exces. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 16. Exemplificare de amenajare grădină rezidenţială cu scopul captării apei de ploaie în exces. (8) Coridoarele verzi sunt reprezentate de fâşii plantate, deseori conectând spaţiile verzi la nivel urban, intervenţiile la scară mică fiind: amenajări de-a lungul spaţiului străzii, bulevarde verzi, grădini amenajate pe teren şi interconectate. (9) Aliniamentele stradale care se recomandă să fie amenajate la nivelul străzilor din zone rezidenţiale, străzilor private de acces (servituţi). (a se vedea imaginea asociată) Fig. 17. Exemplificare de aliniament stradal. (10) Bulevarde sau axe verzi se recomandă să fie amenajate la nivelul străzilor urbane, zone centrale, zone complexe urbane sau de-a lungul infrastructurilor majore (căi de comunicaţie, infrastructuri edilitare) şi sunt constituite din suprafeţe verzi mai ample. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 18. Exemplificare de axă verde. (11) Coridoare verzi urbane pot fi amenajate la nivelul căilor de comunicaţie inclusiv căi ferate, cale de rulare tramvai, cursurilor de apă, terenuri neconstruite dar şi în zone şi ansambluri rezidenţiale, ansambluri de clădiri, terenuri private. Pot fi piste de biciclete, amenajări pietonale şi piste de alergare. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 19. Exemplificare de coridor verde urban. (12) Agricultura urbană presupune amenajarea de grădini cultivate în cadrul terenului aferent unei clădiri sau unui ansamblu rezidenţial (ansamblu de clădiri). Agricultura urbană poate include o multitudine de activităţi: acvacultură, grădini de legume şi cerealiere, livezi. Sistemele de agricultură urbană pot fi: păduri, grădini pe acoperişurile clădirilor industriale, rezidenţiale sau publice, plantaţii în containere sau pe balcoane, terenuri neconstruite. (13) Înălţarea terenului sau valonamentul este o tehnică care implică costuri reduse. Pot fi de orice mărime utilizând materiale necorozive, cu condiţia ca structura să fie eficient drenată. În anotimpul rece, acestea pot fi convertite în solarii. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 20. Exemplificare de valonament. 1 - valonament; 2 - tub sau tuburi de drenaj cu diametru mai mare de 80 mm prevăzut cu sistem de evacuare a apei către canalizare sau elemente de stocare, pozate în straturi din pietriş grosier sau piatră spartă. (14) Zonele de bioretenţie sunt utilizate complementar sistemelor de canalizare pluvială şi cu precădere pentru apele de ploaie poluate. Reprezintă depresiuni (canale, bazine) cu vegetaţie care pot capta, infiltra, direcţiona, modifica volumul şi viteza apei pluviale. Eficienţa acestora este determinată de tipul de sol, adâncime, materialul vegetal folosit. Sunt foarte utile în zone lipsite de sistem de canalizare a apelor pluviale sau cu sisteme cu capacitate depăşită precum şi în zonele cu suprafeţe permeabile reduse. Pot avea forme şi utilizări variate funcţie de contextul urban în care sunt realizate: bazine de bioretenţie, canale cu vegetaţie, grădini de ploaie, iazuri de retenţie, şanţuri de infiltrare, bazine de stocare temporară. În funcţie de volumul de apă de ploaie care va fi colectat, o zonă de retenţie a apei poate fi uscată sau udă. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 21. Exemplu de amenajare a unei zone de bioretenţie la nivelul terenului, în raport cu un ansamblu de clădiri. 1 - tub sau tuburi de drenaj cu diametru mai mare de 80 mm prevăzut cu sistem de evacuare a apei către canalizare sau elemente de stocare, pozate în straturi din pietriş grosier sau piatră spartă; 2 - zonă de bioretenţie; 3 - sistem rutier sau pietonal, cu bordură de protecţie, supraînălţată faţă de nivelul circulaţiei. (15) Biocanalele şi grădinile de ploaie constituie amenajări vegetale în zone depresionare, sub cota terenului construit, cu arbori, arbuşti şi ierburi destinate colectării apelor pluviale în exces. Biocanalele sunt utilizate pe străzi (pot fi utilizate şi pe străzile şi servituţile de acces aferente zonelor rezidenţiale sau ansamblurilor de clădiri), în timp ce grădinile de ploaie sunt comune în spaţiile verzi şi amenajările pe terenuri private. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 22. Exemplificare de biocanal. 1 - Sistem rutier sau pietonal, cu bordură de protecţie, supraînălţată faţă de nivelul circulaţiei; 2 - biocanal; 3 - sistem pietonal care face legătura între cele două laturi; 4 - sistem de drenaj din pietriş grosier sau piatră spartă. (16) Bazinele de stocare temporară sunt mai adânci şi mai puţin diverse din punct de vedere al vegetaţiei utilizate. Sunt destinate captării şi stocării temporare a apei de ploaie, putând fi umplute complet cu apă de ploaie care se infiltrează în sol, surplusul putând fi descărcat în sistemul de canalizare. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 23. Exemplificare de bazin de stocare temporară. 1 - Rigolă colectoare ape pluviale; 2 - Bazin de stocare temporară; 3 - Tub sau tuburi de canalizare care aduc apa din rigolele colectoare către bazinul temporar. (17) Iazurile de retenţie reprezintă zone de bioretenţie cu o zonă udă permanentă şi maluri vegetale, colectează apa pluvială şi reduc presiunea asupra sistemului de canalizare. Permit reutilizarea apei de ploaie pentru irigaţii. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 24. Exemplificare de iaz de retenţie. 1 - rezervor de suprafaţă, amenajat peisajer; 2 - sistem de scurgere al apelor cu bazin de evacuare. (18) Pavajul permeabil constituie o alternativă modernă la sistemele tradiţionale de pavare, şi poate fi realizat din diferite materiale: asfalt permeabil, beton permeabil, pavele autoblocante, griduri din plastic şi este eficient pentru ploi de înălţimi reduse. Constă dintr-o suprafaţă pavată, un strat din pietriş şi un strat de filtrare. Poate fi utilizat pentru clădiri comerciale, publice, rezidenţiale în zone care în mod tradiţional constituie suprafeţe impermeabile: zone pietonale, căi de acces auto şi platforme de parcare, piste de biciclete, străzi cu trafic redus (străzi de acces, servituţi de acces, străzi interioare unor ansambluri de clădiri etc.) (a se vedea imaginea asociată) Fig. 25. Exemplificare de amplasare pavaj permeabil la nivelul terenului şi în raport cu un ansamblu de clădiri. (19) Zonele umede interioare (construite) sunt sisteme proiectate să imite sistemele naturale: soluri şi vegetaţie. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 26. Exemplificare de amenajare zone umede interioare la nivelul unui ansamblu de clădiri. 1 - mediu plantat; 2 - preaplin; 3 - barieră. (20) Zonele umede construite la suprafaţă conţin plante instalate pe structuri plutitoare amplasate pe cursuri de apă (râuri, pâraie, canale, iazuri) existente având ca scop tratarea apelor poluate. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 27. Exemplificare de zone umede construite la suprafaţă. (21) Zone umede cu straturi subterane de pietriş infiltrează apa gradual prin straturi succesive de pietriş. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 28. Exemplificare de zone umede cu straturi subterane de pietriş. 1 - zonă umedă; 2 - sistem de drenaj din pietriş grosier sau piatră spartă; 3 - tub sau tuburi de drenaj cu diametru mai mare de 80 mm, prevăzut cu sistem de evacuare a apei către canalizare sau elemente de stocare; 4 - tub perimetral de drenaj cu diametru mai mare de 80 mm, prevăzut cu sistem de evacuare a apei către exterior; 5 - barbacane sau guri de scurgere; 6 - rigolă colectoare ape pluviale. (22) Colectarea apei de ploaie la nivelul terenului poate fi utilizată pentru reducerea cantităţii de apă în exces într-un timp scurt (folosită cu precădere pentru inundaţii pluviale). Apa colectată de pe acoperişul unei clădiri este stocată în rezervoare şi reutilizată pentru irigaţii sau în scopuri casnice. Un rezervor suprateran permite ca apa să fie uşor utilizată şi redistribuită, în timp ce rezervoarele îngropate sunt avantajoase pentru terenurile de dimensiuni reduse. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 29. Modalităţi de stocare a apei de ploaie la nivelul unui teren. 1 - sistem de evacuare ape pluviale de pe acoperişul clădirii şi sistem de stocare temporară; 2 - sistem de evacuare a apelor colectate; 3 - bazin de stocare sau rigolă colectoare ape pluviale; 4 - sistem de evacuare ape pluviale de pe acoperişul clădirii; 5 - sistem de colectare a apelor pluviale la nivel acoperişului. (23) O atenţie deosebită trebuie acordată terenului de fundare pe care sunt amplasate clădirile în zonele inundabile. Unele terenuri, la contactul cu apa, pot suferi tasări sau diminuări ale capacităţii portante. Aceste tasări sunt de multe ori diferenţiate pe suprafaţa construcţiei şi pot afecta întreaga structură de rezistenţă a clădirii: fundaţii, stâlpi, pereţi, planşee, scări etc. (24) Principale avantaje şi dezavantaje ale soluţiilor pe bază de natură, de adaptare a terenului la inundaţii:
┌───────────────┬──────────────────┬────────────────┐
│Măsura │Avantaje │Dezavantaje │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │Transformă │ │
│ │lungimea totală a │ │
│ │unei pante într-o │ │
│ │succesiune de │ │
│ │trepte relativ │ │
│ │egale: fiecare │ │
│ │treaptă absoarbe o│ │
│ │anumită cantitate │ │
│ │de apă şi │ │
│ │direcţionează │ │
│ │excesul de │ │
│ │umiditate către │ │
│ │treapta │ │
│ │inferioară. │ │
│ │Se conservă o mare│ │
│ │parte din sol şi │ │
│ │nutrienţii │ │
│ │existenţi. │ │
│ │Este redus riscul │Modifică │
│ │de inundare la │relieful │
│ │baza pantei. │natural. │
│ │Este redusă │Presupune │
│ │cantitatea de │amenajarea unor │
│Terasarea │material rezidual │suprafeţe ample │
│terenurilor în │antrenat de ape şi│ale terenului. │
│pantă │pot fi protejate │Are efect dacă │
│ │structurile │este aplicată pe│
│ │existente în vale:│o suprafaţă mai │
│ │sisteme de │mare (pentru mai│
│ │irigaţii, │multe terenuri │
│ │rezervoare, căi de│sau clădiri). │
│ │comunicaţie, │ │
│ │canalizarea. │ │
│ │Contribuie la │ │
│ │reducerea riscului│ │
│ │de alunecare a │ │
│ │terenului. │ │
│ │Sistemul este │ │
│ │considerat ca │ │
│ │fiind unul din │ │
│ │cele mai bune │ │
│ │sisteme de captare│ │
│ │a apei pluviale. │ │
│ │Contribuie la │ │
│ │conservarea apei │ │
│ │şi facilitează │ │
│ │refacerea rezervei│ │
│ │de apă din │ │
│ │acvifer. │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │ │Presupune │
│ │ │amenajarea unor │
│ │Poate încetini │suprafeţe ample │
│Renaturalizarea│viteza de curgere │ale terenului. │
│cursurilor de │a apei. │Are efect dacă │
│apă │Poate crea sisteme│este aplicată pe│
│ │naturale de │o suprafaţă mai │
│ │retenţie a apelor.│mare (pentru mai│
│ │ │multe terenuri │
│ │ │sau clădiri). │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │Captează şi │ │
│ │stochează apa de │ │
│ │ploaie în solul de│ │
│ │pe acoperiş, │ │
│ │reducând astfel │ │
│ │cantitatea de apă │ │
│ │şi presiunea │ │
│ │asupra sistemelor │ │
│ │de canalizare │ │
│ │(20-50 l/ mp │ │
│ │pentru acoperişuri│Costuri ridicate│
│ │verzi extensive şi│de realizare. │
│Acoperişuri şi │30-160 l/ mp │Cerinţe speciale│
│faţade verzi │pentru acoperişuri│structurale │
│ │verzi intensive). │datorate │
│ │Sisteme eficiente │încărcărilor │
│ │de captare, │structurale. │
│ │stocare şi │ │
│ │reutilizare a apei│ │
│ │de ploaie, fiind │ │
│ │preferate în │ │
│ │zonele urbane cu │ │
│ │sisteme de │ │
│ │canalizare │ │
│ │proiectate sub │ │
│ │capacitatea │ │
│ │actuală necesară. │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │ │Capacitatea │
│ │ │spaţiului verde,│
│ │ │de reducere a │
│ │ │extinderii │
│ │ │inundaţiei, │
│ │ │depinde de │
│ │ │mărimea şi │
│ │Zonele plantate │amplasarea │
│ │absorb apa în │acestuia în │
│ │exces prin │raport cu sursa │
│ │infiltraţie şi │de inundaţie, │
│ │evapotranspiraţie.│relief, │
│ │Contribuie la │densitatea şi │
│Spaţii verzi │refacerea rezervei│tipologia │
│sau grădini │de apă din │vegetaţiei şi │
│amenajate pe │acvifer. │caracteristicile│
│teren │Lacurile, iazurile│solului. │
│ │şi alte tipuri de │Pentru reducerea│
│ │amenajări cu apă │impactului │
│ │pot constitui │inundaţiilor, │
│ │capacităţi de │sunt eficiente │
│ │stocare temporară │spaţiile verzi │
│ │a apei în exces. │în reţea, astfel│
│ │ │încât să poată │
│ │ │fi absorbită o │
│ │ │cantitate mai │
│ │ │mare de apă şi │
│ │ │redusă viteza de│
│ │ │curgere a apei │
│ │ │în zone urbane │
│ │ │extinse. │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │Contribuie la │ │
│ │reţinerea apei în │ │
│ │exces, favorizează│ │
│ │evapotranspiraţia,│ │
│ │utilizarea apei în│ │
│ │exces de către │Are efect dacă │
│ │arbuşti şi copaci │este aplicată pe│
│ │şi infiltraţia │o suprafaţă mai │
│ │îmbunătăţită la │mare (pentru mai│
│ │nivelul solului. │multe terenuri │
│Coridoare verzi│Integrarea la │sau clădiri). │
│ │nivelul străzii │Au efect │
│ │poate îmbunătăţi │cumulativ dacă │
│ │infiltraţia şi │interconectează │
│ │reduce viteza de │spaţii verzi la │
│ │curgere a apei la │nivel urban. │
│ │inundaţii. │ │
│ │Reduc cantitatea │ │
│ │de apă în exces │ │
│ │preluată de │ │
│ │canalizarea │ │
│ │pluvială. │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │Contribuie la │ │
│ │creşterea │ │
│ │suprafeţei │ │
│ │permeabile, poate │ │
│ │capta, stoca şi │ │
│ │infiltra apa în │ │
│ │exces şi poate │ │
│ │reduce │ │
│ │intensitatea │ │
│ │inundaţiilor. │Are efect dacă │
│ │Solurile, de cele │este aplicată pe│
│Agricultura │mai multe ori, au │o suprafaţă mai │
│urbană │conţinut organic │mare (pentru mai│
│ │ridicat care │multe terenuri │
│ │permite apei să se│sau clădiri). │
│ │infiltreze mai │ │
│ │adânc. │ │
│ │Terenurile pentru │ │
│ │agricultură urbană│ │
│ │pot include şi │ │
│ │iazuri sau │ │
│ │rezervoare pentru │ │
│ │colectarea apei de│ │
│ │ploaie. │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │Reduc cantitatea │ │
│ │de apă în exces şi│ │
│ │cantitatea de apă │ │
│ │din canalizarea │Eficienţa │
│ │pluvială. │depinde de │
│ │Colectează, │design, │
│ │infiltrează şi │frecvenţa şi │
│ │stochează apa de │magnitudinea │
│ │ploaie. │inundaţiilor │
│ │Grădinile de │pluviale, │
│ │ploaie sunt mai │capacitatea de a│
│ │eficiente pentru │creşte │
│Zone de │ploi de │cantitatea de │
│bioretenţie │intensitate redusă│apă stocată │
│ │în timp ce │folosind spaţii │
│ │biocanalele sunt │verzi din │
│ │mai potrivite │proximitate. │
│ │pentru ploi │Sunt destinate │
│ │abundente şi │cu precădere │
│ │rapide. O suită de│inundaţiilor │
│ │astfel de │pluviale şi se │
│ │intervenţii │adresează unor │
│ │reduse, contribuie│zone urbane │
│ │la diminuarea │mici. │
│ │efectelor │ │
│ │inundaţiilor pe │ │
│ │zone mai extinse. │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────┤
│ │Reduc cantitatea │Eficienţa este │
│ │de apă pluvială. │determinată de │
│Zonele umede │Colectează şi │mărimea şi forma│
│interioare │stochează apa în │zonei umede. │
│(construite) │exces în timpul │Sunt eficiente │
│ │inundaţiilor. │pentru inundaţii│
│ │ │reduse. │
└───────────────┴──────────────────┴────────────────┘
4.4.3. Măsuri de adaptare pentru inundare controlată a clădirilor 4.4.3.1. Măsuri de adaptare pentru elemente structurale (1) Măsuri care se pot adopta pentru a reduce şi atenua avariile în zonele inundabile: (a) impermeabilizarea elementelor structurale care pot veni în contact cu apa provenită din inundaţii; în acest caz trebuie avut în vedere şi faptul că, în anumite situaţii, elementele impermeabilizate pot intra în contact cu apa şi se pot uda, iar impermeabilizările pot bloca procesul de uscare pentru un timp îndelungat; (b) prevederea de goluri prin care poate pătrunde apa controlat, amplasate pe toate feţele perimetrale ale clădirilor. (2) Pentru clădirile noi amplasate în zone inundabile este recomandat ca plăcile sau pardoselile de la cota terenului să fie realizate din beton armat, să fie armate ca şi plăcile de la un etaj curent, dar cu armătură continuă, pusă pe ambele feţe, pentru a putea prelua împingerea apei din ambele sensuri, gravitaţional şi anti-gravitaţional. (3) La clădirile noi fără subsol, care au un sistem de fundare care nu permite pătrunderea apei pe sub casă, este indicat ca plăcile aşezate pe teren (cele de la cota zero) să fie capabile să preia şi să transmită încărcările direct la fundaţii, adică să fie încastrate (legate rigid) în fundaţiile clădirii şi să nu fie doar simplu rezemate pe aceste fundaţii şi pe teren. Pentru a nu suferi degradări în timpul inundaţiilor, indiferent dacă aceste plăci au fost sau nu legate rigid de sistemul de fundare, trebuie să fie calculate şi dimensionate împreună cu suportul lor astfel încât să poată prelua posibile încărcări suplimentare, orientate în sens gravitaţional, datorate prezenţei apei pe suprafaţa lor. De exemplu, pentru un nivel al apei din clădire de 1,00 m, încărcarea suplimentară pe fiecare metru pătrat de placă este de o tonă. (4) Deoarece clădirile vor fi inundate la interior, iar evacuarea nu va mai fi posibilă pe căile normale de acces, clădirile ar trebui să aibă prevăzute şi alte ieşiri în caz de urgenţă la nivelurile superioare pentru posibilitatea ca echipele de intervenţie/salvare să poată extrage persoanele aflate în pericol într-un timp cât mai scurt posibil. Aceste ieşiri de urgenţă pot fi amplasate pe lateralul clădirii, cum sunt balcoanele sau ferestrele, dar şi la partea superioară, pe terasă sau acoperiş. În acest caz, acoperişurile sau terasele trebuie să fie prevăzute cu ferestre, chepenguri, trape sau lucarne cu dimensiuni suficiente care să permită facilitarea evacuării ocupanţilor clădirii, cu spaţii de staţionare şi sisteme de ancorare a utilizatorilor pe acoperiş (5) Odată cu creşterea nivelului apei (peste 0,80 m faţă de nivelul cotei de călcare al accesului în clădire), cresc foarte mult şi presiunile laterale aplicate pereţilor exteriori, iar aceştia vor ceda, pentru că nu au fost calculaţi şi dimensionaţi la solicitări laterale de o asemenea intensitate, perpendiculare pe planul pereţilor. Trebuie ţinut cont şi de subpresiuni (presiunile verticale), care tind să ridice clădirea de pe teren cu o forţă egală cu volumul de apă dezlocuit. Din acest motiv, la clădirile fără subsol, dacă nivelul apei continuă să crească peste nivelul de 0,80 m faţă de nivelul cotei de călcare al accesului în clădire, trebuie să fie permisă intrarea apei în incinta clădirii pentru echilibrarea presiunilor exterioare şi interioare, asupra pereţilor exteriori. Tot pentru echilibrarea presiunilor, în cazul unor inundaţii de amploare, la clădirile cu demisol, subsol sau subsoluri, este recomandat ca apa să fie lăsată să pătrundă de la bun început, deoarece umplerea durează foarte mult. La clădirile cu subsol sau demisol, parţial sau pe toată suprafaţa clădirii, suplimentar faţă de presiunea laterală a apei, trebuie luate în considerare şi presiunile pământului. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 30. Protejarea clădirilor prin echilibrarea presiunilor hidrostatice cu permiterea pătrunderii apei la interior. 1 - clădire fără subsol; 2 - clădire cu subsol; A - pământ; B - apă; C - presiune hidrostatică; D - presiunea pământului. (6) Realizarea clădirilor fără demisol, subsol sau subsoluri este de preferat în zonele inundabile deoarece s-a dovedit că acestea suferă mai puţine avarii, în principal datorită presiunilor mai mici ce acţionează asupra lor. Clădirile fără subsol pot fi mai uşor inundate controlat şi într-un timp mai scurt pentru echilibrarea presiunilor; (7) Măsurile de adaptare bazate pe inundarea clădirilor trebuie să permită accesul apei în clădire, astfel încât să poată curge înăuntru şi în afară, în toate spaţiile conectate, având un debit de curgere constant, de cele mai multe ori controlat prin numărul de goluri. Numărul total de goluri, mărimea şi amplasarea acestora este în funcţie de suprafaţa inundată a clădirii şi performanţa anticipată a golurilor. Apa trebuie să curgă în clădire prin toate spaţiile interioare ale zonei ce se va inunda, inclusiv prin uşi sau alte deschideri. (8) Deoarece intrarea apei în incinta clădirii se face mult mai lent decât creşterea nivelului apei din exterior, este indicat ca pe conturul clădirii, pe fiecare latură perimetrală, să fie prevăzute cel puţin două găuri cu diametrul minim de 100 mm. Suprafaţa totală liberă (neobturată) a găurilor/golurilor, cumulată de pe fiecare latură, va trebui să aibă minim 1,0% din suprafaţa în plan a clădirii, aici fiind incluse şi golurile de uşi şi/sau ferestre care au cota inferioară mai joasă decât nivelul apei din exterior (0,80 m). În Anexa A este prezentat un exemplu de calcul pentru determinarea dimensiunilor golurilor perimetrale. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 31. Goluri (ferestre) la nivelul terenului prin care apa poate pătrunde în clădire. (9) Pentru adaptarea fundaţiilor şi a plăcilor de pardoseală la efectele inundaţiei se poate implementa un sistem care va accelera drenarea şi anume instalarea unui sistem de drenaj periferic, prin crearea unui canal de scurgere la baza pereţilor exteriori. Acest canal de scurgere este înconjurat de materiale de drenaj care îl protejează de infiltrare şi este conectat la canalizare (sau la o ieşire exterioară). Pentru asigurarea protecţiei higro- termice ale acestor elemente, respectiv pentru îndeplinirea cerinţei fundamentale economie de energie şi izolare termică, alegerea materialelor şi sistemelor se va face ţinând cont de situaţia din teren a clădirii şi de prevederile normativelor din domeniu, în special cele ale Metodologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 16/2023 şi a reglementării tehnice Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C 107/1-2005, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2055/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alături de normele aflate în vigoare la momentul proiectării clădirii. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 32. Sistem de drenaj periferic. 1 - trotuar de protecţie; 2 - hidroizolaţie; 3 - strat de protecţie împotriva colmatării - material geotextil; 4 - pietriş grosier sau piatră spartă; 5 - pietriş; 6 - tub perimetral de drenaj cu diametru mai mare de 80 mm perforat. 4.4.3.2. Măsuri de adaptare pentru elemente constructive (1) Pentru clădirile existente, se recomandă utilizarea de soluţii de acoperiş verde sau terase verzi. Se vor respecta prevederile reglementării tehnice GP 120 - Ghid privind proiectarea şi execuţia acoperişurilor verzi la clădiri noi şi existente, indicativ GP 1202013, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3383/2013, alături de normele aflate în vigoare la momentul proiectării clădirii. (2) Pentru partea de clădire ce va fi inundată (subsol, demisol sau niveluri inferioare), funcţiunile permise sunt: parcare, depozitare, acces în clădire; nu este recomandată utilizarea zonelor respective pentru alte funcţiuni. (3) Se recomandă ca spaţiile de depozitare organizate la nivelurile inundabile să nu conţină materiale susceptibile la acţiunea apei. (4) Pentru partea de clădire care va fi inundată se vor utiliza materiale de construcţie impermeabile sau cu permeabilitate scăzută şi produse certificate, care să prezinte caracteristici conforme pentru protecţia la inundaţii. (5) Se va prevedea un al doilea acces pietonal în clădire, amplasat peste nivelul probabil al inundaţiei. Se va asigura o scară deschisă de acces, de la nivelul solului până la acest acces. (6) Tavanele suspendate şi planşeele cu structură din lemn sau metal pot fi deteriorate din cauza presiunii aerului, care creşte pe măsură ce nivelul apei creşte iar aerul nu poate fi evacuat. Trebuie prevăzute orificii de aerisire în planşeu şi tavan, care permit aerului să intre în spaţiul acoperişului. (7) Orificiile de aerisire pot fi prevăzute sub formă de piese din sistemul de ventilare şi pot fi aplicate peste stratul de termoizolaţie şi peste bariera contra vaporilor (cu etanşări perimetrale corespunzătoare). Se consideră că pentru o cameră de locuit de 12 m2 este suficientă o grilă de ventilare de 200 mm2. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 33. Exemplificarea presiunii exercitate de creşterea apei în interiorul clădirii şi orificii de aerisire. (8) În cazul inundării controlate a clădirilor care au amenajate spaţii în zonele inundate, la nivelul subsolului, demisolului sau parterului, după inundaţie, în vederea evacuării apei reţinute de acestea, capacitatea sistemului de canalizare local (municipal) nu trebuie depăşită din cauza apei pompate din aceste spaţii. Acest lucru necesită o colaborare strânsă cu autorităţile locale pentru a se asigura că nu va fi depăşită capacitatea sistemului de canalizare local sau pentru a identifica zonele în care excesul de apă poate fi evacuat prin alte mijloace. (9) Zona de parcare de la nivelul solului poate fi folosită ca zonă de reţinere a inundaţiilor. O astfel de măsură trebuie corelată cu o proiectare judicioasă a sistemului de canalizare, evacuare apă şi drenare a solului după inundaţie. Măsura propusă trebuie investigată cu atenţie şi implementată cu prudenţă, deoarece depinde de situaţia locală (topografie, dotări învecinate, sistemul de canalizare municipal). (10) Se recomandă utilizarea pentru suprafaţa parcării de la nivelul solului, a unui material care permite absorbţia apei sau, în mod ideal, este permeabil, şi care este interconectat la un sistem de drenaj durabil, de ex. bazine de stocare temporară, iazuri de retenţie, zone umede interioare sau zone umede amplasate la suprafaţă. (11) Se recomandă, utilizarea sistemelor de protecţie a nivelurilor subterane destinate parcării aşa cum sunt ele descrise în "Ghidul de bune practici privind măsuri de protecţie aplicabile clădirilor existente şi clădirilor noi, situate în zone inundabile, indicativ RTC 12-2022", astfel încât să se evite inundarea acestor niveluri. (12) Acolo unde nu este posibilă utilizarea unor sisteme de protecţie pentru evitarea inundării nivelurilor de subsoluri destinate parcării, se va avea în vedere proiectarea ca un sistem complet impermeabil, de exemplu beton aditivat şi impermeabilizat sau sisteme de hidroizolaţie, cu rosturile de construcţie etanşe. Elementele structurale trebuie să fie amplasate, concepute, calculate şi detaliate pentru a susţine nivelurile crescute ale apelor subterane (din cauza inundaţiilor) şi presiunea hidrostatică aferentă. (13) În parcajele inundate, maşinile pot pluti şi pot fi purtate de ape. Astfel, pot deteriora sau disloca elemente structurale sau de închidere, în timpul inundaţiilor. Se vor prevedea protecţii perimetrale ale acestora, la înălţimea adecvată, din materiale rezistente la impact, pentru a prelua forţa de lovire a maşinilor care plutesc şi care pot lovi elementele structurale şi nestructurale ale clădirii în timpul unei inundaţii. Dimensionarea acestor sisteme de protecţie se va realiza, de la caz la caz, pe baza datelor şi analizelor din amplasament. 4.4.3.3. Măsuri de adaptare pentru finisaje şi materiale utilizate (1) Alegerea materialelor de construcţii folosite la realizarea clădirilor noi, realizate în zone inundabile, ar trebui să ţină cont de următoarele caracteristici: (a) permeabilitate la apă - capacitatea de absorbţie a materialului; (b) capacitatea de uscare şi revenire la starea iniţială şi timpul în care are loc uscarea completă; (c) menţinerea dimensiunilor avute înainte de inundaţie - lipsa deformaţiilor sau modificării în formă şi aspect; (d) păstrarea caracteristicilor mecanice ale materialului; (e) proprietăţi de izolare termică/fonică, uşurinţa de manipulare, disponibilitate, estetică, cost etc. (2) În cazul construcţiilor noi amplasate în zone inundabile, ca şi în cazul general, este indicat să se folosească numai materiale de calitate superioară şi care să nu fie sensibile la acţiunea apei. Acţiunea negativă a apei asupra materialelor de construcţie folosite, poate fi instantanee (pereţi de cărămidă de calitate inferioară sau chirpici) sau la o anumită perioadă de timp după contactul cu apa, indiferent dacă apa s-a retras sau este încă prezentă (de exemplu, cărămizi de zidărie care nu au fost arse suficient). (3) De asemenea, trebuie folosite materiale de construcţie cu rol structural, cât mai impermeabile: beton, beton armat şi profile din oţel. Utilizarea unor astfel de materiale are şi un beneficiu post-inundaţie, adică uscarea mult mai rapidă a întregii structuri şi reluarea mult mai rapidă a activităţii pentru care a fost executată. Realizarea de reparaţii la clădiri care au fost supuse acţiunii apei şi care nu s-au uscat suficient pot fi inutile, de scurtă durată şi cu costuri ridicate. (4) Utilizarea unor materiale de calitate superioară şi impermeabile nu asigură automat şi o calitate superioară a construcţiei în sine. Pentru aceasta, este nevoie de un proiect tehnic de execuţie, care să cuprindă detalii de execuţie conforme amplasamentului, o execuţie atent supravegheată şi o utilizare corespunzătoare a construcţiei pe durata acesteia de utilizare. (5) Dacă la execuţie se folosesc totuşi materiale permeabile sau poroase, trebuie să se realizeze prin diverse procedee hidroizolarea lor totală, ulterior execuţiei, deşi aceste operaţii au un grad de incertitudine ridicat. Măsurile de hidroizolare şi de etanşare care se iau la clădirile noi sau la clădirile existente pot fi costisitoare, iar în cazul unor inundaţii de amploare pot suferi cedări parţiale sau totale. (6) Spaţiile interioare ale clădirii trebuie să fie pregătite pentru inundare, contaminare potenţială cu mâl, golire a apei, curăţire şi uscare. Materialele utilizare în zonele inundate vor trebui să fie alese şi puse în operă pentru a facilita acest proces. (7) Se recomandă utilizarea unui număr cât mai redus de tipuri de materiale la interior pentru hidroizolarea spaţiilor cu scopul de a facilita curăţarea şi uscarea acestora. (8) Se recomandă înlăturarea pieselor de mobilier ce sunt supuse daunelor atunci când ajung în contact cu apa, sau utilizarea unor piese de mobilier rezistente la apă, precum cele din inox. (9) Curăţarea spaţiului interior după inundaţie poate implica substanţe chimice, jet de apă puternic sau chiar înlocuirea unor zone afectate puternic de efectele inundaţiei. (10) Uscarea şi curăţarea spaţiilor interioare poate avea o durată considerabilă şi spaţiul nu va putea fi locuit în acest timp. Timpul de uscare poate fi redus cu ajutorul dezumidificatoarelor sau ventilatoarelor. (11) Pentru soluţiile constructive de izolare termică, se recomandă utilizarea unor materiale impermeabile sau non absorbante, care nu reţin apa şi se usucă repede, rezistente şi care nu reţin mâl, îşi menţin forma după ce sunt supuse acţiunii apei şi sunt bine ancorate pentru a rezista forţelor flotante. (12) Uşile de la nivelul parterului prevăzute cu portiţe pentru animale de companie, trebuie să fie bidirecţionale pentru a facilita mişcarea apei în ambele direcţii, înspre casă şi dinspre casă. (13) Planşeul de peste parter, realizat din lemn hidrofobizat, trebuie să fie conceput cu capacitate portantă suplimentară prin supradimensionare, pentru a permite o pierdere a rezistenţei sale mecanice iniţiale în cazul unei inundaţii, şi trebuie să asigure o bună ventilare a substraturilor atunci când nu este impermeabilizat la suprafaţă. (14) Măsurile de adaptare pentru inundare controlată au următoarele avantaje şi dezavantaje:
┌─────────────────┬────────────────────┐
│Avantaje │Dezavantaje │
├─────────────────┼────────────────────┤
│ │- mutarea bunurilor │
│ │depozitate în zona │
│ │potenţial inundabilă│
│ │a clădirii, la un │
│ │nivel superior, după│
│ │emiterea │
│ │avertismentului de │
│ │inundaţie necesită │
│ │timp; │
│- nu este nevoie │- clădirea se va │
│de teren │inunda şi va putea │
│suplimentar │fi potenţial │
│pentru aplicarea │contaminată de │
│acestei metode; │chimicale, dejecţii │
│- datorită │sau alte materiale/ │
│curgerii apei │substanţe din apa de│
│prin clădire, │inundaţii; aceasta │
│pereţii clădirii │va implica o │
│vor fi supuşi │curăţare amplă după │
│unei încărcări │inundaţie, inclusiv │
│provenite din │o dezinfectare sau │
│presiune │decontaminare a │
│hidrostatică mai │spaţiilor şi │
│mică decât în │suprafeţelor; │
│cazul │- perioada de timp │
│hidroizolării │după care clădirea │
│construcţiei; │se poate utiliza în │
│- pot fi aplicate│siguranţă este │
│împreună cu alte │destul de mare; │
│metode de │- evacuarea apei din│
│reducere a │clădire în scurt │
│pagubelor în │timp după o │
│timpul │inundaţie, când │
│inundaţiilor; │terenul este încă │
│sunt mai puţin │îmbibat cu apă, │
│costisitoare │poate conduce la │
│comparativ cu │deteriorări │
│alte metode; │structurale; │
│- reduc pagubele │- necesită │
│produse în timpul│întreţinere │
│inundaţiilor │regulată; │
│(clădire şi │- se limitează │
│bunuri); │funcţiunile permise │
│- reduc costurile│în zona inundabilă a│
│potenţiale pentru│clădirii; │
│repararea │- se pierde din │
│deteriorărilor. │suprafaţa utilă a │
│ │clădirii; │
│ │- sunt dificil de │
│ │aplicat la clădirile│
│ │existente; │
│ │- nu au efect la │
│ │clădirile amplasate │
│ │în zone cu viteze │
│ │mari de curgere a │
│ │apei. │
└─────────────────┴────────────────────┘
4.4.4. Măsuri de adaptare pentru instalaţii (1) Măsurile detaliate aici sunt măsuri care nu împiedică pătrunderea apei în clădire ci asigură protecţia instalaţiilor atunci când clădirea este inundată. Măsurile prezentate pot fi aplicate atât clădirilor rezidenţiale, cât şi clădirilor nerezidenţiale şi reprezintă un minim ce trebuie asigurat. (2) Clădirile şi structurile care se construiesc sau care sunt construite în zone inundabile, trebuie să fie proiectate şi executate din punct de vedere al sistemelor de instalaţii în aşa fel încât pericolul de distrugere sau de degradare al instalaţiilor electrice, de încălzire, ventilare şi aer condiţionat precum şi al instalaţiilor sanitare, să fie redus la minimum. (3) În general metodele clasice de protecţie care se aplică instalaţiilor din clădirile rezidenţiale sau nerezidenţiale, includ următoarele două aspecte: (a) amplasarea echipamentelor şi a celorlalte componente ale sistemelor deasupra cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei, pe piedestale, platforme, suspendarea acestora de elemente de construcţie sau poziţionarea lor la nivelurile superioare ale clădirii; (b) protejarea echipamentelor şi elementelor de instalaţii existente sub cota 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei, prin închideri etanşe, nişe (ghene) sau sisteme de ancorare. (4) Sistemele de instalaţii considerate în acest ghid pot fi grupate în felul următor: (a) instalaţii de încălzire, ventilare şi aer condiţionat (HVAC); (b) instalaţii de alimentare cu combustibili; (c) instalaţii electrice; (d) sisteme de canalizare ape uzate; (e) sisteme de alimentare cu apă potabilă. (5) Sistemul de evacuare a apelor, başe şi rigole de colectare, sistemul de drenaj, precum şi sistemul de pompe aferent, trebuie să fie, de asemenea, proiectate corespunzător. (6) Impactul apei de inundaţie asupra infrastructurii subterane (rezervoare, conducte etc.) ar trebui să fie luat în considerare - nu numai în ceea ce priveşte presiunea de ridicare, ci şi scurgerile de conţinut cu consecinţe grave de contaminare a zonei. (7) Este important ca toate elementele de instalaţii din zonele supuse inundabilităţii controlate, să fie proiectate să reziste la flotabilitate sau deformabilitate sub acţiunea apei. (8) Conductele aparente la nivelul tavanelor sau pereţilor pot fi deteriorate, dislocate sau rupte de acţiunea valurilor sau de impactul cu plutitori. Acolo unde este posibil, astfel de conducte trebuie să fie bine ancorate de sistemele structurale sau nestructurale, care conferă un suport solid (tavan, perete sau un stâlp). Ele pot fi, de asemenea, închise într-o carcasă rezistentă la acţiuni mecanice, realizată din materiale impermeabile şi prevăzută cu orificii pentru drenarea apei din interior. 4.4.4.1. Măsuri pentru instalaţiile de încălzire, ventilare şi aer condiţionat (1) În general sistemele HVAC pot fi împărţite în echipamente sau surse, şi elemente de distribuţie. Sursele (echipamentele) pot fi poziţionate la exteriorul sau la interiorul clădirii. Echipamentele poziţionate la exterior pot fi: (a) chillere; (b) pompe de căldură; (c) unităţi externe ale unor pompe de căldură; (d) agregate de climatizare. Echipamentele poziţionate la interior pot fi: (a) cazane/centrale termice; (b) unităţi interioare ale unor pompe de căldură; (c) centrale de ventilare şi climatizare; (d) echipamente de preparare şi de stocare apă caldă menajeră. (2) Instalaţiile pot fi poziţionate atât la interior cât şi în exteriorul clădirii. (3) Se urmăreşte protejarea echipamentelor aflate la exteriorul clădirii; în acest caz se realizează poziţionarea acestor echipamente deasupra cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei, fie pe o structură în console fie pe o structură pe stâlpi; dacă poziţionarea la înălţime nu este posibilă, se va încerca protejarea echipamentelor cu pereţi etanşi la pătrunderea apei. (4) Se urmăreşte protejarea echipamentelor de la interior; în acest caz se realizează poziţionarea acestora pe cât posibil la niveluri superioare sau chiar în podul/ mansarda clădirii sau dacă nu se poate, la nivel inferior, utilizând o platformă deasupra cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei; dacă aceste măsuri nu sunt posibile, se urmăreşte protejarea cu pereţi etanşi la pătrunderea apei. (5) Se urmăreşte protejarea elementelor de distribuţie, sisteme de tubulaturi, conducte, distribuitoare, colectoare etc. În acest sens, se va încerca poziţionarea lor deasupra cotei 1.20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei. Tubulaturile de aer sau conductele de alimentare cu agent termic se vor poziţiona pe cât posibil la nivelurile superioare sau chiar în pod sau în mansardă (sisteme cu distribuţie superioară), sau la tavanul nivelurilor superioare. Se vor reduce la maxim instalaţiile poziţionate sub cota 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei iar acolo unde acestea nu pot fi eliminate complet, se vor proteja utilizând materiale etanşe. 4.4.4.2. Măsuri pentru instalaţiile de alimentare cu combustibili (1) Componentele sistemelor de alimentare cu combustibil care deservesc zone rezidenţiale sau non rezidenţiale, pot fi grupate în două categorii: (a) rezervoare pentru stocarea combustibilului; (b) conducte de alimentare cu combustibil, contoare şi panouri de control şi de comandă. (2) Rezervoarele de combustibil se vor poziţiona deasupra planului cotei 1,20 m, pe platforme capabile să reziste forţelor exercitate de către inundaţie; dacă acest lucru nu este posibil atunci se va urmări poziţionarea acestor rezervoare pe plăci de beton înălţate deasupra cotei 1,20 m, pe material compactat. (3) În cazul în care ridicarea rezervoarelor de combustibil deasupra cotei 1,20 m nu este posibilă, se realizează prinderea şi ancorarea acestora (subterane sau supraterane) în vederea imobilizării în timpul inundaţiei. (4) Conductele de alimentare cu combustibil, contoarele pentru înregistrarea consumului de combustibil, panourile de comandă se vor monta deasupra planului cotei 1.20 m. (5) În cazul în care conductele nu se pot monta deasupra cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei, se va urmări fixarea acestora de către elemente care rămân în zona uscată sau protejarea lor în nişe (ghene) etanşe. 4.4.4.3. Măsuri pentru instalaţiile electrice (1) Instalaţiile electrice care deservesc zone rezidenţiale sau non rezidenţiale sunt compuse din: (a) transformatoare; (b) branşamente; (c) contoare; (d) tablouri de distribuţie; (e) tablouri de siguranţe; (f) cabluri electrice; (g) panouri de comandă; (h) receptori şi echipamente de utilizare (prize, întrerupătoare, comutatoare). (2) Având în vedere faptul că orice contact al apei cu componentele instalaţiilor electrice poate duce la accidente sau la pagube mari, este clar că trebuie evitată amplasarea instalaţiilor electrice acolo unde apa poate pătrunde în timpul inundaţiilor. (3) În general, abordarea corectă pentru evitarea pagubelor produse de către inundarea instalaţiilor electrice este plasarea acestora deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei. (4) În cazul echipamentelor electrice poziţionate în exteriorul clădirilor (contoare de energie electrică, tablouri de distribuţie sau tablouri de siguranţe) se va încerca amplasarea lor în zone uscate deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei, eventual în aval de clădire, dacă este permis accesul companiei furnizoare de energie. (5) În cazul echipamentelor electrice interioare (tablouri de distribuţie, tablouri de siguranţe, întrerupătoare, prize, comutatoare etc.) precum şi în cazul cablurilor electrice, se urmăreşte poziţionarea acestora deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei. (6) În cazul în care nu se pot elimina complet cablurile electrice amplasate sub nivelul planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei, se vor instala cabluri rezistente la apă, instalate în tuburi prevăzute cu pantă, pentru a asigura scurgerea gravitaţională a apei. 4.4.4.4. Măsuri pentru sistemele de canalizare a apelor uzate (1) Sistemele de canalizare a apelor uzate din clădiri pot fi grupate în felul următor: (a) instalaţii interioare pentru colectarea şi evacuarea apelor uzate din clădire; (b) instalaţii exterioare pentru evacuarea apelor uzate; (c) instalaţii pentru epurarea şi înmagazinarea apelor uzate. (2) Instalaţiile exterioare de canalizare colectează apele uzate de la interior şi le evacuează, fie către sistemul public de canalizare, fie către o staţie locală de epurare, de unde acestea sunt reintroduse în mediu natural. În funcţie de regimul de funcţionare, poate exista necesitatea utilizării unor rezervoare de retenţie temporară pentru apele uzate. Toate aceste echipamente şi componente de instalaţii de canalizare (tuburi şi cămine de canalizare) sunt situate la exteriorul clădirilor rezidenţiale sau non rezidenţiale. (3) Instalaţiile interioare cuprind obiecte sanitare, conducte de legătură, coloane şi colectoare orizontale, cu rolul de a colecta şi de a evacua apele uzate către exterior. (4) Oricare dintre fenomenele enunţate mai sus poate conduce la apariţia unor riscuri majore în ceea ce priveşte sănătatea celor afectaţi de inundaţie. Următoarele două abordări trebuie simultan avute în vedere, pentru a elimina riscurile pe care o inundaţie le poate cauza sistemului de evacuare a apelor uzate: (a) prevenirea refulării apei la interiorul clădirii prin sistemul de canalizare; (b) prevenirea deteriorărilor fizice care pot apărea la sistemul de canalizare ape uzate. (5) Se va urmări poziţionarea echipamentelor de epurare sau de înmagazinare ape uzate precum şi a colectoarelor exterioare deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei atunci când este posibil. (6) În cazul în care nu este posibilă amplasarea echipamentelor de epurare sau retenţie ape uzate precum şi a colectoarelor de ape uzate deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei (aspect întâlnit în marea majoritate a cazurilor), se va urmări ancorarea suplimentară a acestor echipamente sau instalaţii pentru a evita plutirea acestora în timpul inundaţiilor sau antrenarea lor de către inundaţie. (7) Echipamentele de epurare, rezervoarele de retenţie, colectoarele şi căminele exterioare sau alte elemente exterioare ale sistemului de canalizare vor fi protejate cu elemente suplimentare (pereţi, parapete etc.) împotriva eventualelor deteriorări fizice care pot apărea ca urmare a expunerii la inundaţii. (8) Se va urmări eliminarea elementelor care necesită prevederea de sisteme de canalizare în subsolurile clădirilor aflate în zone inundabile. În acest sens, instalaţiile de canalizare ape uzate din subsol vor fi eliminate sau, în cel mai nefavorabil caz, reduse la minim. (9) Dacă există instalaţii interioare de canalizare în subsolul clădirilor, acestea vor fi complet separate de restul instalaţiilor de canalizare ape uzate din clădire. (10) Pentru toate sistemele de evacuare ape uzate din clădire (gravitaţionale sau prin pompare) se vor prevedea clapete anti-retur pentru a preveni refularea apei în interiorul clădirii. Clapetele de sens vor fi accesibile pentru întreţinere (curăţare, verificare stare garnituri etc.). (11) Se recomandă prevederea unor rezervoare de retenţie ape uzate prevăzute cu vane de închidere în aval. În mod normal aceste vane sunt deschise şi evacuarea apelor uzate se face gravitaţional sau prin pompare iar în timpul inundaţiilor aceste vane se închid, rezervorul preia apele uzate care sunt evacuate gravitaţional sau prin pompare, atunci când inundaţiile au trecut şi se pot deschide vanele de închidere. (12) Se vor prevedea măsuri suplimentare de etanşare a golurilor necesare străpungerii pereţilor clădirii de către conducte. 4.4.4.5. Măsuri pentru sistemele de alimentare cu apă potabilă (1) Sistemele de alimentare cu apă potabilă pentru clădiri aflate în zone inundabile trebuie concepute în aşa fel încât posibilele inundaţii să nu contamineze apa potabilă şi să nu inducă riscuri de îmbolnăvire. (2) Sistemele de alimentare cu apă pentru clădiri pot fi împărţite în: (a) instalaţii de înmagazinare, tratare şi pompare apă; (b) instalaţii de distribuţie apă. (3) Instalaţiile de înmagazinare, tratare şi pompare apă pot fi publice sau pot fi instalaţii de incintă aflate pe domeniul privat. Instalaţiile de distribuţie pot fi sisteme de distribuţie publică a apei potabile, pot fi instalaţii exterioare de incintă aflate pe domeniul privat sau pot fi instalaţii interioare, aflate în clădire. (4) Se urmăreşte poziţionarea echipamentelor de tratare, de pompare sau de înmagazinare ape precum şi a sistemelor exterioare, deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei atunci când este posibil. (5) În cazul în care nu este posibilă amplasarea echipamentelor de tratare şi de pompare sau înmagazinare apă precum şi a sistemelor exterioare de alimentare cu apă deasupra planului cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei (aspect întâlnit în marea majoritate a cazurilor), se va urmări ancorarea suplimentară a acestor echipamente sau instalaţii pentru a evita plutirea acestora în timpul inundaţiilor sau antrenarea lor de către inundaţie. (6) Echipamentele de tratare şi pompare, rezervoarele de înmagazinare apă, sistemele şi instalaţiile exterioare de alimentare cu apă vor fi protejate cu elemente suplimentare (pereţi, parapete etc.) împotriva eventualelor deteriorări fizice care pot apărea ca urmare a expunerii la inundaţie. (7) Instalaţiile şi echipamentele de alimentare cu apă aflate la interiorul clădirilor în zone inundabile, se vor localiza la niveluri superioare deasupra planului Nivelului proiectat al inundaţiei. Nu se recomandă prevederea instalaţiilor interioare de alimentare cu apă la cote inferioare cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei. (8) Se vor prevedea măsuri suplimentare de etanşare a golurilor necesare străpungerii pereţilor clădirii de către conducte. (9) Dacă este posibil, se va încerca amplasarea contoarelor de apă în zone uscate deasupra cotei 1,20 m peste Nivelul probabil al inundaţiei urmărindu-se în acelaşi timp şi protecţia acestora contra îngheţului. (10) Măsurile de adaptare pentru instalaţii au următoarele avantaje şi dezavantaje:
┌─────────────────────┬────────────────┐
│Avantaje │Dezavantaje │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │- Costuri mai │
│ │ridicate de │
│ │investiţie │
│- Risc de deteriorare│- Utilizarea │
│al instalaţiilor la │neadecvată a │
│inundaţie mai mic │spaţiilor din │
│ │clădire │
│ │- Nivel mai │
│ │ridicat de │
│ │zgomot │
└─────────────────────┴────────────────┘
4.4.5. Măsuri de adaptare a clădirilor bazate pe natură (1) Măsurile de adaptare a clădirilor bazate pe natură includ acoperişuri şi pereţi verzi care au capacitatea să capteze, stocheze şi reutilizeze apa de ploaie. Se vor utiliza în acest sens prevederile reglementării tehnice GP 120-2013, precum şi cele din reglementarea tehnică Normativ privind proiectarea faţadelor cu alcătuire ventilată, indicativ NP 135-2013, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3415/2013. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 34. Exemplificarea principalelor măsuri de adaptare a clădirilor bazate pe natură. (2) Acoperişurile verzi extensive sunt formate dintr-o succesiune de straturi orizontale: mediu de creştere, membrane care să susţină rădăcinile plantelor, sisteme de colectare, stocare reutilizare şi descărcare a apei şi straturi structurale şi de hidroizolaţie. Grosimea straturilor este determinată de tipul de plante utilizate şi de cantitatea de apă care urmează a fi reţinută. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 35. Exemplificare de principiu pentru un acoperiş verde extensiv. 1 - ansamblu atic perimetral; 2 - sistem de drenaj din pietriş cu diferite granulaţii; 3 - acoperiş extensiv - conform unor sisteme agrementate; 4 - sistem suport din cofraje prefabricate - conform unor sisteme agrementate; 5 - geotextil; 6 - hidroizolaţie orizontală sau impermeabilizare (membrană lichidă pensulabilă, membrană aplicată la cald); 7 - termoizolaţie - dimensionată conform normelor în vigoare. Notă: straturile inferioare se vor considera în funcţie de particularităţile clădirii. (3) Acoperişurile verzi intensive au un strat mai gros care suportă o varietate mai mare de plante. Acest tip de acoperiş poate fi utilizat ca: grădină urbană, zonă de activităţi de relaxare, socializare şi agrement şi poate constitui un habitat pentru diferite specii de păsări şi insecte. Un tip special de acoperiş este cel prevăzut cu un sistem de rezervoare pentru stocarea apei de ploaie, aceasta putând fi reutilizată pentru irigaţii. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 36. Exemplificare de acoperiş verde extensiv. 1 - ansamblu atic perimetral; 2 - sistem de drenaj din pietriş cu diferite granulaţii; 3 - acoperiş extensiv - conform unor sisteme agrementate; 4 - sistem suport din cofraje prefabricate - conform unor sisteme agrementate; 5 - geotextil; 6 - hidroizolaţie orizontală sau impermeabilizare (membrană lichidă pensulabilă, membrană aplicată la cald); 7 termoizolaţie - dimensionată conform normelor în vigoare. Notă: straturile inferioare se vor considera în funcţie de particularităţile clădirii. (4) Acoperişurile cu stocare şi control al scurgerii apei sunt proiectate să stocheze temporar apa şi să dreneze treptat surplusul, printr-un sistem de drenuri şi membrane hidroizolante. Pot fi realizate ca suprafeţe deschise de apă sau amplasate sub stratul de călcare, precum şi ca strat de drenaj şi suport pentru acoperişuri verzi. Rolul acestora este să stocheze temporar apa de ploaie pentru a nu încărca excesiv sistemele de canalizare, să reducă debitul de apă evacuat de pe acoperiş, să stocheze şi să reutilizeze apa de ploaie pentru irigaţii. (5) Faţadele înierbate sunt prevăzute cu plante căţărătoare plantate în jardiniere situate pe sol. Plantele pot creşte direct pe faţadă sau pot fi susţinute de cadre speciale. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 37. Exemplificare de faţade verzi bazate pe sol. 1 - sistem de susţinere a plantelor la nivelul faţadei; 2 - jardiniere sau spaţii verzi amenajate perimetral clădirilor; 3 - zonă pietonală sau rutieră. (6) Faţadele verzi autonome reprezintă o faţadă prevăzută cu tehnologie de irigaţie şi substraturi speciale care reduc greutatea acesteia. Acest tip de faţadă permite combinarea a 5-10 specii de plante, de cele mai multe ori plante perene cu creştere rapidă. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 38. Exemplificare de faţade verzi autonome. 1 - sistem modular, prefabricat, de faţadă plantată, prevăzută cu tehnologie de irigaţie şi substraturi speciale care reduc greutatea faţadei - conform unor sisteme agrementate; 2 - zonă pietonală sau rutieră. (7) Măsurile de adaptare bazate pe natură a clădirilor au următoarele avantaje şi dezavantaje:
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Avantaje │Dezavantaje │
├─────────────────────────┼────────────┤
│- Captează şi stochează │ │
│apa de ploaie în solul de│ │
│pe acoperiş, reducând │ │
│astfel cantitatea de apă │ │
│şi presiunea asupra │ │
│sistemelor de canalizare │- Costuri │
│(20-50 l/ mp pentru │ridicate de │
│acoperişuri verzi │realizare │
│extensive şi 30- 160 l/ │- Cerinţe │
│mp pentru acoperişuri │speciale │
│verzi intensive) │structurale │
│- Sisteme eficiente de │datorate │
│captare, stocare şi │încărcărilor│
│reutilizare a apei de │structurale │
│ploaie, fiind preferate │ │
│în zonele urbane cu │ │
│sisteme de canalizare │ │
│proiectate sub │ │
│capacitatea actuală │ │
│necesară │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
4.4.6. Măsuri de adaptare pentru clădirile istorice sau situate în arii protejate din zonă inundabilă (1) Pentru clădirile istorice sau situate în arii protejate, se vor avea în vedere în primul rând măsuri de protecţie a clădirilor astfel încât apa să nu pătrundă în clădire, aşa cum sunt ele definite în "Ghid de bune practici privind măsuri de protecţie aplicabile clădirilor existente şi clădirilor noi, situate în zone inundabile, indicativ RTC12-2022". (2) Dacă nu este posibilă protecţia clădirilor astfel încât apa să nu pătrundă în clădire, se vor lua măsuri suplimentare adecvate acestui tip de clădiri descrise în acest capitol. (3) Se vor prevedea, dimensiona şi amplasa la nivelul infrastructurii, o serie de goluri care să permită apei să pătrundă în clădire. (4) Este recomandată, acolo unde este posibil, păstrarea golurilor istorice de la nivelul fundaţiei, subsolului sau demisolului în zonele vizibile ale faţadelor. (5) Proiectarea şi amplasarea de noi goluri de la nivelul fundaţiei, subsolului sau demisolului vor urmări adoptarea unui estetici compatibile cu limbajul arhitectural al faţadelor clădirii istorice. Acolo unde este posibil, acestea se vor vopsi în culoarea soclului sau faţadei. (6) Pentru adaptarea construcţiilor existente de patrimoniu la inundaţii, se vor selecta şi pune în operă numai materiale impermeabile la apă, dar permeabile la vapori, care permit circulaţia aerului în interiorul anvelopei clădirii. (7) Pentru adaptarea construcţiilor existente de patrimoniu la inundaţii, acolo unde este posibil, pentru a limita absorbţia apelor de inundaţii, se va prevedea o îmbinare orizontală de tip waterstop, care să poată fi instalată în pereţii clădirii, în funcţie de materialul din care este alcătuit peretele, fără a compromite integritatea structurală a acestuia sau a provoca pierderea caracteristicilor istorice valoroase. Acest lucru este documentat istoric, existând exemple de ziduri istorice de cărămidă cu bucăţi de ardezie încorporată în mortar, pentru a limita absorbţia apei în perete şi urcarea prin capilaritate spre nivelurile superioare. (8) Din momentul apariţiei inundaţiei, bunurile de patrimoniu trebuie relocate cât mai rapid la nivelurile superioare, pe rafturi aflate peste cota de pericol sau în afara amplasamentului, pentru a le proteja de inundaţie. (9) În urma unei inundaţii, în elaborarea unui proiect de intervenţie se va ţine cont de următoarele: (a) se va examina şi evalua clădirea din perspectiva avariilor produse de inundaţii, pentru a determina impactul acestora asupra materialelor şi caracteristicilor istorice; (b) se vor inventaria şi stabili ce materiale şi caracteristici constructive pot fi curăţate, uscate şi reparate şi care materiale şi elemente trebuie înlocuite; (c) se vor îndepărta finisajele fără valoare istorică, decoraţiunile şi mobilierul care absorb şi captează umezeala, cum ar fi stucaturile, lambriurile de lemn şi alte elemente de patrimoniu; (d) atunci când este nevoie de înlocuirea materialului istoric deteriorat sau distrus, se vor alege materiale compatibile, cu proprietăţi similare, care respectă caracteristicile materialelor tradiţionale, tipul decoraţiunilor şi caracteristicile clădirii. (10) După eliminarea apei ca urmare a inundaţiei, pe suprafeţele clădirilor istorice se vor folosi cele mai non invazive mijloace posibile, pentru a îndepărta eficient murdăria şi a elimina bacteriile. Aceasta poate include o spălare cu apă la presiune joasă şi agenţi de curăţare corespunzători. (11) Toate materialele de construcţie care au fost imersate sau au fost în contact cu inundaţia trebuie uscate corespunzător, folosind dezumidificatoare şi ventilatoare, înainte de a repara clădirea. (12) Se recomandă relocarea tuturor sistemelor şi utilităţilor prezente în subsol, inclusiv HVAC, instalaţii sanitare şi electrice, peste nivelul de pericol de inundaţii stabilit anterior sau în spaţii interioare cu rol secundar, fără semnificaţie istorică sau memorială şi cu vizibilitate minimă, cum ar fi o mansardă sau depozite. (a se vedea imaginea asociată) Fig. 39. Exemplificare de relocare echipamente instalaţii deasupra nivelului proiectat al inundaţiei. 1 - clădire cu subsol inundat şi instalaţii existente în subsol neadaptate la inundaţie; 2 - adaptare la inundaţie şi ridicarea instalaţiilor peste nivelul inundaţiei în interiorul clădirii; 3 - adaptare la inundaţie şi ridicarea instalaţiilor peste nivelul inundaţiei în exteriorul clădirii. (13) Se recomandă relocarea conductelor, ţevilor şi traseelor de instalaţii în spaţii cu o probabilitate scăzută de inundare şi ascunderea unor astfel de sisteme în pereţi, poduri, decroşuri, intradosuri, cornişe sau mobilier în spaţiile cu finisaje istorice valoroase. ANEXA A Exemplu de calcul pentru dimensionarea golurilor prin care apa poate pătrunde în interiorul unei clădiri. (1) Se reaminteşte că suprafaţa totală neobturată a golurilor care permit pătrunderea apei în clădire trebuie să fie minim 1,0% din suprafaţa în plan a clădirii şi că pe fiecare latură trebuie să existe minim două goluri cu diametrul mai mare sau egal cu 10 cm ( ~ 0,008 mp). (2) În prezentul exemplu se consideră o clădire cu formă dreptunghiulară în plan, având dimensiunile de 10x12 m. Suprafaţa clădirii în plan este: S(clădire) = 120 mp (3) Rezultă că suprafaţa minimă totală a golurilor este de: S(total goluri) ≥ 120 x 0,01 = 1,20 mp (4) Se consideră că există o singură uşă de acces de un metru lăţime, iar nivelul apei din exterior a ajuns la 80 cm faţă de nivelul pardoselii, dar nu a depăşit nivelul parapetului la nici una din ferestre. Deci, în calcul nu se va considera decât golul de uşă. Deoarece nivelul mediu de acces al apei în interior este mai mic decât nivelul exterior, se va considera că nivelul apei care intră pe uşă este cu 10 cm mai mic. S(uşă) = 1,00 x 0,70 = 0,70 mp (5) Din suprafaţa totală a golurilor se scade suprafaţa uşii şi rezultă suprafaţa minimă necesară a golurilor mai mici: -> S(goluri mici) ≥ 1,20 - 0,70 = 0,50 mp (6) Clădirea fiind dreptunghiulară, are 4 laturi şi rezultă că, la minimul de 2 goluri pe latură, sunt necesare 8 goluri cu diametrul mai mare de 10 cm sau cu o arie mai mare de 0,008 mp: -> S(1 gol) ≥ 0,50 / 8 = 0,0625 mp ≥ 0,008 mp (7) Se vor considera goluri dreptunghiulare şi o lăţime a acestora de 30 cm, astfel va rezulta înălţimea minimă a unui gol: -> H(gol) ≥ 0,0625 / 0,30 = 0,21 m (8) Rezultă că, pentru exemplul dat, suplimentar faţă de golul existent al uşii de acces mai sunt necesare 8 goluri prin care apa poate pătrunde în incintă, câte două pe fiecare latură, cu dimensiunea minimă de 0,30x0,21 m. S-au ales dimensiunile efective de 0,30x0,25 m. (9) Verificare: S(total goluri efectiv) = 8 X 0,30 X 0,25 + 0,70 = 1,30 mp > S(gol,necesar) = 1,20 mp ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
