Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURA din 2 august 2013  de organizare si de desfasurare a cursurilor de formare pentru personalul implicat in realizarea operatiunilor de ucidere si a operatiunilor aferente, precum si a celor destinate responsabililor cu bunastarea animalelor din abatoare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROCEDURA din 2 august 2013 de organizare si de desfasurare a cursurilor de formare pentru personalul implicat in realizarea operatiunilor de ucidere si a operatiunilor aferente, precum si a celor destinate responsabililor cu bunastarea animalelor din abatoare

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 19 august 2013

    ART. 1
    (1) Certificatul de competenţă pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi pentru responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare, denumit în continuare certificatul de competenţă profesională, se eliberează celor care absolvă cursuri de formare profesională în domeniul protecţiei animalelor în momentul operaţiunilor de ucidere.
    (2) Tematica pentru cursurile de formare profesională prevăzute la alin. (1) are la bază prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecţia animalelor în momentul uciderii şi este furnizată de către Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa lanţului alimentar, din cadrul Autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organismului desemnat să organizeze şi să desfăşoare cursurile anterior menţionate. Acesta trebuie să deţină experienţă, personal şi echipamentele necesare pentru organizarea cursurilor de formare profesională prevăzute la alin. (1).
    (3) Organismul desemnat pentru organizarea cursurilor de formare pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi pentru responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare trebuie să deţină experienţă, personal şi echipamentul necesar, respectiv trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să aibă o experienţă de minimum 5 ani în formarea profesională a adulţilor;
    b) să dovedească finalizarea cu succes, în ultimii 5 ani, a cel puţin 4 contracte câştigate în procedura de achiziţii publice în cadrul unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile europene, încheiate cu respectarea prevederilor legale, prin care au fost furnizate servicii de formare profesională a adulţilor;
    c) să dovedească faptul că a organizat cursuri de formare profesională destinate adulţilor, atât la nivelul instituţiilor sau al autorităţilor publice centrale, cât şi al celor locale;
    d) să aibă o echipă de minimum 4 specialişti, absolvenţi ai studiilor de medicină veterinară, instruiţi pe domeniul bunăstarea animalelor şi cu experienţă în formarea profesională a adulţilor, pe domeniul anterior menţionat.
    (4) Cerinţele minime obligatorii privind echipa de specialişti sunt următoarele:
    a) să fie absolvenţi ai facultăţii de medicină veterinară;
    b) să aibă minimum 5 ani experienţă profesională în specialitatea studiilor;
    c) să aibă experienţă de minimum un an în elaborarea şi livrarea cursurilor de formare profesională, domeniul bunăstarea animalelor, sau în coordonarea implementării prevederilor legislative în domeniul anterior menţionat.
    (5) Echipamentele minime pe care trebuie să le deţină organismele interesate sunt cele utilizate pentru prezentarea de materiale audio şi video, retroproiectoare, flip-charturi. Organismul desemnat trebuie să aibă posibilitatea de multiplicare a unor materiale, precum şi de tipărire a suportului de curs, în vederea distribuirii acestuia către participanţi.
    (6) În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei proceduri, organismele interesate în a fi desemnate pentru organizarea cursurilor depun la Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa lanţului alimentar, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dosare din care să reiasă experienţa în organizarea cursurilor de formare profesională a adulţilor, însoţite de CV-urile experţilor, în conformitate cu prevederile alin. (3).
    (7) La selecţie, organismele primesc minimum 50 de puncte pentru dosarul depus, urmând să primească câte 10 puncte pentru toate documentele depuse din care trebuie să reiasă: experienţa şi echipamentele deţinute şi minimum 50 de puncte pentru CV-urile experţilor, respectiv câte 10 puncte pe CV, pentru îndeplinirea cerinţelor minime prevăzute la alin. (4). Fiecare an suplimentar, în ceea ce priveşte experienţa profesională în specialitatea studiilor de minimum 5 ani sau peste cea de minimum un an în elaborarea şi livrarea cursurilor de formare profesională, domeniul bunăstare a animalelor, se punctează cu un punct/an. Se punctează cu câte un punct următoarele documente depuse împreună cu CV-ul expertului, din care să reiasă: experienţă demonstrată în domeniul formării pe domeniul bunăstării animalelor, în calitate de expert naţional pe misiuni TAIEX ale Comisiei Europene sau lector la instruirile organizate în cadrul unui proiect de twinning, precum şi calitatea de participant la instruirile organizate de Comisia Europeană sau la proiecte de twinning, pe domeniul bunăstării animalelor. În termen de 10 zile de la depunere, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor finalizează selecţia dosarelor, iar organismul al cărui dosar a întrunit cel mai mare punctaj va fi desemnat să organizeze cursurile de formare profesională, iar datele acestuia de contact se vor posta pe pagina web a instituţiei.
    (8) Organismul desemnat are obligaţia de a depune anual, la Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa lanţului alimentar, în intervalul cuprins între 1 şi 15 octombrie, pentru anul anterior, un raport scris din care să reiasă următoarele:
    a) numărul de cursanţi care au participant la cursurile de formare profesională;
    b) perioada şi locul de desfăşurare a cursurilor;
    c) numărul de experţi utilizaţi şi tematica cursurilor susţinute de fiecare;
    d) numărul de materiale distribuite, precum şi fotocopii de pe suportul de curs;
    e) disponibilitatea experţilor pentru anul în curs.
    (9) În cazul în care din raportul scris reiese schimbarea tematicii cursurilor, lipsa disponibilităţii experţilor sau nedistribuirea suportului de curs, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate suspenda delegarea competenţei organismului desemnat de a organiza cursuri de formare profesională pe termen de o lună, perioadă în care se depun acte din care să reiasă remedierea neconformităţilor constatate. În caz de constatare a remedierii neconformităţilor se ridică suspendarea. Dacă acestea nu se remediază, se mai dă un termen de două luni pentru remediere, iar dacă nici la finalul acestui termen neconformităţile nu se remediază se poate retrage delegarea competenţei de organizare a cursurilor, iar procedura de delegare se reia cu prevederile stipulate la alin. (2).
    ART. 2
    (1) Certificatul de competenţă profesională este obligatoriu pentru:
    a) personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, respectiv personalul implicat în realizarea operaţiunilor de: descărcare, manipulare a animalelor, imobilizare, asomare, sângerare şi sacrificare;
    b) personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere pentru controlul bolilor sau în uciderile de urgenţă;
    c) personalul implicat în uciderea animalelor pentru blană;
    d) responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare. Sunt exceptate de la această prevedere abatoarele care sacrifică mai puţin de 1.000 de unităţi animal viu pentru mamifere sau 150.000 de unităţi pe an pentru păsări sau iepuri de crescătorie.
    (2) Certificatul de competenţă este valabil pe o perioadă de 4 ani şi este redactat conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Certificatele de competenţă sunt recunoscute pe teritoriul tuturor statelor membre.
    (3) România recunoaşte certificatele de competenţă profesională eliberate într-un alt stat membru, tematica cursurilor absolvite având la bază prevederile Regulamentului Consiliului (CE) 1.099/2009 .
    (4) Pentru obţinerea certificatului de competenţă profesională, la finalul cursurilor de formare profesională prevăzute la alin. (1) se organizează un examen cu durata de 40 de minute, care constă într-o probă scrisă sub forma unui test de tip grilă, cu 30 de întrebări, fiecare întrebare având câte 4 răspunsuri posibile; pentru promovarea examenului este necesar să se răspundă corect la cel puţin 22 de întrebări.
    ART. 3
    Certificatul de competenţă profesională se eliberează de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza atestatului de promovare eliberat ca urmare a promovării cursului de formare profesională de către organismul care a organizat cursurile de pregătire profesională, pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi responsabili cu bunăstarea animalelor din abatoare, din abatoarele sau unităţile de pe raza judeţului/municipiului Bucureşti în care se realizează operaţiuni de ucidere.
    ART. 4
    În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei proceduri, personalul prevăzut la art. 2 este obligat să obţină certificatul de competenţă profesională.
    ART. 5
    (1) În timpul inspecţiilor în abatoare sau în fermele destinate bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, păsărilor, animalelor pentru blană, medicului veterinar oficial i se prezintă, la cerere, certificatele de competenţă profesională.
    (2) Manipularea animalelor, imobilizarea, asomarea, sângerarea şi sacrificarea, precum şi responsabilitatea de a acorda asistenţă abatorului, care intră în sarcina responsabilului cu bunăstarea animalelor, se încredinţează numai celor care au urmat cursurile de formare prevăzute la art. 7 din Regulamentul (CE) 1.099/2009 .
    (3) Uciderea şi uciderea de urgenţă a animalelor se încredinţează numai persoanelor care au urmat cursurile menţionate la alin. (2).
    ART. 6
    (1) Certificatul de competenţă profesională se eliberează în baza următoarelor documente:
    a) cerere;
    b) act de identitate în original şi copie;
    c) atestat de promovare în original şi copie, eliberat ca urmare a promovării cursului de formare profesională;
    d) declaraţie a solicitantului, în scris, că nu a comis încălcări grave ale dreptului comunitar şi/sau naţional în domeniul protecţiei animalelor în decursul ultimilor 3 ani;
    e) taxă de eliberare în cuantum de 7 lei.
    (2) Certificatul de competenţă profesională se eliberează în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
    ART. 7
    (1) Certificatele de competenţă profesională se înregistrează într-un registru de evidenţă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) Registrul general de evidenţă este numerotat pe fiecare pagină, legat cu şnur, iar pe ultima pagină se înscrie numărul de pagini şi se aplică ştampila direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (3) Registrul general de evidenţă este gestionat de compartimentul bunăstarea animalelor din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    ART. 8
    (1) În cazul în care personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi a celor destinate responsabililor cu bunăstarea animalelor din abatoare săvârşeşte de două ori într-o perioadă de 6 luni abateri prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare referitoare la protecţia animalelor în timpul operaţiunilor de ucidere, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti dispune retragerea certificatului de competenţă profesională.
    (2) Retragerea certificatului de competenţă profesională se face în baza unei decizii a directorului executiv al direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform formularului prevăzut în anexa nr. 3; în termen de 5 zile de la retragerea certificatului de competenţă profesională, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti informează Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa lanţului alimentar din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privitor la acest aspect.
    (3) Decizia privind retragerea certificatului de competenţă profesională are la bază un proces-verbal întocmit conform modelului din anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2005 privind stabilirea formularului-tip al Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a persoanelor împuternicite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să folosească modelul de proces-verbal, cu modificările ulterioare. Procesul-verbal este întocmit de medicul veterinar oficial în urma verificărilor efectuate şi este înregistrat la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (4) După anularea certificatului de competenţă profesională, personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare urmează din nou cursurile de formare profesională, în vederea eliberării unui nou certificat de competenţă profesională.
    (5) Certificatul de competenţă profesională nu poate fi eliberat de mai mult de două ori într-o perioadă de 3 ani.
    ART. 9
    După expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de competenţă profesională se eliberează un nou certificat numai celor care au absolvit un nou curs de formare profesională, organizat în condiţiile legii.
    ART. 10
    (1) În cazul furtului, pierderii, distrugerii şi deteriorării certificatului de competenţă profesională, titularul poate solicita eliberarea unui duplicat.
    (2) În cazul deteriorării certificatului de competenţă profesională, titularul predă emitentului, la data eliberării duplicatului, exemplarul deteriorat.
    (3) Cererea de eliberare a duplicatului este însoţită de următoarele acte, care se arhivează:
    a) declaraţia scrisă, pe propria răspundere, a titularului certificatului de competenţă profesională, în care sunt cuprinse datele de identificare, numărul şi seria certificatului, împrejurările în care certificatul a fost furat, pierdut, distrus sau deteriorat;
    b) o copie a actului de identitate.
    (4) Duplicatul va avea aceleaşi număr şi aceeaşi dată ca originalul, cu o nouă serie.
    (5) Pe duplicat, în colţul din dreapta sus, se aplică menţiunea "DUPLICAT".
    (6) În registrul prevăzut la art. 7 se menţionează, cu cerneală roşie, seria, numărul şi data emiterii duplicatului.
    ART. 11
    (1) Termenul pentru eliberarea duplicatelor este de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
    (2) Duplicatele se eliberează o singură dată pe perioada valabilităţii certificatului de competenţă profesională.
    (3) Taxa de eliberare a duplicatului este în cuantum de 10 lei.
    ART. 12
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta procedură.


    ANEXA 1
    -------
la procedură
------------

    ROMÂNIA
    AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
    DIRECŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ................................................


                            CERTIFICAT DE COMPETENŢĂ
     pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a
                       operaţiunilor aferente sau pentru
              responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare*1)


 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │1. IDENTIFICAREA PERSOANEI: │
 │[] personal implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a │
 │ operaţiunilor aferente │
 │[] personal implicat în uciderea animalelor pentru blană │
 │[] responsabil cu bunăstarea animalelor din abatoare │
 │1.1. Nume │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │1.2. Prenume │
 ├────────────────────────┬─────────────────────────────┬─────────────────────┤
 │1.3. Data naşterii │ 1.4. Locul şi ţara naşterii │ 1.5. Naţionalitatea │
 ├────────────────────────┴─────────────────────────────┴─────────────────────┤
 │2. NUMĂRUL CERTIFICATULUI: │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │2.1. Prezentul certificat este valabilă până la data de .................. │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │3. PRECIZĂRI PRIVIND CERTIFICATUL: │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │3.1. Categorii de animale │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │3.2. Tipuri de echipamente │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │3.3. Operaţiuni │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │4. D.S.V.S.A. CARE EMITE CERTIFICATUL: │
 │ .................................................................. │
 │ .................................................................. │
 │4.1. Adresa D.S.V.S.A .............................................. │
 │ Localitatea ................., judeţul/sectorul ........................, │
 │ str. ........................... nr. ......, cod poştal ................. │
 ├─────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────┤
 │4.2. Telefon │ 4.3. Fax │ 4.4. E-mail │
 ├─────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
 │4.5. Data │ 4.6. Locul │ 4.7. Ştampila │
 └─────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘

-----
    *1) Conform Regulamentului (CE) nr. 1.099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecţia animalelor în momentul uciderii.


    ANEXA 2
    -------
la procedură
------------

                                    REGISTRU
                   de evidenţă a certificatelor de competenţă
                   profesională pentru personalul implicat în
             realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor
    aferente, precum şi responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare


 ┌───┬───────┬──────┬───┬───────┬────────┬──────┬───────┬────────┬───────┬───────┐
 │Nr.│Nume şi│ CI │CNP│Califi-│Preci- │Data │Semnă- │Numele │Nr. şi │Data │
 │crt│prenume│(număr│ │carea │zări │elibe-│tura de│şi sem- │seria │elibe- │
 │ │ │şi │ │(*) │privind │rării │primire│nătura │dupli- │rării │
 │ │ │serie)│ │ │certifi-│ │ │persoa- │catului│dupli- │
 │ │ │ │ │ │catul │ │ │nei care│ │catului│
 │ │ │ │ │ │(**) │ │ │elibe- │ │ │
 │ │ │ │ │ │ │ │ │rează │ │ │
 ├───┼───────┼──────┼───┼───────┼────────┼──────┼───────┼────────┼───────┼───────┤
 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
 └───┴───────┴──────┴───┴───────┴────────┴──────┴───────┴────────┴───────┴───────┘

-----
    (*)
    (1) Personal implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente
    (2) Personal implicat în uciderea animalelor pentru blană
    (3) Responsabil cu bunăstarea animalelor din abatoare
    (**)
    (1) Categorii de animale
    (2) Tipuri de echipamente
    (3) Operaţiuni


    ANEXA 3
    -------
la procedură
------------

    AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
    DIRECŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ................................


                                    DECIZIE
                privind retragerea certificatului de competenţă
                   profesională pentru personalul implicat în
        realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente,
      precum şi pentru responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare

    Nr. .......... din ...........

    Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ........................., având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 1.099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecţia animalelor în momentul uciderii şi ale Procesului-verbal înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ................. cu nr. .......... din data de ..........., întocmit de ..............................., medic veterinar oficial al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ...............................,

                                    DECIDE:
    Începând cu data de .................................., conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 73/2013 privind aprobarea Procedurii de organizare şi de desfăşurare a cursurilor de formare pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi a celor destinate responsabililor cu bunăstarea animalelor din abatoare, se retrage Certificatul de competenţă profesională pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente sau pentru responsabilii cu bunăstarea animalelor din abatoare nr. .................., valabil până la data de .................................., eliberat de .............. .
    Reluarea activităţii se efectuează după obţinerea prin examen a unui nou certificat de competenţă profesională.
    Nerespectarea prezentelor măsuri atrage sancţionarea contravenţională, conform legislaţiei în vigoare.


                               Director executiv,
                             .....................
                               (nume şi prenume)

                        ................................
                        (semnătura şi ştampila oficială)

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016