Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROGRAMELE din 10 noiembrie 2005  de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROGRAMELE din 10 noiembrie 2005 de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1026 din 18 noiembrie 2005
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.396 din 10 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.026 din 18 noiembrie 2005.
──────────
    1. Programul "Integrarea socioprofesională a copiilor/ tinerilor din sistemul de protecţie"
    Scopul:
    a) crearea şi dezvoltarea de practici integrative pentru copii/tineri, în vederea îmbunătăţirii şanselor acestora de integrare socioprofesională;
    b) dezvoltarea unui set de măsuri şi mecanisme destinat tinerilor care până la vârsta de 18 ani beneficiază de una dintre măsurile de protecţie specială a copilului, prevăzute de lege, care să faciliteze dobândirea abilităţilor necesare pentru integrarea lor educaţională, ocupaţională şi identificarea unei forme legale de angajare;
    c) implementarea standardului minim de calitate, în vederea îmbunătăţirii atitudinii şi comportamentului general privind problematica specifică a copilului/tânărului;
    d) gestionarea eficientă a resurselor umane şi financiare implicate în sistemul de protecţie a copilului.

    Obiective:
    - integrarea socioprofesională a copiilor/tinerilor din sistemul de protecţie.

    Indicatori fizici - unitate de măsură:
    - reducerea cu 2.000 de cazuri a numărului de copii/tineri din sistemul de protecţie.

    Indicatori de eficienţă:
    - creşterea cu 2.000 de cazuri a numărului de tineri integraţi socioprofesional.

    Indicatori de rezultate:
    - standardul minim de calitate este aplicat, în condiţiile legii, în 20 de servicii create/dezvoltate prin program.

    Bugetul aferent anului 2005 pentru acest program de interes naţional este de 244,77 mii lei (RON).

    2. Programul "Dezvoltarea serviciilor de zi/recuperare şi/sau închiderea instituţiilor de tip vechi destinate copiilor cu dizabilităţi/handicap, care nu pot fi restructurate/reabilitate"
    Scopul:
    a) dezvoltarea şi diversificarea modalităţilor de intervenţie în vederea prevenirii părăsirii copilului cu dizabilităţi/handicap;
    b) prevenirea abuzului şi neglijării copilului, sub orice formă, precum şi a fenomenelor care pot determina instituirea unei măsuri de protecţie specială;
    c) continuarea procesului de descentralizare de la nivel judeţean la nivel local şi întărirea capacităţii instituţionale la nivel local pentru asumarea responsabilităţii în abordarea problematicii copilului cu dizabilităţi/handicap;
    d) crearea şi dezvoltarea de servicii specializate şi practici integrative pentru copiii cu dizabilităţi/handicap, în vederea îmbunătăţirii şanselor acestora de dezvoltare deplină şi armonioasă;
    e) implementarea standardelor minime pentru copiii cu dizabilităţi/handicap;
    f) popularizarea drepturilor copilului şi sensibilizarea opiniei publice în vederea îmbunătăţirii atitudinii şi comportamentului general privind problematica specifică copilului cu dizabilităţi;
    g) gestionarea eficientă a resurselor umane şi financiare implicate în sistemul de protecţie a copilului.

    Obiective:
    - recuperarea timpurie a copiilor cu dizabilităţi/handicap şi pregătirea integrării sociale a acestora.

    Indicatori fizici - unitate de măsură:
    - reducerea cu 145 de cazuri a numărului de copii cu dizabilităţi/handicap din centre de plasament.

    Indicatori de eficienţă:
    - creşterea cu 240 de cazuri a numărului de copii cu dizabilităţi/handicap beneficiari ai serviciilor de zi/recuperare;
    – reducerea cu 4 a numărului de instituţii de tip vechi destinate copiilor cu dizabilităţi/handicap şi creşterea cu 16 a numărului de servicii alternative.

    Indicatori de rezultate:
    - standardele minime de calitate sunt aplicate, în condiţiile legii, în 16 servicii nou-create.

    Bugetul aferent anului 2005 pentru acest program de interes naţional este de 6.816,57 mii lei (RON).

    3. Programul "Reintegrarea şi sprijinirea copiilor repatriaţi sau victime ale traficului"
    Scopul:
    a) prevenirea abuzului şi neglijării copilului, sub orice formă, precum şi a fenomenelor care pot determina instituirea unei măsuri de protecţie specială;
    b) crearea şi dezvoltarea de servicii specializate pentru copiii repatriaţi, în vederea îmbunătăţirii şanselor acestora de dezvoltare deplină şi armonioasă;
    c) dezvoltarea unui set de măsuri şi proceduri destinate copiilor repatriaţi, care să faciliteze dobândirea abilităţilor necesare pentru integrarea lor educaţională, ocupaţională şi socială;
    d) sensibilizarea opiniei publice în vederea îmbunătăţirii atitudinii şi comportamentului general privind problematica specifică a copilului repatriat;
    e) gestionarea eficientă a resurselor umane şi financiare implicate în sistemul de protecţie specială a copilului;
    f) reintegrarea familială şi socioprofesională a copiilor repatriaţi pe baza acordurilor internaţionale sau în mod voluntar;
    g) combaterea şi prevenirea situaţiilor privind migrarea şi traficul copiilor şi ajungerea lor neînsoţiţi pe teritoriul altui stat.

    Obiective:
    - asigurarea serviciilor de protecţie specială a copiilor repatriaţi.

    Indicatori fizici - unitate de măsură:
    - creşterea cu 800 de cazuri a numărului de copii repatriaţi.

    Indicatori de eficienţă:
    - costuri bugetare pentru repatrierea copiilor reduse cu 25%.

    Indicatori de rezultate:
    - creşterea cu cel puţin 4 a numărului de servicii destinate evaluării, protejării, recuperării şi integrării sociale a copiilor repatriaţi şi prevenirii migraţiei acestora.

    Bugetul aferent anului 2005 pentru acest program de interes naţional este de 1.077,76 mii lei (RON).

    4. Programul "Prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă a copiilor"
    Scopul:
    a) dezvoltarea şi diversificarea modalităţilor de intervenţie în vederea prevenirii şi combaterii exploatării prin muncă a copiilor (activitate casnică, munca în agricultură, cerşetorie, trafic de droguri, prostituţie, pornografie, trafic, munca sub pământ, munca în construcţii, munca în spaţii restrânse, munca prin manipularea de maşini, materiale sau instrumente periculoase, munca prin manipularea sau transportul unor greutăţi, munca cu expunere la substanţe toxice, munca la temperaturi extreme - sub 0°C sau peste 40°C -, munca în condiţii de zgomot, munca pe o perioadă prelungită, munca în timpul nopţii, munca în condiţii de vibraţii, munca la înălţime etc.) prin crearea echipelor intersectoriale locale;
    b) prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copiilor;
    c) continuarea procesului de descentralizare de la nivel judeţean la nivel local şi întărirea capacităţii instituţionale la nivel local pentru asumarea responsabilităţii în abordarea problematicii;
    d) sensibilizarea opiniei publice, a autorităţilor locale şi reprezentanţilor instituţiilor relevante pentru acest domeniu, precum şi a copiilor şi tinerilor protejaţi în servicii rezidenţiale cu privire la consecinţele angajării premature în muncă, inclusiv asupra dezvoltării copilului;
    e) dezvoltarea modalităţilor de intervenţie a echipelor intersectoriale locale prin pregătirea membrilor lor pentru munca în echipă în acest domeniu, schimburi de experienţă, aplicarea unor proceduri comune de lucru şi a unui mecanism unitar de semnalare şi monitorizare a celor mai grave forme de muncă a copiilor, realizarea de acţiuni specifice în comunităţi vulnerabile etc.;
    f) crearea şi dezvoltarea serviciilor specializate şi a intervenţiilor specifice pentru (re)integrarea educaţională şi profesională, reabilitarea şi reintegrarea socială a copiilor, inclusiv prin găsirea unor forme legale de muncă.

    Obiective:
    a) creşterea capacităţii instituţionale a echipelor intersectoriale locale pentru prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă a copiilor şi extinderea la nivelul întregului teritoriu a acestora;
    b) retragerea copiilor şi tinerilor din cele mai grave forme de muncă şi reintegrarea socială a acestora.

    Indicatori fizici - unitate de măsură:
    - 500 de copii şi tineri retraşi din cele mai grave forme de muncă pe an, pe totalul judeţelor participante la program (Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Tulcea şi Vrancea).

    Indicatori de eficienţă:
    - existenţa echipelor intersectoriale locale operaţionale în cele 15 judeţe participante la program;
    – câte 10 puncte focale ale echipelor intersectoriale locale înfiinţate în comunităţile vulnerabile în fiecare judeţ participant la program (150).

    Indicatori de rezultate:
    - creşterea în număr de 15 a serviciilor specializate pentru copiii exploataţi prin muncă.

    Bugetul aferent anului 2005 pentru acest program de interes naţional este de 304,81 mii lei (RON).

    5. Programul "Crearea reţelei de asistenţi maternali profesionişti pentru protecţia în regim de urgenţă a copiilor până la vârsta de 2 ani, separaţi de familie"
    Scopul:
    a) promovarea drepturilor copilului până la vârsta de 2 ani, separat de familie, de a fi îngrijit în familia asistentului maternal profesionist pentru protecţia în regim de urgenţă;
    b) prevenirea abuzului şi neglijării copiilor până la vârsta de 2 ani;
    c) monitorizarea evoluţiei copiilor până la vârsta de 2 ani, aflaţi în protecţie în regim de urgenţă la asistenţi maternali profesionişti, şi elaborarea planului individualizat de protecţie care să aibă drept finalitate reintegrarea în familia biologică, familia extinsă şi adopţia naţională;
    d) prevenirea spitalizării prelungite şi nejustificate a copiilor până la vârsta de 2 ani, părăsiţi de familie în unităţile sanitare.

    Obiective:
    - crearea reţelei de asistenţi maternali profesionişti pentru protecţia în regim de urgenţă a copiilor până la vârsta de 2 ani, separaţi de familie.

    Indicatori fizici - unitate de măsură:
    - 1.200 de asistenţi maternali profesionişti angajaţi pentru protecţia în regim de urgenţă a copiilor până la vârsta de 2 ani, separaţi de familie.

    Indicatori de eficienţă:
    - asigurarea prevenirii intrării în protecţie specială de tip rezidenţial pentru un număr de 4.600 de copii până la vârsta de 2 ani.

    Indicatori de rezultate:
    - creşterea cu 2.800 de cazuri a numărului de copii reintegraţi în familie şi în familia extinsă;
    – creşterea cu 600 de cazuri a numărului de copii adoptaţi naţional.

    Bugetul aferent anului 2005 pentru acest program de interes naţional este de 3.258,66 mii lei (RON).

    6. Programul "Crearea şi dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru copil şi familie în vederea prevenirii separării copilului de familia sa şi sprijinirii reintegrării sau integrării copilului în familie"
    Scopul:
    a) prevenirea separării copilului de familia sa aflată în situaţie de criză şi menţinerea copilului în familie după reintegrare, prin crearea şi dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru copil şi familie (centre de zi, centre de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii, centre de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale, servicii de monitorizare a asistenţei şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi abandoneze copilul etc.);
    b) prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului în familie;
    c) reintegrarea copilului în familie sau integrarea copilului în familia extinsă şi monitorizarea cazului pe perioada prevăzută de lege;
    d) continuarea procesului de descentralizare de la nivel judeţean la nivel local, prin susţinerea dezvoltării serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale din municipii şi oraşe, precum şi a angajării persoanelor cu atribuţii în asistenţa socială la nivelul consiliilor locale comunale.

    Obiective:
    - promovarea dreptului copilului de a fi îngrijit în familia sa şi în familia extinsă.

    Indicatori fizici - unitate de măsură:
    - creşterea cu 30 a numărului de servicii sociale comunitare pentru copil şi familie;
    – reducerea cu 300 de cazuri a numărului de copii pentru care se stabileşte măsura de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial.

    Indicatori de eficienţă:
    - indice crescut de dezinstituţionalizare;
    – existenţa planului de servicii pentru copiii care beneficiază de servicii sociale comunitare în vederea prevenirii separării de familie şi pentru copiii reintegraţi sau integraţi în familie (cel puţin 300).

    Indicatori de rezultate:
    - creşterea cu 100 de cazuri a numărului copiilor reintegraţi şi integraţi în familie;
    – creşterea cu 300 de cazuri a numărului de copii şi familii beneficiare ale serviciilor sociale comunitare.

    Bugetul aferent anului 2005 pentru acest program de interes naţional este de 2.323,63 mii lei (RON).


    -------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016