Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
PROTOCOL din 24 februarie 2011 intre Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova pentru completarea Intelegerii dintre Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova privind punerea la dispozitia Ambasadei Romaniei in Republica Moldova si a Ambasadei Republicii Moldova in Romania, pe baza de reciprocitate, fara plata chiriei, a imobilelor si apartamentelor cu suprafete locative echivalente pe care le au in folosinta, semnata la Chisinau la 21 aprilie 1995
EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2012
Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrãrii Europene al Republicii Moldova, denumite în continuare pãrţi contractante,
dorind sã asigure buna funcţionare a Consulatului General al Republicii Moldova din Iaşi şi a Biroului Consular Ungheni al Consulatului General al României la Bãlţi,
exprimându-şi intenţia de a completa Înţelegerea dintre Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova privind punerea la dispoziţia Ambasadei României în Republica Moldova şi a Ambasadei Republicii Moldova în România, pe bazã de reciprocitate, fãrã plata chiriei, a imobilelor şi apartamentelor cu suprafeţe locative echivalente pe care le au în folosinţã, semnatã la Chişinãu la 21 aprilie 1995, denumitã în continuare înţelegere,
au convenit urmãtoarele:
ART. 1
Articolul I se completeazã cu un nou alineat cu urmãtorul cuprins:
"Pãrţile contractante convin sã punã la dispoziţie fãrã plata chiriei şi altor plãţi aferente, localuri, terenurile aferente acestora, precum şi celelalte construcţii, instalaţii şi dotãri care deservesc imobilele respective, dupã cum urmeazã:
a) partea românã pune la dispoziţia Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi, România, un imobil situat în municipiul Iaşi, corespunzãtor exercitãrii funcţiilor consulare;
b) partea Republica Moldova pune la dispoziţia pãrţii române pentru Biroul Consular Ungheni, Republica Moldova, al Consulatului General al României la Bãlţi un imobil corespunzãtor exercitãrii funcţiilor consulare.
Locaţiile exacte ale sediilor Biroului Consular Ungheni, Republica Moldova, şi Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi, România, vor fi convenite ulterior de cãtre pãrţile contractante, prin schimb de note verbale."
ART. 2
La alineatul 3 al articolului IV, expresiile "de la Bucureşti" şi "de la Chişinãu" se înlocuiesc cu expresiile "din România", respectiv "din Republica Moldova".
ART. 3
1. Prezentul protocol este parte integrantã a înţelegerii.
2. Prezentul protocol va intra în vigoare la data primirii ultimei notificãri prin care pãrţile contractante îşi vor comunica îndeplinirea procedurilor legale necesare intrãrii în vigoare.
Semnat la Bucureşti, la 24 februarie 2011, în douã exemplare originale.
Pentru Ministerul Afacerilor Externe al României,
Robert Marius Cazanciuc
Pentru Ministerul Afacerilor Externe şi
Integrãrii Europene al Republicii Moldova
Mihai Cãpãţânã
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: