Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROTOCOL DE COOPERARE din 22 iunie 2010  în domeniul muncii şi afacerilor sociale între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi Ministerul Muncii al Autorităţii Naţionale Palestiniene    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROTOCOL DE COOPERARE din 22 iunie 2010 în domeniul muncii şi afacerilor sociale între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi Ministerul Muncii al Autorităţii Naţionale Palestiniene

EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.035 din 22 decembrie 2016
──────────
    Aprobat de Hotărârea nr. 948 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016.
──────────


    Având în vedere prevederile Protocolului de cooperare între Guvernul României şi Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, semnat la Bucureşti la 7 iunie 1994,
    conştiente de importanţa promovării dezvoltării economice şi sociale şi dorind să coopereze în domeniul muncii şi afacerilor sociale,
    Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi Ministerul Muncii al Autorităţii Naţionale Palestiniene, denumite în continuare părţi,

    au convenit următoarele:

    ART. 1
    Părţile convin să coopereze în domeniul muncii şi afacerilor sociale.
    ART. 2
    Părţile vor stabili, de comun acord, modalităţile concrete de cooperare în următoarele domenii:
    a) ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională continuă:
    - instrumente, reglementări şi instituţii din domeniile ocupării forţei de muncă şi formării profesionale continue;
    - organizarea şi funcţionarea sistemului de formare profesională continuă şi recalificării forţei de muncă;
    - programele de dezvoltare profesională şi încadrare pe piaţa muncii a tinerilor;
    - experienţa României referitoare la organizarea cursurilor de formare profesională, autorizarea şi evaluarea furnizorilor de formare profesională continuă;
    - modalităţi de recunoaştere a diplomelor şi calificărilor obţinute în Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European, precum şi în statele terţe;
    - politici active de ocupare destinate facilitării accesului pe piaţa muncii al persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile (tineri, femei, persoane de dizabilităţi, persoane din mediul rural);
    - Clasificarea ocupaţiilor din România - structură, utilitate, necesitatea alinierii la Clasificarea internaţională standardizată a ocupaţiilor - ISCO 08.
    b) legislaţia muncii şi dialog social:
    - rezolvarea conflictelor de muncă, negocierile sociale;
    - condiţii de muncă şi stabilirea salariilor;
    - legalizarea convenţiilor de muncă internaţionale;
    - tipuri de contracte individuale de muncă - flexicurity;
    - exercitarea dreptului la grevă;
    - negocierea tripartită a contractelor colective de muncă;
    - organizarea sistemului de dialog social instituţionalizat;
    c) sănătate şi securitate în muncă;
    d) pensii şi asigurări sociale;
    e) alte domenii de cooperare.
    ART. 3
    Părţile convin asupra următoarelor forme de cooperare:
    - schimb de experienţă, informaţii, materiale, documente şi comunicări, date statistice şi texte legislative;
    - organizarea de seminare şi workshopuri;
    - consultări reciproce la nivel de experţi.
    ART. 4
    1. Prezentul protocol va fi aplicat pe baza unor programe comune de lucru pe o perioadă de 2 ani, în funcţie de posibilităţile financiare ale celor două părţi.
    2. Părţile pot conveni constituirea unui comitet mixt de lucru în scopul aplicării prevederilor, îndeplinirii obiectivelor, măsurilor şi programelor incluse în prezentul protocol.
    3. Comitetul mixt de lucru se va reuni, alternativ, în cele două ţări, în fiecare an, la o dată stabilită de comun acord.
    ART. 5
    1. Cheltuielile pentru aplicarea programelor convenite în baza prezentului protocol vor fi suportate după cum urmează:
    a) transport internaţional, cazare şi diurnă, de către partea trimiţătoare;
    b) cheltuielile de organizare: traducerea documentaţiei şi interpretarea, transport intern şi alte cheltuieli de către partea primitoare.
    2. Părţile vor stabili de comun acord modalităţile de suportare a cheltuielilor aferente anumitor programe care diferă de cele prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol.
    ART. 6
    Prezentul protocol va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care cele două părţi îşi vor comunica reciproc îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislaţia lor internă pentru intrarea în vigoare a acestuia.
    ART. 7
    1. Prezentul protocol este valabil pentru o perioadă de 4 ani de la data intrării sale în vigoare şi se va prelungi în mod automat, cu noi perioade de câte un an, dacă niciuna dintre părţi nu îl denunţă.
    2. Prezentul protocol poate fi denunţat de oricare dintre părţi, încetându-şi valabilitatea la 6 luni de la data transmiterii notei de denunţare.

    Prezentul protocol a fost semnat la Bucureşti, la 22 iunie 2010, în două exemplare originale, în limbile română şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul oricăror divergenţe de interpretare va prevala textul în limba engleză.


                       Pentru Ministerul Muncii, Familiei
                       şi Protecţiei Sociale din România,
                                 Mihai Şeitan,
                ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale

                            Pentru Ministerul Muncii
                     al Autorităţii Naţionale Palestiniene,
                                Ahmed Majdalani,
                                ministrul muncii

                                     -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016