Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
PROCEDURA din 6 iulie 2000 de monitorizare a ajutoarelor de stat
1. Potrivit legii, Oficiul Concurentei, în exercitarea atribuţiilor sale conform prevederilor art. 26, monitorizeazã ajutoarele de stat acordate, supuse obligaţiei de notificare şi autorizare, precum şi pe cele exceptate de la aceasta obligaţie, prin: a) supravegherea respectãrii prevederilor actelor normative în temeiul cãrora au fost acordate ajutoarele de stat, precum şi a îndeplinirii deciziilor luate de cãtre Consiliul Concurentei; b) supravegherea modului de acordare a ajutoarelor de stat cu privire la utilizarea fondurilor publice în concordanta cu programele guvernamentale în derulare; c) evaluarea dimensiunii ajutoarelor de stat acordate în cadrul schemelor de ajutoare de stat prin intermediul alocarilor specifice şi a ajutoarelor de stat individuale; d) propunerea de mãsuri pentru obţinerea rezultatelor anticipate la acordarea de ajutoare de stat.
Sfera ajutoarelor de stat monitorizate
2. Sunt supuse monitorizarii toate ajutoarele de stat existente, definite conform prevederilor art. 3 din lege, precum şi orice alte mãsuri de sprijin care întrunesc trãsãturile prin care se identifica un ajutor de stat. În categoria ajutoarelor de stat monitorizate intra atât ajutoarele de stat supuse autorizãrii de cãtre Consiliul Concurentei, cat şi cele care se încadreazã în categoriile exceptate de la obligaţia notificãrii, în condiţiile stabilite prin regulamente ale Consiliului Concurentei, conform prevederilor art. 20 şi 21 din lege.
Activitatea de supraveghere a ajutoarelor de stat
3. Supravegherea aplicãrii şi respectãrii modului de acordare a ajutoarelor de stat existente se realizeazã verificandu-se: a) existenta unei decizii a Consiliului Concurentei, luatã în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din lege; b) încadrarea ajutorului de stat în categoriile exceptate în condiţiile stabilite prin regulamente ale Consiliului Concurentei, conform prevederilor art. 20 şi 21 din lege; c) respectarea condiţiilor impuse prin actul normativ de acordare, prin decizia de autorizare emisã de Consiliul Concurentei sau prin regulamentele şi instrucţiunile puse în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurentei; d) existenta evidentei ajutoarelor de stat, astfel încât sa fie posibila identificarea termenilor, formulelor de calcul, asa cum au fost definite prin actul normativ de adoptare, prin decizia de autorizare emisã de Consiliul Concurentei sau prin regulamentele şi instrucţiunile emise prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurentei; e) mãsurile luate şi recomandãrile formulate de cãtre Consiliul Concurentei în timpul derulãrii schemelor de ajutor de stat sau a ajutorului de stat individual, conform art. 13 din lege; f) aplicarea clauzei suspensive, conform cãreia un ajutor de stat nou nu poate fi acordat, iar un ajutor de stat existent nu poate fi modificat pana în momentul în care Consiliul Concurentei nu ia o decizie de autorizare sau pana când ajutorul nu poate fi considerat autorizat; g) aplicarea deciziilor de revocare a ajutoarelor de stat autorizate pe baza unor informaţii incorecte ori de rambursare sau de recuperare a ajutoarelor de stat interzise sau ilegale, precum şi a celor de suspendare rãmase definitive în condiţiile legii; h) îndeplinirea obiectivelor înscrise în programe guvernamentale prin derularea schemelor de ajutor de stat sau a ajutoarelor de stat individuale iniţiate în baza acestora; i) existenta, la solicitarea de alocari specifice sau la acordarea de ajutoare de stat individuale, a unor programe individuale, întocmite de beneficiarii de ajutor de stat (program de redresare economicã, plan de salvare şi/sau restructurare, de dezvoltare, de atragere a forţei de munca, de protecţie a mediului sau a oricãrui alt program de acest fel), şi modul lor de derulare; j) existenta şi respectarea modalitãţilor de raportare periodicã cãtre autoritãţile responsabile a realizãrii obiectivelor înscrise în programele proprii de cãtre beneficiarii de ajutor de stat.
Organizarea evidentei, evaluarea şi transmiterea informaţiilor privind ajutoarele de stat
4. Evaluarea dimensiunilor ajutorului de stat, precum şi a diferenţei dintre suma prevãzutã a se aloca şi suma alocarilor specifice sau a ajutoarelor de stat individuale efectiv acordate se face pe baza evidentei special organizate în acest scop de cãtre autoritãţile iniţiatoare, furnizorii de ajutor de stat şi agenţii economici beneficiari de ajutor de stat. În sensul prezentei reglementãri constituie autoritãţi iniţiatoare acele autoritãţi ale administraţiei publice care iniţiazã proiecte de acte normative ce implica acordarea unor ajutoare de stat. 4.1. Autoritãţile iniţiatoare de acte normative prin care se promoveazã scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale, precum şi de modificare a celor existente au obligaţia sa organizeze evidenta sumelor prevãzute a se aloca anual, aprobate ca ajutoare de stat directe sau estimate ca ajutoare de stat indirecte. În termen de 15 zile de la autorizarea de cãtre Consiliul Concurentei a noilor scheme de ajutor de stat sau de ajutoare de stat individuale ori de la intrarea în vigoare a actelor normative prin care sunt adoptate scheme de ajutor de stat sau de ajutoare de stat individuale, autoritãţile iniţiatoare vor transmite Oficiului Concurentei informaţiile privind titlul schemei de ajutor de stat sau ajutorului de stat individual, obiectivul principal şi secundar al acordãrii ajutorului de stat, natura, condiţiile de acordare, cuantumul total şi anual al sumei preliminate, durata schemei de ajutor de stat sau ajutorului de stat individual, termenele de acordare a transelor, precum şi alte informaţii relevante (programe guvernamentale, formule de calcul etc.). 4.2. Furnizorii de ajutor de stat vor organiza evidenta atât a sumelor prevãzute sa se aloce în cadrul schemelor de ajutor de stat şi al ajutoarelor de stat individuale existente, cat şi a celor efectiv acordate sub forma de alocari specifice în cadrul schemelor de ajutor de stat, respectiv de transe în cadrul ajutoarelor de stat individuale, cu respectarea prevederilor pct. 12.1. din Procedura de raportare a ajutoarelor de stat cãtre Oficiul Concurentei în vederea întocmirii şi actualizãrii inventarului ajutoarelor de stat (anexa nr. 1 la prezenta hotãrâre). Suma prevãzutã în cadrul schemei de ajutor de stat sau a ajutorului de stat individual se stabileşte o data cu: - elaborarea şi rectificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, prin propriile prevederi referitoare la anumite facilitãţi, precum şi defalcat pe ordonatori de credite, ţinând seama de actele normative prin care se instituie scheme de ajutor de stat; - elaborarea şi rectificarea bugetelor fondurilor speciale; - elaborarea şi rectificarea bugetelor autoritãţilor administraţiei publice locale; - elaborarea bugetelor instituţiilor publice sau ale altor organisme care administreazã surse ale statului şi care gestioneazã fonduri publice direct sau în numele autoritãţilor administraţiei publice centrale sau locale. În termen de 15 zile de la adoptarea/rectificarea bugetelor proprii, furnizorii de ajutor de stat vor transmite Oficiului Concurentei datele de fundamentare privind sumele anuale aprobate ca ajutoare de stat directe, respectiv sumele anuale estimate la care statul va renunţa, prevãzute ca ajutoare de stat indirecte, în condiţiile prevãzute la alineatul precedent, precum şi lista cuprinzând beneficiarii de ajutoare de stat individuale sau de alocari specifice în cadrul schemelor de ajutor de stat administrate. Furnizorii de ajutor de stat au obligaţia sa transmitã Oficiului Concurentei în termen de cel mult 15 zile din momentul în care devin efective noile scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale informaţii privind: titlul schemei de ajutor de stat/ajutorului de stat individual, baza legalã a acordãrii, sursa de finanţare, cuantumul preliminat al ajutorului de stat, conditionalitati la acordarea de alocari specifice, formula de calcul şi termenii de referinta pentru cuantificarea ajutorului de stat, alte aspecte relevante privind derularea schemei de ajutor de stat/ajutorului de stat individual. 4.3. Beneficiarii de ajutor de stat vor organiza evidenta sumelor reprezentând ajutor de stat, astfel încât sa poatã fi cuantificat atât nivelul total primit anual, cat şi pe fiecare schema, cu respectarea prevederilor pct. 13 din Procedura de raportare a ajutoarelor de stat cãtre Oficiul Concurentei în vederea întocmirii şi actualizãrii inventarului ajutoarelor de stat (anexa nr. 1 la prezenta hotãrâre). Beneficiarii de ajutor de stat vor transmite, la solicitarea Oficiului Concurentei, în maximum 15 zile de la primirea solicitãrii, informaţii referitoare la alocarile specifice primite prin intermediul diferitelor scheme de ajutor de stat, precum şi la ajutoarele de stat individuale primite. 4.4. Sumele vor fi determinate de cãtre furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat pentru fiecare operaţiune generatoare de avantaje specifice (de exemplu, la fiecare termen de vãrsare a impozitului pe profit sau la fiecare scadenta a obligaţiilor de plata cãtre buget, dupã caz) şi se înregistreazã în evidenta organizatã în acest scop. 4.5. Formulele de determinare a cuantumului ajutoarelor de stat stabilite conform prevederilor pct. 3 din Procedura de raportare a ajutoarelor de stat cãtre Oficiul Concurentei în vederea întocmirii şi actualizãrii inventarului ajutoarelor de stat se vor aplica pana la modificarea condiţiilor de acordare a ajutorului de stat. Pentru determinarea cuantumului ajutorului de stat, precum şi a diferenţelor dintre sumele estimate şi cele efectiv acordate ca ajutor de stat, inspectorii Oficiului Concurentei vor conlucra cu experţii din cadrul autoritãţilor iniţiatoare sau furnizoare de ajutoare de stat. La solicitarea expresã a furnizorilor/beneficiarilor de ajutor de stat, Oficiul Concurentei va acorda asistenta de specialitate în domeniu. 4.6. Informaţiile se transmit sub semnatura persoanei autorizate care angajeazã autoritatea iniţiatoare şi/sau furnizorul de ajutor de stat, respectiv agentul economic beneficiar. În toate cazurile informaţiile se transmit atât pe suport de hârtie, cat şi pe suport magnetic informatic, pe baza semnãturii de primire (numãr de înregistrare) sau prin posta, cu confirmare de primire. Transmiterea pe suport magnetic informatic se face, în funcţie de evolutiile din domeniu, într-o forma care sa permitã utilizarea şi procesarea datelor de cãtre Oficiul Concurentei.
Controlul efectuat de cãtre Oficiul Concurentei
5. În cazul în care Oficiul Concurentei considera necesar, va efectua controale la autoritãţile iniţiatoare, la furnizorii şi agenţii economici beneficiari de ajutor de stat, inclusiv la obiectivele la care au fost puse în aplicare mãsurile de sprijin. 5.1. La autoritãţile iniţiatoare şi/sau la furnizorii de ajutor de stat persoanele împuternicite de cãtre Oficiul Concurentei vor verifica: a) respectarea termenelor şi a condiţiilor din programele proprii de realizare a obiectivelor propuse şi concordanta lor cu modul efectiv de derulare a schemei de ajutor de stat sau a ajutorului de stat individual, precum şi existenta rapoartelor periodice privind realizarea acestor programe, dupã caz; b) concordanta dintre efortul preliminat al statului şi cel efectiv, respectiv dintre impactul estimat prin programe guvernamentale şi cel efectiv realizat; c) respectarea procedurii legale sub aspectul eligibilitãţii beneficiarului, termenelor şi condiţiilor de acordare a unor alocari specifice; d) evidenta sumelor acordate pe beneficiari şi pe operaţiuni. 5.2. Furnizorii de ajutor de stat vor pune la dispoziţie persoanelor împuternicite de cãtre Oficiul Concurentei evidenta pe fiecare beneficiar de ajutor de stat a sumelor alocarilor specifice acordate în cadrul fiecãrei scheme de ajutor de stat pe care o au în administrare, precum şi a transelor acordate în cazul ajutoarelor de stat individuale. 5.3. Beneficiarii de ajutor de stat vor pune la dispoziţie persoanelor împuternicite de cãtre Oficiului Concurentei datele privind sumele de care au beneficiat pe fiecare alocare specifica şi/sau ajutor de stat individual, precum şi cumulat, pe întregul an. La agenţii economici beneficiari de ajutor de stat inspectorii Oficiului Concurentei vor verifica datele necesare pentru evaluarea ajutorului de stat, precum şi pentru determinarea intensitatii acestuia, indiferent de forma şi de obiectivele ajutorului de stat, asa cum sunt definite în Procedura de raportare a ajutoarelor de stat cãtre Oficiul Concurentei în vederea întocmirii şi actualizãrii inventarului ajutoarelor de stat (pct. 18 din anexa nr. 1 la prezenta hotãrâre). 5.4. Inspectorii Oficiului Concurentei vor efectua controale atunci când: evaluarea ajutorului de stat este dificila, obiectivele ajutorului de stat sunt complexe, exista condiţii speciale de acordare, suma ajutorului de stat este semnificativã sau când sunt prevãzute termene pentru acordarea ajutorului de stat în actul normativ. Controalele la fata locului se vor finaliza cu întocmirea unor note de constatare sau procese-verbale, dupã caz. 6. Oficiul Concurentei va efectua controale în cazul în care va constata: a) modificarea condiţiilor de piata şi afectarea semnificativã, în noile condiţii, a mediului concurential; b) afectarea acordurilor internaţionale la care România este parte; c) neconcordanta dintre efectele scontate prin mecanismul de acordare a ajutoarelor de stat şi efectele obţinute pe plan economic; d) neconcordanta dintre modul de acordare prevãzut în actele normative şi modul de derulare efectivã a schemei de ajutor de stat. Controlul va fi declansat de Oficiul Concurentei: a) din oficiu; b) ca urmare a plângerii unei persoane fizice sau juridice prejudiciate în mod real şi direct prin acordarea ajutorului de stat; c) ca urmare a unei sesizãri sau la cererea autoritãţilor publice, a instituţiilor, a altor organizaţii, cum ar fi: organizaţii profesionale, patronale, sindicale, pentru protecţia consumatorului. Mãsurile propuse în urma controlului vor fi transmise Consiliului Concurentei, precum şi autoritãţilor iniţiatoare şi furnizorilor de ajutoare de stat pentru a acţiona în conformitate cu competentele lor legale.
Contravenţii şi sancţiuni
7. Constituie contravenţii la prevederile prezentei proceduri urmãtoarele fapte, dacã nu sunt sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, sa fie considerate infracţiuni: a) refuzul sau omisiunea transmiterii de date şi informaţii, precum şi transmiterea de date sau informaţii eronate ori incomplete de cãtre autoritãţile iniţiatoare, conform prevederilor pct. 4.1., 4.6. şi 5.1., de cãtre furnizorii de ajutor de stat conform prevederilor pct. 4.2., 4.6. şi 5.2., respectiv de cãtre beneficiarii de ajutor de stat conform prevederilor pct. 4.3., 4.6. şi 5.3. din prezenta procedura; b) întârzierile în transmiterea datelor sau a informaţiilor fata de termenele stabilite pentru autoritãţile iniţiatoare, conform prevederilor pct. 4.1., pentru furnizorii de ajutor de stat, conform prevederilor pct. 4.2., respectiv pentru beneficiarii de ajutor de stat conform prevederilor pct. 4.3. din prezenta procedura; c) încãlcarea de cãtre furnizorii de ajutor de stat a prevederilor pct. 5.2., respectiv de cãtre beneficiarii de ajutor de stat a prevederilor pct. 5.3. din prezenta procedura. 8. Contravenţiile prevãzute la pct. 7, sãvârşite de cãtre beneficiarii şi furnizorii de ajutor de stat, în cazul în care aceştia sunt sau se comporta ca agenţi economici, se sancţioneazã potrivit <>art. 55 din Legea concurentei nr. 21/1996 . Dispoziţiile prezentului punct se completeazã cu prevederile <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în cazul furnizorilor de ajutor de stat - autoritãţi publice, precum şi cu alte prevederi legale privind rãspunderea civilã, administrativã sau penalã, dupã caz, conform legislaţiei în vigoare. 9. În exercitarea atribuţiilor legale constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre personalul de control de specialitate al Oficiului Concurentei, împuternicit în acest scop.
Propunerea de mãsuri pentru obţinerea rezultatelor anticipate la acordarea ajutoarelor de stat
10. Oficiul Concurentei va elabora analize de piata privind: a) efectele economice ale acordãrii ajutoarelor de stat, corelate cu efectele scontate la iniţierea schemelor de ajutor de stat sau a ajutoarelor de stat individuale; b) efectele economice ale acordãrii ajutoarelor de stat, corelate cu programele guvernamentale în derulare şi cu evaluarea impactului acordãrii ajutoarelor de stat asupra pieţei interne; c) evaluarea şi reevaluarea situaţiei pieţei interne afectate şi a beneficiarilor ajutoarelor de stat; d) evolutiile înregistrate pe pieţele externe similare celor asupra cãrora ajutoarele de stat acordate în ţara au incidenta. Pe aceasta baza Oficiul Concurentei va propune mãsuri pentru obţinerea rezultatelor anticipate în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor de stat. Mãsurile propuse vor fi transmise Consiliului Concurentei, precum şi initiatorilor şi furnizorilor de ajutoare de stat, pentru a acţiona în conformitate cu competentele lor legale.
Raportul de monitorizare
11. Raportul de monitorizare se realizeazã pe baza informaţiilor primite sau cerute de la autoritãţile iniţiatoare, de la furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, a activitãţii de control, precum şi ţinând seama de concluziile rezultate din activitatea de inventariere a ajutoarelor de stat şi de monitorizare a fluxurilor financiare dintre autoritãţile publice sau organismele care administreazã fonduri în numele statului şi agenţii economici cãrora li s-a încredinţat executarea unor servicii publice de interes general. Raportul de monitorizare va prezenta sintetic: a) activitatea de supraveghere a ajutoarelor de stat; b) concluzii asupra modului în care au fost respectate conditionalitatile impuse şi evaluãrii dimensiunilor ajutoarelor de stat, precum şi determinarea diferenţei dintre suma alocarilor specifice efective şi suma prevãzutã a se aloca; c) constatãri asupra respectãrii deciziilor Consiliului Concurentei privind autorizarea, interzicerea sau modificarea unor scheme de ajutoare de stat ori ajutoare de stat individuale; d) constatãri privind efectele obţinute în urma acordãrii ajutoarelor de stat, comparativ cu efectele scontate la acordarea acestora; e) mãsurile propuse de cãtre Oficiul Concurentei în vederea obţinerii rezultatelor anticipate, în cazul în care apar efecte negative nescontate iniţial, în cazul în care efectele negative depãşesc nivelul prevãzut iniţial sau în cazul în care s-au modificat condiţiile de piata din momentul acordãrii ajutoarelor de stat; f) concluzii privind evaluarea impactului acordãrii ajutoarelor de stat asupra mediului concurential.
──────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email