Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURA din 28 noiembrie 2003  de desemnare a organizatiilor de stat si a organizatiilor cu caracter caritabil sau filantropic care importa bunuri ce sunt destinate atat utilizarii exclusiv pentru nevoile lor de functionare, cat si pentru realizarea obiectivelor caritabile sau filantropice pe care le urmaresc    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROCEDURA din 28 noiembrie 2003 de desemnare a organizatiilor de stat si a organizatiilor cu caracter caritabil sau filantropic care importa bunuri ce sunt destinate atat utilizarii exclusiv pentru nevoile lor de functionare, cat si pentru realizarea obiectivelor caritabile sau filantropice pe care le urmaresc

EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 5 decembrie 2003
ART. 1
Potrivit prevederilor atr. 69 din <>Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 sunt scutite de la plata drepturilor de import, atât timp cât nu dau ocazia unor abuzuri sau distorsiuni majore ale concurenţei:
a) bunurile de primã necesitate importate de organizaţiile de stat sau de alte organizaţii cu caracter caritabil ori filantropic desemnate de Ministerul Finanţelor Publice, cu scopul de a fi distribuite gratuit persoanelor nevoiaşe;
b) bunurile de orice naturã trimise cu titlu gratuit de o persoanã sau de o organizaţie stabilitã în afara României şi fãrã scop comercial din partea expeditorului cãtre organizaţii de stat sau alte organizaţii cu caracter caritabil ori filantropic desemnate de Ministerul Finanţelor Publice, în vederea creşterii fondurilor colectate în cursul manifestãrilor caritabile ocazionale, organizate în beneficiul persoanelor nevoiaşe;
c) echipamentele şi materialele de birou trimise cu titlu gratuit de o persoanã sau de o organizaţie stabilitã în afara României şi fãrã scop comercial din partea expeditorului cãtre organizaţii cu caracter caritabil ori filantropic desemnate de Ministerul Finanţelor Publice, în vederea utilizãrii exclusiv pentru nevoile lor de funcţionare şi realizare a obiectivelor caritabile ori filantropice pe care le urmãresc.
ART. 2
(1) În aplicarea prevederilor art. 1, prin bunuri de primã necesitate se înţelege bunuri indispensabile satisfacerii nevoilor imediate ale persoanelor, cum ar fi produsele alimentare, medicamentele, îmbrãcãmintea şi lenjeria de pat.
(2) Organizaţiile de stat care pot fi desemnate potrivit prezentei proceduri vor avea în atribuţii desfãşurarea de acţiuni cu scop caritabil sau filantropic.
ART. 3
(1) În vederea desemnãrii organizaţiilor de stat şi a organizaţiilor cu caracter caritabil sau filantropic, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi ale administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti se constituie câte o comisie formatã din:
- preşedinte - director executiv al direcţiei generale a
finanţelor publice judeţene sau şef al
administraţiei finanţelor publice de sector;
- membru - director adjunct executiv cu atribuţii în
colectarea şi administrarea veniturilor
statului sau şef administraţie adjunct al
administraţiei finanţelor publice de sector;
- membru - şef serviciu/birou juridic.
(2) Secretariatul comisiei este asigurat de un expert din cadrul serviciului cu atribuţii în colectarea şi administrarea veniturilor statului.
ART. 4
(1) Documentaţia necesarã, în baza cãreia se efectueazã desemnarea, cuprinde urmãtoarele:
a) cererea adresatã direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau administraţiilor finanţelor publice de sector, semnatã de reprezentantul legal al solicitantului, în care se vor menţiona denumirea, sediul social, obiectul de activitate, codul fiscal şi scopul concret pentru care se solicitã desemnarea;
b) actul de înfiinţare (copie);
c) statutul organizaţiei (copie);
d) codul fiscal (copie);
e) referatul administraţiei finanţelor publice în a cãrei razã teritorialã îşi are sediul solicitantul, din care sã rezulte dacã organizaţia în cauzã a respectat disciplina financiarã, respectiv cã a achitat obligaţiile fiscale şi cã a depus în termen declaraţiile aferente.
(2) Comisia va analiza documentele depuse şi va decide asupra desemnãrii persoanei juridice solicitante. Decizia luatã de comisie, întocmitã dupã modelul prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta procedurã, va fi semnatã de preşedintele comisiei şi va fi comunicatã solicitantului în termen de maximum 5 zile lucrãtoare de la data înregistrãrii documentaţiei la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi la administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
(3) În caz de respingere a cererilor prezentate, se vor preciza motivele care au stat la baza acestei decizii.
ART. 5
Desemnarea se face numai pentru urmãtoarele domenii înscrise în actul de înfiinţare al organizaţiei: servicii sociale, sãnãtate, filantropie şi voluntariat, precum şi pentru echipamentele şi materialele de birou prevãzute la <>art. 69 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 .
ART. 6
Persoanele juridice desemnate vor transmite anual la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generalã de politici şi legislaţie privind veniturile bugetului general consolidat şi la direcţia generalã a finanţelor publice, respectiv administraţia finanţelor publice a sectorului care a eliberat decizia de desemnare un raport privind activitatea desfãşuratã în baza desemnãrii, respectiv structura şi cantitatea bunurilor importate, precum şi destinaţia acestora.
ART. 7
În situaţia nerespectãrii prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 59/2003 , organizaţiilor de stat şi organizaţiilor cu caracter caritabil sau filantropic li se anuleazã documentul de desemnare, de cãtre aceeaşi autoritate care l-a eliberat, încasându-se totodatã drepturile de import aferente operaţiunilor care au fost efectuate cu încãlcarea reglementãrilor legale în vigoare.
ART. 8
Organele teritoriale de control fiscal vor efectua verificãri la organizaţiile desemnate, cel puţin o datã pe an, asupra modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare.

ANEXĂ
-----
la procedurã
------------

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a Judeţului ...........
Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului ................

DECIZIA
Nr. ... din ....

În conformitate cu prevederile <>art. 69 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.164/2003 , pe baza documentaţiei depuse şi înregistrate sub nr. ....., organizaţia ....., cu sediul social în localitatea ....., str. .... nr. ...., cod fiscal ..., este desemnatã sã desfãşoare activitate de import în condiţiile <>art. 69 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 .

Director executiv,
.................

---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016