Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURA din 12 iulie 2012  de avizare sau aprobare a actelor cu incidenta asupra activitatii de audit statutar emise de catre Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROCEDURA din 12 iulie 2012 de avizare sau aprobare a actelor cu incidenta asupra activitatii de audit statutar emise de catre Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din Romania

EMITENT: CONSILIUL PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICA A ACTIVIT1TII DE AUDIT STATUTAR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 august 2012

    ART. 1
    Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) transmite Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (CSPAAS) proiectul de hotărâre, atât pe suport fizic - hârtie, cât şi pe suport electronic (prin e-mail), împreună cu nota de fundamentare şi cu materialele care stau la baza adoptării actului respectiv, înainte ca acesta să fiesupus aprobării şi votat în cadrul Consiliului CAFR.
    ART. 2
    Pentru hotărârile care necesită consultare publică prevederile prezentei proceduri se vor aplica după parcurgerea etapei de consultare publică.
    ART. 3
    (1) Departamentul de emitere norme şi avizare (DENA), Departamentul monitorizare şi investigaţii (DMI) şi Comisia tehnică ale CSPAAS vor proceda la analizarea proiectului menţionat la art. 1 conform prezentei proceduri, în termen de 10 zile de la primirea acestuia.
    (2) Motivat, CSPAAS poate solicita prelungirea acestui termen, de cel mult două ori, pentru aceeaşi perioadă de 10 zile.
    ART. 4
    Procedura de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul CAFR va fi pusă în aplicare în principal de către DENA şi de către DMI, astfel:
    a) proiectul de hotărâre a Consiliului CAFR împreună cu documentaţia care a stat la baza elaborării sale sunt analizate de către DENA, conform atribuţiilor sale;
    b) dacă este cazul, DMI verifică respectarea prevederilor din reglementările specifice care au stat la baza elaborării respectivei hotărâri;
    c) verificările prevăzute la lit. b) se pot efectua şi la sediul CAFR de către cel puţin 2 delegaţi ai CSPAAS, din care cel puţin unul de la DMI, în baza unei delegaţii semnate de către directorul executiv coordonator al CSPAAS sau un reprezentant al acestuia. Numele persoanelor delegate va fi comunicat CAFR cel puţin cu o zi anterior zilei stabilite pentru verificare;
    d) verificările efectuate de către reprezentanţii CSPAAS se vor finaliza cu întocmirea unui proces-verbal care va conţine cel puţin:
    1. principalele reglementări în baza cărora se efectuează verificarea;
    2. obiectul verificării;
    3. data la care are loc verificarea;
    4. modalitatea de verificare şi procedurile aplicate, după caz;
    5. constatările rezultate în urma verificării;
    6. eventualele recomandări formulate în urma verificării;
    7. numele reprezentanţilor CSPAAS;
    8. numele reprezentanţilor CAFR;
    9. numărul paginilor şi numărul exemplarelor întocmite;
    10. semnătura persoanelor care au reprezentat CSPAAS, respectiv CAFR.
    ART. 5
    În cazul retragerii calităţii de membru al CAFR ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare, DMI verifică şi respectarea reglementărilor referitoare la investigaţie şi disciplină care au stat la baza hotărârii CAFR privind retragerea calităţii de membru al CAFR.
    ART. 6
    Verificările prevăzute în prezentele proceduri se efectuează, ca tehnică de bază, prin sondaj.
    ART. 7
    Dacă va fi cazul, CSPAAS va formula un punct de vedere asupra proiectului de reglementare şi, dacă se solicită de către CAFR, va purta discuţii asupra acestuia cu personalul de specialitate din aparatul executiv al CAFR, la o dată convenită de comun acord, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data comunicării CAFR a punctului de vedere al CSPAAS.
    ART. 8
    (1) CAFR transmite, dacă va fi cazul, CSPAAS un proiect revizuit în termen de 10 zile de la primirea punctului de vedere al CSPAAS sau de la data la care părţile s-au întâlnit pentru discutarea acestuia, conform art. 7.
    (2) CAFR poate propune motivat CSPAAS prelungirea acestui termen, de cel mult două ori, pentru aceeaşi perioadă de 10 zile sau retragerea proiectului pentru o revizuire completă, caz în care prezenta procedură se va relua la primirea formei revizuite a proiectului.
    ART. 9
    Membrii Consiliului superior al CSPAAS analizează proiectul de hotărâre sau proiectul revizuit şi formulează recomandări, dacă este cazul, în termen de 5 zile de la data primirii proiectului.
    ART. 10
    CSPAAS transmite CAFR recomandările finale în maximum 15 zile de la momentul în care CAFR comunică CSPAAS forma revizuită a proiectului de hotărâre.
    ART. 11
    CAFR transmite CSPAAS actul normativ în termen de 5 zile de la aprobarea sa de către Consiliul CAFR, în vederea prezentării acestuia în următoarea şedinţă a Consiliului superior al CSPAAS.
    ART. 12
    Avizarea ori aprobarea hotărârii, care poate fi cu sau fără modificări, precum şi respingerea acesteia se realizează prin emiterea unei decizii a Consiliului superior al CSPAAS, semnată de preşedintele acestuia.
    ART. 13
    Cu caracter de excepţie, în cazul în care este necesară urgentarea aprobării sau avizării unor hotărâri ale Consiliului CAFR privind atribuirea calităţii de membru al CAFR unor auditori financiari persoane fizice ori persoane juridice, CAFR poate solicita aprobarea/avizarea acesteia prin exprimarea unui vot electronic, după parcurgerea etapelor prevăzute la art. 1 -11, urmând a se proceda după cum urmează:
    a) personalul executiv al CSPAAS transmite prin e-mail membrilor Consiliului superior hotărârea emisă de Consiliul CAFR ce urmează să fie aprobată sau avizată, după caz;
    b) în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea hotărârii, membrii Consiliului superior al CSPAAS îşi exprimă, prin e-mail, acordul sau dezacordul cu privire la aceasta;
    c) hotărârea supusă votului electronic se consideră adoptată prin votul majoritar exprimat de către un număr de membri egal sau mai mare cu numărul de membri necesari pentru constituirea unui cvorum de şedinţă al Consiliului superior;
    d) după adoptarea hotărârii prin vot electronic se va emite o decizie a Consiliului superior al CSPAAS, semnată de preşedintele acestuia.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016